înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
Maim reprezintă apele potopului, care îți va îneca embrionul spiritual dacă iei în considerare întrebările corpului, distrugând tot ce ai muncit atât de mult să aduni în interior. Nu-l asculta!
Potopul vine ca o forță nemiloasă care poate distruge totul. Acele dorințe care nu au putut suporta întrebările, adică cele care nu „au intrat în arcă”, vor pieri cu adevărat în apele sale: „Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ.”
Și totuși paradoxul este că, în ciuda brutalităţii sale, potopul are şi un efect purificator.
Totuşi, el îi purifică numai pe aceia în care predomină dorințele de a atinge lumea spirituală. Este ca și cum omul nici nu va auzi măcar întrebările raționale ale corpului său pentru că, el se îndreaptă către ţinta sa indiferent ce s-ar întâmpla. În acest caz, el acționează precum Noe, construindu-și o arcă (găsind cărțile corecte, învăţătorul potrivit și anturajul potrivit). De asemenea, va găsi acolo adăpost şi numeroasele sale dorințe individuale care urmează să fie corectate (și vor fi corectate, deoarece arca „navighează” pe apele potopului).
„Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.” Care este sensul acestor 40 de zile, în timpul căruia corpul tău te-a copleşit cu toate dorințele sale, cu întrebările sale aparent logice: „Ma?” și „Mi?”
Patruzeci este un număr foarte important în spiritualitate. Bineînțeles, nu vorbim despre zile aici. Numărul patruzeci reprezintă calitatea dăruirii, calitatea Creatorului.
Patruzeci este și valoarea numerică a literei Mem. În ebraică este scris ca ם. După cum puteți vedea, seamănă cu un spațiu închis, dar în realitate se compune din două litere Dalet (ד) unite. Unul dintre cele două este vertical (derivând din cuvântul ebraic Delet – uşă), în timp ce celălalt Dalet este cu capul în jos. Când se unesc, formează o literă închisă Mem (ם). Cu toate acestea, când vine momentul, se vor deschide.
Dacă reușeşti să rezişti celor patruzeci de zile de atac al minții și să nu te frângi, „apa va ridica arca” și ea va „pluti pe suprafața apei”. Aceasta înseamnă că cele două litere Dalet închid și formează o literă Mem „sigilată”, iar tu „pluteşti”.
Tu devii un embrion spiritual în pântecele mamei (Cel Superior, litera Mem închisă), care te protejează, te îngrijește și te hrănește. Tu rămâi sub protecția lui deplină atâta timp cât te vei dezvolta acolo. Mama ta Superioară (în ebraică: Ima) nu va permite ca ceva să te rănească. Începi să pluteşti pe apă, spre Lumea Superioară.
„… Și n-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie”. Astfel, „apa” se transformă dintr-o forță distructivă în Lumina Milei pentru tine, curățindu-te și ajutându-te în dezvoltare. Tu te ridici peste apele potopului în care lumea noastră se îneacă în prezent, sfâșiată de egoism și cedând întrebărilor corpului.
Acum să repetăm pentru ultima oară cum poţi să te cureţi, în loc să te îneci în timpul potopului, cum poţi deveni un „embrion spiritual” și să intri în Mem. Pentru a realiza acest lucru trebuie să iei cărțile necesare și să începi să te „speli” cu ele, ca și când ai face-o cu apă curată. Scaldă-te în Lumina Milei care, ca urmare a studiului tău corect, te va curăța pe dinafară. Citind aceste cărți, o atragi ca un magnet și ea te va umple pe dinăuntru, va intra în interiorul tău când eşti deschis către Lumină şi către calitatea ei de dăruire.
Chiar Lumina Milei este cea care te ajută să-ţi dezvălui singura dorință dintre atâtea alte dorinţe, cea numită Noe.
Precum apele potopului, Lumină „inundă” acele dorințe și forțe din interiorul tău, care trebuie să fie complet „îmbibate” pentru a fi curățate în vederea unei utilizări ulterioare.
Cât timp trebuie să rămână în arcă dorințele tale de avansare spirituală? Atâta timp cât este nevoie ca „apele potopului” să se ridice deasupra „pământului” (dorințele tale rămase), până când se „îneacă” în Lumina Milei, curățindu-le (dorințele) într-o asemenea măsură încât să le poţi folosi corect doar pentru dorinţa ta interioară, personală şi unică, numită „Noe”.
„… Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.”
Ai fost în arcă detaşat de toate dorințele egoiste. Nu le-ai folosit, ci ai rămas „în interiorul” cărților și al gândurilor de avansare spirituală, ca un embrion în pântecele mamei. Ai fost sub protecția Creatorului, adăpostit de El. Te-ai regăsit în acea tăcere; era ca Paradisul. Dar acum te-ai dezvoltat şi te-ai maturizat, iar timpul apariției tale în lume se apropie. Este timpul să-ţi începi „ieșirea din arcă”.
Până acum, te-ai rugat constant pentru nașterea ta, care se numește „ridicarea MAN” către Creator, Cel Superior. Acronimul MAN reprezintă „Mayin Nukvin” (apa feminină, referindu-se la lichidul amniotic).
Aceasta înseamnă că trebuie să începi propriul tău drum, să „părăseşti pântecele Creatorului”, asemănător apelor feminine, să te naști și să începi să lucrezi cu dorințele tale egoiste, cele mai „ușoare”. Nu le-ai luat cu tine în „arcă”, lăsându-le în așteptare până la timpul potrivit. Acum, odată ce au fost spălate și curățate de „apele potopului”, este timpul să începi să le corectezi.
În acest fel te apropii din ce în ce mai mult de lumea spirituală, de Creator, deoarece scopul final este corectarea întregului egoism. Numai atunci te veți simți liber, nemuritor și absolut fericit. Este ceea ce vrea Creatorul pentru tine. Aceasta este singura condiție pentru a fi aproape de El.
Ai început deja să parcurgi această cale. Acum nu te opri!
Deci, „apele se rup” la fel ca lichidul amniotic în timpul travaliului.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)