Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în ajun de Sukot, înăuntrul unei Sukah, 1942
Hambar este masculinul de la dinim (judecăţi), ca în „ascuns şi neîntinat“, când omul simte că se află într-o stare de goren (hambar), adică ger (străin) în muncă.
Cramă este femininul de la dinim, ca în „ascuns şi întinat“. Yekev (cramă) este considerat nekev (orificiu). Există două feluri de Sukot: 1) nori de glorie; 2) deşeuri de hambar şi cramă.
Nor este considerat ascundere, atunci când omul simte că Kduşa (Sfinţenie) este ascunsă de el. Dacă învinge norul, adică ceea ce simte a fi o disimulare, atunci este răsplătit cu nori de glorie. Acest lucru este numit MAN de Ima şi se petrece în timpul celor şase mii de ani. Este considerat un secret care nu a devenit încă natural, numit „simplu“.
Iar deşeul de hambar şi cramă este numit „simplu şi natural“, fiind considerat MAN de Malhut , ridicat tocmai prin credinţă şi numit „o trezire de jos“.
MAN de Ima este considerat o trezire de Sus, care nu este percepută ca „naturală“. Aceasta înseamnă că în ceea ce priveşte natura sa, aceea prin care omul nu este capabil să primească abundenţa, el nu primeşte nicio răsplată.
Cu toate acestea, din perspectiva trezirii de Sus, care este mai presus de ceea ce este natural, Lumina este într-adevăr revărsată peste cei de jos, aşa cum se spune: „Eu sunt Domnul, care locuieşte cu ei în mijlocul necurăţiilor lor“, după cum scrie în Sfântul Zohar: „Cu toate că el a păcătuit, este ca şi cum nu ar fi păcătuit deloc.“
Totuşi, în cazul unei treziri de jos Lumina nu se răspândeşte. Mai degrabă, exact atunci când omul este calificat prin natura lui, adică prin el însuşi, aceasta se cheamă MAN de Nukva, pe care o poate corecta prin credinţă. Aceasta se numeşte „prin el însuşi“, considerat al şaptelea mileniu, numit „el este ruinat“, deoarece „nu are nimic propriu“, adică Malhut. Atunci când acest lucru este corectat, omul este răsplătit cu cel de-al zecelea mileniu, care este Gar.
Un asemenea suflet apare odată la zece generaţii. Cu toate acestea, există discernământul celui de-al şaptelea mileniu, din perspectiva celor şase mii de ani, numit „particular“, aşa cum generalul şi particularul sunt întotdeauna egale. Dar aceasta este considerată MAN de Ima şi se numeşte „nori de glorie“.
Iar scopul muncii se află în simplu şi în natural pentru că, în această muncă, omul nu poate să cadă mai jos de atât, din moment ce se află deja la pământ. Şi asta este aşa pentru că nu are nevoie de măreţie, deoarece pentru el totul este ca nou, de fiecare dată.
Aceasta înseamnă că el întotdeauna munceşte ca şi cum tocmai ar fi început munca. Şi lucrează în forma acceptării poverii Împărăţiei Cerului mai presus de raţiune. Baza pe care şi-a clădit rânduiala muncii a fost cea mai de jos posibilă şi în întregime mai presus de raţiune. Doar cel care este cu adevărat nebun poate să se coboare într-atât, încât să înainteze fără nicio bază pe care să-şi întemeieze credinţa, literalmente fără niciun suport.
În plus, el acceptă cu mare bucurie această muncă, de parcă ar avea cunoştinţe reale şi o viziune pe care să-şi sprijine certitudinea credinţei. Şi totul exact în aceeaşi măsură, mai presus de raţiune, de parcă ar avea raţiune. Prin urmare, dacă omul se menţine pe această cale nu va cădea niciodată. În schimb, el poate să fie mereu fericit, crezând că serveşte un mare rege.
Aceasta este semnificaţia versetului: „Un miel trebuie să jertfeşti dimineaţa; iar celălalt miel trebuie să îl jertfeşti în amurg … odată cu ofranda de mâncare dimineaţa, şi odată cu ofranda de băutură.“ Aceasta înseamnă că bucuria pe care a simţit-o oferind jertfa sa a fost atunci când pentru el era dimineaţă, pentru că dimineaţă înseamnă „lumină“, adică Lumina Torei strălucea pentru el într-o claritate totală. Şi în aceeaşi bucurie şi-a făcut sacrificiul, adică munca lui, chiar dacă pentru el era ca un amurg.
Aceasta înseamnă că deşi nu a găsit nici un fel de claritate în Tora şi în muncă, el a făcut totul cu bucurie, deoarece a lucrat mai presus de raţiune. Prin urmare, el nu a putut discerne din care stare Creatorul primeşte mai multă mulţumire.
Acesta este înţelesul predicii Ravnului Şimon Ben MenAsiya despre „o anumită materie“. „Materie“ înseamnă fără raţiune şi cunoaştere. „Urechea care a auzit pe Muntele Sinai nu va fura.“ Asta înseamnă să nu primeşti nimic pentru tine însuţi, ci să-ţi asumi povara Împărăţiei Cerului fără nici un pic de gadlut (măreţie), ci în întregime mai presus de raţiune. Dar el a mers şi a furat o oarecare iluminare pentru el însuşi, adică a spus: „Acum pot să fiu un servitor al Creatorului pentru că deja am o motivaţie şi cunosc această muncă, şi înţeleg că merită să fiu servitorul Creatorului. Iar acum nu mai am nevoie de credinţă mai presus de raţiune.“
Despre acest lucru el ne spune: „şi a fost vândut curţii“. „Curtea“ se referă la raţiunea şi cunoaşterea prin care omul îşi judecă acţiunile pentru a vedea dacă merită sau nu să fie îndeplinite. „Vândut“ înseamnă că omul a devenit un străin în munca pentru Creator. Şi apoi mintea lui vine şi îi pune binecunoscuta întrebare: „Ce înţelegi tu prin acest serviciu?“ Şi totul se datorează furtului, a faptului că a primit un oarecare sprijin în discernământul credinţei. Ca atare, mintea vine şi vrea să anuleze sprijinul cu întrebările sale. Dar aceasta este doar pentru „şase“, adică „el a fost vândut timp de şase ani“, considerat a fi masculinul de la dinim.
„Dar dacă servitorul va spune deschis: «Îmi iubesc stăpânul … Eu nu mă voi elibera»“, adică omul nu vrea să se elibereze de Mițvot, atunci corectarea este: „stăpânul său îl va aduce pe el“, adică Domnul este „la uşă sau la stâlpul uşii“, adică îi va bloca primirea Împărăţiei Cerului. Iar „stăpânul lui va străpunge urechea“, înseamnă că face o altă gaură în ureche pentru ca omul să fie capabil să audă din nou ceea ce a auzit pe muntele Sinai: „Să nu furi!“, „şi el va trebui să îl servească pentru totdeauna“. Abia acum devine un slujitor adevărat al Creatorului.
Sukot reprezintă o locuinţă temporară. Aceasta înseamnă că pentru cel care deja a dobândit o locuinţă permanentă şi nu mai are nimic de făcut, ca şi în cazul celui care este primul în a număra nedreptăţile, sfatul este să se mute într-o locuinţă temporară, ca atunci când era pe drumul către casa Domnului, înainte să ajungă la locuinţa permanentă. În acel timp, atunci când munca lui a fost ca cea a „unui vizitator în trecere“, a simţit constant nevoia să ajungă la Palatul Creatorului şi a avut oaspeţi.
Iar acum poate continua munca lui din trecut, când era mereu recunoscător şi îl slăvea pe Creator, care l-a adus mai aproape şi de la care a primit bucurie. Şi astfel, de Sukot, el poate continua bucuria pe care o avea atunci, acesta fiind înţelesul unei locuinţe temporare. De aceea s-a spus „părăseşte locuinţa permanentă şi trăieşte într-o locuinţă temporară“.
„Cel mai important lucru nu este studiul, ci acţiunea“, aceasta însemnând că acţiunea este similară materiei. Rav Şimon Ben MenAsiya a predicat despre „o anumită materie“, însemnând că acţiunea este cea mai importantă, iar mintea nu este decât un fel de oglindă.
Cu toate acestea, acţiunea este considerată viaţă, iar mintea este considerată vorbire. Explicaţia este că atunci când acţiunea este integrală, ea este atât de măreaţă, încât aduce cu ea gândirea Torei. Iar gândirea Torei este considerată „vorbire“.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)