STRIGĂT DIN ADÂNCUL INIMII …

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Strigătul din adâncul inimii, deschiderea “porţilor lacrimilor” (Şa’arey HaDmaot) şi intrarea în “Palatul Creatorului”

Uneori coboară peste om o senzaţie de „întuneric”, el pierde sentimentul legăturii cu Creatorul, nu mai simte din partea Lui o atitudine specială faţă de el, şi se rupe de teama plină de reverenţă  (Yiar) şi de iubirea pentru spiritualitate. Nu mai găseşte sens în ea. Atunci nu-i mai rămâne decât să strige din profunzimea întunecimii şi a sufletului său către Creator, să-I fie milă de el şi să alunge norii negri care apasă asupra simţămintelor şi gândurilor sale, ascunzând Lumina Creatorului.

Rugăciunea cea mai puternică este Strigătul din adâncul sufletului şi ea soseşte numai după ce omul a ajuns la capătul puterilor şi a realizat faptul că intrarea în lumea spirituală este închisă, în ciuda eforturilor imense depuse, în ciuda experienţei enorme acumulate pe drum. Numai atunci când omul ajunge la recunoaşterea faptului că singur Creatorul îi poate sări în ajutor, el poate înălţa strigătul interior şi rugăciunea adevărată pentru a fi salvat.

Înainte de a ajunge în acest grad, nici un efort exterior nu-l va ajuta să ţipe sincer din profunzimile inimii către Bore. Numai atunci când omul este sigur că toate căile îi sunt interzise şi inchise, i se deschid „porţile lacrimilor” (Şa’arey haDmaot); şi atunci el intră în Palatul Creatorului (Heychal haMelech); după ce omul a încercat singur toate posibilităţile de a se înălţa spiritual, şi a eşuat, coboară asupra sa un întuneric absolut, care-i lasă doar o singură posibilitate: Creatorul însuşi trebuie să-l salveze! Dar atâta timp cât se închide în armura ego-ului, şi cât timp nu sesizează în mod absolut că există o forţă care îl guvernează şi îl conduce, trupul său nu-i va permite să strige după Bore. De aceea el este nevoit să facă tot ce îi stă în putere fără să aştepte un miracol de Sus.

Nu există nici un motiv să stăm cu mâinile încrucişate aşteptând minuni. Creatorul nu aşteaptă ca omul să ajungă în criză, pentru a fi atunci nevoit să-l ajute, din milă. Ci, omul este obligat să muncească în mod constant, perseverând timp îndelungat, acumulând astfel experienţe, trăiri, sentimente, şi cunoaşterea naturii proprii. Această experienţă îl va convinge de necesitatea ajutorului Creatorului. Pe drumul acestor experienţe, pe calea spiritualităţii, Creatorul i se prezintă, iar omul realizează HaDa’at haElyona, cunoaşterea supremă, în care percepe revelarea Luminii – Hitgalut haOhr.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!