SCOPUL SOCIETĂŢII – 1

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Scopul Societăţii – 1

Articolul Nr. 1, Partea 1, 1984

Ne-am adunat aici ca să punem bazele unei societăţi pentru toţi cei care doresc să urmeze calea şi metoda lui Baal HaSulam, modul în care să putem urca la nivelul de om şi să nu rămânem animale, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Yevamot, 61a): „voi, oile Mele, oile pajiştii Mele, sunteţi oameni.” Iar Rashbi a spus, „voi sunteţi numiţi oameni, dar cei ce se închină la idoli, nu sunt numiţi oameni.”

Pentru a înţelege meritul omului, acum vom cita din înţelepţii noştrii (Brahot, 6b) versul, “Până la urmă, totul fiind auzit: fie-ţi frică de Dumnezeu şi urmează-I legile căci astfel este întreg omul” (Ecleziastul, 12:13). Şi Gemarah întreabă, “Ce înseamnă: ‘căci astfel este întreg omul’?”

Rabbi Elazar a zis, “Creatorul a spus: ‘Întreaga lume a fost creată numai pentru aceasta.’ Adică, întreaga omenire a fost creată pentru frica de Dumnezeu.”

Însă noi, trebuie să înţelegem ce este frica de Dumnezeu, ea fiind motivul pentru care a fost creată lumea. Din toate cuvintele înţelepţilor noştri, învăţăm că motivul creaţiei a fost să facă bine creaturilor Sale. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a vrut să bucure creaturile, astfel ca ele să se simtă fericite în lume. Iar aici, înţelepţii noştri au spus despre versul: „Pentru aceasta omul este întreg,” fiindcă motivul creaţiei a fost frica de Dumnezeu.

Dar, după cum este explicat în eseul “Matan Tora,” (Dăruirea Torei), motivul pentru care creaturile nu primesc fericire şi plăcere, chiar dacă acesta a fost scopul creaţiei, este diferenţa de formă dintre Creator şi creaturi. Creatorul este Dăruitorul iar creaturile sunt primitorii. Dar este o regulă că: ramurile sunt asemenea rădăcinii din care s-au născut aceste ramuri.

Şi, fiindcă nu este nicio primire în rădăcina noastră, deoarece Creatorul nu are niciun fel de lipsă şi niciun fel de nevoie pentru a-Şi satisface dorinţa, omul simte neplăcere atunci când e nevoie să fie primitor. De aceea, fiecare om se ruşinează să mănânce pâinea ruşinii.

Pentru a corecta asta, lumea a trebuit să fie creată. Olam (lume) înseamnă Heelem (ascundere, tăinuire), de aceea bucuria şi plăcerea trebuie ascunse. De ce este aşa? Răspunsul este pentru frică. Cu alte cuvinte, este aşa pentru ca omului să-i fie frică să-şi folosească vasele de primire, denumite “dragoste de sine”. Aceasta înseamnă, că trebuie să se ferească să primească plăcerea pentru că o pofteşte şi, trebuie să aibă puterea să învingă pofta, obiectul dorinţei lui.

În schimb, omul ar trebui să primească plăceri care aduc mulţumire Creatorului. Aceasta înseamnă, că creatura va vrea să dăruiască Creatorului şi va avea frică de Creator în primirea pentru sine a plăcerii, deoarece primirea plăcerii – atunci când ea primeşte pentru sine – o îndepărtează de alipirea la Creator.

De aceea, când omul îndeplineşte una dintre Mitzvot ale(poruncile) Creatorului, el ar trebui să urmărească aducerea gândului pur prin această Mitzva (poruncă), deoarece el va dărui Creatorului prin respectarea poruncilor Lui (Mitzvot). Este precum au spus înţelepţii noştri: “Rabbi Hanania Ben Akashia spune, ‘Creatorul a dorit să cureţe pe  Israel, de aceea, El le-a dat din plin Tora şi Mitzvot.’”

Şi, de aceea ne-am adunat aici – să punem bazele societăţii în care fiecare dintre noi urmează spiritul dăruirii Creatorului. Şi pentru a obţine dăruirea pentru Creator, trebuie să începem cu dăruirea pentru om, care se cheamă „dragostea pentru ceilalţi.”

Şi dragostea pentru ceilalţi poate fi numai prin anularea de sine. Astfel, pe de o parte, fiecare om ar trebui să se simtă umil, iar pe de altă parte, să fie mândru, deoarece Creatorul ne-a dat şansa să fim în societatea în care, fiecare dintre noi nu are decât un singur scop: Divinitatea să fie printre noi.

Şi, deşi nu am obţinut încă acest scop, avem dorinţa de a-l obţine. Şi acest lucru trebuie, de asemenea, să fie apreciat de către noi, fiindcă, deşi suntem la începutul drumului, chiar sperăm să obţinem acest scop măreţ.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

error: Content is protected !!