SCRISOAREA nr. 34

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Seara de Rosh Hashana (Anul nou evreiesc), Septembrie 14, 1947

Prietenilor, fie să trăiască pentru totdeauna.

După ce m-am apropiat de voi în locul corporal imaginar, să sperăm că va aduce inimile mai aproape, căci de mult timp nu am mai corespondat, şi actul fizic aduce unitate, aşa cum este spus în rugăciunea de Rosh Hashana, „Şi ei toţi vor deveni o singură societate.” În acea stare, va fi mai uşor „Să Îţi faci voia din toată inima.”

Aceasta este aşa deoarece în timp ce nu este numai o societate, este dificil să lucrezi cu toată inima. În schimb, o parte din inimă rămâne pentru propriul beneficiu, şi nu pentru beneficiul Creatorului. Se spune despre aceasta în Midrash Tanhuma, „’Staţi azi,’ precum ziua, uneori străluceşte şi uneori se întunecă, aşa este şi cu voi. Când este întuneric pentru tine, lumina lumii va străluci pentru tine, aşa cum se spune, ‚Şi Domnul va fi pentru tine o lumină nesfârşită.’ Când? Când veţi fi o singură societate, aşa cum este scris, ’Învioraţi-vă toţi în această zi.’

De obicei, dacă cineva ia un braţ de ramuri, poate el să le rupă pe toate o dată? Dar dacă le ia câte unul pe rând, chiar şi un copil le poate rupe. Similar, găseşti că Israel nu va fi recompensat până când nu sunt cu toţii o singură societate, aşa cum se spune, ’În acele zile, în acel timp, spune Domnul, copii lui Israel vor veni, ei şi copii lui Iuda împreună.’ Aşadar, când sunt uniţi, vor primi faţa Divinităţii.

Am prezentat cuvintele Midrash aşa încât să nu vă gândiţi că această problemă a grupului, care este dragostea de prieteni se referă la Hassidism. Dimpotrivă, este învăţătura înţelepţilor noştri, care au văzut cât de necesară a fost uniunea inimilor într-un singur grup pentru primirea feţei Divinităţii.

Deşi este mereu unul din prieteni care se ridică şi strigă, „Daţi-vă mâinile pentru un singur grup!” şi întotdeauna atribuieşte neglijenţa prietenilor, tot nu îl pot exclude dintre prieteni care sunt neglijenţi faţă de problemă, şi asta este suficient pentru a înţelege.

În primul rând să sperăm că în noul an, Shin-Hav-Het-Yod [„Fie ca să trăieşti” dar şi anul în calendarul evreiesc, numărat în litere (1949-50)], Creatorul ne va da viaţă veşnică, aşa cum este scris, „Căci Dumnezeu m-a numit o altă sămânţă în locul lui Abel,” etc., şi „Să trăieşti” o să devină realitate.

Înţelesul a Rosh Hashanah este un nou început, când o persoană începe să construiască o nouă structură. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Cineva trebuie mereu să se considere jumătate păcătos, jumătate drept. Dacă înfăptuieşte o singură Mitzva (faptă bună/ poruncă), fericit este el, căci s-a osândit pe el însuşi şi pe întreaga lume într-o parte a meritului. Dacă comite o nedreptate, vai lui, căci s-a condamnat pe el şi întreaga lume la o parte a greşelii.”

Ar trebui să înţelegem ce înseamnă că cineva ar trebui să se considere jumătate-jumătate. 1) Dacă face o Mitzva şi judecă la o scară de merit, cum se poate spune că este  jumătate – jumătate din nou? În definitiv, deja a judecat şi deja are o majoritate de merite. Dimpotrivă, dacă ar fi comis o nedreptate, cum ar fi putut să spună mai târziu că este jumătate jumătate? Cum se poate spune că este jumate jumate când cineva ştie despre el însuşi că este plin de păcate şi nedreptăţi? În acelaşi timp, cineva este obligat să mărturisească, „Suntem vinovaţi, am trădat,” şi „Pentru păcat.”

Ideea e că înţelepţii noştri ne lasă să înţelegem ordinea muncii. Nu este o problemă a curţii şi judecăţii de sus, aici. Numai când cineva se înfăţişează curţii de sus nedreptăţile şi meritele sale sunt pronunţate.

Dimpotrivă, aici înţelepţii noştri ne învaţă că cineva ar trebui mereu să înceapă munca şi să aleagă binele şi să deteste răul. Este aşa, deoarece alegerea este adecvată precis în ceva care este jumătate-jumătate, că atunci are puterea să aleagă. Dar când una din părţi deja are majoritatea, nu mai poate decide deoarece omul urmează majoritatea şi atunci este irelevant a se vorbi despre alegere.

Asta ridică întrebarea, „Cum se poate el înşela şi spune că este jumătate-jumătate când de fapt, ştie că este plin de păcate?” Totuşi, ar trebui să ştim că problema alegerii care i se dă cuiva este permanentă şi există întotdeauna, precum în „Cel care este mai mare decât prietenii săi, înclinaţia lui este mai mare decât el.” Conform acestei reguli, dacă cineva are multe păcate, atunci are o mică înclinaţie, care nu este mai mare decât înclinaţia rea, ci este precis jumătate-jumătate, ca să fie capabil să decidă.

Şi deoarece nedreptăţile vin prin înclinaţia rea, iar Mitzvot (faptele bune) vin prin înclinaţia bună, aşa cum RASHI interpretează, „I-ai creat pe cei drepti prin înclinaţia bună; I-ai creat pe cei nedrepţi prin înclinaţia rea,” aşadar înţelepţii noştri au spus, „Cineva trebuie să se considere jumătate păcătos, jumătate drept.” Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte alegerea, este întotdeauna, şi dacă nedreptăţile sunt de la … atunci înclinaţia rea scade. Aşadar este jumătate – jumătate.

Similar, dacă face o singură Mitzva şi deja s-a judecat la o scară de merit, i s-a dat imediat o mare cantitate de înclinaţie rea, aşa cum este scris, „Cel care este mai mare decât prietenul lui, înclinaţia lui este mai mare.” Aşadar, acum are jumătate – jumătate, aşa că poate să judece la o scară a meritului.

De aceea, de Rosh Hashana, se începe munca de la început. În plus, zilele celor zece zile de penitenţă sunt numite „zile ale iertării şi ispăşirii păcatelor,” aşa că omul va avea fiecare oportunitate să intre în munca Creatorului încă o dată, chiar dacă a fost atât de îndepărtat de muncă.

Şi esenţa muncii este rugăciunea, căci numai prin rugăciune poate cineva să iasă din domeniul public şi să intre în domeniul Celui unuia singur. Este aşa deoarece atunci când vine vorba de rugăciune, cel mare şi cel mic sunt egali. Mai mult, cineva care simte josnicia sa poate oferi o rugăciune autentică din străfundul inimii, căci el ştie despre el că nu se poate elibera din starea proprie. Apoi, poate spune că de fapt, cei care au fost creaţi cu talente speciale şi calităţi ale subtilităţii pot face ceva de unii singuri, cât despre cei fără înzestrări speciale şi calităţi bune au nevoie de îndurarea raiului. Aşadar, numai această persoană poate să ofere o rugăciune onestă.

Totuşi, trebuie să fii atent să nu dezertezi din campanie, deoarece este dirijarea înclinaţiei că acolo unde cineva poate oferi o rugăciune, îi aduce lui scântei de dorinţe şi îi asigură cu evidenţe, concluzii, şi deducţii că rugăciunea lui va fi inutilă. Într-un final o persoană devine incapabilă în a se afunda în „Căci tu auzi rugăciunea fiecărei guri.” Înţelepţii noştri au spus, „Creatorul tânjeşte după rugăciunea celor drepţi.” Aceasta este aşa deoarece o rugăciune este instrumentul principal pentru inspiraţia Divinităţii deoarece este considerată o rugăciune pentru cei săraci.

Şi rugăciunea se aplică şi la cel mai mare dintre cei mai mari. Fără ea, cineva nu poate atinge o stare de a „sta drept” în muncă. Acesta este înţelesul a, „Căci cei săraci nu vor dispărea niciodată din ţară.” Trebuie să înţelegem de ce Creatorul ne-a promis aceasta – că este necesar ca mereu să-l avem pe sărac. Nu ar fi fost mai bine dacă nu ar fi fost un asemenea lucru în Israel?

Totuşi, în interpretarea de mai sus, „sărac” înseamnă un loc de rugăciune, şi dacă nu este nici un loc al deficienţei, nu este nici un loc al rugăciunii. Aşadar, nu este loc pentru rugăciune o dată ce este recompensat cu măreţie? În acea privire, Creatorul ne promite, „Cel sărac nu va dispărea niciodată.” Însemnând că va fi mereu un loc unde este posibil să găseşti o nevoie astfel încât să te poţi ridica la un nivel mai înalt.

Acesta este înţelesul a, „Sărăcia i se potriveşte Israelului ca o bandă roşie pentru un cal alb.” Asta înseamnă că chiar dacă este deja un Evreu în completă măreţie, totuşi, sărăcia i se potriveşte, căci este un loc al deficienţei astfel încât va putea să ofere o rugăciune.

Aceasta este problema prezentată în Gemarah (Berachot 9b): „Rabi Ela i-a spus lui Ulla, „Când te duci acolo sus, salută-l pe fratele meu, Rabi Berona, în prezenţa întregului grup, căci el este un mare om şi se veseleşte în Mitzvot (porunci/fapte bune). Odată ce a reuşit în a intra în mântuire cu rugăciune, şi zâmbetul nu a părăsit buzele lui întreaga zi.’”Cu alte cuvinte, a fi un mare om este atunci când deja se află într-o stare de mântuire, mântuit de toate deficienţele, fără să mai aibe ceva de făcut. În acea stare, a muncit în a găsi o greşeală în el astfel încât să se roage pentru ea. Şi când s-a „Alăturat mântuirii prin rugăciune,” el imediat a găsit un loc pentru rugăciune şi are nesfârşită bucurie, aşa cum este scris, „Căci cel sărac nu va dispărea niciodată de pe pământ.”

Prin urmare rezultă din toate cele de mai sus că cel mai important lucru este rugăciunea. Fiţi puternici în rugăciune şi credeţi  în, „Tu auzi rugăciunea fiecărei guri.”

Fie să fim scrişi în cartea vieţii.

Prietenul vostru, Baruch Shalom HaLevi

Fiul lui Baal HaSulam

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

error: Content is protected !!