Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 19 Adar Alef, 29 Februarie 1948
„Coboară şi incită, urcă şi se plânge“. Omul trebuie întotdeauna să se examineze pe sine şi să vadă dacă Tora şi munca lui nu au coborât în abis. Aceasta se datorează faptului că măreţia omului se măsoară prin gradul de Dvekut (contopire) cu Creatorul, adică în funcţie de măsura anulării lui în faţa Creatorului.
Cu alte cuvinte, dragostea de sine nu merită consideraţie, ci numai dorinţa de a se anula pe sine în totalitate. Aceasta se întâmplă pentru că atunci când omul munceşte ca să primească, măsura muncii este egală cu mărimea eului său. Astfel, el devine o fiinţă, un obiect şi o autoritate separată. În această stare îi este dificil să se anuleze în faţa Creatorului.
Totuşi, când omul lucrează pentru a dărui şi când îşi termină munca, ceea ce înseamnă că şi-a corectat în întregime vasele de primire pentru sine de ceea ce are din rădăcina sufletului său, atunci nu mai are ce să facă în lume. Prin urmare, omul trebuie să se gândească şi să se concentreze doar asupra acestui scop.
Semnul că omul merge pe calea adevărului îl reprezintă starea de „coborâre şi incitare“, adică întreaga lui muncă este în coborâre. În această stare el se află sub autoritatea Sitra Ahra (cealaltă parte), iar apoi „urcă şi se plânge“, adică omul se simte într-o stare de ascensiune şi se plânge de ceilalţi. Cu toate acestea, cel care întotdeauna munceşte în puritate nu se poate plânge de ceilalți, ci mereu se plânge de sine, iar pe ceilalţi îi vede ca fiind la un nivel mai bun decât al lui.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)