(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Perfecţionarea spirituală – dinamica senzaţiilor. Între “calea Cabalei” şi “calea suferinţei”
Creatorul îl face pe om să avanseze spre scopul său astfel: El îi conferă omului dorinţe rele sau suferinţă, sau îi împinge piciorul stâng înainte, ca un prim pas. Dacă omul găseşte forţa să ceară ajutorul Creatorului, El îi va veni în sprijin oferindu-i o voinţă bună, sau plăcere, aceasta reprezentând avansarea piciorului drept, pasul cel de-al doilea. Apoi, iarăşi îi dă Creatorul dorinţă rea, de astă dată mai puternică, sau omul primeşte de Sus îndoiala în însăşi existenţa Creatorului. Şi iarăşi omul îi cere ajutor Creatorului, cu un efort şi mai mare, şi iar, Creatorul îi oferă ajutorul prin dăruirea unei dorinţe şi mai puternice, şi aşa mai departe.
În acest fel omul înaintează. Cu cât îi sunt mai pure dorinţele, cu atât se îndepărtează mai mult de egoismul său iniţial, care era total.
Progresul spiritual poate fi descris în multe feluri. Dar în esenţă este compus dintr-o secvenţă de senzaţii care se înlocuiesc una pe alta. Totul începe printr-o senzaţie spirituală oarecare, adică prin perceperea în subconştient a existenţei Creatorului. Aceasta dă naştere unui sentiment de siguranţă, care la rândul lui conduce la sentimentul de fericire. În faza care urmează, acest sentiment de fericire dispare; acest fapt indică ridicarea la un grad spiritual superior.
Aici, omul încă nu este conştient de progresul său, nefiind înzestrat cu mijloace pentru a sesiza caracterul gradului superior unde s-a ridicat deocamdată parţial. Numai efortul şi munca îndreptate înspre schimbarea însuşirilor sale vor duce la construirea instrumentelor potrivite, a unor vase, prin care va putea simţi caracteristicile gradului spiritual următor.
Aceste vase sau vasul cunoaşterii, care vor fi însuşite după rectificarea dorinţei de a se încânta, potrivite acestui grad spiritual, sunt atinse prin două mijloace : prima este calea Cabalei – omul trăieşte percepţia Creatorului, care în continuare va dispare. După dispariţia perceperii Creatorului, vine rândul suferinţelor în urma unor dorinţe care nu sunt împlinite.
Suferinţele au rolul de a-i sublima însuşirile pentru a crea un nou vas în care să-L perceapă pe Creator, cu voluptatea inclusă în însăşi această percepţie. Acest proces se repetă ciclic pe fiecare dintre niveluri. Şi în lumea aceasta, condiţia de a primi plăcere este întâi şi-ntâi a avea dorinţe.
Diferenţa dintre om şi alte vietăţi constă în calitatea plăcerilor dorite. Şi pentru progresul spiritual, care-l caracterizează pe om, întotdeauna necesitatea precede plăcerea studiului, sau cu alte cuvinte, suferinţa, provenită din lipsă, sau din dispariţia obiectului droit, adică spiritualitatea.
A doua cale este „calea suferinţei”, drumul parcurs de cel care nu a reuşit să înainteze prin efort şi studiu, prin rugăciuni îndreptate către Creator, prin ajutorul reprezentat de influenţa colegilor şi a învăţătorilor. Aşadar, acesta este drumul omului care nu a reuşit pe prima cale, pe cea a Cabalei. Prima cale nu i-a servit ca să se înalţe spre dorinţe de o nouă calitate, aceea de iubire faţă de Creator – Ahavat haBore, şi aceea de teamă plină de respect pentru El – Yirat haBore.
Omul aflat în această stare, este în mod caracteristic uşuratic, nedând importanţă spiritualităţii, aleargând după plăceri ieftine, corporale, până la decăderea la gradul forţelor impure, sau Tuma, care sunt echivalente gradului spiritual în care se află. Acest om a căzut în linia stângă a gradului respectiv, care este egal cu sferele egoiste, necurate, ale lumilor ABIA – Aţilut, Briya, Yeţira, Asiya, însemnând în ebraică: Nobleţe, Procreaţie (Emanaţie), Creaţie, Acţiune.
După ce va fi trecut prin toate suferinţele, se va fi trezit în el dorinţa de a se debarasa de ele. Suferinţele însele reprezintă Vasul, instrumentul, în care va putea accepta sentimentul percepţiei reînnoite a Creatorului, acelaşi sentiment pe care l-ar fi dobândit, dacă ar fi progresat pe calea Cabalei. Omul care înaintează cu succes pe drumul Cabalei primeşte de Sus Lumina Superioară, adică senzaţia prezenţei Creatorului.
Când urmează faza dispariţiei acestui sentiment, el deja tânjeşte după această Lumină şi este chinuit de lipsa ei. Aici îşi are originea atracţia către Lumina Creatorului, atracţie care reprezintă vasul sau organul de simţ adăugat pentru a-L simţi pe Creator. Cu alte cuvinte noile dorinţe sunt cele care-l trag pe om înainte.
Din contră, cel care merge înainte pe calea suferinţelor, este împins din spate de acestea, spre deosebire de prima cale, cea a Cabalei, în care omul este motivat de dorinţele care îl atrag.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)