(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Progresul şi perfecţionarea, pe calea spirituală, prin egalizarea însuşirii entităţilor, prin limitarea distanţei între ele
Organele noastre de simţ nu ne permit decât perceperea unui procent infim din cosmos, acea părticică denumită „lumea noastră”. Aparatura sofisticată modernă, descoperită de om, nu face decât să accentueze limitarea organelor de simţ. De fapt, ne lipsesc organe suplimentare prin care să percepem sferele spirituale, dar nu le simţim lipsa, tot aşa cum nu ne lipseşte un al şaselea deget. În jur se află o lume plină de comori, de mii de ori mai mari, cu nuanţe infinite, pe care noi nu le putem sesiza cu simţurile noastre corporale limitate. Chiar şi amănuntele cele mai neînsemnate pe care le percepem din mediul înconjurător, le interpretăm într-un mod deformat, iar această interpretare o proiectăm asupra cosmosului infinit.
Tabloul fals al cosmosului, oferit de simţurile noastre se aseamănă cu razele Roentgen, care ne prezintă numai scheletul osos. Aşa cum silueta oaselor oferită de razele RX nu reflectă adevărata complexitate a trupului în totalitatea ei, tot aşa nici noi nu putem să concepem complexitatea universului doar prin informaţia receptată prin cele cinci simţuri. Imaginaţia nu ne poate oferi ajutor în descrierea unei realităţi pe care nu o dobândim, întrucât imaginaţia este bazată pe impresiile aparţinând trecutului.
Cu toate acestea hai să încercăm să ne imaginăm lumea spirituală aflată dincolo de imaginaţie, şi să încercăm să o înţelegem prin mijloacele care ne stau la dispoziţie. Imaginaţi-vă că vă aflaţi în mijlocul unui deşert, pe marginea unui drum care duce spre orizont. De-a lungul drumului, la anumite intervale, se află nişte semne, începând cu punctul 0, unde vă aflaţi, şi până la punctul final. Toată distanţa este împărţită în 4 părţi.
Avansarea pe acest drum, care reprezintă calea spirituală, are loc prin sublimarea şi transformarea dorinţelor şi pasiunilor, iar nu prin mişcarea picioarelor. Timpul, spaţiul şi mişcarea sunt de natură diferită în lumea spirituală. Lumea spirituala este o lume a senzaţiilor, a trăirilor, fără trupuri biologice. Entităţile sunt senzaţiile, mişcarea este o schimbare a senzaţiilor, iar locul este o anumită însuşire. Locul este definit în lumea spirituală printr-o anumită însuşire, caracteristică lui. Deci deplasarea, mişcarea, este de fapt o schimbare în însuşirile unei entităţi. Acest lucru se aseamănă cu mişcarea psihologică, la care ne referim ca o schimbare a sentimentelor, iar nu una fiziologică. Calea pe care încercăm să o descriem, este o metamorfoză a însuşirilor noastre interioare, care sunt de fapt dorinţele noastre, iar în dorinţe – însuşiri de o calitate cu totul diferită, este un proces care are loc în mod treptat. Distanţa dintre entităţile spirituale se măsoară prin diferenţa dintre dorinţe, disparitatea dintre ele. Cu cât caracterul lor se aseamănă mai mult, cu atât ele sunt mai apropiate.
Proximitatea sau depărtarea dintre entităţile spirituale se defineste prin calităţile acestora. Identitatea absolută între două entităţi duce la contopirea, reunirea celor două. Atunci când într-una dintre ele apare o însuşire nouă, aceasta vine separat de la entitatea în care a apărut, şi astfel este emanată o nouă „faţă spirituală”, un nou avatar sau un aşa-numit Parţuf. În punctul final se află Creatorul însuşi. Locul Lui este definit prin însuşirile Lui, care sunt absolut altruiste.
Ne naştem în lumea noastră având în posesie numai însuşiri egoiste. În această poziţie noi suntem cu totul îndepărtaţi de Creator. Scopul existenţei noastre este acela de a ajunge la însuşirile Creatorului în decursul acestei vieţi, în lumea aceasta, adică de a ne reuni cu El din punct de vedere spiritual, adică a ne transforma însuşirile până la identificarea absolută cu însuşirile Creatorului.
Caracteristica unică şi exclusivă a Creatorului este altruismul. Adică lipsă totală de egoism, lipsa preocupării faţă de sine, faţă de propria stare, faţă de influenţa şi puterea sa. Preocuparea de sine, ne este caracteristică nouă, oamenilor, care ne naştem pur şi simplu egoişti. Totuşi este important să accentuăm că, aflându-ne pe lume sub formă corporală, preocuparea pentru cerinţele de bază este necesară şi nu se consideră egoism. Ele nu sunt un factor care îl separă pe om de Creator.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)