Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)
Referitor la deasupra raţiunii
Articolul Nr. 21, 1985-86
În ceea ce priveşte deasupra raţiunii, ar trebui să folosim acest mijloc atât între prieteni cât şi între un individ şi Creator. Totuşi, există o diferenţă între acestea. Între un individ şi Creator, aceasta trebuie să rămână pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, nu trebuie niciodată subestimat acest mijloc denumit „credinţă deasupra raţiunii.” Dar între prieteni, dacă poate vedea virtutea prietenului conform raţiunii, este cu atât mai bine.
Şi totuşi, natura corpului este opusă, întotdeauna vede defectele prietenilor şi nu virtuţile lor. De aceea, înţelepţii noştri au spus, „judecă fiecare persoană favorabil.” Cu alte cuvinte, chiar dacă raţional vezi că prietenul tău greşeşte, tot trebuie să îl judeci favorabil. Şi asta poate fi deasupra raţiunii. Adică, deşi logic nu îl poate justifica, deasupra raţiunii totuşi îl poate justifica.
Totuşi, dacă poate să îl justifice raţional, aceasta este cu siguranţă mai bine. Dacă, de exemplu, vede că prietenii lui sunt la un nivel mai înalt decât al său, observă raţional că este în completă josnicie faţă de prietenii lui, că toţi prietenii lui respectă programul de a ajunge la seminar, şi se interesează mai tare despre tot ce se întâmplă între prieteni, să ajute pe oricine în orice fel sunt capabili, şi imediat pune fiecare sfat al profesorului în practică, etc., cu siguranţă asta îl afectează şi îi dă putere să îşi depăşească lenea, atât când are nevoie să se trezească înaintea zorilor, cât şi când este trezit.
De asemenea, în timpul lecţiei, corpul său este mai interesat de lecţie, deoarece, altfel, ar rămâne în urma prietenilor săi. De asemenea, în tot ceea ce priveşte Kedusha (Sanctitate), el trebuie să fie mai serios deoarece corpul nu poate suporta josnicia. Mai mult, când corpul se uită la prieteni, vede raţional că ei lucrează pentru Creator, şi apoi, şi corpul său îl lasă să lucreze pentru Creator.
Şi motivul pentru care corpul său îl ajută să se schimbe pentru a dărui, este aşa cum este menţionat – corpul nu poate să tolereze josnicia. În schimb, toată lumea are mândrie, şi nu vrea să accepte o situaţie în care prietenul său este mai mare decât el. Astfel, atunci când vede că prietenii lui sunt la un nivel mai înalt decât el, aceasta îl face pe el să se înalţe în orice fel.
Acesta este înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştri, „Invidia autorilor măreşte înţelepciunea.” Cu alte cuvinte, când toţi prietenii se uită la societate ca fiind la un nivel înalt, atât în gânduri cât şi în acţiuni, este natural că fiecare trebuie să îşi ridice gradul la un nivel superior faţă de cel pe care îl are prin calităţile propriului corp.
Asta înseamnă, că dacă din naştere nu are sete de dorinţe mari sau nu este atras intens de onoare, totuşi, prin invidie, poate dobândi puteri suplimentare pe care nu le are în propria natură. În schimb, forţa calităţii invidiei din el a născut noi puteri în interiorul lui, care există în societate. Şi prin ele, a primit aceste noi calităţi, adică puteri care nu existau în el de la înaintaşii lui. Astfel, acum are calităţi noi pe care societatea le-a produs în el.
Rezultă că o persoană are calităţi pe care părinţii le-au transmis copiilor, şi calităţi pe care le-a dobândit de la societate, care sunt o nouă însuşire. Şi acestea ajung la el numai prin conexiunea cu societatea şi prin invidia pe care o simte faţă de prieteni când vede că ei au calităţi mai bune decât ale lui. Îl motivează să obţină calităţile lor bune, pe care el nu le are şi pentru care este gelos.
Astfel, prin societate, el câștigă calităţi noi pe care le adoptă văzând că sunt la un nivel mai înalt decât al său și pe care le invidiază. Acesta este motivul pentru care acum poate fi mai mare decât atunci când nu avea o societate, din moment ce dobândește noi puteri prin societate.
Totuși, aceasta poate fi spusă doar dacă îi vede cu adevărat pe prieteni la un nivel mai înalt decât al său. Dar în acelaşi timp, înclinaţia negativă îi arată lui josnicia societăţii şi îl face să gândească, „Din contră, această societate cu care tu doreşti să te uneşti nu este pentru tine. Sunt cu multe grade mai jos decât tine. Aşadar, de la o astfel de societate, nu numai că nu vei obţine nimic, dar mai degrabă, chiar şi forţele înnăscute pe care le ai, care sunt mici, sunt mai mari decât cele din interiorul societăţii.
Astfel, de fapt, ar trebui să stai departe de ei. Şi dacă vrei să te uneşti cu ei, atunci vezi ca ei toți să ţi se supună, adică să-ţi urmeze înţelegerea despre cum ar trebui să se comporte societatea: cum să stea când se adună, cum să studieze, şi cum să se roage. Cu alte cuvinte, fie sunt toţi serioşi, şi Doamne fereşte ca ei să zâmbească sau să discute despre problemele pământeşti ale prietenilor – dacă îşi câştigă pâinea sau cum îşi câştigă pâinea, uşor sau cu dificultăţi, dacă are o slujbă la care nu suferă sau are un șef dificil ce îi dă dureri de cap sau dacă colegii nu îl batjocoresc pentru că este ortodox, etc.
Toate aceste chestiuni nu au nicio importanţă şi este o pierdere de vreme să te gândeşti la ele, deoarece sunt numai chestiuni corporale. El, pe de altă parte, a venit să ia parte în adunarea lui Israel, pentru un scop nobil, care este să fie un adevărat servitor al Creatorului.”
Rezultă că atunci când îşi doreşte să uite despre corporalitatea sa, când, de fapt, corporalitatea sa îl îngijorează profund, şi îi dă drumul şi nu vrea să îşi amintească, prietenii vin şi discută corporalitatea prietenilor. Şi lui nu îi pasă de corporalitatea prietenilor, deoarece acum îşi doreşte spiritualitate, „deci, de ce prietenii dintr-odată se joacă cu mintea mea cu lucruri lumeşti, fără nicio importanţă pentru mine? În acest fel vreau să uit de corporalitatea mea, ca să îmi fac timp să mă gândesc la corporalitatea prietenilor, cum aşa?” Astfel, corpul său îi spune, „Mai bine m-ai asculta pe mine și ai sta departe de ei. Și cu siguranţă vei avea mai mult succes. De ce să îţi încurci mintea cu prosti?”
De aceea, atunci când corpul îi arată inferioritatea prietenilor lui, ce îi poate răspunde el corpului său, atunci când acesta vine cu argumentele unuia care e drept? Cu alte cuvinte, corpul nu îl sfătuieşte să se îndepărteze de societate, deoarece corpul ar sugera că el este păcătos. Din contră, corpul îi spune, „Stând departe de societate, vei fi drept şi te vei gândi numai la spiritualitate, şi când va fi necesar, şi la corporalitatea ta.”
De aceea, dacă o persoană crede că fără societate este imposibil să avansezi şi să obţii dragostea pentru Creator, deoarece aceasta este trambulina pentru a ieşi din dragostea de sine şi a intra în dragostea pentru Creator, nu are altă alegere decât să meargă deasupra raţiunii. Ea ar trebui să îi spună corpului, „Faptul pentru care tu vezi că ei nu sunt cu adevărat la nivelul la care tânjesc să atingă dragostea pentru Creator aşa cum tu o doreşti – adică, din moment ce tu eşti corpul meu văd în tine că tu ești mai sfânt decât corpurile celorlalţi prieteni, din moment ce vrei să fii un servitor al Creatorului.
„Văd că tu mă sfătuieşti să îi părăsesc pe prieteni deoarece corpurile lor îşi arată deja inferioritatea şi ei nu au puterea să-şi ascundă trăsăturile necorespunzătoare, de vreme ce oamenii, în mod normal, îşi ascund unul de altul răul din ei aşa încât alţii să-i respecte deoarece au calităţi remarcabile. Dar aici, răul lor este atât de mare încât nu sunt în stare să îl depăşească şi să îl ascundă astfel încât alţii să nu îl vadă. Astfel, din perspectiva mea, ei sunt cu siguranţă josnici.
„Totuşi, fără o societate, nu voi obţine nimic, în ciuda tuturor calităţilor mele bune. Astfel, deasupra raţiunii, voi respecta ce au spus înţelepţii noştri, (Avot, Capitolul 4), ‘Fii foarte, foarte umil.’ Cu alte cuvinte, trebuie să merg deasupra raţiunii, şi să cred că ei stau la un nivel mai înalt decât mine. Şi apoi, în funcţie de credinţa mea, voi fi în stare să primesc încurajare şi putere de la societate şi să primesc de la ei ce poate oferi societatea.”
Prin urmare, singurul motiv pentru care acceptă dragostea de prieteni deasupra raţiunii este din cauza necesităţii, din cauza lipsei altor opţiuni, dar conform raţiunii vede că el are dreptate.
Totuşi, este exact aici, adică referitor la prieteni, că potrivit raţiunii este mai important decât nivelul deasupra raţiunii. Aceasta este aşa deoarece, cu adevărat, când cineva vrea să se apropie de Dvekut (adeziune) cu Creatorul, prin munca pe care el doreşte să o facă numai pentru a dărui, răul începe să apară în el. Şi chestiunea recunoaşterii răului, nu este o problemă intelectuală. Este mai degrabă o senzaţie în inimă.
Aceasta înseamnă că el ar trebui să simtă despre sine că este mai rău şi mai jos decât întreaga lume. Şi dacă nu a ajuns să o simtă, dar crede că e cineva chiar mai rău decât el, atunci, probabil că nu a obţinut recunoaşterea răului. Cu alte cuvinte, răul este încă ascuns în inima lui şi încă nu a fost descoperit.
Aceasta este aşa deoarece este posibil să vadă răul numai când acela are ceva bun. De exemplu, este imposibil să detectezi vreo mizerie în casă dacă este întuneric. Dar când aprinzi lampa, poţi vedea că este mizerie acolo.
De asemenea, dacă cineva nu face fapte bune, nu se angajează în Tora şi rugăciune, şi vrea să se apropie de Creator, nu are lumină să îşi ilumineze inima şi să îi permită să vadă răul din inima lui. Rezultă că motivul pentru care încă nu vede că este mai mult rău în inima lui decât în toţi prietenii, este pentru că are nevoie de mai mult bine. Din acest motiv, el crede că este mai virtuos decât prietenii lui.
Prin urmare, se dovedește că, faptul că îi vede pe prietenii lui mai răi decât el vine de la lipsa luminii care să strălucească şi prin care să vadă răul în sine. Astfel, întreaga chestiune a răului care este în om nu constă în găsirea răului, din moment ce toţi au acest rău, denumit “voinţa de a primi pentru a primi,” care este dragoste de sine. În schimb, diferenţa este în totalitate în descoperirea răului. Cu alte cuvinte, nu orice pesoană vede şi simte că dragostea de sine este rea şi dăunătoare, din moment ce nu vede că a se implica în a-și satisface dorinţa de a primi, denumită “dragoste de sine,” îi va face rău.
Totuşi, când începe să facă munca cea sfântă pe calea adevărului, adică atunci când îşi doreşte să obţină Dvekut (adeziune) cu Creatorul, astfel încât toate acțiunile sale vor fi pentru Creator, prin aceasta el mai primeşte puţină lumină care străluceşte pentru el de fiecare dată, şi atunci începe să vadă dragostea de sine ca pe un lucru rău.
Este un proces gradual. De fiecare dată când vede că asta este ceea ce îl împiedică să obţină adeziunea cu Creatorul, vede mai clar de fiecare dată cum dorinţa de primi este adevăratul său inamic, exact precum Regele Solomon se referea la înclinaţia rea ca fiind “un inamic.” Este scris despre aceasta, “dacă inamicul tău este flămând, dă-i să mănânce pâine, deoarece vei îngrămădi cărbuni încinşi peste capul lui.”
Noi, de aceea, vedem cu adevărat că o persoană ar trebui să simtă că este mai rea decât ceilalţi deoarece acesta este într-adevăr adevărul. Şi noi ar trebui să înţelegem ce au spus înţelepţii noştri, „Din contră, invidia măreşte înţelepciunea.” Aceasta este exact conform raţiunii. Dar deasupra raţiunii, meritul prietenului nu este destul de evident încât să spună că este invidios pe prietenul său, aşa încât să îl facă să muncească şi să trudească pentru că prietenul îl constrânge, din cauza invidiei.
Baal HaSulam a interpretat o frază din Rabbi Yohanan, „Creatorul a văzut că cei drepţi sunt puţini. A stat şi i-a plantat în fiecare generaţie,” aşa cum este spus, „deoarece stâlpii lumii sunt ai Domnului, şi a aşezat lumea deasupra lor.” RASHI interpretează „i-a împrăştiat prin toate generaţiile,” să fie o bază, subzistenţă, şi o fundaţie pentru existenţa lumii (Yoma 78b). „Puţini” înseamnă că se împuţinau. De aceea, ce a făcut El? „S-a ridicat şi i-a plantat în fiecare generaţie.” Astfel, plantându-i în fiecare generaţie, se vor înmulţi.
Trebuie să înţelegem cum se vor înmulţi dacă El i-a plantat în fiecare generaţie. Ar trebui să înţelegem diferenţa între, toţi drepţii să fie într-o singură generaţie, şi să fie împrăştiaţi prin toate generaţiile, aşa cum se înţelege din cuvintele comentariului lui RASHI, că răspândindu-i prin toate generaţiile, cei drepţi vor spori.
El, Baal HaSulam, a spus, „având drepţi în fiecare generaţie, va fi loc pentru oameni ce nu au moştenit calitățile ca să obţină Dvekut cu Creatorul. Totuşi, prin unirea cu cei drepţi ce vor fi în fiecare generaţie, prin aderarea la aceştia, ei vor învăţa din acţiunile lor şi vor fi în stare să obţină calităţi noi prin cei drepţi ce vor fi în fiecare generaţie. De aceea, El i-a împrăştiat pe cei drepţi prin fiecare generaţie, pentru că în acest fel numărul celor drepţi să crească.
Şi aşa cum a fost spus, acestea se pot obţine prin adeziunea prietenilor – calităţi noi prin care ei vor fi calificaţi pentru a obţine Dvekut cu Creatorul. Şi toate acestea pot fi spuse atunci când el vede meritele prietenilor. În acel moment, este relevant să se spună că ar trebui să înveţe din acţiunile lor. Dar când vede că este mai bine calificat decât ei, nu poate primi nimic de la prieteni.
De aceea, ei au spus că atunci când vine înclinaţia rea şi îi arată josnicia prietenilor, el trebuie să se ducă deasupra raţiunii. Dar, cu siguranță ar fi mai bine și ar avea mai mult succes dacă ar putea să vadă rațional că prietenii sunt la un nivel mai sus faţă de el. Cu aceasta putem înţelege rugăciunea pe care Rabbi Elimelech ne-a scris-o, „Fie ca inimile noastre să vadă virtuţile prietenilor noştri şi nu greşelile lor.”
Totuşi, între un individ şi Creator, este o cu totul altă problemă. Cu alte cuvinte, deasupra raţiunii este mai bine. Aceasta înseamnă că dacă îşi asumă credinţa deasupra raţiunii, munca sa este în direcţia corectă. Aceasta nu este aşa atunci când este conform cu raţiunea, deşi intelectul unei persoane o înţelege diferit. Cu alte cuvinte, fiecare persoană ştie şi înţelege că dacă nu ar fi trebuit să creadă, şi Providenţa ar fi fost revelată în lume, adică tuturor creaturilor, toată lumea s-ar angaja în Tora şi Mitzvot, şi nu ar fi loc pentru laici. Toată lumea ar fi mai degrabă ortodoxă.
Totuşi, Providenţa Lui nu este revelată celor de jos. În schimb, ei trebuie să creadă. Cu toate acestea, credinţa este un lucru dificil, din moment ce Creatorul ne-a dat intelect şi raţiune să vedem fiecare lucru conform ochilor noştri. Considerăm tot ceea ce priveşte relaţiile umane conform judecăţii noastre celei mai bune şi nu este nimic care să ne facă să ne distingem cu excepţia minţii noastre, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „Un judecător are numai ceea ce pot vedea ochii lui” (Baba Batra 131). Rezultă că ne ghidăm toate problemele conform raţiunii, nu deasupra raţiunii.
Şi din acest motiv, când o persoană începe munca pentru Creator şi i se spune că trebuie să-şi asume credinţa deasupra raţiunii, începe să se gândească: „Dar văd că ne-a dat Creatorul raţiune aşa încât să înţelegem totul în acord cu intelectul, adică în felul în care pricepe mintea. Atunci, cum pot să-mi asum ceva ce este împotriva minţii mele?” Este foarte greu pentru corp să înţeleagă că este în interesul lui să facă munca divinităţii deasupra raţiunii.
Deasupra raţiunii se aplică atât pentru minte cât şi pentru inimă. De aceea, nu orice persoană poate intra în munca sfinţeniei în formă de dăruire, care este muncă deasupra raţiunii. Prin urmare, când restul lumii este învăţat munca Creatorului, ordinea este precum a spus Maimonides, că încep în Lo Lishma (nu pentru numele Ei) până când câștigă cunoaştere şi dobândesc multă înţelepciune, apoi li se spune că esenţa muncii este pentru a dărui, care este denumită, „muncă pentru Creator.”
Totuşi, trebuie să înțelegem de ce deasupra raţiunii este mai bine. Contrariul pare să aibă mai mult sens, dacă l-am fi servit pe Creator conform raţiunii, mai mulţi oameni ar fi venit şi ar fi vrut să fie servitori ai Creatorului. Baal HaSulam a spus despre aceasta că cineva nu ar trebui să se gândească că atunci când Creatorul ne dă nouă munca Lui în forma de deasupra raţiunii, este un nivel scăzut. Trebuie să credem mai degrabă că este un nivel foarte ridicat, pentru că numai prin aceasta cineva are şansa să fie capabil de a munci pentru a dărui. Altfel, el va trebui să cadă în dorința de a primi.
De aceea, deşi mai mulţi oameni ar servi dacă munca ar fi conform raţiunii, ei nu ar fi niciodată în stare să realizeze Dvekut cu Creatorul, care este munca pentru a dărui. De aceea, deşi ar fi o creştere în cantitate, în termeni de calitate, ar fi imposibil pentru un om să poată primi încântarea şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să le dea creaturilor, conform dorinţei Lui, să facă bine creaturilor sale.
Astfel, pentru ca încântarea şi plăcerea pe care creaturile le vor primi să fie fără cusur, adică pentru a evita să aibă pâinea ruşinii, a fost Tzimtzum (restricţie) ca abundenţa superioară să nu strălucească decât acolo unde este echivalenţă de formă. Este considerat că creaturile primesc abundenţa în vasele de dăruire. Şi când nu sunt vase de dăruire în creaturi, trebuie să rămână în întuneric, ceea ce este denumit „ei vor muri fără înţelepciune.”
Totuși, trebuie să ştim că deşi este lumina Torei și în Lo Lishma, despre care înţelepţii noştri au spus „cineva trebuie mereu să se angajeze în Tora şi Mitzvot în Lo Lishma deoarece din Lo Lishma ajungem la Lishma, pentru că lumina Ei îl reformează,” apoi, acela trebuie să ajungă la Lishma. Cu alte cuvinte, ar trebui să vină la muncă deasupra raţiunii în minte şi în inimă.
Dar între un om şi prietenul său, dacă poate lucra în dragostea de prieteni conform raţiunii, adică dacă încearcă să vadă prietenii ca fiind la un nivel de sfinţenie mai înalt decât el, aceasta este cu siguranţă mai bine. Cu alte cuvinte, dacă observă conform raţiunii că prietenii lui sunt mai aproape de Dvekut cu Creatorul decât el, este cu siguranţă mai bine decât dacă ar fi trebuit să creadă aceasta deasupra raţiunii.
Astfel, cu adevărat, vede că este la un nivel mai înalt decât prietenii lui. Conform raţiunii, mereu vede prietenii ca fiind jos. Totuşi, crede deasupra raţiunii că ar trebui să spună – pentru că este o Mitzva (poruncă, faptă bună) – că ar trebui să creadă că nu este aşa cum o vede. Cu siguranţă, dacă poate vedea conform raţiunii că prietenii sunt la un nivel de sfinţenie, este cu mult mai bine.
Similar, putem interpreta versul (Samuel, 16:7), „Dar Domnul i-a spus lui Samuel, ‘nu te uita la înfăţişarea lui sau la înălţimea staturii lui, deoarece l-am respins; căci nu este aşa cum vede omul, deoarece omul se uită la ochi, iar Domnul se uită la inimă.’”
Aşadar, noi vedem că atunci când Creatorul l-a trimis pe Samuel să-l ungă pe unul dintre fiii lui Yishai (Jesse), Samuel a înţeles din ceea ce a văzut în ochii lui că Eliav, fiul lui Yishai, era potrivit să fie regele Israelului în locul Regelui Saul, dar Creatorul nu a fost de acord cu percepţia sa. Într-un final, l-au adus pe David, care păştea vitele, şi David era roşcat cu ochii limpezi şi înfăţişare frumoasă, “Şi Domnul a zis, ‘Ridică-te, unge-l, căci acesta este el.’”
Ce ne învaţă aceasta? Sunt două lucruri pe care le vedem aici:
- Din perspectiva lui Samuel, el înţelege virtutea lui Eliav – conform minţii sale – ca fiind potrivit ca rege peste Israel. Dar Creatorul i-a spus, “Nu, nu-ţi urma propria raţiune,” din moment ce în ceea ce-l priveşte pe Creator, raţiunea este inutilă. Mai degrabă, din moment ce Creatorul dorea să înscăuneze un rege, aceasta este denumită “între un individ şi Creator,” unde nu este loc pentru raţiune, “Pentru că gândurile Mele nu sunt gândurile tale, şi nici căile Mele nu sunt ale tale.” Ce i-a spus mai degrabă Creatorul? “Căci nu este aşa cum vede omul, pentru că omul se uită la ochi şi Domnul se uită la inimă.”
Conform celor de mai sus, putem interpreta că “deoarece omul se uită la ochi” este bine între o persoană şi prietenul său. În acel caz, este bine dacă cineva poate merge conform raţiunii, care este conform cu ceea ce vede acela.
Aceasta nu este aşa cu “Domnul se uită la inimă.” Cu alte cuvinte, cu privire la problemele legate de Creator, acestea sunt deasupra raţiunii şi cineva nu trebuie să privească conform ochilor săi, ci deasupra raţiunii. Astfel, două discernăminte trebuie făcute aici: 1) Între o persoană şi Creator, este mai bine deasupra raţiunii; 2) Între o persoană şi prietenul său, conform raţiunii este mai bine.
De aceea Creatorul i-a spus, “Nu te uita la înfăţişarea sa,” din moment ce urmându-şi ochii este bine între un om şi prietenul său. Dacă poţi vedea meritele prietenului conform raţiunii, este cu atât mai bine. Dar aceasta nu este aşa aici, când vreau să îl ung rege. Această operaţiune îmi aparţine Mie. Îl vreau pe el rege. Aceasta este denumită “între o persoană şi Creator.” Aici, munca corespunzătoare este deasupra raţiunii, din moment ce exact în acest fel este posibil să obţii recepţia pentru a dărui. Altfel, va cădea în a primi pentru a primi, care duce la separare şi îndepărtare de Kedusha (Divinitate).
Totuşi, aici se ridică o întrebare, după ce cineva a decis să meargă deasupra raţiunii, şi să nu vadă toate întrebările pe care corpul începe să le pună. Când începe să lucreze pe calea dăruirii şi a credinţei deasupra raţiunii, şi învinge obstacolele, întrebările pe care corpul i le aduce din partea lumii, şi îşi închide ochii şi nu vrea să vadă nimic din ceea ce contrazic mintea şi inima, deoarece a decis să meargă numai deasupra raţiunii, după decizia sa, uneori, aduce dintr-odată mari scuze cu care corpul trebuie să fie de acord.
Astfel, el vede că acum merge conform raţiunii. Dar ce poate face când acum vede, prin intermediul scuzelor primite de sus că îşi spune “ce pot face acum când văd că nu am loc să lucrez deasupra raţiunii? Văd acum că tot ce fac pentru a dărui este aşa cum ar trebui să fie.”
Astfel, nu mai are nicio întrebare despre servirea Creatorului, care îl forţează să muncească deasupra raţiunii. Dar din moment ce munca este în primul rând deasupra raţiunii, ce poate face el când este într-o asemenea stare?
Baal HaSulam a spus că atunci când o persoană este recompensată cu o dezvăluire de sus şi acum simte că merită să fie un slujitor al Creatorului, înseamnă că până atunci lucrase în forma deasupra raţiunii: corpul nu era de acord cu această muncă şi întotdeauna trebuia să îl biruiască, şi avea nevoie de Creator să îi dea forţă deasupra raţiunii. Dar acum nu mai are nevoie de ajutorul Creatorului, din moment ce acum simte că are o bază pe care să construiască structura sa. Cu alte cuvinte, are deja sprijinul pe care să se bazeze.
Aşadar, acum nesocoteşte credinţa pe care o folosea înainte, deoarece acum deja poate spune, “Slavă Domnului acum am scăpat de povara credinţei, care era o povară şi o greutate pentru mine.” Dar acum am deja o bază conform raţiunii deoarece acum am primit o deşteptare de sus aşa încât corpul este de acord că merită să respecte Tora şi Mitzvot. Se dovedește că prin aceasta el nesocoteşte credinţa.
Şi Baal HaSulam spunea că în acel moment, acela trebuie să spună “Acum văd că adevărata cale este de fapt să merg deasupra raţiunii. Şi dovada acesteia este faptul că acum am fost recompensat cu o iluminare de sus, numai pentru că mi-am asumat să merg deasupra raţiunii. De aceea am fost recompensat cu faptul că m-a adus Creatorul puţin mai aproape de El şi că mi-a dat o deşteptare de sus.”
Şi această iluminare pe care a primit-o îi dă un răspuns la toate întrebările. Se dovedește că aceasta depune mărturie pentru deasupra raţiunii. Deci ce trebuie să fac acum ca să continui deasupra raţiunii? Aceasta este să se întărească şi să caute moduri să-și îmbrace lucrarea în deasupra raţiunii.
Rezultă că prin aceasta, nu şi-a nesocotit credinţa deloc, din moment ce el mergea după ea înainte să fie răsplătit cu vreo iluminare de sus, din moment ce nici măcar acum nu primeşte iluminarea ca pe o fundaţie pe care să construiască structura muncii sale. Mai degrabă, el ia iluminarea ca pe o mărturie că este pe drumul cel bun, că este în credinţă deasupra raţiunii. Numai în această formă de muncă o persoană este adusă de Creator aproape de El şi îi oferă loc ca să se aproapie de El, din moment ce această apropiere nu îl va lăsa să cadă în vasele de primire, care sunt denumite “conform raţiunii,” deoarece Creatorul vede că el încearcă să meargă numai deasupra raţiunii.
Rezultă din tot ce e scris mai sus cu privire la deasupra raţiunii că este o diferenţă între o persoană şi Creator şi între o persoană şi prietenii ei. Între o persoană şi prietenii ei, dacă poate vedea meritul prietenilor conform raţiunii este mai bine. Dar dacă, conform raţiunii, vede numai defectele prietenilor, nu are de ales decât să meargă deasupra raţiunii şi să spună “Ceea ce văd, aud şi simt este cu totul greşit şi neadevărat. Este imposibil să mă fi înşelat cu privire la prietenii pe care i-am ales ca să mă unesc cu ei, adică am calculat greşit.
“Adică am crezut că voi deveni mai bogat în spiritualitate prin ei, din moment ce ei au posesiuni pe care eu nu le am. De aceea, dacă ar fi să mă unesc cu ei, m-aş putea înălţa la un nivel mai înalt decât am crezut. Dar acum văd că de fapt gândesc altfel. Şi am auzit că Baal HaSulam a spus că singurul lucru ce poate ajuta o persoană să iasă din dragostea de sine şi să fie recompensată cu dragostea de Creator este dragostea de prieteni. Aşadar, nu am de ales decât să mă unesc cu aceşti prieteni, deşi în opinia mea, aş fi mai bine dacă aş sta departe de ei şi aş evita să fiu cu ei.
“Totuşi, nu am de ales şi trebuie să cred deasupra raţiunii că într-adevăr, toţi prietenii sunt la un nivel înalt, dar nu le pot vedea virtutea cu proprii mei ochi.” Acesta este motivul pentru care el trebuie să creadă deasupra raţiunii. Dar atunci când vede meritul prietenilor conform raţiunii, cu siguranţă poate obține mari beneficii de la prieteni. Dar ce poate face el? Nu are de ales.
Totuşi, este o ordine diferită între o persoană şi Creator. Într-un loc în care cineva poate merge deasupra raţiunii, este mai bine. De aceea, unde cineva poate fi ajutat din interiorul raţiunii, fiind răsplătit cu o iluminare de sus, atunci el poate spune “Acum văd că merită să fii un servitor al Creatorului deoarece simt un gust bun în muncă.”
Prin urmare, a luat acest sentiment – că găseşte înţeles în muncă – ca o bază şi o fundaţie pe care să-şi construiască Iudaismul. Şi acum că înţelege cu raţiunea sa că merită să respecte Tora şi Mitzvot, întreaga sa fundaţie este construită pe această condiţie. Aceasta înseamnă că atunci când găseşte înţeles în muncă, trebuie să se supună vocii Creatorului. Astfel, dacă nu găseşte înţeles în muncă, nu poate respecta Mitzvot ale Creatorului.
Este cunoscut că asumarea regatului cerului trebuie făcută “Cu toată inima şi cu tot sufletul.” Cu alte cuvinte, chiar dacă El i-ar lua sufletul, adică chiar dacă nu are vitalitate, nici măcar Nefesh, el este în continuare dedicat pentru a fi un servitor al Creatorului și să nu îi pună Creatorului condiții, spunându-i « dacă faci cum vreau eu, potrivit felului în care înțeleg eu de ce am nevoie, adică dacă simt o lipsă în asta și tu îmi satisfaci nevoia, promit să fiu un slujitor al Creatorului. Dar dacă Tu nu îmi satisfaci toate dorinţele, acelea de care înţeleg că am nevoie, nu pot lua asupra mea tot ce Tu mi-ai poruncit prin Moise.”
Totuşi, cineva trebuie să-şi asume povara regatului cerului fără nicio condiţie, chiar deasupra raţiunii. Mai mult, acela trebuie să spună “Munca noastră deasupra rațiunii este nu pentru că Creatorul nu ne poate da motivație.’’ Dimpotrivă, trebuie să credem că totul este pentru binele nostru. Prin urmare, între o persoană şi Creator trebuie să încercăm să o păstrăm deasupra raţiunii, şi dacă primeşte motivaţie, ar trebui să fie precum a fost menţionat mai sus.
Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)