Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit de Şavuot (Rusalii) 1939, Ierusalim
„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău“ (Exodul, 20, 2). De asemenea, în Zohar este scris: „bine văzut la porţi“ (Proverbe, 31, 23). Întrebare: De ce înţelepţii noştri au schimbat cuvântul scris al numelui sărbătorii de Rusalii cu numele „Dăruirea Torei noastre“? În Tora, această sărbătoare este specificată prin numele „Oferirea primului rod“, după cum este scris: „În ziua celor dintâi roade“ (Numeri, 28, 26). Înţelepţii noştri vin şi o numesc „Dăruirea Torei noastre“.
De fapt, înţelepţii noştri nu au schimbat nimic, ci doar au interpretat actul de oferire a primului rod. Este scris: „Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea, toţi copacii pădurii să strige de bucurie“ (Psalmi, 96, 12). Diferenţa dintre câmp şi pădure este că pe camp cresc roade, iar în pădure sunt pomi nefertili, care nu produc rod.
Aceasta înseamnă că noţiunea de câmp se referă la Malhut , care reprezintă calitatea de acceptare a poverii Împărăţiei Cerurilor, aceasta fiind credinţa mai presus de raţiune.
Dar care este mărimea credinţei? Există o măsurare şi, drept urmare, ea ar trebui să aibă exact aceeaşi măsură cu cea a cunoaşterii. Apoi, se va numi „un câmp pe care l-a binecuvântat Domnul“ (Geneza, 27, 27), adică unul care aduce roade. Aceasta este singura cale prin care se poate adera la El, pentru că ea nu limitează, din moment ce este mai presus de raţiune.
Cunoaşterea este însă limitată. Măsura măreţiei este conformă cu măsura cunoaşterii, iar aceasta se numeşte „un alt zeu este steril şi nu rodeşte“. De aceea este numit „pădure“. Cu toate acestea, ambele(46) sunt numite „margini“. Deşi ar trebui să existe un discernământ al liniei de mijloc, ceea ce înseamnă că omul are nevoie şi de cunoaştere, cu condiţia ca ea să nu altereaze credinţa mai presus de raţiune.
În cazul în care el lucrează cu ajutorul cunoştinţelor un pic mai bine decât cu credinţa, imediat pierde totul. Prin urmare, el trebuie să le aibă pe amândouă, fără excepţie. Apoi, „Să ne bucurăm de câmp şi de tot ce este în el …, copacii pădurii să cânte de bucurie“, pentru că atunci va exista o corectare chiar şi pentru „un alt zeu“, aici cu înţelesul de „pădure“, pentru că omul va fi întărit prin credinţă.
Acesta este înţelesul a ceea ce este scris depre Avraam: „Umblă înaintea Mea şi fii fără prihană“ (Geneza, 17, 1). Raşi explică că Avraam nu are nevoie de sprijin. Iar despre Noe este scris: „Noe umbla cu Dumnezeu“ (Geneza, 6, 9), ceea ce înseamnă că el are nevoie de sprijin, deşi în orice situaţie există sprijin din partea Creatorului. Însă cel mai rău lucru ar fi ca el să aibă nevoie de sprijinul oamenilor.
Există două aspecte în această privinţă:
- Cadou;
- Împrumut.
Cadoul pe care îl ia de la oameni reprezintă acceptarea sprijinului pe care nu doreşte să îl înapoieze, ci vrea să îl folosească tot restul vieţii sale.
Iar un împrumut este atunci când el ia pentru un timp, adică atunci când nu are forţă şi putere de unul singur, dar speră că prin munca şi străduinţa în Sfinţenie şi puritate va obţine propria lui putere şi va înapoia sprijinul pe care l-a primit. Însă nici acest lucru nu este bun deoarece, dacă nu va dobândi nimic, el oricum va cădea.
Şi revenind la subiectul nostru, la motivul pentru care a spus „dăruirea Torei“, şi nu „primirea Torei“, aceasta se datorează
faptului că au fost răsplătiţi cu „Dăruitorul Torei“, aşa după cum este scris: „vrem să îl vedem pe Regele nostru“. Prin urmare, importanţa acestui fapt este că ei au fost răsplătiţi cu „Dăruitorul Torei“. Iar atunci este numit „un câmp pe care l-a binecuvântat Domnul“, adică un câmp care aduce roade.
Acesta este înţelesul „primului rod“, adică primul rod al câmpului. Este un semn al recompensării cu „Dăruitorul Torei“ şi al unei cunoaşteri depline. De aceea este spus: „Tatăl meu a fost un aramean pribeag“ (Deuteronomul, 26, 5). În trecut, el a avut coborâri şi viclenie, dar acum există o conexiune duRavlă. Din acest motiv înţelepţii noştri au interpretat problema primului rod spunând că „dăruirea Torei“ înseamnă să fii recompensat cu „Dăruitorul Torei“.
_______________
(46) Cunoaşterea şi credinţa (n.t.).
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)