Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)
Anvers, 26 iunie 1962
Pace și tot ce e mai bun prietenului meu,
Am primit scrisoarea ta și în legătură cu întrebarea ta despre Lișma (de dragul Său) și Lo Lișma (nu de dragul Său), îți voi da o regulă simplă: Lișma înseamnă că intenția în timp ce facem o Mițva (faptă bună / corecție) este că trebuie să intenționăm să-L mulțumim pe Creator. Creatorul ne-a lăsat să facem lucruri, astfel încât să putem să-I dăm ceva prin aceste acțiuni, și anume prin dorința de a-I face plăcere.
Și de ce vrem să-L mulțumim? Este pentru că este un mare privilegiu pentru noi că slujim Regelui. Asta înseamnă că toată plăcerea noastră este că slujim Ravului și asta fiind răsplata noastră. Este vorba de a arăta dacă vrem o recompensă pentru serviciu sau serviciul în sine este recompensa.
Ca și cum vedem că o persoană bogată merge într-un loc cu o persoană renumită și înțeleaptă și omul bogat poartă bagajul celui înțelept și nu lasă pe nimeni să-l transporte, ci spune că el merită privilegiul de a purta bagajul înțeleptului, și nu un altul.
Uneori, dacă bagajul este greu datorită greutății încărcăturii, și o altă persoană bogată însoțește înțeleptul, el vrea să facă schimb cu primul, ceea ce înseamnă că dorește să poarte și el bagajul, dar acesta nu este de acord pentru că este un mare privilegiu pentru omul bogat să servească înțeleptul.
De asemenea, plăcerea averii bogatului depinde de înțelepciunea Ravului, din moment ce, cu cât Ravul este mai întelept în comparație cu contemporanii săi, cu atât mai mult se bucură omul bogat să-l servească.
Pentru a plăti un portar, suma pe care ar fi trebuit să o ofere Rav, să spunem că este de doi dolari, când pleacă de la omul bogat, Ravul îi dă celui bogat trei dolari și îi spune: „Este pentru efortul tău”. El îi spune și: „Aș fi dat unui simplu portar doar doi dolari, dar pentru că ești bogat și distins, adaug și îți dau trei dolari”. Ce insultă ar fi pentru bogat dacă ar fi să-l răsplătești pentru serviciu! Măreția răsplatei lui constă numai în faptul că el a slujit Ravul, nu răsplata pentru slujire.
Este asemenea și în spiritualitate. Intenția omului trebuie să fie doar serviciul, deoarece prin aceasta arată valoarea și importanța servirii Regelui. Dar când cere o răsplată pentru slujire, arată că nu dă nici o importanță pentru Rege, iar scopul său este doar recompensa.
Dar, cel mai important, nu contează pe cine îi slujește, ci cât de mult va primi pentru serviciu, ca un portar, a cărui singură atenție este recompensa și nu îi pasă de bagajul pe care îl poartă. Se concentrează numai pe cât de mult va câștiga. În asta constă întreaga diferență între servirea Regelui pentru o răsplată și servirea lui nu pentru a primi recompensă.
Dar pentru a avea puterea de a lucra, pentru ca o persoană să poată să se angajeze în Tora și Mițvot, trebuie să examinăm măreția și sublimitatea Creatorului. Este așa pentru că, în măsura exactă a măreției Regelui, este mai ușor pentru el să servească Regele, deoarece el simte că El este Regele Regilor. În acel moment bucuria și plăcerea trebuie să fie nelimitate.
Prin aceasta trebuie să arătăm că el poate spune că Regele l-ar lăsa doar pe el să stea și să-l slujească, din moment ce El nu a dat acea tărie altora. Și ce fac ei? Intenția lor nu este de a servi Regele, ci de a servi un stăpân, pentru ca stăpânul să plătească pentru bagajele pe care le transportă toată ziua.
Nu le pasă de cine este stăpânul. Ceea ce este important pentru ei este cel care plătește un salariu mai mare; Acesta este stăpânul pe care îl slujesc și pentru care lucrează.
Prin aceasta vei înțelege ceea ce ai cerut, că atunci când cineva simte vitalitate în Tora și în muncă, și anume că Domnul îl apropie și îl lasă să-L slujească, iar o persoană se simte încântată, atunci trebuie spus că cine îl obligă în Tora și în lucrare – trebuie să fie Creatorul pentru că El este cel care îi dă plăcerea Torei și a muncii și nu că intenția sa este că prin angajarea în Tora și în muncă el va obține recompense corporale, adică onoare sau bani. Totuși, acest lucru este considerat Lo Lișma. De ce?
Motivul este că plăcerea este ceea ce îl obligă să se angajeze în Tora și să muncească. Și din moment ce omul conține dorința de a primi plăcere, atunci când simte plăcere în Tora și muncă, voința de a primi plăcere face ca o persoană să se angajeze în Tora și să muncească. Astfel, cine este cel care obligă? De aceea, de ce se ocupă de el? Trebuie să fie plăcerea, care se numește „recompensă”.
Acest lucru este considerat ca servind Regele pentru a primi recompensă – în cazul în care intenția este în răsplată, care este plăcerea. În acel moment nu contează cine îi dă plăcerea. Dimpotrivă, ceea ce contează este că plăcerea este atât de mare încât o persoană se predă în fața ei.
Acest lucru este după cum spuneau înțelepții noștri despre regula: „Este ceva diferit deoarece înclinația lui îl învinge”. În consecință, el este forțat (Ktubot 51: 53-54). Aceasta înseamnă că nu mai are de ales, pentru că atunci când plăcerea vine în măsuri mai mari decât cele folosite pentru a primi, o persoană (nu) mai are puterea de a depăși. Acest lucru este considerat ca având de ales.
Rezultă că trebuie să divizăm întotdeauna între Lișma și Lo Lișma. Adică dacă plăcerea vine de la a primi o mare plăcere în timp ce se angajează în Tora și muncă, atunci rațiunea lui este plăcerea și nu contează cine îi dă plăcerea. Dar dacă plăcerea vine de la slujirea Regelui, aceasta se numește Lișma, pentru că aici depinde pe cine slujește. În conformitate cu măreția regelui, tot așa este măsura plăcerii.
Rezultă că motivul său este Regele, iar plăcerea este doar rezultatul servirii Regelui. Dacă slujește un rege mic, are o plăcere mică. Dacă slujește un rege mare, este o mare plăcere.
Prin urmare, dacă regele determină și cauzează lucrarea, se numește Lișma, deși se bucură de slujirea regelui și deși este anulat de măreția regelui și nu are loc de alegere, ci totul este pentru rege. Rezultă că acest lucru se numește Lișma, când intenția este servirea regelui și nu recompensa; asta înseamnă, dacă simte plăcere în timp ce îl slujește pe Rege, dar plăcerea nu este cauza, ci mai degrabă măreția Regelui.
Dar dacă el dorește plăcerea care îi vine prin angajarea în Tora și în muncă, înseamnă că plăcerea este motivul și cauza. Aceasta se numește Lo Lișma, dar în scopul plăcerii.
Rezultă că lucrarea principală a omului este de a examina măreția Creatorului. Adică, trebuie să se îngroape în cărți care vorbesc despre măreția Creatorului și, în acest timp, trebuie să își imagineze în ce măsură înțelepții noștri, Tanaimi și Amoraim, au simțit măreția Creatorului.
Trebuie să se roage Creatorului să strălucească pentru ca el să simtă măreția Lui, astfel încât să-și poată supune inima și să se anuleze în fața Creatorului și să nu urmeze curentul lumii, care urmărește doar satisfacerea poftelor ființei, că El îi va deschide ochii pentru ca să-și poată angaja toată viața în Tora și în muncă și „În toate căile tale, să-L cunoști”. Asta înseamnă că, chiar și atunci când se va angaja în chestiuni corporale, va fi pentru scopul Kdușa [sfințeniei].
Dar din Lo Lișma, ajungem la Lișma. Adică, Lișma este deja un grad înalt și trebuie să începem de la Lo Lișma. Cu alte cuvinte, trebuie să fim pe deplin conștienți de faptul că plăcerea se găsește în primul rând în Tora și în muncă, și nu în corporalitate.
Deși în acest moment simte mai multă plăcere în lucrurile corporale, mai mult decât simte în lucrurile spirituale, este pentru că nu are calificare în Tora și lucrare, care depinde și de credința în Creator. La vremea aceea, aprofundând Tora și credința în Creator, simte lumina Torei și această lumină îl reformează.
Fie ca Creatorul să ne deschidă ochii și să ne încânte inimile și să fim răsplătiți cu creșterea importanței Torei.
Prietenul tău, Baruch Șalom HaLevi Așlag,
Fiul lui Baal HaSulam
Înapoi la pagina IGROT-SCRISORI – (link)