Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 5 tishrei, 16 septembrie 1942
Pe acel discipol care a învăţat în secret, Bruria l-a lovit şi i-a spus: „ordonat în toate“, dacă este ordonat în 248. Secret înseamnă Katnut (micime), de la cuvântul Haş-Mal. Haş înseamnă Kelim de Panim (vasele feţei) şi Mal înseamnă Kelim de Ahor (vasele spatelui), Kelim sub Hazeh (piept), care induc Gadlut (măreţie).
Acel discipol s-a gândit că dacă ar fi fost recompensat cu starea Haş, care este dorinţa de a dărui şi toate intenţiile lui ar fi doar de a dărui, atunci el ar fi ajuns la perfecţiune. Dar scopul creării lumilor a fost acela de a face bine creaţiilor Sale, de a primi cea mai sublimă plăcere, astfel încât omul să ajungă la cel mai înalt nivel, chiar şi sub Hazeh, adică toate cele 248 de părţi ale sufletului. Acesta este motivul pentru care Bruria i-a spus versetul „ordonat în toate“, în toate 248.
Aceasta înseamnă că el ar trebui să se extindă şi sub Hazeh, adică ar trebui să extindă şi Gadlut. Acesta este Mal, discurs, considerat dezvăluire, pentru a revela întregul nivel. Totuşi, pentru a evita deteriorarea, omul trebuie ca întâi să primească Katnut, numit Haş, care este în ascundere, nefiind încă revelat. De fapt, omul are nevoie să cerceteze discernământul Mal, precum şi Gadlut, iar apoi întregul nivel va fi revelat.
Aceasta este „ordonat … şi protejat“, când Katnut îi oferă deja securitate, iar el poate extinde Gadlut fără frică.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)