Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în timpul mesei de sărbătorire a unei circumcizii, Ierusalim, 1943
Malhut însuşi se numeşte „Hohma inferioară“, iar prin legătura lui cu Yesod este numit „credinţă“. Mai sus de Yesod există un prepuţ a cărui misiune este să separe Malhut de Yesod şi să nu îi permită să se conecteze cu Yesod. Puterea prepuţului este aceea de a reprezenta credinţa ca fiind praf. Aceasta se numeşte „Șhina (Divinitate) în praf.“
Când forţa de reprezentare este îndepărtată, considerând în schimb că este praf, aceasta se numeşte „circumcizie“, adică atunci când prepuţul este tăiat şi aruncat în praf. În această stare Sfânta Șhina se ridică din praf şi meritul credinţei devine evident. Aceasta se cheamă „izbăvire“: a fi recompensat cu ridicarea Divinităţii din praf. Prin urmare, trebuie să ne concentrăm întrega muncă pe îndepărtarea forţei de reprezentare, pentru că singurul lucru care este considerat complet este credinţa.
„Ei sunt meticuloşi cu ei înşişi la fel de mult ca şi cu o măslină şi la fel de mult ca şi cu un ou.“ O „măslină“ este aşa cum a spus porumbelul: „Eu prefer ca hrana mea să fie la fel de amară ca o măslină de Sus.“ Iar „ou“ înseamnă că este lipsit de viaţă, desi din el iese un animal viu. Dar până atunci nu se vede în el niciun pic de viaţă. Şi sunt meticuloşi cu ei înşişi, preferând să lucreze chiar şi atunci când situaţia este la fel de amară ca o măslină.
De asemenea, când văd că nu există deloc vitalitate în muncă şi că toată puterea lor de a munci se datorează doar scopului de a ridica Divinitatea din praf atunci, prin această muncă, sunt recompensaţi cu mântuirea. Şi abia atunci văd că această mâncare, care mai înainte era ca o măslină şi ca un ou, a devenit vie, dulce şi sublim de plăcută.
Acesta este înţelesul versetului: „un prozelit este similar cu un nou-născut“. El trebuie să păstreze în continuare discernământul legământului, şi atunci se va bucura.
Prin urmare, când copilul este circumcis, deşi el suferă, oaspeţii şi părinţii sunt bucuroşi, deoarece cred că sufletul băiatului este fericit. În mod similar, în munca pentru legământ, noi trebuie să ne bucurăm chiar şi atunci când ne aflăm într-o stare de suferinţă. În pofida ei, trebuie să credem că sufletul nostru este fericit.
Toată munca noastră ar trebui să se desfăşoare în bucurie. Iar dovada că ar trebui să fie astfel se găseşte în prima poruncă data omului. Mițva este îndeplinită de părinţi, iar aceştia împreună cu oaspeţii sunt bucuroşi. Astfel ar trebui să fie îndeplinite toate Mițvot de către om – doar cu bucurie.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)