URCAREA PE SCARA SPIRITUALITĂŢII

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Urcarea pe scara spiritualităţii prin echilibrarea între linia dreaptă şi linia stângă, creând astfel linia de mijloc

Creatorul se află în absolut repaos. Omul care dobândeşte cunoaşterea scopului Emanaţiei, ajunge să fie şi el în repaos absolut. Repaosul poate fi definit doar dacă a fost precedat de mişcare, efort, muncă. Discutând despre odihna spirituală, de fapt se discută despre munca spirituală.

În spatele fiecărui efort al muncii spirituale se află dorinţa de a-I dărui Creatorului plăcere. Atâta timp cât trupul refuză să lucreze, dacă nu este pentru plăcerea sa proprie, va fi nevoie de eforturi intense şi muncă grea, pană ce va realiza sensul adevărat al altruismului şi răsplata care vine odată cu acesta.

Este nevoie de un efort imens, pentru a confrunta argumentarea trupului, care pare a avea dreptate: „tu mă pui să depun atâtea eforturi, în decursul atâtor ani, pentru împlinirea unor scopuri spirituale, şi cu ce te-ai ales în schimb?”, „oare cunoşti multe pesoane care au reuşit pe acest drum?”, ”oare Creatorul doreşte ca tu să suferi chiar atat de mult?”, ”ce ai realizat tu cu adevărat până azi?”, ”oare merită să munceşti atâta în starea ta de sănătate?”, ”gândeşte-te la tine, la familie, la copiii tăi!”, ”oare nu crezi că însuşi Creatorul te va conduce prin voia sa, spre progresul spiritual, fără să te osteneşti atât, aşa cum te-a adus la studiul Cabalei, pur şi simplu pentru că El este atotputernic?!”

Este vorba de propoziţii adevărate la nivelul acestei vieţi, şi de aceea nu are nici un rost să intrăm într-o controversă cu ele! Omul care se luptă pentru a se debarasa de dorinţele proprii materiale, e bine să le ignore şi atât. Pe traseul spiritualităţii el vrea să se îndepărteze de trup, vrea să-şi ignore pasiunile, de aceea va acţiona prin inteligenţa credinţei şi nu prin raţiunea obişnuită a minţii.

În lumea cunoscută nouă, logica este cea care dictează, însă în sferele divinului, chiar dacă nu le concepem, toate se petrec conform unei legi unice, o lege cu totul diferită şi ciudată, nepotrivită cu realitatea noastră, o lege care-L defineşte pe Creator ca atotputernic, care domneşte peste tot, în al cărui ajutor putem să ne încredem pe deplin, cu toată împotrivirea din partea trupului.

Străduinţa depusă conform acestui principiu, se numeşte „a dărui de dragul de a dărui„ adică făptuirea unui act de altruism, de dăruire totală, care provine din dorinţa de a dărui. Această stare se numeşte Katnut (micime) sau Kav Yemin (linia dreaptă). Încântarea provenită din această stare, se datorează procesului asemănării cu Creatorul, prin asumarea însuşirilor identice cu însuşirile Lui. În această stare, creatura dăruieşte şi atât, exact ca şi Creatorul. Această plăcere este numită Lumina dăruirii, Ohr Hasadim, sau „lumina credinţei”.

Omul care face totul pentru a atinge acest grad are parte de revelarea Creatorului, prin care recunoaşte infinita măreţie a Sa. În loc de credinţă işi face loc cunoaşterea, Da’at, trupul începe să recunoască şi el măreţia Creatorului, consimţind să lucreze de dragul Lui, din ce în ce mai mult, cu gratitudine pentru faptul că cel Atotputernic e gata să primească ofranda, de la el, cel mic. Această bucurie de a dărui are calitatea unei imense fericiri.

Însă chiar şi această fericire este încă legată de corporal, adică de dorinţa egoistă a omului de a se încânta pe sine. Este plăcerea de a lucra în slujba cuiva mai mare decât noi, plăcere care nu izvorăşte din cunoaşterea pe deplin a calităţii şi importanţei Creatorului. Chiar în perioada în care încă nu avusese contact cu El, munca menită pentru Creator era mai autentic altruistă, pentru că nu era gratificată. Deci, revelarea Creatorului se numeşte „linia stângă”, şi cunoaşterea Creatorului, realizarea modului său de acţionare, se numeşte „Lumina Înţelepciunii”, Ohr Hohma.

Revelarea Creatorului trezeşte nevoia imensă de a obţine raţiunea Creatorului, şi de a-i înţelege măreţia. Acest lucru are menirea de a crea un echilbru între credinţă şi cunoaştere, armonia dintre acestea prevenind în continuare recăderea în egoism. În acest proces, omul adaugă puţin ego la starea de Katnut (micime), reechilibrând linia dreaptă cu puţin din linia stângă, şi astfel se crează linia de mijloc.

Nivelul la care se află linia stângă în cadrul liniei de miloc este cel care determină gradul de spiritualitate la care a ajuns omul. Aceasta este starea de Gadlut (măreţie sau maturitate). Înaintarea spre gradul cel mai înalt, ultimul, unde om şi Creator se reunesc pe deplin prin toate caracteristicile lor, se efectueaază treaptă cu treaptă, în mod alternat: linie dreaptă, linie stângă, şi echilibrarea dintre ele, pe absolut toate gradele scării spirituale.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!