Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 26 adar, 7 martie 1948
De Șabat Şekalim (numele unui interval săptămânal), atunci când începe Kiduş … el a spus: „Era un obicei printre Admorim (Ravni, capii congregaţiilor) în Polonia, ca toţi oamenii bogaţi să meargă la Ravnii lor de Șabat Şekalim, pentru a primi de la ei şekalim (monede).“
Şi a mai spus că aceasta înseamnă că Amalec nu poate fi anulat fără şekalim, pentru că înainte ca omul să primească şekalim nu există Klipa (coajă) Amalec. Mai exact, când se primesc şekalim, marea Klipa, numită „Amalec“, soseşte şi începe munca de anulare a lui Amalec. Iar înainte de asta nu era nimic de anulat.
Apoi, el a completat explicând comentariul Predicatorului din Kuznitz referitor la ceea ce se spune în rugăciunea de încheiere: „Ai separat omul de la început şi Tu ai să accepţi ca el să stea drept în faţa Ta.“ Predicatorul a întrebat: „Cum este posibil să stea drept fără un Roş (cap, dar şi început)? Înseamnă că el a separat Roş de om, dar cum se poate una ca asta?“
Explicaţia este următoarea: „Când vei face socoteala copiilor lui Israel“, prin care extindem discenământul de Roş. Dacă vom da jumătate de şekel, prin asta vom fi răsplătiţi cu Roş. Iar mai târziu a întrebat: „De ce pregăteşte pentru Kiduş mai multă băutură decât mâncare? Aceasta este o greşeală, deoarece corect ar fi mai mult să se mănânce decât să se bea, căci băutura vine doar să completeze mâncarea, după cum se spune: «Să mănânci şi să fii satisfăcut şi binecuvântat.» Ceea ce nu se întâmplă atunci când băutura este mai multă decât mâncarea.“
Şi interpretarea lui a fost că „a mânca“ implică Hasadim (Milă), iar „a bea“ implică Hohma (Înţelepciune). În continuare, el a spus că Șabat ul anterior lunii adar conţine întreaga lună adar. Prin urmare, „când începe adar este multă bucurie“. Şi a mai zis că este o deosebire între Șabat şi o zi de vacanţă. Șabat se numeşte „iubire“, iar o zi de vacanţă se numeşte „bucurie“. Diferenţa dintre bucurie şi iubire constă în faptul că iubirea este esenţă, în timp ce bucuria este doar consecinţa unei cauze. Cauza este esenţa, iar rezultatul descinde din esenţă. Prin urmare, Șabat ul este numit „iubire şi bunăvoinţă“, iar o zi de vacanţă este numită „bucurie şi veselie“.
El a explicat, de asemenea, răspunsul pe care Rav Yochanan Ben Zakai l-a dat soţiei sale: „Am fost ca un ministru înaintea Regelui şi el, Rav Hanina Ben Dosa, ca un sclav înaintea Regelui; de aceea el putea să se roage.“ Aparent, ar trebui să fie invers, adică ministrul ar trebui să aibă mai multă putere să-şi impună opinia în faţa Regelui, şi nu sclavul.
Cu toate acestea, „ministru“ este cel care a fost deja răsplătit cu Providenţa personală. În această stare el nu mai are loc de rugăciune, pentru că totul este bine. Însă sclav este cel care se află la nivelul recompensei şi al pedepsei, iar acolo are loc să se roage, întrucât vede că mai are multe de corectat.
Apoi, el adăugă o explicaţie dintr-un articol prezentat (Baba Meţia, 85a). Acolo scrie că un viţel era dus la sacrificare. Acesta a mers la Ravn, a pus capul în poala lui şi a plâns. Ravnul i-a spus: „Du-te, pentru asta ai fost făcut.“ Ei au spus: „Din moment ce nu compătimeşte, suferinţa va veni peste el.“
„Pentru asta ai fost făcut“ se referă la Providenţa personală.
Aceasta înseamnă că nu mai este nimic de adăugat sau de scos, deoarece suferinţele sunt considerate, de asemenea, merite. De aceea a atras suferinţe asupra lui. Iar Gemarah spune că el a scăpat de suferinţă printr-o acţiune, spunând că „mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale“. Într-o zi, menajera Ravnului mătura casa. Acolo erau nişte şoareci tineri, iar ea era cât pe ce să îi măture afară. El i-a spus: „Lasă-i în pace!“; este scris că „mila Lui se întinde peste toate lucrările Sale“. Din moment ce a înţeles că o rugăciune, chiar şi ea, rămâne în eternitate, acum are loc pentru rugăciune. De aceea suferinţele au plecat de la el.
La sfârşitul Șabat ului el a interpretat ceea ce Sfântul Zohar spune despre versetul: „Căci Domnul l-a ales pe Iacov, El Însuşi.“ Cine pe cine a ales? Iar Sfântul Zohar răspunde: „Domnul l-a ales pe Iacov“ (Bereşit, 161b). El a spus că întrebarea Sfântului Zohar este dacă Iacov a fost ales de Creator.
Drept urmare, Iacov nu a făcut nimic, ci totul s-a datorat Providenţei personale. Şi dacă Iacov a ales, înseamnă că Iacov este cel care înfăptuieşte, adică este o problemă de răsplată şi pedeapsă.
Iar el a răspuns că începutul trebuie făcut pe calea răsplăţii şi pedepsei. Când finalizează faza răsplăţii şi pedepsei, omul este recompensat cu posibilitatea de a vedea că totul este sub Providenţă personală, că „El singur face şi va face toate faptele“.
Cu toate acestea, nu este posibil ca omul să înţeleagă Providenţa personală înainte de a-şi finaliza munca în răsplată şi pedeapsă. Şi într-o noapte de duminică, după lecţie, el a explicat problema vicleniei lui Iacov, căci este scris despre Iacov: „Fratele tău a venit cu viclenie.“ În mod sigur, aici nu este vorba de falsitate. În caz contrar, textul nu l-ar fi numit pe Patriarhul Iacov „ales“, dacă ar fi fost mincinos.
Viclenia se referă la situaţia în care omul face un act de înţelepciune, nu pentru înţelepciunea în sine, ci pentru a obţine un oarecare beneficiu de care are nevoie şi pe care vede că nu îl poate obţine în mod direct. Prin urmare, face un act de înţelepciune pentru a obţine lucrul dorit. Aceasta se numeşte „înţelepciune“.
Acesta este înţelesul versetului „să fii viclean cu raţiune“, ceea ce înseamnă înţelepciune prin raţiune. Adică înţelepciunea pe care vrea să o obţină nu este de dragul înţelepciunii, ci pentru un alt motiv care îl forţează să atragă înţelepciunea. Cu alte cuvinte, el trebuie să atragă înţelepciunea pentru a complete Hasadim.
Acest lucru se datorează faptului că înainte ca Hasadim să obţină Hohma sunt consideraţi ca fiind Katnut (micime). Totuşi, după aceea, când atrage Hohma, dar încă preferă Hasadim faţă de Hohma, este evident că Hasadim este mai important decât Hohma. Aceasta se numeşte Gar de Bina, ceea ce înseamnă că omul foloseşte Hasadim datorită unei alegeri.
Aceasta înseamnă Hohma prin Da’at, adică Hohma apare sub formă de Vak în YESHUT. Iar în AVI, Hohma apare prin îmbunătăţirea Hasadim şi rămânerea în Hasadim. Cu toate acestea, deşi Bina este considerată „desfătare în milă“, partea sa de Hasadim nu este evidentă din cauza lui Ţimţum Bet, în care nu există Hohma. Dar în Gadlut (maturitate), atunci când vine Hohma, ea foloseşte Hasadim datorită alegerii.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)