Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit
Mechila (iertare), la fel ca „ruină prin laudă“. Aceasta înseamnă că pentru el păcatele au devenit merite, prin pocăinţa care vine din iubire. Astfel, el transformă păcatele dintr-o laudă, în merite.
Slicha (scuză) provinde din „VeŞalach Et Be’iro“ (şi îşi va lăsa animalul liber), schimbând pe samech cu şin. Aceasta înseamnă că a trimis păcatele departe de el şi că de acum încolo va face numai fapte bune. Aceasta este pocăinţa prin frică, atunci când păcatele devin greşeli pentru el.
Kapara (ispăşire) vine de la „VeKipper Et HaMizbe’ach“ (va face ispăşire înaintea altarului), ceea ce înseamnă că „vrea să ispăşească mâinile acestui om“. De aceea, când omul ştie că este murdar, el nu are îndrăzneala şi obrăznicia să intre în Palatul Regelui. Prin urmare, atunci când recunoaşte şi îşi aminteşte faptele lui rele, care sunt împotriva voinţei Regelui, îi este greu să se angajeze în Tora şi Mițvot; dar şi mai dificil este să îi ceară Regelui permisiunea de a adera la El şi de a se uni cu El.
Acesta este motivul pentru care omul are nevoie de ispăşire, ca să nu-şi vadă starea jalnică şi completa insignifianţă în care se află. Astfel, nu îşi va aminti starea lui şi va avea un loc în care să primească bucuria de a fi capabil să se angajeze în Tora şi în muncă. Apoi, când va fi în bucurie, va avea posibilitatea să ceară să se conecteze cu Regele, din moment ce „Divinitatea locuieşte numai într-un loc al bucuriei.“ Prin urmare, mai întâi avem nevoie de căinţă, iar apoi, când ne căim prin frică, suntem scuzaţi. Apoi, ne căim prin iubire şi ne este acordă iertarea.
Trebuie să credem că tot ce se întâmplă în lumea noastră este ghidat şi că nu există coincidenţe. De asemenea, trebuie să ştim că tot ceea ce este scris ca o admonestare (adică blesteme), cum ar fi: „dacă nu veţi da ascultare“, sunt chinuri groaznice, şi nu aşa cum crede toată lumea. Unii spun că ele sunt binecuvântări, nu blesteme. Pentru a proba ceea ce spun, ei aduc ca exemplu pe Predicatorul din Kuznitz, care Aliya(52) întotdeauna la Torah, (ritualul citirii din Tora în timpul slujbei) cu Paraşat Tochahot (o anumită parte a Torei numită „Porţiunea admonestărilor“). El spune că acestea sunt blesteme adevărate şi necazuri. După cum vedem noi înşine, în realitate există blestemele şi sunt simţite chinuri groaznice, greu de suportat în această lume. Totuşi, ar trebui să atribuim toate aceste chinuri Providenţei şi să credem că El face totul. Moise a luat aceste blesteme şi le-a atribuit Creatorului. Aceasta este semnificaţia versetului: „şi cu mari înfricoşări“.
Iar atunci când crezi în asta, consideri că „există o judecată şi există un judecător“. Acesta este motivul pentru care Predicatorul făcea aliya cu Paraşat Tochahot, deoarece numai el putea atribui blestemele şi suferinţa Creatorului, din moment ce el a crezut că „există o judecată şi există un judecător“. Cu toate acestea, adevăratele binecuvântări provin din aceste blesteme, deoarece „Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El“.
Acesta este sensul versetului: „bandajul este făcut din lovitura în sine“. Înseamnă că exact în locul în care cei răi nu reuşesc, cei drepţi vor merge. Aceasta se datorează faptului că atunci când ajung într-un loc unde nu există niciun sprijin, Sitra Ahra deţine acel loc. Atunci, cel rău eşuează; el cade pentru că nu are niciun sprijin, întrucât nu se poate ridica mai presus de raţiune. Astfel, el rămâne între cer şi pământ, din moment ce este rău şi poate acţiona numai în cadrul raţiunii, ca „cel cu priviri trufaşe şi cu inima îngâmfată“.
Însă cei drepţi, care sunt consideraţi „inima mea nu este mândră, nici ochii mei trufaşi“, vor merge pe această cale. Prin urmare, blestemele se transformă în binecuvântări. Astfel, atribuind întreaga suferinţă Provideţei şi considerând totul mai presus de raţiune, omul creează în interiorul său vase adecvate pentru a primi binecuvântări.
_______________
(52) Urcă (n.t.).
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)