149. De ce trebuie să extindem Hohma

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 22 adar, 9 martie 1953, Tel Aviv

       El a întrebat: „De ce trebuie să extindem discernământul Hohma (Înţelepciune), care este cunoaştere, dacă toată munca noastră se bazează pe credinţă mai presus de raţiune?“ Apoi, el a răspuns: „Dacă cei drepţi dintr-o generaţie nu ar avea cunoaştere, întregul Israel nu ar putea să lucreze sub forma credinţei mai presus de raţiune. Mai degrabă, tocmai atunci când cel drept al generaţiei extinde iluminarea Hohma, mintea lui străluceşte în întregul Israel.“

       De exemplu, dacă mintea omului ştie şi înţelege ceea ce vrea,  organele îşi fac treaba lor, fără să aibă nevoie de intelect. Mai precis, mâna, piciorul şi restul organelor fac ceea ce trebuie să facă. Şi nicio persoană cu scaun la cap nu s-ar gândi să se întrebe sau să afirme că dacă mâna sau piciorul ar avea propriul creier munca lor ar fi mai bună.

       Astfel, mintea nu schimbă organele, ci organele sunt reglate în concordanţă cu măreţia minţii. Aceasta înseamnă că atunci când creierul are o minte măreaţă toate organele se numesc la fel: „organe măreţe“.

       În mod similar, atunci când colectivitatea aderă la un om cu adevărat drept, care a dobândit cunoştere, ea poate acţiona în credinţă. Cu toţii sunt pe deplin satisfăcuţi şi nu au nevoie de niciun discernământ al cunoaşterii.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!