înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)
„Și Dumnezeu a zis: «Să fie o întindere între ape și ea să despartă apele de ape». Și Dumnezeu a făcut întinderea, și ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii, de apele care sunt deasupra întinderii. Şi așa a fost. Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, și apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a doua.”
Nu te lăsa prins de gândul că totul era plin de apă, pentru că pasajul vorbește despre ceva complet diferit.
Cuvântul „apă” din Geneză înseamnă Lumina Milei (Ohr Hasadim). Iar întinderea creată, numită „cer”, face aluzie la nevoia de a separa în tine gândurile și dorințele, pentru a vedea care dintre ele sunt Lumină (adică „cer”) și care dintre ele sunt întuneric. Dorințele întunecate sunt numite „pământ”, dar vom vorbi mai mult despre ele ulterior.
Aceasta este cea dintăi poruncă pe care trebuie să o îndeplineşti. Numai după aceea poate fi conceput sufletul. (De remarcat aici că și Pământul este conceput pornind de la apă, adică de la calitatea de milă a Creatorului.)
„Și Dumnezeu a zis: «Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului și să se arate uscatul». Și așa a fost. Dumnezeu a numit uscatul pământ.”
Această separare a „Cerului” și a „Pământului” – gândurile luminate de gândurile întunecate – se numește „recunoașterea răului”. Este o stare în care realizezi cu claritate că înăuntrul tău sălăşluieşte răul care trebuie corectat sau nu vei ajunge niciodată la lumea spirituală. Iar dacă dorința de a obține lumea spirituală trăiește în inima ta, te obsedează, vei face tot ce este nevoie pentru a te curăța de acest rău. În orice caz, primul pas este acela de a descoperi şi a recunoaște răul din interior.
înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)