(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)
Înainte de-a aduce lumină în această temă elevată, este important să remarcăm faptul că, deși toți cititorii par să considere că este imposibil să clarifici și să aduci o astfel de problemă mai aproape de mintea umană dacă nu te bazezi pe concepte abstracte, filosofice, așa cum se obişnuieşte în astfel de cercetări, de când am descoperit Înțelepciunea Cabala și m-am dedicat ei, m-am distanțat de filosofia abstractă și de toate ramurile acesteia, pe cât de departe este estul de vest. Tot ce voi scrie în continuare va fi dintr-o perspectivă pur științifică, cu o precizie absolută și în baza simplei recunoașteri a lucrurilor practice și utile.
Chiar dacă le voi cita cuvintele în cele ce urmează, va fi numai pentru a sublinia diferența dintre ceea ce poate invoca spiritul teoretic al omului și ceea ce poate fi înțeles folosind conceptele Torei și ale profeției, care se bazează pe fundamentele practice (așa cum am arătat în „Esența Înțelepciunii Cabala”).
Totodată, aș dori să definesc aici cu claritate termenii de „trup” și „suflet” așa cum sunt cu adevărat, dat fiind că adevărul și bunul simţ sunt unul şi același lucru, de vreme ce adevărul este disponibil oricui, dar numai în conformitate cu spiritul Sfintei Tora și eliminând toate conceptele distorsionate care au prins rădăcini printre oameni. Acestea sunt, în primul rând, împrumutate din metode abstracte, din care spiritul Sfintei noastre Tora este cu totul îndepărtat.
Trei metode privind conceptele de Trup şi Suflet
În general, putem concluziona că metodele care abundă în lume cu privire la conceptele de trup și suflet sunt grupate în trei familii:
1) Metoda Credinței
Metoda Credinţei pleacă de la premiza că tot ceea ce există este spiritul sau sufletul. Conform acestei concepţii există nişte entităţi spirituale, separate unele de altele prin calitatea lor. Aceste entităţi sunt numite „suflete ale oamenilor” fiecare existând independent, înainte de a se îmbrăca într-un trup uman. După aceea, când trupul moare, moartea nu-l afectează, întrucât o entitate spirituală este o simplă entitate. Conform aceastei concepţii, moartea nu este altceva decât o separare a elementelor care alcătuiesc entitatea.
Acest lucru este posibil în cazul trupului fizic, care este alcătuit din mai multe elemente pe care moartea le dezintegrează. Dar entitatea spirituală, fiind o entitate absolut simplă, lipsită de orice complexitate, nu poate fi separată în nici un fel, întrucât această separare îi va anula existența. Prin urmare, sufletul este veșnic și există pentru totdeauna.
Trupul, în această concepţie, este ca o îmbrăcăminte a acestei entităţi spirituale. Sufletul omului se îmbracă în trup și îl folosește pentru a-și manifesta forțele: calitățile bune și tot felul de concepte. Totodată, acesta dă trupului viață și mișcare și îl ocrotește de rău. Aşadar, trupul însuși este fără viață, fără mișcare și nu conține decât materie moartă, așa cum o vedem imediat ce sufletul se îndepărtează – atunci când trupul moare – iar toate semnele vieții pe care le vedem în trupurile umane sunt doar manifestări ale puterilor sufletului.
2) Metoda celor care cred în dualitate
Cei care cred în dualitate cred că trupul este o creație completă, de sine stătătoare, care trăiește, se hrănește și îşi asigură existența în tot ceea ce îi este necesar. El nu are nevoie de niciun fel de asistență din partea vreunei entităţi spirituale.
Cu toate acestea, trupul nu este considerat a fi esența omului. Esența primordială a omului este sufletul perceptiv, care este o entitate spirituală, ca şi în viziunea susţinătorilor primei metode.
Diferența dintre aceste prime două metode constă doar în conceptul de trup. După evoluțiile extensive în fiziologie și psihologie, s-a descoperit că Providența a asigurat toate nevoile vieții în interiorul mașinăriei care este trupul. Aceasta, în opinia lor, restrânge rolul funcționalității sufletului în trup numai la concepte și virtuți de natură spirituală. Astfel, în timp ce ei cred în dualitate, în ambele metode ei susţin că sufletul este raţiunea existenţei trupului, ceea ce înseamnă că trupul este un rezultat ca o prelungire a sufletului.
3) Metoda negaţioniştilor
Este metoda celor care neagă existenţa spiritualității şi care recunosc doar materialitatea. Susţinătorii acestei metode neagă complet existența în trup a oricărui tip de entitate spirituală abstractă. Ei au dovedit cu claritate că mintea omului nu este decât un produs al trupului și descriu trupul ca pe o mașinărie electronică cu fire care se întind de la trup la creier și funcționează prin înteracţionările cu lucruri din exterior.
Ei plasează şi senzațiile de durere sau plăcere la nivelul creierului, iar creierul instruiește fiecare organ ce are de făcut. Totul este dirijat prin fire și tendoane construite anume pentru această sarcină. Ei scot organul în afara sursei durerii și îl plasează în zona sursei de plăcere. În felul acesta, explică şi trag toate concluziile în toate circumstanţele, în baza evenimentelor vieții.
La fel, ceea ce simțim ca fiind concepte și raționamente ale minţii noastre sunt de fapt doar imagini ale unor lucruri concrete ce se petrec în trup. Ceea ce are omul în plus faţă de animale este faptul că mintea noastră este dezvoltată într-o asemenea măsură încât toate evenimentele ce au loc în trup sunt descrise în creierul nostru ca imagini a căror experienţă o trăim sub forma unor concepte şi raţionamente.
Astfel, mintea și toate deducţiile sale sunt doar produse constituind o prelungire a evenimentelor ce se petrec în trup. În plus, există susținători ai celei de-a doua metode care sunt complet de acord cu această metodă, adăugând însă entitatea spirituală și eternă, numită „sufletul care se îmbracă în mașinăria trupului”. Acest suflet este esența omului, iar mașinăria trupului este numai îmbrăcămintea acestuia. Astfel, am expus în termeni generali tot ceea ce știința umană a inventat până acum referitor la noțiunile de „trup” și „suflet”.
Semnificaţia ştiinţifică a trupului şi a sufletului Conform cu Tora noastră
Acum voi clarifica acest subiect elevat în conformitate cu Tora noastră, așa cum înțelepții noștri ni l-au explicat nouă. Am scris deja în mai multe locuri că nu există nici măcar un singur cuvânt al înțelepților noștri, nici chiar în înțelepciunea profetică a Cabalei, care să pornească de la o teorie. Şi este aşa întrucât se cunoaşte faptul că omul este sceptic prin natură și fiecare concluzie pe care mintea umană o consideră ca fiind sigură, va fi pusă la îndoială după ceva timp. Drept urmare omul îşi va dubla eforturile studiului și va inventa o altă concluzie, pe care o va declara ca fiind sigură.
Dacă, însă, avem de-a face cu un student adevărat, el se va învârti în jurul acestei axe toată viața, atâta timp cât ceea ce era ieri o certitudine a devenit astăzi o incertitudine, iar certitudinea de astăzi devine incertitudinea de mâine. Aşadar, este imposibil să se stabilească concluzii clare pentru mai mult de o zi.
Revelat şi ascuns
Știința actuală a înțeles suficient de bine că în realitate nu există certitudine absolută. Înțelepții noștri au ajuns, însă, la această concluzie cu câteva mii de ani mai devreme. De aceea, în ceea ce privește chestiunile religioase, ei ne-au îndrumat și ne-au interzis nu numai să tragem concluzii în baza unei teorii, ci ne-au oprit chiar să utilizăm astfel de teorii, fie şi numai pentru discuţii.
Înțelepții noștri au împărțit înțelepciunea în două categorii: ceea ce este revelat şi ceea ce este ascuns. Partea revelată comportă tot ceea ce ştim pe calea cunoaşterii noastre directe, cum ar fi conceptele construite în urma experienței practice, fără nici-un sprijin teoretic, așa cum au spus înţelepţii noștri: „(un judecător) nu va judeca după înfăţişare, nici nu va hotărî după cele auzite„ (Isaia, 11:3).
Partea ascunsă presupune toate acele concepte pe care le-am auzit de la oameni de încredere sau pe care le-am dobândit, prin noi înşine, prin înțelegerea și percepția generală a acestora. Cu toate acestea, nu putem să ne apropiem suficient de această parte pentru a o cerceta cu o minte sănătoasă, printr-o cunoaştere directă. De aceea o considerăm ca fiind „ascunsă”, şi am fost sfătuiţi să acceptăm aceste lucruri cu „credință simplă”. Iar în tot ceea ce priveşte religia, ni s-a interzis cu stricteţe chiar şi să ne aruncăm o privire asupra unor chestiuni care ne-ar putea stârni să le cercetăm şi să le studiem.
Totuşi, aceste denumiri, „revelat” și „ascuns”, nu sunt nume ce se aplică pentru totdeauna unui anumit tip de cunoaștere, așa cum gândesc cei needucaţi. Mai curând, ele se aplică numai conștiinței umane. Astfel, ne referim la toate acele concepte pe care le-am descoperit deja și am ajuns să le cunoaştem prin experiența reală ca fiind „revelate” și considerăm toate acele concepte care aşteaptă încă să fie recunoscute în acest fel, ca fiind „ascunse”.
Aşadar, de-a lungul generaţiilor, pentru toţi oamenii a existat această separare în două categorii: partea revelată, care va fi permisă studiului și cercetării, întrucât se sprijină pe o bază adevărată şi partea ascunsă, care este interzisă chiar și unei examinări parţiale, neexistând acolo o bază reală.
Permis şi interzis în Utilizarea ştiinţei Omeneşti
De aceea, nouă, care mergem pe calea înțelepților noștri, nu ne este permis să folosim științele umane în afară de acea cunoaştere care a fost probată prin experiența concretă şi a cărei validitate nu poate fi pusă la îndoială. Prin urmare, nu putem accepta nici un principiu religios făcând parte din cele trei metode de mai sus, mai ales în legătură cu conceptele de trup și suflet, care constituie conceptele fundamentale și subiectul religiei ca întreg. Putem accepta doar conceptele științelor vieții rezultate din experimente pe care nici un om nu le poate pune la îndoială.
În mod evident, astfel de dovezi nu pot fi găsite în spiritualitate, ci numai în cele trupeşti, făcute să fie percepute de simţurile noastre. Prin urmare, ne este permis să folosim, într-o oarecare măsură, cea de-a treia metodă. Aceasta se ocupă strict de probleme ale trupului, de toate acele deducții care au fost dovedite prin experimente și pe care nimeni nu le pune la îndoială. Restul conceptelor, care combină raţiunea acestei metodei cu alte metode, ne sunt interzise. Cel care le folosește, încalcă porunca: „Să nu vă întoarceți spre idoli” (Leviticul, 19:4).
Totuși, această a treia metodă este respingătoare şi străină spiritului omenesc. Aproape că nu există oameni cu adevărat erudiţi care să o poată accepta. De ce ? Întrucât potrivit acesteia, forma umană a omului a fost ștearsă și a dispărut fără urmă. Omul a fost transformat într-o mașinărie care umblă și lucrează acţionată de alte forțe. Conform acestei metode, omul nu are nici-un fel de liberă alegere, ci este acţionat de forțele naturii și toate acțiunile sale sunt obligate. Prin urmare, omul nu este nici recompensat, nici pedepsit, întrucât nici o judecată, pedeapsă sau recompensă nu poate fi aplicată unuia pentru care nu există liberul arbitru.
Un asemea lucru este absolut de neconceput, și nu numai pentru cei religioși, care cred în răsplată și pedeapsă, întrucât credința în Providența Lui, anume în faptul că toate forțele naturii sunt orânduite de El, îi asigură că totul are o cauză nobilă şi dreaptă. Această metodă este însă şi mai străină celor nereligioşi, care consideră că astfel ne-am afla cu toţii în mâinile unei naturi oarbe, lipsită de raţiune și de scop. Aceşti indivizi, dotaţi cu inteligenţă, ar fi ca nişte jucării în mâinile naturii, rătăcind anapoda pe cine știe unde? Prin urmare, această metodă a ajuns să fie respinsă de către lume şi considerată inacceptabilă.
Ar trebui, totuşi, să știți că cei care au conceput metoda dualităţii au avut în vedere întocmai corectarea aceastei gândiri eronate menționată mai sus. De aceea, ei au decis că trupul, care este doar o mașinărie conform celei de-a treia metode, nu este deloc adevăratul om. Esența reală a omului este ceva cu totul diferit – invizibil și imperceptibil de către simțuri. Este o entitate spirituală, îmbrăcată în trup și ascunsă în lăuntrul lui. Acesta este „sinele” omului, „eu-l”. Trupul și tot ce este în el sunt considerate posesiuni ale acelui “eu”, etern și spiritual, așa cum au scris aceştia.
Totuși, aşa cum au admis ei înşişi, această metodă este şchioapă, întrucât nici ei nu pot explica în ce fel o entitate spirituală, adică “sufletul” sau “sinele”, poate să acţioneze trupul sau să decidă orice în legătură cu el. Problema constă în faptul că, respectând acurateţea filozofică în sine, spiritualul nu are nici o legătură cu materia fizică, adică nu are nici un impact asupra acesteia, așa cum au scris-o ei înșiși.
Acuzaţia adusă lui Rambam (Maimonide)
Cu toate acestea, chiar și fără această problemă, metoda lor ar fi fost interzisă poporului lui Israel, după cum am explicat mai sus. Este important să știm că acuzația importantă adusă lui Rambam de către înțelepții lui Israel și aspra sentinţă de a-i fi arse cărțile, aşa cum se ştie, au fost consecinţa nu a faptului că ar fi avut îndoieli cu privire la neprihănirea și pioșenia lui însuşi ci, mai degrabă, a faptului că s-ar fi folosit în scrierile sale de cărţile de filozofie și metafizică, care erau la apogeu în acea vreme. Rambam nu dorea decât să-i ferească de ele, dar înțelepții nu au fost de acord cu el. Este inutil să mai spun că, în ziua de azi, generația noastră a acceptat deja faptul că filozofia metafizică nu presupune nici un conținut real căruia să merite să-i dedici timpul. Prin urmare, este cu siguranță interzis oricui să se îmbete cu cuvintele acesteia.
(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)