Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit
Versetul spune: „Ea este precum vasele negustorilor; ea aduce pâinea sa de departe.“ Când omul cere şi insistă că „Ea este toată a mea“ şi că toate dorinţele vor fi dedicate Creatorului, atunci Sitra Ahra se ridică împotriva lui şi pretinde, de asemenea, că „Ea este toată a mea“. Şi atunci intervine tocmeala.
O tocmeală presupune că omul vrea să cumpere un anumit obiect, iar cumpărătorul şi vânzătorul îi negociază valoarea, fiecare dintre ei pretinzând că are dreptate.
Aici corpul examinează de cine merită să asculte: de primitor sau de forţa care dăruieşte. În mod evident, ambele susţin: „Ea este toată a mea.“ Pentru că omul îşi vede josnicia, faptul că şi în el există scântei care nu sunt de acord să respecte Tora şi Mițvot, nici măcar în cea mai mică parte şi întregul corp susţine că „Ea este toată a mea“, atunci „ea aduce pâinea sa de departe“.
Datorită îndepărtărilor, atunci când omul vede cât de departe se află de Creator, însă regretă acest lucru şi cere Creatorului să îl aducă mai aproape, în acel moment „ea aduce pâinea sa de departe“. „Pâine“ înseamnă credinţă. În acea stare omul dobândeşte
credinţa permanentă, deoarece „Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“. Aceasta înseamnă că toate îndepărtările pe care le simte vin de la Creator, ca să trezească în el frica de ceruri.
Acesta este sensul afirmaţiei: „omul nu trăieşte doar cu pâine, ci cu tot ceea ce iese din gura Domnului“. Cu alte cuvinte, viaţa de Kduşa (Sfinţenie) din interiorul omului nu vine numai datorită apropierii de Creator şi intrării în spiritualitate (adică admiterea în Kduşa), ci şi datorită ieşirilor şi îndepărtărilor de Creator. Acest lucru se datorează faptului că prin îmbrăcarea Sitrei Ahra în corpul omului şi prin cererile ei justificate („Ea este toată a mea“) omul dobândeşte o credinţă permanentă, atunci când depăşeşte aceste stări.
Aceasta înseamnă că omul trebuie să atribuie totul Creatorului, adică faptul că şi ieşirile provin tot de la El. Iar atunci când este recompensat vede că atât ieşirile, cât şi intrările sunt de la El. Aceasta îl forţează să fie umil, deoarece acum vede că Lui i se datorează totul, atât ieşirile, cât şi intrările. Din acest motiv se spune că Moise era umil şi răbdător – pentru că omul trebuie să tolereze umilinţa. Astfel, la fiecare nivel el trebuie să rămână umil, iar în clipa în care îşi pierde umilinţa, el pierde imediat toate nivelurile de „Moise“ pe care le-a atins.
Este nevoie de răbdare, pentru că nimicnicia există în fiecare om, dar nu oricine simte că este un lucru bun. Mai mult decât atât, omul nu vrea să sufere. Cu toate acestea, Moise a tolerat umilinţa şi din acest motiv a fost considerat modest, deoarece era bucuros de starea de umilinţă în care se afla.
Iar regula este că „unde nu există bucurie, Șhina (Divinitate) nu sălăşluieşte“. Ca atare, în timpul perioadei de purificare nu poate exista Șhina, cu toate că purificarea este un proces necesar (ca şi spălătoria – omul trebuie să meargă acolo, deşi este sigur că acel loc nu este Palatul Regelui).
Acesta este înţelesul cuvintelor beracha (binecuvântare) şi bechora (maturitate), care au aceleaşi litere (în ebraică). Maturitatea este Gar, iar Sitra Ahra doreşte acest Gar, dar nu şi binecuvântările, deoarece binecuvântarea este ceea ce îmbracă Mochin. Esau a vrut maturitate fără îmbrăcăminte, dar este interzisă primirea Mochin fără îmbrăcăminte. Din acest motiv Esau a spus: „Nu ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?“
„O binecuvântare“ reprezintă opusul binecuvântărilor, cu alte cuvinte, un blestem. Este scris despre aceasta: „Da, el iubea blestemul şi acesta a venit asupra lui; şi el nu găsea plăcere în binecuvântare.“
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)