înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină”?» Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”» Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»”
Ce s-a întâmplat aici, de fapt? Sunt convins, cititorule, că începi deja să „simți” gândurile și dorințele tale și să percepi această poveste în mod diferit, adică să o citești cu viziunea ta interioară.
Evident, „șarpele” este dorința ta egoistă, natura ta. („Șarpele” este a patra și ultima fază a egoismului.) Mai târziu, vom vorbi despre modul în care nu putem lucra cu șarpele până când nu suntem suficient de puternici pentru a depași această fază finală a egoismului, numită Lev HaEven (inima de piatră). Nu degeaba se numește „de piatră”. Doar Creatorul o poate birui, și asta se întâmplă de îndată ce ne încheiem corectarea. Procesul este finalizat de către Creator.
Te-ai putea întreba cum a ajuns șarpele în Grădina Edenului. Ei bine, dacă nimeni nu folosește șarpele pentru scopuri rele, el există pe același nivel cu tot ce a fost făcut de Creator, în forma sa adevărată, primordială, ca o creație a lui Dumnezeu. Dacă el nu-și folosește dorințele de dragul primirii, egoismul său nu este dezvăluit, iar într-o asemenea stare poate fi oriunde îi place.
Ai fi însă îndreptăţit să întrebi: „Care este motivul pentru care șarpele (egoismul nostru) s-a dezvăluit?” De ce nu a continuat să trăiască în Grădina Edenului, fără a duce omul în păcat?
Răspunsul este că omul ar rămâne atunci la nivelul unui înger, „infertil”, în timp ce scopul este ca el să devină Adam! Acesta este motivul pentru care șarpele se dezvăluie. Este tocmai ceea ce îi trebuie omului pentru a se ridica de la nivelul Grădinii Edenului până la nivelul Creatorului, iar asta din propria sa voință.
Atunci de ce șarpele se duce la Eva? Eva reprezintă acel egoism ascuns care există deja în Adam (calitatea de a dărui). Eva este podul care-l leagă pe Adam de egoismul real și puternic (natura omului, deoarece egoismul poate fi conectat numai prin egoism). Deci, când vine timpul să facă această conexiune, șarpele apare înaintea Evei: „El a zis femeii: «Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină.”?» ”
Pentru că Eva este partea egoistă a lui Adam (calitatea dăruirii), ea se opune șarpelui pentru că dorește să îl păstreze pe Adam pur, ca un înger, ca să poată rămâne cu el în grădină.
„Femeia a răspuns şarpelui: «Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină. Dar, despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”»”
Totuși, potrivit planului Creatorului, Adam trebuie să devină cu adevărat uman și să avanseze de la starea de Katnut (copilărie) în care se află, la starea de Gadlut (maturitate). El va realiza acest lucru după ce, în cele din urmă, îşi va arăta egoismul pe de-a întregul, folosindu-l însă exclusiv pentru folosul altora, de dragul Creatorului.
Acesta este motivul pentru care adevăratul egoism insistă: „Atunci şarpele a zis femeii: «Hotărât că nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.»”
Cu alte cuvinte, „șarpele” din interiorul nostru insistă că aceasta este singura modalitate de a realiza cu adevărat un act de dăruire către Creator. Adică înfăptuirea realmente a unui act de dăruire față de Creator presupune implicarea întregului egoism și astfel atingerea scopului Creației, și anume echivalența de formă cu Creatorul, totul într-un singur pas. (Șarpele nu mințea. El vorbea de faza finală a corectării, când aceasta se va întâmpla într-un fel sau altul. Intenţiile lui erau dintre cele mai bune.)
Eva din interiorul omului crede că acesta va fi capabil să se descurce cu egoismul său. Are, de asemenea, convingerea și nu se îndoiește nici o secundă că nu se va abate de la calea spirituală.
Acesta este modul în care se simte fiecare începător. Îți amintești când ai descoperit pentru prima dată adevărurile spirituale? Atunci erai absolut sigur că din acel moment nu vei aspira decât la lumea spirituală și nu vei mai reveni niciodată la dorințele corporale, primitive. Ai crezut că vei putea „explica” egoismului tău toate avantajele căii spirituale.
Apoi, dintr-o dată, ai fost supraaglomerat cu probleme concrete, ca de exemplu: o oportunitate de a face o mulțime de bani sau o promovare în carieră pentru care a fost nevoie să munceşti zilnic douăsprezece ore. Aceste avantaje materiale ți-au oferit un rezultat de moment, dar foarte concret, precum banii, respectul și posibilitățile de creștere în viitor și ai uitat complet faptul că ieri te-ai simțit ca și când Creatorul ți s-ar fi dezvăluit în orice moment și te-ar fi dus în „Grădina Edenului”. Ai uitat totul și ai decăzut în dorințele tale corporale. Dar amintirea acelui minunat sentiment de înălțare spirituală pe care l-ai trăit a rămas în tine, iar acest lucru este mai important decât orice altceva.
Despre asta se vorbește în acest capitolul din Pentateuh. El înfăţişează ce se întâmplă atunci când Eva (dorința egoistă care nu este conectată la partea spirituală, la Adam) îşi uneşte forțele cu șarpele (egoismul primordial și pământesc) și îi ascultă cuvintele: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea …”
Cu alte cuvinte, credeai că această acțiune te va duce către țintă, că este „bun de mâncat”, numai pentru că asta a pretins șarpele.
Acesta este momentul când cea mai puternică dorință egoistă pătrunde în tine, în Adam (omul) din tine, care este dorința cea mai înflăcărată de a dobândi starea spirituală. Acest lucru provoacă „spargerea lui Adam”, dorința spirituală pură, iar asta înseamnă „căderea omului” (Adam).
„… A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.” Erai sigur că vei reuşi, că faci acest lucru pentru avansarea spirituală. Aceasta a fost intenția ta sinceră. Adam (omul) din tine, „mănâncă”, adică îşi atașează egoismul pe care nu l-a folosit deloc înainte. Bineînțeles că nu izbuteşte; el începe să folosească plăcerea pentru el însuși. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi …”. Într-adevăr, ei au descoperit Lumina Iubirii, Lumina Creatorului care îi înconjurase tot timpul. „Atunci li s-au deschis ochii la amândoi … „, dar în acelaşi timp ei s-au văzut unul pe altul în acea Lumină și și-au dat seama că erau complet opuși Lui. Lumina (Creatorul) este dăruire pură, absolută, în timp ce ei sunt complet egoişti („au cunoscut că erau goi”).
Ei au înțeles că erau egoiști și că nu puteau fi ca El, simţind pe de o parte propria stricăciune, diferenţa între ei şi Creator, iar pe de altă parte, individualitatea, unicitatea și capacitatea lor de a realiza corectarea. Ai putea spune că aceasta a fost prima manifestare a „eului” omului. Până în acel moment, Adam a existat în Lumina generală, întru totul devotat Creatorului când, deodată, „li s-au deschis ochii la amândoi”: iată „eul” meu, egoismul meu. E de neînchipuit dacă ne gândim la amploarea urcărilor şi căderilor pe care această mare descoperire o va provoca fiecărui individ şi întregii umanităţi în viitor!
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)