85. Ce înseamnă în muncă „poame din pomii cei frumoşi“

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în prima zi de Sukot, 27 septembrie 1942

       Este scris: „În ziua întâi, să luaţi poame din pomii cei frumoşi, ramuri de finici, ramuri de copaci stufoşi şi de salcii de râu“ (Leviticul, 23, 40).

       Trebuie să interpretăm „poame din pomii cei frumoşi“ astfel: „pom“ înseamnă drept şi este numit „pom al câmpului“.„Poamă“ este rodul pomului, însemnând rodul celui drept, adică faptele bune care trebuie să fie sub formă de podoabe în pomul său.

       „Din an în an“ înseamnă un an întreg, unde sunt „şase luni cu untdelemn de mirt şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti“. Cu toate acestea, cei păcătoşi sunt „ca pleava pe care o spulberă vântul“.

       „Ramuri de finici“ sunt două linguri, simbolizând cei doi Hey, primul Hey şi ultimul Hey, prin care omul este răsplătit cu „o căţuie de aur, de zece sicli, plină cu tămâie“.

       „Linguri“ înseamnă constrângere, adică omul îşi asumă silit Împărăţia Cerului. În ciuda faptului că raţiunea se împotriveşte, el merge mai presus de raţiune. Aceasta se numeşte „conectare silită“. Cuvântul tmarim (palmier) vine de la cuvântul morah (teamă) şi înseamnă temere („şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“). Din acest motiv este numit Lulav (ramură de palmier).

       Aceasta înseamnă că înainte de a fi răsplătit, omul are două inimi. Iar asta se numeşte Lo Lev (fără inimă), însemnând că inima nu este devotată exclusiv Creatorului. Iar când este răsplătit cu discernământul Lo (a Lui), ceea ce înseamnă o inimă pentru Creator, aceasta este Lulav.

       De asemenea, omul ar trebui să spună: „Când vor accede acţiunile mele la cele ale părinţilor mei?“ Prin asta omul este răsplătit, devenind o ramură a sfinţilor patriarhi, iar acesta este sensul expresiei „ramuri de copaci stufoşi“, indicând cei trei mirţi.

       În acelaşi timp, omul trebuie să fie ca „salciile de râu“, fără gust şi fără miros. Şi trebuie să fie încântat în timp ce munceşte, chiar dacă nu simte niciun gust şi nicio aromă în munca lui. Abia atunci această muncă este numită „literele Numelui Tău Unificat“, prin care ne este acordată unirea deplină cu Creatorul.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!