– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
De Șabat este interzis să se muncească; aceasta se referă la o trezire de jos. Iar un discipol înţelept, cel care este demn de a fi discipolul Creatorului, numit „Înţelept“, este considerat şi el o trezire, dar de Sus, adică prin revelarea secretelor Torei.
Prin urmare, atunci când vine o trezire de Sus, acest lucru este, de asemenea, numit „Șabat “. În acel moment, cel neînvăţat, adică trupul, simte frică, iar în această stare nu există loc pentru muncă.
Înţelepţii noştri au spus: „Frica de Șabat cade asupra celui neînvăţat.“ Un discipol înţelept este considerat Șabat , iar Șabat ul este considerat Gmar Tikun (Sfârşitul corectării). Astfel, la fel ca în Gmar Tikun, Kelim (vase) vor fi corectate şi capabile să îmbrace Lumina Superioară. De asemenea, Șabat ul este considerat „sfârşit“. Aceasta înseamnă că Lumina Superioară poate să apară şi poate să se „îmbrace“ în cei inferiori, însă aceasta este considerată a fi doar o trezire de jos.
Despre diferenţa dintre credinţă şi raţiune. Credinţa are avantajul că acţionează asupra corpului mai mult decât raţiunea, pentru că este mai aproape de corp. Credinţa este considerată Malhut, iar corpul este legat de Malhut. Prin urmare, credinţa acţionează asupra corpului. În schimb, raţiunea este atribuită celor Nouă de Sus şi, din acest motiv, nu poate influenţa corpul în mod eficient. Cu toate acestea, raţiunea are avantajul că este considerată spirituală, spre deosebire de credinţă, care este atribuită corpului.
În spiritualitate există următoarea regulă: „nu există absenţă în spiritualitate“ şi „fiecare monedă se adună într-o mare grămadă“. Credinţa este considerată materială şi este sortită separării, deoarece nu există acumulare în material; tot ceea ce a fost în trecut dispare şi nu se alătură prezentului sau viitorului.
Prin urmare, în timpul acţiunii, credinţa afectează omul de o sută de ori mai mult decât îl afectează raţiunea, însă efectul ei este limitat în timp. Deşi raţiunea are o eficienţă de numai unu la sută, totuşi acest procent rămâne constant şi continuă să existe. Aceasta înseamnă că după o sută de acţiuni, raţiunea este acumulată în aceeaşi cantitate în care credinţa afectează omul atunci când acţionează o singură dată. Când omul lucrează cu credinţă, chiar şi de o sută de ori, el va rămâne în aceeaşi stare. Dar în cazul raţiunii, aceasta va rămâne veşnic în el.
Este ca şi cum am studia ceva cu intelectul. Cu toate că uităm, înregistrările rămân în creier. Aceasta înseamnă că pe măsură ce omul învaţă, creierul lui evoluează. În ceea ce priveşte lucrurile materiale, care se întind de-a lungul timpului şi spaţiului, un loc din est nu va fi niciodată în vest şi nici ora care a trecut nu se mai întoarce în prezent. Însă în spiritualitate totul poate avea loc în acelaşi timp.
Există discernământul lui Mesia, Fiul lui Iosif, şi discernământul lui Mesia, Fiul lui David, şi ambele discernăminte trebuie să se unească. Atunci, sfinţenia din ele va fi revelată.
Moise şi Solomon sunt consideraţi Panim (faţă) şi Achoraim (spate). Despre Moise este scris: „şi tu vei vedea spatele Meu“. Însă Solomon este considerat Panim. Şi doar Solomon a folosit Achoraim a lui Moise. De aceea literele din cuvântul Şlomo (Solomon) sunt aceleaşi cu cele din LeMoşe (ale lui Moise).
Onoarea este ceva ce opreşte corpul şi, în aceeaşi măsură, dăunează sufletului. Prin urmare, pentru toţi cei drepţi care au devenit faimoşi şi respectaţi, acest fapt a reprezentat o pedeapsă.
Dar în cazul celor mai mari dintre cei drepţi, atunci când Creatorul nu doreşte să îi piardă datorită faptului că sunt faimoşi pentru sfinţenia lor, El îi păzeşte pentru a nu fi onoraţi, ca să nu dăuneze sufletului lor.
Prin urmare, în măsura în care sunt onoraţi, în aceeaşi măsură ei sunt contestaţi. Aceşti oameni drepţi suferă tot felul de denigrări; pentru a echilibra onoarea acordată, cealaltă parte îi denigrează exact în aceeaşi măsură.
Am auzit în a doua zi de Paşte, 23 aprilie 1951, Tel Aviv
Din Zohar: „Rav Hiyah a deschis: «Eu dorm, dar inima mea este trează …». „Adunarea Israelului a spus: «Eu dorm în exil în Egipt, acolo unde copiii mei au trăit sub o aspră sclavie, dar inima mea este trează pentru a-i păzi să nu piară în exil.»“ „O voce! Iubitul meu bate la uşă“ – acesta este Creatorul care a spus: „Îmi voi aduce aminte de legământul meu.“ (Amor, 43)
Trebuie să înţelegem problema somnului. Atunci când Israel a fost în Egipt, el s-a aflat sub dominaţia egiptenilor şi a atras Gar de Hohma. Dar pentru că Hohma nu străluceşte fără Hasadim, aceasta se numeşte „somn“. Din acest motiv se spune că „sclavia din Egipt a fost aspră“, însemnând muncă grea, numită Dinim de Dechura. „Şi la tot felul de munci ale câmpului“ se referă la Dinim de Nukva.
„Dar inima mea este trează“ înseamnă că din perspectiva liniei stângi ea doarme, iar atunci Malhut este considerat „cele două mari Lumini“ sau este numit „al patrulea picior“, referindu-se la Tiferet, deasupra Hazeh. „Dar inima mea este trează“ pentru că există deja punctul de încuiere care determină linia de mijloc, astfel încât revine la punctul considerat Panim, datorită căruia ei nu vor pieri în exil.
Acesta este sensul versetului: „Deschide pentru Mine o deschidere cât vârful unui ac.“ Aceasta înseamnă că ZA îi spune lui Malhut să atragă Hohma. Pentru că Hohma nu poate să strălucească fără Hasadim, ea este numită „cât vârful unui ac“, iar apoi „eu voi deschide pentru tine Porţile Superioare“. Cu alte cuvinte, el îi va da ei Hasadim, prin care ea va primi abundenţa. Totuşi, dacă nu atrage Hohma, ci Hesed, aceasta se numeşte „Deschide-mi, sora mea“. Astfel, pentru Hohma, Malhut este numit „soră“.
Am auzit în a doua zi de Paşte, a 2-a zi din Numărătoarea Omer,23 aprilie 1951
Există problema celor trei linii şi problema eliberării lui Israel care se agaţă de corpul Regelui. Există problema exilului în Egipt, când poporul lui Israel a trebuit să coboare în Egipt, şi problema exodului din Egipt. Există problema: „Cel care va sfinţi o femeie (30) va aduce un om neînvăţat cu el“(31), problema întrebării lui Avraam: „Prin ce voi cunoaşte că îl voi moşteni?“ şi a răspunsului Creatorului: „Să ştii că urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robiţi şi apăsaţi patru sute de ani. Dar pe neamul acela, căruia ei vor fi robi, îl voi judeca Eu şi după aceea ei vor ieşi să vină aici, cu avere multă.“ Există problema Gar, problema Vak şi problema Vak de Gar.
Gândul Creaţiei a fost să facă bine creaturilor Sale, iar Ţimţum (restricţie) şi Masah (ecran) au fost făcute pentru a nu mânca pâinea ruşinii. Prin aceasta s-a creat un loc de muncă şi de aici s-au extins cele trei linii. Prima linie este linia dreaptă, care se referă la nivelul Vak fără Roş (cap) şi se numeşte „credinţă“. A doua linie este linia stângă şi se numeşte „cunoaştere“. Aceste linii sunt în conflict, deoarece credinţa exclude cunoaşterea, iar cunoaşterea exclude credinţa.
Apoi, există discernământul liniei de mijloc, considerată Vak de Gar sau Hohma şi Hasadim sau linia dreaptă şi stângă incluse una în cealaltă. Aceasta înseamnă că omul dobândeşte cunoştinţe în măsura în care are credinţă. În acest fel primeşte o cantitate de cunoştinţe corespunzătoare credinţei lui. Iar dacă nu are credinţă, el nu atrage cunoaşterea pentru a o completa, ci stă şi cântăreşte ambele linii, astfel încât una să nu fie mai puternică decât cealaltă. Gar (care apare în faţa lui) este numit „cunoaştere fără credinţă“ şi se referă la „munca naţiunilor“. Iar munca lui Israel este considerată credinţă, în care este inclusă cunoaşterea şi se numeşte „corpul Regelui“, cu alte cuvinte, credinţă şi cunoaştere.
Avraam este numit „părintele credinţei“, adică Hasadim. Apoi, el va şti că cel care vrea să se apropie de Creator trebuie să îşi asume mai întâi discernământul liniei drepte, şi anume credinţa.
Dar credinţa contrazice cunoaşterea. Atunci, cum pot atrage cunoaşterea, dacă nu au Kelim necesare pentru aceasta? De aceea El i-a spus: „urmaşii tăi vor pribegi în pământ străin“. Acesta este înţelesul versetului: „Ci s-au amestecat cu neamurile şi au învăţat faptele lor“, adică au intrat sub autoritatea altor naţiuni.
Însă dacă se află sub dominaţia lor, pot atrage Gar de Hohma. Exilul în Egipt înseamnă că Israel, de asemenea, a extins Gar de Hohma. Acesta este exilul lor, atunci când este extins un discernământ de întuneric.
Exodul din Egipt a fost prin plaga întâiului născut. Întâiul născut reprezintă Gar de Hohma, căci Domnul a lovit pe întâiul născut al Egiptului. Aceasta este semnificaţia sângelui de Paşte şi a ceea ce este scris în Zohar: „Când Creatorul îl ucidea pe întâiul născut al Egiptului, în acelaşi timp Israel a intrat în legământul semnului sfânt, ei s-au circumcis şi s-au legat împreună în adunarea Israelului.“ (Amor, 43)
Linia stângă se numeşte „prepuţ“, deoarece blochează Luminile. Prin urmare, atunci când Creatorul l-a omorât pe întâiul născut, însemnând că a anulat Gar, Israel care se afla mai jos a fost circumcis, adică prepuţul lor a fost tăiat. Aceasta se numeşte Dinim de Dechura (judecăţi masculine), care blochează Luminile. Astfel, prin circumcizia cu o daltă, care este fier, numită Dinim de Nukva (judecăţi feminine), sunt anulate Dinim de Dechura. Apoi Vak de Hohma se extinde până la ei.
Aceasta înseamnă că la început trebuie să aibă loc atragerea perfecţiunii, adică Gar de Hohma, fiind imposibil să atragem o jumătate de nivel. Acest lucru trebuie făcut numai prin intermediul egiptenilor şi este numit „exil“, atunci când evreii se află sub conducerea lor. Ulterior, prin exodul din Egipt, adică prin corectarea Masah-ului de Hirik, ei au ieşit de sub dominaţia lor, adică egiptenii înşişi au strigat: „Ridicaţi-vă şi plecaţi!“ Aceasta se numeşte „Eu, şi nu un mesager.“ „Eu“ este Malhut , zăvorul care anulează Gar, prin care are loc incluziunea stângii în dreapta şi a dreptei în stânga.
De aceea se spune: „Cel care va sfinţi o femeie“, adică Hohma, numită „stânga“. „Va aduce un om neînvăţat cu el“ înseamnă că se află în „dreapta“, care este credinţă. Însă el vrea cunoaştere. Astfel, tocmai prin omul neînvăţat poate să atragă Hohma, deoarece regretă cunoaşterea, dar nu şi credinţa.
„M-am ridicat pentru a deschide iubitului meu; şi de pe mâinile mele curgea smirna, de pe degetele mele picăturile de smirnă se prelingeau pe mânerul zăvorului.“ „Smirna“ reprezintă: „Învăţătorul tău nu se va mai ascunde, şi ochii tăi îl vor vedea pe Învăţătorul tău.“ „Mâinile“ înseamnă cunoaştere; „degete“ înseamnă „a vedea“, aşa cum este scris: „fiecare va arăta cu degetul, spunând: «Acesta este Dumnezeul nostru.»“ „Pe mânerul zăvorului“ se referă la încuietoare (32).
Am auzit în timpul unei mese de celebrare a finalizării părţii a noua din Zohar, 3 iyar, 9 mai 1951
Cei trei parteneri implicaţi în crearea omului sunt: Creatorul, tatăl şi mama. El a spus că există şi un al patrulea partener: pământul. Dacă omul nu îşi ia hrana din pământ, el nu poate supravieţui. „Pământ“ înseamnă Malhut , care se consideră că are, în general, patru discernăminte, numite HB TM30. Iar hrana pe care omul o ia din pământ reprezintă clarificările prin care alimentul (hrana) este separat de Klipa (coajă).
Există două discernăminte în Malhut :
Kduşa (Sfinţenie);
Lilith cea rea.
Prin urmare, atunci când omul mănâncă şi binecuvântează înainte şi după masă, hrana este în acest fel scoasă de sub dominaţia Sitra Ahra. Şi din moment ce hrana devine sânge, iar sângele este considerat Nefeş (suflet), sufletul lui este acum laic şi nu mai aparţine de Sitra Ahra.
Cu toate acestea, când omul consumă Mițva, iar hrana este considerată Kduşa, dacă o consumă cu intenţie, hrana devine sânge şi sângele devine Nefeş. Apoi, ajunge la starea de Nefeş de Kduşa. Prin urmare, înclinaţia rea vine întotdeauna la om şi îl face să înţeleagă că nu merită să mănânce Mițva, din mai multe motive. Principala ei intenţie este ca omul să nu mănânce Mițva, din motivele de mai sus, pentru că aceasta este o parte din Kduşa.
„Ispăşirea păcatelor“ se face prin dezvăluirea Luminii Hohma (Înţelepciune). Confesiunea atrage Lumina Hohma. Cu cât omul se confesează mai mult, cu atât mai mult se dezvăluie Hohma, aşa cum este spus: „şi în acel timp … va fi căutat păcatul lui Iacov, dar nu va fi găsit“. Aceasta se datorează faptului că fiecare păcat este iertat doar atunci când Hohma este extinsă asupra lui. Din acest motiv ei căutau nelegiuirile: pentru a atrage asupra lor Lumina Înţelepciunii.
„Îmbrăţişarea stângii“ reprezintă extinderea liniei stângi. În fiecare din cele zece zile de penitenţă este extins unul dintre cei zece Sfirot ai luminii Mochin de Hohma, numit „linia stângă“. Iar Yom Kippur (Ziua Ispăşirii) este Zivug (cuplare).
Îmbrăţişarea dreptei reprezintă răspândirea Hohma mai jos de Hazeh (piept), locul dezvăluirii, acolo unde este deja îndulcită de Hasadim (Milă). Acest lucru este considerat a fi, în principal, extinderea Hasadim. Construirea Nukva se continua până în ziua a opta de Sukot, iar în a opta zi se face Zivug.
