11. Bucurie cu teamă

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am Auzit în 1948

Bucuria este considerată iubire, adică viaţă. Este asemenea celui care construieşte o casă, fără să lase nicio deschidere în pereţi. Veţi vedea că el nu poate intra în casă, pentru că nu există niciun spaţiu gol în pereţi prin care să intre. Prin urmare, trebuie făcut un gol prin care omul să poată intra în casă.

Aşadar, acolo unde există iubire ar trebui să existe şi teamă, căci teama este golul. Cu alte cuvinte, trebuie să se trezească în om teama că nu va fi capabil să aspire la dăruire.

Rezultă că existenţa ambelor determină plenitudine. În caz contrar, fiecare vrea să o anuleze pe cealaltă şi, din acest motiv, omul trebuie să încerce să le aibă pe amândouă în acelaşi loc.

Acesta este înţelesul nevoii de iubire şi teamă. Iubirea înseamnă existenţă, iar teama este lipsă şi gol. Numai atunci când ambele sentimente există împreună se ajunge la împlinire. Aceasta se numeşte „două picioare“, şi doar atunci când are două picioare omul poate să meargă.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!