RAV-UL ŞI PRIETENII

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Rav-ul şi prietenii îl inspiră pe om pe calea spiritualităţii

Identificarea cu entităţile spirituale, cu scopul de a absorbi din ele însuşirile spirituale, şi astfel a se reuni cu Creatorul, reprezintă „rectificarea”. Spiritualitatea ne atribuie însuşirile ei doar în momentele în care suntem în contact cu ea.

De aceea este de foarte mare importanţă participarea învăţătorului şi a prietenilor din grup, în învingerea greutăţilor susţinute de trup (corpul material), până la asimilarea unor dorinţe noi, spirituale. Persoanele care exaltă scopul spiritualităţii, provoacă entuziasm şi dăruire.

Esenţa întregului efort depus, este reprezentată de confruntarea cu dorinţele corporale, şi este mult mai uşor dacă sunt prezenţi prietenii şi Rav-ul, care prin exemplul personal sunt un ajutor de nepreţuit în învingerea greutăţilor întâmpinate.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!