Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 23 Heșvan, 9 noiembrie 1944
Când omul simte că este într-o stare de înălţare şi că este plin de viaţă, când simte că nu mai are nici o altă dorinţă decât aceea pentru spiritualitate, atunci este bine să pătrundă secretele Torei pentru a o cunoaşte în profunzime. Chiar dacă vede că încă nu ştie nimic, deşi face eforturi să înţeleagă ceva, totuşi merită să studieze în profunzime secretele Torei, chiar dacă revine de sute de ori la acelaşi lucru.
Omul nu trebuie să dispere, adică să spună că este inutil, deoarece nu înţelege absolut nimic. Asta, din două motive:
1. Când omul studiază o anumită problemă şi se străduieşte să o înţeleagă, această străduinţă se numeşte „rugăciune“. Acest lucru se datorează faptului că rugăciunea este o lipsă, adică omul cere ceea ce îi lipseşte, cere ca dorinţa să-i fie îndeplinită de Creator.
Profunzimea rugăciunii se măsoară prin dorinţă, deoarece dorinţa cea mai mare este pentru lucrul de care omul are cea mai mare nevoie. Măsura dorinţei lui este în concordanţă cu nevoia lui.
Există o regulă care spune că în lucrul în care omul investeşte cel mai mare efort, efortul creşte dorinţa, iar el vrea să primească împlinire pentru lipsa pe care o are. De asemenea, dorinţa este numită „rugăciune“, „munca în inimă“, deoarece „Cel Milostiv vrea inimile“.
Se dovedeşte că doar atunci omul poate să aibă o rugăciune adevărată, pentru că atunci când studiază cuvintele Torei inima trebuie să fie eliberată de alte dorinţe şi să-i dea minţii puterea de a gândi şi de a examina. Dacă nu există nicio dorinţă în inimă, mintea nu poate examina, după cum spun înţelepţii noştri: „Omul învaţă întotdeauna acolo unde inima lui doreşte“.
Pentru ca rugăciunea omului să fie primită, ea trebuie să fie completă. Astfel, când examinează în întregime, prin asta obţine o rugăciune completă, iar apoi rugăciunea lui poate fi acceptată, deoarece Creatorul o aude. Însă există o condiţie: rugăciunea trebuie să fie completă şi să nu aibă alte dorinţe amestecate în ea.
2. Al doilea motiv este că acel moment (pentru că omul s-a separat de corporalitate într-o anumită măsură şi se află mai aproape de atributul dăruirii) este cel mai potrivit pentru a se conecta cu partea interioară a Torei, care se face cunoscută celor care sunt în echivalenţă de formă cu Creatorul. Acest lucru se datorează faptului că Tora, Creatorul şi Israel sunt Unul. Cu toate acestea, atunci când omul se află în starea de primire pentru sine, el aparţine părţii exterioare, şi nu celei interioare.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)