ŞABAT-UL ŞI NERESPECTAREA ACESTUIA

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Şabat-ul reprezintă o stare în care, în urma eforturilor depuse, a muncii interioare, omul nu mai este dominat de ideile care-l deranjau. Aceste gânduri nu mai au puterea să-i tulbure legătura cu Creatorul, deşi ele mai trăiesc în el. Dar, în măsura în care el permite acestor idei să se intensifice şi să-i pună stăpanire pe inimă, omul decade la starea care se numeşte Hilul Şabat (nerespectarea şabatului). Aceasta are loc, dacă primeşte aceste idei deranjante, străine (Machşavot Zarot) ca reprezentând adevărul.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!