SUFERINŢELE OMULUI DE DRAGUL RECTIFICĂRII

BENEVOLENŢA ARĂTATĂ DE CREATOR

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Dacă scopul Creaţiei este acela de a ne încânta pe noi, de ce atunci drumul care conduce la plăcere este presărat cu atâtea greutăţi? Omul a fost creat de Creatorul perfect. Perfecţiunea este caracterizată de repaos, în timp ce o stare de imperfecţiune, de nemulţumire, produce o deplasare, cu scopul umplerii acestui gol.

Omul iubeşte repaosul, iar pentru a renunţa la odihnă el trebuie să resimtă necesităţile existenţiale, ca de exemplu hrană, adăpost, etc. Trăirea unor astfel de lipsuri îl împing pe om să încerce să şi le satisfacă. Cu cât suferă mai mult din cauza lor, cu atât vor fi mai mari sacrificiile pe care este gata să le facă, pentru a scăpa de suferinţa cauzată de aceste lipsuri. De aceea, dacă Omului îi sunt trimise de Creator suferinţe din cauza lipsei de spiritualitate, acesta va fi gata să depună eforturile necesare pentru dobândirea spiritualităţii care-i este necesară. Iar atunci când va realiza acest lucru – dobândirea spiritualităţii, scopul Creaţiei – va avea parte prin trăirea ei de o mare plăcere, care i-a fost destinată din zorii Creaţiei lumii.

De aici rezultă că, oricine doreşte să urmeze calea spirituală, nu percepe suferinţele care-i provin din egoism ca pedeapsă sau ca blestem de Sus. Exact invers, el îşi primeşte durerea cu drag, înţelegând că însuşi Creatorul i-a adus-o, pentru a încerca să-l ajute. Retrospectiv, persoanei care a dobândit lumea spirituală cu bucuriile care o însoţesc, îi devine clar cât de mult i-a lipsit spiritualitatea. În mod natural, lipsurile materiale produc o suferinţă mai evidentă decât lipsa plăcerii prin spiritualitate.

Pentru a-l atrage pe om spre Divinitate şi plăcerile care o însoţesc, Creatorul îi provoacă durere prin sentimentul de lipsă a Creatorului. Sentimentul de plenitudine infinită care se resimte cu cea mai mică plăcere adusă de spiritualitate, nu se poate dobândi atâta timp cat ne delectăm prin materialitate.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!