Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Cine cauzează rugăciunea
Articol Nr.18, 1985-86
Înţelepţii noştri au scris (Mesechet Berachot 32 ), “ Cineva întotdeauna ar trebui să Îl laude pe Creator şi apoi să se roage.” Aceasta ne arătă că cineva ar trebui să creadă că atunci când o persoană ajunge la o stare în care îşi simte vinovăţia în munca Creatorului – când simte că credinţa lui nu este aşa cum ar trebui să fie, că este capabil să creadă că Creatorul este binevoitor, iar acest sentiment, când el vede că nu îi poate mulţumi Creatorului şi spune din toată inima, “Binecuvântat este El care a spus ‘Să fie lumea,’” însemnând că el atât se bucură de lume încât îi mulţumeşte Creatorului pentru că a creat lumea aşa încât el are de ce să se bucure – dacă nu simte încântarea şi plăcerea care pot fi primite, este greu pentru el să fie recunoscător pentru aceasta. Şi asta îl doare că nu poate lauda pe Creator pentru lumea pe care a creat-o şi să spună cu toata inima, “ Binecuvântat este El care a spus, ‘Să fie lumea.’”
Şi această deficienţă îl afectează, însemnând că el spune că acest sentiment trebuie să fi venit la el pentru că el este îndepărtat de Creator însemnând scufundat în dragoste de sine. Aceasta i-a cauzat divizarea de Creator, însemnând că el nu simte măreţia Creatorului pentru că Creatorul este ascuns de el.
Şi de aceea, el nu poate vedea adevărul, aşa cum este scris, “Pentru că este viaţa ta şi lungimea zilelor tale.” Şi, de asemenea, el nu poate simţi importanţa Torei, aşa cum este scris,, “Pentru că aceasta este înţelepciunea ta şi înţelegerea ta în ochii naţiunilor, care vor auzi toate aceste legi şi vor zice, ‘Cu siguranţă această măreaţă naţiune, este un popor înţelept şi cu înţelegere.‘“
Când o persoană se autoanalizează şi gândeşte, “Unde este această exaltare de care naţiunile spun despre noi, “Cu siguranţă acesta… este un popor înţelept şi cu înţelegere, ‘datorită Torei, pentru că noi respectăm ce este scris, ‘Observă-le şi fă-le; pentru că aceasta este înţelepciunea ta şi înţelegerea ta în ochii naţiunilor. ‘Aşa că de ce nu simt importanţa Tora şi Mitzvot?”
În acea stare de reflectare, când el simte cât de distanţat este de orice respect pentru munca pentru Creator, el începe să se trezească şi să gândească, “Ceva trebuie făcut. Nu pot adasta în acea stare abjectă pentru restul zilelor mele.” Cu siguranţă acesta este un timp când o persoană începe să se roage Creatorului să o aducă mai aproape de El şi să o ajute de sus, aşa cum înţelepţii noştri au spus “Acela care vine să fie purificat este ajutat.”
Cu alte cuvinte, El ar trebui să ridice ascunderea măreţiei şi importanţei Kedushei [sfinţenie], aşa încât el să biruiască toate gândurile şi dorinţele ignobile care vin de la dragostea de sine şi că toate îngrijorările lui să fie despre cum poate face el ceva pentru Kedusha , numită “ca să dăruiască mulţumire asupra Făcătorului său.” Şi cu siguranţă, aceasta poate fi doar în măsura în care el crede în măreţia şi importanţa Creatorului.
De aceea, el cere Creatorului să îi deschidă ochii aşa încât el să vadă şi să simtă măreţia şi importanţa Creatorului, asa cum este scris (Psalm 88), “Doamne, de ce lepezi sufletul meu? De ce Iţi ascunzi Faţa de mine?” Şi apoi este o rugăciune din adâncul sufletului. Asta este, la acel timp, o persoană vrea ca Creatorul să îi vindece sufletul, aşa cum e scris (Psalm 147), “Care tămăduieşte pe cei cu inima zdrobită şi le leagă rănile.”
Şi atunci unul probabil crede că, trezirea pentru rugăciunea că Creatorul îl va aduce mai aproape de El, a venit de la el şi el aşteaptă salvarea Creatorului, că El îl va ajuta prin aprobarea rugăciunii sale. Aceasta înseamnă, că El îl va aduce aproape de El, aşa cum se roagă acum, pentru că acum el simte lipsa Lui, pe care nu a simțit-o înainte.
De aceea, când o persoană nu primeşte de la Creator ce crede că Creatorul ar trebui să îi dea, ea devine nervoasă pentru că Creatorul nu îi acceptă rugăciunea. Cât despre ceilalţi oameni el crede că El nu îi aduce aproape pentru că ei nu au nicio dorinţă pentru spiritualitate. Dar el nu este ca alţi oameni, care nu au nicio afinitate spre Creator, aşa că Creatorul, oricum, nu are nevoie să îi aducă aproape.
Dar acest om care s-a rugat pentru ca Creatorul să îl ajute să vină mai aproape de El, Creatorul Însuşi poate vedea că el nu este ca alţi oameni. Mai degrabă, el este mai sus decât gloata; el înțelege lumea şi scopul ei, şi el contemplă scopul pentru care el a fost creat şi ce trebuie să realizeze. Dar când priveşte la alţi oameni, el vede neghiobia lor – că toate gândurile şi acţiunile lor sunt pentru propriul lor beneficiu – şi simte că el înţelege diferit pentru că mintea şi calităţile lui sunt mai virtuoase şi mai merituoase decât ale acelor oameni.
Mai mult de atât, uneori el vede că el este chiar mai virtuos decât oamenii din grupul său. El observă că ei, ocazional, se gândesc la spiritualitate, dar el – fiecare gând şi toate dorinţele sale sunt doar despre spiritualitate. El întotdeauna doreşte să iasă din dragostea de sine, şi toate cererile sale de la Creator sunt doar pentru ca El să îl elibereze din această nimicnicie. Şi el nu vede că prietenii săi sunt egali în seriozitate, gândindu-se doar la spiritualitate.
Pentru acest motiv el este supărat cu Creatorul pentru că nu îi acceptă rugăciunea, lăsându-l în starea curentă precum restul prietenilor, şi nu este considerat cu el, însemnând cu rugăciunea lui, care este adevărat înălţată din adâncul inimii. De aceea, privitor la acceptarea rugăciunii, el găşeste o vină deasupra.
Şi se întreabă pe sine, “Dar este scris, “Pentru că auzi rugăciunea fiecărei guri, ‘şi‘ fiecare gură‘ înseamnă că întreaga gură ar trebui să ceară rugăciunea, însemnând că întregul corp cere ca Creatorul să îl ajute. Dar despre restul oamenilor, rugăciunile lor nu primesc răspuns pentru că nu este cu ‘orice gură.‘“
Baal HaSulam spune despre asta, “Este scris, ‘Şi va veni să treacă ca înainte ca ei să ceară, Voi răspunde, şi în timp ce ei încă vorbesc, Eu voi auzi.” El interpretează că atunci când o persoană îşi simte vina şi se roagă la Creator să o ajute, nu este pentru că o persoană simte vina ei, şi asta îi dă motiv să se roage. Mai degrabă, motivul este că el este favorizat de Creator, şi Creatorul doreşte să îl aducă aproape.
La acel timp, Creatorul îi trimite senzaţia propriei sale vinovăţii şi îl cheamă să se alăture Lui. Cu alte cuvinte, este Creatorul cel care îl aduce aproape dându-i o dorinţă să se întoarcă spre Creator şi să vorbească cu Creatorul. Urmează că el deja a avut rugăciunea aceptată chiar înainte de a se fi rugat. Aceasta este că, Creatorul l-a adus mai aproape îngăduindu-i să vorbească Creatorului. Aceasta este numită, “Înainte ca ei să se roage, Eu voi răspunde.” Aceasta înseamnă că, Creatorul a adus acea persoană aproape de El înainte ca gândul să fi apărut în mintea omului că ar trebui să se roage la Creator.
Dar de ce l-a ales Creatorul pe el şi i-a dat chemarea să vină la El şi să se roage? La aceasta nu avem niciun răspuns. În schimb, trebuie să credem deasupra raţiunii că aceasta este astfel. Aceasta este ceea ce noi numim “ Ghidare de către Prividenţa Proprie.” Cineva nu trebuie să spună, “ Aştept ca Creatorul să îmi dea trezire de sus, şi apoi voi fi capabil să lucrez în munca sfântă.” Baal HaSulam a spus că în ce priveşte viitorul, o persoană trebuie să creadă în recompensă şi pedeapsă, însemnând că trebuie să spună (Avot, Capitolul 1 ), “Dacă eu nu sunt pentru mine cine este pentru mine, şi când sunt pentru mine, ce sunt eu, şi dacă nu acum, atunci când?”
De aceea cineva nu trebuie să aştepte alt moment. În schimb ar trebui să spună, “ Dacă nu acum, atunci când?” Şi el nu trebuie să aştepte pentru o clipă mai bună, aşa încât “Atunci mă voi ridica şi voi face munca sfântă.” Mai degrabă este aşa cum înţelepţii noştri au spus (Avot Capitol 2), “Nu spune, ‘Voi studia când voi avea timp, ‘ca nu cumva să nu ai timp.”
Dar după fapt, spune Baal HaSulam, unul trebuie să creadă în Providenţa proprie – aceea că nu a fost persoana care l-a chemat deasupra Creatorului, ci Creatorul a chemat persoana şi i-a spus, “Vreau ca tu să îmi vorbeşti.” Urmează că motivul pentru apropiere nu a venit de la individ ci de la Creator. Pentru acest motiv, unul nu trebuie să creadă aceea că Creatorul nu a auzit rugăciunea. Mai degraba, El l-a adus aproape chiar înainte ca el să se întoarcă spre Creator în vederea aducerii lui aproape de El.
Aceasta este numită, “Înainte ca ei să ceara, Eu voi răspunde.” Urmează din cele de deasupra că dacă o persoană s-a trezit să simtă starea sa deplorabilă, nu a venit de la individ. Mai degrabă, Creatorul i-a trimis acest sentiment aşa încât ea să ceară să fie adusă aproape. De aceea, pe cât de curând cineva are un gând că este despărţit de Creator şi doreşte să se roage Creatorului să îl aducă aproape, el nu trebuie să se roage înainte ca el să mulţumească Creatorului pentru că a fost chemat să fie adus aproape.
Creatorul doreşte ca omul să se roage Lui. Şi când o persoană se autoanalizează de ce şi-a reamintit brusc că există spiritualitate şi că ar trebui să încerce să obtină ceva în spiritualitate, dacă ea imediat spune că Creatorul i-a trimis acest gând, apoi se poate ruga.
Acesta este înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştri, “Unul ar trebui întotdeauna să-L preamărească pe Creator.” Cu alte cuvinte, pe cât de curând cineva începe să contemple situaţia sa privind spiritualitatea, el ar trebui grabnic să laude şi să mulţumească Creatorului pentru că i-a dat gândul şi dorinţa pentru spiritualitate. Ulterior, când el ştie că Creatorul îl cheamă, el imediat începe să mulţumească şi să laude regele pentru că l-a adus aproape. Aceasta este atunci când poate să se roage pentru situaţia sa, deoarece el vede că are deficienţă în ce priveşte Tora şi nu cunoaşte nicio distincţie între adevărat sau fals şi se roagă Creatorului să îi arate calea adevărului.
Acum putem înţelege ce au spus înţelepţii nostri (Midrash Raba, Toldot, 63, Nota 5), “ ‘Şi Domnul i-a răspuns. ‘Rabbi Levi a spus, ‘Este o alegorie despre un prinţ care se străduia să ia o măsură de aur de la tatăl său. El se străduia din interior şi se străduia din exterior, deoarece în Arabă, “ a se strădui” înseamnă “a cere.” El interpretează acolo darurile preoţimii, aceea că “luând o măsura înseamnă că tatăl său, de asemenea, a dorit să îi dea, şi se străduia opus lui să îl grăbească să o ia.’”
Din ceea ce am explicat, motivul că o persoană doreşte să vină aproape, vine de la Creator. Creatorul nu aşteaptă pentru ca o persoană să se trezească, ci trezeşte persoana. Ulterior, cineva se roagă ca Creatorul să îl aducă aproape. Putem înţelege prin alegoria prin care el dă despre versul, “Şi … ia răspuns,” ce înseamnă că Isaac s-a rugat la Creator.
Şi el a dat o alegorie despre aceasta, însemnând că tatăl său, Creatorul pune la cale din interior, însemnând că tatăl său i-a dat un gând şi o dorinţă să se roage Lui şi ulterior prinţul pune la cale din exterior. Cu alte cuvinte, poporul lui Israel reprezintă prinţii, şi ei stau în afara palatului Regelui şi doresc să se tragă aproape de Creator însemnând să intre în palatul Regelui. Aceasta înseamnă că tatăl lui în cer a început primul.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)