PLACERILE ACESTEI LUMI

ŞI DROGURILE CARE NE ÎMBATĂ – ÎNTARZIE RECTIFICAREA

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Plăcerile acestei lumi se împart în mai multe categorii: prima este aceea a bogăţiei şi a faimei, dorită de toţi. Cea de-a doua categorie este cea a plăcerilor domestice, acceptate de toţi ca fireşti. În categoria a treia intră plăcerea de a iubi, plăcerile provenite prin folosirea celorlalţi şi plăcerile căpătate din încălcarea legii. Acestea din urmă sunt condamnate de societate, care le pedepseşte. Nici o societate nu acceptă folosirea drogurilor, investind uriaşe sume pentru lupta contra folosirii lor. Neajunsurile pe care le provoacă acestea sunt indirecte, cei drogaţi fiind reduşi la o singură nevoie, aceea de a li se administra drogul într-un mod regulat, nefiind interesaţi de nimic altceva pe lume! Societatea nu a găsit calea să le procure acestora drogurile necesare zi de zi, acest fapt ducând la acte de violenţă şi la distrugerea propriilor familii pentru a-şi procura sumele mari necesare achiziţionării drogurilor.

Plăcerile acestei lumi sunt mincinoase în esenţa lor. Goana inconştientă după fericirea pierdută, ne deturneaza de la calea adevărată. Răspunsul la infinitele căutări ale paradisului, nu se află în lumea obiectelor limitate, efemere, ci numai în lumea spirituală! Noi suntem înlănţuiţi de moda capricioasă, de nevoia de a ne cumpăra mereu lucruri noi, bucuria fiind de scurtă durată şi lăsându-ne frustraţi, iarăşi şi iarăşi. Suntem chiar noi surprinşi cât de repede ne pierdem interesul faţă de împlinirile deja trăite, proiectându-ne scopuri noi pentru a fi atinse. Fără speranţă în viitor şi fără plăceri prevăzute pentru viitor, fără goana în căutarea acestora, ne simţim fără niciun sens în viaţă. Oare goana pentru a ţine pasul cu moda nu este asemenea dependenţei de droguri? Prin ce oare diferă plăcerile provenite din droguri de plăcerile oferite de restul obiectelor din viaţa materială? Oare care să fie explicaţia pentru faptul că Guvernanţa supremă – Creatorul, precum şi cea de dedesubt, a statelor din întreaga  lume, se împotrivesc cu atâta vehemenţă folosirii drogurilor îmbătătoare, promulgând legi stricte, luptând împotriva lor ?!

Drogul îl deconectează pe om de viaţă, făcându-l indiferent faţă de neajunsurile cauzate de ele, împiedicându-l astfel să se lupte, să devină conştient de necesitatea de a se rectifica. Un om de rând, care nu foloseşte astfel de substanţe îmbătătoare, ajunge treptat, în urma unor serii de încercări şi experienţe ale vieţii, să realizeze unde se află, să dorească o schimbare profundă – anume rectificarea prin spiritualitate. Unii se apropie astfel de Cabala. Omul în momentele de durere, cele mai grele ale vieţii, se adresează Creatorului, invocându-i ajutorul. Drogurile îl îmbată pe om, îl păcălesc prin plăcerea fără rost, îl poartă departe de progresul spre spiritualitate, care reprezintă adevărata împlinire a condiţiei umane .

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!