Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 21 iyar, Ierusalim
Rav Hanina Bar Papa a spus: „Acel înger, responsabil de procreare, numele lui este Laila (noapte). El ia un strop şi îl aşează în faţa Creatorului, apoi spune înaintea Lui: «Doamne, ce va deveni acest strop, un erou sau un om slab, un înţelept sau un nebun, un om bogat sau unul sărman?» Dar el nu a spus «un păcătos sau un om drept.»“ (Nida, 16b)
Trebuie să interpretăm acest lucru în concordanţă cu regula care spune că un om prost nu poate fi drept, aşa cum înţelepţii noştri au spus: „Omul nu păcătuieşte decât dacă un spirit de nebunie a intrat în el.“ Este valabil, cu atât mai mult, pentru acela care este nebun în toate zilele sale. Prin urmare, cel care este prost din naştere nu are de ales, deoarece el a fost condamnat să fie prost. De aceea „el nu a spus «un păcătos sau un om drept»“, pentru ca omul să aibă alternativă. Care este beneficiul faptului că nu a spus „un om drept sau un păcătos“? În fond, dacă omul este condamnat să fie prost, este acelaşi lucru cu a fi condamnat să devină păcătos!
Trebuie să înţelegem, de asemenea, cuvintele înţelepţilor noştri: „Rav Yochanan a spus: «Creatorul a văzut că cei drepţi sunt puţini; El a stat şi i-a pus în fiecare generaţie», aşa după cum este scris «că stâlpii pământului sunt ai Domnului, şi El a aşezat lumea deasupra lor»“. Şi Raşi interpretează la fel: „El a aşezat lumea deasupra lor“ – El i-a dispersat în toate generaţiile pentru a fi structură, existenţă şi fundaţie pentru susţinerea lumii. (Yoma, 38b)
„Ei sunt puţini“ înseamnă că numărul lor este în scădere. Ca atare, ce a făcut el pentru a-i înmulţi? „El a stat şi i-a pus în fiecare generaţie.“ Ar trebuie să întrebăm: „Care este beneficiul plasării lor în fiecare generaţie, plasare prin care ei se multiplică?“ Trebuie să înţelegem diferenţa dintre situaţia în care toţi drepţii se găsesc într-o singură generaţie şi aceea în care sunt dispersaţi în toate generaţiile, aşa cum interpretează Raşi. Oare existenţa lor în mai multe generaţii îi multiplică pe cei drepţi?
Pentru a înţelege cele de mai sus trebuie să interpretăm şi să extindem cuvintele înţelepţilor noştri care spun despre Creator că El decide ca stropul să fie un înţelept sau un prost. Aceasta înseamnă că cel care se naşte slab, fără tăria de a-şi depăşi înclinaţia, care are o dorinţă mică şi este lipsit de talent, încă din timpul pregătirii, când începe lucrul pentru Dumnezeu, el trebuie să fie calificat pentru a primi Tora şi înţelepciunea, aşa după cum este scris că „va da înţelepciune celui înţelept“. El a întrebat: „Dacă ei sunt deja inteligenţi, de ce mai au nevoie de înţelepciune? Ar fi trebuit să spunem că «va da înţelepciune proştilor».“
Apoi a explicat faptul că înţelept este cel care tinde spre înţelepciune, deşi nu a atins încă înţelepciunea. Pentru că omul are o dorinţă, iar o dorinţă este numită Kli, acesta este Kli-ul în care străluceşte înţelepciunea, cel în care omul are o dorinţă şi năzuieşte spre înţelepciune. Prin urmare, prost este cel care nu are nicio dorinţă pentru înţelepciune, cel a cărui singură dorinţă este să îşi satisfacă nevoile proprii. În ceea ce priveşte dăruirea, un prost este complet incapabil să realizeze orice fel de dăruire.
Aşadar, cum poate să ajungă la nivelul de om drept, cel care s- a născut cu asemenea caracteristici? Înseamnă că nu are de ales. Atunci, care este beneficiul ce rezultă din cuvintele „el nu a spus «un om drept sau un păcătos»“, pentru ca el să poată avea o alternativă? În fond, dacă el s-a născut slab şi lipsit de înţelepciune, nu mai este capabil să aleagă, pentru că este total incapabil să-şi depăşească propriul statut şi să-şi dorească cu ardoare înţelepciunea Creatorului.
Pentru a înţelege aceasta, adică faptul că există alternative chiar şi pentru un prost, Creatorul a făcut o corectare pe care înţelepţii noştri o numesc: „Creatorul a văzut că cei drepţi sunt puţini; El a stat şi i-a pus în fiecare generaţie.“ Şi ne întrebăm: „Care este beneficiul acestui fapt?“
Acum vom înţelege această problemă. Se ştie că sunt interzise legăturile cu cei păcătoşi, chiar şi atunci când omul se comport diferit de ei, aşa după cum este scris: „nici să nu stai pe locul celui care batjocoreşte“. Adică, păcatul se datorează, în primul rând, faptului că omul se află printre cei batjocoritori, chiar dacă el stă şi învaţă Tora şi păstrează Mițvot. În caz contrar, interzicerea s-ar datora anulării Torei şi Mițvot. Mai degrabă, şederea în sine este interzisă, deoarece omul preia gândurile şi dorinţele celor pe care îi place.
Şi viceversa: dacă omul nu are nicio dorinţă şi nicio aspiraţie pentru spiritualitate, dar se află printre cei care au dorinţă pentru spiritualitate şi îi plac aceşti oameni, atunci va prelua tăria lor de a izbuti, dorinţele şi năzuinţele lor, deşi el, prin calităţile lui proprii, nu are aceste dorinţe, aspiraţii şi nici puterea de a birui. Însă el va primi noi puteri, în conformitate cu harul şi importanţa pe care o atribuie acestor oameni.
Acum putem înţelege cuvintele de mai sus: „Creatorul a văzut că cei drepţi sunt puţini.“ Aceasta înseamnă că nu orice om poate deveni drept, deoarece îi lipsesc calităţile necesare, aşa cum a fost scris, că s-a născut prost sau slab; dar chiar şi acel om are posibilitatea de a alege, iar atributele personale nu constituie o scuză. Aceasta, deoarece Creatorul i-a pus pe cei drepţi în fiecare generaţie.
Prin urmare, omul poate alege să meargă în locul unde se află cei drepţi. El poate accepta autoritatea lor, şi atunci va primi toată tăria care lipseşte, în mod natural, din atributele lui. El o va primi de la cei drepţi. Acesta este beneficiul faptului că „i-a pus în fiecare generaţie“ astfel încât, fiecare generaţie să aibă pe cineva la care să apeleze, căruia să i se alăture şi de la care să primească puterea necesară de a se ridica la nivelul drepţilor, pentru ca şi ei, la rândul lor, să devină drepţi.
Prin urmare, „el nu a spus «un păcătos sau un om drept»“, ceea ce înseamnă că omul poate să aleagă să se alăture celor drepţi pentru îndrumare, pentru ca prin ei să primească putere cu ajutorul căreia, ulterior, şi el să devină un om drept.
Totuşi, dacă toţi drepţii ar fi în aceeaşi generaţie, proştii nu ar avea nicio speranţă de a se apropia de Creator şi, prin urmare, nu ar avea de ales. Dispersându-i pe cei drepţi în fiecare generaţie, orice om are puterea de a alege şi de a se apropia de ei, deoarece cei drepţi sunt prezenţi în fiecare generaţie. În caz contrar, Tora ar fi pentru om o băutură mortală.
Putem înţelege aceasta printr-un exemplu din lumea fizică. Când doi oameni stau unul în faţa celuilalt, partea dreaptă a unuia este în faţa părţii stângi a celuilalt, iar partea stângă a unuia se află în faţa părţii drepte a prietenului său. Există două căi: dreapta – calea celor drepţi, care este doar dăruire şi stânga – calea celor care sunt interesaţi doar de primirea pentru sine, fiind separaţi de Creator, pentru că El este doar dăruire. Astfel, în mod natural, ei sunt separaţi de Viaţa Veşnică.
Acesta este motivul pentru care cei păcătoşi sunt numiţi în timpul vieţii lor „morţi“. Prin urmare, atâta vreme cât omul încă nu a ajuns la Dvekut (contopire) cu Creatorul, ei sunt doi. Apoi, când învaţă Tora, care îl separă pe om de Creator, Tora lui devine o băutură a morţii. Acest lucru se datorează faptului că a rămas separat, întrucât vrea Tora pentru beneficiul propriu.
Adică vrea Tora pentru satisfacerea necesităţilor trupul său, iar asta face ca Tora lui să fie o băutură a morţii. Cu toate acestea, când omul aderă la Creator se creează o singură autoritate şi acel om se alătură unicităţii Lui. Astfel, partea dreaptă a omului este în partea dreaptă a Creatorului şi corpul devine o îmbrăcăminte pentru sufletul lui.
Modul de a cunoaşte dacă omul merge pe calea adevărului este faptul că atunci când se îngrijeşte de nevoile corpului o face numai în măsura necesară pentru a se potrivi cu cerinţele sufletului său. Şi când cineva crede că are mai mult decât este necesar pentru a îndeplini cerinţele sufletului său, este ca şi când şi-ar pune o haină peste corp. În acel moment, el are grijă ca îmbrăcămintea să nu fie nici prea mare şi nici prea largă, ci să se potrivească exact pe corpul lui. În mod similar, când se angajează în nevoile corpului, omul trebuie să se asigure că cerinţele corpului nu depăşesc nevoile sufletului său, adică să îmbrace sufletul lui.
Dar nu toţi cei care vor să ajungă la contopirea cu Creatorul se pot apropia de el, deoarece asta este împotriva naturii omului, pentru că omul a fost creat cu o dorinţă de a primi, care este iubirea de sine. De aceea avem nevoie de „drepţii generaţiei“.
Când omul se alătură unui Rav autentic, a cărui unică dorinţă este de a face fapte bune, simte că nu poate înfăptui binele, desi scopul lui este să aducă mulţumire Creatorului. Însă dacă se alipeşte de un Rav adevărat şi doreşte să capete aprecierea Ravului, el face ceea ce-i place Rav-ului şi urăşte ceea ce Rav-ul urăşte. Atunci poate căpăta Dvekut cu Rav-ul său şi poate primi puterile Rav-ului, chiar şi pe acelea pe care nu le avea din naştere. Acesta este înţelesul plasării celor drepţi în fiecare generaţie.
Cu toate acestea, conform cu cele de mai sus, este greu de înţeles de ce cei drepţi sunt puşi în fiecare generaţie. Am spus că asta s-a făcut pentru proşti şi slabi. Dar El ar fi putut rezolva acest lucru cu ajutorul unei alte soluţii: să nu creeze proştii! Ce la determinat să spună că acest strop va fi un om slab sau un om prost? El ar fi putut să-i facă pe toţi inteligenţi.
Răspunsul este acela că şi proştii sunt necesari, pentru că ei sunt purtătorii dorinţei de a primi. Ei văd că nu au nicio modalitate proprie prin care să ajungă mai aproape de Creator, aşa după cum este scris: „Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor … căci viermele lor nu va muri şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.“ Ei vor deveni cenuşă sub picioarele celor drepţi, astfel că cei drepţi pot recunoaşte binele pe care Creatorul l-a făcut pentru ei, creându-i înţelepţi şi puternici şi, prin asta, apropiindu-i de El.
Prin urmare, acum pot mulţumi Creatorului şi îl pot lăuda pentru că văd cât de jos sunt. Aceasta se numeşte „cenuşă sub picioarele celor drepţi“, ceea ce înseamnă că cei drepţi merg mai departe şi, astfel, aduc mulţumire Creatorului.
Dar trebuie să ştim că şi nivelurile de jos sunt necesare. Katnut-ul (micime) unui nivel nu poate fi considerat de prisos, spunând că ar fi fost mai bine dacă nivelurile de Katnut ar fi apărut direct în starea de Gadlut (măreţie).
Esta la fel ca în cazul corpului fizic. Există anumite organe mai importante, cum ar fi creierul, ochii etc. şi există organe care nu sunt la fel de importante, cum ar fi stomacul, intestinele şi degetele de la mâini şi de la picioare. Însă nu putem spune că un organ care nu realizează o sarcină foarte importantă ar fi redundant. Din contra, totul este important. La fel este şi în spiritualitate: avem nevoie şi de cei proşti şi de cei slabi.
Acum putem înţelege ceea ce este scris, ceea ce Creatorul a spus: „Întoarce-te la Mine şi Eu mă voi întoarce la tine.“ Aceasta înseamnă că El spune: „Întoarce-te“, iar Israel spune contrariul:
„Adă-ne înapoi, Doamne, şi atunci ne vom întoarce.“
Înţelesul este acela că atunci când, în timpul muncii, omul este în declin, Creatorul spune primul: „Întoarce-te.“ Aceasta aduce omului o ascensiune în munca pentru Creator şi el începe să strige: „Adă-ne înapoi.“ Cu toate acestea, în timpul declinului, el nu strigă: „Adă-ne înapoi.“ Dimpotrivă, el fuge de muncă.
Prin urmare, omul ar trebui să ştie că atunci când strigă „Adă-ne înapoi“, aceasta îşi are originea într-o trezire de Sus, deoarece Creatorul a spus mai înainte: „Întoarce-te“, datorită căreia omul s-a ridicat şi a putut spune „Adă-ne înapoi“.
Aceasta este semnificaţia versetului: „Şi s-a întâmplat, când chivotul legii a pornit înainte, că Moise a spus: «Ridică-te, O Doamne, şi duşmanii Tăi vor fi risipiţi.»“ „A pornit înainte“ (în limba ebraică cuvântul este a călătorit) înseamnă că avansează în direcţia servirii Creatorului, care este un timp al ascensiunii. Atunci Moise a spus: „Ridică-te.“ Şi când ei se odihneau, Moise spus: „Întoarce-te.“ În timpul opririi din munca pentru Creator avem nevoie ca El să spună: „Întoarce-te“, adică: „Întoarce-te la Mine“, cu alte cuvinte, Creatorul dă trezirea. Prin urmare, omul ar trebui să ştie când să spună: „Ridică-te“ sau când să spună: „Întoarce-te.“
Aceasta este semnificaţia a ceea ce este scris în Paraşat Akev: „Şi trebuie să-ţi aduci aminte tot drumul … pentru a şti ce a fost în inima ta, dacă ai păstrat poruncile Lui sau nu.“ „Ai păstrat poruncile Lui“ înseamnă „Întoarce-te“ la El. „Sau nu“ înseamnă „Ridică-te“, iar noi avem nevoie de amândouă. Rav ştie când să „ridice“ şi când să „întoarcă“, deoarece cele patruzeci şi două de căi sunt doar ridicări şi coborâri care aparţin muncii Creatorului.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)