Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Iubirea pentru prieteni – 2
Articolul Nr. 6, 1984
“Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Rabbi Akiva a spus: „Este o lege mare (în Ebraică, klal – lege, regulă, general) în Tora”. Aceasta înseamnă că dacă omul ţine această lege, toate detaliile sunt incluse în ea, adică, deja vom ajunge la acele detalii fără nicio muncă, mai mult de atât nu avem ce să facem.
Dar vedem că Tora ne spune: „Ce cere Domnul de la oameni? Ca să se teamă de Mine.” De aici rezultă că cerinţa cea mai mare dorită de la om, este numai frica. Dacă omul ţine porunca fricii, deja sunt cuprinse în aceasta toată Tora şi Mitzvot, chiar şi porunca „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”.
Dar, după cum spune Rabbi Akiva, este invers, adică frica este conţinută în legea „Iubeşte-ţi aproapele”. După spusele înţelepţilor (Berahot p.6), înţelesul real nu este cum spune Rabbi Akiva. Ei s-au referit la versetul „Asta e tot, frica de Dumnezeu, şi păzirea poruncilor Lui; căci astfel este omul întreg”. Gemarah întreabă, „Ce înseamnă „astfel este omul întreg”? Rabbi Elazar a zis „Domnul a spus că toată lumea a fost creată numai pentru asta”. Dar, după spusele lui Rabbi Akiva, se pare că totul este conţinut în legea „Iubeşte-ţi aproapele”.
Dar, vedem că în scrierile înţelepţilor noştri cel mai de preţ e credinţa. Au spus că a venit Habakkuk (profet) şi a rectificat spunând că: „cel drept în credinţa lui va trăi” (Macot 24).
Iar explicaţia lui Maharsha (Rabbi Samulel Eidels) spune că, „aceasta este legea cea mai importantă pentru orice fiu al lui Israel, în orice timp, şi ea e credinţa”. Cu alte cuvinte, esenţa legii este credinţa. De aici rezultă că, atât frica cât şi „Iubeşte-ţi aproapele” sunt conţinute în legea credinţei.
Dacă vrem să înţelegem cele scrise mai sus, trebuie să examinăm mai îndeaproape următoarele:
- Ce este credinţa?
- Ce este frica?
- Ce este “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”?
Cel mai important lucru este să ne amintim totdeauna scopul creaţiei, care este recunoscut ca fiind „să facă bine creaturior Sale”. Aşadar, dacă El vrea să le dea bucurie şi plăcere, de ce există aceste trei probleme mai sus menţionate – credinţa, frica şi „Iubeşte-ţi prietenul”? Înseamnă că ei trebuie doar să-şi perfecţioneze vasele pentru a fi capabile să primească bucuria şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să le-o dea creaturilor.
Acum, noi trebuie să înţelegem pentru ce ne califică aceste trei lucruri mai sus menţionate. Credinţa, incluzând certitudinea, ne dă o încredere preliminară în scop, acela de a face bine creaturilor Sale. Trebuie, de asemenea, să credem cu certitudine, că ne putem promite nouă înşine că, şi noi, de asemenea, putem atinge acest scop. Cu alte cuvinte, scopul creaţiei nu este numai pentru un grup select. Ci, din contră, scopul creaţiei aparţine tuturor creaturilor, fără excepţie. Nu numai cei puternici şi îndemânatici, sau cei viteji, sunt cei care pot reuşi. Ci, este pentru toate creaturile.
(Examinează „Introducerea la Studiul celor Zece Sefirot”, paragraf 21, unde citează porţiunea din Midrash Raba, „Aceasta este Binecuvântarea”: „Creatorul a spus lui Israel: Iată, toată înţelepciunea şi toată Tora sunt uşoare: Oricine are frică de Mine şi împlineşte cuvintele Torei, întreaga înţelepciune şi toată Tora sunt în inima sa.”)
Aşadar, şi noi trebuie, de asemenea, să folosim credinţa pentru a avea încredere că vom putea atinge scopul, şi să nu disperăm la mijlocul drumului şi să părăsim calea. Dimpotrivă, noi trebuie să credem că Creatorul poate ajuta chiar şi pe cel mai vulgar şi josnic dintre oameni, aşa cum sunt eu însumi. Asta înseamnă că Creatorul mă va aduce aproape de El, iar eu voi putea să ajung la adeziune cu El.
Cu toate acestea, pentru a atinge credinţa, ne trebuie mai întâi frica, aşa cum este scris în introducerea la Zohar: „Frica este porunca ce conţine toate poruncile din Tora, pentru că este poarta către credinţa în El. Datorită treziri fricii în om (în îndrumarea Lui), acesta crede în îndrumarea Lui.”
Se termină astfel: „Frica este ca să nu micşoreze dăruirea satisfacţiei Creatorului său”. Aceasta înseamnă, că frica pe care omul trebuie să o aibă în ceea ce-L priveşte pe Creator, este existenţa posibilităţii ca el să nu-i dăruiască satisfacţie Creatorului, şi nu frica referitoare la propriile lui interese. Deci, poarta către credinţă este frica; este imposibil să se ajungă la credinţă în alt mod.
Pentru a obţine frica, frica de a nu putea să dea mulţumire Creatorului său, omul trebuie întâi să-şi dorească şi să aspire la dăruire. Apoi, el poate spune că există loc pentru frica de a nu putea să-şi susţină frica. Dar, omul de obicei se teme că iubirea lui de sine nu este completă, şi nu se îngrijorează că nu va putea dărui mulţumire Creatorului.
Prin ce poate fi adus omul la obţinerea unei noi calităţi, la cea de dăruire, şi la înţelegerea că primirea pentru sine este greşită? Asta este împotriva naturii! Deşi, din când în când omul primeşte un gând şi dorinţa nevoii de abandon a iubirii de sine, asta fiindcă auzim la prieteni, sau din cărţi, aceasta este însă o forţă foarte mică, care nu este întotdeauna simţită de noi ca să putem să o apreciem şi să putem spune că aceasta este legea principală a tuturor poruncilor (Mitzvot) din Tora.
Deci, există un singur sfat: Mai mulţi indivizi trebuie să se adune cu dorinţa de a abandona iubirea de sine, dar, fără suficientă forţă şi apreciere pentru dăruire astfel ca să devină independenţi fără ajutor din afară. Acum, dacă aceşti indivizi se anulează unul în faţa celuilalt, fiindcă fiecare din ei are un potenţial redus de iubire pentru Creator şi pe care nici nu o pot menţine, atunci, prin alăturarea lor la grup şi prin anularea de sine în faţa grupului, ei devin un singur corp.
De exemplu, dacă sunt 10 oameni în acel corp, el are de 10 ori mai multă putere decât un om singur. Dar, există o condiţie: Când ei se adună, fiecare trebuie să se gândească la faptul că a venit cu scopul de a-şi anula iubirea de sine. Asta înseamnă că el nu se va gândi acum, la cum să-şi satisfacă dorinţa de primire, ci se va gândi, pe cât posibil, numai la iubirea pentru ceilalţi. Acesta este singurul mod de a obţine dorinţa şi nevoia unei noi calităţi, numită „dorinţa de dăruire”.
Iar de la iubirea pentru prieteni, omul poate ajunge la iubirea pentru Creator, adică, la dorinţa de a dărui mulţumire Creatorului. Rezultă, că numai astfel omul poate obţine nevoia şi înţelegerea că dăruirea este importantă şi necesară, şi că asta vine prin iubirea pentru prieteni. Apoi, putem vorbi despre frică, adică, omului ii este teamă că nu va putea dărui mulţumire Creatorului, iar aceasta se numeşte „frică”.
Aşadar, fundaţia principală pe care poate fi ridicată sanctitatea, este legea „Iubeşte-ţi aproapele”. Prin ea, omul poate obţine nevoia de a dărui mulţumire Creatorului. După aceea, poate exista frica, şi anume, teama că e posibil ca el să nu poată să dăruiască mulţumire Creatorului. Când trece de această poartă a fricii, el poate ajunge la credinţă, pentru că frica este vasul de insuflare a Divinităţii, aşa cum este explicat în mai multe locuri.
Aflăm aşadar, că există trei legi în faţa noastră: Prima lege este cea a lui Rabbi Akiva, „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”. Înainte de asta, nu există nimic care să îi dea omului combustibilul, care să îi permită să-şi schimbe situaţia în vreun fel, fiindcă numai aceasta este calea de a ieşi din iubirea de sine spre iubirea de oameni şi către sentimentul că iubirea de sine este un lucru rău.
Acum, ajungem la a doua lege, frica. Fără frică, nu există loc pentru credinţă, aşa cum spune Baal HaSulam.
În sfârşit, ajungem la a treia lege, credinţa. După ce, cele trei legi de mai sus au fost dobândite, omul ajunge să simtă scopul creaţiei, acela de a face bine creaturilor Sale.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)