STUDIIND CABALA

inapoi la CUPRINS link

Studiul Cabalei înseamnă că trebuie să mă retrag din viaţa cotidiană?

Nu este necesar să posteşti sau să-ţi chinui trupul. Nu trebuie să-ţi părăseşti viaţa de zi cu zi, sau să-ţi abandonezi îndatoririle familiale. Nu trebuie nici să pluteşti prin aer, sau să practici exerciţii de respiraţie pentru a obţine liniştea.

Din contră, studenţii îşi construiesc egourile şi le transformă în vasele care îi ajută să-şi atingă ţinta sublimă – aceea de a-l simţi pe Creator. Pentru a studia Cabala şi pentru a înţelege cum funcţionează Lumile Superioare, trebuie să fii în centrul acestei lumi şi să acţionezi din interiorul ei.

De aceea, cine studiază Cabala trebuie să continue să-şi îndeplinească toate îndatoririle lumeşti. Atingerea realităţii spirituale trebuie făcută în simţurile corporale şi strâns conectată cu o viaţă normală.

Unde şi cum este exprimată libertatea de alegere? Când, exact, alege cineva şi ce trebuie să aleagă?

Alegerile pe care le avem de-a lungul vieţilor noastre sunt limitate, până descoperim ceea ce ne obligă să studiem Cabala. În afară de studiul Cabalei, toate celelalte îndeletniciri sunt considerate “animate”, din moment ce sunt tranzitorii şi expiră când corpul fizic moare. Ca şi fiinţe umane, avem libertatea de alegere numai în decizia noastră de a studia Cabala. Iată trei motive care ne impun studiul Cabalei:

  1. Răsplata şi pedeapsa din această lume;
  2. Răsplata şi pedeapsa din lumea următoare;
  3. Dăruirea asupra Creatorului, când suntem conduşi de dorinţa de a fi asemănători cu calitatea de dăruitor a Creatorului.

Studiem Cabala ca pe o posibilitate de a atinge scopul altruist, fundamental: să-i dăruim Lui, Celui care ne-a creat.

Pentru aceste trei motive, spiritualitatea este mai sus decât noi. Nu putem convinge corpurile noastre să dăruiască Creatorului, pentru că, imediat, s-ar răzbuna cu întrebarea, “Eu cu ce mă aleg din asta?” Prin natura sa, corpul (care, în Cabala, este definit ca “dorinţa de a primi”) nu poate înţelege dăruirea.

De aceea, nu avem altă şansă decât să îl rugăm pe Creator să ne dea dorinţa de a dărui, să acţionăm şi să gândim, indiferenţi la cum şi dacă acest lucru ne va aduce vreun beneficiu. Dacă ne concentrăm toate gândurile şi dorinţele pentru a dobândi această calitate, Creatorul va înlocui natura noastră corporală cu una spirituală.

Atunci, în contrast cu momentul când nu puteam înţelege posibilitatea să muncim pentru alţii, acum nu putem înţelege cum să nu muncim pentru Creator.

Când încerc să citesc Cartea Zohar, o găsesc foarte greu de înţeles. Sunt eu de vină, sau este într-adevăr, o carte foarte greu de priceput?

Cartea Zohar este o carte cabalistă foarte importantă, dar este scrisă într-un mod ascuns, făcând-o imposibil de înţeles, până când persoana nu este in lumea spirituală. Din această cauză, este recomandat să nu începem studiul direct din Cartea Zohar. În schimb, exista introduceri şi cărţi ale lui Baal HaSulam, care ne învaţă cum să înţelegem ce este scris în Cartea Zohar.

Cartea Zohar nu este o carte prin care cineva poate atinge spiritualitatea; este scrisă pentru cei care deja au ajuns la spiritualitate. Pentru a o înţelege corect, mai întâi trebuie să studiem alte câteva texte, cum ar fi “Prefaţă la Înţelepciunea Cabalei”, “Introducere la Cartea Zohar”, “Prefaţă la Cartea Zohar” şi “Cuvânt înainte la Cartea Zohar”. Până nu dobândim, mai întâi, cunoştinţe corecte şi clare asupra acestor introduceri, cartea va rămâne complet confuză pentru noi.

În ultimul timp, au apărut diverse grupuri de studiu al Cabalei. Are sens să le verificăm?

Întotdeauna are rost să explorăm, măcar o dată, cine şi cum studiază Cabala. Te va ajuta, de asemenea, să te cunoşti pe tine însuţi. De aceea, te sfătuiesc să controlezi aceste lucruri şi să decizi dacă şi ce va fi corect pentru tine.

Există vreo diferenţă între modul în care studiază bărbaţii şi femeile Cabala?

Şi bărbăţii şi femeile trebuie să-şi dezvolte spiritualitatea şi unica diferenţă între ei constă în metoda folosită. Începutul procesului de învăţare este acelaşi. De aceea, cursurile noastre introductive au aceeaşi metodă, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. Mai târziu, dacă o persoană pătrunde mai adânc în studiul Cabalei, diferenţa de metodă devine evidentă. Bărbaţii şi femeile vor începe să simtă lumea în mod diferit, pentru că femeia şi bărbatul sunt, într-adevăr, două lumi diferite şi au o percepţie diferită a creaţiei.

Ce înţeleg cabaliştii prin “dobândire”?

În Cabala, înţelegerea Gândului Creaţiei – cel mai profund nivel de înţelegere – se numeşte “dobândire”. Spus altfel, dobândirea este ultima etapă a înţelegerii. Dobândirea unui grad (sau a unui stadiu) înseamnă că percepi fiecare element din acel stadiu.

Ce este o rugăciune?

Sentimentele din inima noastră sunt rugăciuni. Dar, cea mai puternică rugăciune, aşa cum a scris Baal HaSulam, este emoţia din inima fiecăruia în timpul studiului, dorinţa arzătoare de a înţelege materialul, însemnând să îmbini proprietăţile unei persoane cu ceea ce ea învaţă.

Din moment ce totul este determinat de Sus, unde este libertatea de alegere?

Singura libertate a omului este în alegerea mediului, a societăţii care ne influenţează. Poţi citi despre aceasta în eseul lui Baal HaSulam “Libertatea”. Calea fiecăruia este complet predeterminată. Singurul drum de urmat este înainte, însemnând sus, către Creator. Ar trebui să ne dorim să parcurgem acest drum, în mod conştient; dacă nu, Natura ne va forţa să vrem să progresăm.

Dacă Creatorul a făcut Creaţia cu scopul de–i oferi o bucurie, de ce El ne refuză plăcerea?

Nu Creatorul ne refuză plăcerea. Motivul pentru care suferim este că suntem opuşi Lui. El este absolut generos şi, când noi vrem să fim asemenea Lui, ne dăm seama că tot ceea ce El face este să ne împartă abundenţă şi plăcere. Dar, atâta timp cât noi suntem opuşi Lui, nu putem primi aceste plăceri, deoarece suntem detaşaţi de El.

Cine poate studia această înţelepciune?

Când Rav Kook a fost întrebat cui îi este permis să studieze Cabala, el a răspuns: “Oricui vrea”. Dacă o persoană vrea să studieze, cu adevărat, este un semn e pregătită.

inapoi la CUPRINS link

error: Content is protected !!