Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
Jaffa – Tel-Aviv, 10 decembrie 1958
Pentru prietenii mei din Gateshead, fie ca ei să trăiască mult,
Vă transmit salutări de Hanuka. Fie ca să simţim în inimile noastre lumina de Hanuka, prin care ochii se vor deschide şi inimile noastre se vor bucura.
Voi scrie ceea ce am spus despre Hanuka. Se ştie că lumânările nu pot arde până nu sunt îndeplinite trei condiţii:
- candelă, care este vasul în care este aşezat uleiul;
- uleiul;
- fitilul [un fir ţesut într-o lampă sau candelă) care atrage combustibilul în flacără].
Când cele trei sunt adunate, ne putem bucura de lumină.
Trebuie să interpretăm cele trei discernăminte de mai sus în muncă şi etică. Kli [vasul] în care sunt plasate uleiul şi fitilul este corpul, numit „lumânare”.
În munca în Tora şi Miţvot, omul simte contraste în providenţa Sa, în privinţa lucrurilor care nu i se dezvăluie, şi anume că îndrumarea lumii este în bunăvoinţă. În opinia omului, Creatorul ar trebui să ghideze lumea în mod diferit, ceea ce înseamnă că bunătatea Sa să fie dezvăluită tuturor. Astfel, asta contrazice raţiunea omului. Acesta se numeşte Ptila (fitil), de la cuvântul Petaltol (şerpuit) şi de la cuvântul Pesulah (defectuos), deoarece este greşit să avem astfel de gânduri.
Claritatea şi trezirea care aduc pe cineva să implore Tora şi să muncească şi să simtă dulceaţă şi plăcere în Tora şi în muncă sunt numite „ulei”.
Dacă una dintre ele lipseşte, este imposibil să se bucure de lumina ei. De asemenea, atunci când corpul este în acord de muncă şi claritate, omul este răsplătit cu atingerea lumii Creatorului, care apare în mod specific prin cele două. Şi aşa cum nu există nimic care să lumineze odată ce uleiul a ars şi fitilul devine întunecat, odată ce efortul şi claritatea se termină, el nu are lumină şi totul devine pentru el din nou întuneric.
Dacă doreşte să obţină mai multă lumină, trebuie să încerce să găsească mai multă muncă, numită „fitil”, şi mai multă claritate, numită „ulei”, deoarece lumina nu are nimic prin care să se scufunde şi să se menţină. Motivul pentru asta este că există o regulă: „Răsplata este în funcţie de efort”.
Claritate, numită „ulei”, vine în principal prin credinţă, care este predominantă faţă de înclinaţia rea care aduce efort şi contradicţii intelectului extern. Asta se numeşte „a testa” în lucrarea Creatorului”.
După ce a predominat peste ea, cineva este răsplătit primind lumina Creatorului care iluminează sufletul omului şi atunci nu mai există loc de contradicţii. Aceasta se numeşte „lumina de Hanuka”. Adică omul este răsplătit cu providenţa deschisă, adică îndrumarea Lui este binevoitoare pentru creaţiile Sale.
Prin această putem interpreta ceea ce au spus înţelepţii noştri despre lumânarea de Hanuka: „Se porunceşte, de la apus, până când toate picioarele au dispărut din piaţă” (Şabat, 21). Prin asta au implicat modul de mai sus.
„Soarele” se referă la lumina strălucitoare. Regel (picior) vine de la cuvântul Meraglim (spioni), care spionează după îndrumarea Lui. Este aşa cum a fost scris despre spioni: „Vedeţi ţara, vedeţi cum este ea… dacă este bună sau rea?” Această înseamnă a testa dacă orientarea superioară în lume este bunavoitoare.
„Piaţă” implică domeniul public. Aceasta se întâmpla deoarece, în special pe domeniul public, există spioni. Dar când o persoană este răsplătită cu intrarea în autoritatea unică, ceea ce înseamnă că nu există altă forţă în lume decât Creatorul, pentru că „El singur face şi va face toate faptele”, atunci nu mai există loc pentru spioni.
Acesta este motivul pentru care au presupus că trebuie să atragem lumina de Hanuka astfel încât să lumineze providenţa deschisă ca fiind binevoitoare „de la apusul soarelui când toate picioarele au dispărut din piaţă”, adică de când era deja întuneric până când toţi spionii au plecat de pe domeniul public, când nu mai există spaţiu pentru spioni şi toţi au dispărut din lume.
În acest fel, trebuie să interpretăm ce spunem în cântecul „Măreaţă Stancă a salvării mele”: „Grecii s-au adunat în jurul meu… şi au spart zidurile turnurilor mele şi au pângărit toate uleiurile”. Cuvântul Homat (zid) are aceleaşi litere cu Hotam (sigiliu) şi Tehum (areal/zonă). „Turnurile mele” este turnul plin de abundentă bună (Midraş Raba, capitolul 8). „Zidul” se referă la menţinerea străinilor la intrarea în oraş şi faţă de jefuire bunului.
Este la fel şi aici – pentru a evita intrarea în gânduri străine şi dorinţe neinvitate, trebuie să facem un zid prin care să ne păzim de cele exterioare. Acest zid este numit „credinţă”, deoarece doar prin credinţă omul se poate salva de toate cele de mai sus. Această se numeşte „zonă”, pentru că până acum cei din exterior se puteau apropia, dar când văd că persoana nu a ieşit în afara zidului, ei se întorc la locul lor.
Acest lucru se întâmplă deoarece credinţa este mai presus de raţiune, iar dominaţia Sitrei Ahra este în mod specific în raţiunea minţii exterioare. Astfel, nu are nicio legătură sau contact cu persoana.
Klipa a Greciei a fost pentru ca poporul Israel să se bucure în mod special prin intelectul extern, care este filosofia blestemată. Aceasta contrazice credinţa, care se numeşte „zid”. În măsura în care au reuşit să admită filosofia în Israel, se consideră ca măsură în care ei au depăşit zidul.
Acesta este sensul pentru „sparg zidurile turnurilor mele”, şi anume zidul din jurul turnului plin de abundenţa bună, prin care suntem răsplătiţi cu providenţa deschisă, deoarece Creatorul conduce lumea cu bunăvoinţă.
Prin încălcarea menţionată, ei „au pângărit toate uleiurile”, ceea ce înseamnă că li s-a refuzat toată vitalitatea şi claritatea care le-a fost acordată prin credinţă, pentru că Tuma’a (impuritate) vine de la Ţimţum (restricţie, amuţire) şi Situm (blocare). În cele din urmă, s-a întâmplat un miracol şi Creatorul i-a ajutat şi ei au fost răsplătiţi cu lumina revelată, numită „lumina feţei”.
Iar în ceea ce priveşte ceea ce întreabă prietenul meu, acestea sunt cuvintele sale despre Şofar (corn de berbec în care se suflă de sărbători speciale): Creatorul ridică de la calitatea judecăţii până la calitatea milei. În mai multe locuri se presupune că indicaţia se referă la calitatea judecăţii, cum ar fi „În momentul ostracizării, suflă în Şofar” etc.
Interpretarea din Yaarot hadvaş (Faguri de miere-titlul unei cărţi), este ca şi cum Şofarul trezeşte judecata, atunci când o persoană se condamnă pe o scală de păcat, înseamnă că îi spune Creatorului că doreşte să-şi ia pedeapsa atâta timp cât scapă de păcat şi este curăţat. Prin asta trupul acelui om evocă milă. Desigur, nu trebuie să ne îndoim de cuvintele din Yaarot Hadvaş.
Vezi în Zohar, Emor (Spune, p. 99).”În ziua judecăţii, Israel are nevoie de un Şofar şi nu de o trâmbiţă, deoarece, a nu trâmbiţa, presupune, aşa cum se spune în Sulam, că „nu trebuie să trezim judecata”. Asta înseamnă că Şofar este calitatea milei.
Trebuie să interpretăm că el ridică problema ostracizării, deoarece suflarea în Şofar se datorează faptului că atunci când, ostracizând, cel ostracizat este sub puterea calităţii judecăţii. Pentru a împiedica, ca această calitate a judecăţii să-l guverneze, trebuie să trezim mila asupra lui, care este asemănătoare cu asocierea calităţii judecăţii cu mila, deci cu un Şofar, care are puterea de a evoca mila.
Este asemenea cu versetul „Sunaţi din Şofar în Sion!”, care înseamnă a avertiza poporul să se pocăiască. De vreme ce vedem că există o calitate a judecăţii, trebuie să suflăm în Şofar, pentru a trezi calitatea milei, pentru că Şofarul poate evoca mila, pentru a da putere oamenilor să se pocăiască.
Este ca o persoană care stă pe un munte şi priveşte. El vede de departe că o armată vine să se bată cu oamenii din oraş şi să-i jefuiască bogăţia, aşa că suflă în Şofar, astfel oamenii se vor aduna şi vor ieşi să lupte să salveze oraşul. Rezultă că Şofar, aici este calitatea judecăţii, aşa cum se explică în cuvintele sfântului Zohar.
Iar cu privire la a doua problemă pe care mi-ai scris-o, despre iubirea Creatorului, acestea sunt cuvintele tale: „În ceea ce priveşte iubirea Creatorului, este ca şi cu oricine îl iubeşte pe prietenul său – vrea să se agaţe de el. În mod similar este cu iubirea Creatorului. Trebuie să existe dorinţa de a fi cu Creatorul şi de a simţi plăcerea apropierii Lui, până când nu mai doreşte să se despartă de El”.
RAŞAR Hirş interpretează că „iubirea Creatorului este dorinţa din inimă, de a dărui, de a-şi măguli Ziditorul, ca şi în cazul oricărei iubiri a oamenilor, dorinţa cea mai de jos de a dărui celui iubit. De asemenea, iubirea Creatorului este numită dorinţa adâncă din inimă de a da şi de a aduce mulţumire Creatorului”, până aici sunt cuvintele lui.
Aş adăuga că ambele sunt adevărate, dar trebuie să le distingem în termeni de timp, pentru că trebuie să distingem întotdeauna între realitate şi persistenţa realităţii. La urma urmei, vedem că atunci când se naşte un copil, vedem o realitate completă – că bebeluşul este în viaţă şi nimic nu lipseşte în el.
În acelaşi timp, dacă nou-născutul nu primeşte hrană necesară, acea realitate este sigur că va fi anulată, căci fără hrană, bebeluşul va muri. Astfel, pentru ca realitatea să persiste, avem nevoie de hrana prin care nou-născutul va creşte. De asemenea, dacă primeşte alimente rafinate sau insuficiente, va fi foarte slab.
De asemenea, dragostea Creatorului necesită ambele lucruri:
Primul este scopul, privit ca „realitate”, care este iubirea, unificarea şi Dvekut (aderarea) atunci când cineva vrea să fie anulat înaintea Lui şi nu are altă preocupare în viaţă decât să-şi concentreze mintea şi inima exclusiv asupra Lui zi şi noapte. El nu are mai mult chin în lume decât suferinţa de a fi separat de această legătură, după cum este scris: „Dacă un om îşi dă toată averea pentru iubire, va fi dispreţuit”.
Al doilea este persistenţa realităţii, astfel încât iubirea nu va fi anulată, precum şi ca iubirea să crească şi să prolifereze. Asta necesită hrănire, adică de a oferi hrană, numită Miţvot (porunci) şi fapte bune. În măsura în care se angajează în fapte bune, iubirea dintre el şi Ziditorul său creşte. În acel moment, şi Creatorul dă daruri, aşa cum fac cei iubitori. Darurile Creatorului sunt numite „revelarea secretelor Torei”, numite „Maase Merkava şi Maase Bereşit.
Rezultă că ambele interpretări sunt adevărate. Ulterior, omul este răsplătit cu un grad mai înalt, numit „iubire necondiţionată”.
Creatorul ne va ajuta să atingem iubirea Lui.
De la prietenul vostru, care vă doreşte tot ce este mai bun în corporalitate şi spiritualitate.
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)