O REALITATE INEXISTENTĂ

inapoi la CUPRINS link

Acum, că am înţeles ce putem studia şi ce nu, haideţi să vedem ce studiem, de fapt, şi ce putem percepe cu simţurile noastre. Baal HaSulam, care a cercetat toată realitatea şi apoi a scris despre descoperirile sale, a spus că noi nu putem şti şi nu ştim ce există în afara noastră. Spre exemplu, nu avem idee despre ce este în exteriorul urechilor noastre, ce face ca timpanul să reacţioneze. Tot ceea ce ştim este că urechile noastre reacţionează la un stimul din afară.

Chiar şi numele pe care le atribuim unor fenomene nu au nici o legătură cu fenomenele în sine, ci cu reacţiile noastre la ele. În fiecare moment, multe evenimente au loc chiar lângă noi, dar noi nu suntem conştienţi de ele. Acestea trec neobservate de simţurile noastre, pentru că noi ne referim doar la fenomenele pe care simţurile noastre le pot percepe. De aceea, nu putem percepe Esenţa a nimic din ce este în afara noastră: noi studiem doar reacţiile noastre la evenimente şi obiecte, nu la evenimentele şi obiectele în sine.

Această regulă a percepţiei nu se aplică doar la lumile spirituale; este legea întregii Naturi. Vorbind despre realitate în aceşti termeni, imediat realizăm că, de fapt, ceea ce vedem, nu există, cu adevărat. Această înţelegere este de extremă importanţă dacă vrem să atingem progresul spiritual.

Pentru a fi în relaţie corectă cu realitatea, nu trebuie să gândim că ceea ce percepem este imaginea “reală”. Cu alte cuvinte, faptul că vedem un măr roşu ca fiind roşu, nu înseamnă că, de fapt, este roşu, numai că eu îl percep ca fiind roşu.

De fapt, dacă întrebi fizicienii, îţi vor spune că singura afirmaţie adevărată pe care poţi să o faci despre un măr roşu este că NU e roşu. Dacă vă amintiţi cum funcţionează MASACH (Ecranul), veţi şti că primeşte ceea ce poate primi pentru a dărui Creatorului şi respinge restul.

În mod similar, culoarea unui obiect este determinată de valurile de lumină pe care obiectul luminat nu le poate absorbi. Noi nu vedem culoarea obiectului în sine, ci doar lumina pe care obiectul o respinge. Culoarea reală a obiectului este lumina pe care o absoarbe; dar, pentru că absoarbe această lumină, nu mai poate ajunge la ochii noştri, de aceea noi nu o putem vedea. Astfel, culoarea reală a mărului roşu este orice altceva dar nu roşu.

Iată cum Baal HaSulam, în “Prefaţa Cărţii Zohar”, descrie lipsa percepţiei noastre asupra Esenţei: “Este cunoscut că, ceea ce nu putem atinge, nu ne putem imagina; şi ceea ce nu putem înţelege, nu ne putem închipui, de asemenea… Se deduce că gândul nu percepe Esenţa în nici un fel.”

Cu alte cuvinte, pentru că nu ne putem imagina Esenţa, nici o Esenţă nu o putem percepe. Dar conceptul care, pentru cei mai mulţi studenţi cabalişti, care studiază pentru prima dată Prefaţa lui Baal HaSulam, întrece orice închipuire, este acela care arată cât de puţin ştim despre noi înşine. Iată ce a scris în legătură cu acest lucru: “Mai mult de atât, noi nu ne cunoaştem nici măcar propria noastră Esenţă. Eu simt şi ştiu că ocup un anumit loc în spaţiu în lume, că sunt o materie solidă, caldă şi că gândesc şi alte asemenea manifestări ale acţiunilor Esenţei mele. Cu toate acestea, dacă mă întrebi care este Esenţa mea… nu voi şti ce să-ţi răspund.”

inapoi la CUPRINS link

error: Content is protected !!