Autor: arhiprofesor

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

Este scris în Zohar, „Arborele cunoașterii binelui și răului, dacă există răsplată – e bine, dacă nu există răsplată – e rău”.

Se explică în Comentariul Sulam că, dacă există răsplată, Midat ​​ha Din (calitatea judecăţii) – Behina Dalet cea fără cruţare – este ascunsă, iar Midat ​​ha Rachamim (calitatea milei) este revelată; adică Malchut care este atenuată în Midat ​​ha Rachamim este revelată. Dar dacă nu există răsplată, atunci este invers.

Ar trebui să înțelegem sensul „revelării” și „ascunderii”. Se știe că omul constă din virtuți și calități bune, precum și din calități rele. Acest lucru se datorează faptului că „Nu există om neprihănit pe pământ care să facă bine și să nu fi păcătuit”.

Cu alte cuvinte, există întotdeauna o deficiență la un om, ceva ce mai este de corectat; altfel, nu ar mai avea nimic de făcut pe lume.

Este ca atunci când doi oameni sunt alături, existând o prietenie între ei şi, dintr-o data, unul dintre ei aude că celălalt i-a făcut ceva rău. Imediat el se îndepărtează de celălalt și nu poate să-l privească sau să stea lângă prietenul lui. Dar după un timp se împacă.

Înțelepții noștri au avertizat: „Nu-ți calma prietenul în timp ce este supărat.” Întrebarea este „De ce?” În timp ce este furios, el vede numai vina prietenului său și nu-l poate ierta deloc, deoarece vina acestuia este revelată în timp ce calitățile bune ale sale – pentru care l-a ales ca prieten – sunt acum ascunse, arătându-i-se numai vina lui. Aşadar, cum ar putea el să vorbească cu cineva care este rău?

După ceva timp, însă, când uită de răul pe care prietenul său i l-a cauzat, el poate redescoperi calitățile bune ale acestuia și poate acoperi calitățile rele ale lui, ceea ce înseamnă că reînvie senzația bunelor sale calități.

Desigur, atunci când nu dai forţă și susținere calităților rele ale prietenului, acestea sunt date la o parte și ascunse. Asta întrucât atunci când vorbim despre ceva, discursul dă forţă și viaţă lucrului discutat. Prin urmare, atunci când furia este uitată, adică atunci când durerea pe care prietenul ţi-a cauzat-o îşi pierde usturimea, este posibil să începi să pomeneşti plăcerea pe care ai primit-o de la bunele calități ale prietenului.

Această imagine se poate observa mai bine între un soț și soția sa. Uneori, ei sunt într-un asemenea dezacord încât doresc să se despartă unul de celălalt. Dar după un timp se împacă. Întrebarea este: „Ce zici de lucrurile rele care s-au întâmplat între ei în timp ce se certau? Au dispărut ele din lume?”

Într-adevăr, trebuie să spunem că au acoperit motivele, adică acele calități rele pe care fiecare le-a văzut în celălalt, iar acum, în timp de pace, fiecare dintre ei își amintește doar de calitățile bune, de virtuțile pentru care s-au potrivit unul cu celălalt.

Dar chiar și atunci, dacă altcineva din familie ar fi venit și ar fi început să vorbească cu bărbatul sau femeia arătându-i greșelile celuilalt, ei ar fi dat putere și viaţă lucrurilor pe care le suprimaseră şi le acoperiseră, scoţându-le la vedere. În această stare, cineva poate provoca rupture între ei.

La fel, între doi prieteni, dacă o a treia persoană vine și începe să arate unuia dintre ei defectele și neajunsurile celuilalt, vorbind despre lucruri care sunt ascunse în ei, aceasta le-ar da acestor lucruri forţă și vitalitate, provocând rupture între ei.

Și poate acesta este motivul pentru care calomnia este interzisă chiar și atunci când este vorba de un adevăr, deoarece dezvăluie lucruri care erau ascunse anterior. Asta provoacă contrariul – ascunde virtuțile și dezvăluie greșelile prietenului – provocând astfel ruptură și ură între prieteni. Și, deși tot ce se spune este adevărat, motivul este acela că, după cum am spus mai sus, totul depinde de ceea ce este revelat și ceea ce este ascuns.

La fel este şi între om Creator. În timp ce răul său este acoperit și omul se consideră virtuos, el se simte calificat pentru a se angaja în Tora și Mitzvot (porunci / fapte bune), fiind demn de a urca în grad. Atunci, însă, când dimpotrivă virtuțile sale sunt acoperite fiind revelate numai neajunsurile sale, el nu poate să se angajeze în Tora și Mitzvot, deoarece simte că nu este apt pentru nimic.

Astfel, cel puțin el se va bucura de această lume ca o fiară, deoarece nu poate fi o ființă umană. Baal HaSulam s-a referit la asta, spunând că, de obicei, atâta timp cât cineva se angajează în Tora și Mitzvot, acesta își simte fundamentul și, atunci când se angajează în probleme trupeşti, nu simte nici o înjosire.

Ar fi trebuit, însă, să fie invers – în timp ce se angajează în probleme trupeşti, ar trebui să-şi simtă inferioritatea și să facă totul în mod firesc fără nicio însufleţire, în timp ce angajându-se în Tora și Mitzvot, să se considere pe sine ca întreg. Într-adevăr, este aceeași problemă pe care am menționat-o mai sus.

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

PATRU FAZE ALE LUMINII DIRECTE

Studiul începe cu un discernământ numit “Conexiunea dintre Creator şi creaturi”, dat fiind că noi nu vorbim despre Creator în Sine şi nu-L putem dobândi. În schimb, spunem: “Prin acţiunile Tale Te cunoaştem”, însemând că dobândirea se referă numai la acţiunile ce sunt o prelungire a Lui.

Această conexiune este numită şi “scopul Creaţiei”. Înţelepţii noştri au înţeles că dorinţa şi scopul Lui au fost în beneficiul creaturilor Lui. Aşadar, ordinea evoluţiei începe de la acest discernământ până când se ajunge la suflete, a căror rădăcină o constituie sufletul lui Adam haRişon, care este o prelungire din internalitatea lumilor BYA.

Alegoric vorbind, când Creatorul şi-a dorit binele pentru creaturile Lui şi-a dorit să le ofere 100 kg de plăcere. Prin urmare, El a trebuit să creeze anume creaturi care să-şi dorească să primească această plăcere. Am învăţat că dorinţa de a primi încântare şi plăcere este însăşi esenţa creaturii şi raţiunea pentru care Creaţia este numită “existenţă din absenţă”. Iar El a creat-o în aşa fel încât să-I fie împlinit Gândul de a-şi încânta creaturile.

Şi pentru a se naşte voinţa de a primi, a trebuit să existe o ordine de patru discernăminte, deoarece omul se poate bucura de ceva numai dacă acel ceva este conform dorinţei sale. De aceea numim Kli-ul (vasul) “voinţă de a primi”, sau “poftă”. Aşadar, în funcţie de nivelul la care există nevoia avem şi nivelul poftei de a satisface acea nevoie.

Sunt două condiţii pentru crearea unei pofte:

1. Omul trebuie să ştie ce să poftească. El nu poate pofti ceva ce nu a mai văzut sau de care nu a auzit vreodată.
2. Omul nu va fi avut lucrul dorit, deoarece dacă ar fi obţinut deja obiectul dorinţei, şi-ar fi pierdut pofta.

Pentru a fi îndeplinite aceste două condiţii, au ieşit la iveală, în voinţa de a primi, patru faze/discernăminte care, împreună cu rădăcina lor, sunt de fapt cinci. Al cincelea discernământ este numit Kli, adecvat primirii încântării şi plăcerii.

Ele urmează această ordine:

1) Keter: dorinţa Lui pentru împlinirea creaturilor Lui.

2) Hohma: Dorinţa Lui pentru împlinirea creaturilor Lui a creat o deficientă – o existenţă din absenţă – şi odată cu aceasta, a creat Lumina. Aşadar, abundenţa şi dorinţa de a primi abundenţa vin împreună. Este aşa întrucât dorinţa încă nu ştia  ce să poftească; prin urmare, s-a născut împreună cu împlinirea ei. Însă dacă are împlinirea, atunci îşi pierde dorinţa de împlinire, lipsind cea de-a doua condiţie necesară. Acest discernământ este numit Bhina Alef (primul discernământ) de Aviut (al dorinţei).

3) Bina: Deoarece Lumina vine de la Cel care dăruieşte, forţa dăruirii este inclusă în ea. Prin urmare, la finalul ei, Hohma îşi doreşte să-şi echivaleze forma cu cea a Creatorului, adică să nu fie primitor, ci dăruitor. Este o regulă în spiritualitate: “Orice generaţie a unei forme este considerată a fi un nou discernământ”. Prin urmare, acestui discernământ i se dă propriul nume – Bina, iar acesta este Bhina Bet (al doilea discernământ) de Aviut. Am învăţat de asemenea că, în timp ce aceea de jos îşi doreşte echivalarea de formă, Lumina care se extinde este Ohr Hasadim (Lumina Milei), iar aceasta este Lumina care străluceşte în Bina.

Întrebare: Dacă Bina pofteşte să dăruiască, de ce este considerată Aviut Bet (al doilea grad al lui Aviut)? Dimpotrivă, s-ar părea că ar trebui să fie mai pură decât Bhina Alef de Aviut (primul grad al lui Aviut).

Răspuns: Am explicat printr-o alegorie: O persoană îi dă prietenului un cadou, iar prietenul îl primeşte. După aceea se răzgândeşte şi decide că a primi nu este în interesul său şi returnează darul. La început, a fost sub influenţa şi dominaţia celui care dăruie; prin urmare, a primit. Îndată ce-a primit, însă, a simţit că este un primitor, iar această senzaţie l-a făcut să returneze darul.

Lecţie: În Bhina Alef, el a primit mulţumită dominaţiei celui care dăruie, însă încă nu se simţise ca un primitor. Iar când a văzut şi a simţit că este primitor, a încetat să mai primească, iar asta este Bhina Bet. Cu alte cuvinte, în acea stare a simţit că este primitor şi, drept urmare, a vrut să dăruiască celui care dăruise. De aceea Bhina Bet este numită Bina, pentru că s-a examinat/evaluat pe sine (Hitbonena în ebraică) ca fiind primitor şi drept urmare a vrut să dăruiască. Este şi motivul pentru care învăţăm că începutul studiului este de la Bina în jos.

4) ZA: La finalul ei, Bina a primit un fel de tragere care a apărut din scopul Creaţiei, pe care a trebuit să o primească deoarece scopul Creaţiei nu a fost ca creaturile să se angajeze în dăruire. Pe de altă parte, ea şi-a dorit echivalenţa de formă, dăruirea. De aceea, a făcut un compromis: ea va primi Hasadim (mila) şi iluminarea de la Ohr Hohma (Lumina Înţelepciunii).

Aceasta se numeşte Bhina Ghimel de Aviut, deoarece ea deja prelungeşte Hohma, având însă încă Hasadim în ea. De aceea se numeşte Zeir Anpin (fața mică). Hohma este numită Panim (față), ca în expresia “Înţelepciunea omului îi face faţă strălucitoare” însă primeşte această Ohr Hohma într-o Zeir, adică într-o foarte mică măsură. Însă acest discernământ încă nu este considerat Kli (vas), deoarece dacă poate dărui şi primi numai o iluminare de la Ohr Hohma, este un semn că pofta sa de a primi este incompletă, având totuşi şi puterea de a se angaja în dăruire.

5) Malhut: La sfârşitul său, Bhina Ghimel este stimulată de Sus să primească abundenţa din cauza dorinţei Lui de împlinire a creaturilor Lui. Până la urmă, scopul Creaţiei nu a fost ca cele inferioare să primească în Zeir Anpin. Prin urmare, această trezire o face pe Malhut să aibă dorinţă şi poftă de a primi Ohr Hohma aşa cum a strălucit în Bhina Alef, când a avut toată Ohr Hohma.

Însă diferenţa dintre Bhina Alef şi Bhina Dalet este aceea că Bhina Alef nu putea spune că se bucură de Ohr Hohma, deoarece încă nu dispunea de poftă şi de absenţă, deoarece Kli-ul şi abundența vin împreună. Însă Bhina Dalet pofteşte Ohr Hohma când nu o are; prin urmare, atunci când primeşte, simte încântarea şi plăcerea care vin din împlinirea dorinţei sale.

Numai această Bhina este numită Kli, deoarece îşi doreşte numai să primească. Toate Bhinot (pluralul pentru Bhina) de dinaintea ei sunt considerate “Lumină fără Kli”. Iar atunci când Bhina Dalet primeşte Lumina, este o stare numită “lumea Ein Sof” şi de asemenea “umplerea întregii realităţi”.

Întrebare: Dacă avem de a face cu spiritualitatea, acolo unde nu este timp şi nici spaţiu, ce înseamnă “umplerea întregii realităţi”?

Răspuns: Să ne reîntoarcem la alegoria de la începutul acestei explicaţii, alegorie în care El a vrut să dea creaturilor Lui 100 kg de plăcere şi drept urmare a trebuit să creeze în creaturi 100 kg de deficienţă şi dorinţă de a primi, corespunzător plăcerii. Atunci când cele 100 kg de dorință primesc 100 kg de umplere, asta se numeşte“umplerea întregii realităţi”, adică nicio deficientă nu este lăsată fără umplere.

Iar acum vom explica înţelesul numelui Malhut de Ein Sof: Acest Malhut, care pofteşte să primească abundența care să-i umple deficiența este numită “primire cu intenţia de a primi”. Asta înseamnă că primeşte pentru a-şi satisface lipsa. Într-o fază ulterioară, ea pune capăt şi o restricţie (Ţimţum) folosirii acestui Kli. Însă în faza iniţială, de care ne ocupăm, încă nu a pus acest Sof (sfârşit) şi nici un Sium (încheiere); prin urmare, acest stadiu este numit Ein Sof (fără sfârşit).

Am învăţat că la sfârşitul ei, după ce a primit abundenţa, s-a trezit în Hohma o dorinţă de a dărui, adecvată dorinţei de a dărui a Emanatorului. De asemenea, imediat ce Malhut a primit Lumina, aceasta a deşteptat în ea o dorinţă de a dărui, pentru că această Lumină are puterea de a dărui. Bina şi-a dorit să dăruiască, însă nu a reuşit deoarece din calitatea Bina lipseşte scopul Creaţiei. Chiar şi primirea iluminării ei în ZA nu a fost suficientă, din moment ce dorinţa Creatorului de a aduce împlinirea creaturilor Lui a fost pentru abundenţă, nepotrivită pentru ZA. Prin urmare, cum ar putea Malhut să dobândească echivalență de formă şi să atingă de asemenea scopul Creaţiei?

Este spus despre asta că a inventat ceva nou: pentru ca Malhut să primească totul, însă nu precum Ein Sof, unde totul era cu intenţia de a primi, ea o va face cu intenţia de a dărui. Aşadar, pe de-o parte, ar realiza scopul Creaţiei de împlinire a creaţiilor Sale, deoarece ea ar primi totul şi, pe de altă parte, direcţia ar fi spre dăruire, ceea ce înseamnă echivalență de formă.

ŢIMŢUM ALEF

Decizia lui Malhut de a nu vrea să primească cu intenţia de a primi, este considerată respingere a Luminii. Această stare este numită Ţimţum (restricţie). Este o regulă în spiritualitate că orice apariţie a unei forme noi este considerată un nou discernământ. Aşadar, trebuie să discernem două stări:

1. Când Bhina Dalet a primit toată Lumina cu un Kli numit “poftă”. Asta se numeşte “umplerea întregii realităţi”. Ea poartă totodată numele de “lumea Ein Sof”.
2. După ce şi-a dorit echivalența de formă. Această stare este considerată o lume diferită, numită “lumea Ţimţum”, de la care Lumina s-a îndepărtat.

Prin urmare, conform distincţiei făcute, Hohma a primit şi Bina a reflectat Lumina, Malhut rămânând aşa cum a fost, în faza de lume Ein Sof, primind toată Lumina. Iar acum putem distinge o nouă Malhut, care reflectă Lumina.

Ar trebui să ştim că în prima fază, numită Ein Sof, a fost “El este Unul şi Numele Lui Unu”, însemnând că Lumina şi Kli-ul au fost un discernământ. Numai după Ţimţum a existat o distincţie a patru faze, sau zece Sfirot, deoarece Lumina s-a îndepărtat de ele.

Întrebare: Ca urmare a acestui Ţimţum, Lumina s-a îndepărtat din toate cele zece Sfirot. Acest lucru este uimitor, deoarece Ţimţums-a făcut pe primirea cu intenţia de a primi, care este Bhina Dalet şi nu în celelalte Behinot!

Răspuns: Primele trei Behinot nu sunt considerate Kelim, ele susţinând numai o ordine a evoluţiei, la sfârşitul căreia se naşte Kli-ul, numit primire cu intenţia de a primi şi apare ca fiind distinct de Cel care Dăruie. Însă primele trei Behinot încă nu sunt distincte de Cel care Dăruie.

După ce s-a născut Malhut, ea şi-a dobândit cauzele. Prin urmare, nu se poate spune că, după Ţimţum, Lumina a rămas în cele Nouă Superioare, deoarece ele nu fac parte din Kelim. Singurul Kli este Malhut şi dacă ea nu vrea să primească Lumina, toată Lumina se îndepărtează, iar ea nu primeşte nimic.

Şi Ari a spus “Ţimţum a fost aceeaşi”, fără distincţie între grade.

Întrebare: Dacă este aşa, de ce spunem că cele patru Behinot devin distincte după Ţimţum?

Răspuns: Distincţia în ceea ce priveşte cauza şi consecinţa s-a făcut, însă nu a fost nicio distincţie între Sus şi jos.

Întrebare: Ce înseamnă în spritualitate Sus şi jos?

Răspuns: Importanţă – în timp ce cauza şi consecinţă nu implică importanța. De exemplu, Vilna Gaon a fost o consecinţă a tatălui său, însă care a fost mai importantă, cauza sau consecinţa?

Trebuie să înţelegem de ce nu a fost nicio distincţie între Sus şi jos. Malhut a primit Lumina care “umple întreaga realitate”, iar asta nu este considerată o deficiență sau o inferioritate ca importanţă. Prin urmare, ar fi putut să rămână în acea fază dacă nu ar fi ales să facă Ţimţum.

Asta este ceea ce Ari vrea să susţină când spune că Ţimţum a fost aceeaşi, că Malhut nu a fost de o importanţă inferioară. Atunci, ceea ce este mai îndepărtat de Malhut devine de o importanţă Superioară, iar ceea ce este mai apropiat de Malhut devine de o importanţă inferioară.

CELE ZECE SFIROT DE IGULIM (CERCURI) ŞI LINIA LUI EIN SOF CARE LE UMPLE

După Ţimţum, Kelim au rămas goale şi în ele au rămas Reşimot (amintiri / reminiscenţe) ale Luminii pe care au avut-o. Ele sunt numite “cele zece Sfirot de Igulim din lumea Ţimţum”. Sunt numite Igulim pentru a face aluzie la chestiunea legată de Sus şi jos care nu li se aplică, la fel cum este într-un cerc corporal.

Şi deoarece Malhut este operatorul, deoarece ea este Kli-ul efectiv, Malhut de Igulim s-a întors şi a prelungit Lumina pentru a primi cu intenţia de a dărui. Iar aici învăţăm o regulă nouă: “O dorinţă în Cel Superior devine o lege obligatorie în cel inferior”. Prin urmare, acum îi este interzis să primească.

Am propus cândva o alegorie pe tema asta: În ajunul unei luni noi este momentul pentru a spune rugăciunea mică de Yom Kipur (Ziua Ispăşirii) şi pentru o trezire spre căinţă. Câteodată, unii se întreabă dacă să postească sau nu în acea zi. Nu este obligatoriu să se postească şi, la fel, nu există nicio interdicţie alimentară. Prin urmare, alegerea este la latitudinea fiecăruia.

Dacă, în cele din urmă, cineva decide să postească, pentru ca mai târziu să regrete şi să-şi doreşte să mănânce, regula este că acum îi este interzis să mănânce, astfel încât “nu-şi va încălca cuvântul” referitor la jurământ. Aşadar, vedem că iniţial nu era nicio interdicţie asupra mâncării, pentru ca, după ce a ales să postească, să-i fie interzis să mănânce.

Lecţie: La început, Malhut nu a vrut să primească din proprie alegere. Însă acum, pentru că prelungeşte din nou Lumina, îi este interzis să primească Lumina. Iar dacă există interdicţia, atunci există Sus şi jos ca importanţă. Prin urmare, această extindere se numeşte “o linie care se prelungeşte din Ein Sof şi de Sus în jos”.

De asemenea am învăţat că deşi Igulim au prelungit Lumina, ele au primit-o numai de la linie. Trebuie să înţelegem de ce este astfel: Orice formă nouă în spiritualitate este un nou discernământ. Drept urmare, sunt două tipuri de Kelim (pluralul pentru Kli):

1. Kelim în care nu există nicio interdicţie de primire.
2. Kelim care acum s-au prelungit, cu extensia Luminii şi al căror Malhut se numeşte Malhut de Yoşer (onestitate), asupra căreia este o interdicţie de primire, datorită regulii: O dorință în Cel Superior devine lege obligatorie în cel inferior.

De asemenea am învăţat că Igulim ar trebui să primească Lumina de la ceea ce au atras din nou. Această Lumină este numită “o linie”. Ea conţine Sus şi jos ca importanța şi nu mai există o altă Lumină. Acesta este înţelesul faptului că Igulim nu au Lumină decât de la linie.

Totuşi, este o mare diferenţă între Malhut de Igulim şi Malhut a liniei. Malhut de Igulim a avut Lumină sub forma de “umplere a întregii realităţi”, în timp ce Malhut de Yosher nu a avut niciodată nici-o Lumină, nici nu va avea vreodată Lumină în Kli-ul ei, numit “primire cu intenţia de a primi”.

LINIA ŞI ZIVUG DE HAKA’A

Până acum am discutat trei faze:

1. Voinţa de a primi care a fost creată în lumea Ein Sof şi care a primit toată Lumina.
2. În lumea Ţimţum a devenit evident faptul că voinţa de a primi trebuie corectată în scop decorativ.
3. În linie este clar faptul că Kli-ul trebuie corectat datorită deficienței. Altfel Lumina nu se va extinde în el.

Şi acum vom discuta despre linie. Am învăţat deja că linia are Sus şi jos ca importanță, întrucât Malhut a liniei a avut interdicţie de a primi deoarece ea este considerată primire cu intenţia de a primi. Regula este că în toate gradele, numele Malhut nu a fost schimbat, care este “primire cu intenţia de a primi”. Iar Lumina ei este Ohr Hozer, însemnând că îşi doreşte să dăruiască Celui Superior.

Iar când Lumina se extinde în Malhut, ea a făcut un Zivug de Haka’a, un Masah, care implică oprirea Luminii şi efectuarea evaluărilor. De pildă, ea şi-a asumat că poate primi numai două zeci la sută din Lumină cu intenţia de a dărui. Prin urmare, a decis să îmbrace numai atâta Lumină.

Totuşi, a simţit că este prea multă plăcere în cele opt zeci la sută din procentele rămase şi dacă ar fi primit-o ar fi făcut-o cu intinţia de a primi. Prin urmare, a decis să nu primească acea parte a Luminii. Aşadar care este diferenţa între un Ţimţum şi un Masah (ecran)?

• Un Ţimţum se petrece prin alegere, aşa cum am învăţat că Masah a avut toată Lumina şi a ales să nu o primească.
• Un Masah este dominaţia Celui Superior asupra celui inferior. Prin urmare, chiar dacă cel inferior şi-a dorit să primească, Cel Superior nu-i permite.

Înţelesul termenului Zivut de Haka’a (cuplare prin lovire) este următorul: În corporalitate, câteodată se întâmplă ca atunci când oamenii au păreri diferite, aceştia se ciocnesc unul de altul. În spiritualitate, când două entităţi se contrazic una pe alta, se consideră că se lovesc una de alta.

Şi care ar fi disputa? Cel Superior, care îşi doreşte să aducă împlinire  creaţiilor Lui, trezeşte în cel inferior o dorinţă de a primi toată Lumina. Însă cel inferior îşi doreşte contrariul, să-şi echivaleze forma şi prin urmare nu îşi doreşte deloc să primească. Aceasta este impactul care se desfăşoară între Cel Superior şi cel inferior.

Până la urmă, ei se echivalează şi crează o unire şi un Zivug între ei. Cu alte cuvinte, cel inferior primeşte Lumina întocmai cum îşi doreşte Cel Superior, însă numai atâta cât poate primi cu intenţia de a dărui, aşa cum îşi doreşte cel inferior. Aşadar, avem două lucruri aici: 1) echivalență de formă şi 2) primirea Luminii.

Cu toate acestea, Zivug-ul este posibil numai dacă îl precede o lovire, deoarece fără lovire şi cu dorinţa celui inferior de a primi Lumină, aceasta ar fi o opoziţie şi o distincţie faţă de Creator. Acest proces de Zivug de Haka’a este numit Roş (cap). Un Roş  înseamnă rădăcină, un potenţial, care are nevoie de un proces de împlinire. Roş-ul există datorită existenţei Sof-ului, interzicerea primirii. Prin urmare, Malhut este obligat să evalueze, iar asta se numeşte Roş, care precede primirea efectivă.

În consecinţă, putem înţelege cuvintele lui Ari de la începutul cărţii Talmud Eser Sfirot (Studiul celor Zece Sfirot): “Iată că înainte ca emanaţiile să fi fost emanate şi creaturile să fie fost create, etc., şi nu exista o asemenea parte precum capul, sau sfârşitul”, etc.(…). Este aşa întrucât în Ein Sof, încă nu a fost o interdicţie a primirii; prin urmare, a primit imediat. Însă acum că este sfârşitul, ar trebui să distingem între Roş, care e potenţialul şi Guf (corp), care e împlinirea.

Iar după aceea primeşte efectiv, însemnând că cele douăzeci de procente pe care le-a primit cu intenţia de a dărui sunt considerate Toh (interior) al gradului, iar locul în care se extinde Lumina este numit de la Peh (gură) la Tabur (buric). Iar Malhut de Toh se situează la Tabur, spunând “Ce primesc de aici înainte, însemnând cele optzeci de procente, vor fi cu intenţia de a primi. Prin urmare, nu vreau să primesc ca să nu fiu diferit”. Prin urmare, Lumina se îndepărtează, iar acest discernământ este numit Sof al gradului.

BITUŞ ÎNTRE LUMINA INTERIOARĂ ŞI LUMINA ÎNCONJURĂTOARE ÎN PARŢUF

Tot ceea ce s-a discutat aici despre RTS (Roş, Toh, Sof) se referă la primul Parţuf, numit Galgalta, care foloseşte Aviut din Bhina Dalet. Şi am mai învăţat că Galgalta a primit maximum pe care-l putea primi cu intenţia de a dărui. Nu putea primi mai mult. Totuşi, am învăţat că în Gândul Creaţiei, Kli-ul a primit totul. Este aşa întrucât Kli-ul de primire cu intenţia de a primi a fost creat de Creator, în timp ce în Kli-ul pe care îl face cel inferior, numit “cu intenţia de a dărui”, există o limită în cantitatea pe care o poate primi. Rezultă că nu este un Kli  care să poată primi cele optzeci de procente de Lumină care au rămas în afară Parţuf-ului.

Aşadar, ce se va întâmpla cu ele? Pentru a corecta asta, a fost creat Bituş-ul dintre Lumina Interioară şi Lumina Înconjurătoare. Acestea sunt cuvintele lui Ari în ceea ce priveşte această chestiune (Talmud Eser Sfirot, Partea 4, Capitolul 1, Punctul 4): “Când Luminile Interioare se conectează cu Luminile Înconjurătoare, ele se conectează în Peh. Prin urmare, când se ridică împreună în afara lui Peh, legate împreună, se lovesc şi se luptă una cu alta iar loviturile lor generează Kelim”. Aşadar, prin lovituri sunt generate Kelim.

Iar noi trebuie să înţelegem de ce 1) Ohr Pnimi(Lumina Interioară) şi Ohr Makif (Lumina Înconjurătoare) se lovesc una de alta şi 2) de ce această luptă generează Kelim.

Răspuns: Am spus deja că în spiritualitate are loc o luptă atunci când două lucruri sunt opuse unul celuilalt. Trebuie, însă, şi să înţelegem de ce se petrece această luptă atunci “când apar împreună în afara lui Peh”.

La Roş-ul gradului, 100% din Lumină se extinde fără vreo distincţie între cea Interioară şi cea Înconjurătoare. Este aşa întrucât dorinţa Lui de a aduce împlinire creaturilor Lui este completă. Însă cel inferior, care este limitat, evaluează şi decide, de pildă, că poate primi numai douăzeci de procente cu intenţia de a dărui. Asta se întâmplă în Roş, în potenţial. “Când apar împreună în afara lui Peh”: Apariţia, în spiritualitate, este numită “revelare”, când ceea ce a fost în potenţial este revelat în realitate. În acel moment, se primeşte o parte şi se respinge o alta, care devine Ohr Makif.

Acest Ohr Makif, pare să vină la Masah şi să obiecteze “Comportamentul tău, adică faptul că ai ridicat Masah-ul, nu este bun, întrucât cum va mai fi în felul acesta împlinit scopul Creaţiei de a face bine creaturilor Lui? Cine va mai primi Lumina?”.

Pe de altă parte, Ohr Pnimi este de acord cu Masah-ul, deoarece expansiunea Luminii în interior se face chiar prin Masah şi prin Ohr Hozer (Lumina Reflectată). Această dispută este numită Bituş între Ohr Makif şi Ohr Pnimi, sau Bituş-ul Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif) în Masah.

Adevărul este că Ohr Makif este pe dreapta; prin urmare, Masah-ul este de acord cu ea. Şi deoarece este de acord, nu mai poate să respingă şi să ridice Ohr Hozer şi prin urmare, nu mai poate primi cu intenţia de a dărui. Aşadar, Lumina se îndepărtează şi Masah-ul este purificat, adică încetează să mai primească. Această stare este numită Din (judecată) şi Achoraim (posterior, spate).

Şi deoarece fiecare Bhina (discernământ) constă din patru Behinot, Masah-ul se îndepărtează treptat, începând cu Bhina Dalet din Bhina Dalet, apoi cu Bhina Gimel din Bhina Dalet, ş.a.m.d. până când se ridică la pe Peh a Roş-ului,sursa din care a venit Masah-ul din Guf. Cu alte cuvinte, încetează să mai primească în totalitate.

Pe măsură ce se ridică, foloseşte un Aviut mai mic de fiecare dată şi astfel primeşte Lumini mai mici cu intenţia de a dărui. De pildă, când se înălţa la Bhina Alef, poate primi numai Lumina Ruach. Când se ridică la Bhinat Şoreş (rădăcina), poate primi numai Lumina Nefeş, cu intenţia de a dărui. Într-un final, nu poate primi nimic cu intenţia de a dărui şi astfel încetează în totalitate să mai primească.

Întrebare: Care este beneficiul Luminii Înconjurătoare (Ohr Makif), care vrea să strălucească drept urmare scopului Creaţiei şi care astfel îşi doreşte ca Masah-ul să primească mai mult? Până la urmă, lucrurile se desfăşoară în contrast cu voinţa sa, întrucât Masah-ul pierde chiar şi ce a avut!

Răspuns: Toate gradele care au apărut în timpul îndepărtării luminii nu sunt reminiscenţe din ceea ce a avut la început, deoarece este o regulă: “Nu există nici-o generaţie a Luminii care să nu se extindă din Ein Sof”. Asta înseamnă că fiecare discernământ apare într-un discernământ nou. Aşadar, la început, nu putea să primească nimic mai mult. Însă acum că Bhina Dalet s-a îndepărtat, poate primi mai mult de la Bhina Ghimel.

Acesta este sensul pentru care Kelim au fost create prin Bituş, adică înainte de Bituş nu mai avea Kelim de primire, pentru că primise tot ce putuse cu intenţia de a dărui. După Bituş, însă, când a fost purificat Masah-ul din Bhina Dalet, a fost loc de primire în Bhina Ghimel, deoarece s-a îndepărtat de Bhina Dalet şi nu a avut nimic. Iar când s-a îndepărtat de Bhina Ghimel, a putu primi în Bhina Bet.

Se naşte totuşi o întrebare: Unde este împlinirea dacă de fiecare dată primeşte mai puţin?

Răspuns: Nu există absență în spiritualitate. Asta înseamnă că orice apare, rămâne, doar că nu se vede şi încă nu poate produce plăcere, în afară de ceea este vizibil. Însă când munca este încheiată, toate Luminile apar dintr-odată. Prin urmare, la sfârşit există împlinire.

Baal HaSulam a prezentat cândva o alegorie pe tema asta: Doi oameni care au fost prieteni de copilărie, s-au despărţit fiind adulţi. Unul a devenit rege, iar celălalt, un sărăntoc. După mulţi ani, cel sărac a auzit că prietenul său a devenit rege şi s-a decis să meargă în ţara prietenului său pentru a-i cere ajutor. Şi-a împachetat puţinele lucruri pe care le avea şi a plecat.

Când s-au întâlnit, i-a spus regelui că el este un nevoiaş, şi cu asta i-a atins inima regelui. Regele i-a spus prietenului: “Am să-ţi dau o scrisoare pentru trezorierul meu ca să-ţi permită să intri în trezorerie vreme de două ore. În aceste două ore, oricât reuşeşti să aduni este al tău”. Sărmanul om s-a dus la trezorier, înarmat cu scrisoarea şi a primit mult doritul permis. A păşit în trezorerie cu o cutie cu care obişnuia să cerşească şi în cinci minute şi-a umplut cutia până la buză şi voios a ieşit din trezorerie.

Însă trezorierul i-a luat cutia şi a împrăştiat întreg conţinutul. Apoi i-a spus nevoiaşului înlăcrimat “Ia cutia şi umple-o din nou”. Sărmanul om a păşit încă o dată în trezorerie şi şi-a umplut cutia. Însă când a păşit afară, ca şi data trecută, trezorierul i-a împrăştiat conţinutul.

Acest ciclu s-a repetat până când s-au scurs cele două ore. Ultima oară când cerşetorul a ieşit, i-a spus trezorierului: “Te implor, lasă-mi ce am adunat. Timpul mi-a expirat şi nu mai pot intra în trezorerie”. Atunci trezorierul i-a spus: “Conţinutul acestei cutii este al tău şi la fel şi tot ceea ce ţi-am împrăştiat din cutia ta în ultimele două ore. Ţi-am împrăştiat banii de fiecare dată deoarece am vrut să fii în avantaj, doarece de fiecare dată, tu veneai cu micuţa ta cutie plină şi nu mai aveai loc pentru mai mult”.

Lecţie: Orice primire a Luminii în scopul de a dărui rămâne. Însă dacă Lumina rămâne, nu am vrea să primim mai mult, deoarece nu am putea să primim cu intenţia de a dărui mai mult decât am primit. Prin urmare, fiecare nivel trebuie să se îndepărteze, de fiecare dată corectăm un Kli al voinţei de a primi cu intenţia de a dărui, până când toată voinţa de a primi este corectată. Atunci, toate Luminile vor străluci deodată.

Şi acum să ne întoarcem la purificarea Masah-ului. Prima prelungire care a apărut de la Peh în jos, este numită Ta’amim (arome), de la versul “cum cerul gurii gustă mâncarea”. După Bituş de Ohr Makif, Masah-ul a început să se purifice , iar pe această cale, a produs un nivel nou de fiecare dată. Aceste grade se numesc Nekudot (puncte).

Am explicat deja cuvintele lui Ari, despre cum au fost făcute Kelim prin Bituş, deoarece acum au posibilitatea să primească mai multă Lumină. Însă Baal HaSulam interpretează diferit crearea Kelim (pluralul pentru Kli): Când Lumina era în Kli, Lumina şi Kli-ul erau amestecate una cu cealaltă. Prin Bituş, Lumina s-a îndepărtat, iar apoi Kli-ul a devenit vizibil.

Interpretare: Când Lumina străluceşte în Kli, deficienţa Kli-ului este imperceptibilă; prin urmare, nu merită numele de Kli. Este aşa întrucât fără Kli, Lumina nu poate străluci. Prin urmare, sunt de-o importanță egală. Însă odată ce Lumina se îndepărtează, Kli-ul este remarcat ca un Kli, iar Lumina ca Lumină.

Punctul (Nekuda) de restricţionare (Ţimţum) constituie raţiunea pentru care gradele care apar în timpul purificării se numesc Nekudot.

Dar ce este Punctul (Nekuda) de restricţionare (Ţimţum)? Sfântul Zohar spune că Malhut este numită “un punct negru fără nici-o albeaţă în el”. Asta înseamnă că în timpul întunericului, Malhut este numită “punct”. Iar atunci când are loc Ţimţum şi este interzisă primirea cu intenţia de a primi, punctul devine negru. Cu alte cuvinte, punctul de restricţionare (Ţimţum) este prezent indiferent dacă este imposibilă primirea cu intenţia de a dărui şi există o dorinţă de a primi cu intenţia de a primi.

Pentru a reveni la subiectul nostru, când Masah-ul a fost purificat în Bhina Dalet, lui Bhina Dalet i-a fost interzisă primirea. Acesta este înţelesul faptului că punctul de Ţimţum se află la ea. Însă Bhina Ghimel mai putea încă să primească, iar când Masah-ul a fost purificat în Bhina Ghimel, de asemenea, acesta devine  punctul deŢimţum.

Ar trebui de asemenea să explicăm diferenţa dintre Roş, Toh şi Sof: Roş-ul este considerat “potenţial”, însemnând că acolo nu există nici-o primire. Două părţi s-au extins de la Roş:

• O parte poate primi Lumina şi poartă numele de zece Sfirot din Toh. Lumina este abundența care intră în Kelim şi este numită Ohr Pnimi, care este Ohr Hohma -Lumina dorinţei Lui de a aduce împlinire creaturilor Lui.
• A doua parte care s-a extins de la Roş este acea parte a dorinţei de a primi cu intenţia de a primi, pe care nu vrea să o folosească. Spune că nu vrea să primească acolo, adică o închide. Prin urmare, această parte poartă numele de zece Sfirot din Sof.

Întrebare: Am învăţat că Sfirot vine de la cuvântul “safir” adică strălucire. Însă Malhut a Guf-ului, numită Malhut de Tabur, dacă nu vrea să primească şi pune un Sof (sfârşit) Luminii, de ce se mai dă acestei părţi numele de Sfirot?

Răspuns: Sunt numite zece Sfirot deoarece, într-adevăr, Lumina a strălucit pentru ele. O explicaţie a acestui lucru se poate găsi în Partea 4, Capitoul 5, Punctul 1, unde se explică diferenţa dintre Toh şi Sof: “De la Peh de AK apar zece Sfirot interioare şi zece Sfirot înconjurătoare. Acestea se extind de vizavi de Panim până vizavi de Tabur-ul lui AK. Aceasta este Lumina esenţială, însă de asemenea străluceşte şi pe laterale şi de jur împrejurul lui Adam”, adică nu în mod necesar în opoziţie cu Panim, dar şi din laterale.

La Punctul 2, el interpretează cuvintele lui Ari după cum urmează: “Pe scurt, vom explica că de la Tabur în sus se numeşte Panim. Întrucât Lumina Hohma, considerată Lumina esenţială, este răspândită acolo, iar de la Tabur în jos se numeşte Achor (posterior, spate), deoarece se consideră primire cu intenţia de a primi. Prin urmare, Lumina Hohma nu se răspândeşte acolo, ci vine pe lateral”.

În josul aceleiaşi pagini, el continuă: “(…) întrucât prin Ohr Hozer, care este Ohr Hasadim, ajunge Bhina Dalet la Parţuf”. Asta înseamnă că Malhut de Tabur nu vrea să primească acolo, deoarece este voinţa de a primi cu intenţia de a primi. În schimb, vrea echivalența de formă, numită Hasadim“. Astfel ea primeşte şi iluminarea Hohma, deşi sub formă de “Lumină feminină”, adică numai primind şi nu dăruind”. “Primind şi nu dăruind” înseamnă că nu vrea să-şi dăruiască sieşi Lumină, ci dimpotrivă, spune că nu vrea să primească.

Şi prin această alipire (Dvekut), o iluminare a Luminii Hohma străluceşte asupra ei, iar asta se numeşte “iluminarea Hohma”. În consecinţă, diferenţa dintreToh şi Sof este că Ohr Hohma străluceşte în Toh şi în Sof atâta vreme cât ea nu vrea să primească, urmărind echivalența de formă, Lumina care străluceşte fiind Ohr Hasadim în iluminarea Hohma.

Şi mai trebuie să explicăm de ce denumirile din Ohr Hasadim sunt “dreapta” şi “stânga”, în timp ce în Ohr Hohma sunt “lung” şi “scurt”. Când Lumina străluceşte în Hasadim, se numeşte “dreapta” iar în Hohma,“lung”. Iar când nu străluceşte, în Hasadim se numeşte “stânga” şi în Hohma, “scurt”.

Întrebare: Ce înseamnă aceste nume?

Răspuns: Am învăţat că Ohr Hohma străluceşte în vasele de primire cu intenţia de a dărui, desigur. Prin urmare, măsura iluminării depinde de măsura lui Aviut. Asta se numeşte “Sus” şi “jos” şi de aceea denumirile în Ohr Hohma sunt “lung” şi “scurt”. Însă Ohr Hasadim nu se extinde în funcţie de Aviut şi nu este dependentă de aceasta. Prin urmare, denumirile în Ohr Hasadim sunt legate de lăţime: “dreapta” şi “stânga”, presupunând că strălucesc la acelaşi nivel  şi nefiind determinant pentru ele dacă este mai mult sau mai puţin Aviut.

UN PARŢUF INTERIOR

Până aici am discutat despre primul  Parţuf de AK, numit  Galgalta  sau  Parţuf-ul Interior din AK. Acum vom explica Parţuf-ul interior. Există o regulă după care în toate lumile există Parţufim (pluralul pentru Parţuf) interiori, având patru îmbrăcăminţi. Îl vom explica în lumea AK: Parţuf-ul Galgalta are în gradul său HaVaYaH complet iar din fiecare literă a HaVaYaH a fost generat un grad complet.

• Propriul Roş, numit Keter sau “vârful lui Yod”, este intangibil.
• De la Peh la Hazeh, este Yod din HaVaYaH, de acolo fiind generat Parţuf-ul AB din AK, care îl îmbracă.
• Din primul Hey, numit Bina, este generat Parţuf-ul SAG, de la Hazeh în jos. De aceea, Yod-Hey, care sunt AB şi SAG, îl îmbrăcă de la Tabur în sus. Iar sub Tabur, sunt Vav-Hey din HaVaYaH.
• Vav se numeşte a treia Superioară din NHY, numită Parţuf-ul MA şi din el este generată lumea Nekudim, care îmbracă acel loc.
• Din ultimul său Hey, numit Malhut, care sunt cele două treimi inferioare din NHY ale lumii AK, a fost generat Parţuf-ul BON, numit “lumea Atzilut”, care foloseşte Aviut Şoreş .

REŞIMOT

Când Lumina părăseşte Parţuf-ul Galgalta, rămân Kelim goale iar în acestea sunt rămase Reşimot ale Luminilor care au strălucit în Kelim. Înţelesul Reşimot este aşa cum vedem în corporalitate: când mănânci o mâncare delicioasă, sau asculţi ceva plăcut, îţi rămâne un gust a ceea ce ai experimentant, făcându-te să retrăieşti ceea ace ai avut. Similar, o Reşimo (singularul pentru Reşimot) este o dorinţă pentru ceea ce ai avut.

Sunt două discernăminte în Reşimot:

1. Lumina pură a Reşimo şi
2. Lumina grosieră a Reşimo.

Asta înseamnă că întrucât Ohr Yaşar (Lumina Directă) globală a strălucit în Kelim, purtând numele de “Ohr Hozer (Lumina Reflectată) globală”, atunci când Ohr Yaşar se îndepărtează, ea lasă o Reşimo (reminiscenţă) care este o parte din Ohr Yaşar. Această Reşimo se îmbracă într-o parte din Ohr Hozer care a fost acolo, adică lasă o amintire a faptului că a lucrat cu intenţia de a dărui. Asta se numeşte Reşimo a Luminii (Ohr) Hozer.

• Ce rămâne din Ohr Yaşar se numeşte “Lumina pură a Reşimo”;
• Iar ce rămâne din Ohr Hozer se numeşte “Lumina grosieră aReşimo”.

Ambele sunt îmbrăcate în Ohr Hozer globală, numită Kli şi ambele constituie un discernământ.

Explicaţie: Când Luminile strălucesc în Kelim spunem că Lumina şi Kli-ul sunt amestecate între ele până când Lumina şi Kli-ul nu se mai disting. Asta înseamnă că ele îndeplinesc aceeaşi acţiune şi că niciuna nu poate fi fără cealaltă. Sunt precum mâncarea şi apetitul: ambele îndeplinesc aceeaşi acţiune, deoarece este imposibil să mănânci dacă există apetitul, dar nu şi mâncarea şi de asemenea este imposibil să mănânci dacă este mâncarea, dar nu şi apetitul. Însă după aceea, când Lumina se îndepărtează, distingem Kli-ul, adică Ohr Hozer primeşte acolo un Kli.

La fel este şi în ceea ce priveşte Reşimot: când Lumina pură şi Lumina grosieră sunt împreună, ambele sunt numite Lumină şi sunt amestecate între ele.Iar când Lumina pură este distinctă de Lumina grosieră, Lumina grosieră primeşte un nume nou: Niţoţin (scântei).

Ar trebui să înţelegem de ce atunci când se îndepărtează Ohr Yaşar globală, Ohr Hozer globală este numită Kli, iar când Ohr Yaşar din Reşimo pleacă, Lumina grosieră din Reşimo este numită Niţoţ (scânteie), adică o scânteie de Lumină.

Răspuns: Ar trebui să spunem că atunci când Ohr Yaşar se îndepărtează, ea nu mai străluceşte deloc.  Însă atunci când se îndepărtează Ohr Yaşar din Reşimo, ea străluceşte de la distanţă.

Acum putem înţelege chestiunea legată de rădăcina Kelim şi rădăcina Luminilor: există o regulă după care toate lumile apar în formă de sigiliu şi amprentă. Asta înseamnă că aşa cum discernământul a apărut prima dată, lumile se extind de Sus în jos în aceeaşi ordine. Prima dată când acele Kelim au apărut, a fost în Parţuf-ul Galgalta. De aceea acesta este considerat “rădăcina vaselor” (Kelim).

Asta înseamnă că atunci când Lumina străluceşte în Kelim, ele sunt amestecate. Din acest motiv, este imposibil să deosebim Lumina de Kli. Însă după plecarea Luminii, apar vasele (Kelim). De asemenea, Reşimo a Luminii Hohma din Kli-ul Hohma, etc. Prin urmare, când discutăm despre Kelim, începem cu KHB.

Iar când a fost generat al doilea Parţuf, numit AB, unde străluceşte Lumina Hohma, urmând regula după care fiecare Lumină care vine străluceşte în cel mai pur Kli, numit Keter, acum Lumina Hohma străluceşte în Kli-ul Keter. Acesta se numeşte “rădăcina Luminilor”, care sunt aranjate în această ordine, ordinea lui HBD. În felul acesta putem înţelege de ce uneori Parţuf-ul începe cele zece Sefirot cu KHB iar alteori cu HBD.

TAGHIN ŞI OTIOT

Acum vom explica problema ;egată de Taghin şi Otiot. Am învăţat că Reşimot care au rămas din Ta’amim se numesc Taghin. Uneori denumim Reşimot care au rămas din Nekudot, cu numele Otiot. Motivul este că atunci când se purifică întregul Parţuf Galgalta, care este Bhina Dalet din Aviut, Masah-ul a fost inclus în Reşimot al tuturor nivelurilor care s-au îndepărtat. Acest nivel s-a ridicat la Roş-ul gradului şi a cerut puterile pe care le-a pierdut. Şi întrucât ultima Bhina este pierdută, datorită Bituş-ului Luminii (Ohr) Makif care a slăbit forţa Masah-ului, nu a putut depăşi Bhina Dalet, ci numai Bhina Ghimel, care este similară cu Nekudot.

Şi am învăţat că au rămas două tipuri de Reşimot – una dintre Reşimo a rămas din Lumina Keter şi a fost îmbrăcată în Kelim, numită Dalet de Hitlabşut (îmbrăcăminte). S-a pierdut, totuşi, acea Reşimo a puterilor şi intensificărilor. Este spus despre asta că “ultima Bhina este pierdută” şi ce a rămas este numai Ghimel de Aviut.

Rezultă că atunci când Masah-ul din Guf-ul lui Galgalta s-a ridicat la Roş-ul lui Galgalta, a cerut puterea Masah-ului pentru ambele tipuri de Reşimot:

1. În Dalet, Reşimo din nivelul Ta’amim.
2. În Aviut a nivelului Nekudot.

Prin urmare, au fost făcute două Zivugim în Roş-ul gradului:

1. În Dalet din Hitlabşut la nivelul Keter.
2. În Ghimel din Aviut la nivelul Hohma.

De asemenea am învăţat că Dalet din Hitlabşut străluceşte numai în Roş-ul gradului celui inferior, Roş-ul lui AB. Însă Ghimel din Aviut are de asemenea Hitpaştut în Guf. Şi deoarece Guf-ul este numit Kelim şi Otiot, Reşimo din Aviut, adică Reşimo din Nekudot este numită Otiot. Asta întrucât, după aceea, Kelim se întind pornind de la această Reşimo, în timp ce Reşimo din Hitlabşut rămân ca Taghin, strălucind numai în Roş-ul gradului.

Iată cum a explicat-o el, oral: Ghimel din Aviut al lui AB şi Ghimel a lui Galgalta nu sunt identice, deoarece Ghimel a lui AB este Ghimel a Aviut-ului general, în timp ce Ghimel a lui Galgalta este Ghimel a lui Dalet din Aviut. Însă chiar şi aşa, Ghimel a lui AB tot se prelungeşte din Ghimel a lui Galgalta. Prin urmare, aici el atribuie Reşimo din Aviut din care a fost generat Parţuf-ul AB în Reşimo din Nekudot, a cărei Cea Mai Înaltă Bhina este Ghimel.

CONTINUAREA SECVENŢEI

Să revenim pentru a clarifica restul secvenţei. Odată ce Ohr Makif a ascuns Masah-ul din Guf-ul lui Galgalta, Masah-ul din Guf s-a ridicat la Roş. Şi deoarece ultima Bhina a fost pierdută, s-a făcut un Zivug în Roş-ul lui Galgalta numai pe Reşimot ale lui Dalet Ghimel, răspândindu-se de la Peh la Hazeh.

Şi deoarece Masah-ul de la Tabur este inclus în Aviut a Roş-ului, când este la nivelul Roş-ului, se fac două discernăminte:

1. Propria sa Bhina – Masah-ul de la Tabur;
2. Aviut la Roş.

De îndată ce acest Masah a coborât de la Peh la Hazeh, adică în Bhina Ghimel, se consideră că Lumina AB străluceşte în internalitatea vaselor (Kelim) lui Galgalta. Asta înseamnă că Parţuf-ul AB interior a făcut un Zivug pe ce a fost inclus în Aviut a Roş-ului. De la Hazeh la Peh a lui Galgalta, a fost generat un nou grad, numit “Roş al Parţuf-ului AB exterior” iar de la Hazeh până la Tabur a apărut Guf-ul lui Parţuf-ului AB.

Întrebare: Acest lucru este uimitor. Până la urmă, există regula că următorul grad ar trebui să umple Kelim ale gradului precedent. Atunci de ce Parţuf-ul AB nu se extinde sub Tabur-ul lui Galgalta?

Răspuns: Deoarece nu are Masah pe Bhina Dalet. Aşa că, dacă s-ar extinde dedesubt şi dacă ar vedea voinţa de a primi care este prezentă acolo, nu ar putea să o depăşească. De aceea a rămas deasupra Tabur-ului.

În Parţuf AB, de asemenea a fost un Bituş al Luminii (Ohr) Makif, iar Parţuf-ul SAG a fost generat din Reşimot ale Parţuf-ului AB. Încă sunt Reşimot de deasupra Tabur-ului lui AK, însă Reşimot de sub Tabur-ul lui AK nu au fost încă împlinite.

Iar acest Parţuf SAG a fost generat pe Reşimot din Ghimel de Hitlabşut şi Bet de Aviut şi a umplut de asemenea şi Kelim goale ale Parţuf-ului AB. Totuşi, nu a putut coborî sub Tabur-ul lui Galgalta şi să umple acolo Kelim, deoarece are Ghimel de Hitlabşut, care sunt Kelim pentru extinderea Hohma. Rezultă că acest discernământ, numit Ta’amim de SAG s-a extins pănă la Tabur-ul lui AK.

Însă Nekudot de SAG, luând în considerare doar Hasadim, deoarece nu au Bhina Ghimel menţionate mai sus, ar putea să se extindă sub Tabur-ul lui Galgalta, deşi acolo este Bhina Dalet din Aviut care sunt vasele de primire pe care este imposibil să se pună un Masah. Totuşi, deoarece Nekudot de SAG sunt vasele de dăruire, acestea nu au niciun interes în vasele de primire. Prin urmare s-au extins sub Tabur-ul lui Galgalta şi au umplu Kelim goale care erau acolo.

Totuşi, pentru că au văzut voinţa de a primi de acolo, au vrut să primească cu intenţia de a primi, deoarece acestea nu au avut un Masah pe Bhina Dalet. Şi deoarece am învăţat că a fost un Ţimţum pe primirea cu intenţia de a primi, Lumina s-a îndepărtat imediat din ele.

Întrebare: Am învăţat că Nekudot de SAG sunt vasele de dăruire. Aşadar, cum de au fost restricţionate?

Răspuns: Este o diferenţă între GAR ale lui Bina şi ZAT ale lui Bina, deoarece am învăţat că ZAT ale lui Bina ar trebui să primească Hohma cu intenţia de a dărui lui ZA, însă GAR ale lui Bina s-au angajat numai în dăruire.

Acum putem înţelege de ce nu au fost amestecate GAR ale lui Bina, care sunt GE, ceea ce a lăsat fără restricţie GE în acel grad, în timp ce ZAT ale lui Bina, numite AHP, s-au îndepărtat din acel grad deoarece au vrut să primească cu intenţia de a primi. Acesta este numită Ţimţum Bet (a doua restricţionare).

Rezultă că în HBD, HGT ale lui Nekudot de SAG, care sunt GE, nu există niciun amestec cu Bhina Dalet. Prin urmare, locul lor încă este considerat locul lumii Aţilut. Iar sub Tabur-ul lui Nekudot de SAG,îmbrăcând cele două treimi inferioare ale NHY din AK, guvernează primirea cu intenţia de a primi.

Iar când Parţuf-ul SAG s-a ridicat la Peh din Roş, au fost făcute acolo două Zivugim la Roş-ul Parţuf-ului SAG:

1. Un Zivug pe Reşimot din Luminile Ta’amim din SAG care nu au coborât sub Tabur-ul lui AK şi din care a fost generat Parţuf-ul lui MA Superior.
2. Un Zivug pe Reşimot din Nekudot de SAG care au fost restricţionate şi amestecate cu Bhina Dalet sub Tabur-ul lui AK, din care a fost generat MA – lumea Nekudim. Acest Zivug s-a desfăşurat pe o jumătate de grad al lui Alef din Aviut şi pe Bet de Hitlabşut.

Prin urmare, trebuie să înţelegem că Malhut nu extinde Lumina în propriile vase de primire, ci numai în vasele de dăruire, mulţumită restricţionării (Ţimţum). Din această cauză dacă ar fi folosit vasele de primire, ar fi făcut-o cu intenţia de a primi.

Iar aici, de asemenea învăţăm că Lumina se extinde şi în Kelim interioare ale lui SAG şi în Kelim esterioare ale lui SAG. Ar trebui să ştim că, de regulă, el nu vorbeşte despre MA Superior, întrucât vorbim în principal despre asocierea între Midat haRahamim (calitatea milei) şi Din (judecată), care începe în Parţuf-ul MA, care este lumea Nekudim.

Am învăţat că există două Roşim (pluralul pentru Roş) în lumea Nekudim:     

1. unul în Aviut şi
2. altul în Hitlabşut (îmbrăcăminte)

Keter este numit Bet din Hitlabşut iar AVI este Alef din Aviut. Şi pentru că Bet din Hitlabşut nu poate extinde Lumina, pentru că nu este nici-o deficientă acolo, are nevoie de asocierea cu Aviut, care are puterea de a prelungi Lumina. De asemenea am învăţat că nivelul Luminii care străluceşte acolo este VAK din Bina, sub forma lui “căci El găseşte plăcerea în Milă” care eliberează gradul de nevoia de Hohma.

Această Lumină este numită şi Tikun Kavim (corecţia liniilor). Prin urmare, am învăţat că Tikun Kavim străluceşte numai la Roş, deoarece Hitlabşut nu are Hitpaştut (prelungire) în Guf. Însă Guf-ul a avut numai o iluminare mică şi nu a fost satisfăcut cu starea de Katnut. Prin urmare, când Lumina a atins nivelul de Gadlut, s-au spart şi vasele de dăruire din Guf.

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

Introduction

Written by the Author’s Son

Thank the Lord for His grace is everlasting. Our eyes shall see and our hearts shall rejoice with the revealing of the concealed— letters of my father and teacher that were hidden and concealed in his holy writings, and have now been printed, to open the eyes of the yearning and longing, who are thirsty for Your mercies, who crave to water and satiate their thirst from the river that comes out of Eden, to be perfumed by its light, and to be cleansed by the pleasantness of the Lord.

And once they have been rewarded, „Then shall Israel sing this song: Spring up, O well.” „Spring up, O well” out of the stream to announce to Israel the wonders of the Lord upon the revelation of His

Happy are they who are rewarded with clinging unto Him. It was said about them: „The secrets of Torah are revealed before him, and he becomes like an ever-flowing fountain and like a river that never stops…” This pertains to the spiritual attainment presented in this book and in the rest of his writings.

To understand even a little the meaning of spiritual attainment, I will now present an essay that I had heard from his holy mouth.

We discern many degrees and discernments in the worlds. We must know that everything that relates to discernments and degrees speaks of the attainment of the souls with regard to what they receive from the worlds. This adheres to the rule: What we do not attain we do not know by name. This is so because the word „name” indicates attainment, like a person who names some object after having attained something about it according to one’s attainment.

Hence, reality in general is divided into three discernments with respect to spiritual attainment:

1. Atzmuto (His Essence)
2. Ein Sof (infinity)
3. The Souls

1) We do not speak of Atzmuto at all. This is because the root and the place of the creatures begin in the Thought of Creation, where they are incorporated, as it is written, „The end of an act is in the preliminary thought.”

• Ein Sof pertains to the Thought of Creation, which is „His desire to do good to His creations.” This is considered Ein Sof, and it is the connection existing between Atzmuto and the souls. We perceive this connection in the form of „desire to delight the creatures.”

Ein Sof is the beginning. It is called „a light without a Kli (vessel),” yet there is the root of the creatures, meaning the connection between the Creator and the creatures, called „His desire to do good to His creations? This desire begins in the world of Ein Sof and extends through the world of Assiya.

• The Souls, which are the receivers of the good that He wishes to do.

He is called Ein Sof because this is the connection between Atzmuto and the souls, which we perceive as „His desire to do good to His creations.” We have no utterance except for that connection of desire to enjoy. This is the beginning of the engagement, and it is called „light without a Kli.”

Yet, there begins the root of the creatures, meaning the connection between the Creator and the creatures, called „His desire to do good to His creations.” This desire begins in the world of Ein Sof and extends through the world of Assiya.

All the worlds are, in themselves, considered light without a Kli where there is no utterance. They are discerned as Atzmuto, and there is no attainment in them.

Do not wonder that we discern many discernments there. This is because these discernments are there in potential. Afterward, when the souls come, these discernments will appear in the souls that receive the upper lights according to what they have corrected and arranged. Thus, the souls will be able to receive them, each according to its ability and qualification. And then these discernments appear in actual fact. However, while the souls do not attain the upper light, they, in themselves, are considered Atzmuto.

With respect to the souls that receive from the worlds, the worlds are considered Ein Sof. This is because this connection between the worlds and the souls, meaning what the worlds give to the souls. extends from the Thought of Creation, which is a correlation between the souls and Atzmuto.

This connection is called Ein Sof. When we pray to the Creator and ask of Him to help us and to give us what we want, we relate to the discernment of Ein Sof. There is the root of the creatures, which wants to impart them delight and pleasure, called  „His desire to do good to His creations.”

The prayer is to the Creator who created us, and His name is „His desire to do good to His creations.” He is called Ein Sof because this speaks of prior to the restriction. And even after the restriction, no change occurs in Him as there is no change in the light, and He always remains with this name.

The proliferation of the names is only with respect to the receivers. Hence, the first name that appeared, that is, the root for the creatures, is called Ein Sof (Infinity). And this name remains unchanged. All the restrictions and the changes are made only with regard to the receivers, and He always shines in the first name. „His desire to do good to His creations,” endlessly.

This is why we pray to the Creator, called Ein Sof, who shines without restriction or end. The end, which appears subsequently, is corrections for the receivers so that they may receive His light.

The upper light consists of two discernments: attaining and attained. Everything we say regarding the upper light concerns only how the attaining is impressed by the attained. However, in themselves, meaning only the attaining, or only the attained, they are not called Ein Sof. Rather, the attained is called Atzmuto, and the attaining is called „souls,” being a new discernment, which is a part of the whole. It is new in the sense that the will to receive is imprinted in it. And in that sense, creation is called „existence from absence.”

For themselves, all the worlds are regarded as simple unity, and there is no change in Godliness. This is the meaning of „1 the Lord do not change.” There are no Sefirot and Behinot (discernments) in Godliness.

Even the subtlest appellations do not refer to the light itself, as this is a discernment of Atzmuto where there is no attainment. Rather, all the Sefirot and the discernments speak only of what a person attains in them. This is because the Creator wanted us to attain and understand the abundance as „His desire to do good to His creations.”

In order for us to attain what He had wanted us to attain and understand as „His desire to do good to His creations,” He created and imparted us with these senses, and these senses attain their impressions of the upper light.

Accordingly, we have been given many discernments, since the general sense is called „the will to receive? and is divided into many details, according to the measure that the receivers are able to receive. Thus, we find many divisions and details, called ascents and descents, expansion and departure, etc.

Since the will to receive is called „creature” and a „new discernment,” the utterance begins precisely from the place where the will to receive begins to receive impressions. The speech is discernments, parts of impressions. For here there is already a correlation between the upper light and the will to receive.

This is called „light and Kli.” However, there is no utterance in the light without a Kli, since a light that is not attained by the receiver is considered Atzmuto, where the utterance is forbidden since it is unattainable, and how can we name what we do not attain?

From this we learn that when we pray for the Creator to send us salvation, cure, and soon, there are two things we should distinguish:

1. the Creator,
2. that which extends from Him.

In the first discernment, considered Atzmuto, the utterance is forbidden, as we have said above. In the second discernment, that which extends from Him, which is considered the light that expands into our Kelim, meaning into our will to receive, that is what we call Ein Sof. This is the connection of the Creator with the creatures, being „His desire to do good to His creations.” The will to receive is regarded as the expanding light that finally reaches the will to receive.

When the will to receive receives the expanding light, the expanding light is then called Ein Sof. It comes to the receivers through many covers so that the lower one will be able to receive them.

It turns out that all the discernments and the changes are made specifically in the receiver, with relation to how the receiver is impressed by them. However, we should make a discernment in the topic of discussion. When we speak of discernments in the worlds, these are potential discernments. And when the receiver attains these discernments, they are called „actual.”

Spiritual attainment is when the attaining and the attained come together, as without an attaining there is no form to the attained, since there is no one to obtain the form of the attained. Hence, this discernment is considered Atzmuto, where there is no room for any utterance. Therefore, how can we say that the attained has its own form?

We can only speak from where our senses are impressed by the expanding light, which is „His desire to do good to His creations.” which comes into the hands of the receivers in actual fact.

Similarly, when we examine a table, our sense of touch feels it as something hard. We also discern its length and width, all according to our senses. However, that does not necessitate that the table will appear so to one who has other senses. For example, in the eyes of an angel, when it examines the table, it will see it according to its senses. Hence, we cannot determine any form with regard to an angel, since we do not know its senses.

Thus, since we have no attainment in the Creator, we cannot say which form the worlds have from His perspective. We only attain the worlds according to our senses and sensations, as it was His will for us to attain Him so.

This is the meaning of „There is no change in the light.” Rather, all the changes are in the Kelim, meaning in our senses. We measure everything according to our imagination. From this it follows that if many people examine one spiritual thing, each will attain according to his imagination and senses, thereby seeing a different form.

In addition, the form itself will change in a person according to his ups and downs, as we have said above that the light is simple light and all the changes are only in the receivers.

May we be granted with His light and follow in the ways of the Creator and serve Him not in order to be rewarded, but to give contentment to the Creator and raise Divinity from the dust. May we be granted adhesion with the Creator and the revelation of His Godliness to His creatures.

Baruch Shalom, son of my teacher and father,

Yehuda Leib HaLevi Ashlag, of blessed memory

(înapoi la pagina SURSE TEXTE RABASH – click)

(înapoi la pagina ARTICOLE RAV M.LAITMAN – click)

CRISIS

Obviousness of Crisis

The general global crisis of humanity is obvious – depression, drugs, collapse of the family, terror, uncontrollable social systems, the threat of the use of nuclear weaponry, ecological catastrophes, and more. For example, according to the data that was published by the European Council in “Gruenbuch”, Europeans suffer from serious depressions that lead to 58,000 suicides a year, while 30% of all citizens of EuropeanCommonwealth suffer mental disorders.

The imminent threat to the existence of humanity is steadily growing as a result of the use of nuclear weapons. In the leading scientists’ opinion, humanity does not have that much time to prevent this crisis from development in an undesirable direction – toward a world thermonuclear war or a global ecological catastrophe.

Correct diagnosis means half of treatment

The signs of a crisis are evident, but as a rule, due to the seeming impossibility of getting out of it, its existence and aggravation are concealed by governments, social organizations, scientists, sociologists, and psychologists. The reason for this deliberate concealment of the global crisis lies in the fact that they see no means of correction of the present state. As a result, this ostrich policy merely aggravates the problem and accelerates the approaching catastrophe.

As medical doctors say, the correct diagnosis is a half of the treatment. The concealment of a disease and underestimation of its seriousness constitutes a direct threat to life.

Although the main problem of civilization is overcoming the global crisis, in order to start solving it, first a solution to a problem of no lesser complexity should be found: the problem of explaining the crisis situation to society. A great number of people are still looking for a solution in scientific, technological, cultural, and social progress, while forgetting that relying on this progress has brought us to the state of crisis.

How can we prevent the deepening of the crisis?

To overcome further deepening of a crisis we have to:

1. Acknowledge the existence of a crisis.
2. Revealitscauses.
3. Realize the existence of an alternative and the possibilities of getting out of it.
4. Create a plan for getting out of the crisis.
5. Realizetheplan. 

SOURCES AND NATURE OF THE CRISIS 

What is the cause of the crisis? Indeed, not only man, his health, and the forms of his relationships in society are in a critical state. The entire nature is advancing towards catastrophe together with man. Hence, in order to understand the sources of the crisis, we have to analyze the foundations of nature itself.    

Egoism is the world’s matter

All of matter constitutes different measures of desire to be filled with power, life, and delight. The magnitude of desire to be fulfilled creates various levels of nature: inanimate, vegetative, animate, and human as well as determines all processes that occur in them. Every higher level is a manifestation of a bigger desire, and it includes all the previous levels. The phenomenon of man `and his place in the world becomes clear from the realization of unity of nature’s material.

Peculiarities of Human Egoism

The peculiarity of man as compared with rest of nature lies not only in the power and character of his desires, but also in the fact that man’s desires are constantly changing and evolving, causing the development of civilization.

With the exception of man, all of nature consumes only what it needs for its existence. Man desires more than he needs in food, sex, physical comfort, and especially in desires that are inherent only in him: for wealth, power, honor, fame, and knowledge.

Therefore, the desires for things that are necessary for man’s existence are not regarded as egoistical. Only man’s egoism is egoistical. Human egoism is growing continuously, hyperbolically. Its growth stimulates and determines the progress of humanity, but at the same time, it leads to a dead-end, to a global crisis.

Man’s excessive and developing egoism testifies to its incompleteness. By egoism dominating over man, it deprives him of instincts that ensure his survival.

Imbalance 

All of nature’s forces except for human ego are in balance. All of them form a single system of nature’s forces and only man disturbs their harmony. Everything in nature is interconnected and aspires to equilibrium within itself and with the surrounding reality. The violation of similarity leads to the violation of equilibrium, beyond the limits of which, the organism starts disintegrating. The possibility of restoring equilibrium is the condition of life.  

Emergence of a Conflict 

No creature in nature but man relates to others with the intention to harm, use, and exploit them. No other creature derives pleasure from the suppression of others or enjoys their grief. Only man can enjoy the grief of another.

The egoistical (i.e., with the intention of self-elevation at the expense of a fellow man) use of human desires leads to a dangerous imbalance with the surrounding world. Our egoism is the only destructive force in the world. This is why the world will not be able to exist unless man changes his egoistical attitude towards society. 

Altruism is Life’s Principle

On the other hand, altruism exists in nature, which is care for the welfare of one’s fellow man.

An object that receives from its environment and gives to it is called a living object. Every living organism consists of a combination of cells and organs that work together while complementing each other. In this process, they are obliged to concede, influence, and help one another. The law of integration of cells and organs according to the altruistic principle “one for all” is effective in every living organism.

Egoism of a Part Leads to the Death of the Whole

If the cell of a living organism starts acting egoistically with regard to other cells, it becomes cancerous, kills the entire body, and, as a result, itself. A cancerous cell is continuously dividing. It devours all around it, having no obligations to them and no reactions to the organism’s commands. The same applies to egoism in nature; while developing by itself, it leads everything, including itself, to death.

Altruism Is Nature’s program 

Only by interacting as a single whole can cells exist, develop, and multiply. Otherwise, the general law of nature (as a general system) will influence themin an oppressive way.The law of altruistic interaction functions in every created being except in man.Man is given freedom of will to realize the need for altruism and to observe this general law of nature.

NATURE’S PURPOSE

Program of Control

While researching the surrounding world, we discover the connection among all of its parts, their cause-and-effect development and purpose of actions.

The development of human society and globalization compelled us to see the world as a single who consisting of opposites. The world’s perfection lies in the unity of its elements. This is achieved only by the co-existence of all of nature’s parts, when every part works for the sake of the entire system’s life. Since except for man, all of nature strictly fulfills its predestination, the obvious goal of nature is to lead man to perfection, to the property of bestowal. This is what the program of nature’s governance is all about.

Natural Development of Desires 

Since man’s development occurs in accordance with the program of nature’s governance, more and more people feel unhappy, empty, and depressed. They aspire to do away with this sensation with the help of drugs and terror. Crisis of the family, education, sciences, arts, and the threat of destruction as a result of an ecological or nuclear catastrophe are also the consequences of this state.

As long as man egoistically develops and uses his desires, Nature itself creates a threatening atmosphere around him. As a result, man is obliged to realize his place in nature’s system and perceive his egoism as the only evil. By subjecting us to suffering, egoism pushes us to search for the method of its correction and the correct unity with Nature.

The Long Path and the Short Path

How does humanity realize the need to become similar to nature? How can egoists arrive at the realization of evil? They will come to it from hopelessness and from the realization of egoism as evil!

One can advance towards the realization of evil by choosing the path of suffering or the short path of correction. However, the path of suffering is not a path; this is just an amount of time that is needed for the realization of all the horrible consequences of one’s stubbornness and egoism. Yet, as soon as a sufficient amount of suffering has been accumulated, a person makes a calculation and decides that there is a greater profit in correction than in suffering, and makes an effort to become similar to nature.

Nevertheless, one can choose a short and easy path of correction: if a person receives knowledge about the world’s structure, causality, and purpose, he accelerates his realization of evil (his opposition to the world) and does not need to realize egoism as evil under the influence of sufferings.  

Therefore, we have to accelerate the process of realization of egoism as evil in the whole world by disseminating knowledge about the crisis and its cause – our opposition to nature.

Cause and Purpose

Thus, the reason for man’s greater opposition to nature lies in the fact that he should understand nature’s plan and program. Through this understanding, man acquires a mind of a level that is higher than that with which he originally came to this world – the Mind of Absolute Altruism, like Nature itself. It is exactly from the opposite, egoistical property that man attains nature’s entire plan. 

Conclusion

• Man’s mission is to independently and freely become equal to nature’s law of Absolute Altruism. Hence, his egoism is continuously growing, and man cannot control its development;
• Nature’s program creates circumstances in man and in his environment that help him to gradually realize egoism as Evil;
• To the extent of this realization, a person starts looking for ways to get rid of egoism and reveals the ultimate law of nature, the law of Absolute Altruism. He consciously, willingly and completely submits himself to it, while receiving nature’s help in the correction of egoism. 

ALTERNATIVE TO CRISIS

Freedom of Will

Since all of nature except man fulfills its predestination, and only man is created opposite to nature, man is given freedom of will in just one thing – in everyone’s free self-expression by means of making altruistic acts.

Condition of Freedom 

Although it seems to a person that he is free and that he acts of his own will, he submits to the command of genes and fulfills the desires of his environment that imposes its values and standards on him, showing him how profitable it is to be strong, powerful, and prosperous. Man works hard during his whole life only to make the society see how successfully he follows the society’s rules. It turns out that he does not live for himself at all; he forces himself to look well in the eyes of the society. Therefore, the path to freedom begins with freeing oneself from the dictatorship of artificial societal standards. Subsequently, a person freely chooses the path towards equilibrium with Nature and thereby attains eternity and perfection. Hence, the creation of conditions for freedom of will can only be achieved by establishing a new society and new social standards.

ALTRUISTS AND EGOISTS IN SOCIETY

Altruists Do not Disappear

From scientists’ research, it follows that altruists make up 10% of humanity. This percentage of altruists in society is constant. It is genetically conditioned and does not depend on such external conditions as the influence of family, education, and society. Altruists do not disappear. The altruistic gene is concealed within a person, and it cannot be destroyed. Regardless of education and society’s influence, humanity always has up to 10% of its population as natural altruists.

Altruism is Beneficial

Although 90% of people in any society are egoists, culture, science, art, religion, morality, law, and education is completely based on the concept of 10% of altruists. This is because altruistic behavior is good for all. Altruism rules in education; schools teach altruism: be honest, hard-working, respect, defend, make friends, love thy neighbor, because altruism brings benefit to society.

While born altruists naturally perceive altruistic actions, acts of bestowal for the sake of society seem impossible to egoists. Yet, from the laws of functioning of a living organism, we see that its realization of the fact that its existence depends on the combined work of all of its cells leads to an altruistic co-existence of cells in it, every one of which is egoistical in itself.

The sensation of altruistic behavior’s benefit is present in an egoistical human society as well. Even now no one in the world actively opposes altruistic acts. To the contrary, all organizations and individual personalities advertise their involvement in altruistic actions and take pride in this. No one openly defies the dissemination of altruistic ideals in the world. Therefore, if the unification of altruistic organizations can circulate the knowledge about nature’s plan, program, and purpose, this will change the course of humanity’s advancement towards the goal from the path of suffering to the path of knowledge.  

PLAN FOR GETTING OUT OF CRISIS

Goal

The goal of altruistic forces is to form new altruistic social and human values.

The Only Means

To change his behavior from egoistical to altruistic, man has to change his priorities and hierarchy of values. He should make sure that bestowal to society is much more important and beneficial than reception from it. In other words, a person has to feel a much greater fulfillment from giving to society than from any egoistical acquisitions. 

We have only one means for the attainment of this goal – public opinion. There is nothing more important for man than the opinion of his environment. Life’sgoalistodeservethe recognitionbysociety.

A person usually denies that he is motivated by the desire to win recognition for his actions. The question of motivation for this or that action catches him unprepared. A person points at curiosity, even at money, but he would not admit that his real incentive is the recognition by society, because this is the most important thing for him!

Nature created man in such a way that his environment determines all of his tastes and values. He is entirely controlled by the public opinion against his will. This is why society can impose any (even utterly abstract) value and any style of behavior on an individual. A person is ready to do everything to win recognition, fame, respect, and honor.

Also, a society forms the assessment criteria of man’s self-esteem and self-respect. Hence, a person can do everything for the sake of a positive self-appraisal, even if he knows that no one will ever know about his deed.

Such is the power of the sole instrument in our disposal – public opinion.

What Is to Be Done? 

To prepare and enable the formation of new social and human values, altruists who make up 10% of humanity should unite and through various state and social organizations exert a decisive influence on mass media and educational institutions.

Society has to receive knowledge about:

• the world’s Nature and its wholeness (integrity), purpose, and program;
• the nature of the crisis, which is purposeful and programmed by nature;
• the cause of the crisis – man’s egoistical nature;
• the possibility of overcoming the crisis only through changing man’s nature.

The danger of a critical situation requires from humanity (out of fear of self-destruction) to extol the ultimate value of altruistic actions by all possible means: radio, television, conferring awards, movies, educational programs, cultural events, celebrations, news casts, and announcements.

A constant, purposeful formation of public opinion will provide every person with an environment that will compel him to bestow to his society. As a result, the property of bestowal will be gradually formed within a person under social pressure.

The modification of society’s tasks will require changing the educational systems and plans, starting from a very early age. It will require cardinal transformations in all fields of education and culture: literary works, movies, television, and newspapers will have to describe events while praising and evaluating them according to the scale of their benefit to society. 

One Criterion, One Issue 

While using all of mass media, the means of advertisement, persuasion, and education, a new public opinion should:

1. Openly and mercilessly denounce egoistical actions; and
2. Extol man’s altruistic actions as the ultimate value.

The issue of “Bestowal to society” should sound as the only and ultimate value.

Desirable Result 

As a result of society’s purposeful influence, everyone will aspire to receive only what is necessary for his existence from the society and spare no effort in his work for the society’s welfare.

Although at first, everyone will work for the benefit of society under the compulsion and influence of his environment, the support and recognition of his actions by society will fill him with such complete satisfaction that a person will begin to perceive bestowal to society as the ultimate, special value even without receiving a moral reward from his environment in concrete cases. 

Natural Support

Since the activity of the world’s altruistic forces will be leading the world towards equilibrium with nature, it will receive natural support in the form of reduction of all manifestations of the crisis. Nature sensitively reacts to altruistic changes within man, because they make man increasingly similar to it. This increasing similarity to nature will lead to the transformation of the surrounding nature and society.

REALIZATION OF THE PLAN

Humanity’s transition from the egoistical civilization to altruistic occurs in two stages:

• The unification of all altruistic forces on the planet;
• The inclusion of all of humanity in their ranks.

Unification of Altruistic Forces

A center for the unification of the world’s altruistic forces (organizations and individuals) should be established.

            We have to create a permanent center that will develop and produce explanatory information in all possible forms: printed matter (brochures, booklets, articles, and books), audio materials (songs, discussions, radio, CDs), video (scientific and popular films), and Internet. All of the above means should be turned into an instrument for the integration and promotion of altruistic ideas.

Altruists make up 10% of society. Out of that number, 10% of these people have very strong desires and are prepared for immediate altruistic actions, while 90% have weaker altruistic desires, and therefore are not ready to act independently, but merely engage in discussing the crisis and the ways of getting out of it. We, who belong to this 1% of humanity, have to set up a plan of action and start actively implementing it. This obliges us to refrain from engaging in discussions, but to accept the plan to begin realizing it. It is exactly this small group of 1% of altruists that is capable of developing and circulating the method of correction. Historical practice demonstrates that progressive ideas always originate in small groups. Naturally, ourcentershouldconsistofthis 1%.

Out of this 1% of the world’s altruists, we should also establish functioning coordination centers that will develop and produce explanatory information directed to the unification of 10% of the world’s altruistic forces. The circulation of the idea of „new humanity” should be started in the midst of the 10% part of altruists, because they are naturally ready for it; they care about humanity’s welfare by nature. To that end, we have to enter into all altruistic societies in the world and facilitate their unification on the basis of this plan’s realization. We should:

• turn to altruistic organizations and separate individuals, explain our plan,and suggest unification on its base;
• unite the world’s altruistic organizations into a single global organization – the future world government;
• form a strong public opinion that will only approve of altruistic actions.

Inclusion of Humanity

We should establish a permanently functioning center that will work with mass media, social and state egoistical organizations and 90% of the world’s population.

To the extent of unification and consolidation of altruistic forces, we should approach mass media, social and state organizations with the purpose of forming a powerful public opinion that will approve of altruistic actions.

In the process of unification of altruistic forces into a single social force, it will be possible to:

•  influence mass media;
• enter governments as a decisive force;
• oppose anti-altruistic organizations;
• influence separate individuals and 90% of humanity’s egoistical masses.

(înapoi (înapoi la pagina ARTICOLE RAV M.LAITMAN – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

“If they are rewarded—I will hasten it; if they are not rewarded—in its time” (Sanhedrin 98, Jerusalem Talmud, Taanit 81:1). It is written, “No outcast shall be cast out from Him” (2 Samuel 14:14). Also, “If you sinned, what will you perform in Him?” (Job 35:6), since the power of His uniqueness has already been given in this creation for the moment when it is completed by itself, as in “Of all that You want, You have forgotten nothing and you have not omitted one thing” (Song of Unification for Friday). Also, “No work preceded Your work,” since He did everything well in its time and it is set well in advance.

However, what He did leave for His servants to grow in is the matter of “If they are rewarded, I will hasten it.” This is the meaning of the four hundred years that was said to Abraham the Patriarch between the divides, and they went out to 216 years, for this was the reward for their work. This is the meaning of being immersed in forty-nine gates of Tuma’a [impurity] and there was fear of the fiftieth gate, so the Creator pitied them and redeemed them, for there is the place of redemption for Israel. This was in return for their work, and this is the meaning of what he said, that He had them skip the end due to the hardship of enslavement.

This is what it means that in the days of the Messiah and the next world, the wicked become dust and are placed under the feet of the righteous (see Tosafta Sanhedrin, Chapter 13, 41). It is as in “These are for everlasting life, and these are for disgrace and everlasting contempt” (Daniel 12:2). This is also the meaning of “He takes his share and the share of his friend in the Garden of Eden” (Hagiga 15, Yalkut Shimoni, Jeremiah, Chapter 17, 299). Although in truth, “No outcast shall be cast out from Him” (2 Samuel 14:14), this is so when all of the time of the 6,000 years is completed, at the end of which there is that time of the end, whose Segula [power] is to reveal that light of the power of unification that corrects everything and returns it to the wholeness of unity. But by the power of the righteous and their deeds that hasten the end, meaning that that light that was to emerge by itself in its time, they extended it early through the power of their deeds. For this reason, the whole of the corrected world at that time belongs specifically to the righteous themselves. Moreover, they are rewarded with the part of their friends, who were not rewarded by their actions, and therefore have no interest in being at that time, since the world is already corrected and “sins will cease from the land” (Psalms 104:35). At that time, they exist specifically in a manner of dust and everlasting contempt.

This is the meaning of Kof–Tzadi [forming the word “end” in Hebrew], Reish–Dalet–Vav, being four hundred years [in Gematria], and Kof–Tzadi [190 in Gematria] years is the merit of the righteous, and this is the future redemption.

This is the meaning of “You will see your world in your life” (Berachot 17), since when the Sitra Achra [other side] sees that the soul overcomes with corrections, she pours out all her wrath on it until it is sometimes captured in its net. Then she has permission to push the soul through the 49th gate. The Sitra Achra wants to push her through the 50th gate, as well, but there is where she completely fails, as in “He has fallen into the hole which he made” (Psalms 7:16). “He is punished by the work of his own hands” (Pesachim 28), since the Creator Himself seemingly becomes revealed over her and redeems her

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

„Avraam era bătrân, înaintat în vârstă, şi Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru” (Geneza 24: 1). Noam Elimelech interpretează (în porțiunea Hayeh Sarah) că, atunci când a ajuns la gradul de „zile”, considerat ca Hasadim (milostenii), „Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru”, adică întregul Israel, pentru că cel neprihănit care trăieşte în dăruire nu urmăreşte deloc ceva pentru sine, căci el nu are nevoie de nimic. Mai degrabă, singura sa intenție este izbăvirea întregului Israel și nu se va teme deloc pentru el însuși, de parcă nu ar fi deloc în această lume. Numai Creatorul veghează asupra celui drept și îl binecuvântează cu întregul Israel și acesta este sensul versetului „Domnul binecuvântase pe Avraam în orice lucru”.

Se pare că aceasta este semnificaţia cuvintelor „Aceluia care cere îndurare pentru aproapele său, având nevoie de același lucru i se răspunde mai întâi” (Baba Kama 92). Cu alte cuvinte, aceasta este raţiunea pentru care unui neprihănit, care are şi el cu adevărat nevoie de acel lucru, dar care datorită sfințeniei sale nu o simte și, atunci când se roagă, o face întru izbăvirea întregului Israel, i se răspunde înaintea altuia, întrucât Creatorul știe că nu-și va opri sfințenia în urma izbăvirii sale ca individ și că, la fel ca și până acum, va fi la fel de entuziast în a se ruga pentru binele lui  Israel, căci nu se va simţi pe sine deloc, ca și cum n-ar exista în această lumea. Trebuie bine înţeles acest lucru, căci acesta este omul în  întregul său.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

UN PORTRET ESTE CONTURAT DE TOATE ACŢIUNILE

Toate acțiunile și tacticile omului constituie una şi singura procesiune pe care Emanatorul a pus-o la baza alegerii de către el a Lui cu iubire. Din toate aceste acțiuni se conturează un portret, la fel de strălucitor ca un obiect al cerului, ca puritate, întrucât toate sunt unite și integrate între ele prin cauză și efect, rațiune și rezultat, până când toate acțiunile se unesc într-un singur act, precum în „lucrarea Domnului, căci prin tine voi face lucruri înfricoşate” (Exodul 34:10), așa cum este cunoscut celor care ştiu înțelepciunea celor ascunse, o izbăvire personală. Aceasta este semnificaţia unității acţiunilor din acțiuni, ceea ce înseamnă că multe acțiuni sunt generate de fiecare ființă creată, iar în cele din urmă ele se vor uni între ele până când vor deveni literalmente o singură acțiune. Această unificare se întâmplă în fiecare creatură și acțiunilor ei.

UNITATEA DE ACŢIUNE

Există unitatea acțiunilor care sunt generate din Operatorul real, care creează toate acele ființe create care fac aceste fapte. Valoarea ființelor create în comparație cu El este precum valoarea acțiunilor în comparație cu ființele create. Prin urmare, după ce toate acțiunile creaturilor se unesc într-un singur act, așa cum este spus în Biblie (Pesahim 86 – schimbând puțin cuvintele), pentru acea creatură anume, mai târziu, toate sufletele din lume trebuie să se unească și să se contopească în un singur suflet, cu adevărat unul, care se desprinde din toate sufletele și ele devin cu adevărat unul, ca la începutul creației, atunci când un singur om (Adam) a fost creat, iar din Zivugim (cuplările sale), el a născut fii iar fiii urmează pe căile sale, făcând Zivugim până când se va face această lume, cu șaptezeci de națiuni și din interiorul lor, sămânța lui Israel. La sfârșitul corecției, se vor contopi unul în altul până când toți vor deveni un om ca Adam HaRişon.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

“Anyone who is sorry for the public is rewarded with seeing the comfort of the public, and anyone who is not sorry,” etc. (Taanit 21). Interpretation: We have already said that the revelation of Godliness to His creatures as revelation is in answering those who call Him. This is why the Shechina [Divinity] is called “woman of valor,” and this is the meaning of receiving the abundance as Nukva and ZA, for the complete redemption is in Isaac, for you are our father. “There is no flavor in an old man, and no counsel in the young” (Shabbat 89). “For Abraham does not know us and Israel does not recognize us” (Isaiah 63:16). This is the meaning of “To the extent that one appreciates, so one is allotted” (Megillah 12, Sotah 8). That is, according to the size of the hole in the Kli [vessel], meaning the receptacle and its insides, that lack will always be filled, not less and not more. Therefore, a servant of the Creator who is not sorry for the public but feels only his own personal lack, his receptacle for abundance is also not greater. As a result, he will not be able to receive the collective revelation of Godliness in the form of the comfort of the public, since he did not prepare a Kli to receive this collective discernment, but only his individual discernment.

Conversely, one who is sorry for the public and feels the troubles of the public as his own trouble is rewarded with seeing the complete revelation of the Shechina, meaning the comfort of the whole of Israel. Because his lack is a collective lack, the abundance of Kedusha [holiness] is also collective.

By this you will understand the matter of “The righteous have no rest” (end of Berachot, end of Moed Katan). Interpretation: Since the abundance is blessed according to the level of the lack and longing of the righteous, to that extent, not less and not more, they always exert to deepen and expand their receptacle, for the Giver has no measure, only the receiver. “More than the calf wants to nurse,” etc., (Pesachim 112) so their entire intention in life is to strengthen their yearning and make for themselves a receptacle in order to bring contentment by expanding the boundaries of Kedusha in the blessing of the Creator.

This is the meaning of “Search for her as a hidden treasure” (Proverbs 2:4), and this is the meaning of “As a deer yearns” (Psalms 42:2). “And give Him no rest” (Isaiah 62:7), “My soul longs for Your salvation” (Psalms 119:81). However, one must always consist of both, meaning the male, too, Jacob, as in “They who fear Him shall have no lack” (Psalms 34:10), as I received the meaning of the words “And two rams” (Exodus 29:1, Leviticus 23:18), meaning male and female.

We must understand, for they said “virtue more than calamity” (Sotah 11, Sanhedrin 100), and here they said “To the extent that one appreciates” (Megillah 12, Sotah 8). Perhaps it is that here it is according to the amount, and here it is according to the level, since he is in her amount and she is in her level.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

Attainment, as a whole, comes by matter and form whose beginning is the being. Also, the attained sustains the “being” which is devoid of matter and form. This is considered “the four worlds,” perceived in everything that exists (meaning, a world is giving and receiving), and all our engagements are in matter and form, in creating and doing, on which the work relies.

This is so because creation is their whole and does not quite expand in the perception of the mind. Also, the form essentially divides the doing, meaning the materials, into many details, each with its own unique form. And the mind thoroughly cleaves to it and abundantly expands through it to distinguish one thing from another, to divide and to tell one thing from another. This is the purpose of the work: to know the advantage of light over darkness in every detail that exists, as it is written, “All is clarified in the thought.”

Four Forms: Dot, Line, Area, Cube

All the forms in the world are dot, line, area, and cube, which is an area multiplied from all directions. These four forms contain all the types of shapes in the world, and all that exists on land exists in the ocean of wisdom, meaning in the upper worlds, to which this world is but an imprint, cascading from the spiritual worlds above, which we are destined to attain in the next world.

However, during the work, during our existence in this world, we have no other attainments unless they are clothed in corporeal dresses, which are corporeal shapes without which we are unable to perceive or understand anything.

Hence, we attain all the Vavs in the name HaVaYaH, which contain all the shapes in the world, which are dot, line—Yod, Vav, and the two Heys—area and cube. The last Hey is the disclosure of the first Hey but in a more corporeal way, meaning a form that occupies space. This is not so with the three other forms, which do not take up any space.

in truth, we also attain the beginning of the dot, implied by the tip of the Yod, which is the reason why this name is the origin of all the names. That is, each name is discerned as giving and receiving, for there is no thought or perception in His essence whatsoever, but rather in influences that come to us from Him, as in “The earth is full of Your possessions.” In this, this whole creation is His names. A worker who is attentive to the matter and unites the matter with its root devotes the name to the heaven. That is, a “name” is that thing that one observes and knows its Giver, and that thing is the receiver. This is Shem [name] from Shamayim [sky/heaven], Yam [sea] from Shamayim, and this is the meaning of “Who created these.”

This is the meaning of… meaning one part of the created beings in this world is in the dark without a name for people to examine, as this thing stems from Him, since it seems to be against His will. But in general, we know that His kingdom rules over all, and when the worker comes to that thing and delves in it and examines it, this, too, is given from His abundance. Thus, it sanctifies the name of the Creator and raises the holy spark from the Klipa [shell/peel], which is the whisperer that separates the Champion.

And to the extent of the scrutiny and the awareness in the thought of the worker, the “Name” grows and sanctifies.

In general, all of Israel believe and unite with His Name twice, every day with love. But that unity should appear in the thought of the worker with every… and in complete recognition. This is called raising Mayin Nukvin [MAN] and the descent of Mayin Duchrin [MAD], since the labor… which is the MAD, repeatedly rises, adding to one’s awareness every time until… And this worker becomes a partner of the Creator in the work of creation. As the Creator creates worlds, he, too, creates worlds.

This is considered a whole world—giving and receiving, which is called a “world,” that is, heaven and earth. This is the meaning of the saying that the righteous always create new heaven and earth.

The Act of Mitzvot [commandments]

Although in truth, all is clarified in the thought, actual deeds from below must be evoked, as well. This is because everything must expand through the world of Assiya [action], which is the actual disclosure, when Kedusha [holiness] and the revelation of His kingdom spread through Assiya, and “everyone will recognize,” etc. Hence, for the complete Segula [power/ remedy], it is to evoke the uniqueness of the Creator in everything in practice, and this is the essence of the whole work of Mitzvot.

Three Covenants

Now you understand the three covenants: covenant of the eyes, covenant of the tongue, and circumcision. This means that unification and raising Mayin Nukvin are done primarily in one’s thought. Still, this recognition is not completed there before one’s internal recognition appears outwardly. The Master’s face is desired and appears in three places: a) covenant of the tongue, b) eyes, and c) circumcision, each according to its own quality. Some things are completed in what cleaves to it by what one sees, and some things are completed by words or real actions.

With circumcision, less is better. And the evidence is that the work with the eyes is good, whether before oneself or before a friend. But it must not be so with circumcision; it is a great offense. About his wife, too, it was said, “as though unwillingly.” The reason is that man is the last degree of all the holiness; hence, the Klipa clothes his NHY. This is the meaning of warming, becoming fire, fire for the Name (the letters Yod, Hey) has risen.

Perhaps this is the meaning of “A handsome maiden with no eyes.” This is because it is known that each Partzuf clothes the NHY of the upper Partzuf and is considered the Peh [mouth] of the lower one, the Yesod [foundation] of the upper one. Hence, we could say that the Eynaim [eyes] of the lower one are at the place of Yesod of the upper one. It turns out that the Eynaim of the upper one are completely missing.

It follows that we clothe the Kedusha only in the form of our eye and mouth. Hence, all our unifications are only in those two covenants: mouth and eye. Know that the Creator has instilled power in those two covenants—to give all the shapes of the world from one to the other—meaning from teacher to student, in text or orally. It turns out that there is power in the study to receive all the wisdom in the world through text, as well as in the mouth—to give all the abundance in the world to one’s friend.

…The creation of all the worlds was only for the Torah and for… seemingly a sublime and abstruse wisdom, to bring it to Israel. For this reason, he used… the above-mentioned three covenants. This is the meaning of the Written Torah and the Oral Torah, where the writing… affects, etc., and all is one.

Otiot and Nekudot [Letters and Points]

Transfer of their influence is through Otiot [letters] and Nekudot [points]. The eye perceives only letters and points, from which the heart understands. Similarly, the mouth is affected only by letters. This is why it is called “Lev” [heart, as well as 32 in Gematria], since it receives the Hochma [wisdom] through the thirty-two paths of bestowal—twenty-two letters and ten dots—as this is essentially the shapes of the world and what is in it with respect to the boundaries of the wisdom and the sustenance of the world.

This is the meaning of the four-letter-name HaVaYaH, which contains every shape in speech and in text, since the construction of the letters is from dots and lines: each dot is a Tzimtzum [restriction] and each line an expansion.

Atzmut [Self/Essence] and Kelim [Vessels]

Atzmut revolves around two kinds of Lights:

1. relating to the Operator, and
2. relating to the operated.

This is the meaning of male and female, line and Reshimo, soul and body, king and kingship, the Creator and His Shechina [Divinity], mercy and judgment, for the work is completed with the true union.

The Atzmut governs and appears on the Kli [sing. of Kelim] to the extent of the awakening of the Kli and its preparation. This is the meaning of the states of ZON, since the whole issue of Nukva is only about those who receive according to their preparation in their work.

These two discernments are distinguished in all the creatures. And the nature of the Atzmut is that it appears to the eye only by the Kli in which it is clothed. It is recognized through the Kli, and almost no part of the Atzmut is perceived, but only the Kli that clothes the Atzmut, “and from my flesh I shall see.”

And since the closeness of the Creator to His creatures is recognized through the Torah, as in the gift “from Mattanah to Nahaliel (*) which is discerned as the actual Creator. One can say that one knows Him even though there is neither perception nor thought in Him at all, for if you say that you know your twin brother, who was born with you, you do not know more than his Kli, in which his Atzmut is clothed.

And of course, all the words of Torah and prayer in which His guidance is evident are said to be the actual revelation of Godliness and natural recognition. This is the meaning of “The Torah, the Creator, and Israel are one.”

—————

(*) Translator’s note: In Hebrew, Mattanah means „gift” and Nathaniel means „rivers of God”.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)

Thou hast hemmed me in behind and before, meaning the revelation and concealment of the face of the Creator. This is because indeed, “His kingdom ruleth over all,” and everything will return to its root because there is no place vacant of him. But the difference is in present tense or future tense, because who connects the two worlds, discovers His clothing in the present: everything that is done is a clothing for the revelation of divinity.

And this is deemed the present tense, meaning that now, too, he comes out in royal clothes and evidently shows that the rider is not subordinate to the horse. But although it seemingly appears that the horse leads the rider, the truth is that the horse is provoked to any movement only by the sensation of the rider’s bridle and headstall. And this is called “the construction of the stature of divinity,” and it is also called “face-to-face.”

But one who has not yet come to dedicate all his movements to the Creator alone, and the horse does not equalize its movements to the rider’s bridle and headstall, but appears to do the opposite, and the handmaid appears to rule the mistress, this is called “behind.” Hence, you should not think that you are drawing away from holiness, for “that which cometh into your mind shall not be at all.”

Thus says the Lord: “Surely with a mighty hand,” etc., “For he that is banished be not an outcast from him.” And every wheel turns to come to holiness, its root. Therefore, although it seems that the horse leads the rider by its base desire, the truth is not so. It is the rider who leads the horse to his destination. However, it is not apparent in the present, but in the future. Hence, that way there is contact, as well, but it is back to back, meaning not by the will of the dresser or that of the dressee.

But those who follow His will discover for themselves the royal dresses in the present, connected face to face through the will of the dresser, for that is precisely His wish.

And this is the meaning of “Because thou hast not served the Lord thy God with joyfulness.” For you will serve Him anyhow, but the difference is that this way is “in siege and in distress,” meaning unwillingly, and the other way is by reason of the abundance of all things, meaning willingly.

It is also written in the Midrash: “The Creator gazes upon the deeds of the righteous and the deeds of the wicked, and He does not know which the Creator wants, whether the deeds of the righteous, etc. When He says, ‘And God saw the light, that it was good; and God divided,’ meaning in the deeds of the righteous.”

This means that the Creator examines, meaning connects with all the deeds and conducts, and everything returns to its root. Hence, the question is, “Which way is more desirable? In that regard, the Midrash is assisted by the verse, “And God saw the light, that it was good,” meaning disclosure, which is in the deeds of the righteous. This is our sages’ meaning in saying, “Long and short, and short and long.”

WORLD—CONCEALMENT

This is the meaning of “In wisdom hast Thou made them all; the earth is full of Thy creatures.” Everything is kept in the 32 paths of wisdom; hence, “the earth is full of Thy creatures and no place is vacant from it, for everything goes to its root. Now, however, it is concealed, and therefore called Olam (world), from the word He’elem (concealment).

And the Light that hides and clothes in the word is called “a point,” considered a Yod. It is divided into the two Heys: the concealed world and the revealed world. And the whole of man’s work is to reveal this point and extend it from the world to the world in the form of Vav, meaning the Vav between the Heys, to reveal to all the plentiful Light that extends from the Surrounding Light to the surrounded, meaning the two Heys, as in Bina, Yesod, Malchut.

SURRENDER, DIVISION, MITIGATION (SWEETENING)

There are three discernments required of a man in the desirable path: surrender, division, mitigation (sweetening), meaning “Lights with deficient writing,” (*) since the Light of this world was created out of darkness, “as far as light excelleth darkness,” and “What good is a candle during the day?”, its light does not shine in the daytime. This is the meaning of the Klipa (peel) that precedes the fruit. For this reason, who becomes a partner to the Creator in the act of creation, brings the Light out of the darkness, meaning considers how lowly and base one is, compared to the sublime Kedusha (holiness), and how filthy are one’s clothes. Through it, the Light becomes surrounded.

And in regards to the Creator’s question, “to fear the Great and Terrible Name,” he intensifies with great strength to subdue the evil within, so the evil servant and evil maid will surrender to the mistress, which dwells with them in the midst of their uncleanness, until he feels in his soul that the awakening for externality has expired and surrendered. At that time, he will be rewarded with “division,” distinguishing between the Light and the darkness, and will not replace bad for good and good for bad. And should he replace, meaning awaken to a necessary inclination, it will be dedicated to the Creator only. This is considered “mitigation,” the craving for the Creator, as in genuine love.

This discernment comes after he separates between the good and evil, between the Creator’s sublimity and his own baseness, and keeps “So shalt thou put away the evil from the midst of thee” in himself, for he will be so very ashamed of its doers. Then he will be rewarded with mitigating the remains of his inclination, which cannot be rooted out, and elevate them to their genuine root.

REMEMBER AND KEEP WERE SAID IN ONE UTTERANCE

“Remember” and “Keep” were said in one utterance. What the mouth cannot say and the ear cannot hear, and the heart cannot think and contemplate, etc. We must understand why this was said in this way, and what does it mean to us?

It is written, “Man and beast Thou preservest, O Lord.” Our sages said, “These are people who are of cunning mind and pretend to be as beasts.” This means that the whole path of creation that the Creator created is regarded as two opposites in one subject, and all the combinations in the world were made in this way, and this is the whole of the act of creation.

THE POWER OF SPEECH

However, in the act of creation, the Creator revealed only one part of that discernment, as it is written, “By the word of the Lord were the heavens made,” for He took fire and water and mixed them into a single subject. And the Creator imprinted the power of speech in man, so he would partner with Him in the act of creation, so he, too, would create worlds with his speech from this discernment, meaning two opposites in the same subject, for another innovation… world.

This is the way of the righteous, who cleave to the Creator: From all their utterances, the worlds were created according to the word of God, as well as the Operating force in the operated, since it had already imprinted in their mouths the twenty-two letters by which He had created the world. What I wish to say is that they contain that power.

And the reason why the doing does not end in this world by utterances alone is because of the descents of this world in materialization. For this reason, nothing appears by speech, but only by hands and legs. However, in truth, the Creator has imprinted sufficient strength in the speech by which to disclose all the actions, since the force of the Operator is in the operated. And we, too, express in our mouths those twenty-two letters.

Yet, the Klipot cover and weaken that force, and the Creator wished to cleanse Israel from the Klipot, hence He gave them Torah and Mitzvot by which they draw near to his Kedusha (holiness), and the Shechina (Divinity) speaks from their mouths in purity. At that time, they perform deeds with their speech.

BLESSING OF THE RIGHTEOUS

This is the meaning of the blessings of the righteous, who reveal by their utterances more than a simple man can reveal by hands and legs. This is because a simple man who wishes to do good to one’s friend, give him much money with his hands, and makes him wealthy. Yet, he does not know if this will last very long.

But the whole one, who wishes to do good to his friend, gives him a blessing with his mouth—some short words of richness—and the act of enrichment instantaneously appears on one’s friend, etc.

How is one rewarded with this? This happens through Torah and Mitzvot, meaning that by doing His will, one’s form becomes similar to one’s Maker. In truth, however, the whole issue of Torah and Mitzvot that connect to a person are also of the above-mentioned kind, meaning the two opposites in the same subject. This is the main thing that is desired, since the Creator created the world with the Torah, and the force of the Operator is in the operated. This is the essence of the knowledge, which we do not know: when these two opposites unite into a single Guf (body) in one’s mind, he becomes desirable to his Maker and is considered “a whole man.”

THE END OF A MATTER IS BETTER THAN ITS BEGINNING

In essence, the giving of the Torah in this lowly world is an opposite thing, for the angels erred in it. This is the meaning of, “The end of a matter is better than its beginning.” Interpretation: “The end of a matter” refers to the bottom of the degree, meaning at the creation of the world for all to see, when it requires no scrutiny. This is what the books call “first concepts,” meaning if one does not eat, he will starve; if he touches fire, he will burn; and if he throws himself into the water, he will drown, etc. These things are understood by animals and beasts, too, since the animate mind will tell them this. This is why it is called “the end of a matter.”

“The beginning of a matter” is the mind of the Torah, which is not attained even for the speaking, meaning to the populace, except to the seed of Joseph, God’s select. In the world, good and evil are mixed. To distinguish between good and evil, the writing tells us that the primary way of the good is the “end of a matter,” meaning to behave in a way that the lowly discuss, through what is attained to all the people, but to connect the mind of the Torah to it. This is so because this is the purpose of the opposites in the world, and the whole man must connect and unite in his mind in real unity. And this is called “good,” as it is written, “The end of a matter,” if it is well connected from its start, meaning the mind of the Torah and the animate mind actually connect into one.

TWO OPPOSITES IN THE SAME SUBJECT

This is the meaning of the words of our sages, “‘Man and beast Thou preservest, O Lord,’ these are people of a cunning mind, who pretend to be as beasts.” We have explained above that these two opposites unite in them to one. Take for example what is written, “Without flour, there is no Torah; without Torah, there is no flour.” In the first part, it is an animate mind—a mind attained by all. In the second part, it is the mind of the Torah, since how are the provision of flour and the power of the Torah connected? But from the Torah, we understand that the Creator never removes His Providence from the world for even a moment; hence, He benefits those who heed his will and hears their prayer.

Accordingly, those who have been rewarded with their labor being in the Torah certainly do not need to work as the populace, since they ask of the One who truly has, and He will give them, as it is written, “Since they are followers, their Torah is preserved and their work blessed.” The Tana tells us, “Without flour,” etc., meaning that the desirable way is to connect them, meaning to pretend to be as a beast, to know that without flour there is no Torah and hence to try one’s hardest with what his corporeal mind teaches him to do in order to obtain flour and food for his body.

Indeed, the law of the Torah permits, for “He delighteth not in the strength of the horse; He taketh no pleasure in the legs of a man. The Lord taketh pleasure in them that fear Him, in those that wait for His mercy.” Hence, why should He touch and strip a carcass in the market? To not need people, he prefers to engage in the Torah—to fear the Creator and to wait for His mercy, for “He taketh no pleasure in the legs of a man,” etc. This is two opposites when they actually unite into one, in those who do as the beast and know that it is futile, and everything comes to him from the King’s table. Such a man is called “whole.”

This is the meaning of the verse, “Happy is the man that hath made the Lord his trust, and hath not turned unto the arrogant, nor unto such as fall away treacherously.” He unites the two things: trusts in the Creator, strains with all his heart to provide food for his home, but knows that all his deeds and all his efforts are but arrogance and treachery, and he puts his trust in the Creator.

It is written, “For the rod of wickedness shall not rest upon the lot of the righteous.” This means that although their acts are similar, etc. Why? The writing interprets, “that the righteous put not forth their hands unto iniquity,” for they completely assume the burden of the kingdom of heaven and know that He is the one who gives you strength.

The reason for it is to see how far the faith of the righteous reaches. And although the Creator knows the thoughts, the deeds must still be clear to the righteous himself. This is because it is the nature of matter that it does not let the righteous believe in themselves until they evidently and actually see, and they are always afraid lest they will inflict sin and fall from their degree during the deed.

THE QUALITY OF JACOB THE PATRIARCH

Now we can understand what our sages said, that Jacob returned to the small tins. It is indeed a wonder that at such a time, when he saw Esau coming to kill him and to rob all that he had, he still considered staying in the place of danger by himself, to salvage the little tins. And he did not believe in his life, as it is written, “Then Jacob was very fearful,” etc. “And he divided the people… into two camps.”

However, this is thoroughly explained with the above-mentioned, because the above-mentioned way—man and beast—was the quality of Jacob the Patriarch, who became an emblem to this quality. It is as it is written in the books: Abraham the Patriarch became an emblem for the quality of love, and Isaac the Patriarch to the quality of fear.

These two qualities are opposites, for one who loves is not afraid and always trusts his loved one, and love covers all transgressions. Conversely, one who fears does not trust, for had he trusted, he would not be afraid at all. But Jacob the Patriarch, the senior from among the Patriarchs, became an emblem of the quality of mercy, meaning these two opposites in the same subject—love and fear together—which is the essence of this quality.

This is the meaning of the verse, “Then Jacob was very fearful,” etc. “And he divided the people… into two camps,” to leave himself some remains. Also, he sent him gifts, perhaps he would make peace with him.

And you see that his conduct in that regard was the same as a completely ordinary person, for what is the difference if a person is worried of starvation and seeks all kinds of tactics all day long to provide for his livelihood and a bit more, or if he is worried that his enemy might rob him of his possessions and kill him, and does all he can in that regard?

This was Rashi’s question: Why was Jacob the Patriarch afraid? After all, He promised him, “And I will keep thee,” etc. He explained that he feared lest he would cause the sin. We should be more meticulous and say that he should have said, “lest he caused, and not lest he would cause.” This reconciles it, since indeed, Jacob the Patriarch had the complete measure of love, meaning confidence, and he had no doubt at all that the Creator would keep him and that he would lack nothing. Yet he behaved like an ordinary person and pretended to fear, as the animate mind necessitates to find a straightforward tactic for it, that he was very fearful of the 400 men with him. By that, he was seemingly distracted from the confidence, in order to truly fear. Through it, he built his guard the way those who fear an enemy do—he divided the camps and gave presents, etc.

And why did he do it if he were not really afraid, for he trusted in the Creator? It was the fear lest he would cause sin, since in his humbleness, the righteous does not believe in himself, that he will not fall from his degree during the act. For this reason, he prepared every worldly means of salvation against the enemy. And after all that, he assumed in his heart that it was arrogance and treachery, and put his trust in the Creator and prayed to the Creator.

Now we understand why he remained for the little tins, to announce that along with the fear, he had the complete measure of love, completely flawless, and he valued even little tins, for he knew full well that no enemy and foe would touch his possessions, at all.

DIFFERENCE BETWEEN ONE WHO SERVES THE CREATOR AND ONE WHO DOES NOT

This distinguishes between one who serves the Creator and one who does not. One who is truly afraid and does not trust, would not notice the little tins at a time of worry lest an enemy might come and strike mothers with their children, and would destroy everything. But a servant of the Creator, along with the labor and effort due to the fear, knows for certain and trusts His mercy—that all is his and that no stranger will control his possessions. And even at such a time, he is able to watch over the little tins, like the righteous, who are fund of their wealth.

Hence, in the giving of the Torah, we were given the strength, through “remember and keep were said in one utterance. What the mouth cannot say, and the ear to hear and the heart to think and contemplate.” This means that it is written that “Remember” is the love and “Keep” is the fear, which are two opposites. They were said to us and given to us as one, to unite them. And although they are really opposite, and it is incomprehensible to the corporeal mind and heart how such a thing can exist in reality, it is the power of the Torah that one who cleaves to it is rewarded with it—being connected and united in his heart, as in the quality of Jacob the Patriarch.

THE KLIPA OF ISHMAEL AND THE KLIPA OF ESAU

This is what Jacob said during the years of famine: “Why do you fear?” And Rashi interprets, “Why do you fear Ishmael and the children of Esau as though you were satiated?” This is perplexing: The children of Esau dwelled in Seir, and the children of Ishmael in the Paran desert, and what business did they have with them? He had more to worry about the Canaanite and the Hittite, his neighbors in the land.

This is reconciled by the above-mentioned: Rashi made two interpretations: 1—why should you appear satiated, and 2—why should you be slimmed by famine? Now we understand that this is what Jacob had told them: “If you eat to the full, you should fear Ishmael; and if you eat little, you should fear Esau. This means that it is written that Ishmael is the Sigim (dross) of silver (love) and Esau is Sigim of gold (fear).

And this is what Jacob had taught his sons: if you keep to the quality of love, and trust in the Creator that His hand will not grow short even in the years of famine, you should fear the Klipa of Ishmael. And if you hold only to the quality of fear and restrict you eating, you should fear the Klipa of Esau, who nurses off of that quality. Hence, best eat to satiation and to unite a thing at that time with the quality of fear: Go down and buy for us from Egypt, for thus you will be saved from both Klipot.

_______________

(*) Translator’s Note: In Hebrew, words can be written with or without vowels. In the case of the word „light” it means writing with or without the letter Vav.

(înapoi la pagina SCRIERI BAAL HASULAM Vol.1 / ESEURI – click)