Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 1 BeȘalach, 2 Februarie 1941

Tora este numită „indicaţie“, de la cuvintele „aruncat prin ⁽¹²⁾“. Asta înseamnă că atunci când omul se implică în studiul Torei, el simte depărtarea în măsura în care depune efort. Cu alte cuvinte, omului i se arată adevărul, adică i se arată dimensiunea credinţei pe care o are şi pe care se fundamentează adevărul.

Baza păstrării Torei şi a Mițvot este pe măsura credinţei omului, fiindcă atunci înţelege că întreaga lui bază este clădită doar pe educaţia pe care a primit-o. Aceasta se datorează faptului că educaţia este suficientă pentru ca omul să păstreze Tora şi Mițvot, cu toate amănuntele şi detaliile lor, iar tot ce vine prin educaţie se numeşte „credinţă prin raţiune“.

Chiar dacă asta este împotriva raţiunii, adică raţiunea stabileşte că persoana ar trebui să se simtă mai aproape de Creator în măsura în care avansează în studiul Torei. Cu toate acestea, Tora întotdeauna îi dezvăluie omului mai mult din adevăr. Când omul caută adevărul, Tora îl aduce mai aproape de adevăr şi îi arată măsura credinţei lui în Creator.

Aceasta se întâmplă tocmai pentru ca omul să fie capabil să ceară îndurare şi să se roage Creatorului să îl aducă cu adevărat mai aproape de El, ceea ce înseamnă că îi va fi acordată credinţa în Creator. Atunci, el va putea să îi aducă laude şi să îşi exprime recunoştinţa faţă de Cretor, pentru că i-a permis să se apropie de El.

Cu toate acestea, când omul nu vede adevărata măsură a depărtării sale şi crede că avansează constant, descoperă că îşi clădeşte construcţia pe o fundaţie şubredă şi că nu are niciun loc unde să se roage Creatorului să îl apropie. Prin urmare, omul nu are niciun loc în care efortul lui să fie răsplătit cu întreaga credinţă, din moment ce se străduieşte doar pentru ceea ce are nevoie.

Aşadar, atâta timp cât omul nu este vrednic să vadă adevărul, se întâmplă contrariul. Cu cât mai mult adaugă în Tora şi Mițvot, omul ajunge la măsura lui completă şi nu vede nicio lipsă în el însuşi. Drept urmare, el nu are un loc în care să se străduiască şi să se roage să-i fie, într-adevăr, acordată credinţa în Creator, pentru că atunci când simte corupţia ar trebui să se refere la ea ca la o corectare.

Cu toate acestea, când se angajează cu adevărat în studiul Torei şi Mițvot, Tora îi arată adevărul, deoarece Tora are puterea să îi arate omului adevărata stare a credinţei lui (asta înseamnă „să fie cunoscut“).

Când omul se angajează în studiul Torei şi vede adevărul, adică măsura în care este îndepărtat de spiritualitate şi faptul că este o creatură atât de decăzută, încât nu există pe lume om mai rău decât el, atunci Sitra Ahra (cealaltă parte) vine la el cu un argument diferit: de fapt, corpul lui este, într-adevăr, foarte urât şi este adevărat că nu există nimeni mai urât decât el în întreaga lume.

Ea îi spune toate acestea pentru ca omul să-şi piardă speranţa, deoarece se teme ca nu cumva el să îşi dea seama şi să ajungă la dorinţa de a-şi corecta starea. Din acest motiv, ea aprobă omul atunci când el spune că este urât şi îl lasă să înţeleagă că dacă s-ar fi născut cu talente deosebite şi calităţi superioare ar fi putut să-şi depăşească răul, să-l corecteze şi ar fi fost capabil să realizeze Dvekut (contopire) cu Creatorul.

Răspunsul ar trebui să fie acela că tot ce i-a spus Sitra Ahra este ilustrat în Masechet Taanit (p. 20): Rav Elazar, fiul lui Rav Șimon, venea dinspre turnul împrejmuit al casei învăţătorului său. El călărea pe măgarul lui şi se plimba de-a lungul malului râului, simţind o mare bucurie. Şi mintea lui era crudă, căci studiase multă Tora. Un om foarte urât i-a ieşit în cale. El i-a spus: „Bună ziua, învăţătorule!“, dar acesta nu a răspuns. Apoi a continuat: „De prisos; Cât de urât este acest om! Oare toţi oamenii din oraşul tău sunt la fel de urâţi ca şi tine?“ Omul a răspuns: „Nu ştiu, dar du-te şi spune-i meşterului care m-a făcut: «Cât de urât este acest vas pe care L-ai făcut!»“ Pentru că a ştiut că el însuşi a păcătuit, a coborât de pe măgar.

Din cele de mai sus putem vedea că deoarece a studiat multă Tora i-a fost permis să vadă adevărata distanţă dintre el şi Creator, adică măsura depărtării şi apropierii sale. Acesta este înţelesul faptului că mintea lui era crudă, adică el a văzut forma completă a celui care este mândru (propria lui dorinţă de a primi), şi atunci a putut vedea adevărul: că el însuşi este cel mai urât. Cum a văzut adevărul? Studiind mult timp Tora.

Astfel, cum va fi capabil să se unească cu Creatorul, din moment ce el este un om atât de urât? Acesta este motivul pentru care a întrebat dacă toţi oamenii sunt la fel de urâţi ca el sau dacă el este cel mai urât din lume, iar restul oamenilor nu sunt urâţi.

Care a fost răspunsul? „Nu ştiu“. Înseamnă că, din moment ce nu simt, ei nu ştiu. Şi de ce nu simt? Pentru simplul motiv că nu au fost recompensaţi cu înţelegerea adevărului, deoarece le lipseşte Tora care să le arate adevărul.

De aceea Ilie i-a răspuns: „du-te la meşterul care m-a făcut“, pentru că a văzut că a ajuns la un nivel de la care nu mai putea avansa. Din acest motiv Ilie a apărut şi i-a spus: „du-te la meşterul care m-a făcut“. Cu alte cuvinte, din moment ce Creatorul te-a creat atât de urât, El trebuie să fi ştiut că doar cu aceste Kelim (vase) poate fi atins scopul. Deci, nu-ţi face griji, mergi înainte şi vei reuşi!

_______________

(12) În limba ebraică se foloseşte acelaşi cuvânt atât pentru „a arunca“, cât şi pentru „a indica“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 16 Șvat – 13 Februarie 1941

Unde este menţionat Haman în Tora? „Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?“ (Geneza, 3, 11). Trebuie să înţelegem care este legătura dintre Haman şi Eț haDa’at (Pomul cunoaşterii). Eț haDa’at este considerat a fi starea de măreţie a primirii, care nu se află în Kdușa (Sfinţenie) şi trebuie să fie adusă în Kdușa cu ajutorul corectărilor.

Discernământul Haman este, de asemenea, starea de măreţie a primirii, aşa cum este scris că Haman a spus: „Pe cine altcineva ar onora împăratul“, Regele lumii, „în afară de mine?“ Aceasta se distinge ca o stare de măreţie a primirii şi este înţelesul versetului: „Şi inima lui a fost înălţată în căile Domnului“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în 16 Șvat, 13 februarie 1941

Este cunoscut faptul că principalul lucru este să dăruieşti plăcere Creatorului. Cu toate astea, omul trebuie să cunoască înţelesul dăruirii, pentru că termenul este frecvent utilizat şi este ştiut că datorită obişnuinţei se pierde gustul. Prin urmare, trebuie să clarificăm ce înseamnă a dărui.

Problema este că însăşi dorinţa de a primi este încorporată în dorinţa de a dărui a celui inferior (dorinţa de a primi poate fi folosită dacă este corectată). În caz contrar, nu există nicio legătură între cel care dăruieşte şi cel care primeşte. Acest lucru se datorează faptului că este imposibil ca unul să dea ceva, iar celălalt să nu îi dea nimic în schimb, cât timp există o stare de parteneriat.

Numai atunci când amândoi îşi arată iubirea unul pentru celălalt se poate spune că există o conexiune şi o prietenie între ei. Dar dacă unul arată iubire, iar celălalt nu răspunde în niciun fel, o asemenea iubire este ireală şi nu poate exista. Înţelepţii noştri au afirmat despre versetul: „şi spune către Sion: «Tu eşti poporul Meu»“ (Isaia, 51), să nu spui Ami (poporul Meu), ci Imi (cu Mine⁽¹⁰⁾), „să fii partenerul Meu“ (Zohar Bereșit, p. 5), înţelegând prin asta că există un parteneriat între creaturi şi Creator.

Rezultă că atunci când cel de jos doreşte să dăruiască Creatorului el trebuie, de asemenea, să primească de la Creator. Adevăratul parteneriat este acela în care dăruirea este realizată atât de cel inferior, cât şi de Cel Superior.

Totuşi, dorinţa de a primi trebuie să vrea cu ardoare să adere la Creator şi să primească abundenţa, susţinerea şi bunătatea Lui, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaturilor Sale.

Cu toate acestea, din cauza spargerii care a avut loc în lumea Nekudim, dorinţa de a primi a căzut sub dominaţia Klipot (coji) şi, prin urmare, au fost făcute două discernăminte în Kli (vas). Primul este acela că vasul a dezvoltat o relaţie cu plăcerile separate, iar munca de ieşire de sub autoritatea Klipot este numită „muncă de purificare“. Cel de-al doilea discernământ care a apărut ca urmare a spargerii este detaşarea de plăcerile spirituale.

Cu alte cuvinte, omul se distanţează de spiritualitate şi nu mai are nicio dorinţă pentru ea. Această corectare este numită Kdușa (Sfinţenie), iar aici regula în muncă este să doreşti cu ardoare Măreţia Lui. Atunci Creatorul străluceşte în acele vase ale omului. Cu toate acestea, noi trebuie să ştim că în măsura în care omul are Kelim (pluralul pentru Kli) de puritate, numite „ura faţă de rău“, în aceeaşi măsură poate lucra în Kdușa, după cum este scris: „Voi, cei care Îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul“.

Rezultă că există două discernăminte: primul este puritate, iar al doilea este Kdușa. Kdușa se numeşte Kli, fiind pregătirea pentru a primi bunătatea Lui, datorită dorinţei Lui de a face bine creaturilor Sale. În orice caz, acest Kli este atribuit celor de jos, adică este sarcina noastră să îl corectăm. Cu alte cuvinte, noi trebuie să ne dorim binele cu ardoare, iar aceasta înseamnă să ne angajăm extensiv în munca de creştere a măreţiei Sale şi a propriei noastre smerenii.

Însă abundenţa care trebuie să apară în Kli-ul de Kdușa este în mâinile Creatorului. El este Cel care împarte daruri celor de jos, iar cei de jos nu pot ajuta cu nimic, după cum se spune: „Lucrurile secrete aparţin Domnului Dumnezeului nostru“.

Gândul Creaţiei, numit „să facă bine creaturilor Sale“, începe din Ein Sof (infinit). Din acest motiv ne rugăm la Ein Sof, adică la conexiunea care există între Creator şi creaturi. Aceasta este semnificaţia a ceea ce este scris în textele lui Ari, şi anume faptul că trebuie să ne rugăm la Ein Sof.

Se întâmplă aşa, deoarece Ațmuto (Esenţa Lui) nu are nicio legătură cu creaturile, din moment ce începutul conexiunii este în Ein Sof, unde se află Numele Lui, care este rădăcina creaţiei. Acesta este sensul celor scrise în Yerușalmi ⁽¹¹⁾: cel care se roagă, se va ruga în Nume, adică acolo unde este Numele Lui. Pentru Numele Lui şi Ein Sof sunt folosite cuvintele legendei: „Un turn plin cu lucruri bune“. Prin urmare, motivul pentru care ne rugăm la Nume este ca să primim binele care a fost pregătit pentru noi în avans.

De aceea Keter este numit „Dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale“, iar beneficiul în sine este numit Hohma (Înţelepciune), care este esenţa abundenţei. Prin urmare, Keter este numit Ein Sof şi „Emanatorul“. Totuşi, Hohma nu este numită „emanatul“, deoarece încă nu exista niciun Kli în Hohma, fiind considerată o Lumină fără Kli.

Aşadar, Hohma este, de asemenea, considerată ca fiind Emanatorul, deoarece Lumina nu poate fi dobândită fără un Kli şi singura diferenţă dintre Keter şi Hohma este că acolo rădăcina emanaţiei este dezvăluită mai mult.

_______________

(10) Ambele cuvinte sunt compuse din aceleaşi litere în ebraică şi când nu există semne de punctuaţie, ca în Biblie, se scriu la fel.

(11) Secţiune din Talmud

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în ajun de Șabat  , 1 Sivan, 4 Iunie, 1943

Problema limitării presupune ca omul să îşi limiteze starea în care se află şi să nu dorească Gadlut (măreţie). Dimpotrivă, el vrea să rămână în starea actuală pentru totdeauna, iar aceasta se numeşte Dvekut Tmidit-Contopire eternă. Indiferent de măsura de Gadlut pe care o are, şi chiar dacă are cel mai mic Katnut (micime), atunci când străluceşte pentru totdeauna se consideră că i-a fost acordat Dvekut Tmidit .

Însă atunci când omul vrea mai mult Gadlut, aceasta se consideră lux. Înseamnă că „orice întristare va fi de prisos“, adică tristeţea vine la om pentru că îşi doreşte lux. Aceasta este semnificaţia faptului că atunci când Israel a venit să primească Tora, Moise a adus cu sine poporul la poalele muntelui, după cum este scris „şi ei au stat la poalele muntelui“.

Munte (Har) înseamnă gânduri (în ebraică: hirhurim). Moise i-a condus la sfârşitul gândului, al înţelegerii şi al raţiunii – cel mai de jos nivel care există. Abia atunci au fost de acord cu această stare, să pătrundă în ea fără nicio ezitare şi fără niciun gest, dar să rămână acolo ca şi când ar avea cel mai mare Gadlut, fiind fericiţi pentru asta, după cum este scris: „Serviţi-l pe Creator cu bucurie“. Este aşa, pentru că pe durata Gadlut este irelevant să spui că El le dă de lucru ca să fie în bucurie, deoarece în timpul stării de Gadlut bucuria vine singură. În schimb, munca în bucurie le este dată pentru perioada de Katnut, ca ei să se bucure, deşi simt Katnut. Iar asta este o muncă măreaţă.

Aceasta se numeşte partea principală a nivelului, nivel care este discernământul Katnut. Acest discernământ trebuie să fie permanent, iar Gadlut este doar un adaos. De asemenea, omul trebuie să tânjească după partea principală, nu după adaosuri.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în ajunul de Șabat  , 9 Iyar, 14 Mai, 1943

„O încălcare a legii nu anulează o Mițva (poruncă)“, iar o Mițva nu anulează o încălcare a legii. Regula în muncă este ca omul să meargă pe calea dreaptă, însă înclinaţia rea din el nu îl lasă.

Cu toate acestea, omul trebuie să ştie că nu este nevoie să smulgă răul din rădăcină, deoarece acest lucru este imposibil. Mai degrabă trebuie să urască răul, aşa după cum este scris: „Voi, cei care Îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul“. Aşadar, este nevoie doar de ură, deoarece ura separă ceea ce este unit.

Din acest motiv răul, în sine, nu există. Existenţa răului depinde, mai degrabă, de iubirea sau ura pentru rău. Aceasta înseamnă că dacă omul iubeşte răul, el este prins sub autoritatea răului, iar dacă urăşte răul, atunci iese de sub autoritatea acestuia şi răul nu mai are nicio putere asupra lui.

Rezultă că principala muncă nu este asupra răului propriu-zis, ci asupra mărimii iubirii şi a urii. Şi din acest motiv încălcarea legii conduce la o altă încălcare a legii. Trebuie să ne întrebăm: „De ce merită omul o asemenea pedeapsă?“ Când omul cade în timp ce munceşte trebuie ajutat să se ridice. Însă vedem că sunt adăugate tot mai multe obstacole în faţa lui ca el să cadă şi mai jos decât prima dată.

Pentru ca omul să urască răul într-o măsură mai mare, lui i se dă mai mult rău, tocmai pentru a simţi că păcatul îl îndepărtează de lucrarea Creatorului. Deşi regretă primul păcat, omul nu are remuşcări atât de mari, încât să ajungă să urască răul.

Prin urmare, o încălcare a legii determină o altă încălcare, şi de fiecare dată omul regretă, iar fiecare remuşcare face ca ura faţă de rău să crească până când se atinge o măsură completă. În acel moment omul este separat de rău, deoarece ura duce la separare.

Rezultă că dacă măsura urii atinge un nivel care determină separarea, omul nu mai are nevoie să corecteze „încălcarea legii determină o altă încălcare a legii“ şi, bineînţeles, câştigă timp. Când omul este răsplătit, el ajunge la iubirea Creatorului. Acesta este înţelesul versetului: „Voi, cei care Îl iubiţi pe Domnul, urâţi răul“. Ei doar urăsc răul, dar răul în sine rămâne la locul său, fiind necesară doar ura faţă de rău.

Aceasta rezultă din: „Totuşi, Tu l-ai facut pe el cu puţin mai prejos decât Dumnezeu“, şi acesta este înţelesul spuselor şarpelui: „şi vei fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“. Atunci când omul se străduieşte şi vrea să înţeleagă toate căile Providenţei, aşa cum este Creatorul, aceasta înseamnă că „mândria omului îl va coborî“. Adică omul vrea să înţeleagă totul cu mintea lui îndreptată spre exterior, iar dacă nu înţelege se simte umilit.

Adevărul este că dacă în om se trezeşte nevoia de a şti ceva, acesta este un semn că trebuie să ştie acel lucru. Iar atunci când îşi depăşeşte propria minte, ceea ce dorește să înțeleagă şi primeşte totul în credinţă mai presus de raţiune, înseamnă că el se găseşte în cea mai modestă condiţie dintre toate condiţiile umane. Atunci când nevoia omului de a şti este tot mai mare, iar el alege credinţa mai presus de raţiune, spunem că omul se află într-o stare de mare umilinţă.

Acum putem înţelege interpretarea pe care au dat-o versetului: „Acum, omul Moise era foarte sfios“ (Numeri, 12, 3), umil şi răbdător. Aceasta înseamnă că el a îndurat cea mai mare măsură a umilirii.

De aceea se spune că Adam haRișon a mâncat din Pomul vieţii, iar înainte de asta s-a aflat într-o stare de perfecţiune. De aceea el nu a putut să urce deasupra nivelului la care se afla, pentru că nu a simţit nicio lipsă în starea lui. Prin urmare, el nu a putut să descopere toate Numele Sfinte.

Din acest motiv „El este teribil prin faptele Sale în faţa fiilor omului“, atunci când a mâncat din Pomul cunoaşterii binelui şi răului. Şi prin păcatul lui, toate Luminile au plecat de la el, astfel că a fost obligat să îşi ia munca de la capăt.

Şi este scris că a fost izgonit din Grădina Edenului, pentru că dacă ar fi mâncat din Pomul vieţii ar fi trăit veşnic. Aceasta este semnificaţia internalității lumilor. Dacă omul intră acolo, va rămâne acolo pentru totdeauna. Adică, omul va ajunge din nou să nu vrea nimic. Iar pentru a fi capabil să meargă şi să dezvăluie Numele Sfinte care apar prin corectarea binelui şi răului, el a trebuit să mănânce din Pomul cunoaşterii.

Situaţia este similară cu cea a unei persoane care vrea să-i dea prietenului său un butoi mare plin cu vin, dar prietenul lui are doar o ceaşcă mică. Ce face el? Toarnă vin în acea cupă, o duce acasă şi o goleşte. Apoi porneşte iar cu ceaşca şi o umple din nou cu vin. Se întoarce din nou acasă la el, şi tot aşa până când primeşte toate butoaiele cu vin.

Am auzit o altă parabolă pe care a spus-o despre doi prieteni, dintre care unul a devenit rege, iar celălalt foarte sărac. Săracul a auzit că prietenul lui a ajuns rege, a mers la prietenul lui, regele, şi i-a vorbit despre situaţia lui proastă.

Regele i-a dat o scrisoare către ministrul trezoreriei ca timp de două ore să primească atât de mulţi bani câţi doreşte. Săracul a venit la trezorerie cu o cutie mică, a intrat şi a umplut acea cutiuţă cu bani.

Când a ieşit, ministrul a lovit cutia şi toţi banii au căzut pe podea. Situaţia s-a repetat de fiecare dată, până când bietul omul a început să se plângă: „De ce îmi faci asta?“ În cele din urmă, ministrul i-a spus: „Banii pe care i-ai luat în tot acest timp sunt ai tăi şi îi vei lua pe toţi. Ţi s-a înscenat această farsă deoarece nu ai vasul adecvat pentru a lua suficienţi bani din trezorerie“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

„Dacă îl întâlneşti pe acest păcătos, adu-l la seminar … şi dacă nu, aminteşte-i de ziua morţii“. Aceasta înseamnă că el îi va reaminti că munca ar trebui să fie făcută în locul unde nu este prezent, dincolo de pielea omului. Aceasta înseamnă „a lucra în afara corpului său“, faptul că el nu are nici măcar un singur gând despre propriul său corp.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în Sivan 20

În lume există două stări. În prima stare lumea este numită „suferinţă“, iar în a doua stare lumea este numită „Sfânta Șhina“ (Divinitate). Înainte ca omului să fie vrednic să îşi corecteze faptele sale, astfel încât acestea să fie pentru dăruire, el percepe lumea numai sub forma suferinţelor şi a chinurilor.

Totuşi, după ce este recompensat cu înţelegerea faptului că Sfânta Șhina înveşmântează întreaga lume, atunci se consideră că întreaga lume este umplută de Creator. În această stare lumea este numită „Sfânta Șhina“, deoarece primeşte de la Creator. Aceasta se numeşte „unificarea Creatorului cu Divinitatea“. Aşa cum Creatorul dăruieşte, tot aşa şi lumea este acum preocupată numai de dăruire.

Este ca o melodie tristă. Unii muzicieni ştiu să transpună suferinţa în note, pentru că toate cântecele sunt ca un fel de limbaj în care melodia înlocuieşte cuvintele pe care omul doreşte să le rostească. Dacă melodia îi emoţionează până la lacrimi pe cei care o ascultă, până într-atât încât toată lumea plânge datorită suferinţei pe care o exprimă, atunci ea este numită „o melodie“ şi tuturor le place să o asculte.

Dar cum se pot bucura oamenii de suferinţe? Oameni se pot bucura de suferinţe deoarece melodiile nu se referă la suferinţele din prezent, ci la cele din trecut, care au fost „îndulcite“ şi au fost împlinite. De aceea oamenilor le place să le asculte. Aceasta indică îndulcirea judecăţilor şi a faptului că suferinţele pe care le-a avut omul au fost îndulcite. Acesta este motivul pentru care suferinţele sunt plăcute auzului, şi astfel lumea este numită „Sfânta Divinitate“.

Cel mai important lucru pe care omul ar trebui să îl ştie şi să îl simtă este că există un conducător al oraşului, aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Patriarhul Avraam a spus: «Nu există aşezământ fără un conducător»“. Omul nu trebuie să creadă că tot ceea ce se petrece în lume este întâmplător şi că Sitra Ahra îl determină să păcătuiască şi să spună că totul este incidental.

Acesta este înţelesul Hamat (vasului cu) Keri (sămânţă). Există un Hamat umplut cu Keri. Keri îl face pe om să creadă că totul este BeMikreh (întâmplător). (Chiar şi când Sitra Ahra îi aduce omului asemenea gânduri încât să spună că totul este întâmplător şi nu există nicio conducere, nici acest lucru nu este întâmplător, ci aşa a dorit Creatorul să fie).

Totuşi, omul trebuie să creadă în răsplată şi pedeapsă, în faptul că există o judecată şi există un judecător, şi totul este condus de Providenţă prin pedeapsă şi recompensă. Uneori, când omul primeşte dorinţa şi trezirea de a lucra pentru Creator şi crede că le-a primit din întâmplare, chiar şi în această situaţie el trebuie să ştie că a făcut un efort care a precedat această deşteptare. El s-a rugat şi a cerut ajutor de Sus pentru a fi capabil să îndeplinească o acţiune cu intenţie, iar aceasta se numeşte „a înălţa MAN“.

Însă omul a şi uitat acest lucru şi nu îl mai ia în considerare, din moment ce nu a primit imediat răspuns la rugăciunea lui, astfel încât să poată spune: „pentru că Tu auzi rugăciunea fiecărei guri“. Şi totuşi, el trebuie să creadă că ordinea superioară spune că răspunsul la rugăciune poate veni la câteva zile sau luni după ce s-a rugat.

Omul nu trebuie să creadă că a primit cadou această trezire în mod întâmplător. Uneori, el spune: „Acum, când simt că nu îmi lipseşte nimic şi nu am nicio grijă, mintea mea este limpede şi logică, aşa încât îmi pot concentra gândul şi dorinţa asupra lucrării Creatorului“.

Rezultă că omul poate spune că întreaga sa implicare în munca pentru Creator este „puterea şi forţa mâinii sale i-au adus această bogăţie“. Astfel, atunci când se poate angaja în satisfacerea nevoilor spirituale, el trebuie să creadă că acesta este răspunsul la rugăciune. Pentru ceea ce s-a rugat înainte, pentru acea rugăciune a primit acum răspuns.

De asemenea, când omul citeşte o carte şi Creatorul îi deschide ochii, iar el simte puţină vitalitate, chiar şi atunci comportamentul lui firesc este să lege acest fapt de şansă, însă totul este coordonat.

Deşi omul ştie că întreaga Tora este numele Creatorului, cum poate spune că prin cartea pe care o citeşte primeşte o oarecare senzaţie sublimă? El trebuie să ştie că deşi a citit această carte de mai multe ori şi ştie că întreaga Tora este numele Creatorului, cu toate acestea nu primeşte nici o iluminare şi nici o senzaţie. În schimb, totul este arid, iar cunoştinţele pe care le are nu îl ajută deloc.

Prin urmare, când omul studiază o anumită carte şi îşi pune speranţa în Creator, studiul trebuie să se bazeze pe credinţă, pe credinţa în Providenţă şi în faptul că El îi va deschide ochii. În acel moment omul începe să aibă nevoie de Creator, şi astfel are un contact cu Creatorul prin care poate realiza contopirea cu El.

Există două forţe care se contrazic reciproc: o Forţă Superioară şi o Forţă Inferioară. Forţa Superioară este descrisă astfel: „Pe toţi cei care poartă Numele Meu şi pe care i-am făcut spre slava Mea“. Aceasta înseamnă că întreaga lume a fost creată doar pentru gloria Creatorului. Forţa Inferioară este dorinţa de a primi, care susţine că totul a fost creat pentru ea, atât lucrurile materiale, cât şi cele spirituale; toate există pentru iubirea de sine.

Dorinţa de a primi susţine că ea merită atât lumea aceasta, cât şi lumea viitoare. Desigur, Creatorul este cel care câştigă, dar aceasta este „calea suferinţei“. Ea este „un drum lung“. Însă există o cale scurtă, numită „calea Torei“, iar scurtarea timpului ar trebui să fie intenţia fiecărui om.

Aceasta se numeşte „voi grăbi“. În caz contrar, va fi „la timpul său“, aşa după cum spun înţelepţii noştri: „răsplătit – am să o grăbesc; nerăsplătit – la timpul său“, „căci voi pune peste tine un rege ca Haman şi el te va forţa să te corectezi“.

Tora începe cu Bereşit (La început): „La început … pământul era neformat şi gol … şi era întuneric“ şi se termină astfel: „înaintea întregului Israel“.

La început, vedem că pământul este „neformat şi gol şi întuneric“, dar apoi, când se corectează pentru a dărui, ei sunt răsplătiţi: „Şi a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!»“, până când Lumina se dezvăluie „în faţa întregului Israel“.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit într-o joi, Vayera, 6 noiembrie 1952

Ar trebui să existe o pregătire în discernământul ”minții”, a acelei munci adresate discernământului credinței.

Aceasta înseamnă că dacă omul neglijează credinţa în timpul muncii cade într-o stare în care vrea doar cunoaştere, care este o Klipa (coajă) şi este împotriva Sfintei Șhina (Divinitate). Prin urmare, munca omului constă în consolidarea, de fiecare dată, a discernământului „minte“.

În mod similar, dacă simte că neglijează munca cu inima, omul trebuie să consolideze munca legată de discernământul „inimă“ şi să facă acţiuni opuse care aduc suferinţe corpului şi care sunt opuse dorinţei de a primi. Diferenţa dintre neglijarea muncii cu mintea şi a muncii cu inima constă în faptul că există o Klipa (coajă) rea împotriva minţii, care poate insufla o stare de „meditaţie asupra începutului“.

De aceea, omul trebuie să efectueze acţiuni opuse, adică la fiecare reînnoire a discernământului „minte“ îşi va asuma remuşcările din trecut şi va accepta viitorul. El poate primi sursa care îşi are cauza în discernământul „mineral“. Iar „haina“ credinţei este ceva perpetuu şi etern. Prin urmare, omul o consideră un indicator care-i arată dacă munca lui este curată sau nu, deoarece îmbrăcămintea Șhina se îndepărtează doar datorită unui defect, fie în minte, fie în inimă.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit în seara zilei următoare Șabat  ului, Vayera, 8 noiembrie 1952

Fundamentul esenţial este o cale ştiută de toţi. Grija şi precauţia intelectului se datorează faptului că este clădit pe baza interogării. Dacă omul întâlnește întrebarea cunoscută, el trebuie să fie înarmat şi protejat, să stea de pază ca să dea instantaneu răspunsul ştiut.

Cu alte cuvinte, întreaga structură este clădită pe întrebări şi răspunsuri, atunci când omul se află pe calea spre Creator, şi astfel este răsplătit cu construirea structurii Divinităţii. Iar când nu are loc pentru întrebări şi răspunsuri este numit „stând“.

Creatorul a pregătit un loc chiar şi pentru cei cărora le-a acordat deja îmbrăcămintea permanentă a Divinităţii, cei care se află pe calea treptelor şi care nu mai au niciun loc pentru munca menţionată. În acest loc ei au o bază liberă pe care poate sta credinţa.

Deşi este greu de înţeles cum un astfel de lucru poate exista în nivelurile superioare, Creatorul Însuşi o poate face. Aceasta înseamnă corectarea liniei de mijloc şi interzicerea primirii de la linia stângă.

În acelaşi timp, vedem că Hohma apare numai în Malhut . Deşi Malhut  este o calitate opusă faţă de Hohma, locul apariţiei Hohma este exact aici, în Malhut .

De aceea se spune: „şi fie această ruină sub mâna ta“. Înţelepţii noştri au spus că omul nu poate respecta o lege decât după ce a eşuat în respectarea ei. Lege înseamnă discernământul Malhut  (şi are  sensul de „mireasă“; „a merge la mireasă“ se numeşte „lege“⁽⁹⁾).

Acest lucru este clădit numai din obstacole, adică pe un timp al întrebărilor. Atunci când omul nu are nicio întrebare, el nu are numele „Credinţă“ sau „Divinitate“.

_______________

(9) În ebraică, cuvintele ”mireasă” și ”lege” sunt scrise cu aceleași litere, așezate în altă ordine.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)

Am auzit

„În locul unde veţi găsi măreţia Lui, acolo veţi găsi şi smerenia Lui“. Aceasta înseamnă că omul care este întotdeauna în Dvekut (contopire) reală vede cum Creatorul Însuşi coboară, adică este prezent în locurile de jos.

Omul nu ştie ce să facă şi, prin urmare, este scris: „Cine este ca Domnul Dumnezeul nostru care locuieşte atât de sus? El îşi pleacă privirea să vadă ce se face în ceruri şi pe pământ“. Omul vede măreţia Creatorului şi apoi „îşi pleacă privirea“, însemnând coborârea cerului pe pământ. În acest caz sfatul este să ne gândim că dacă această dorinţă vine de la Creator, nu există nimic mai măreţ decât asta, aşa cum este scris: „El ridică pe sărac din ţărână“.

În primul rând, omul trebuie să fie sigur că are o dorinţă. Dacă nu are dorinţă, el ar trebui să se roage pentru asta şi să se întrebe de ce nu are dorinţă. Motivul pentru care nu are dorinţă este diminuarea conştientizării.

De aceea, la fiecare Mițva (precept/poruncă) omul trebuie să se roage, întrebându-se de ce nu este conştient de faptul că nu respectă Mițva în întregime? Cu alte cuvinte, dorinţa de a primi acoperă adevărul pentru ca el să nu îl vadă.

Dacă omul şi-ar da seama că se găseşte într-o stare atât de joasă, atunci în mod sigur nu ar dori să fie în această stare. De aceea omul trebuie să se străduiască în munca lui până când ajunge să se căiască, aşa după cum este scris: „El bagă în mormânt, El scoate de acolo“.

Aceasta înseamnă că atunci când Creatorul vrea ca cel păcătos să se căiască, El îi face lumea de jos atât de decăzută, încât însuşi cel păcătos vrea să se schimbe. Prin urmare, omul trebuie să se roage stăruitor Creatorului ca să îi arate adevărul, dându-i Lumina Torei.

Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)