VINDECAREA SUFLETULUI

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

Vindecarea sufletului depinde de credinţa omului

Uneori omul este nevoit să acţioneze împotriva voinţei sale, pentru a supravieţui. De exemplu, dacă este bolnav, şi nu are poftă de mâncare, el se obligă să mănânce pentru a se întrema. În această lume răsplata şi pedeapsa sunt evidente. Aşadar, cu toţii respectă legile naturii. Sufletul ne este bolnav şi se poate vindeca doar prin efortul altruist, chiar dacă acesta este împotriva dorinţelor noastre. Dat fiind însă misterul care învăluie raportul între răsplată şi pedeapsă (Sachar veOneş) în lumea spirituală, nefiind evident acest raport, omul nu poate să investească efortul necesar pentru a se vindeca. Rezultă că însănătoşirea spirituală depinde numai de Credinţă.

(înapoi la Cartea URMEAZĂ-ŢI INIMA – click)

error: Content is protected !!