Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Vino la Faraon – 2
Articol Nr. 13, 1985-86
Zoharul întreabă, „Este scris, ‘Vino la Faraon,’ dar ar fi trebuit să spună, ‘Du-te la Faraon,’ etc. Deoarece Creatorul a văzut că lui Moise îi era frică şi alţi emisari numiţi, nu s-ar fi putut apropia de el, Creatorul a spus, ‘Iată, sunt împotriva ta, Faraon, rege al Egiptului, marele monstru ce stă în mijlocul Nilurilor.’ Creatorul a trebuit să poarte război împotriva lui, şi a nimănui altuia, aşa cum este scris, ‘Eu sunt Domnul,’ ceea ce ei au explicat, ‘Nu sunt un mesager.’” Până acum cuvintele lui (la începutul porţiunii, Bo (Vino))
Diferenţa între “vino” şi “du-te” este că “vino” înseamnă că o să mergem împreună, precum o persoană care îi spune prietenului, “Vino.”
Ar trebui să înţelegem aceasta deoarece Zoharul întreabă de ce Creatorul a trebuit să se ducă cu Moise. Este deoarece Moise singur nu ar fi putut să se lupte cu el, ci numai Creatorul Însuşi şi nimeni altul. Aşadar de ce a avut nevoie ca Moise să meargă cu Creatorul? În definitiv, spune, “Eu şi nu un mesager.” Aşadar, care este scopul faptului că Creatorul se duce la Faraon, care este numit “marele monstru,” împreună cu Moise? Putea să fi mers la Faraon fără Moise.
Trebuie să mai înţelegem şi ce au spus înţelepţii noştri (Kidushin [Matrimony] 30b) “Rish Lakish a spus, ‘Înclinaţia omului îl biruieşte în fiecare zi şi caută să îl omoare, aşa cum este spus, ‘Cel rău îl priveşte pe cel bun,’ şi dacă Creatorul nu l-ar fi ajutat, nu ar fi biruit, aşa cum este spus, ‘Domnul nu-l va lăsa în mâna lui.’’”
Aici, de asemenea, se ridică întrebarea, “Dacă o persoană nu poate răzbi de una singură şi are nevoie de ajutorul Creatorului, de ce se împotriveşte?” Cu alte cuvinte, fie că îi dă Creatorul putere ca să răzbească singur, sau Creatorul va face totul. De ce pare că este nevoie de ambele forţe aici, una a omului şi în consecinţă una a Creatorului? Este ca şi cum numai amândouă împreună pot cuceri răul, şi o forţă este insuficientă.
Se ştie că perfecţiunea omului este aceea că trebuie să atingă scopul creaţiei să obţină scopul pentru care lumea a fost creată, care se numeşte “să facă bine creaţiei Sale.” Cu alte cuvinte, creaturile trebuie să ajungă să primească plăcerea şi încântarea pe care El s-a gândit să le-o dea.
Înainte de asta, creaţia nu este încă considerată o creaţie care să se potrivească Creatorului, deoarece este ştiut că de la perfectul Operator, ar trebui să iasă operaţiuni perfecte. Asta înseamnă că toţi ar trebui să simtă frumuseţea creaţiei şi să poată să slăvească şi să glorifice creaţia, că toţi vor putea să glorifice şi să mulţumească Creatorului pentru creaţia pe care a creat-o, şi că toţi vor putea spune, “Binecuvântat este El care a spus ‘Să fie lumea.’” Cu alte cuvinte, toţi ar trebui să îl binecuvânteze pe Creator, pentru că a creat o lume bună plină cu plăceri, unde toţi sunt fericiţi şi bucuroşi, de la împlinirea pe care o simt din toată plăcerea pe care o simt în lume.
Totuşi, dacă o persoană începe să examineze dacă este cu adevărat satisfăcută cu viaţa sa şi câtă încântare decurge din ea însăşi şi din mediul ei, ea vede opusul – toţi suferă, se chinuie, şi fiecare persoană suferă diferit. Dar trebuie să spună, “Binecuvântat fie El care a spus, ‘Să fie lumea,’” aşadar, vede că o spune numai superficial.
Totuşi, se ştie că încântarea şi plăcerea nu pot apărea în lume înainte ca lumea să aibe Kelim (vase) de dăruire, deoarece vasele noastre de recepţie sunt încă contaminate de recepţia pentru sine, care este strict restricţionată în măsură şi ne separă de Creator (Însemnând că a fost prima restricţie a vaselor de recepţie astfel încât abundenţa să nu strălucească acolo, vezi în “Introducere la Cartea Zohar,” p 138).
Obţinerea vaselor de dăruire este acolo unde încep dispute şi războaie, deoarece este împotriva naturii noastre. Şi acesta este motivul pentru care ne-a fost dată Tora şi Mitzvot, ca să obţinem nivelul de dăruire, aşa cum înţelepţii noştrii au spus, “Am creat înclinaţia rea; Am creat mirodenia Torei” (Kidushin 30).
De asemenea, ne-a fost dată Mitzva (poruncă, faptă bună) “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” şi Rabbi Akiva a spus, “Aceasta este marea regulă a Torei” (Beresheet Rabba, Parasha 24). Cu alte cuvinte, lucrând în dragostea de prieteni, o persoană se obişnuieşte să iasă din dragostea de sine şi să obţină dragostea pentru ceilalţi.
Totuşi, trebuie să înţelegem ce vedem înaintea noastră că sunt oameni care se implică în dragostea de prieteni şi totuşi nu se apropie un centimetru de dragostea de Creator astfel încât să muncească în Tora şi Mitzvot din dragoste pentru Creator. Asta înseamnă că ei spun că de fapt avansează puţin în dragostea de prieteni, dar văd că nu progresează în dragostea pentru Creator. Totuşi, trebuie să ştim că în dragostea de prieteni, de asemenea, sunt grade, însemnând că trebuie să contemplăm obligaţia pentru dragostea de prieteni.
Putem să o comparăm cu o clădire cu două etaje şi parter, de asemenea.. Regele, este la etajul al doilea, şi cine vrea să ajungă la Rege – cine are ca singur scop să converseze cu Regele faţă în faţă – i se spune că mai întâi trebuie să urce la primul etaj, deoarece este imposibil să urce la al doilea etaj fără ca mai întâi să urce la primul etaj.
Cu siguranţă, toată lumea înţelege că este aşa. Totuşi, este un motiv pentru care mai întâi trebuie să urce la primul etaj – se numeşte “corecţii.” Cu alte cuvinte, urcând la primul etaj, poate învăţa cum să se adreseze Regelui faţă în faţă, şi va putea să întrebe Regele de dorinţa sa.
Acea persoană, care aude că mai întâi trebuie să urce la primul etaj şi ulterior la al doilea etaj, înţelege asta foarte bine. Dar, din moment ce singura sa dorinţă este să vadă faţa Regelui, şi nu-i pasă de nimic altceva, astfel face ce i se spune – că trebuie să urce la primul etaj – o povară şi o trudă pentru el.
Totuşi, nu are nici un exemplu, aşa că se urcă la primul nivel. Nu este interesat să vadă ce este acolo, deşi a auzit că acest nivel este locul unde învaţă cum să vorbească cu Regele. Dar nu acordă nicio atenţie la asta, căci ăsta nu este scopul lui. Scopul lui este Regele, nu ce poate învăţa la primul nivel. Scopul său nu este studiul, ci să vadă faţa regelui. De ce să piardă timpul cu fleacuri, căci totul este nimic comparat cu Regele. Aşadar de ce să se intereseze de ceea ce este învăţat la primul nivel?
Aşadar, când urcă la primul nivel, nu are nicio dorinţă să stea acolo. În schimb, vrea să urce rapid la al doilea, la Însuşi Regele, căci asta e tot ceea ce el vrea. Totuşi i se spune, fără să cunoşti regulile care se respectă la primul etaj, cu siguranţă vei păta onoarea Regelui. Din acest motiv, nu poţi spera să fii capabil să urci la al doilea etaj, până nu înveţi tot ceea ce este de învăţat la primul nivel.”
Similar, cu dragostea de prieteni, am auzit că era imposibil să fii recompensat cu dragostea pentru Creator înainte să fie recompensat cu dragostea de prieteni, aşa cum a spus Rabbi Akiva, “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei.” De aceea, în timp ce se angajază în dragostea de prieteni, nu consideră că dragostea de prieteni este valoroasă ci de prisos.
El o respectă deoarece nu are de ales, dar el caută mereu momentul când “Voi fi recompensat cu dragostea de Creator, şi voi fi capabil să scap de dragostea de prieteni. Această muncă este apăsătoare pentru mine deoarece cu greu pot să-i suport pe prietenii mei, deoarece văd că au trăsături diferite de ale mele, şi nu am nimic în comun cu ei. Dar nu am de ales, deoarece, mi s-a spus că fără dragostea de prieteni, nu voi fi capabil să obţin dragostea pentru Creator. Aşadar împotriva dorinţei mele, stau cu ei.
“Totuşi, mă pot întreba, ‘Ce obţin de la prieteni?’ Numai un singur lucru: Mă corectez prin auto-tortură, stând cu ei şi tolerându-le discuţiile, pe care le displac şi care sunt împotriva naturii mele. Dar ce pot face? Mi s-a spus că trebuie să sufăr în lumea asta, aşa că o fac: stau şi aştept momentul în care pot fugi de ei şi să evit să le văd josnicia pe care o văd în ei.”
Rezultă că nu ia de la prieteni remediul denumit “dragostea pentru ceilalţi,” dar numai pentru că i s-a spus că nu are de ales, căci altfel nu va obţine dragostea pentru Creator. Acesta este motivul pentru care se angajează în dragostea de prieteni, şi păstrează toate responsabilităţile la care prietenii îl obligă. Dar ceea ce ar trebui să înveţe este la mile depărtare de el.
Asta înseamnă că nu iese din dragostea de sine şi nu ajunge la dragostea pentru ceilalţi. El respectă dragostea de prieteni, nu din dragoste, ci din frică deoarece nu îi este permisă dragostea de Creator înainte să ajungă la dragostea de prieteni. Ca rezultat, îi este teamă că nu respectă dragostea de prieteni deoarece nu îi va fi permisă dragostea de Creator.
Asta este similar cu alegoria despre a nu i se permite la etajul al doilea unde stă Regele, până nu urcă la primul nivel. Ideea este că va învăţa regulile cum să respecte onoarea regelui, astfel încât să pară rezonabil că va fi bucuros să se ducă la primul etaj, deoarece acum învaţă cum să fie atent la onoarea Regelui.
Asta i-ar prinde bine deoarece apoi, când intră în palatul Regelui, nu va păta onoarea Regelui. Şi de aceea, în timp ce este la primul etaj, el este atent la toate regulile care se aplică acolo şi se obişnuieşte cu ele, deoarece doreşte să vină la Rege, să dăruiască Regelui, şi să nu fie deloc dispreţuitor despre onoarea Regelui.
Asta se referă numai la cineva care vrea să vină în faţa Regelui, să-I aducă satisfacţie Lui. Dar cel ce vrea să vină în faţa Regelui pentru a primi pentru sine, consideră ceea ce e la primul etaj ca fiind de prisos. Nu este de niciun interes pentru el. El urcă la primul etaj numai pentru că îi este frică, deoarece ştie că nu i se va permite să urce la etajul al doilea înainte să urce la primul. El nu simte nicio nevoie să studieze legile care sunt învăţate acolo – cum să eviţi să pătezi onoarea Regelui – deoarece singurul motiv pentru care vrea să vină în faţa Regelui este motivul dragostei de sine.
De aceea, trebuie să ştim că ne-a fost dată dragostea de prieteni ca să învăţăm cum să evităm să pătăm onoarea Regelui. Cu alte cuvinte, dacă nu are nicio altă dorinţă, cu excepţia de a aduce mulţumire Regelui, cu siguranţă va păta onoarea Regelui, ceea ce se numeşte “A trece Kedusha (sfinţenia) la cei exteriori.” Din acest motiv, nu trebuie să subestimăm importanţa muncii în dragostea de prieteni, căci prin asta va învăţa cum să iasă din dragostea de sine, şi să intre pe calea dragostei pentru ceilalţi. Şi când termină munca dragostei de prieteni, va putea fi recompensat cu dragostea pentru Creator.
Ar trebui să ştim că este o virtute să-ţi iubeşti prietenii: nu te poţi amăgi spunând că îţi iubeşti prietenii, dacă de fapt nu-i iubeşti. Aici poate examina dacă are cu adevărat dragoste de prieteni sau nu. Dar în dragostea pentru Creator, nu se poate examina pe sine dacă intenţia sa este dragostea pentru Creator, însemnând că vrea să-i dăruiască Creatorului, sau dorinţa lui este a primi pentru a primi.
Dar ar trebui să ştim că după toate corecţiile care îi sunt date omului a le face fără ajutorul Creatorului, nu i se va admite nici un progres în munca de a dărui. Şi am întrebat, “De ce să facă cineva lucruri pentru ca mai târziu să fie recompensat cu ajutorul Creatorului? În definitiv, Creatorul poate ajuta chiar şi fără munca celor de jos, şi munca omului spre progresul în muncă nu-l va ajuta în niciun fel.”
Totuşi, dacă cineva nu începe a munci, nu ştie că nu poate triumfa peste înclinaţiile lui. Dar când o persoană începe să meargă în munca Creatorului şi face ceea ce poate să facă, apoi poate să ofere o rugăciune adevărată pentru ca să îl ajute Creatorul.
Dar de ce ar vrea Creatorul ca el să ofere o rugăciune adevărată? În ce privește carnea și oasele, poți spune că vrea ca el să facă o rugăciune cinstită, deoarece, atunci când cineva face o rugăciune cinstită către prietenul său, prietenul îi dă lui o mulțumire adevărată. Carnea și oasele care urmăresc onoruri, mulțumirea ce îi este dată, sunt și cum s-ar micșora în fața lui și i-ar face plăcere.
Dar în ce-L privește pe Creator, are El nevoie să-I fie dat respectul oamenilor? Aşadar, de ce ar vrea Creatorul ca o persoană să facă o rugăciune din inimă?
Chestiunea este că se ştie că nu este lumină fără Kli. Este imposibil pentru cineva să dea ceva ce este foarte important, şi dacă cineva nu are nici o dorinţă pentru ceva, el o va micşora şi o va discredita. Se va pierde din cauză că nevoia pentru ceva se potriveşte cu nevoia lui; asta îi dă importanţa. În măsura importanţei, el opreşte darul să fie pierdut, căci altfel totul se va duce la Klipa.
Aceasta se numeşte “îngrijirea Klipot,” însemnând că totul se duce la vasele de recepţie, care iau în autoritatea lor tot ceea ce o persoană nesocoteşte în domeniul Kedusha. De aici ştim de ce trebuie să se înceapă munca. Dar de ce nu-i dă Creatorul puterea să completeze munca singur, fără ajutorul Lui?
Se ştie ce interpretează Zoharul în ceea ce priveşte ce au spus înţelepţii noştri, “Cel care vine să fie purificat, este ajutat.” Întreabă, “Cu ce?” Şi spune “Cu un suflet sfânt,” însemnând că primeşte iluminare de sus care este numită Neshama (un suflet), denumit “dobândirea Divinităţii,” ceea ce înseamnă că este inclus în gândul creaţiei de a face bine creaturilor Sale.
Rezultă că având un Kli şi o dorinţă pentru vasele de dăruire, primeşte lumina denumită Neshama. Aşadar, ambele sunt necesare. Cu alte cuvinte, o persoană ar trebui să înceapă, şi prin asta va primi un Kli. Şi nefiind capabilă să termine, ea îi cere plângând ajutorul Creatorului, şi apoi primeşte lumina.
Acum putem înţelege ceea ce este scris, “Vino la Faraon, căci i-am îngreunat inima şi inima slujitorilor lui, căci le voi arăta semnele Mele în mijlocul lor.” Şi interpretarea este, “De ce i-a îngreunat Creatorul inima omului şi nu poate câştiga războiul împotriva înclinației de unul singur?”
Răspunsul este, pentru ca omul să i se plângă Creatorului, şi prin aceasta va avea un Kli. Şi apoi Creatorul va putea să aşeze literele Torei înăuntrul lui, înăuntrul Kliului. Acesta este sufletul pe care Creatorul i-l dă ca ajutor.
Asta se consideră, “Tora şi Creatorul sunt una.” “Semnele Mele” se referă la literele Torei, precum în numele Creatorului. Aceasta este “a face bine Creaturilor sale,” ceea ce este gândul creaţiei, de a face bine creaţiilor Sale. Aceasta vine la o persoană specific atunci când are un Kli, şi acest Kli vine din îngreunarea inimii, căci atunci este un loc unde poate plânge la Creator după ajutor, şi El îl ajută cu un suflet sfânt.
Acum putem vedea chestiunea a “Vino la Faraon,” însemnând amândoi, împreună. Cu alte cuvinte, o persoană ar trebui să înceapă şi apoi să vadă că nu o poate înfrânge, şi asta este conţinută în frica lui Moise de a se apropia de el. Şi apoi Creatorul a spus, “Iată, sunt împotriva ta Faraon,” însemnând că el atunci vine ajutorul din partea Creatorului. Şi cu ce? Cu un suflet sfânt, aşa cum a fost scris în Zohar.
Rezultă că îngreunarea inimii, în cuvintele “Căci i-am îngreunat inima,” vrea să facă un apel la rugăciune. Şi această rugăciune nu este precum unul din carne şi oase, care vrea respect să fie întrebat ca să fie respectat. Dimpotrivă, scopul rugăciunii este pentru ca el să aibă un vas, o nevoie pentru ajutorul Creatorului, căci nu este lumină fără Kli. Şi cînd o persoană vede că nu se poate ajuta în niciun fel, atunci are o nevoie pentru ajutorul Creatorului.
Acesta este înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştrii, “Creatorul doreşte cu înfocare rugăciunea celui drept.” Aici, de asemenea, reiese întrebarea, “Dar are nevoie Creatorul de predarea omului, că să îi ceară Lui?” Totuşi, deoarece dorinţa lui este de a beneficia creaţiile lui, dar nu este nici o lumină fără vas, El doreşte cu ardoare rugăciunea celui drept, căci prin asta ei descoperă Kelim (vasele) în care El poate împărtăşi. Rezultă că atunci când o persoană vede că nu poate birui răul din ea, acesta este cu adevărat momentul pentru a cere ajutorul Creatorului.
Acum putem înţelege ce a spus Creatorul (Exodul 6), “Şi te voi lua la Mine ca popor, şi îţi voi fi ţie Dumnezeu; şi vei şti că sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos de sub povara egiptenilor.”
În Masechet Berachot (38a) înţelepţii noştri au scris despre asta după cum urmează, “’Cine te-a scos de sub povara egiptenilor?’ Înţelepţii … aşa a spus Creatorul Israelului: ‘Când te voi scoate, îţi voi face ceva ca să îţi arăt că Eu sunt cel care te-a scos din Egipt, aşa cum este scris, ‘Că sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a eliberat.’’”
Asta înseamnă că nu este suficient că Creatorul a scos poporul lui Israel din Egipt, că au fost eliberaţi din chinurile pe care le-au suferit acolo. Când vorbim despre munca Creatorului, iese la iveală întrebarea, “Nu a fost asta suficient?” acum au fost eliberaţi din sclavia exilului după ce nu l-au putut servi pe Creator din cauza conducerii Faraonului, şi tot ceea ce au construit pentru ei, orice poziţie în muncă, a fost cu totul înghiţită de pământ, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Sutah p 11), “Pithom şi Ramses. Rav şi Shmuel, unul a spus că numele său era Pithom. Şi de ce era numele ei Ramses? Pentru că avea Mitrose (spărturi) în primul rând.” RASHI interpretează, “Când construiesc ceva, se va sparge si va cădea. Vor reconstrui, şi va cădea. Şi cineva a spus, ‘Numele ei este Ramses, şi de ce era numele ei Pithom? Este aşa deoarece, în primul rând a fost înghiţită de Pi Tehom (gura abisului).’”
Noi, de aceea, vedem că nu este nicio dispută între Rav şi Shmuel referitor la fapte, numai referitor la interdependenţă. Chestiunea era că tot ceea ce ei ar fi construit cădea. Asta înseamnă că de fiecare dată când construiau pentru ei înșiși o structură în muncă, Egiptenii veneau, adică gândurile străine ale egiptenilor, şi le ruinau toată munca lor. Cu alte cuvinte, toată munca pe care au făcut-o cu toate eforturile lor ca să biruiască şi să servească în munca sfinţeniei, a fost înghiţită în pământ.
Aşadar, în fiecare zi au trebuit să înceapă de la început, şi li se părea că nu erau niciodată implicaţi în munca sfântă. Mai mult, de fiecare dată când se gândeau să meargă înainte, vedeau nu numai că nu progresează, chiar regresează, căci întrebări noi de genul “cine” şi “ce” ieşeau la suprafaţă în minţile lor.
În conformitate, ar trebui să înţelegem acest exod din Egipt că ei într-un final au avut abilitatea să-l servească pe Creator, fără gândurile străine ale egiptenilor. Aşadar, ce vine să ne spună acest ‘sti’ din cuvintele “Şi veţi şti?” Că trebuie să ştim că Creatorul i-a eliberat din ţara Egiptului. Şi mai ar trebui să ne întrebăm, deoarece am început o examinare a sclaviei din Egipt, când erau munciţi în muncă grea, şi au fost eliberaţi din asta, aşadar ce altceva le-a mai lipsit?
Dar ce este ,munca grea? Înţelepţii noştri au explicat versetul, “Toată munca pe care şi-o impuneau cu rigoare” (Sutah 11b). “Rabi Şmuel Bar Nahmai a spus, ‘Rabi Yonatan a spus, ‘Au înlocuit munca bărbatului cu munca femeii, şi munca femeii cu munca bărbatului. Şi egiptenii i-au făcut pe copiii lui Israel să-l servească pe BeParech (cu rigoare).’’ Rabi Elazar spune, Be ‘Peh Rach (cu o gură moale).”
Ar trebui, de asemenea, să înţelegem chestiunea muncii grele în munca sfinţeniei. Să facem două discernăminte:
1. Actul denumit “partea descoperită,” pe care, o persoană, o poate vedea şi unde cineva nu poate spune dacă greşeşte sau se păcăleşte, deoarece nu se poate spune că este o greşeală despre ceva ce este vizibil, aparent. Aceasta este aşa, deoarece cu actul Mitzvot şi studiul Torei, el vede, şi alţii pot de asemenea să vadă dacă îndeplineşte Tora şi Mitzvot sau nu.
2. Intenţia. Aceasta se numeşte ‘partea ascunsă,’ deoarece alţii nu pot vedea intenţiile în spatele acţiunii cuiva, şi el de asemenea, nu poate vedea intenţiile din acţiune, din moment ce este posibil să se fi înşelat despre intenţie şi să fie indus în eroare căci numai în lucruri aparente, denumite “partea descoperită,” toţi pot vedea adevărul. Dar în ceea ce nu poate avea încredere în sine, când vine vorba de intenţii în minte sau inimă, păcătuieşte mintea. Prin urmare aceasta este ascunsă de el şi de alţii.
Acum putem interpreta înţelesul muncii grele, despre care se spune că fi fost „Înlocuirea muncii bărbaţilor cu munca femeilor.” „Munca bărbaţilor” înseamnă că deja este Gever (bărbat), că poate LeHitgaber (birui) răul şi să se angajeze în Tora şi Mitzvot în acţiune. Aşadar, ce să facă atunci când este deja numit „un om,” însemnând un om de război, care se poate lupta cu răul său în acţiune? Acum este momentul pentru ca el să îşi înceapă munca în al doilea discernământ, însemnând în ceea ce este ascuns, care este intenţia. Cu alte cuvinte, de acum înainte, ar trebui să îşi direcţioneze toate acţiunile ca să fie pentru a dărui mulţumire Creatorului şi nu pentru propiul beneficiu.
Şi ce au făcut egiptenii atunci când au văzut că este un om care poate să iasă din conducerea lor şi să intre în sfinţenie? Au schimbat munca şi i-au dat lui munca femeilor. Asta înseamnă că toată munca lor era munca femeilor, aceasta este, egiptenii i-au făcut să gândească, „cine are nevoie de intenţii? Acţiunile sunt ceea ce contează, şi aici, în acţiuni, vei avea succes, aşa cum poţi vedea, eşti un bărbat şi poţi birui răul din tine şi te poţi angaja în Tora şi Mitzvot în fiecare detaliu şi precizie, şi trebuie să depui toate eforturile în a fi mai meticulos în Tora şi Mitzvot.
„Totuşi, nu trebuie să te angajezi în intenţii!” Munca nu este pentru tine, ci numai pentru cei puţini aleşi. Dacă începi cu munca dăruirii, însemnând să observi că trebuie să îndrepţi totul spre a fi pentru a dărui, nu vei avea energia să fii atât de meticulos în acţiunile descoperite, unde nu te vei înşela deoarece vezi ceea ce faci. De aceea, acolo este unde te poţi extinde în fiecare detaliu şi precizie a acţiunilor tale.
Dar cu privire la intenţii, nu ai nici un test real. Aşadar, te sfătuim pentru binele tău, şi nu te gândi, Doamne fereşte, că vrem să te deviem de la munca sfântă. Din contră, noi vrem ca tu să urci în nivelele sfinţeniei.”
Aceasta se numeşte, „Înlocuirea muncii bărbatului cu munca femeii.” Acolo unde ar fi putut face muncă ce aparţine omului, ei au explicat poporului Israel că ar fi mai bine pentru ei să facă munca femeilor, adică ceea ce le aparţine femeilor.
„Şi munca femeilor cu munca bărbaţilor” înseamnă că acei oameni nu au puterea să biruiască. Dimpotrivă, „Ei sunt plăpânzi precum femeile,” însemnând că erau slabi în a respecta Tora şi Mitzvot şi nu au avut puterea de a respecta şi a observa Mitzvot, chiar şi în forma descoperită, care se numeşte „numai în acţiune.” Şi toată munca biruirii era numai pentru acţiuni, nu pentru intenţii.
Egiptenii au venit la ei şi i-au făcut să gândească, „Nu vrem să vă întrerupem munca voastră sfântă. Din contră, vrem să fiţi adevăraţi servitori ai Creatorului. Cu alte cuvinte, vedem că îţi doreşti să serveşti în munca sfântă, aşa că te sfătuim că cel mai important lucru nu este acţiunea; este intenţia. De aceea, în loc să te lupţi să biruieşti acţiunea, obișnuindu-te să îţi răzbeşti corpul, să mai studiezi încă o oră sau să te rogi pentru încă o jumătate de oră încercând să răspunzi „Binecuvântat este El,’ şi ‚Binecuvântat fie numele Său,” şi ‘Binecuvântat fie numele Lui,’ sau ‘Amen,’ fără să mai menţionăm la mijlocul repetării cantorului. Cui îi trebuie?
Principalul scop este pentru Creator. Acolo trebuie să îţi concentrezi toate eforturile. De ce să îţi iroseşti puterea pe lucruri de prisos? Întra-devăr, Halacha (legea religioasă) spune că trebuie să respecţi toate lucrurile mărunte, dar această muncă nu este pentru tine, este muncă pentru femei. Trebuie să te angajezi în munca bărbaţilor. Faptul că vrei să te angajezi numai în acţiuni este de ruşine pentru tine. Ar trebui să te concentrezi în primul rând pe intentie, adică să foloseşti fiecare picătură de energie pe care o ai ca totul să fie pentru Creator. Vrem contrariul – să te ridici pe scara sfinţeniei şi să atingi perfecţiunea, însemnând că toate acţiunile tale vor fi numai pentru a dărui satisfacţie Creatorului.
Şi din moment ce erau la nivelul denumit “femei” şi tot nu aveau puterea de a dărui, nici măcar în partea acţiunii – considerându-se ca fiind plăpânzi precum femeile, egiptenii i-au făcut să vadă că lucrul inportant este să urmărească Lishma (pentru numele Ei). Prin asta, egiptenii s-au asigurat că nu vor avea puterea să continue şi să câştige în munca sfântă.
Este precum a spus Maimonides când a scris (Hilchot Teshuva [Legile Mântuirii], Parasha nr. 10), “Înţelepţii au spus, ‘Cineva trebuie să se angajeze mereu în Tora, chiar şi în Lo Lishma (nu pentru numele Ei).’ De aceea, când sunt învăţaţi cei mici, femeile, şi cei analfabeţi în general, ei trebuie învăţaţi să lucreze din frică sau pentru a primi recompensă. Când vor acumula cunoaştere, şi vor dobândi multă înţelepciune, li se va arăta secretul puţin câte puţin, şi se pot obişnui cu asta cu uşurinţă, până când o obţin şi Îl cunosc şi Îl servesc din dragoste.”
Egiptenii i-au sfătuit pe cei care erau sub discernământul de femei să nu urmeze cuvintele lui Maimonide. Din contră, chiar dacă erau la nivelul de femeie, şi de prunci, ei i-au făcut să înţeleagă că trebuie să se apuce imediat de muncă urmărind Lishma. Prin asta, egiptenii s-au asigurat că vor rămâne în domeniul lor, în afara Kedusha (sanctitate).
Aşadar, aceasta se numeşte “muncă grea,” precum Rabi Şmuel Bar Nahmany a interpretat, “BaParech (cu trudă) înseamnă BePricha (fragil/casant).” Şi RASHI a interpretat, “În fărămiţare şi spargere a corpului şi în strâmtoare.” Motivul este că atunci când se înlocuieşte munca bărbatului cu munca femeii, şi munca femeii cu munca bărbatului, va fi aşa cum am explicat, pentru că munca bărbatului a fost să răzbească şi să avanseze şi să caute intenţia Lishma, dar ei i-au slăbit în această muncă deoarece egiptenii au rezistat muncii acesteia. Aşadar, în afară de munca de a birui pentru a urmări să dăruiască, ei au avut mai multă muncă în aceea că egiptenii i-au făcut să creadă că toată această muncă era de prisos, că munca dăruirii nu li se potriveşte lor, ci numai celor puţini, aleşi.
Aceasta se numeşte “muncă îndoită”: 1) efortul de a avea intenţia pentru a dărui, şi 2) să se lupte cu ei şi să spună că nu este adevărat, că vor fi capabili să obţină Lishma, şi nu precum au spus egiptenii, că ar trebui să facă treaba femeilor. Şi asta a fost toată intenţia egiptenilor, de a-i împiedica să se apropie de munca de a dărui.
De asemenea, au înlocuit munca bărbaţilor cu cea a femeilor, care, aşa cum am spus, este zadarnică, deoarece este vorba de respectarea Torei şi a Mitzvot numai în acţiuni. Asta înseamnă că întregul lor război împotriva înclinaţiei este numai pentru acţiuni, şi nu precum a spus Maimonides, munca femeilor ar trebui să fie numai de a face lucruri şi nu de a le învăța că trebuie să aibă ca scop Lishma.
De aceea, când egiptenii au venit şi le-au spus că trebuie să facă munca bărbaţilor, adică cu scopul de a dărui, asta a fost o muncă grea pentru ei: 1) În ceea ce privește Lishma eşti total incapabil de ea. 2) Depășirea corpului şi respectarea Mitzvot practice era mai grea pentru ei înainte ca gândurile străine ale egiptenilor să vină şi să-i facă să creadă că actul Mitzvot fără intenţie este complet fără valoare şi degradează importanţa Torei şi a Mitzvot în Lo Lishma. Aşadar, acum prin egipteni, munca în forma femeilor a fost degradată, şi asta le-a pricinuit o muncă grea, aşa cum s-a spus că este ruperea corpului şi a mijlocului.
Rezultă din cele de mai sus că sunt trei înţelesuri ale cuvântului Perech (trudă/muncă grea), totuşi nu este nicio contradicţie între o interpretare şi alta. Dimpotivă, toate cele trei lucruri erau acolo, şi fiecare interpretată conform cu propria ei problemă:
- În prima interpretare a Parech, Rabi Elazar spune că este “în Pe Rach (gură moale).”
- Rabi Shmuel Bar Nahmany a spus “In Pericha,” ceea ce înseamnă spargere.
- Rabi Shmuel Bar Nahmany, “Rabi Yonatan a spus, ‘Au înlocuit munca bărbatului cu munca femeii, şi munca femeii cu munca bărbatului.’”
Totuşi, toţi au interpretat munca grea ca Pericha (fragilă), însemnând spargerea corpului. Şi motivul pentru care era muncă grea până în punctul în care au numit această muncă, “Munca ce sparge corpul şi mijlocul” este că au înlocuit munca bărbatului cu munca femeii şi munca femeii cu munca bărbatului. Asta le-a făcut munca grea.
Şi totuşi, de ce au ascultat părerile egiptenilor? Pentru că au vorbit cu Israel cu Peh Rach (o gură moale), însemnând că gândurile egiptenilor au venit la Israel cu o gură moale. Adică, tot ceea ce le-au spus să facă nu a fost ca să îi întoarcă de la a-l servi pe Creator, Doamne fereşte. Din contră, au vrut să îi conducă, să meargă pe calea Creatorului cu succes, încât să nu piardă timpul degeaba, adică să nu vadă nici un progres în munca sfântă. Şi din moment ce li s-a vorbit cu o gură moale, le-a fost greu să biruiască aceste gânduri.
Asta implică faptul că atunci când spune că au înlocuit munca bărbatului cu munca femeii, explică de ce i-au ascultat pe egipteni. Răspunsul este, din cauza Perech – pe care au vorbit-o lui Israel cu Pe Rach (gură moale). Aşadar, pentru cele două motive de mai sus au ajuns să lucreze munca cea grea, aşa cum Rabi Shmuel Bar Nahmany spune, Perech înseamnă munca a Pericha (spargerii), care este munca ce sparge corpul.
În consecinţă, trebuie să înţelegem de ce nu este suficient pentru poporul lui Israel că Creatorul i-a scos din Egipt, din sclavie pentru a se putea angaja în Tora şi Mitzvot, fiecare conform cu dobândirea sa, şi Klipa Egiptului nu a avut puterea să le reziste muncii.
Într-adevăr, cât de măreţ este miracolul şi cine poate aprecia importanţa chestiunii? Când o persoană consideră cantitatea de suferinţă şi chin pe care o simte când este în exil sub robia lui Faraon, Regele Egiptului, şi în măsura întunericului a Pithom şi Ramses pe care ea şi-o asumă în inima sa, pe care o construiesc. Şi acum, porţile Klipa Egiptului au fost deschise înaintea lor toate odată şi au ajuns sub autoritatea lor proprie. Asta înseamnă că acum erau liberi să se angajeze în Tora şi Mitzvot cum au dorit, fără nicio întrerupere. Ce plăcere şi încântare îi face persoanei când compară timpul întunericului cu timpul iluminării. Este aşa cum se spune, “El care separă între lumină şi întuneric.”
Conform cu cele de mai sus, ar trebui să înţelegem necesitatea de a şti că numai Creatorul îi eliberează din poverile egiptenilor, aşa cum este scris, “Când te voi scoate afară, o să fac ceva pentru tine ca să îţi arăt că Eu sunt cel ce te-a scos din Egipt, aşa cum este scris, ‘Că eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos afară de sub povara egiptenilor.’”
Acest lucru, este acela că trebuie mereu să ne amintim scopul pe care trebuie să îl atingem. Şi, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaţiei Sale, scopul nostru este să primim încântarea şi plăcerea pe care le-a gândit a ni le da. Dar pentru scopul creaţiei, denumit Dvekut (adeziune), care este despre echivalenţă de formă, trebuie să muncim să obţinem vasele de dăruire.
Totuşi, aceasta este numai corecţia creaţiei; nu este întregul. Întregul înseamnă să îl cunoşti pe Creator, cunoscând şi dobândind Tora, care se numeşte “numele Creatorului.”
În conformitate, nu este suficient că avem deja forţa să respectăm Tora şi Mitzvot fără nicio întrerupere, căci asta este numai o corecţie, nu scopul complet. Scopul complet este să obţinem cunoaşterea Torei, precum în, “Tora, Israel şi Creatorul sunt una.” De aceea înţelepţii noştri au spus, “Aceasta este ceea ce a spus Creatorul lui Israel, ‘Şi vei şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos,’ Eu şi nu un mesager.” Asta înseamnă că fiecare va ajunge să-L cunoască pe Creator, şi asta se numeşte “Tora,” numele Creatorului.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)