CRONICILE CABALEI

inapoi la CUPRINS link

Între istoria Cabalei şi istoria lumii nu există o diferenţă considerabilă, Cabala relatând aceleaşi poveşti, dintr-o perspectivă spirituală. Este similar cu examinarea vieţii noastre din două perspective diferite. Din perspectivă istorică, trecutul nostru este o secvenţă de evenimente care ni s-au întâmplat nouă sau înaintaşilor noştri, în timp ce din perspectivă cabalistică, trecutul nostru este o secvenţă de evenimente spirituale, exprimate într-o serie de scene pe care le numim „viaţă pe Pământ”.

Aşa cum vom vedea în partea a treia, istoria nu se “desfăşoară” în Cabala; mai curând este experimentată în fiecare dintre noi, separat. Cabaliştii nu se raportează la realitatea externă ca la o realitate tangibilă, în schimb explică ceea ce percep ca pe o realitate externă, ceea ce este, de fapt, o reflecţie a imaginii care există numai în interiorul nostru.

În prima parte a acestei cărţi vom discuta despre istoria Cabalei, care s-a întâmplat în lumea fizică. Partea a doua, va explora originea şi structura realităţii. Partea a treia, va examina realitatea noastră interioară şi Partea a patra combină toate cele trei părţi, într-o lucrare coerentă, practic o viziune asupra lumii.

CRONICILE CABALEI

Rambam ( Maimonides), un mare cabalist al secolului 12, a scris că, în urmă cu mii de ani, când umanitatea era în perioada de adorare a idolilor, un singur om nu a putut urma această cale. Numele său era Avraam, şi astăzi îl ştim precum „Avraam Patriarhul”. Avraam a cugetat şi a căutat până ce a găsit adevărul: lumea avea doar un conducător.

Când şi-a dat seama de acest lucru, a realizat că a descoperit adevărul etern şi a vrut să-l împărtăşească întregii lumi. Pentru a-şi clarifica mesajul, a dezvoltat o metodă care l-a ajutat să explice percepţiile, mai limpede. De atunci, lumea are o metodă care revelează adevărul. Astăzi, ca şi atunci, această metodă este validă şi noi o denumim „înţelepciunea Cabalei”.

PRIMA ETAPĂ

În capitolul întâi al cărţii sale “ Mâna preaputernică”, Maimonides descrie cum a fost o vreme când oamenii ştiau că există doar o forţă care guvernează lumea. El a explicat că, după un timp, datorită unui declin spiritual prelungit, toţi au uitat acest fapt. În schimb, oamenii au crezut că erau mai multe forţe în lume, fiecare cu responsabilitatea ei. Unele forţe erau responsabile cu aprovizionarea cu hrană, unele erau responsabile cu căsătoriile, altele erau responsabile să ne menţină sănătoşi şi înstăriţi.

Un singur om, pe care noi îl cunoaştem acum ca fiind Avraam, a observat că toate aceste forţe se supuneau aceloraşi reguli ale naşterii şi morţii, de înmugurire şi veştejire. Pentru a descoperi care sunt aceste reguli, a început să studieze Natura. Cercetările lui Avraam l-au învăţat că, într-adevăr, există o singură forţă şi orice altceva este doar o manifestare parţială a ei. Aceasta a fost prima etapă a evoluţiei spirituale a umanităţii.

Una dintre cele mai bine cunoscute tradiţii ale nativilor americani este Cercul Consiliului (Council Circle). Aici, membrii stau într-un cerc, fiecare membru exprimând un aspect diferit al aceleiaşi teme. În mod similar, Avraam nu a vrut să privească lucrurile doar din propria-i perspectivă. El a vrut să vadă prin ochii tuturor şi astfel a descoperit singura forţă care face ca oameni diferiţi, să vadă lucruri diferite.

Imediat cum Avraam a descoperit adevărul, a început să-l răspândească. Provocat fiind, pentru că trebuia să explice un concept ce contrazicea absolut tot ceea ce reprezenta credinţa contemporanilor săi, Avraam a fost obligat să dezvolte o metodă de predare care să-l ajute să dezvăluie această noţiune celorlalţi. Aceasta a fost prototipul metodei de învăţare, pe care noi o numim acum “Cabala” (din cuvântul ebraic Lekabel, a primi). Astăzi, Cabala ne învaţă cum să descoperim forţa ce ne conduce şi, făcând aşa, să primim bucurie şi plăcere infinită.
Vom vorbi mai târziu în carte despre marile descoperiri ale lui Avraam, în detaliu, însă aici trebuie să menţionăm că esenţa descoperirilor lui este aceea că universul “se supune” unei forţe a iubirii şi dăruirii. Această forţă este ceea ce Avraam şi toţi profeţii
biblici numesc “Creatorul”. Când personajele biblice vorbesc despre Creator, sau Domnul, sau Dumnezeu, ei nu se referă la o fiinţă, ci la o forţă a iubirii şi a dăruirii, şi la modul în care ei o percep. Dacă reţinem acest lucru în minte, vom găsi metoda Cabalei ca fiind foarte limpede şi uşor de înţeles.

Descoperirile lui Avraam nu au fost coincidenţe. Au sosit chiar la timp ca să contracareze o izbucnire a egoismului care ameninţa să distrugă atât iubirea, cât si unitatea dintre oameni, şi dintre omenire şi Creator.

Unitatea era modul natural de viaţă pentru umanitate, în timpul Turnului Babel. Asta este ceea ce spune Biblia prin, “Şi întregul pământ era al unei singure limbi şi al unui singur grai”.(Geneza 11:1). Toţi ştiau despre Creator, forţa iubirii şi a dăruirii şi toţi erau uniţi cu ea. Oamenii experimentau aceasta ca o parte a vieţii lor şi nu trebuiau să “lucreze” pentru unitatea lor, aşa cum se întâmplă astăzi, pentru că nu exista egoism care să-i despartă. De aceea scrie în Biblie că erau de “o vorbă” şi “un grai”.

Dar, de îndată ce egoismul oamenilor a început să se dezvolte, ei au vrut să folosească unitatea lor pentru propriul beneficiu. Aceasta a determinat îngrijorarea Creatorului. Forţa dragostei trebuia să contracareze separarea oamenilor cauzată de egoism. În cuvintele Genezei – Domnul a spus, “ Iată, ei sunt un singur popor şi au aceiaşi limbă… şi acum nimic din ce şi-au propus să facă, nu va fi imposibil pentru ei ” ( Genesis 11:6).

Pentru a salva omenirea de propriul egoism, Creatorul, singura forţă descoperită de Avraam, nu a putut să facă decât unul din două lucruri: să disperseze umanitatea şi astfel să prevină un conflict catastrofal pentru propriul interes, sau să înveţe oamenii cum să-şi înfrângă egoismul.

Ultima opţiune a adus un beneficiu evident: dacă oamenii rămâneau uniţi, în ciuda egoismului lor, ei nu numai că îşi vor continua modul lor de viaţă, dar vor deveni mai apropiaţi de Creator. Cu alte cuvinte, efortul de a-i conecta, în ciuda egoismului lor din ce în ce mai mare, va forţa oamenii să devină mai grupaţi şi mai uniţi, atât cu Creatorul, cât şi unii cu alţii.

Iată ilustrarea acestui principiu: imaginaţi-vă că sunteţi bogat şi vă doriţi un Jaguar nou şi strălucitor. Nu este mare lucru: vorbiţi cu cel mai apropiat vânzător şi plecaţi conducând maşina visurilor voastre. Cât credeţi că va dura plăcerea voastră? O săptămână? Probabil mai puţin. Şi cât de mult v-a păsat de noul Jaguar, care nu a necesitat nimic mai mult decât o vizită la vânzător ca să vi-l luaţi?

Dacă nu eraţi bogat şi trebuia să munciţi în două schimburi , doi ani la rând ca să vă luaţi acel Jaguar, fără îndoială că v-aţi iubi şi aprecia maşina foarte mult. Efortul pe care îl faceţi pentru a vă “lega” de maşină o va face mult mai importantă pentru dumneavoastră.

Acesta este avantajul legării de Creator, în ciuda egoismului care creşte. Egoismul are un scop important: există pentru a te forţa să învingi, este un câmp de bătălie unde tu depui efort pentru a-l învinge, fapt care te va face să apreciezi forţa iubirii – Creatorul.

( Gândul lui Avraam) : “ ‘Cum este posibil ca această roată să fie întotdeauna ghidată fără un conducător? Şi cine o conduce? Totuşi, nu se poate conduce singură!’ Şi el nu avea un învăţător, şi pe nimeni care să-l înveţe. În schimb, era… înconjurat de cei care iubeau chipuri cioplite, nebuni. Şi tatăl lui şi mama lui şi toţi oamenii iubeau chipurile cioplite. Şi el, de asemenea, adora idolii . Şi inima lui a rătăcit până a obţinut calea adevărului”

Maimonides, Yad HaChazakah (Mâna preaputernică),
Regulile idolatriei

Astfel, Creatorul s-a dezvăluit lui Avraam pentru a-i arăta cum umanitatea poate “practica” şi “lucra” în dragoste pentru Creator, devenind astfel mai apropiată de El. De aceea Avraam a devenit un diseminator atât de entuziast al metodei lui. El ştia în acel timp esenţa: ori îi învăţa pe oameni cum să se unească printr-o legătură cu Creatorul – forţa iubirii – sau egoismul lor crescător îi va îndepărta unul de altul şi se vor împrăştia sau se vor ucide unii pe alţii.

Aşa cum Biblia şi alte texte vechi evreieşti ne învaţă, babilonienii nu au acceptat oferta lui Avraam. El s-a confruntat cu regele lor, Nimrod şi i-a demonstrat că metoda sa putea să dea roade. În loc să adopte această metodă, Nimrod a încercat să-l asasineze pe Avraam. Având viaţa lui ca miză, Avraam a părăsit Babilonul şi a început să-şi predice metoda din “oraş în oraş şi din regat în regat, până ce a ajuns în Ţara Israel” ( Maimonides, Mâna preaputernică, Regulile idolatriei, Capitolul 1) – reguli.

În ciuda dificultăţilor şi a provocărilor, învăţăturile lui Avraam au câştigat ceva sprijin, şi cei ce l-au urmat, l-au ajutat săşi împărtăşească cunoştinţele cu alţii, astfel strângând rândurile cu “noii recruţi”. În timp, lupta solitară pentru adevăr s-a multiplicat, creându-se o naţiune a cărui nume “ Naţiunea lui Israel” simboliza un singur lucru pe care îl aveau în comun – dorinţa lor pentru Creator. Cuvântul Israel este o combinaţie a două cuvinte ebraice : Yashar ( direct, drept spre) şi EL ( Dumnezeu). Poporul lui Israel are o singură dorinţă în inimă: să fie asemeni Creatorului, unit prin altruism şi iubire.

Colapsul Turnului Babel nu a fost, oricum, sfârşitul poveştii, ci doar începutul. Forţa iubirii pe care a descoperit-o Avraam a întărit legăturile lui cu umanitatea. Deoarece Creatorul este forţa iubirii şi ne iubeşte atât de mult cât poate cineva iubi, singura intensificare a legăturii poate veni de la noi. Aşadar, această forţă, Creatorul, continuă să ne crească egoismul, astfel încât noi să ne ridicăm deasupra lui, întărind legăturile noastre cu El.

Pentru cei ce doresc să rămână egoişti, creşterea egoismului înseamnă creşterea înstrăinării. Ca rezultat, oamenii care au fost odată uniţi, se dezbină în naţiuni diferite şi inventează noi tehnologii cu care pot crea noi arme. Ei folosesc armele să protejeze ceea ce ei cred că este libertatea lor, dar, de fapt, este creşterea auto-concentrării pe sine şi înstrăinării, atât de Creator, cât şi unii faţă de alţii.

Fără să-şi dea seama, ei devin din ce în ce mai subjugaţi de egoismul lor, în timp ce, în mod greşit, cred că se apără de cei care vor să-i rănească. Egoismul lor îi face să uite că, atunci când erau uniţi nu aveau nevoie de arme, aşa cum nu aveau nici egoism care să-i facă să simtă că libertatea le este ameninţată.

Cei care vor să rămână uniţi şi chiar să-şi adâncească legăturile lor de iubire, îşi tratează propriul egoism ca o oportunitate de înaintare. Pentru ei este o provocare binevenită, mai curând decât o criză sau o problemă.

Pentru a coopera cu egoismul lor cel înalt, ei trebuie să urmeze metoda lui Avraam. Aceasta a fost sugestia lui Moise. La fel cum a fost cu Babilonienii si regele lor Nimrod, învingerea noului nivel de egoism – de această dată reprezentat de Egipteni şi regele lor, Faraonul – cu intenţia de a scăpa de el.

Faraonul nu era doar un simplu rege rău. De fapt, el l-a adus pe Israel ( cei care îl vroiau pe Creator) mai aproape de Creator. În Cabala, Faraon este cumulul egoismului, şi unicul mod de a scăpa de el este unitatea (unii cu alţii şi cu Creatorul). Aşa cum am văzut mai înainte, unitatea te aduce mai aproape de Creator (devii similar cu Creatorul). Pentru a-l învinge pe Faraon, Moise s-a reîntors în Egipt după fuga sa, unind oamenii în jurul aceleiaşi idei pe care Avraam a promovat-o cu mulţi ani înainte şi, încă o dată, a ajutat poporul său să se libereze.

De această dată însă, Israel a învins un ego mult mai puternic. Faraonul nu era ca Nimrod, regele din Babel; el nu putea fi învins de un om bine motivat. Pentru a-l înfrânge pe Faraon era nevoie de o întreagă naţiune, unită. Şi, pentru că Moise trebuia să predea metoda lui Avraam unei întregi naţiuni, el a scris o nouă carte, o adaptare a învăţăturilor lui Avraam, pentru întreaga naţiune: Tora (Pentateuch).

Dar Creatorul, fiind o forţă a iubirii şi generozităţii, a vrut să o dăruiască mai multora, nu numai unei singure naţiuni. El a vrut ca întreaga lume să ştie că nu există decât o singură forţă şi că ei ar trebui să primească darul pe care El doreşte să-l dea umanităţii – pe El însuşi.

Aşa încât, deşi Tora lui Moise a reprezentat un mare pas înainte, deoarece a ajutat o întreagă naţiune să se unească cu Creatorul, acesta nu a fost capătul drumului. Capătul drumului va fi numai atunci când întreaga umanitate va fi în legătură cu El, experimentând legătura dragostei şi a unităţii pe care vechii Babilonieni au avut-o, înainte de prima explozie a egoismului. Sfârşitul drumului va veni când toată umanitatea va recupera ce a avut odată şi apoi a pierdut.

În articolul “Esenţa Înţelepciunii Cabalei”, cabalistul Rabbi Yehuda Ashlag a descris scopul Creaţiei ca fiind “singurul, solemnul scop descris ca ‘revelarea Cucerniciei Lui, creaturilor din această lume”’

ETAPA A DOUA

A doua etapă în evoluţia spirituală a umanităţii, a început acum aproape 2000 de ani, când Zohar-ul, cea mai importantă carte a Cabalei, a fost scrisă şi apoi ascunsă. Cartea a fost scrisă la puţin timp după ce poporul lui Israel a fost exilat în ceea ce urma să fie cel mai lung şi ultimul lor exil.

Aşa cum erau Avraam şi Moise în prima etapă, a doua etapă a avut cei doi giganţi ai ei: Rabbi Shimon Bar-Yohai (Rashbi) şi “Sfântul” Ari ( Rabbi Isaac Luria). Cartea Zohar, scrisă de Rashbi, este, în sine, un comentariu al Torei. La fel cum Moise a explicat

întregii naţiuni cuvintele lui Avraam, Zohar-ul are drept scop să explice cuvintele lui Moise întregii lumi. De aceea se spune că Zohar-ul este destinat să apară în timpul lui Mesia, la “sfârşitul zilelor”. Şi, tot din acest motiv, Rabbi Yehuda Ashlag, marele cabalist al secolului douăzeci, a scris că redescoperirea cărţii Zohar este o dovadă că “zilele lui Mesia” au venit.

Ca întotdeauna, unicul antidot pentru egoismul care este în creştere este unitatea şi, cu cât mai mare este egoismul, cu atât este mai important pentru oameni să se unească. La început, unirea familiei şi a celor ce-l urmau pe Avraam a fost suficientă. Apoi, când Moise a fugit din Egipt, a trebuit să unească o întreagă naţiune pentru a izbuti. Astăzi, noi trebuie să unim întreaga umanitate. Egoismul a ajuns la o asemenea intensitate, încât, dacă nu se va uni toată umanitatea pentru a-l înfrânge, nu vom birui.

”Am găsit scris că e lege de sus să nu te angajezi în mod deschis în înţelepciunea adevărului, doar pentru un timp – până la sfârşitul anului 1490. După aceea…sentinţa a fost ridicată şi a fost dată permisiunea de a fi studiată Cartea Zohar. Din anul 1540 a devenit lăudabil să fie angrenat un număr cât mai mare, deoarece prin această virtute va veni Regele Mesia şi nu prin alta.”

Rabbi Avraham Azulai
Introducere la carte, Ohr ha Chama
(Lumina Soarelui)

A doua etapă în procesul unificării umanităţii cu Creatorul a fost foarte diferită de prima. A fost o vreme de creştere subtilă, când mijlocul de unificare al umanităţii – înţelepciunea Cabala – a fost cultivat şi îmbunătăţit în camere slab luminate, de către grupuri mici şi retrase. De aceea, cele mai importante lucrări din acea perioadă, Cartea Zohar a lui Rashbi şi Arborele Vieţii a lui Ari, au fost ascunse de către proprii autori, de îndată ce au fost completate. Ele au fost aduse la lumină mulţi ani după aceea, iar în cazul Zohar-ului, multe secole mai târziu.

ETAPA A TREIA

Cea de-a treia şi ultima etapă de evoluţie spirituală a umanităţii a început în anul 1990. În 1945, Rabbi Yehuda Ashlag, autorul comentariului Sulam (Scara) la cartea Zohar, a prezis că etapa finală va începe în 1995. În mod similar, Vilna Gaon (GRA) a scris în cartea sa “ Vocea turturelei”, că această etapă va începe în 1990. Mulţi alţi cabalişti au făcut predicţii similare, conducând la concluzia că viitorul este deja aici şi acum este timpul să ne unim şi să învingem egoismul, o dată pentru totdeauna.

Întreaga istorie a umanităţii este pavată cu bătălii împotriva egoismului, urmate de încercări de unire, în ciuda lui. Astăzi, cei mai mulţi oameni de ştiinţă sunt de acord că autocentrarea pe sine şi neînţelegerea legilor Naturii sunt cauzele tuturor relelor din lumea noastră. Yehuda Ashlag a scris despre aceasta în 1930 şi în 1940 dar, în acele zile, vocea lui era o voce în pustiu.

În ultimii ani, a devenit evident că, până ce noi nu ne vom schimba, lumea nu va deveni mai bună. De fapt, noi ne distrugem planeta şi societatea în atâtea moduri, încât rezolvarea problemelor separat a devenit imposibilă. Pentru a ne rezolva problemele, avem nevoie de soluţii atotcuprinzătoare care pot fi găsite atunci când vom transforma egoismul în altruism şi ne vom uni cu forţa iubirii – Creatorul.

În articolul “ Pace în lume”, Ashlag a scris că, dacă ne vom uni, fiecare membru al umanităţii îl va simţi personal pe Creator în cel mai profund sens al cuvântului, aşa cum este scris “ toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic, la cel mai mare dintre ei” (Ieremia 31:33). Înţelepciunea Cabalei a fost pregătită ca o metodă care ne poate ajuta să facem exact ce trebuie – să ne unim şi să-L simţim pe Creator. În cartea “Introducere la Cartea Zohar” Ashlag a scris că, dacă vom integra Cabala în viaţa noastră de zi cu zi, vom obţine obiectivul pentru care am fost creaţi şi vom fi din nou “de o limbă şi un grai”, unul cu Creatorul şi nu ne vom mai despărţi niciodată.

inapoi la CUPRINS link