(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)
Nu există liber arbitru, desigur, atunci când eşti împins de la spate, fără să fi fost întrebat, către evadarea din suferinţă. Alegerea e posibilă într-o situaţie neutră, atunci când omul nu se mai află în criză, când poate alege între 2 posibilităţi, aceea de a-şi urma dorinţele obişnuite, sau de a se elibera de ego, de bună voie. Omul face alegerea având în minte perspectiva viitorului, urmărind evitarea suferinţei pe care deja a cunoscut-o.
Omul care e hotărat să continuie pe această cale, renunţând la calea egoismului, trebuie să-şi concentreze şi să-şi consacre toate gândurile ,în direcţia Creatorului. Totodată, el trebuie să înceteze a se mai gândi doar la el însuşi, aceasta fiind cauza tuturor neajunsurilor. Permanentul efort de a-şi controla gândurile, dându-le la o parte pe cele nedorite, se numeşte efortul Rectificării, Tikun.
Concesiuni atât de mari se pot face doar în urma unor încercări destul de crâncene, care să-l determine pe om să renunţe la egoism, la suferinţă. Un om care a ajuns la o astfel de pregătire interioară, este fericit şi împăcat cu sine şi cu gradul la care a ajuns, denumit lumea viitoare sau Olam haBa.
Din acest moment tot ceea ce face este consacrat Creatorului. În ce priveşte cerinţele materiale, el se restrânge la strictul necesar, nepermiţându-şi să se prefere pe sine, de frica suferinţei ce-I poate provoca orice intenţie egoistă.
În faza finală a avansării către lumea spirituală, un Mekubal este perfect indiferent în ce priveşte propriile lipsuri materiale; el este plin de experienţa modului în care trebuie să-şi canalizeze toate gândurile către Creator în viaţa cotidiană, în familie, la muncă etc, având altfel aparenţa unui om obişnuit.
După atâta muncă învestită, această îndemânare devine obişnuinţă, iar apoi, o a doua natură. De aici trece cu uşurinţă la a doua fază a vieţii sale spirituale, devenind pentru el o plăcere faptul că poate dărui, dăruindu-i Creatorului prin faptele sale.
(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)