INTRODUCERE LA CARTEA PANIM MEIROT UMASBIROT

Înapoi la pagina TEXTE ESENTIALE / BAAL HASULAM – (link)

Introducere la Cartea Panim Meirot uMasbirot(1)

1) La sfârșit de Mișna (Tratatul Okaţin) este scris: “Creatorul nu a găsit un alt vas, care să conțină binecuvântarea pentru Israel, în afară de pace, după cum s-a spus: «Creatorul va întări poporul Său, Creatorul va binecuvânta poporul Său cu pace»”.

Aici sunt multe de învăţat: în primul rând, cum poate fi demonstrat că nu este nimic mai bun pentru Israel decât pacea? În al doilea rând, textul spune explicit că pacea este binecuvântarea însăși, aşa cum este scris “dăruind putere şi binecuvântând cu pace”. După ei, ar fi trebuit să se fi spus “dăruind pace”. În al treilea rând, de ce această frază apare în Mişna la sfârșit? Este necesar să înțelegem şi înțelesul cuvintelor „pace” și „putere” și ce semnifică ele.

Pentru a interpreta această frază în adevăratul înțeles al ei, trebuie să parcurgem un drum lung, căci inima celor care au formulat-o este prea adâncă pentru a putea fi cercetată. Yehuda, autorul scrierii Afikey interpretează corect cuvintele înţelepţilor noştri după care versetul “Susţine-mă cu prăjituri cu stafide”,  reprezintă legile iar “Aşterne-mi culcuş de mere” reprezintă proverbele. Înţelepţii noştri au spus că tot ce este cuprins în Tora şi într-o Miţva (poruncă) presupune o parte ascunsă şi o alta revelată, aşa după cum este scris, “ca nişte mere de aur pe o tipsie de argint. Așa este un cuvânt spus la vremea potrivită” (Proverbe 25:11).

Într-adevăr Halachot (legile) sunt precum pocalele cu vin. Atunci când când cineva dăruieşte ca dar unui prieten, un pocal de argint cu vin, atât interiorul cât şi exteriorul sunt importante întrucât pocalul are propria sa valoare, la fel ca şi vinul pe care-l conţine.

Legendele sunt însă precum merele al căror interior este mâncat iar exteriorul este aruncat, întrucât partea exterioară nu are nicio valoare. Iţi dai seama că întreaga valoare şi importanţă se află în interior, în lăuntru.

La fel se întâmplă şi în privinţa legendelor; aparenta lor superficialitate pare să nu aibă nicio semnificaţie şi nicio importanţă. Cu toate acestea, conţinutul interior ascuns în cuvinte este alcătuit numai pe fundamentul înţelepciunii adevărului, dat numai câtorva merituoşi, aşadar cu aceleaşi cuvinte, cu mici schimbări.

 Cine ar îndrăzni să le extragă din inima maselor şi să le cerceteze căile, când dobândirea lor este incompletă în ambele aspecte ale Torei, numite Pşat (literal) şi Druş (interpretare)? Din perspectiva lor, ordinea celor patru părţi ale Torei, PARDESS, începe cu Pşat, apoi Druş, după care Remez (aluzie), ultimul înţeles fiind Sod (secret).

Este scris, însă, în cartea de rugăciuni a lui Vilna Gaon că dobândirea începe cu Sod. După ce este dobândită partea de Sod a Torei, este posibil să dobândeşti Drush şi apoi Remez. Când omului i-a fost dată completa cunoaştere a acestor trei părţi ale Torei, el este recompensat cu dobândirea părţii Pşat a Torei.

Este scris în Masechet Ta’anit: “Dacă omul este recompensat, asta devine pentru el o poţiune a vieţii. Dacă nu, asta devine pentru el o poţiune a morţii.” Pentru a înţelege partea de Pşat a textelor i se cer omului merite deosebite, întrucât mai întâi trebuie dobândite cele trei părţi ale internalităţii Torei, în care se îmbracă Pşat, iar partea de Pşat nu va fi analizată. Dacă omul nu este recompensat cu asta, el va avea nevoie de multă milă, încât asta să nu devină pentru el o poţiune a morţii.

Este exact opusul argumentului celor neglijenţi în dobândirea internalităţii,  care îşi spun: “Hotărâm să dobândim partea de Pșat. Dacă ajungem acolo, vom fi mulţumiţi”. Cuvintele lor pot fi comparate cu ale aceluia care doreşte să sară patru trepte dintr-o data fără să fi păşit mai întâi pe primele trei.

2. În consecinţă, trebuie să înțelegem marea ascundere aplicată interiorului Torei, după cum este spus în Masechet Haghiga, ”nu se studiază Ma’ase Bereşit în doi și nici Merkava de unul singur”. În acelaşi timp, toate cărțile pe care le avem la dispozițe în această muncă, sunt sigilate și de neînțeles în ochii maselor. Numai cei puțini chemați de Creator le vor înţelege, întrucât ei înțeleg deja rădăcinile, prin ei înşişi și prin primirea gură de la gură.

Este cu adevărat surprinzător cum căile înțelepciunii și inteligenţei le sunt refuzate poporului, căci a cui este oare viaţa lor și durata zilelor lor. Pare să constituie o infracţiune, precum cea la care se referă înţelepţii noştri în Midraș Raba (Bereșit) făptuită de Ahaz, numit aşa (Ahaz înseamnă literal “reţinut” sau “confiscat”) pentru că a luat în posesia lui sinagogile și locurile de studiu, asta constituind o gravă nelegiuire.

În acelaşi timp, este o lege a naturii ca omul să fie posesiv atunci când e vorba să doneze altora din capitalul și proprietatea sa. Este, însă, cineva posesiv atunci când este vorba de a da altora din înţelepciunea şi inteligrnţa sa? Dimpotrivă, mai mult decât vrea viţelul să mănânce, vrea vaca să-l hrănească, mai ales atunci când este vorba de legea Creatorului şi de voinţa Lui.

Într-adevăr, găsim astfel de mistere în înţelepciune chiar şi la vechii înțelepți ai generațiilor anterioare. În introducerea la comentariul lui Rav Butril la Cartea Creației, există un text atribuit lui Platon, care își avertizează elevii după cum urmează “Nu transmiteţi înțelepciunea unuia care nu-i cunoaşte virtuţile”.

Aristotel a atenționat, de asemenea, “nu transmiteţi ințelepciunea celor nemerituoşi; pentru a nu fi furată”. El, (Rav Butril) a explicat că, dacă un înțelept transmite înțelepciunea celui nemerituos, acesta fură înţelepciunea şi o distruge.

Înțelepții laici contemporani nouă nu procedează așa. Dimpotrivă, ei se străduiesc să deschidă porţile înțelepciunii întregii mulţimi, fără niciun fel de limite sau constrângeri. În aparenţă ei sunt într-un dezacord puternic cu primii înţelepţi, care au deschis uşile înţelepciunii lor numai câtorva virtuosi, pe care    i-au considerat merituoşi, lăsând restul oamenilor să se lovească de un zid.

3. Haideţi să explicăm aceste lucruri. Noi distingem patru părți în specia Vorbitor, dispuse în grade unul deasupra celuilalt. Acestea sunt masele, cei puternici, cei avuţi şi cei inteligenţi. Ele sunt echivalente cu cele patru niveluri ale întregii realităţi, numite:

  1. “mineral”
  2. “vegetal“
  3. “animal“ şi
  4. “vorbitor“.

Nivelul Mineral poate genera cele cele trei proprietăți, Vegetal, Animal și Vorbitor, și noi distingem trei valori în funcție de cantitatea de forță benefică sau dăunătoare, care se găsește în ele.

Forța cea mai mică dintre ele se găseşte la nivelul Vegetal. Flora funcţionează atrăgând ceea ce este benefic şi respingând ceea ce este dăunător cam în acelaşi mod în care o fac oamenii şi animalele. Cu toate astea, nu există nicio senzaţie a individualului în ea, ci o forţă globală, comună tuturor tipurilor de plante din lume, care influenţează în ele această funcționare.

Deasupra se află nivelul Animal. Fiecare creatură se simte pe sine, în atragerea a ceea ce este benefic sieşi şi respingerea a ceea ce îi este dăunător. Rezultă că un animal este echivalent ca valoare cu toate plantele existente în realitate. Este aşa întrucât forţa care face distincţia între benefic şi dăunător în întregul nivel vegetal se găseşte într-o singură creatură din nivelul animal, distinctă faţă de propria sa autoritate.

Această forță de percepţie în nivelul animal este foarte limitată în ceea ce privește spaţiul și timpul, întrucât senzația nu funcționează nici la cea mai mica distanţă de propriul trup. De asemenea, ea nu simte nimic în afara propriului timp, adică în trecut și în viitor, ci doar în prezent.

Deasupra lor se află nivelul Vorbitor, care constă dintr-o forță de percepție și o forță intelectuală, la un loc. De aceea, puterea sa este nelimitată de timp sau de spaţiu în atragerea a ceea ce este benefic şi respingerea a ceea ce este dăunător, ca la nivelul animal.

Este aşa datorită cunoaşterii sale, care este o materie de natură spirituală, nelimitată în timp şi spaţiu. El poate să afle despre alţii indiferent de locul în care s-ar află aceştia în realitate, precum şi în trecut sau viitor, în toate generaţiile. 

Rezultă că valoarea unui individ din nivelul vorbitor este egală cu valoarea tuturor forţelor din nivelurile vegetal şi animal din întreaga realitate atât din prezent cât şi din toate generaţiile. Este aşa întrucât forța lui le include şi le conține în sinele lui, împreună cu toate forțele lor.

Acest principiu se aplică şi celor patru părți ale speciei umane, anume masele, cei puternici, cei avuţi şi cei inteligenţi. Cu siguranţă, toți provin din mase, care constituie primul nivel, cum este scris “Toţi sunt din praf”.

Este cert că întregul merit al prafului şi raţiunea însăşi a existenţei sale sunt în concordanţă cu meritul celor trei virtuţi pe care acesta le generează – vegetalul, animalul şi vorbitorul. Meritul maselor corespunde, de asemenea, proprietăţilor  care se degajă din ele. Aşadar, şi ele se conectează în forma unei feţe umane.

În acest scop Creatorul, a imprimat trei înclinaţii în mase, numite, “invidie”, “lăcomie” şi “onoare”. Datorită acestora masele se dezvoltă, nivel după nivel, pentru a genera figura unui om complet.

Înclinaţia către lăcomie îi anima pe cei înstăriţi. Cei mai aleşi dintre ei au o puternică dorinţă şi lăcomie.. Aceştia excelează în acumularea de bogăţii, care constituie primul nivel de dezvoltare al maselor. Ca şi nivelul vegetal al realităţii, ei sunt guvernaţi de o forță străină care îi abate către înclinaţia lor, întrucât lăcomia este o forţă străină specie umane împrumutată de la nivelul animal.

Înclinaţia către onoare generează printre oameni faimoşii eroi, care conduc sinagogile, oraşul, etc. Cei mai determinaţi dintre ei, care au şi o înclinaţie către onoare, excelează în a obţine dominaţia asupra altora. Aceștia constituie al doilea nivel de dezvoltare a maselor, similar nivelului animal al realităţii, al căror forţă de acţiune este prezentă în propria lor esenţă, aşa cum am spus mai sus. Întrucât înclinația pentru onoare este unică la specia umană, alături de foamea de a conduce, aşa cum este scris “Ai așezat totul la picioarele sale” (Psalmi 8:7).

Înclinaţia către invidie îi stimulează pe cei mai inteligenţi dintre ei, aşa cum spun înţelepţii: “Invidia autorului sporeşte înțelepciunea”. Cei puternic determinaţi, având o înclinare către invidie, excelează în a căpăta înţelepciune şi cunoaştere.  Este similar nivelului de vorbitor al întregii realităţi, în care forţa de acţiune nu este limitată în timp şi spaţiu, ci este globală şi cuprinde toate elementele lumii, de-a lungul tuturor timpurilor.

Stă în natura focului invidiei, de asemenea, să fie general, să includă toate timpurile şi întreaga realitate. Asta întrucât aşa se manifestă invidia: dacă nu ai fi văzut obiectul invidiei în posesia unui prieten, dorinţa pentru a-l avea nu s-ar fi trezit de fel.

Înţelegi că sentimentul lipsei nu este pentru ceea ce nu ai, ci pentru ceea ce au ceilalţi care, toţi, sunt progeniturile lui Adam și Eva pe parcursul generaţiilor. Prin urmare, această forță este nelimitată şi de aceea este potrivită rolului său sublim şi exultant.

Totuşi, cei fără niciun merit, rămân așa pentru că nu au o dorință puternică, și în consecință cele trei înclinații amintite acţionează în ei împreună, amestecat. Uneori sunt desfrânaţi, alteori invidioși, iar câteodată doritori de onoare. Dorința lor este spartă în fragmente și sunt asemeni copiilor care văd dar nu pot dobândi  nimic. De aceea valoarea lor este precum cea a paielor şi tărâţei care rămân în urma făinei.

Se ştie că forța benefică și forța dăunătoare merg mână în mână. Cu alte cuvinte, în aceeaşi măsură în care ceva poate face bine, la fel poate face şi rău. În consecință, întrucât forța unui singur om este superioară forței tuturor fiarelor și animalelor din toate timpurile, la fel puterea de a face rău a omului le depășește pe toate acestea.

Aşadar, atâta timp cât omul nu-şi merită nivelul în maniera în care să-şi folosească forţa numai pentru a face bine, el trebuie să fie foarte atent să nu acumuleze o mare parte a nivelului uman, care înseamnă înţelepciune şi cunoaştere.

Din acest motiv înțelepții din vechime au ascuns maselor înțelepciunea, din teama de a nu avea discipoli nemerituoşi care ar fi putut folosi puterea înţelepciunii pentru a face rău și a produce daune. Aceştia ar fi putut sparge şi distruge întreaga lume cu păcătoasa şi sălbatica lor ferocitate, folosindu-se de marea putere a omului.

Atunci când generaţiile s-au împuţinat iar înţelepţii înşişi ai acestora au început să poftească la ambele mese, adică o viața bună şi în corporalitate, vederile lor s-au apropriat de cele ale maselor. Ei au negociat şi au vândut înţelepciunea, prostituându-se pentru prețul unui câine.

De atunci, zidul fortificat pe care primii înţelepţi l-au ridicat în jurul ei a fost distrus şi masele au jefuit-o. Acei sălbatici și-au reumplut mâinile cu forța oamenilor, au luat în stăpânire înţelepciunea și au sfâşiat-o. Jumătate a fost moștenită de adulteri și cealaltă jumătate de criminali, expunând-o unei eterne infamii, până în ziua de azi.

4. De aici se poate deduce ce este Înţelpciunea Adevărului, care conţine în ea toate învăţăturile exterioare, care sunt cele şapte slujitoare ale ei. Aceasta constituie integralitatea speciei umane și scopul pentru care au fost create toate lumile, după cum este scris “Dacă Legământul Meu nu ar fi zi și noapte, dacă nu aş fi stabilit legile Cerului și Pământului”.

În consecință, înțelepții noștri au declarat (Avot 4, Mişna 7) “Cel ce folosește coroana, trece”. Asta întrucât ne-au interzis folosirea ei pentru indiferent ce tip de plăcere lumească.

Și asta ne-a susţinut până în ziua de azi, să menţinem oştirile şi zidul în jurul Înțelepciunii Adevărului, astfel încât niciun necunoscut sau străin să nu pătrundă în interior sau să o pună în vasele lor pentru a se duce să o vândă în piaţă, aşa cum se întâmplă cu înțelepții laici. A fost aşa întrucât toţi cei care au intrat au fost imediat verificaţi prin șapte încercări până când a existat certitudinea, dincolo de orice bănuială și suspiciune.

Din aceste cuvinte și acest adevăr, rezultă că ne găsim în faţa a ceea ce pare a fi o mare contradicție, de la un capăt la altul, în cuvintele înțelepților noștri: este scris în Zohar că în timpul lui Mesia această înțelepciune va fi revelată chiar și tinerilor. Conform celor de mai sus, însă, am aflat că în zilele lui Mesia întreaga generație va fi la cel mai înalt nivel. Nu vom avea nevoie de nicio pază iar fântânile înţelepciunii se vor deschide şi vor scălda întreaga naţiune.

Cu toate acestea, în Masechet Suta, 49 și Sanhedrin 97a, ei au spus: „Nerușinarea va spori în vremea lui Mesia, înțelepciunea autorilor o va lua razna, iar cei drepți vor fi alungați”. Ei susţin astfel că nu există nimic atât de rău ca acea generație. Aşadar, cum împăcăm cele două afirmații, căci ambele sunt cu siguranță cuvintele Dumnezeului cel viu?

Faptul este că toată această supraveghere meticuloasă și închiderea porții palatului înțelepciunii se datorează fricii de acei oamenii la care spiritul invidiei autorului este amestecat cu forța lăcomiei și onoarei. Invidia acestora nu se limitează numai la dorința de înțelepciune și de cunoaștere.

Prin urmare, ambele texte sunt corecte și fiecare ne învață despre celălalt. Chipul generației este precum chipul câinelui, adică latră ca și câinii Hav, Hav (dă-mi, dă-mi), cei drepţi sunt alungaţi iar înţelepciunea autorilor a luat-o razna în ei.

Rezultă faptul că este permisă deschiderea porţilor înţelepciunii și este îndepărtată meticuloasa supraveghere, întrucât este în mod natural protejată de furt şi exploatare.  Nu mai există teama ca nu cumva discipolii nemerituoşi să o fure şi să o vândă la piață plebei materialiste, întrucât nu se vor găsi cumpărători pentru această marfă, ea fiind detestabilă în ochii lor.

Întrucât nu există nicio speranță de a-şi satisfice cu ea lăcomia şi onoarea, ea a devenit, astfel, în sine sigură și protejată. Niciun necunoscut nu se va apropia de ea în afară de iubitorii de înțelepciune și îndrumare. Aşadar, va fi eliminată orice verificare a celor care intră, încât chiar și cei foarte tineri vor putea să o dobândească.

Putem acum să înţelegem cuvintele lor (Sanhedrin 98a) “Fiul lui David va veni într-o generaţie fie în întregime merituoasă fie cu totul nedemnă”. Asta este foarte derutant.  După câte se pare, atâta timp cât cei drepţi sunt puţini într-o generaţie, ei întârzie izbăvirea. Aşa încât, atunci când cei drepţi vor dispare din ţară, oare va putea să vină Mesia? Mă întreb.

Intr-adevăr, trebuie să înțelegem în totalitate că această problemă a izbăvirii şi venirea lui Mesia care sperăm să se întâmple curând în zilele noastre, Amin,  este cel mai înalt grad de completitudine în dobândire şi cunoaştere, aşa cum este scris: “Și nimeni nu-l va mai învăța pe aproapele său, spunându-i «Cunoaşte-L pe Creator.» pentru că toți Mă vor cunoaște de la primul până la ultimul”. Iar dacă mintea este în deplinătatea ei. Trupurile sunt şi ele întregite, aşa cum este scris (Isaia 65:20) “Căci cine va muri la vârsta de o sută de ani va fi încă tânăr”.

Când fiii lui Israel vor fi desăvârşiţi print-o cunoaştere completă, fântânile inteligenţei şi cunoaşterii se vor revărsa dincolo de graniţele lui Israel şi vor scălda toate naţiunile lumii, după cum este scris (Isaia 11) “Căci pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului”, și aşa cum este scris “vor veni în număr mare către Creator și către Bunătatea Lui”.

Proliferarea acestei cunoaşteri constituie obiectul expansiunii Regelui Mesia peste toate națiunile. Spre deosebire, însă, de plebea needucată şi materialistă. Întrucât imaginaţia acestora este asociată în totalitate forţei pumnului, problema expansiunii regatului lui Israel asupra naţiunilor este întipărită în imaginaţia lor numai sub forma dominaţiei unor trupuri asupra altor trupuri, pentru a-şi însuşi în întregime preţul unei uriaşe mândrii, şi a se semeţi faţă de popoarele lumii.

Ce se poate face pentru aceştia, dacă înțelepții noștri i-au respins deja pe toți și i-au respins şi pe cei asemenea lor din adunarea Domnului spunând: “Tuturor acelora care sunt mândri, Creatorul le spune «El şi cu Mine nu putem locui în aceeași locuință»”.

În schimb, unii cad în greşeala de a stabili că, aşa cum trupul trebuie să existe înainte de a exista sufletul şi percepția completă, perfecţiunea trupului şi nevoile acestuia preced în timp dobândirea sufletului şi percepţia completă. Aşadar percepţia completă este refuzată unui trup slab.

Aceasta constituie o greşeală gravă, mai nemiloasă decât moartea, întrucât un trup perfect este absolut de neconceput înainte de a fi căpătat percepţia completă, pentru că în sine el nu este decât un sac găurit, o cisternă spartă. El nu poate conţine nimic benefic, nici pentru el şi nici pentru alţii, cu excepţia cazului în care dobândeşte completa cunoaştere. Moment în care şi trupul se ridică la plenitudine odată cu aceasta, literalmente mână în mână. Această regulă se aplică atât la nivel individual cât şi în general; a se vedea toate aceste lucruri în Cartea Zohar, porţiunea Şlah, referitoare la spioni, unde este tratat acest subiect.

5. Acum veți înțelege ce este scris în Zohar: „Cu această compoziție, copiii lui Israel vor fi izbăviţi din exil.” De asemenea, în multe alte locuri, numai prin diseminarea în masă a Înțelepciunii Cabala vom obține completa izbăvire.

Înțelepții noștri au mai spus: „Lumina din ea reformează”. Ei au fost intenționat meticuloși referitor la asta, pentru a ne arăta că numai lumina ataşată ei este „precum merele de aur pe o tipsie de argint”, în ea se află Segula (puterea / remediul) care-l reformează pe om. Atât individul, cât și națiunea nu vor împlini scopul pentru care au fost create, decât prin dobândirea internalității Torei și a tainelor sale.

Deși ne punem speranţele în dobândirea completă la venirea lui Mesia, este scris: „va da înțelepciune celui înțelept”. De asemenea, este spus: „În inima fiecăruia care are o inimă înţeleaptă, am pus înțelepciune.”

Prin urmare, în primul rând avem nevoie de o răspândire generală a înţelepciunii adevărului în națiune, astfel încât să merităm primirea vreunui beneficiu de la al nostru Mesia. În consecință, diseminarea înţelepciunii și venirea lui Mesia sunt interdependente.

Prin urmare, trebuie să instituim seminarii și să creăm cărți pentru a grăbi diseminarea înțelepciunii în întreaga națiune. Nu a fost cazul până acum, ca nu cumva să se amestece discipoli nevrednici, așa cum am explicat mai sus. Acesta a devenit principala raţiune pentru prelungirea exilului, pentru numeroasele noastre păcate, până în zilele noastre.

Înțelepții noștri au spus: „Mesia, Fiul lui David vine numai într-o generație care este în întregime merituoasă …” adică atunci când toată lumea încetează să urmărească onoarea și poftele. În acel moment, va fi posibil să se stabilească seminarii în rândul maselor, pentru a le pregăti pentru venirea lui Mesia Fiul lui David. „…ori într-o generație în întregime nevrednică”, adică într-o astfel de generație, în care „chipul generației este precum cel al unui câine, drepţii vor fi îndepărtaţi iar înțelepciunea autorilor o va lua razna.” În astfel de timpuri, va fi posibil să fie îndepărtată protecţia minuţioasă iar tuturor celor care rămân în casa lui Iacov le va bate inima pentru a dobândi înțelepciunea și scopul. Li se va spune „Sfinţi” iar ei vor veni să învețe.

Va fi aşa întrucât nu va mai exista teama că cineva ar putea să nu-şi confirme meritele și să vândă înțelepciunea în piață, deoarece nimeni din plebe nu o va cumpăra. Înțelepciunea va fi atât de detestabilă în ochii lor, încât nici gloria, nici lăcomia nu vor fi satisfăcute în schimbul ei.

Prin urmare, toți cei care doresc să intre pot veni și pot intra. Mulți vor hoinări, iar cunoștințele vor spori printre cei vrednici de ea. Și prin aceasta vom fi curând răsplătiți cu venirea lui Mesia și cu izbăvirea sufletelor noastre.

Cu aceste cuvinte, mă eliberez de o durere considerabilă, anume că am îndrăznit mai mult decât toți predecesorii să dezvălui în cartea mea (Panim Meirot uMasbirot), noţiunile de bază, de obicei acoperite, ale înţelepciunii care până acum era neexplorată. Aceasta se referă la esența celor zece Sfirot și la tot ceea ce le privește, Yaşar (direct) și Hozer (reflectat), Pnimi (interior) și Makif (înconjurător), sensul lui Haka’a (lovire/izbire) și semnificația lui Hizdakhut (purificare/curățare).

Autorii care m-au precedat au risipit în mod intenționat cuvintele ici și colo și în aluzii subtile, astfel încât să nu poată fi puse împreună cu o singură mâna. Eu – prin lumina Lui, care s-a ivit asupra mea și cu ajutorul învăţătorilor mei – le-am pus la un loc și am clarificat lucrurile suficient de limpede și în forma lor spirituală, dincolo de spaţiu şi de timp.

Ar fi putut să se îndrepte împotriva mea cu o teribilă reclamaţie: dacă nu există aici adăugiri faţă de învăţătorii mei, atunci ARI și Rav Haim Vital înşişi precum și autorii autentici, comentatorii spuselor lor, ar fi putut dezvălui și explica lucrurile la fel de limpede ca mine. Iar dacă vrei să spui că lor le-au fost revelate toate acestea, atunci cine este acest scriitor, pentru care este cu siguranță un mare privilegiu să fie praf și cenușă sub picioarele lor, care spune că ceea ce i-a oferit Creatorul este mai mult decât le-a oferit lor?

Cu toate acestea, după cum veți vedea în referințe, nu am făcut adăugiri nici faţă de învăţătorii mei și nici nu am inventat nimic în lucrare. Toate cuvintele mele sunt deja scrise în cele Opt Porți, în Pomul Vieții și în Mavo Şearim (Intrarea porților) ale lui ARI. Nu le-am adăugat niciun cuvânt, dar aceste lucrări au urmărit să ascundă lucrurile; prin urmare, le-au risipit unul ici, altul colo, întrucât generaţia lor nu era încă pe de-a-ntregul nedemnă și fusese necesară o atenţie deosebită. La noi, însă, datorită numeroasele noastre păcate, toate cuvintele înțelepţilor noştri sunt deja adevărate în noi. Lor li se spusese că zilele lui Mesia vor începe cu asta, pentru că într-o astfel de generație nu mai există teama de revelare a înţelepciunii, așa cum am explicat mai sus. Aşadar, cuvintele mele sunt deschise și ordonate.

6) Acum, fiii mă aud: înțelepciunea strigă afară cu voce tare; te cheamă din stradă: „Cine este de partea Domnului, să vină la mine”, „pentru că nu este nimic zadarnic pentru tine; întrucât este viața ta și durata zilelor tale. ”

„Nu ai fost creat să urmezi actul sămânţei și cartofului, tu și măgarii tăi în aceeaşi troacă.” Și aşa cum scopul măgarului nu este să-i slujească pe toţi măgarii contemporani cu el, scopul omului nu este Acela de a  sluji toate trupurile oamenilor din vremea sa, contemporanii corpului său fizic. Mai degrabă, scopul măgarului este acela de a-l sluji și a-i fi de folos omului, care îi este superior, iar scopul omului este să-l slujească pe Creator și să-și îndeplinească menirea.

După cum spunea Ben Zuma, „Toate acestea au fost create numai pentru a-mi servi, iar eu, pentru a-mi sluji pe Cel care m-a făcut.” El spune: „Toate lucrările Domnului sunt destinate Lui”, întrucât Creatorul arde de dorinţă şi aşteaptă cu nerăbdare ca noi să ne împlinim.

Se spune în Bereşit Raba, capitolul 8, că îngerii I-au spus: „Ce este omul, că numai ai mintea decât la el, și fiul omului, că Te gândești la el?” De ce ai nevoie de buclucul ăsta? Creatorul le-a spus: „Aşadar, de ce oaia şi boul?” ”Ce înseamnă asta? Este ca şi cum un rege ar avea un turn plin din abundenţă, dar fără să aibă oaspeți. Ce plăcere are regele din această abundenţă?” I-au spus prompt: „Doamne, Domnul nostru, cât de glorios este numele Tău pe tot pământul! Fă ceea ce Ţi se pare bine pentru Tine. ”

Aparent, ar trebui să ne îndoim de această alegorie, căci unde se află acest turn plin din abundenţă? În zilele noastre, l-am umple cu oaspeţi până la refuz.

Într-adevăr, cuvintele sunt convingătoare, de vreme ce vedem că îngerii nu au avut nimic de spus referitor la făpturile create în cele șase zile ale creației, cu excepția omului. Asta pentru că el a fost creat după chipul lui Dumnezeu și constă din ce e Sus şi ce e jos în acelaşi timp.

Când îngerii au văzut, au fost surprinşi şi dezorientaţi. Cum ar putea sufletul pur,  spiritual, să coboare din gradul său sublim și să ajungă să locuiască în aceeași lăcaş cu acest trup spurcat și bestial? Cu alte cuvinte, ei s-au întrebat: „De ce ai nevoie de acest bucluc?”

Răspunsul pe care l-au primit a fost acela că există deja un turn plin din abundenţă dar fără să aibă oaspeți. Pentru a-l umple cu oaspeți, avem nevoie de existența acestui om, format din ce este Sus şi ce este jos, la un loc. Din acest motiv, acest suflet curat trebuie să se îmbrace în rochie în acest trup murdar. Au înțeles imediat și au spus: „Fă ceea ce Ţi se pare bine pentru Tine.”

Se ştie că acest turn umplut din abundență implică toată plăcerea și binele pentru care El a creat creaturile, așa cum au spus înțelepții noștri: „Scopul Binelui este acela de a face bine”. Prin urmare, El a creat lumile pentru a încânta creaturile Sale.

(Am discutat relativ la subiectul nostru în Panim Masbirot, Ramura 1, și am învățat acolo despre asta.) Și, întrucât nu există niciun trecut sau viitor în El, trebuie să realizăm faptul că de îndată ce El s-a gândit să creeze creaturi și să le încânte, acestea au apărut și au fost făcute instantaneu în faţa Lui, cu toată umplerea lor de încântare și plăcere, așa cum voise El pentru ele.

Este scris în cartea Hefţi Bah (Încântarea mea este în încântarea ei), a lui ARI, că toate lumile, cele de Sus şi cele de jos, la un loc, sunt conținute în Ein Sof (Infinitate), chiar înainte de Ţimţum (restricție) prin modul în care El este unu și numele Lui Unu, vezi acolo în Capitolul 1.

Ţimţum, care este rădăcina lumilor ABYA, care ajung până la această lume,  s-a produs din cauza faptului că rădăcinile sufletelor își doresc să-și echivaleze forma cu Creatorul. Aceasta este semnificaţia stării de Dvekut (contopire), întrucât separarea și Dvekut în orice ţine de spiritualitate nu este posibilă decât în ​​valori ale disparității sau echivalenței de formă.

De vreme ce El a vrut să îi încânte, voința de a primi plăcere a fost cu necesitate imprimată în primitori. Astfel, forma lor a fost schimbată faţă de forma Lui, întrucât această formă nu este prezentă deloc în Creator, căci de la cine ar putea primi El?

Ţimţum și Gevul (limită/limitare) au fost făcute pentru această corectare, până la apariția acestei lumi într-o realitate în care sufletul este îmbrăcat într-un trup material. Atunci când cineva se angajează în Tora și lucrează pentru a dărui încântare Creatorului său, forma de primire este alăturată pentru a dărui o dată mai mult.

Acesta este sensul textului, „și să-l despărțim de El”, întrucât atunci omul îşi echivalează forma cu cea a Creatorului și, aşa cum am spus, echivalența de formă este în spiritualitate Dvekut. Când ceea ce se află în starea de Dvekut este împlinit în toate părțile sufletului, lumile vor reveni la starea de Ein Sof, ca înainte de Ţimţum.

„În țara lor ei vor moșteni dublu”, căci atunci ei vor putea primi o dată în plus toată plăcerea și încântarea, pregătite pentru ei în prealabil în lumea Ein Sof. Mai mult, acum sunt pregătiți pentru starea reală de Dvekut, fără nicio disparitate de formă, întrucât primirea la ei nu mai este pentru ei înșiși, ci pentru a dărui încântare Creatorului lor. Asta înseamnă că s-au egalizat în forma de dăruire cu Creatorul, iar noi am discutat deja aceste lucruri aşa cum trebuie în Panim Masbirot, Ramura 1.

7) Acum vom putea înțelege spusele lor, anume că Şhina (Divinitatea) constituie în cei inferiori o mare necesitate. Aceasta este cea mai derutantă afirmație, deși merge mână în mână cu Midraş-ul menţionat mai sus care face comparaţia cu un rege care are un turn plin din abundenţă, dar fără oaspeți. Cert este că el stă și așteaptă oaspeți, sau întreaga sa pregătire va fi în zadar.

Acesta este ca un mare rege care a avut un fiu pe când era deja bătrân pe care l-a îndrăgit foarte tare. Prin urmare, din ziua în care s-a născut, a avut numai gânduri bune pentru el, a strâns toate cărțile și cei mai buni savanți din țară și a construit școli pentru el. A adunat cei mai buni constructori din țară și a construit palate pentru plăcerea lui, a strâns toți muzicienii și cântăreții și a construit săli de concert pentru el. A adunat cei mai buni bucătari și brutari din țară și i-a servit orice delicatesă din lume ş.a.m.d.

Dar, vai, băiatul a crescut ca un prost, fără nicio dorință de cunoaștere. De asemenea, era orb și nu putea vedea sau simți frumusețea clădirilor și era surd și nu putea să audă cântăreții. Din păcate, era diabetic și avea voie să mănânce doar pâine din făină grosieră, trezind dispreț și mânie.

Acum puteți înțelege spusele lor referitoare la versetul: „Eu, Domnul, o voi grăbi la timpul său”. Sanhedrin-ul (98) a interpretat astfel: „Fără răsplată – la timpul său; răsplătit – o voi grăbi.”

Astfel, există două modalități de a dobândi scopul menționat mai sus: prin propria lor atenție, care este numită „calea căinței”. Dacă sunt răsplătiți cu ea, „o voi grăbi” li se va aplica. Înseamnă că nu există un timp stabilit pentru asta, dar atunci când sunt recompensaţi, corecţia este cu siguranţă încheiată.

Dacă nu sunt răsplătiţi cu atenţie, există o altă cale, numită „calea suferinței”, așa cum au spus înțelepții noștri (Sanhedrin 97) „Pun peste ei un rege precum Haman și se vor pocăi împotriva voinţei lor”, adică la timpul ei, căci în asta este stabilit un timp, și ei o vor dori.

Prin asta, ei au vrut să ne arate cum căile Lui nu sunt căile noastre. De aceea, cazul regelui din carne și sânge care s-a străduit într-atât să pregătească acele lucruri grozave pentru fiul său iubit și care a fost în în cele din urmă chinuit în fel şi chip, toată străduinţa lui fiind în zadar, născând dispreț și mânie, nu i se va întâmpla Lui.

Dimpotrivă, toate lucrările Creatorului sunt garantate și adevărate și nu există nicio fraudă în ceea ce-L priveşte. Este așa cum au spus înțelepții noștri: „Nu sunt răsplătiți – la vremea ei”. Ceea ce nu face dorinţa, va face timpul, așa cum este scris în Panim Masbirot, la sfârșitul Ramurii 1, „Poți să trimiți mai departe fulgere ca ei să meargă și să-ți spună:„ Iată-ne ”?

Există o cale a suferinţei care poate curăța orice deficienţă și materialism până când omul înţelege cum să-şi ridice capul din troaca animalelor pentru a se avânta și a urca treptele scării fericirii și succesului omenesc, căci el se va rupe de rădăcina sa şi-şi va împlini menirea.

8) Prin urmare, veniți și vedeți cât de recunoscători ar trebui să fim învăţătorilor noștri, care ne împărtășesc luminile lor sacre și își dedică sufletele pentru a face bine sufletelor noastre. Ei stau la mijloc între calea chinurilor neîndurătoare și calea căinței. Ei ne mântuiesc de lumea de jos, care este mai grea decât moartea și ne obișnuiesc să ajungem la plăcerile cerești, la blândețea sublimă și la plăcerea care este pentru noi, gata și care ne așteaptă de la bun început, așa cum am spus mai sus. Fiecare dintre ei acţionează în generația sa, în funcție de puterea luminii învățăturii și a sfințeniei sale.

Înțelepții noștri au spus deja: „Nu aveți o generație fără să aveţi un Avraam, un Isaac și un Iacov.” Într-adevăr, acel om evlavios, Rav (învățătorul/marele) Isaac Luria (ARI), s-a străduit și ne-a oferit întreaga măsură. El a făcut într-o manieră minunată mai mult decât predecesorii săi și, dacă ar fi să proslăvesc ceva, aș aduce slavă acelei zile când înţelepciunea a apărut, aproape ca şi zilei în care Tora a fost dată lui Israel.

Nu sunt suficiente cuvinte pentru a aprecia lucrarea sa sfântă în favoarea noastră. Ușile dobândirii erau încuiate și bătute în cuie, iar el a venit și le-a deschis pentru noi. Astfel, toți cei care doresc să intre în palatul Regelui nu au nevoie decât de puritate și sfințenie și să meargă și să se îmbăieze și să-și tundă părul și să poarte haine curate, pentru a sta cum trebuie înaintea Regatului Superior.

Iată că un tânăr de treizeci și opt de ani care i-a supus cu înțelepciunea lui pe toți predecesorii săi prin Ge’onim (pluralul pentru geniu) și prin toate timpurile. Toți bătrânii țării, îndrăzneţii păstori, prietenii și discipolii dumnezeiescului înțelept, RAMAK, stăteau în fața lui ca nişte discipoli înaintea Rav-ului.

Toți înțelepții generațiilor care i-au urmat până în ziua de azi, fără excepţie,  au abandonat toate cărțile și lucrările anterioare lui: Cabala lui RAMAK, Cabala celor dintâi (Rishonim) și Cabala Ge’onim, binecuvântată să fie amintirea tuturor. Ei și-au atașat viața spirituală cu totul și numai de Sfânta Sa Înțelepciune. Evident, nu degeaba i s-a acordat totala victorie, acestui tânăr ca vârstă părinte al înţelepciunii.

Dar, vai, lucrarea lui Satan a reușit și s-au pus obstacole de-a lungul căii diseminării înţelepciunii sale într-o națiune sfântă și doar numai puţini sunt aceia care au început să le depăşească.

Acest lucru s-a întâmplat în primul rând deoarece cuvintele au fost scrise din auzite, întrucât el a interpretat înțelepciunea zi de zi înaintea discipolilor săi, care erau deja în vârstă și cu mare pricepere în Zohar și Tikunim (Corecții). În cele mai multe cazuri, cuvintele sale sfinte erau puse în ordine în funcție de întrebările profunde pe care aceştia i le puneau, fiecare în funcție de propriul său interes.

Din acest motiv, el nu a transmis înțelepciunea într-o ordine adecvată, ca în lucrările anterioare lui. Găsim în textele lui că ARI însuși ar fi dorit să pună ordine în lucruri. Referitor la asta, a se vedea cuvintelor cu care îşi începe Raşbi  interpretarea la Idra Zuta, într-o scurtă introducere a lui Rav Haim Vital.

Este, de asemenea, şi timpul scurt al învățăturii sale, deoarece toată şcoala lui a durat aproximativ șaptesprezece luni, așa cum se spune în Poarta Reîncarnărilor, Poarta 8, de când a ajuns în Safed venind din Egipt cu puțin înainte de Paște, în anul 1571, la acea vreme, Rav Haim Vital având numai douăzeci și nouă de ani. Iar în iulie 1572, în ajunul Șabat-ului, Paraşat Matot-Masaey,(2) începutul lunii Av, el s-a îmbolnăvit, iar marți, în a cincea din Av, în săptămâna următoare, a murit.

De asemenea, este scris în Poarta Reîncarnărilor, Poarta 8, că, după ce a murit, i-a poruncit lui Rav Haim Vital să nu le predea înțelepciunea altora și i-a permis să învețe numai de unul singur și în șoaptă. Restului prietenilor le-a fost interzis să se angajeze cu totul pentru că a spus că aceştia nu înțeleg înțelepciunea aşa cum trebuie.

Acesta este motivul pentru care Rav Haim Vital nu a aranjat deloc textele și le-a lăsat neorganizate. În mod firesc, el nu a explicat legăturile dintre diversele subiecte, astfel încât să nu poată fi învăţate de alţii. Acesta este raţiunea pentru care găsim o atât de mare prudenţă din partea sa, așa cum este cunoscut celor pricepuți în scrierile lui ARI.

Cele găsite în scrierile lui ARI au fost aranjate și organizate de o a treia generație, în trei rândui, de trei compilatori. Primul compilator a fost înţeleptul MAHARI Ţemah. El a trăit în același timp cu MAHARA Azulai, care a murit în anul 1644.

O mare parte din texte au ajuns la el, și a alcătuit mai multe cărți din acestea. Cea mai importantă dintre ele este cartea Adam Yaşar  (Omul vertical), în care a adunat rădăcina și învățăturile esențiale pe care le avea la dispoziție. Cu toate acestea, unele dintre cărțile pe care le-a alcătuit acest învăţător s-au pierdut. În introducere la cartea sa, Kol BeRama (O voce puternică), el prezintă toate cărțile pe care le-a compilat.

Al doilea compilator este discipolul său, MAHARAM Papriş. A făcut mai mult decât învăţătorul său, de vreme ce unele dintre cărțile care erau deținute de înțeleptul MAHARAŞ Vital au ajuns în mâinile sale, iar el a compilat multe cărți. Cele mai importante dintre acestea sunt cărțile, Eţ haHaim (Pomul Vieții) și Pri Eţ haHaim (Fructul Pomului Vieții). Ele conțin întregul domeniu de înțelepciune în sensul său cel mai complet.

Al treilea compilator a fost înţeleptul MAHARAŞ Vital, fiul lui Rav Haim Vital. El a fost un mare și renumit înțelept, care a întocmit faimoasa carte Opt Porți din patrimoniul pe care i-l lăsase tatăl său.

Vedem, astfel, că fiecare dintre compilatori nu a avut scrierile complete. Acest lucru a îngreunat foarte mult ordonarea lucrurilor, care nu sunt potrivite pentru cei fără adevărate competențe în ceea ce priveşte Zohar-ul și Tikunim. Prin urmare, puțini sunt cei care se înalţă.

9) În schimb, suntem privilegiați de El să fi fost răsplătiți cu spiritul lui Baal Şem Tov, a cărui măreție și sfințenie sunt dincolo de orice cuvânt și orice rostire. El nu a fost privit și nu va fi privit, decât de cei merituoşi care au slujit sub lumina lui și chiar şi aceştia, numai intermitent, fiecare în funcție de ceea ce a primit în inima sa.

Este adevărat că lumina Torei și Sfântei sale Înțelepciuni sunt construite în primul rând pe temeliile sfinte ale lui ARI. Cu toate acestea, nu sunt deloc similare. Voi explica acest lucru printr-o alegorie a unui om care este pe cale să se înece în râu, se ridică și se scufundă așa cum fac oamenii înecați. Uneori, i se vede numai părul și atunci îţi vine în minte să-l apuci de cap. Alteori, apare şi trupul lui şi atunci îţi vine în minte să-l apuci din dreptul inimii.

La fel este și cu problema dinaintea noastră. După ce Israel s-a înecat în apele rele ale exilului printre națiuni, de atunci şi până acum ei se ridică și cad, și nu toate vremurile sunt la fel. În vremea lui ARI, era vizibil numai capul. Prin urmare, ARI s-a străduit pentru noi pentru a ne salva cu ajutorul minţii. În vremea lui Baal Şem Tov, a fost o ușurare. Prin urmare, a fost o binecuvântare pentru noi să ne salvăm din dreptul inimii și asta a fost o mare și adevărată izbăvire pentru noi.

Iar pentru numeroasele noastre păcate, roata a fost întoarsă din nou în generația noastră și am decăzut extraordinar, ca de la zenit la nadir.

În plus, există conflictul dintre națiuni, care a tulburat întreaga lume. Nevoile au sporit și mintea a devenit limitată și coruptă în spurcăciunea materialismului care a preluat conducerea. Servitorii călăresc cai iar preoţii umblă pe jos și tot ceea ce se spune în studiul nostru din Masechet Suta amintit mai sus a ajuns să fie adevărat în noi, pentru multele noastre păcate. Din nou, s-a ridicat un zid de fier, chiar și pe această mare lumină Baal Şem Tov, despre care am spus că a luminat până la împlinirea izbăvirii noastre complete.

Iar cel cu inima înţeleaptă nu a crezut să fie posibil să vină o generație când nu vor putea să vadă prin lumina lui. Acum, ochii noștri s-au întunecat; am fost jefuiți de bine și când am văzut asta am spus: „Este timpul pentru acţiune!” Astfel, am ajuns să deschid larg porțile luminii lui ARI, pentru că el este într-adevăr capabil și potrivit, de asemenea, generației noastre și „Doi sunt mai buni decât unul”.

Nu ar trebui să fim învinuiți pentru concizia lucrării mele, întrucât ea corespunde și este adaptată oricărui iubitor de înțelepciune, căci prea mult vin şi-a pierdut aroma, iar dobândirea devine mai grea pentru discipol.

Nu suntem responsabili nici pentru aceia cu inima îngrăşată întrucât limbajul care să-i ajute nu a fost creat încă. Oriunde îşi aruncă ochii, ei găsesc nebunia și este o regulă după care din aceeași sursă din care înțeleptul își trage înțelepciunea, prostul își trage nebunia.

Astfel, mă aflu la începutul cărţii mele și avertizez că nu m-am străduit deloc pentru toți aceia cărora le place să se uite prin ferestre. Mai degrabă, pentru cei care au grijă de cuvintele Creatorului, care tânjesc după Creator și bunătatea Lui, pentru a împlini scopul pentru care au fost creați, căci prin voia Creatorului, versetul, „Toți cei care Mă caută Mă vor găsi ” se va adeveri în ei.

10) Vino și vezi cuvintele înțeleptului Rav Even Ezra din cartea sa Yesod Mora: „Și acum observați și aflaţi că toate Miţvot (poruncile) care sunt scrise în Tora sau convențiile pe care le-au stabilit părinții, deși acestea ţin mai ales de acțiune sau de vorbire, sunt toate pentru a îndrepta inima, „căci Domnul cercetează toate inimile și înțelege toate plăsmuirile gândurilor”.

Este scris, „acelora care sunt cinstiţi în inimile lor”. Opusul este „O inimă care plăsmuieşte gânduri păcătoase”. Am găsit un verset care conține toate Miţvot, care este „Te vei teme de Domnul, Dumnezeul tău; și pe El Îl vei sluji ”.

Cuvântul „teamă” conține toate Miţvot (poruncile) ce să nu faci cu vorba, cu inima și cu fapta. Este primul grad de la care omul se înalță la lucrarea Creatorului, ce conține toate Miţvot (poruncile) ce să faci..

Acestea vor obișnui inima omului și îl vor ghida până când el se va alipi Creatorului, întrucât pentru asta a fost creat omul. El nu a fost creat pentru dobândirea de averi sau pentru construirea de clădiri. Aşadar, omul ar trebui să caute orice îl va aduce la a-L iubi pe El, să învețe înțelepciunea și să caute credința.

Iar Creatorul îi va deschide ochii inimii și va reînnoi un spirit diferit în el. Atunci va fi iubit de Creator în viața sa.

Să ştii că Tora a fost dată numai oamenilor cu inimă. Cuvintele sunt ca niște trupuri, iar Ta’amim (arome) ca nişte suflete. Dacă nu înțelegi Ta’amim, întregul efort este în zadar, iar munca a fost irosită.

Este ca și cum cineva se chinuie să numere literele și cuvintele dintr-o carte de reţete medicale. Niciun remediu nu va rezulta din această muncă. Este, de asemenea, precum o cămilă care cară mătase; nu este nici în avantajul cămilei şi nici al mătăsii.

Reţinem numai asta din cuvintele sale; țineți-vă de scopul pentru care a fost creat omul. El spune despre asta că aceasta constituie problema stării de Dvekut cu Creatorul.

Aşadar, el spune că omul trebuie să caute toate mijloacele care să-l aducă la iubirea pentru El, să învețe înțelepciunea și să caute credința, până când Creatorul îl recompensează cu deschiderea ochilor inimii și reînnoirea unui spirit diferit în el. În acel moment, el va fi iubit de Creatorul său.

El face în mod deliberat această precizare, anume să fie iubit de Creator în viața sa. Asta indică faptul că, atâta timp cât omul nu a dobândit acest lucru, munca sa este incompletă, iar munca este ce ne-a fost dat să o facem cu necesitate astăzi. În măsură în care omul o împlineşte, Tora a fost dată numai acelora cu inimă, adică celor care au dobândit inima care să-L iubească și să-L dorească pe Creator. Înțelepții îi numesc „înțelepți la inimă”, întrucât nu mai există acolo un spirit înjositor, animalic, căci înclinația malefică este prezentă doar într-o inimă lipsită de înțelepciune.

El interpretează și spune că cuvintele sunt ca niște trupuri iar Ta’amim, ca nişte suflete. Pentru cine nu înțelege Ta’amim, este ca şi cum s-ar chinui să numere paginile și cuvintele dintr-o carte cu reţete medicale. Acest efort nu va avea drept rezultat găsirea unui remediu.

El vrea să spună că omul este obligat să găsească mijloacele de a dobândi lucrurile menționate mai sus, întrucât atunci poate gusta aromele Torei, care constituie înțelepciunea internă și misterele sale, și aromele poruncii (Miţva), care sunt iubirea și dorința îndreptate către El.

Fără ea, nu avem decât cuvintele și acțiunile, care sunt trupuri moarte fără suflete. Este ca şi când te-ai chinui să numeri paginile și cuvintele dintr-o carte de reţete medicale ş.a.m.d. Cu siguranță, nu te vei perfecționa în medicină înainte să înțelegi sensul reţetelor scrise.

Chiar și după ce o cumpări, indiferent de prețul care ţi se cere, dacă desfășurarea studiului și acțiunile nu sunt ordonate pentru a te conduce la această înţelegere, este precum cămila care cară mătase; nu e nici în avantajul cămilei, nici al mătăsii, folosirea ei pentru împlinirea scopului pentru care a fost creată.

11) Conform acestor cuvinte, ochii noștri s-au deschis referitor la spusele lui Rav Şimon din Midraş Raba, Capitolul 6, privitor la versetul: „Să-l facem pe om”. Acestea sunt cuvintele lui (Când Creatorul a venit să-l creeze pe om, El i-a consultat pe îngerii slujitori), iar ei s-au împărțit în părţi și grupuri. Unii au spus: „Să fie creat”, iar alții au spus: „Să nu fie creat”, așa cum este scris, „Mila și Adevărul s-au întâlnit; Virtutea și Pacea s-au sărutat.” Mila a spus: „Să fie creat, pentru că face acte de milostenie”. Adevărul a spus: „Să nu fie creat, pentru că el este totul numai minciună”. Virtutea a spus: „Să fie creat, pentru că el face dreptate”. Pacea a spus: „Să nu fie creat, pentru că el este totul numai discordie.” Ce a făcut Creatorul? El a luat Adevărul și l-a aruncat la pământ, așa cum este scris, „și a dat cu Adevărul de pământ”. Îngerii i-au spus Creatorului: „De ce îți dezonorezi sigiliul? Să se ridice Adevărul de la pământ, așa cum este scris: «Adevărul va izvorî din pământ»”.

Acest text este cu totul derutant:

  1. El nu explică gravitatea versetului: „Să-l facem pe om”. Este un sfat de care El are nevoie, așa cum este scris, „Eliberarea se află în miezul unui sfat”?
  2. Referitor la Adevăr, cum se poate spune despre întreaga specie umană că este totul numai minciună, atunci când nu există nicio generație fără un Avraam, un Isaac și un Iacob?
  3. Dacă spusele adevărului sunt serioase, cum de îngerii Milei şi Virtuţii au  fost de acord cu o lume care este totul numai minciună?
  4. De ce Adevărul este numit “sigiliu”, care se pune la sfârşitul unei scrisori? Cu siguranță, realitatea există în primul rând în afara sigiliului. Nu există nicio realitate dicolo de limitele Adevărului?
  5. Pot oare nişte îngeri adevărați să gândească despre adevăratul Operator că acţiunea Lui este neadevărată?
  6. De ce Adevărul a meritat o pedeapsă atât de aspră, să fie aruncat la pământ și în pământ?
  7. De ce răspunsul îngerilor nu este preluat în Tora, cum este întrebarea lor?

Trebuie să înțelegem aceste două conduite ce se înfăţişează ochilor noștri, şi care sunt complet opuse. Acestea sunt conduitele existenței întregii realități a acestei lumi și cele ale modurilor existenței pentru asigurarea subzistenţei fiecăruia în realitatea din faţa noastră. În această finalitate, găsim o conduită sigură în îndrumarea ce este confirmată în totalitate, care controlează crearea în realitate a tuturor creaturilor.

Să luăm ca exemplu crearea unei ființe umane. Iubirea și plăcerea constituie raţiunea primară, hotărâtă şi serioasă pentru menirea sa. De îndată ce este ruptă din mintea tatălui său, Providenţa îi oferă un loc sigur și protejat în culcuşul din abdomenul mamei, astfel încât niciun străin să nu o poată atinge.

Acolo, Providenţa îi oferă pâinea cea de zi cu zi, în măsura potrivită. El se orientează către fiecare nevoie, fără să uite asta nicio clipă, până când capătă puterea de a ieși în aerul lumii noastre, care este plin de obstacole.

În acel moment, Providența îi dă putere și forță și, ca un erou înarmat, experimentat, ea deschide porți și sparge ziduri până când ajunge la acei oameni în care poate avea încredere să o ajute în momentele sale de slăbiciune cu dragoste și multă compasiune pentru a-i asigura existența, deoarece aceştia sunt cei mai de preţ pentru ea din întreaga lume.

Aşadar, Providența o ţine în braţe până când este pregătită să existe și să-și continue existența mai departe. Aşa cum se petrec lucrurile în cazul omului, la fel se întâmplă şi cu regnul animal şi cu flora. Toate sunt vegheate într-o manieră minunată, asigurându-le existența și fiecare om de știință care studiază natura ştie acest lucru.

Pe de altă parte, când ne uităm la ordinea existenței și a subzistenţei în modurile de fiinţare ale întregii realități, în mic sau în mare, găsim o ordine bulversată, precum cea a unei oştiri fugind de pe câmpul de luptă, bolnavă, bătută și trăznită de Creator. Întreaga lor viață este precum moartea, neavând nicio susținere fără să fi trecut mai întâi prin chinuri, punându-şi în joc viața pentru pâine.

Chiar și un păduche minuscul își rupe dinții când se aşează la masă. Cât de mult se frământă el pentru a obține suficientă hrană pentru propria subzistenţă! La fel ca şi lui, li se întâmplă tuturor, deopotrivă mari și mici, și cu atât mai mult oamenilor, elita creației, care sunt implicați în toate.

12) Discernem două opuse în cele zece Sfirot ale Sfinţeniei (Kduşa). Primele nouă Sfirot sunt sub formă de dăruire, iar Malhut este primire. De asemenea, primele nouă sunt pline de lumină, iar Malhut nu are nicio lumină a ei..

Acesta este sensul distincţiei pe care o facem privind cele două discernăminte ale luminii în fiecare Parţuf: Ohr Pnimi (lumina interioară) și Ohr Makif (lumina înconjurătoare) și cele două discernăminte în Kelim (vase), care sunt un Kli interior pentru Ohr Pnimi și un Kli extern pentru Ohr Makif.

Este aşa datorită celor două opuse menționate mai sus, întrucât este imposibil ca două contrarii să se găsească în același purtător. Aşadar, este necesar un purtător anume pentru Ohr Pnimi și un altul anume pentru Ohr Makif, așa cum am explicat în Ramurile 1 și 4 în Panim Masbirot¸.

Cu toate acestea, nu sunt chiar opuse în Kduşa, întrucât Malhut se află în Zivug (împerechere) cu primele nouă, iar calitatea sa este tot de dăruire, sub forma luminii reflectate (Ohr Hozer), așa cum este scris în Panim Masbirot, Ramura 4, dar Sitra Ahra (cealaltă parte) nu are nimic din primele nouă. Acestea sunt construite în principal din spațiu gol, care constituie forma totală de primire, pe care s-a produs Ţimţum Alef (prima restricție). Această rădăcină a rămas fără lumină chiar și după iluminarea liniei (Kav) ajunsă în interiorul Reshimo (amintire), așa cum este scris în Panim Masbirot, Ramura 1.

Din acest motiv, ele sunt două contrarii absolute în comparație cu viața și Kduşa, așa cum este scris: „Dumnezeu le-a făcut una opusă celeilalte”. De aceea li se spune „morți”.

S-a explicat mai sus, la Punctul 6, că întreaga problemă cu Ţimţum a fost doar pentru împodobirea sufletelor, referitor la echivalarea de formă a lor cu Creatorul lor, care este inversarea vaselor de primire în forma de dăruire.

Aflăm că acest obiectiv este încă respins din perspectiva Parţufim (pluralul pentru Parţuf) din Kduşa, deoarece nu există nimic din spațiul gol, care este forma Gadlut (măreție/maturitate) de primire, peste care a avut loc Ţimţum. Prin urmare, nu se va întâmpla nicio corecție, întrucât nu există în realitate.

De asemenea, nu există nicio corecție aici, din perspectiva lui Sitra Ahra, deși are un spațiu gol, întrucât este în totalitate contrar, și tot ceea ce primește moare.

Prin urmare, numai un om din această lume este ceea ce ne trebuie. În copilărie, el este susținut și sprijinit de Sitra Ahra, moștenind de la aceasta Kelim ale spațiului gol. Atunci când crește, el se conectează la structura lui Kduşa prin puterea Torei și a Miţvot pentru a dărui încântare Creatorului său.

Astfel, omul transformă întreaga măsură de primire pe care a dobândit-o deja pentru a fi orientată exclusiv în direcţia dăruirii. În acest sens, el își egalizează forma cu Creatorul și scopul capătă în el realitate.

Acesta este sensul existenței timpului în această lume. Consideră că mai întâi, aceste două opoziții de mai sus au fost împărțite în doi purtători distincţi, și anume Kduşa și Sitra Ahra, prin faptul că „una este opusul celeilalte”. Ele sunt încă lipsite de corectarea de mai sus, întrucât ele trebuie să fie parte a aceluiaşi  subiect, care este omul.

Prin urmare, existența unei ordini în timp este necesară pentru noi, atâta vreme cât cele două contrarii vor veni în om una câte una, adică în momentul stării de Katnut (micime/ pruncie) și în momentul stării de Gadlut.

13) Acum poate fi înţeleasă nevoia de spargere a vaselor și a proprietăților lor, așa cum este scris în Zohar și în scrierile lui ARI, cum că două tipuri de lumină sunt prezente în fiecare zece Sfirot, circulând înainte și înapoi. Prima lumină este Ohr Ein Sof (lumina infinitului), care circulă de sus în jos. Ea se numește Ohr Yaşar  (lumină directă). A doua lumină, rezultată din Kli-ul Malhut, se întoarce de jos în sus, şi e numită Ohr Hozer (lumina reflectată).

Ambele se unesc într-una singură. Trebuie ştiut că de la Ţimţum în jos, punctul Ţimţum fiind lipsit de lumină, rămâne un spațiu gol. Lumina superioară nu mai poate apărea în ultima Bhina (discernământ) înainte să se fi încheiat corecția, iar acest lucru se spune în special despre Ohr Ein Sof, numită Ohr Yaşar. Cu toate acestea, a doua lumină, numită Ohr Hozer, poate apărea în ultima Bhina, deoarece situaţia de Ţimţum nu i s-a aplicat deloc.

Acum am învăţat că sistemul format de Sitra Ahra și Klipot (cochilii/coji) este o necesitate pentru Ţimţum, pentru a insufla omului nevoia marilor vase de primire în timp ce se află în starea de Katnut, când este  dependent de primire.

Aşadar, și Sitra Ahra are nevoie de abundență. De unde ar lua-o dacă ar fi făcută doar din ultima Bhina, care este un spațiu lipsit de orice lumină, întrucât de la Ţimţum în jos Lumina Superioară este complet ruptă de ea?

Prin urmare, problema spargerii vaselor a fost pregătită. Spargerea indică faptul că o parte din Ohr Hozer din cele zece Sfirot ale lumii Nekudim a coborât din Aţilut în spațiul rămas gol. Și știm deja că Ohr Hozer poate apărea și în spațiul gol.

Acea parte a lui Ohr Hozer care a coborât afară din Aţilut, conține treizeci și două de Bhinot speciale (discernăminte) ale fiecărei Sfira din cele zece Sfirot ale lumii Nekudim. De zece ori treizeci și două fac 320, iar aceste 320 Bhinot care au coborât au fost pregătite pentru susținerea existenței celor inferioare, care ajung la ele în două sisteme, așa cum este scris, „Dumnezeu a făcut una opusă celeilalte”. însemnând lumile ABYA din Kduşa și, opuse lor, lumile ABYA din Sitra Ahra.

În interpretarea versetului (Megillah 6a), „Și un popor va fi mai puternic decât celălalt popor”, înțelepții noștri au spus că atunci când unul se ridică, celălalt decade și Ţor este construit numai pe ruinele Ierusalimului. Acest lucru se întâmplă pentru că toate aceste 320 Bhinot pot apărea pentru Sitra Ahra, moment în care structura sistemului Kduşa, în raport cu cele inferioare, este complet ruinată.

De asemenea, aceste 320 Bhinot se pot conecta exclusiv la Kduşa. În acel moment, sistemul Sitra Ahra este complet distrus din țară iar ele se pot împărți mai mult sau mai puțin egal între acestea două, în funcție de acțiunile oamenilor. Și astfel se rostogolesc în cele două sisteme până la finalizarea corectării.

După spargerea vaselor și declinul celor 320 Bhinot ale scânteilor de lumină ieşite din lumea Aţilut, 288 dintre ele au fost sortate și ridicate, ceea ce înseamnă tot ce a coborât din primele nouă dintre cele zece Sfirot ale lumii Nekudim. De nouă ori treizeci și două fac 288 Bhinot și ele sunt cele care s-au reconectat la construirea sistemului Kduşa.

Aflăm că doar 30 de Bhinot au rămas pentru Sitra Ahra din ceea ce coborâse din Malhut a lumii Nekudim. Acesta a fost începutul structurii Sitra Ahra, în dimensiunea sa cea mai mică, când ea este încă neadecvată sarcinii ei. Finalizarea construcției ei s-a încheiat mai târziu prin păcatul lui Adam HaRişon cu Pomul Cunoașterii.

Astfel descoperim că există două sisteme, unul opus celuilalt, care funcționează în persistența și subzistenţa realității. Rația de lumină necesară pentru această existență este de 320 scântei. Acestea au fost pregătite și atribuite de spargerea vaselor. Această rație trebuie să se echilibreze între cele două sisteme și de asta depinde conducerea susținerii și existenței realității.

Ar trebui să știm că sistemul Kduşa trebuie să conțină cel puțin o rație de 288 scântei pentru a completa prima sa Sfirot, pentru ca apoi să poată susține și asigura existența celor inferioare. Asta este ce a avut înainte de păcatul lui Adam HaRişon și, din acest motiv, întreaga realitate a fost apoi condusă de sistemul lui Kduşa, întrucât a avut 288 de scântei complete.

14) Acum am descoperit deschiderea către Midraş-ul (tratatul) de mai sus referitor la cele patru aspecte, Mila, Virtutea, Adevărul și Pacea, care au negociat cu Creatorul cu privire la creația omului. Acești îngeri sunt slujitori ai sufletului omului (vezi Pomul vieții, Şa’ar Druşey ABYA); prin urmare, El a negociat cu ei, deoarece întregul act al creației a fost creat în funcție de ei, întrucât fiecare suflet constă din zece Sfirot în Ohr Pnimi și Ohr Makif. Mila este Ohr Pnimi din primele nouă Sfirot ale sufletului. Dreptatea este Ohr Pnimi din Malhut a sufletului. Adevărul este Ohr Makif a sufletului.

Am spus deja că Ohr Pnimi și Ohr Makif sunt opuse, întrucât Ohr Pnimi este atrasă de legea iluminării Kav (linie), care este împiedicată să apară în punctul Ţimţum, care este forma de Gadlut a primirii.

Ohr Makif se extinde de la Ohr Ein Sof, care înconjoară toate lumile, de vreme ce acolo, în Ein Sof, mare și mic sunt egali. De aceea, Ohr Makif strălucește și dăruiește şi deasupra punctului Ţimţum, mai puțin Malhut.

Din moment ce sunt opuse, este nevoie de două Kelim, întrucât Ohr Pnimi luminează în primele nouă Sfirot. Chiar și pentru Malhut, strălucește numai în conformitate cu legea primelor nouă, și nicidecum conform propriei calităţi. Cu toate acestea, Ohr Makif strălucește în Kelim care se extend anume din punctul de Ţimţum, şi care poartă numele de „Kli extern”.

Acum putem înțelege de ce Adevărul este numit „Sigiliu”. Este un nume împrumutat de la sigiliul pus la sfârşitul unei scrisori, pentru a denumi încheierea unor lucruri. Acesta le afirmă, însă, și le conferă validitate. Fără sigiliu, ele sunt lipsite de valoare și întregul text este risipit.

La fel este și cu Ohr Makif, care dăruieşte deasupra punctului de Ţimţum, care constituie măsura de Gadlut a primirii, până când își egalizează forma cu Creatorul său în dăruire. De fapt, acesta este scopul tuturor lumilor, de Sus şi de jos, care sunt limitate.

Protestul Adevărului referitor la crearea omului constă în afirmaţia că acesta este totul numai minciună, întrucât din perspectiva Creatorului asupra creaţiei, omul nu are un Kli extern, care trebuie să se extindă din punctul de Ţimţum, deoarece acesta a fost deja separat de lumina Lui. Astfel, îngerii Adevărului nu l-au putut ajuta pe om să obțină Ohr Makif.

Toate lumile delimitate, de Sus şi de jos, care sunt limitate, au fost create numai pentru această completare, iar omul acesta trebuie să constituie unicul său obiect. Deoarece, însă, acest om nu este potrivit pentru rolul său, toate sunt abis și falsitate, iar munca în ele este inutilă.

Este exact invers în ce-i priveşte pe îngerii Milei și Virtuţii, care aparțin anume de Ohr Pnimi a sufletului. Deoarece el nu are nimic din spațiul gol, ei ar putea să-i dăruiască din abundenţă toate luminile lui Neşama, în cea mai sublimă perfecțiune.

Aşadar, ei au fost fericiți să-l susţină şi au fost de acord din toată inima cu crearea omului. Întrucât sunt NHY care pătrund prin Zivug de Haka’a (cuplare prin lovire), ele aparțin jumătății din Ohr Makif din perspectiva lui Ohr Hozer din aceasta.

Îngerii Păcii au susţinut că el este totul un conflict. Cu alte cuvinte, cum va primi el Ohr Makif? Până la urmă, aceasta nu poate să pătrundă în același loc cu Ohr Pnimi, întrucât sunt opuse una față de cealaltă, așa cum am spus mai sus, „totul un conflict”.

În Ohr Makif este discern două lumini: viitoarea Ohr Hozer și viitoarea Ohr Makif. Kli-ul extern pentru Ohr Hozer este Masah-ul (ecranul), iar Kli-ul extern pentru Ohr Makif este Aviut a lui Bhina Dalet (al patrulea discernământ) însăși, și anume inima de piatră. Vedem că lui Adam HaRişon nu-i lipsea decât Kli-ul extern care aparține îngerilor Adevărului. Nu-i lipsea Kli-ul extern care aparține îngerilor Păcii. Prin urmare, aceştia au fost de accord cu creaţia. Dar au susţinut că omul este totul un conflict, ceea ce înseamnă că Ohr Yaşar nu poate intra în Kli-ul interior, deoarece sunt contrare.

15) Acum am fost răsplătiţi cu înțelegerea celorlalte versete din păcatul Pomului Cunoașterii binelui și răului, care sunt cele mai profunde. Înțelepții noștri, care au dezvăluit o parte din ele, au ascuns zece părţi prin cuvintele lor.

În introducere, este scris: „Și amândoi erau goi, bărbatul și soția lui și nu le era rușine”. Știm că îmbrăcămintea înseamnă un Kli extern, așa cum este scris în Pomul Vieții, Şa’ar Druşey ABYA. Prin urmare, textul precede pentru a demonstra motivul păcatului Pomului Cunoașterii, așa cum au spus înțelepții noștri în versetul: „Calomnia este cumplită pentru fiii omului, întrucât defăimându-l te abaţi asupra lui”.

Asta înseamnă că păcatul său a fost pregătit dinainte și acesta este sensul cuvintelor conform cărora Adam și soția lui nu au avut un Kli extern în momentul creării, ci doar Kelim interioare, care se extind din sistemul lui Kduşa. Acesta este motivul pentru care nu le-a fost rușine. Nu și-au simțit lipsa, întrucât rușinea se referă la o senzație de lipsă.

Se știe că senzația de lipsă este prima raţiune pentru împlinirea deficienței. Este ca şi când ţi-ai simţi maladia şi eşti doritor să primeşti tratamentul. Atunci, însă, când nu te simţi bolnav, vei evita cu siguranță orice medicament.

Într-adevăr, această sarcină trebuie să o îndeplinească Kli-ul extern. Întrucât acesta face parte din construcția corpului și este lipsit de lumină, deoarece provine din spațiul gol, el dă naştere senzației de gol și de lipsă în el, datorită căreia omul se rușinează.

Prin urmare, unul este obligat să împlinească din nou lipsa și să atragă Ohr Makif care lipseşte, aceasta urmând să umple acel Kli. Acesta este sensul versetului „Și omul și soția sa erau amândoi goi”, fără Kli-ul extern. De aceea, nu le-a fost rușine, deoarece nu au simțit ce le lipsea. În acest fel, ei sunt lipsiţi de scopul pentru care au fost creaţi.

Cu toate acestea, trebuie să înțelegem în profunzime sublimitatea acelui om, creația Creatorului și, de asemenea, a soției lui, căreia Creatorul i-a dat o inteligență mai mare decât a lui, așa cum au scris (Nidah 45) în interpretarea versetului, „Și Domnul a făcut coasta.”

Aşadar, cum de au greşit ei și s-au prostit, neștiind să se ferească de viclenia șarpelui? Pe de altă parte, acel șarpe, despre care textul mărturisește că era mai viclean decât toate animalele de pe pământ, cum de a formulat o astfel de nebunie și nulitate, după care dacă ei ar fi mâncat din fructul Arborelui Cunoașterii, ar fi devenit precum Dumnezeu? Mai mult, cum de-a pătruns această nebunie în inimile lor?

De asemenea, se spune în continuare că nu au mâncat din dorința lor de a deveni Dumnezeu, ci pur şi simplu pentru că fructele pomului sunt bune de mâncat. Aceasta este evident o dorință animalică!

16) Trebuie să cunoaștem natura celor două tipuri de discernăminte uzuale pentru noi: primul discernământ este numit „distincţia între bine și rău”. Al doilea discernământ este numit „distincţia între adevăr și neadevăr”.

Asta înseamnă că Creatorul a imprimat în fiecare creatură o forță de discernământ care efectuează tot ceea ce este bun pentru ea și o aduce la împlinire. Primul discernământ este o forță activă, fizică. Ea funcționează folosind senzația de amar și dulce, căreia îi repugnă și respinge forma amară, întrucât este rea pentru ea și iubește și atrage dulceața pentru că este bună pentru ea. Această forță de acţiune este suficientă la nivelurile mineral, vegetal şi animal din realitate, pentru a le duce la împlinirea dorită.

Deasupra acestora se află specia umană, în care Creatorul a insuflat o forță de operare rațională. Ea funcționează în alegerea celui de-al doilea discernământ de mai sus, respingând neadevărul și goliciunea cu dezgust până la greață, atrăgând lucrurile adevărate și orice beneficiu cu mare iubire.

Acest discernământ se numește „distincţia între adevăr și neadevăr”. El este implementat exclusiv speciei umane, fiecăruia după propria sa măsură. Știm că această a doua forță de acțiune a fost creată și a ajuns la om din cauza șarpelui. La momentul creaţiei, omul nu avea decât prima forță activă, cea a distincţiei între bine și rău, care era suficientă pentru el în acel moment.

Să-mi fie permis să explic printr-o alegorie: dacă cei drepți ar fi răsplătiți după faptele lor bune, iar cei răi pedepsiți după faptele lor rele din această lume, Kduşa ar fi hotărât pentru noi în realitatea celor dulci și bune, iar Sitra Ahra ar fi stabilit totul în realitatea răului și amarului.

Într-o asemenea stare, porunca de alegere ar veni la noi sub forma „Iată, am pus înaintea ta dulcele și amarul, și vei alege dulcele”. Astfel, tuturor oamenilor le va fi asigurată dobândirea plenitudinii, pentru că ei vor fugi cu siguranță de păcat, întrucât este rău pentru ei. Ei ar fi ocupați cu poruncile Lui zi de zi, fără încetare, aşa cum se uită azi prostimea la lucrurile trupești și la propria spurcăciune, deoarece le este bine și dulce. La fel a fost problema lui Adam HaRişon când a fost creat de El.

„Și pune-l în Grădina Edenului ca să muncească la ea și să o întreţină.” Înțelepții noștri au interpretat „să muncească la ea” ca fiind poruncile (Miţvot­) referitoare la ce trebuie să faci şi „să o întreţină” ca fiind poruncile privind ceea ce nu trebuie să faci. Poruncile Lui referitoare la ce trebuie să faci au fost să mănânce şi să se bucure de toţi pomii din Grădină, iar poruncile privind ce nu trebuie să faci au însemnat să nu mănânce din Pomul Cunoaşterii binelui şi răului.  Miţvot referitoare la ce trebuie să faci erau dulci şi plăcute, iar Miţvot privitoare la ce să nu faci au însemnat reţinerea de la a mânca din fructul amar, la fel de aspru precum moartea.

Nu este surprinzător faptul că acestea nu pot fi numite Miţvot și munci. Găsim lucruri asemănătoare în munca noastră prezentă, când prin plăcerile de Şabat și zilele bune suntem răsplătiți cu Kduşa Superioară. Și suntem, la fel, răsplătiți pentru respingerea  reptilelor, insectelor și a tot ceea ce socotim a fi spurcat.

Am aflat că alegerea în munca lui Adam HaRişon a fost prin modul de a „alege dulcele”. Rezultă că palatul fizic singur era suficient pentru tot ce avea el nevoie, în a ști ce a poruncit Creatorul și ceea ce nu a poruncit.

17) Acum putem înțelege viclenia șarpelui, pe care au adăugat-o înțelepții noștri, și ne-au atras atenţia că SAM s-a îmbrăcat în el, adică întrucât cuvintele sale erau foarte înalte. El a început cu „Deși Dumnezeu a spus: «Nu veți mânca din niciun pom din grădină»”, ceea ce înseamnă că a început să vorbească cu femeia, deoarece ea nu era sub porunca Creatorului. Prin urmare, a întrebat-o referitor la maniera de cercetare, adică de unde știi că Pomul Cunoașterii a fost interzis? Poate că şi celelalte fructe din grădină au fost interzise pentru tine? „Și femeia a spus…«Din fructele pomilor din grădină putem mânca»; … Nu veți mânca din ea și nici nu o veți atinge, ca nu cumva să muriți. „

Sunt aici două precizări importante:

1)  Atingerea nu le-a fost niciodată interzisă; prin urmare, de ce a adăugat ea interdicția?

2)  S-a îndoit ea de cuvintele Creatorului? Creatorul a spus: „Veți muri cu siguranță”, iar femeia a spus: „ca nu cumva să muriţi”. S-ar putea ca ea să se fi îndoit de cuvintelor Creatorului chiar înainte de păcat?

Cu toate acestea, femeia a răspuns la întrebarea șarpelui. Ea ştia ce interzisese Creatorul, şi că toți pomii din grădină erau dulci și plăcuţi și buni de mâncat. Cu toate acestea, ea era deja aproape de a atinge acel pom din interiorul grădinii și de a gusta din el acea aromă la fel de aspră precum moartea.

Ea însăși a dovedit, prin propria sa constatare, că există frica de moarte, chiar și prin simpla atingere. De aceea, ea a înțeles interdicția dincolo de ceea ce a auzit de la soțul ei, căci nimeni nu este mai înțelept decât cel care a încercat.

„Să nu cumva să mori” se referă la atingere. Răspunsul trebuie să fi fost suficient, pentru că cine s-ar putea amesteca să nege gustul altuia? Cu toate acestea, șarpele a contrazis-o și a spus: „Cu siguranță nu veți muri; căci Dumnezeu știe că în ziua în care vei mânca din acesta, ochii tăi se vor fi deschis.”

Trebuie să facem aici o precizare referitoare la chestiunea deschiderii ochilor. Într-adevăr, el a informat-o despre o problemă nouă și sublimă. El le-a arătat că este o nebunie să-ţi închipui că Creatorul a creat ceva dăunător şi care să facă rău în lumea Sa. Aşadar, în ceea ce privește Creatorul, cu siguranță nu este ceva  rău sau dăunător.

În schimb, acea amărăciune pe care o vei simţi, atunci când ești aproape de atingere, este numai din perspectiva ta, întrucât această înghiţitură este menită să îți marcheze înălțimea propriului tău merit. Aşadar, este o Kduşa suplimentară ceea ce îţi trebuie în timpul actului, astfel încât singurul tău obiectiv va fi să-i aduci mulțumire Lui, pentru a respecta scopul pentru care ai fost creat. De aceea, ţi se pare aşa de rău și dăunător, pentru ca să înțelegi Kduşa suplimentară de care ai nevoie.

„Căci în ziua în care vei mânca din acesta”, adică dacă actul se petrece în Kduşa și puritate, limpede ca lumina zilei, „vei fi precum Dumnezeu, cunoscând binele și răul”. Aceasta înseamnă că, întrucât sunt cu siguranță dulci pentru Creator și complet egale, la fel vor fi şi pentru tine binele și răul, în completă echivalență, dulce și blând.

Ne putem îndoi, totuşi, de credibilitatea șarpelui, întrucât Creatorul nu i-a spus El însuşi acest lucru. Prin urmare, șarpele a spus mai întâi: „pentru că Dumnezeu știe că în ziua în care vei mânca din acesta, ochii tăi se vor fi deschis”.

Asta înseamnă că nu este necesar ca Creatorul să te anunțe acest lucru, întrucât El știe că dacă-i dai atenţie, anume să mănânci din partea lui Kduşa, ochii ţi se vor deschide singuri, pentru a înțelege în asta măsura măreției. Vei simți în ea o minunată dulceață și blândețe; prin urmare, El nu trebuie să te avetizeze, întrucât El a insuflat în tine forța de a cerceta, astfel încât să știi ce este în folosul tău.

Este scris imediat după aceea: „Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat și că era o încântare pentru ochi.” Asta înseamnă că nu s-a bazat pe cuvintele Lui, ci s-a dus și a cercetat cu propria sa minte și înțelegere și s-a sfințit cu o Kduşa suplimentară, pentru a aduce încântare Creatorului întru împlinirea scopului dorit pentru ea, și nicidecum pentru ea însăși. În acel moment, ochii i se deschiseră, aşa cum spusese șarpele: „Și femeia a văzut că pomul era bun de mâncat.”

Cu alte cuvinte, văzând că „era o încântare pentru ochi”, înainte chiar de a îl atinge, a simțit o mare dulceață și poftă, când ochii ei au văzut singuri că nu văzuse un lucru atât de dezirabil în toți pomii din grădină.

Totodată, ea a înţeles că pomul este bun pentru cunoaștere, adică sunt mult mai multe de râvnit și de dorit în acest pom decât în ​​toți ceilalţi pomi din grădină. Asta se referă la a ști că ei au fost creaţi pentru acest act de a mânca din el și că acesta este întregul scop, așa cum i-a dezvăluit șarpele.

După toată acestă cercetare completă, „ea a luat fructul pomului și a mâncat și i-a dat și bărbatului care era cu ea, şi el a mâncat”. Textul scrie cu exactitate „cu ea”, adică cu intenția pură de a dărui și nu de dragul ei. Acesta este sensul cuvintelor „și i-a dat bărbatului care era cu ea”, cu ea în Kduşa.

18) Acum ajungem la miezul chestiunii și a greșelii referitoare la piciorul ei. Acest Pom al Cunoașterii binelui și răului a fost amestecat cu spațiul gol, adică cu forma de Gadlut a primirii asupra căreia a fost aplicată Ţimţum și din care a plecat Ohr Elyon.

De asemenea, s-a explicat că Adam HaRişon nu a avut în structura sa nimic din forma de Gadlut a primirii, care se extinde din spațiul gol. În schimb, s-a extins numai din sistemul lui Kduşa, care are de-a face numai cu dăruirea.

Este scris în Zohar, Kedoşim, că Adam HaRişon nu avea nimic din această lume. De aceea, Pomul Cunoașterii i-a fost interzis, întrucât rădăcina sa și întregul sistem al Kduşa sunt separate de Sitra Ahra datorită disparității lor de formă, care înseamnă separare.

Aşadar, lui i s-a poruncit și a fost avertizat şi cu privire la conectarea cu aceasta, întrucât astfel ar fi separat de rădăcina sa sfântă și va muri precum Sitra Ahra și Klipot, care sunt morți datorită faptului că sunt contrare și despărțite de Kduşa și de Viața Vieţilor.

Totuși, Satana, care este SAM, îngerul morții care s-a îmbrăcat în șarpe, a coborât și a ispitit-o pe Eva cu minciuna în gură: „Cu siguranță nu vei muri”. Se știe că orice minciună nu se susţine dacă nu este precedată de cuvinte ale adevărului. Prin urmare, a început cu un cuvânt adevărat, dezvăluidu-i scopul creației, care a venit numai să corecteze acest pom, în sensul de a inversa marile vase de primire în partea de dăruire.

Acesta este sensul a ceea ce au spus înțelepții noștri referitor la ea, că acesta i-a spus că Dumnezeu a mâncat din acest pom și a creat lumea, ceea ce înseamnă că a privit această chestiune ca şi când „Sfârșitul unui act este în gândirea preliminară,” şi de aceea  El a creat lumea. După cum am văzut mai sus, întreaga chestiune a primei Ţimţum a fost numai pentru om, care este menit să facă echivalarea formei de primire cu dăruirea, şi acesta a fost adevărul.

De aceea, şarpele a reușit și femeia l-a crezut când s-a pregătit să primească și să se bucure numai din a dărui. Aflăm că, în orice caz, răul a dispărut din Pomul Cunoașterii binelui și răului, iar Pomul Cunoașterii binelui a rămas. Întrucât răul constă doar din disparitatea formei de primire pentru sine, care a fost imprimată în om, dar în forma de primire pentru a dărui. Astfel, el este adus la desăvârșirea sa completă și vom înţelege că ea a făcut marea unificare așa cum ar trebui să fie la sfârșitul actului.

Cu toate acestea, acea sublimă Kduşa era încă prematură. Era potrivit ca ea să o simtă la prima îmbucătură dar nu şi la următoarea (după cum scrie în Zohar, „Este totul o minciună”). Voi explica faptul că cel care evită o pasiune înainte de a gusta și a se obişnui cu ea nu este ca cel care evită o pasiune după ce a gustat și a devenit legat de aceasta. Primul poate cu siguranță să o evite, o dată pentru totdeauna, dar celălalt trebuie să se străduiască să se reţină de la poftă puţin câte puţin până când rezolvă problema.

Aşa este şi aici. întrucât femeia încă nu gustase din Pomul Cunoașterii și era complet în dăruire, a fost ușor pentru ea să ia prima îmbucătură pentru a-i dărui încântare Creatorului în Kduşa absolută. Însă, după ce a gustat, s-a născut în ea pofta şi o mare dorință pentru Pomul Cunoașterii până într-atât încât nu s-a putut reţine, din moment ce lucrurile i-au scăpat de sub control.

De aceea înțelepții noștri au spus că a mâncat prematur, adică înainte de a se fi copt, înainte ca ei să fi dobândi puterea și forţa de    a-şi stăpâni dorința lor. Acest lucru este similar cu ceea ce au spus înțelepții în Masechet Yevamot, potrivit lui Aba Şaul, care a spus că cel care se căsătorește cu soția fratelui său mort pentru frumusețe și pentru pofte este ca cel care dă vina pe pubis. Ei au spus: „Primul contact este interzis din cauza celui de-al doilea.” Acesta este sensul celor spuse de înțelepții noștri: „Am mâncat și voi mânca mai mult”. Aceasta înseamnă că, de-ar fi a auzit chiar în mod explicit că Creatorul era mânios pe el, totuşi nu se putea reţine, întrucât pofta fusese deja legată de el. Aflăm astfel că prima îmbucătură a fost din partea lui Kduşa, iar cea de-a doua a fost o mare spurcăciune.

Acum putem înțelege severitatea pedepsei din Pomul Cunoașterii, pentru care toți oamenii sunt daţi morții. Această moarte este urmare a faptului că a mâncat, după cum îl avertizase Creatorul: „în ziua în care vei mânca din el cu siguranță vei muri”.

Problema este că primirea în forma de Gadlut se extinde din spațiul gol în membrele sale, iar după Ţimţum nu mai poate fi sub același acoperiș cu Lumina Superioară. De aceea, acea suflare eternă a vieții, exprimată în versetul, „și i-a suflat în nări suflare de viaţă”, a trebuit să plece de acolo și să depindă de o felie de pâine pentru subzitenţa sa trecătoare.

Această viață nu este viață veșnică precum cea dinainte, când a fost pentru el însuși. Mai degrabă, este similară cu sudoarea vieții, o viață care a fost împărțită în picături minuscule, unde fiecare picătură este un fragment din viața sa anterioară. Acesta este sensul scânteilor de suflet care au fost răspândite în toată descendența lui. Astfel, în toată descendența sa, toți oamenii din lume în toate generațiile, până la ultima generație, care încheie scopul creației, formează un lanț lung.

Rezultă că faptele Creatorului nu s-au schimbat deloc prin păcatul Pomului Cunoașterii. Mai degrabă, această lumină a vieții care a apărut dintr-odată în Adam HaRişon s-a prelungit și s-a întins într-un lung lanț, rotindu-se în roata transformării formelor până la sfârșitul corecției. Nu există oprire pentru nici o clipă, întrucât acțiunile Creatorului trebuie să fie vii și durabile, iar „Sfințenia este ridicată, nu coborâtă”.

La fel ca în cazul omului, se întâmplă cu toate creaturile din lume, deoarece toate au coborât dintr-o formă eternă și generală, în roata transformării formei, așa cum a făcut omul.

Atât omul cât și lumea au o valoare interioară și o valoare exterioară. Externul urcă și coboară întotdeauna în funcție de interior și acesta este sensul „În sudoare feţei tale să-ţi mănânci pâinea”. În loc de suflarea de viață anterioară pe care Creatorul i-o suflase în nări, acum în nări el are o sudoare a vieții.

19) Înțelepții noștri au spus (Baba Batra 17), „El este înclinația rea; el este Satana; el este îngerul morții. El coboară și incită, urcă și calomniază, vine și îi ia sufletul.” Asta întrucât s-au produs două corupții globale în urma păcatului Pomul Cunoașterii.

Prima corupție o constituie chestiunea „urcărilor și calomniilor”. El a fost tentat să mănânce din Pomul Cunoașterii și a dobândit un vas de primire din spațiului gol al structurii corpului său. La rândul său, asta a provocat ură și îndepărtare între lumina eternă a vieții pe care Creatorul a suflat-o în nările lui Adam și corpul lui Adam.

Este asemănător cu ceea ce au spus înțelepții noștri: „ Tuturor acelora care sunt mândri, Creatorul le spune: «El și cu Mine nu putem locui în aceeași locuință.»” Este aşa întrucât mândria provine din vasele de primire din spațiului gol, din care Lumina Superioară s-a îndepărtat deja începând din momentul Ţimţum.

Este scris în Zohar că Creatorul urăște trupurile care sunt construite numai pentru ele însele. De aceea, lumina vieții l-a părăsit și aceasta este prima corupție.

A doua corupție este coborârea celor 288 de scântei care erau deja conectate la sistemul Kduşa. Ele au fost date și au coborât în sistemul Sitra Ahra și Klipot, astfel ca lumea să nu fie distrusă.

Este aşa întrucât sistemul Kduşa nu poate susține și hrăni oamenii și lumea, din cauza urii care a fost creată între Kduşa și Kelim din spațiul gol. Asta în conformitate cu legea contrariilor, “el și cu Mine nu putem locui în aceeași locuință.”. Prin urmare, cele 288 de scântei au fost date sistemului Sitra Ahra, astfel încât să hrănească și să susțină omul și lumea, prin încarnările sufletelor în trupuri, așa cum este scris, „Zece mii pentru o generație și pentru o mie de generații ”, până la sfârșitul corecției.

Acum putem vedea de ce se acestea se numesc Klipot. Este pentru că ele sunt precum coaja unui fruct. Coaja groasă înveleşte şi acoperă fructul pentru a-l feri de orice spurcăciune şi stricăciune până ca fructul să fie mâncat. Fără coajă, fructul ar fi alterat și nu și-ar îndeplini scopul. Astfel, descoperim că cele 288 de scântei au fost date acestor Klipot pentru a susține și întreţine realitatea până ce acestea se conectează și își împlinesc obiectivul dorit.

A doua corupție menționată mai sus este legată de „vine și îi ia sufletul”. Vreau să spun că până și acea parte minusculă a sufletului care rămâne omului, ca „sudoare din viața anterioară”, este şi ea furată de Sitra Ahra, prin acelaşi act de dăruire prin care care i-au fost oferite cele 288 de scântei căzute. în ea.

Pentru a înțelege acest lucru, este nevoie de o imagine clară a lui Sitra Ahra așa cum este ea cu adevărat. Astfel, vom putea examina toate căile ei. Am arătat deja în Panim Masbirot, Ramura 6, că toate elementele realităţii lumii inferioare sunt ramuri, care se prelungesc din rădăcinile lor ca o amprentă a unui sigiliu din lumea superioară, iar cea superioară este o prelungire a celei de deasupra ei ş.a.m.d.

Știm că orice discernământ în ramuri referitor la rădăcini se exercită doar în baza substanței lor. Asta înseamnă că substanțele din această lume au o bază materială, iar substanțele din lumea Yeţira sunt la bază spirituale, în relaţie cu spiritualitatea din Yeţira. Aşa este în fiecare dintre lumi.

Totuşi, evenimentele şi manifestările din aceste lumi au aceeaşi valoare de la fiecare ramură până la rădăcina acesteia, precum două picături de apă egale între ele sau precum amprenta a cărei formă este identică cu sigiliul care a imprimat-o. Odată ce ştim acest lucru, putem căuta acea ramură pe care Sitra Ahra superioară o are în această lume, iar prin ea îi vom cunoaște și rădăcina, Sitra Ahra superioară.

Aflăm din Zohar, Porţiunea Tazriya, că afecțiunile din corpurile oamenilor sunt ramuri ale lui Sitra Ahra superioară. Prin urmare, să luăm nivelul animal și să învățăm de la el. Constatăm că însămânţarea care are loc în corpul său prin atingerea plăcerii este ceea ce proliferează viața lui. Din acest motiv, Providența a imprimat celor mici, ca fiecare lucru asupra căruia îşi opresc privirea le oferă plăcere și mulțumire, chiar și lucrurile cele mai neînsemnate.

Asta întrucât nivelul celor mici trebuie să prolifereze suficient pentru a crește și a răsări, și de aceea plăcerea lor este copioasă. Astfel, descoperim că lumina plăcerii este progenitorul vieții.

Cu toate acestea, această lege se aplică numai plăcerilor care se referă la nivelul în ansamblu. Într-o plăcere distinctă, însă, atunci când plăcerea este concentrată și primită doar de o parte distinctă a nivelului de animal, descoperim regula inversă: Dacă animalul are o rană în carne, care cere să fie scărpinată și frecată, actul scărpinatului aduce cu el şi satisfacţia, întrucât produce o mare plăcere. Această plăcere este, însă, îmbibată cu o picătură din poțiunea morții: Dacă nu-şi stăpâneşte dorința și îşi satisface nevoia obsedantă, satisfacerea va spori nevoia.

Cu alte cuvinte, odată cu plăcerea rezultată din scărpinat, se va agrava rana și plăcerea se va transforma în durere. Când locul începe iarăşi să se vindece, apare o nouă nevoie de scărpinat, într-o măsură şi mai mare decât înainte. Iar dacă animalul încă nu îşi poate stăpâni dorința și răspunde pentru a-şi satisface nevoia, suferința va crește și ea.

În cele din urmă, asta îi aduce o picătură amară animalului, otrăvindu-i tot sângele. Descoperim astfel că animalul a murit primind plăcere, deoarece este o plăcere a separării, primită doar de o parte distinctă a nivelului. Prin urmare, moartea operează în cadrul nivelului într-o manieră contrară faţă de plăcerea administrată întregului nivel.

Aici ni se înfăţişează forma lui Sitra Ahra superioară din cap până în picioare. Capul ei este voința de a primi numai pentru sine și de a nu dărui în afara ei, așa cum este proprietatea nevoii manifestată în carnea rănită în relaţie cu întregul animal. Corpul lui Sitra Ahra este o anumită formă de nevoie căreia nu i se dă satisfacţie. Satisfacerea acestei nevoi sporeşte nevoia şi rana încă şi mai mult, aşa cum am văzut din exemplul cu primirea plăcerii prin scărpinat.

Picioarele lui Sitra Ahra constituie picătura poțiunii morții, care o fură și o rupe de ultima scânteie de viață care-i rămăsese, ca și picătura din poțiunea morții care otrăveşte tot sângele din animal.

Acesta este sensul celor spuse de înțelepții noștri: „Până la urmă, vine și îi ia sufletul.” Cu alte cuvinte, ei au spus că îngerul morții vine cu sabia scoasă și o picătură de otravă în vârful ei; omul deschide gura, el îi aruncă picătură înăuntru și el moare.

Sabia îngerului morții este influența lui Sitra Ahra, numită Herev (sabie/ruină) din cauza separării care sporeşte în măsura în care creşte primirea, iar această separare îl distruge. Omul este obligat să deschidă gura, întrucât trebuie să primească din mâinile ei abundența pentru subzistenţă și persistență. În cele din urmă, picătura amară din vârful sabiei ajunge la el, şi asta încheie separarea până la ultima scânteie a suflării sale de viață.

20) Drept rezultat al acestor două corupții, trupul omului a fost și el corupt, întrucât este adaptat prin creație anume pentru a primi abundența pentru subzistenţa sa din sistemul lui Kduşa. Este aşa întrucât în orice act viabil, părțile sale sunt ferite de orice surplus sau lipsă. Un act care nu este viabil și durabil se datorează faptului că părțile sale sunt dezechilibrate și există în ele o lipsă sau un surplus.

După cum se spune în Poemul Unificării: „Din toată munca Ta, nu e niciun lucru pe care Tu să-l fi uitat; Nu ai adăugat și nu ai scos nimic.” Este o lege obligatorie conform căreia operațiunile perfecte provin de la Operatorul perfect.

Cu toate acestea, atunci când omul trece din sistemul Kduşa în sistemul Sitra Ahra, din cauza cochiliei atașate alcătuirii sale de către Pomul Cunoașterii, multe părți din el sunt deja în surplus, fără nicio utilitate, întrucât nu primesc nimic din abundența subzistenţei repartizată prin autoritatea lui Sitra Ahra. Așa cum găsim la osul din Luz (vezi în Cartea Zohar, Midraş HaNe´elam, Toladot) și, la fel, într-o anumită partea a fiecărui organ.

Prin urmare, omul trebuie să primească pentru subzistenţă în trupul său mai mult decât este necesar, deoarece surplusul se alătură fiecărei nevoi care se manifestă în trup. Prin urmare, trupul primește pentru acestea. Cu toate acestea, surplusul în sine nu-şi poate primi partea sa; astfel, partea sa rămâne în trup ca surplus rezidual pe care trupul trebuie ulterior să-l elimine.

În consecință, instrumentele de hrănire și digerare se străduie în van. Ele se diminuează și se împuţinează până la dispariție, întrucât sentința lor este predeterminată, ca şi cea a oricărui act dezechilibrat, destinat să se dezintegreze. Aşadar, descoperim că,  din perspectiva alcătuirii trupului, moartea acestuia depinde şi ea prin cauză-şi-efect de Pomul Cunoașterii.

Acum am fost recompensaţi cu învățarea și cunoașterea celor două manifestări opuse, contradictorii (articolul 11). Subzistenţa și persistenţa ființelor create a trecut deja de la sistemul lui Kduşa la sistemul lui Sitra Ahra din cauza cochiliei uriaşei voințe de a primi pentru sine, conectată la ființele create prin îmbucătura luată din Pomul Cunoașterii. Asta a indus separarea, opoziția și ura între sistemul lui Kduşa și structura trupurilor ființelor create în această lume.

Când Kduşa nu le mai poate susține și hrăni de la masa înaltă, pentru a nu distruge realitatea și pentru a le induce lor un act de corectare, ea dă sistemului Sitra Ahra abundența colectivă a susținerii realității – cele 288 scântei ale sale – astfel încât să asigure toate creațiile din lume pe parcursul corectării.

Prin urmare, manifestările existenței sunt foarte confuze, întrucât răul răsare de la cei corupţi şi, dacă abundența este redusă la ființele create, cu siguranță va aduce ruină și distrugere. Iar dacă abundența este sporită, aceasta aduce o forță excesivă de separare celor care primesc, așa cum au spus înțelepții noștri: „Cel care are o sută vrea două sute; cel care are două sute vrea patru sute.”

Este ca şi plăcerea diferită pe care o simte acea parte din carne rănită, la care sporirea plăcerii crește separarea și suferința. Astfel, iubirea de sine crește foarte mult în primitori și omul îşi mănâncă de viu prietenul. De asemenea, viața trupului lor se scurtează, întrucât acumularea primirii aduce mai repede picătura amară a sfârşitului și oriunde s-ar întoarce, ei nu fac decât să acuze.

Acum putem înțelege ce este scris în Tosfot, Ktubot p 104: „Până să te rogi ca Tora să-ţi pătrundă în trup, ar trebui să te rogi să nu-ţi pătrundă în trup niciun fel de delicatese.” Acest lucru se datorează faptului că forma primirii pentru sine, care este opusul lui Kduşa, sporeşte și se înmulțește în funcţie de plăcerea pe care o primeşte trupul.

Aşadar, cum ar putea cineva obține lumina Torei în trupul său atâta timp cât este separat și în completă disparitate a formei de Kduşa, și există o mare ură între ei, precum în cazul tuturor contrariilor: Se urăsc reciproc și nu pot exista sub același acoperiş.

Prin urmare, trebuie mai întâi ca omul să se roage să nu pătrundă nici o încântare sau plăcere în trupul său, iar pe măsură ce faptele din Tora și Miţvot se acumulează, el se purifică încetul cu încetul și inversează forma de primire pentru a fi în dăruire. Constatăm că el îşi egalizează forma cu sistemul lui Kduşa, iar echivalența și iubirea dintre ele revine, cum fusese înainte de păcatul Pomului Cunoașterii. Astfel, omului este recompensat cu lumina Torei, întrucât a pătruns în prezența Creatorului.

21) Acum se înțelege pe de-a-ntregul de ce nu este prezentat răspunsul îngerilor cu privire la creația omului, pe care l-am aflat din Midraş, articolul 11. Este datorită faptului că până și îngerii Milei și Virtuţii nu au fost de acord cu omul prezent, întrucât el a ieșit complet de sub influența lor și a devenit total dependent de Sitra Ahra.

Midraş-ul încheie astfel: „El a luat Adevărul și a dat cu el de pământ. Toți au spus imediat: „Lasă Adevărul să se ridice de la pământ”. Asta înseamnă că până și îngerii Milei şi Virtuţii au regretat că şi-au dat acceptul, întrucât nu au fost niciodată de acord ca Adevărul să fie dezonorat.

Acest incident s-a produs în momentul când omul a mâncat din Pomul Cunoașterii, când Adevărul a lipsit de la gestionarea susţinerii realității, de vreme ce capacitatea de a analiză imprimată omului la creație, care operează prin senzația de amar și dulce, a fost slăbită și el a greşit, așa cum este scris în articolul 17.

Este aşa întrucât rezervele pentru subzistenţă, care sunt 288 diverse Bhinot, erau deja clare ca lumina zilei, conectate în sistemul lui Kduşa. Și „palatul gustă din hrana sa” pentru a atrage în întregime tot ceea ce este plăcut și dulce și respinge tot ceea ce este amar și rău, astfel încât nimeni nu va greşi cu ele.

Cu toate acestea, după prima îmbucătură din Pomul Cunoașterii, din cauza căreia forma de Gadlut a primirii pentru sine s-a lipit de ele, corpul lor și Kduşa au devenit două contrarii. În acel moment, abundența de subzistenţă, adică cele 288 Bhinot, a trecut în mâinile Sitra Ahra.

Descoperim că cele 288 scântei care au fost deja alese au fost reamestecate de către Sitra Ahra. Astfel, a fost realizată în realitate o nouă formă – al cărei început este dulce și al cărui sfârșit este amar.

Acest lucru se datorează faptului că forma celor 288 scântei a fost schimbată de către Sitra Ahra, unde lumina plăcerii aduce separare și o picătură amară. Aceasta este forma neadevărului, primul și cel mai important progenitor al oricărei distrugeri și confuzii.

Este scris: „El a luat Adevărul și a dat cu el de pământ”. Aşadar, din cauza șarpelui, un nou discernământ a fost adăugat omului – forța cognitivă activă. Funcționează prin discernăminte despre adevărat și minciună și omul trebuie să îl folosească pe toată perioada de corectare, căci fără el, este imposibil de tras foloase, așa cum este scris în articolul 17.

Vino și vezi toată confuzia cauzată de căderea celor 288 scântei în mâinile lui Sitra Ahra. Înainte de a gusta din Pomul Cunoașterii, femeia nu putea nici măcar să atingă lucrul interzis, așa cum este scris la articolul 17. Prin simpla apropiere de Pomul Cunoașterii, a gustat amărăciunea care avea gustul morții. Din acest motiv, a înțeles și a adăugat interdicția de a atinge. După prima îmbucătură, când Sitra Ahra și minciuna au controlat deja susţinerea realității, interdicția a devenit atât de dulce la început, încât nu s-au mai putut reţine. De aceea a spus: „Am mâncat și voi mânca mai mult”.

Acum înțelegem de ce recompensa în Tora este destinată numai corpurilor coapte. Asta întrucât întregul scop al Torei este acela de a corecta păcatul Pomului Cunoașterii, ceea ce a indus confuzia în modul de susținere a realității.

Pentru această corecție, a fost dată Tora – pentru a ridica încă o dată cele 288 de scântei la Kduşa. În acel moment, conduita de subzistenţă se va întoarce la Kduşa și confuziile vor înceta din modurile de susținere a realității. Atunci oamenii vor fi aduși la dorita lor plenitudine prin ei înşişi, doar prin discernământul între amar și dulce, care a fost primul operator, înainte de păcatul Pomului Cunoașterii.

De asemenea, profeții vorbesc numai despre această corectare, așa cum au spus înțelepții noștri: „Toți profeții au profețit doar pentru zilele lui Mesia”. Acesta este sensul restabilirii modurilor de susținere a lumii sub Providența selectată, așa cum a fost anterior păcatului. „Dar pentru lumea următoare” presupune sfârșitul problemei, care este echivalența de formă cu Creatorul, „nici ochiul nu a văzut un alt Dumnezeu în afară de Tine”. De asemenea, este scris că în zilele lui Mesia, (dacă) Egiptul nu se ridică, materialitatea nu va fi deasupra lor, adică prin discernăminte între bine și rău.

22) Acum înțelegem cuvintele înțelepților noștri după care Creatorul nu a găsit un vas care să deţină o binecuvântare pentru Israel, alta decât pacea. Ne-am pus întrebarea: „De ce a fost aleasă această propoziţie pentru a încheia Mişna?”

Conform celor de mai sus, înțelegem că sufletul etern al vieții pe care Creatorul l-a suflat în nările lui, numai pentru nevoile lui Adam HaRişon, s-a îndepărtat din cauza păcatului Pomului Cunoașterii. El a dobândit o nouă formă, numită „Sudoarea Vieţii”, ceea ce înseamnă că ceea ce fusese global a fost împărțit în mai multe părți, picături minuscule, distribuite între Adam HaRişon și toată descendența sa până la sfârșitul timpului.

Rezultă că nu există nicio modificare în acţiunile Creatorului, ci, mai degrabă, există aici o formă suplimentară. Această lumină globală a vieții, care a fost aglomerată în nasul lui Adam HaRişon,  s-a prelungit într-un lanț lung, învârtindu-se în roata de transformare a formei în multe trupuri, unul după altul, atât cât este necesar pentru corectare.

Rezultă că el a murit chiar în ziua în care a mâncat din Pomul Cunoașterii, iar viața eternă l-a părăsit. În schimb, a fost legat printr-un lanț lung de organul de procreare (care este sensul Zivug-ului, numit „pace”).

Aflăm că omul nu trăiește pentru sine, ci pentru întregul lanț. Astfel, fiecare parte a lanțului nu primește lumina vieții în sine, ci distribuie doar lumina vieții întregului lanț. Asta este și ceea ce găsim în zilele vieţii omului: La douăzeci de ani, este potrivit să se căsătorească cu o femeie, şi poate aștepta zece ani să aibă fii. Aşadar, cu siguranţă către trei zeci de ani va fi tată.

Apoi, stă și își așteaptă ca fiul său să împlinească patruzeci de ani, vârsta lui Bina (înțelegere), astfel încât să-i poată transmite averea și cunoștințele pe care le-a dobândit prin sine însuşi şi tot ce a învăţat și a moștenit de la strămoșii săi și va avea încredere în el să nu piardă totul dintr-o cauză greşită. Apoi, el trece în nefiinţă și fiul său preia controlul în continuarea lanțului în locul tatălui său.

S-a explicat la articolul 15 că incidentul păcatului cu Pomul Cunoașterii trebuia să se întâmple cu Adam HaRişon, așa cum este scris, „Defăimarea este teribilă pentru fiii oamenilor”. Este aşa întrucât omul trebuie să adauge la propria structură un Kli extern pentru a primi lumina înconjurătoare, astfel încât cele două contrarii vor ajunge în același purtător în două momente consecutive. În perioada de Katnut, el va fi dependent de Sitra Ahra. Vasele sale de primire din spațiul gol vor crește la măsura dorită pentru plăcerile distincte pe care omul le primește tocmai din cauza acestora.

În cele din urmă, atunci când omul ajunge la starea de Gadlut și se angajează în Tora și Miţvot, abilitatea de a transforma marile vase de primire pentru scopul de a dărui va fi uşor accesibilă. Acesta este obiectivul principal, numit „Lumina adevărului” și „sigiliul”, așa cum este scris în articolul 14.

Cu toate acestea, se știe că înainte de a se conecta la Kduşa, omul trebuie să se reţină încă o dată de la orice formă de primire pe care a căpătat-o de pe masa lui Sitra Ahra, căci porunca iubirii a ajuns la noi, „cu tot sufletul și cu toată puterea ta.” Prin urmare, ce au realizat înțelepții prin această corecție dacă omul pierde tot ce a dobândit de la Sitra Ahra?

De aceea, Providența Sa a asigurat proliferarea trupurilor în fiecare generație, după cum au spus înțelepții noștri: „A văzut că cei drepți sunt puțini, El a stat și i-a plantat în fiecare generație.” Asta înseamnă că El a înţeles că, în cele din urmă, cei drepți vor respinge cu totul problema primirii pentru sine și prin urmare lumina lor înconjurătoare s-ar fi diminuat, deoarece Kli-ul extern care este potrivit pentru aceasta va fi respins de ei.

Din acest motiv, El i-a plantat în fiecare dintre generații, întrucât în toate generațiile, un număr mare de oameni sunt creați în primul rând pentru cei drepți, pentru a fi purtătorii vaselor (Kelim) spațiului gol pentru ei. Astfel, Kli-ul extern ar opera cu necesitate în cei drepţi involuntar.

Acest lucru se întâmplă pentru că toți oamenii din lume sunt conectaţi între ei. Se influenţează reciproc atât în înclinațiile materiale, cât și în opinii. Prin urmare, ei aduc inevitabil celor drepți înclinația către primirea pentru sine și, în acest fel, aceştia pot primi dorita lumină înconjurătoare.

Drept consecinţă, însă, cei drepți și cei răi ar fi trebuit să aibă o greutate egală în fiecare generație. Şi totuşi acest lucru nu se întâmplă și pentru fiecare dintre cei drepţi găsim multe mii de alţii fără rost. Trebuie să știm, însă, că există două tipuri de guvernanță în creație:

1) o forță calitativă, şi

2) o forță cantitativă.

Forța celor care atârnă de picioarele lui Sitra Ahra este slabă, vrednică de dispreț și inferioară, indezirabilă și lipsită de scop, aceştia plutind precum pleava în vânt. Aşadar, ce-ar putea face astfel de oameni cu cei cu inima înțeleaptă al căror drum este limpede ca dorință și scop, iar un stâlp din Lumina Superioară strălucește în fața lor zi și noapte suficient pentru a aduce înclinațiile minuscule din inimile lor?

Prin urmare, El a furnizat forța cantitativă în creație, întrucât această forță nu are nevoie de nicio calitate. O să explic asta prin modul în care găsim forța calitativă în putere, precum leii și tigrii, la care din cauza calității deosebite a puterii lor, niciun om nu se va lupta cu ei.

Contrar acestora, la muște găsim forță și putere fără nicio calitate, ci numai cantitate. Din cauza numărului lor, însă, niciun om nu se va lupta cu ele. Acești hoinari cutreieră casa omului și se aşează liber peste tot, iar omul se simte slab împotriva lor.

Cu toate acestea, cu muștele sălbatice, insectele și alți astfel de oaspeți neinvitați, deși calitatea puterii lor este mai mare decât cea a muștelor domestice, omul nu va avea linişte până nu le va alunga din domeniul său în întregime. Asta întrucât natura nu le-a dat acestora capacitatea de reproducere a muștelor.

În consecință, vom constata că trebuie în mod necesar să existe o mare mulțime pentru fiecare dintre cei drepţi. Ei le insuflă acestora înclinațiile lor primitive prin puterea numărului lor, întrucât nu au nicio calitate.

Acesta este sensul versetului: „Domnul va da putere poporului Său”. Înseamnă că lumina eternă a vieții, dobândită de întreg lanțul creației, este numită „putere”. Textul garantează că Creatorul ne va oferi cu siguranță această putere.

Cu toate acestea, ar trebui să ne întrebăm: „Cum aşa? Căci dacă fiecare om nu este întreg prin sine şi în sine, așa cum au scris înțelepții noștri, «Este mai bine pentru om să nu se nască decât să fie născut», atunci de ce suntem siguri de eternitatea Lui?”

Iar versetul se termină cu: „Domnul își va binecuvânta poporul cu pace”, adică binecuvântarea fiilor. Așa cum spuneau înțelepții noștri în Masechet Șabat, „Cel care face pace în casă este leneş”. Este aşa întrucât prin fii, acest lanț este închegat și legat până la sfârșitul corecției. În acel moment, toate părțile vor fi în eternitate.

De aceea au spus înțelepții noștri: „Creatorul nu a găsit un Kli care să aibă o binecuvântare pentru Israel, în afară de pace”, căci, primitorii ar trebui să fie și ei veșnici, întrucât binecuvântarea Sa este veșnică.

Astfel, aflăm că prin fii, părinții ţin și creează între ei lanțul eternității, potrivit pentru a păstra binecuvântarea veșnică. Rezultă că pacea este cea care păstrează și este manifestarea plenitudinii binecuvântării.

Prin urmare, înțelepții noștri au încheiat Mişna cu acest verset, întrucât pacea constituie Kli–ul care păstrează binecuvântarea Torei și a tuturor poruncilor (Miţvot) până la izbăvirea completă și eternă în curând în zilele noastre, Amin, și toate vor ajunge la locul lor în pace.

_______________

(1) Nota trad.: Expresie: “Minţi luminate”. (În traducere cuvânt cu cuvânt însemnând “Față strălucitoare și primitoare”.)

(2)   Nota trad.: numele porțiunii săptămânale Torah.

Înapoi la pagina TEXTE ESENTIALE / BAAL HASULAM – (link)

error: Content is protected !!