CINE DEPUNE MĂRTURIE PENTRU O PERSOANĂ ?

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Cine depune mărturie pentru o persoană ?

Articol Nr. 37, 1984/1985

Este scris în Zohar, Shoftim (Judecători) (şi în Comentariul Sulam p 8, Item 11), „Este o Mitzva (poruncă/faptă bună) să depui mărturie la curte pentru ca prietenul tău să nu piardă bani deoarece el nu depune mărturie. De aceea autorii cărţii Mishnah au spus, ‘Cine depune mărturie pentru o persoană? Zidurile casei sale.’

Ce înseamnă ‘Zidurile casei sale’? Acestea sunt zidurile inimii sale, aşa cum este scris, ‘Şi atunci Iezekiel şi-a întors faţa către perete.’ Autorii cărţii Mishnah au afirmat că asta îi învaţă că Iezekiel s-a rugat din pereţii inimii lui. Mai mult, toată familia lui depune mărturie pentru el. Familia sa sunt cele 248 de organe ale sale, deoarece corpul este numit ‘casă.’

“Aceasta este ceea ce au afirmat autorii Mishnah: ‘Un păcătos, păcatele lui sunt gravate în oasele sale. În acelaşi mod, un drept – meritele lui sunt gravate în oasele lui.’ Acesta este motivul pentru care David a spus, ‘Toate oasele mele vor mărturisi.’ Dar de ce sunt fărădelegile gravate în oase mai mult decât în carne, tendoane şi piele? Asta pentru că oasele sunt albe şi scrierea cu  negru este vizibilă numai peste alb. Este precum Tora, care este albă în interior, adică pergamentul, şi neagră din afară, adică cerneala. Negru şi alb sunt întuneric şi lumină. Şi mai mult, corpul este destinat să se ridice pe oasele sale, deoarece păcatele şi meritele sunt gravate în oasele sale. Dacă este recompensat, corpul se va ridica pe oasele sale. Dacă nu este recompensat, nu se va ridica, şi nu va renaşte din morţi. Acestea sunt de departe, cuvintele sale.

Ar trebui să înţelegem de ce Zoharul tălmăceşte că o persoană trebuie să depună mărturie înaintea unei curţi în aşa fel încât prietenul său să nu piardă bani. Aceasta se interpretează în munca pentru Creator. Aşadar, trebuie să înţelegem ce cere cineva, şi de la cine cere. Şi pentru ca să fie de încredere, persoana trebuie să depună mărturie.

În munca pentru Creator, persoana cere Creatorului să-i dea ceea ce îşi doreşte. Aşadar, pentru a arăta că acest argument este adevărat, nu ştie Creatorul dacă o persoană spune adevărul sau nu? Totuşi, dacă omul depune mărturie, atunci ştie că acest argument este adevărat. Mai mult, cum se poate avea încredere în cineva ca să depună mărturie pentru sine? Şi ar trebui de asemenea să înţelegem, de ce mărturia trebuie să fie din zidurile inimii lui, deoarece aduce dovada la înţelesul  „pereţii casei lui” din Iezekiel, „Şi atunci Iezekiel şi-a întors faţa la perete,” pe care noi o interpretăm ca „pereţii inimii lui.”

Aşadar mărturia unei persoane trebuie să fie din pereţii inimii lui. Totuşi se ştie mărturia trebuie să fie din gura lui, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Din gurile lor, nu din scrierile lor,” şi aici spune că ar fi trebuit să fie din zidurile inimii lui şi nu din gură.

Trebuie, de asemenea, să înţelegem de ce spune, „Asta au afirmat autorii Mishnah: ‘Unui păcătos, păcatele îi sunt gravate în oasele sale. Şi, de asemenea, unui drept, meritele îi sunt gravate în oase.’”

Dar sunt păcatele şi meritele gravate în oasele corporale? Cum este o materie spirituală, respectiv păcatele şi Mitzvot, gravată în oase? Şi este chiar mai dificil să înţelegem răspunsul lui, „Este aşa deoarece oasele sunt albe, şi o scriere neagră este vizibilă numai pe alb.”

De asemenea, ar trebui să înţelegem de ce spune, „Şi mai mult, corpul este destinat să se ridice pe oasele sale.” De ce în special, „Pe oasele lui.” Ceea ce înseamnă că dacă este sau nu înviat, depinde de oasele lui?

Ca să înţelegem cele de mai sus în muncă, trebuie să ne amintim cunoscuta regulă „Nu este lumină fără un Kli (vas),” adică este imposibil să primim vreo împlinire dacă nu este niciun gol sau deficienţă acolo, unde umplerea să poată intra. De exemplu, o persoană nu poate lua masa dacă nu-i este foame. Mai mult, cantitatea de plăcere pe care o persoană o poate avea din mâncare este măsurată de cantitatea de dorinţă pe care o are pentru mâncare.

Prin urmare, acolo unde cineva nu simte nicio lipsă, nu va simţi nicio plăcere, pe care ar putea să o primească, deoarece nu este loc pentru a primi vreo umplere. Aşadar, când vorbim de ordinea muncii, când o persoană începe să intre în muncă, adică doreşte să facă munca sfântă cu scopul de a dărui mulţumire Creatorului său, conform regulii mai sus menţionate, trebuie să aibă o nevoie pentru asta – să simtă că are nevoie să dăruiască Creatorului. Şi putem spune că are un Kli în măsura în care are nevoie să-i dăruiască Creatorului, adică atunci când doreşte să-i aducă mulţumire. Asta înseamnă că deja corpul este de acord să-i dăruiască Creatorului.

Şi pentru că omul se naşte cu dispoziţia de a primi şi nu a dărui, dacă cineva doreşte să se angajeze în dăruire, corpul cu siguranţă îi va opune rezistenţă. Şi dacă o persoană vrea să se angajeze în dăruire, adică are dorinţa de a obţine un asemenea Kli, şi un Kli înseamnă o dorinţă şi o deficienţă, atunci corpul imediat vine şi întreabă, „De ce vrei tu să schimbi dispoziţia cu care ai fost creat? Care este deficienţa care simţi că îţi lipseşte? Eşti sigur sută la sută că înţelegi că ai nevoie să lucrezi pentru a dărui? Priveşte cum face majoritatea munca sfinţeniei; nu sunt meticuloşi în ceea ce fac. Cu alte cuvinte, în angajarea lor în Tora sau Mitzvot, ei se asigură, în primul rând că actul va fi potrivit, cu toată exactitatea şi detaliile dar fără intenţie. Ei spun, ‘Noi cu siguranţă facem ceea ce putem.’ Ei nu acordă atenţie intenţiei deoarece ei spun că munca Lishma (pentru numele Ei) aparţine celor puţini aleşi, şi nu tuturor.”

Aşadar corpul, care vine şi pune întrebările sale, probabil că întreabă obiectiv. Şi deoarece nu i se dă un răspuns mulţumitor, nu-i permite unei persoane să aibă gânduri referitoare la dorinţa de a dărui, deoarece este adevărat, nu există lumină fără Kli. Cu alte cuvinte, “Dacă nu simţi nevoia de a te angaja în dăruire, de ce faci gălăgie?” Aşadar, mai întâi îi spune “Dă-mi această nevoie, dorinţa de a dărui, şi apoi vom vorbi.” Dar aşa cum am spus mai sus, nevoia pentru dorinţă trebuie să fie prezentă, adică ar suferi pentru că nu poate să dăruiască. Aşadar, deoarece nu are Kli, cu siguranţă nu i se dă lumina, adică umplerea.

De aceea, o persoană ar trebui să încerce să aibă o mare deficienţă pentru că este incapabilă să dăruiască Creatorului. Şi se ştie că o deficienţă este determinată de senzaţia de suferinţă pe care ea o simte din cauza deficienţei. Altminteri, deşi nu are ce cere, încă nu este considerată o deficienţă, deoarece o adevărată lipsă este măsurată de durerea pe care o simte pentru că nu are. Altfel, nu sunt decât vorbe goale.

Acum putem înţelege ceea ce înţelepţii noştrii au spus (Taanit, 2a), “‘Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău şi să-L serveşti cu toată inima ta.’ Care este munca inimii? Este rugăciunea. Trebuie să înţelegem de ce au extins rugăciunea dincolo de înţelesul literar. De obicei, când cineva vrea ca o altă persoană să-i dea ceva, o roagă, verbal aşa cum este scris. ‘Căci Tu auzi rugăciunea fiecărei guri.’ Aşadar, de ce au spus ei că o rugăciune este denumită ‘munca din inimă’?”

Am spus că rugăciunea se numeşte “o deficienţă,” şi el vrea ca deficienţa să fie umplută. Şi totuşi, nu este simţită nicio deficienţă în gura unei persoane; dimpotrivă, toate senzaţiile omului sunt simţite în inimă. De aceea, dacă o persoană nu simte o lipsă în inimă, ceea ce rosteşte prin gura sa nu contează deloc, aşadar putem spune că are cu adevărat nevoie de ceea ce cere cu gura sa. Asta pentru că umplerea pe care ea o cere ar trebui să intre într-un loc al deficienţei, care este inima. De aceea înţelepţii noştri au spus că o rugăciune trebuie să fie din adâncul inimii, adică întreaga inimă va simţi lipsa a ceea ce el cere.

Se ştie că lumina şi Kliul sunt numite “deficienţă” şi “umplere” (sau “împlinire”). Noi atribuim lumina, care este umplerea, Creatorului, şi Kliul, care este lipsa, creaturilor. Aşadar, o persoană trebuie să pregătească Kliul astfel încât Creatorul să toarne acolo abundenţa, ori altfel nu va fi loc pentru aceasta. De aceea, când o persoană îi cere Creatorului să îl ajute în aşa fel încât să îşi îndrepte acţiunile spre dăruire, corpul vine şi îl întreabă, “De ce te rogi această rugăciune? Ce îţi lipseşte fără ea?”

Din acest motiv, trebuie să studiem şi să cercetăm cartea care discută despre necesitatea muncii dăruirii până când înţelegem şi simţim că dacă nu avem acest Kli, nu vom putea intra în Kedusha. Nu ar trebui să ne uităm la majoritatea, care spune că cel mai important lucru este actul şi în acea direcţie ar trebui să meargă toată energia, şi că actele Mitzvot şi demonstrarea Torei pe care o facem sunt suficiente pentru noi.

În schimb, trebuie să facă fiecare acţiune de Tora şi Mitzvot pentru a-l aduce la scopul de a dărui. Apoi, când a înţeleles complet cât de mult are nevoie a se angaja pentru a dărui, şi simte durere şi suferinţă pentru că nu are această forţă, se consideră că deja are pentru ce să se roage – pentru munca din inimă – deoarece inima simte ceea ce are nevoie.

Pentru o asemenea rugăciune vine răspunsul. Asta înseamnă că i se dă forţa de sus pentru ca el să poată avea tăria de a dărui, pentru că are lumina şi Kli-ul. Totuşi, ce poate să facă dacă, după toate eforturile sale, încă nu simte ca durere şi suferinţă lipsa de a nu fi capabil să dăruiască? Soluţia este să îi ceară Creatorului să îi dea Kli-ul denumit, „Lipsa de a nu simţi,” pentru că este inconştient, şi nu simte durerea de a nu putea să dăruiască.

Reiese că dacă poate regreta şi suferă deoarece nu are deficienţa, pentru că nu simte cât de departe este de Kedusha (sfinţenie), pentru că este complet pământean şi nu înţelege că viaţa pe care o trăieşte – dorind să îşi satisfacă nevoile corporale – nu este mai importantă decât a oricărui alt animal pe care îl vede, şi că dacă este atent cât se similar este cu ele, cu toate aspiraţiile lor, şi că singura diferenţă este şiretenia omului şi abilitatea sa de a-i exploata pe ceilalţi în timp ce animalele nu sunt atât de deştepte ca să facă acest lucru.

Uneori, chiar dacă vede că studiază Tora şi respectă Mitzvot, nu-şi poate aminti – în timp ce respectă Mitzvot sau studiază Tora – că ar trebui să obţină conexiunea cu Creatorul angajându-se în Tora şi Mitzvot. Este ca şi cum sunt lucruri separate faţă de el – Tora şi Mitzvot, un lucru, şi Creatorul altul.

Şi dacă regretă că nu are nici o senzaţie de deficienţă, că este precum animalele, aceasta se numeşte de asemenea, “munca în inimă”. Se numeşte “rugăciune.” Asta înseamnă că pentru această deficienţă, are deja un loc în care să primească împlinire de la Creator, să îi dea simţul deficienţei, care este Kli-ul pe care Creatorul îl umple cu o senzaţie.

Acum putem înţelege întrebarea, “de ce este rugăciunea în inimă şi nu în gură?” Este pentru că rugăciunea se numeşte, “o deficienţă,” şi nu se poate spune că are o deficienţă în gură. Mai degrabă, deficienţa este o senzaţie în inimă.

Acum să explicăm de ce am întrebat despre spusele lui că meritele şi păcatele sunt gravate în oase, şi dacă poate învia din oase sau nu. Zoharul compară oasele, care sunt albe, cu Tora, care este negru pe alb, iar albul este lumina.

Ar trebui să explicăm sensul că oasele sunt albe. De aceea atât meritele cât şi păcatele sunt scrise în ele, deoarece în ceea ce priveşte munca Creatorului, ar trebui să fie interpretat că o persoană ce se angajează în Tora şi Mitzvot este numită “os.” Partea primară a Torei şi a Mitzvot este considerată albă, fiindcă ceva ce nu are deficienţe este numit “alb.” Şi din moment ce nu este nimic de adăugat acţiunilor pe care persoana le face, căci este scris despre asta, “Să nu adaugi nici să nu sustragi,” angajarea sa în Tora este numită “oase.” Sunt albe pentru că meritele şi păcatele unei persoane sunt gravate în ele.

Totuşi, dacă o persoană îşi critică acţiunile – motivul pentru care el îşi construieşte fundaţia (motivul care îl determină să se angajeze în Tora şi Mitzvot, scopul din momentul în care face acţiunile) – şi încearcă să vadă dacă face aceste fapte cu adevărat pentru Creator, ca să dăruiască mulţumire Făuritorului său, atunci poate vedea adevărul: el se află în natura în care s-a născut, denumită “a primi pentru a primi,” şi nu vrea să se angajeze în Tora şi Mitzvot fără nici o recompensă.

Şi adevăratul motiv pentru care cineva nu poate ieşi din natura proprie este că nu vede nevoia pentru asta, în aşa fel încât să trebuiască să-şi schimbe natura care a fost imprimată în el, care este numită “dragostea de sine,” şi să îşi asume dragostea pentru ceilalţi pentru a dobândi dragostea pentru Creator. Asta pentru că persoana simte că este deficitar în dragostea pentru ceea ce îl înconjoară, adiccă familia îl va iubi, şi oamenii oraşului său, etc. Dar ce va obţine el din dragostea pentru Creator? De asemenea, ce va obţine el dacă îşi iubeşte prietenii? În definitiv, el ţine cont mereu de profitul legat de dragostea de sine. Aşadar, cum poate el ieşi din dragostea de sine?

Şi dacă se întreabă de ce respectă Tora şi Mitzvot în fapte, şi este chiar meticulos în exactitate şi detalii, atunci îşi spune că a primit credinţă prin educaţie. În educaţie, începi să ghidezi o persoană ca să se angajeze în Tora şi Mitzvot în Lo Lishma (nu pentru numele Ei), precum spune Maimonides (la sfârşitul Hilchot Teshuva (legile căinţei). Reiese că a ales să creadă în Creator, că va servi în munca cea sfântă, şi în schimb va fi recompensat în această lume şi în lumea următoare.

De aceea i se spune unei persoane că munca adevărată este să creadă în Creatorul care ne dă Tora şi Mitzvot ca să le respectăm, şi prin asta, vom obţine echivalenţa de formă, denumită “Dvekut (adeziune) cu Creatorul.” Asta înseamnă că persoana ar trebui să iasă din dragostea de sine şi să îşi asume dragostea pentru ceilalţi. Şi în măsura în care iese din dragostea pentru sine, poate fi recompenst cu credinţa completă. Altfel este separat, precum este scris în Comentariul Sulam. (“Introducere la Cartea Zohar,” p 138), “Este o lege că, creatura nu poate primi o daună de la El, căci acesta este o lipsă în gloria Sa aceea că, creatura îl perceape pe El ca făcând rău, lucru nepotrivit pentru perfectul Operator. Aşadar, când cineva se simte rău, pentru că a negat ghidarea Sa, şi Operatorul este ascuns, aceasta este cea mai mare pedeapsă în această lume.”

Dacă o persoană se autoanalizează, recunoaşte adevărul că Tora şi Mitzvot ar trebui să fie pentru Creator. Simte cât de îndepărtat este de adevăr, şi judecata îl duce la durere şi suferinţă de a merge mereu pe drumul greşit faţă de cel pe care ar fi numit “servitorul Creatorului.” Dimpotrivă, toată munca sa este de dragul său, ceea ce se numeşte “a munci pentru sine,” care este metoda tuturor animalelor, dar nu este adecvată pentru vorbitor.

Rezultă că prin aceste suferinţe, el primeşte un Kli, adică o deficienţă. Şi deoarece vede că este incapabil să iasă din dragostea de sine de unul singur, căci nu are puterea să meargă împotriva naturii, soluţia este să îi ceară ajutor Creatorului, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Cel ce vine să fie purificat este ajutat.” Prin urmare atunci are loc pentru a umple deficienţa deoarece nu este lumină fără Kli.

Asta ne aduce la întrebarea de mai înainte: „Ce poate face cineva dacă, fie şi înţelegând că merită să muncească pentru a dărui, încă nu are durerea şi suferinţa că nu are această capacitate? În acel caz, ar trebui să ştie că asta nu înseamnă că nu are credinţă completă în Creator, ci numai că nu năzuieşte să aibă intenţia pentru a dărui. El ar trebui să ştie că îi lipseşte credinţa întreagă, deoarece atunci când are credinţă întreagă în Creator, este o lege naturală că cel mic se anulează în faţa celui mare. Aşadar, dacă ar fi avut cu adevărat credinţa întreagă în Creator, ar fi fost anulat natural în faţa Creatorului, şi ar fi vrut să îl servească fără nici o recompensă.

Rezultă că nu este nici o deficienţă aici, căci nu poate izbuti peste natură. Dinpotrivă, este o lipsă de credinţă întreagă aici, deşi are credinţă. Această evidenţă a acesteia este că respectă Tora şi Mitzvot. Totuşi, nu este credinţă întreagă, aşa cum ar trebui.

Cu alte cuvinte, întreaga întregritate este că ei cred în măreţia Lui, şi dacă doreşte să cunoască dacă are credinţă întreagă, poate vedea cât de mult este dispus să muncească pentru a dărui şi cât de mult este anulat în faţa Creatorului. Aşadar, inabilitatea unei persoane de a munci pentru a dărui este deficienţa, dar este o mare deficienţă aici – că îi lipseşte credinţa întreagă – şi asta este principala.

Dar ce poate face, chiar dacă vede că îi lipseşte credinţa întreagă, că deficienţa încă nu îi aduce durere şi suferinţă pentru faptul că este în lipsă? Adevăratul motiv este acela că se uită la majoritatea, şi vede că sunt oameni importanţi, de influenţă şi statut, şi nu se pare că le lipseşte credinţa întreagă. Când vorbim de ei, spun că aceasta este numai pentru cei puţini, aleşi, aceasta este părerea lor bine cunoscută. Aceasta este marea partiţie, care devine o barieră pentru o persoană, oprindu-i progresul pe calea cea dreaptă.

Acesta este motivul pentru care avem nevoie de un mediu, însemnând un grup de oameni care sunt de părere că trebuie să obţină întreaga credinţă. Acesta este singurul motiv care poate salva o persoană de punctul de vedere al maselor. În acel timp, toţi îi întăresc pe toţi ceilalţi ca să tânjească să obţină întreaga credinţă, că poate dărui mulţumire pentru Creator, şi că asta va fi singura sa aspiraţie.

Totuşi, asta nu stabileşte soluţia pentru a obţine o deficienţă pentru întreaga credinţă. Dinpotrivă, trebuie să se silească în acţiuni mai mult decât este obişnuit atât cantitativ cât şi calitativ. Şi corpul cu siguranţă îi va rezista şi îl va întreba, „Cu ce este azi diferită de o altă zi?” Şi el va răspunde, „Mă imaginez ca un servitor al Creatorului, cum L-aş servi pe Creator dacă aş fi avut întreaga credinţă. Acesta este motivul pentru care vreau să Îl servesc în acelaşi fel ca şi cum aş fi fost recompensat cu întreaga credinţă.” Asta crează în el o deficienţă şi durerea de a nu avea credinţă întreagă, deoarece rezistenţa corpului îi cauzează o deficienţă şi durere pentru că nu are credinţă întreagă, deoarece rezistenţa corpului îl face să aibe o nevoie pentru toată credinţa. Dar asta este spus specific pentru acolo unde merge împotriva corpului său, în constrângere, când lucrează cu corpul nu conform cu dorinţa lui.

Prin urmare aceste două acţiuni, munca sa mai mult decât este obişnuit şi, rezistenţa corpului, îl face să aibe nevoie de întreaga credinţă. Numai atunci este format un Kli în el astfel încât apoi  lumina să se îmbrace în interiorul lui, deoarece acum are loc pentru rugăciune în inima lui, însemnând un loc al deficienţei. Şi apoi Creatorul, care aude rugăciunea, îi dă lumina credinţei prin care Îl poate servi pe Rege nu pentru a fi recompensat.

Acum putem înţelege ce am întrebat despre înţelesul meritelor şi păcatelor care au fost gravate în oasele corporale. „Oasele” se referă la miezul problemei („osul problemei” este o expresie în Ebraică), ce se referă la Tora şi Mitzvot pe care ei o respectă. Ni s-a dat aceasta ca să o respectăm în acţiuni, şi nu este nimic de adăugat la ea, aşa cum este scris, „Să nu adaugi sau să sustragi.”

Şi în aceste acţiuni, păcatele şi meritele sunt gravate, însemnând că dacă doreşte să meargă pe calea adevărului şi să-şi critice acţiunile – dacă sunt cu intenţia de a dărui sau nu – şi este un om care iubeşte adevărul şi nu este interesat de ceea ce fac alţii, ci vrea să ştie dacă se angajează în Tora şi Mitzvot Lishma (pentru numele Ei) sau este totul pentru el însuşi, atunci vede că este scufundat în dragostea de sine şi nu poate ieşi din ea de unul singur.

Apoi plânge după Creator ca să îl ajute să iasă afară din dragostea de sine şi să fie recompensat cu dragostea pentru ceilalţi şi dragostea pentru Creator, şi „Domnul este aproape de toţi cei ce Îl strigă, de cei ce îl strigă în adevăr.” De aceea este recompensat cu Dvekut (adeziune) cu Creatorul.

Prin urmare atunci, meritele sunt gravate în oasele lui, însemnând că Tora şi Mitzvot pe care le-a ţinut sunt numite „alb,” deoarece în ceea ce priveşte acţiunile, totul este alb, pozitiv, şi nu este nimic de adăugat la ele. Dar apoi, a cercetat şi a văzut că scopul nu era în ordine, şi că era întuneric peste ele, deoarece era separat şi nu avea Dvekut, denumit „echivalenţă de formă,” că va face totul cu scopul de a dărui. În schimb este condus de dragostea de sine.

Aşadar, are întuneric aşezat peste alb, care sunt oasele albe, aşa cum este scris în Zohar. Asta înseamnă că vede că este întuneric peste Tora şi Mitzvot pe care le făcea, că este separat de lumină, deoarece lumina vrea să dăruiască, în timp ce el face totul pentru a primi şi nu poate face nimic în afară de ceea ce priveşte dragostea de sine.

Rezultă că aceste oase însemnând Tora şi Mitzvot practice, sunt albe, ceea ce înseamnă că nu este nicio deficienţă în act care să necesite adaosuri. Dar prin critica pe care o pune peste alb, vede că este întuneric acolo. Şi dacă acordă atenţie spre a o îndrepta pentru că îi cauzează durere şi suferinţă că este în întuneric, şi se roagă la Creator ca să îl ajute şi să îl scape de dragostea de sine, prin asta, el este mai târziu recompensat cu a adera la Creator.

Asta se numeşte, “Un drept – meritele sale sunt gravate în oase,” însemnând că critica asupra oaselor albe i-a cauzat să fie recompensat cu învierea morţilor, deoarece “cei păcătoşi în timpul vieţilor lor sunt numiţi morţi,” căci sunt separaţi de Viaţa Vieţilor. Aşadar, când sunt recompensaţi cu adeziunea la Creator, se consideră că au fost recompensaţi cu învierea morţilor.

Dar, “Un păcătos, păcatele lui sunt gravate în oasele sale,” deoarece un păcătos este cineva care  este scufundat în dragostea de sine, şi un drept este numit “bun,” şi “bun” este numit “dăruire,” aşa cum este scris, “Inima mea se revarsă de lucruri bune; Eu spun, ‘Munca mea este pentru Rege.’” Cu alte cuvinte, ce este un lucru bun? Este când cineva spune, “Munca mea este pentru Rege,” însemnând că toate acţiunile sale sunt pentru Creator şi nu pentru sine.

De aceea, “Cel care are un ochi bun va fi binecuvântat.” Din acest motiv, aceşti oameni care au Tora şi Mitzvot practice, care sunt considerate miezul, că Tora şi Mitzvot au fost date de Creator pentru a fi respectate, acestea sunt numite “albe,” deoarece acţiunile nu au deficienţe, aşa cum este scris, “Să nu adaugi nici să sustragi.” Acesta este motivul pentru care oasele sale sunt albe.

“Păcatele sale sunt gravate în oasele sale,” care sunt albe, deoarece nu a criticat acţiunile sale, dacă sunt sau nu pentru a dărui. În schimb, a avut încredere în majoritate şi cum au respectat ei Tora şi Mitzvot. Şi ei au spus că munca pentru Creator este munca ce aparţine puţinilor aleşi, şi că nu toţi trebuie să apuce pe această cale de a fi îngrijoraţi ca munca sa să fie pentru a dărui.

Aceasta se numeşte “punctul de vedere al stăpânilor.” Dar “punctul de vedere al Torei” este diferit. Se ştie că “punctul de vedere al stăpânilor este diferit de punctul de vedere al Torei,” deoarece punctul de vedere al stăpânilor este că prin faptul că o persoană se angajează în Tora şi Mitzvot, posesiunile lui cresc şi se extind, deoarece devine proprietarul unei case mai mari. Cu alte cuvinte, tot ceea ce face se duce în dragostea de sine.

Dar punctul de vedere al Torei este aşa cum au spus înţelepţii noştri despre versul, “Când un om moare într-un cort.” Ei au spus, “Tora există numai în unul care se omoară pentru ea.” Asta înseamnă că se omoară, adică este dragostea de sine pe care o condamnă la moarrte. Aşadar, nu are posesiuni, căci nu este nici un stăpân căruia să îi expunem posesiunile, deoarece singurul lui scop este a dărui, nu a primi. Aşadar se anulează pe sine.

Rezultă că “Unui păcătos, păcatele îi sunt gravate în oasele sale” înseamnă că nu a mers pe calea Torei, deoarece Tora este numită “negru peste alb.” Zoharul spune că de aceea meritele sale sunt gravate în oasele sale, “Deoarece oasele sunt albe şi scrierea neagră este vizibilă numai de peste alb.” Precum Tora, însemnând dacă este alb, ceea ce înseamnă că respectă Tora şi Mitzvot, se poate spune că este precum Tora, care are negru peste alb. Apoi, încearcă să obţină Dvekut sau rămâne cu oasele albe şi nu scrie nimic peste ele.

De aceea este numit “păcătos,” deoarece păcatele sale sunt gravate în oasele sale. Dar cei ce nu au nici un alb în ei, care nu au Tora şi Mitzvot practice, nu aparţin discernământului “păcătoşi.” Dimpotrivă, ei aparţin discernământului animalelor, adică sunt numai bestii.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

error: Content is protected !!