(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Plăcerea – forţa care atrage; suferinţa – forţa care respinge
Două forţe acţionează asupra noastră în acelaşi timp. Suferinţa ne împinge din spate, iar plăcerile ne atrag în mrejele farmecului lor, făcându-ne să înaintăm. Dacă singura forţă care acţionează era numai atracţia spre noi plăceri, nu era posibilă înaintarea, de frica pierderii celor deja posedate de noi. Pentru a ne mobiliza, este necesară şi o a doua forţă, aceea a suferinţelor care ne presează să înaintăm, obligându-ne să fugim de starea prezentă.
Păcatul orgoliului este mai mare decât acela de a ceda plăcerilor.
Rădăcina tuturor abaterilor, delictelor, încălcarea legilor, este dorinţa de plăcere. Când încălcarea legii este rezultatul dorinţei, aceasta este ţinută în secret, din cauza jenei de a fi fost învins de o slăbiciune. Însă plăcerea de fi supărat este exprimată gălăgios, fără ruşine. Fiind supărat, esti sigur de dreptatea ta, fiind mîndru de această dreptate. Dar orgoliul tău te degradează spiritual, acesta fiind manifestarea cea mai puternică a egoismului.
Suferinţele nu sunt menite a-l pedepsi pe om, ci a-l determina să se adreseze Creatorului său.
Dacă omul trece prin suferinţe fizice sau sufleteşti, sau are greutăţi economice, dar nu regretă faptul că este pedepsit de Creator, atunci suferinţa sa nu reprezintă o pedeapsă. Asta întrucât pedeapsa trimisă de Creator nu a fost acceptată. Dat fiind că pedeapsa este o „rectificare” a sufletului, omul care nu trăieşte pedeapsa ca atare, pierde ocazia de rectificare conţinută în aceasta. Totuşi, nu trebuie să greşim crezând că pedepsele trimise nouă de Creator corespund principiului „după plată şi răsplată” din lumea noastră. Pedepsele nu ne sunt trimise ca urmare a unor greşeli, sau pentru că nu L-am fi ascultat pe El. Ele sunt destinate a ne conduce spre Creator, spre a-L ruga să ne ajute, astfel apropiindu-ne de El. Strigătul către Creator, ca să ne uşureze suferinţa, conţine în sine recunoaşterea suveranităţii Lui, astfel reprezentând o rectificare a noastră, mai importantă decât dacă omul îşi acceptă suferinţa, pedeapsa, fără a se ruga. De aceea, în rugăciunea expusă în faţa Creatorului, prin care îl implorăm să ne absolve de pedeapsă, omul nu cere să fie eliberat de ocazia de rectificare! Prin însăşi producerea legăturii dintre om şi Creator, are loc un proces important de rectificare, mai mare decat prin însăşi suferinţa.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)