SCOPUL SOCIETĂŢII – 2

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Scopul Societăţii – 2

Articolul Nr. 1, Partea 2, 1984

Deoarece omul a fost creat cu un Kli numit “iubire de sine”, adică, în acţiunea în care el nu vede niciun beneficiu pentru sine, nu are nicio motivaţie să facă nici cea mai mică mişcare. Iar fără să-şi anuleze această iubire de sine, este imposibil să ajungă la Dvekut (adeziune) cu Creatorul, adică la echivalenţa de formă.

Şi pentru că aceasta este împotriva naturii noastre, avem nevoie de o societate care să formeze o forţă imensă, astfel încât noi, să putem lucra împreună la anularea voinţei de a primi, numită “rău”, cea care împiedică obţinerea scopului pentru care omul a fost creat.

Pentru acest motiv, societatea trebuie să fie constituită din indivizi care sunt unanim de acord că ei trebuie să îl obţină. Apoi, toţi indivizii devin o forţă imensă care poate lupta împotriva ei însăşi, pentru că fiecare este integrat în toţi ceilalţi. Astfel, în fiecare om se găseşte o dorinţă mare de a atinge scopul.

Pentru a fi integrat unul în altul, fiecare om trebuie să se anuleze pe sine în faţa celorlalţi. Se întâmplă atunci când fiecare vede meritele celuilalt membru şi nu defectele sale. Dar cel care gândeşte că el este un pic mai sus decât aproapele său, nu se mai poate uni cu ei.

De asemenea, este important să rămână serioşi în timpul adunării, pentru a nu pierde intenţia, pentru că în acest scop s-au adunat. Şi umblând umili, ceea ce este lucru mare, ei ar trebui să fie obişnuiţi să pară ca şi cum nu ar fi ceva serios. Dar, de fapt, un foc arde în inimile lor.

Totuşi, în timpul adunării, pentru oamenii mici, el trebuie să se teamă să urmeze cuvintele şi faptele ce nu folosesc scopului adunării – adică să ajungă la Dvekut cu Creatorul. Iar, în legatură cu Dvekut (adeziune), vezi eseul “Matan Tora”.

Dar, atunci când el nu este cu prietenii săi, este cel mai bine să nu arate nimic din intenţia din inima sa şi să pară ca toţi ceilalţi. Acesta este înţelesul a “mergi umil cu Domnul Dumnezeul tău”. Şi, deşi sunt interpretări mai înalte ale acesteia, explicaţia simplă este, de asemenea, un lucru mare.

Aşadar, este un lucru bun ca acolo să fie egalitate între membrii care se unesc, astfel încât unul să poată fi anulat în faţa celorlalţi. Şi ar trebui să fie o urmărire atentă a societăţii, care să nu permită frivolitatea, pentru că frivolitatea ruinează totul. Dar, aşa cum am spus mai înainte, aceasta ar trebui să fie o problemă interioară.

Dar atunci când este cineva care nu este din aceasta societate, nu trebuie arătată nicio seriozitate ci să se egalizeze cu persoana care abia a intrat. Cu alte cuvinte, evitaţi să vorbiţi lucruri serioase şi vorbiţi numai lucruri care se potrivesc cu omul care abia a intrat şi care este numit “un musafir nepoftit”.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

error: Content is protected !!