151. Şi Israel a văzut egiptenii

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit de Beşalach

       În versetele: „şi Israel a văzut egiptenii morţi pe malul mării“, „şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“ trebuie să lămurim care este relevanţa cuvântului „a crezut“. Este evident că miracolul exodului din Egipt şi despărţirea apelor mării au condus Israelul la o credinţă mai mare decât înainte. În fond, înţelepţii noştri au spus despre versetul „Acesta este Dumnezeul meu şi îl voi preaslăvi“ că o servitoare care stătea în faţa mării a văzut mai multe decât însuşi profetul Ezechiel.

       Aceasta înseamnă că exodul din Egipt a fost un prilej de descoperire a minunilor care au condus la cunoaşterea Creatorului, iar acest lucru se opune conceptului de credinţă prin faptul că nu este mai presus de raţiune. Iar atunci când miracolele se pot vedea cu ochiul liber este foarte greu să se rămână în credinţă, cu atât mai mult cu cât timpul este potrivit pentru lărgirea cunoaşterii. Prin urmare, la ce se referă textul când spune „şi a crezut în Domnul“?

       În orice caz, trebuie să interpretăm în conformitate cu comentariul care spune: „Toţi au crezut că El este un Dumnezeu al credinţei.“ Versetul este o laudă la adresa Israelului care, chiar şi după ce a văzut minunile revelate, nu şi-a bazat servitutea faţă de Creator pe ele, ci pe credinţa mai presus de raţiune. Şi este o muncă mare să rămâi pe calea credinţei fără să te abaţi niciodată atunci când eşti recompensat şi să îl poţi servi pe Creator prin intermediul raţiunii.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

error: Content is protected !!