– SURSĂ DE TEXTE FUNDAMENTALE, CĂRŢI, CURSURI, LECŢII, ÎN LIMBA ROMÂNĂ –
Autor: arhiprofesor
Rene Guenon spunea candva ca numai prostii cred ca se pot initia singuri. Intotdeuna ai nevoie de un maestru. Dar cartea ramane o sursa de imbogatire a cunostintelor noastre fara de care nici maestrii nu-si pot desavarsi lucrarea. Biblioteca de arhitectura este pentru un arhitect tot atat de importanta cat experimentarea in concret a trairii fiecarui spatiu arhitectural.
Despre dominaţia Israel asupra Klipot (coji) şi invers, despre dominaţia Klipot asupra Israel.
Mai întâi, trebuie să înţelegem ce înseamnă „Israel“ şi ce înseamnă „popoarele lumii“.
Este explicat în mai multe locuri că Israel înseamnă „interioritate“, numită „Kelim (vase) Anterioare“, cu care omul poate lucra doar pentru a dărui mulţumire Creatorului său. „Popoarele lumii“ înseamnă „exterioritate“ şi sunt numite „Kelim Posterioare“, a căror existenţă provine exclusiv din primire.
Dominaţia popoarelor lumii asupra Israel se referă la faptul că ele nu pot lucra sub forma dăruirii şi în Kelim Anterioare, ci doar în Kelim Posterioare. Ele îi ademenesc pe cei care lucrează pentru Creator să extindă Lumina în jos, în Kelim Posterioare.
Dominaţia Israel înseamnă că dacă dau putere, astfel încât fiecare om să fie capabil să lucreze pentru a aduce mulţumire Creatorul său, adică doar în Kelim Anterioare, chiar dacă extend Hohma (Înţelepciune), ei o folosesc doar ca pe „o cale de străbătut“ şi nimic mai mult.
Sunt două discernăminte în Tora şi două discernăminte în muncă. Primul este discernământul fricii, al doilea este discernământul iubirii. Tora este numită o stare de perfecţiune, adică nu vorbim despre starea în care se găseşte munca omului, ci vorbim exclusiv despre Tora.
Primul este numit „iubire“ şi se referă la faptul că omul doreşte cu ardoare să afle căile Creatorului şi comorile Sale ascunse, iar pentru asta face toate eforturile necesare şi se străduieşte să-şi îndeplinească dorinţa. Omul consideră tot ceea ce a extras din Tora prin studiu personal ca fiind un dar nepreţuit. În funcţie de creşterea importanţei acordată Torei, omul creşte treptat până când i se arată, puţin câte puţin şi pe măsura străduinţei lui, secretele Torei.
Al doilea discernământ este frica, ceea ce înseamnă că omul vrea să fie un servitor al Creatorului. Întrucât „cel care nu cunoaşte porunca Celui de Sus, cum Îl va sluji?“, omul se teme şi este îngrozit de faptul că nu ştie cum să Îl servească pe Creator.
Atunci când învaţă în acest fel, de fiecare dată când descoperă un gust în Tora şi îl poate folosi, omul se simte înălţat şi emoţionat în funcţie de cât de mult apreciază faptul că i-a fost acordat ceva din Tora. Iar dacă continuă în acelaşi mod, treptat i se vor dezvălui secretele Torei.
Aici apare o diferenţă între învăţăturile exterioare şi înţelepciunea Torei. În cazul învăţăturilor exterioare entuziasmul reduce intelectul, deoarece emoţia este opusă intelectului. Prin urmare, entuziasmul diminuează înţelegerea minţii. Însă în înţelepciunea Torei entuziasmul este esenţial, deoarece Tora este viaţă, aşa după cum este scris: „înţelepciunea păzeşte viaţa posesorului ei“, iar înţelepciunea şi viaţa sunt acelaşi lucru.
Prin urmare, aşa cum înţelepciunea apare în minte, la fel apare şi în simţuri, pentru că Lumina vieţii umple toate organele. (Cred că acesta este motivul pentru care omul ar trebui să se asigure că este întotdeauna încântat de înţelepciunea Torei, deoarece entuziasmul face deosebire între o învăţătură exterioară şi înţelepciunea Torei.)
La fel se întâmplă şi în muncă, ea fiind considerată linia stângă, deoarece este primire. Primirea se referă la faptul că omul vrea să primescă pentru că simte o lipsă, iar lipsa poate fi de trei feluri:
dorinţa individului;
dorinţa publicului;
dorinţa Șhina (Divinitate).
Orice dorinţă se consideră că vrea să umple o deficienţă; prin urmare, este considerată linia stângă şi primire. Cu toate acestea, Tora înseamnă că omul nu lucrează din cauza faptului că simte o lipsă care trebuie corectată, ci pentru că vrea să dăruiască mulţumire Creatorului său. (Acest lucru este similar cu rugăciunea, elogiul şi recunoştinţa. Când omul se angajează pe o cale pe care simte perfecţiunea şi nu vede nicio lipsă în lume, aceasta se cheamă „Tora“. Însă dacă omul acţionează în timp ce simte un neajuns, aceasta se cheamă „muncă“.)
De asemenea, există două discernăminte care trebuie făcute în timpul muncii: 1) din cauza iubirii pentru Creator, atunci când omul vrea să adere la Creator, când simte că acesta este locul în care îşi poate exprima măsura iubirii pe care o simte pentru Creator; 2) din cauza fricii, atunci când omul are frică de Creator.
Omul trebuie să îşi examineze credinţa, adică să verifice dacă are frică şi iubire, aşa după cum este scris: „Dacă sunt tată, unde este onoarea mea, şi dacă sunt Stăpân, unde este frica mea?“ Aceasta se numeşte „Minte“.
Trebuie, de asemenea, să vedem că omul nu va avea nicio dorinţă pentru el, că nici măcar un singur gând de a dori ceva pentru sine nu va apărea în el, ci toate dorinţele lui vor fi orientate doar spre a dărui Creatorului. Aceasta se numeşte „inimă“ şi înseamnă că „Cel Milostiv vrea inima“.
„Adevăr“ este ceea ce omul simte şi vede cu ochii săi. Acest discernământ este numit „răsplată şi pedeapsă“, deoarece nimic nu se poate obţine fără muncă. Este ca şi cum omul ar sta în casa lui şi nu ar vrea să facă nimic pentru a-şi asigura subzistenţa. El spune că din moment ce Creatorul este „cel bun care face bine“ şi se îngrijeşte de toate creaturile, atunci cu siguranţă că îi va trimite tot ce are nevoie, iar el nu este obligat să facă nimic.
Bineînţeles că dacă omul se comportă în acest fel va muri de foame. Raţiunea, de asemenea, ne obligă să credem că ceea ce vedem cu ochii noştri este cu siguranţă adevărat, adică el va muri de foame.
În acelaşi timp, omul trebuie să creadă mai presus de raţiune că poate obţine tot ce are nevoie fără niciun efort sau preocupare, datorită Providenţei personale. Cu alte cuvinte, Creatorul face şi va face totul, iar omul nu îl ajută cu nimic. Creatorul face totul, iar omul nu poate să adauge sau să scadă nimic.
Însă cum pot merge mână-n mână aceste două lucruri, dacă se contrazic unul pe celălalt? Numim „discernământ“ ceea ce omul poate obţine cu mintea lui, înseamnând că fără muncă şi străduinţă nu se poate realiza nimic. Acesta se numeşte „adevăr“, deoarece Creatorul doreşte ca omul să simtă astfel. Prin urmare, această cale este numită „calea adevărului“.
Nu trebuie să fim surprinşi că deşi cele două căi sunt contradictorii, această stare este adevărată, întrucât adevărul nu se referă la cale și la stare ci se referă la senzaţia pe care Creatorul vrea ca omul să o simtă. Acesta se numeşte „adevăr“. Prin urmare, problema adevărului (care trebuie raportată cu precizie la Creator) se referă la voinţa Lui, la faptul că El vrea ca omul să vadă şi să simtă în acest fel.
Cu toate acestea, în ciuda faptului că nu simte şi nu vede, omul trebuie să creadă că poate fi ajutat de Creator să obţină toate beneficiile care pot fi câştigate, chiar şi fără niciun efort din partea lui. Acest lucru este adevărat numai în privinţa Providenţei personale.
Motivul pentru care omul nu poate ajunge la Providenţa personală înainte de a ajunge la răsplată şi pedeapsă se datorează faptului că Providenţa personală este ceva etern, iar mintea omului nu este eternă. Prin urmare, ceva etern nu se poate îmbrăca în ceva care nu este etern. Astfel, după ce omul a fost recompensat cu discernământul răsplăţii şi pedepsei, răsplata şi pedeapsa devin un Kli (vas) în care se poate îmbrăca Providenţa personală.
Acum putem înţelege versetul: „O Doamne, salvează, O Doamne, mântuieşte“. „Salvează“ se referă la răsplată şi pedeapsă. Omul trebuie să se roage Creatorului pentru ca El să îi dea forţă şi stăruinţă, iar prin aceasta va fi recompensat. În acelaşi timp, el ar trebui să se roage să aibă succes (aceasta este Providenţa personală), adică să fie răsplătit cu toate beneficiile din lume, fără muncă sau efort.
Putem vedea acest lucru şi în cazul posesiunilor materiale (care sunt percepute separat în spaţiu, adică în două corpuri, spre deosebire de aspectele spirituale, în care totul este studiat în acelaşi corp, dar pe rând). Există oameni care şi-au obţinut averile doar printr-o mare străduinţă, consum de energie şi o deosebită inteligenţă şi, în acelaşi timp, vedem situaţia opusă: oameni care nu sunt prea inteligenţi, care nu au o energie deosebită şi nici nu fac eforturi extraordinare, reuşesc şi devin cei mai mari proprietari, cu cele mai multe posesiuni din lume.
Explicaţia este că aceste lucruri corporale se extind de la Rădăcinile lor Superioare, adică de la răsplată şi pedeapsă şi de la Providenţa personală. Singura diferenţă este aceea că în spiritualitate ele apar într-un singur loc, într-un singur subiect, dar pe rând, adică în aceeaşi persoană, dar în două stări. În lumea materială acest lucru are loc în acelaşi timp, dar în doi subiecți, adică în acelaşi timp, însă în doi oameni diferiţi.
Pentru a înţelege aceasta, trebuie să explicăm alte, câteva lucruri:
Problema Regalităţii, amintirilor şi a coarnelor de berbec (șofar), precum şi semnificaţia spuselor înţelepţilor noştri: „anulează-ţi voinţa ta înaintea voinţei Lui, aşa încât El Îşi va anula voinţa Sa înaintea voinţei tale“.
Cuvintele înţelepţilor noştri: „Cel rău – de îndată la moarte, iar cel drept – de îndată la viaţă.“
Versetul: „Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei“.
Cuvintele Sfântului Zohar: „Yod este un punct negru care nu conţine alb“.
Malhut din Lumea Superioară devine Keter pentru cei de jos.
Ce reprezintă dovada bucuriei dacă munca este, sau nu, în deplinătate.
Toate aceste lucruri se referă la pregătirea lunii Elul.
Pentru a explica toate cele de mai sus trebuie să înţelegem scopul creaţiei, care este dorinţa Creatorului de a face bine creaturilor Sale. Şi datorită Tikun (corectare), astfel încât să nu existe problema „pâinii ruşinii“, a fost făcut Țimțum (restricţie). Iar de laȚimțum s-a dezvoltat Masah (ecran) prin care vasele de primire sunt transformate în vase de dăruire.
Când vasele sunt pregătite pentru dăruire, Lumina ascunsă şi păstrată pentru creaturi este primită imediat. Aceasta înseamnă că omul primeşte plăcerea şi încântarea care au fost în Gândul Creaţiei, care reprezintă dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale.
Acesta este sensul versetului: „Anulează-ţi voinţa ta înaintea voinţei Lui“, adică anulează dorinţa de a primi pentru tine, înaintea dorinței de a dărui, care este voința Creatorului. Înseamnă că omul va revoca iubirea de sine în faţa iubirii de Creator. Aceasta se numeşte „anulare de sine înaintea Creatorului“ şi Dvekut (contopire). Ulterior, Creatorul poate străluci în dorinţa omului de a primi, pentru că acum ea este corectată în forma primirii cu intenţia de a dărui.
Aceasta este semnificaţia versetului: „aşa încât El îşi va anula voinţa Sa înaintea voinţei tale“. Cu alte cuvinte, Creatorul îşi anulează voinţa Sa, adică face Țimțum (restricţie) din cauza nepotrivirii de formă. Atunci când există deja echivalenţă de formă are loc expansiunea Luminii în interiorul dorinţelor celor de jos, dorinţe care au fost corectate pentru a dărui, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaturilor Sale, scop care acum poate fi îndeplinit.
Acum putem interpreta versetul: „Eu aparţin iubitului meu“. Aceasta înseamnă că dacă „eu“ îmi anulez dorinţa de a primi înaintea Creatorului şi toate dorinţele sunt pentru dăruire, atunci ajungem la: „şi iubitul meu îmi aparţine“. Adică „iubitul meu“, care este Creatorul, „îmi aparţine“ şi îmi împărtăşeşte încântarea şi plăcerea care sunt în Gândul Creaţiei. Astfel, ceea ce înainte era ascuns şi restricţionat a devenit acum dezvăluirea Feţei, deoarece scopul creaţiei a fost descoperit şi constă în a face bine creaturilor Sale.
Trebuie să ştim că vasele de dăruire sunt numite YH (Yod, Hey), din numele HaVaYaH (Yod, Hey, Vav, Hey) şi sunt vase pure. Aceasta este semnificaţia versetului: „Toţi cei care primesc, primesc în cele mai pure vase“. În această stare omul este recompensat cu „şi iubitul meu îmi aparţine“, iar Creatorul împărtăşeşte abundenţa asupra lui, ceea ce înseamnă că este răsplătit cu revelarea Feţei.
Totuși există o condiție pentru aceasta: este imposibil ca omul să obţină revelarea înainte de a primi discernământul Ahoraim (spate), perceput ca ascunderea Feţei, şi pe care trebuie să îl considere la fel de important ca revelarea Feţei. Adică omul ar trebui să fie în bucurie, ca şi cum ar fi dobândit deja revelarea Feţei.
Totuşi, el nu poate să rămână acolo şi să aprecieze ascunderea în aceeaşi măsură cu revelarea, cu excepţia cazului în care lucrează în dăruire. În acel moment omul poate să spună: „Nu îmi pasă ce simt în timpul muncii, deoarece important pentru mine este că vreau să dăruiesc Creatorului. În cazul în care Creatorul consideră că va avea mai multă mulţumire dacă lucrez în forma de Ahoraim, eu sunt de acord“.
Însă dacă omul mai are licăriri de primire care trezesc în el diverse gânduri, atunci îi este greu să creadă că lumea este condusă de Creator în forma „binelui care face bine“. Acesta este înţelesul literei Yod din numele HaVaYaH, ea fiind prima literă, numită „un punct negru care nu conţine alb“, adică este întuneric complet şi ascunderea Feţei.
Aceasta înseamnă că atunci când omul ajunge într-o stare în care nu are niciun sprijin, starea luidevine neagră, aceasta fiind cel mai de jos discernământ al Lumii Superioare, discernământ care devine Keter pentru cei de jos, deoarece vasul Keter este vas de dăruire.
Discernământul cel mai de jos în cel Superior este Malhut , care nu are nimic al său. Şi doar în acest caz este numit Malhut . Prin urmare, dacă omul îşi asumă cu bucurie Împărăţia Cerului, adică starea în care nu are nimic, atunci ea devine Keter, care este un vas de dăruire, precum şi cel mai pur Kli. Cu alte cuvinte, primirea Malhut într-o stare de întuneric devine ulterior un Kli de Keter, care este un vas de dăruire.
Este aşa după cum spune versetul: „Căci căile Domnului sunt drepte şi cei drepţi merg pe ele; dar păcătoşii se poticnesc acolo“. Aceasta înseamnă că păcătoşii – cei care sunt controlaţi de vasele de primire – trebuie să cadă şi să se chircească sub greutatea lor când ajung în această stare.
Cei drepţi însă, adică cei care se află într-o stare de dăruire, sunt ridicaţi prin asta, adică le sunt atribuite vase de dăruire. (Răi sunt consideraţi cei a căror inimă nu este încă hotărâtă să muncească pentru a obţine vasele de dăruire, iar drepţi sunt consideraţi cei a căror inimă este deja hotărâtă să obţină vasele de dăruire, dar încă nu pot.)
Este aşa cum scrie în Sfântul Zohar că Divinitatea Sfântă i-a spus lui Rașbi (Rav Șimon Bar-Yochay): „Nu există niciun loc pentru a mă ascunde de tine“, şi de aceea Ea i se dezvăluie lui. Acesta este sensul a ceea ce a spus Rașbi: „din această cauză şi dorinţa Lui este asupra mea“, adică „Eu aparţin iubitului meu şi iubitul meu îmi aparţine mie“, după care acţionează în VH (Vav, Hey).
Acesta este sensul versetului: „Numele este incomplet şi tronul este incomplet până când Hey se uneşte cu Vav“. Hey este numit „dorinţa de a primi“, care este ultimul şi cel din urmă vas în care Vav se va dispersa în Hey, şi atunci va fi sfârşitul corectării.
Aceasta se înţelege prin „cei drepți – de îndată la viaţă“. Acest lucru înseamnă că omul însuşi trebuie să spună în care carte ar dori să fie scris numele lui: în cartea celor drepţi, adică vrea sau nu vrea să îi fie dată dorinţa de a dărui, deoarece are mai multe discernăminte legate de dorinţa de a dărui, ceea ce înseamnă că uneori spune: „Da, vreau să-mi fie dată dorinţa de a dărui, dar să nu fie revocată complet dorinţa de a primi“. Omul vrea, mai degrabă, două lumi pentru el însuşi, adică vrea dorinţa de a dărui pentru propria lui plăcere.
Cu toate acestea, în cartea celor drepţi sunt înscrişi doar cei care doresc să îşi transforme vasele de primire în vase de dăruire şi nu vor să primească nimic pentru sine. Astfel, nu va exista posibilitatea ca omul să spună: „Dacă aş fi ştiut că trebuie anulată dorinţa de a primi, nu m-aş fi rugat pentru aceasta“, pentru ca mai târziu să nu poată să spună: „Asta nu este ceea ce am jurat“.
Prin urmare, trebuie să spună fără rezerve ce înţelege el prin înscrierea în cartea celor drepţi, astfel încât să nu se plângă mai târziu.
Noi trebuie să ştim că în muncă, atât cartea celor drepţi, cât şi cartea celor păcătoşi se află în aceeaşi persoană. Aceasta înseamnă că omul trebuie să facă o alegere şi să ştie în mod clar ceea ce vrea, pentru că „păcătos“ sau „drept“ se referă la aceeaşi persoană.
Prin urmare, omul trebuie să spună că dacă vrea să fie înscris în cartea celor drepţi pentru a fi „de îndată la viaţă“, adică pentru a adera la Viaţa Vieţilor, trebuie să facă totul pentru Creator. În plus, când ajunge să fie scris în cartea celor răi, acolo unde sunt înscrişi toţi cei care doresc să primească pentru ei înşişi, omul spune că ei ar trebui înscrişi acolo pentru moartea instantanee, adică dorinţa de a primi pentru sine va fi revocată în el, ca şi cum ar fi murit.
Totuşi, uneori omul are îndoieli. Cu alte cuvinte, nu vrea ca dorinţa lui de a primi să fie imediat revocată. Omului îi este greu să ia rapid decizia ca toate fragmentele lui de primire să fie instantaneu omorâte, adică nu este de acord ca toate dorinţele lui de primire să fie anulate dintr-odată.
Dimpotrivă, el vrea ca fragmentele lui de primire să fie anulate treptat şi încet, nu toate dintr-odată, ceea ce înseamnă că vor lucra atât o parte din vasele de primire, cât şi o parte din vasele de dăruire. Prin urmare, acest om nu are o opinie clară şi fermă.
O opinie fermă este aceea că, pe de o parte omul susţine că totul este al lui, adică totul este în beneficiul dorinţei de a primi, iar pe de altă parte el afirmă că totul este pentru Creator, aceasta fiind tot o opinie fermă. Şi atunci, ce poate face omul în cazul în care corpul nu este de acord cu opinia potrivit căreia vrea să lucreze numai pentru Creator?
În această stare se poate spune că omul face tot ceea ce stă în puterea lui pentru a fi, în întregime, pentru Creator, adică se roagă Creatorului pentru a-l ajuta să fie capabil să îndeplinească toate dorinţele sale doar pentru El. De aceea ne rugăm: „Aminteşte-ţi de noi pentru viaţă şi înscrie-ne în cartea vieţii“.
Acesta este motivul pentru care el scrie „Malhut “, ceea ce înseamnă că omul va lua asupra lui discernământul punctului negru care nu conţine alb. Acesta este înţelesul versetului: „Anulează-ţi voinţa ta“, şi astfel amintirea ta se va ridica înaintea Mea, iar atunci voinţa Lui va fi anulată înaintea voinţei tale. Cu ce? Cu un corn (șofar), cu cornul mamei, însemnând că problema depinde de căinţă.
Cu alte cuvinte, dacă omul acceptă întunericul, el ar trebui să o facă într-un mod onorabil, şi nu într-un mod ruşinos. Aceasta se numeşte „cornul Mamei“, ceea ce înseamnă că omul va fi considerat frumos şi respectabil.
În consecinţă, ar trebui să interpretăm ceea ce este scris: „Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei“ astfel: dacă omul vede că a fost alungat de
la muncă, atunci ar trebui să ştie că aceasta se datorează lui Libni (7), adică tocmai datorită faptului că vrea în special „albul“. Cu alte cuvinte, dacă omului îi este dat „albul“, înseamnă că tot ceea ce face el va străluci, adică va simţi un gust bun în Tora şi în rugăciune, şi atunci va fi dispus să asculte şi să respecte Tora şi Mițvot.
Acesta este înţelesul lui „Şimei“(8). Înseamnă că exact printr-o formă „de alb“ este posibil ca omul să audă. Cu toate acestea, în timpul muncii el vede forma „de negru“ şi nu este de acord să audă că trebuie să ia această muncă asupra lui. Prin urmare, el trebuie alungat din Palatul Regelui, pentru că primirea Regatului Ceresc trebuie să se facă prin cedare necondiţionată.
Când omul spune că este dispus să ia asupra lui munca, cu condiţia să existe o formă „de alb“, adică ziua va străluci pentru el, dar nu este de acord cu această muncă dacă ea îi apare sub o formă „de negru“, atunci el nu are loc în Palatul Regelui. Acest lucru se datorează faptului că cei care vor să lucreze pentru a dărui sunt admişi în Palatul Regelui, iar când lucrează pentru a dărui nu contează ce simt în timpul muncii.
Dimpotrivă, chiar dacă vede o formă „de negru“ omul nu este impresionat de ea, pentru că singurul lucru pe care îl vrea este să depăşească toate obstacolele cu ajutorul puterii pe care o primeşte de la Creator. Adică omul nu cere Creatorului să îi dea o formă „de alb“, ci să îi dea puterea de a depăşi toate ascunderile.
Prin urmare, acelor oameni care vor să lucreze pentru a dărui, în cazul în care există mereu o stare „de alb“, albul le permite să continue să muncească. Aceasta se datorează faptului că atâta timp cât albul străluceşte, omul este capabil să lucreze chiar şi în forma primirii pentru sine.
Astfel, omul nu va putea să ştie dacă munca lui este în puritate sau nu şi, din această cauză, nu îi poate fi acordat Dvekut (contopire) cu Creatorul. Pentru asta i se dă de Sus o formă de întuneric, şi abia atunci vede dacă munca lui este în puritate.
Cu alte cuvinte, dacă omul poate să se bucure într-o stare de întuneric, acesta este un semn că munca lui este în puritate, deoarece trebuie să se bucure şi să creadă că i s-a dat de Sus şansa de a fi capabil să lucreze pentru a dărui.
Acest lucru este la fel cu ceea ce au scris înţelepţii noştri: „Toţi cei care sunt lacomi suferă“. Aceasta înseamnă că cel scufundat în primirea pentru sine este în suferinţă, din cauză că întotdeauna îi lipseşte ceva. El trebuie să îşi umple vasele de primire, mereu.
Însă cei care doresc să meargă pe calea dăruirii trebuie să fie tot timpul în bucurie. Aceasta înseamnă că indiferent de forma sub care vine la el, munca omului ar trebui să fie în bucurie, deoarece el nu are nicio intenţie de a primi pentru sine.
Acesta este motivul pentru care el spune că, oricum, dacă omul lucrează cu adevărat în scopul de a dărui, el, cu siguranţă ar trebui să fie bucuros că i s-a dat posibilitatea de a aduce mulţumire Creatorului său. Iar dacă simte că munca lui nu este încă în dăruire, omul ar trebui, de asemenea, să se bucure, deoarece nu vrea nimic pentru sine. Este fericit că dorinţa de a primi nu se poate bucura de pe urma acestei munci, iar aceasta ar trebui să îi facă plăcere.
Însă dacă el crede că în urma acestei munci va păstra ceva pentru sine, atunci permite ca Sitra Ahra (cealaltă parte) să se agaţe de munca lui, iar aceasta îi provoacă tristeţe, furie etc.
_______________
(6) ELUL este acronim pentru versetul: „Eu aparţin iubitului meu şi iubitul meu îmi aparţine.“
(7) Un cuvânt care în limba ebraică se pronunţă la fel ca lavan (alb).
(8) Un cuvânt care în limba ebraică se pronunţă la fel cu şmi’a (auz).
Am auzit în seara zilei următoare sărbătorii de Pesah, 29 Martie 1945
Este scris: „şi ei au crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“. Trebuie să ştim că Luminile din Pesah (Paşte) au puterea de a conferi Lumina credinţei. Totuşi, nu vă gândiţi că Lumina credinţei este un lucru mic, deoarece măreţia şi micimea depind doar de cei care primesc.
Când omul nu lucrează conform căii adevărului, el crede că are atât de multă credinţă, încât poate da şi altor oameni, şi atunci ei vor fi corecţi şi împliniţi.
Cu toate acestea, cel care vrea cu adevărat să îl slujească pe Creator şi se verifică pe sine în mod constant pentru a vedea dacă este gata să lucreze cu devotament „şidin toată inima“ simte că, în mod constant, îi lipseşte credinţa, adică niciodată nu are suficientă credinţă.
Numai atunci când omul are credinţă poate să simtă că stă în faţa Regelui. Când omul simte măreţia Regelui poate descoperi iubirea în două moduri: într-un mod plăcut şi prin intermediul judecăţilor aspre. Prin urmare, cel care caută adevărul este cel care are nevoie de Lumina credinţei. Dacă o asemenea persoană aude sau vede o cale de a obţine Lumina credinţei, atunci este fericită ca şi cum ar fi găsit o mare comoară.
Prin urmare, despre acei oameni care căută adevărul de sărbătoarea Pesah, sărbătoare care dezvăluie Lumina credinţei, citim în Parașa (porţiune din Tora): „şi ei au crezut în Domnul şi în robul Său, Moise“, deoarece atunci este momentul favoRavl realizării acestui lucru.
Se ştie că există calea din dreapta şi calea din stânga. Dreapta vine de la cuvintele cel drept, atribuite versetului: „Şi el a crezut în Domnul“. Targum(5) spune drept, atunci când Rav-ul îi spune discipolului să ia calea dreaptă.
Dreapta este numită în mod normal „perfecţiune“, iar stânga este numită „incompletă“ pentru că lipsesc corectările. În această stare, discipolul trebuie să se încreadă în cuvintele Rav-ului său, care îi spune să meargă pe linia din dreapta, numită „perfecţiune“.
Ce este „perfecţiunea“ pe care ar trebui să o urmeze discipolul? Ea se referă la faptul că omul ar trebui să se vadă pe sine ca şi cum ar fi fost recompensat cu întreaga credinţă în Creator şi deja simte în organele sale că El conduce întreaga lume în forma „Cel Bun care face Bine“, ceea ce înseamnă că întreaga lume primeşte tot binele de la Creator.
Cu toate acestea, când omul se priveşte, vede că este sărac şi lipsit de orice mijloace. În plus, când priveşte lumea, vede că întreaga lume este în suferinţă, fiecare om în funcţie de nivelul său.
Despre asta, omul ar trebui să spună: „Ei au ochi, dar nu văd.“
Adică, atâta timp cât se găsesc sub mai multe autorităţi „ei“ nu văd adevărul. Ce înseamnă „mai multe autorităţi“? Înseamnă că omul are două dorinţe: deşi crede că întreaga lume aparţine Creatorului, el, de asemenea, crede că ceva îi aparţine şi lui.
De fapt, omul trebuie să-şi anuleze autoritatea sa în fața autorităţii Creatorului şi să spună că nu vrea să trăiască pentru sine. Singurul motiv pentru care vrea să trăiască este acela de a aduce mulţumire Creatorului. Prin aceasta el îşi anulează complet propria autoritate şi rămâne sub o autoritate unică, aceasta fiind autoritatea Creatorului. Doar atunci poate să vadă adevărul, şi anume faptul că lumea este condusă de Creator cu bunăvoinţă.
Însă atâta timp cât omul se află sub mai multe autorităţi, adică atunci când încă mai are două dorinţe, una în minte şi una în inimă, este incapabil să vadă adevărul. De fapt, trebuie să meargă mai presus de raţiune şi să spună „ei au ochi“, dar nu văd adevărul.
Prin urmare, când omul se analizează şi vrea să ştie dacă acum se găseşte într-o perioadă de coborâre sau într-una de urcare, nici măcar asta nu poate să cunoască. Aceasta înseamnă că el consideră că se află într-o stare de coborâre, ceea ce este incorect, pentru că ar putea să fie într-o stare de ascensiune, adică el îşi vede adevărata stare şi cât de departe se află de Munca Sfântă. Astfel, omul a ajuns mai aproape de adevăr.
Sau dimpotrivă, s-ar putea ca omul să simtă că este într-o stare înălţătoare când, de fapt, este controlat de dorinţa de a primi pentru sine, numită „coborâre“.
Doar cel care este sub o singură autoritate poate să discearnă şi să cunoască adevărul. Prin urmare, el trebuie să se încreadă în opinia Rav-ului său şi să creadă ceea ce îi spune Rav-ul. Aceasta înseamnă că ar trebui să procedeze aşa cum i-a spus Rav-ul să facă.
Deşi aude multe argumente şi vede că multe învăţături nu merg mână în mână cu opinia Rav-ului, trebuie totuşi să se încreadă în opinia lui şi să spună că tot ceea ce înţelege şi vede în alte cărţi, aparenta neconcordanţă cu opinia Rav-ului său se datorează faptului că, atâta vreme cât se găseşte sub mai multe autorităţi, nu poate înţelege adevărul. Omul nu poate să vadă ceea ce este scris în alte cărţi, nu poate să vadă adevărul pe care ele îl spun.
Se ştie că atunci când omul nu este purificat, Tora devine o poţiune de moarte pentru el. De ce se spune: „Nerecompensat, Tora devine o poţiune de moarte pentru el“? Pentru că nimic din ceea ce omul studiază sau aude nu îi aduce vreun beneficiu, în sensul că nu îl face apt pentru a i se conferi discernământul vieţii, care este Dvekut (contopire) cu Viaţa Vieţilor. Dimpotrivă, el este îndepărtat în mod constant şi ţinut cât mai departe de Viaţa Vieţilor, deoarece tot ceea ce face omul este doar pentru nevoile corpului, iar aceasta se numeşte „a primi pentru sine“ şi este considerată separare.
Cu alte cuvinte, prin faptele sale, el se separă şi mai mult de Viaţa Vieţilor, iar aceasta se numeşte „poţiunea morţii“, deoarece îi aduce moarte, şi nu viaţă. Aceasta înseamnă că omul se îndepărtează tot mai mult de dăruire, care este numită „echivalenţă de formă cu Creatorul“, după cum este scris: „Aşa după cum El este Milostiv, tot astfel eşti şi tu milostiv“.
De asemenea, trebuie să ştim că atunci când omul se află în linia dreaptă, acela este momentul potrivit pentru a extinde Abundenţa Superioară, întrucât „cel binecuvântat aderă la binecuvântat“. Cu alte cuvinte, atunci când omul se găseşte într-o stare de perfecţiune, numită „binecuvântare“, el este în echivalenţă de formă, deoarece semnul perfecţiunii omului este bucuria lui. În caz contrar, nu există perfecţiune.
Este aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Divinitatea nu domneşte decât datorită bucuriei pentru o Mițva“. Înţelesul este acela că motivul care îi provoacă omului bucurie este Mițva, adică faptul că Rav-ul i-a poruncit să urmeze linia dreaptă.
Prin urmare, omul respectă poruncile Rav-ului şi faptul că i-a fost alocat un timp special pentru a merge pe linia dreaptă şi un timp special pentru a merge pe linia stângă. Stânga contrazice dreapta, deoarece stânga înseamnă că omul face calcule pentru el însuşi, începe să examineze ce a dobândit deja prin munca pentru Creator şi vede că este sărac şi lipsit de orice mijloace. Aşadar, cum ar putea fi în perfecţiune?
Totuşi, el merge mai presus de raţiune, datorită poruncii Rav-ului. Rezultă că perfecţiunea lui a fost clădită „mai presus de raţiune“, iar acest lucru se numeşte „credinţă“. Aceasta este semnificaţia versetului: „în fiecare loc în care îndreptăţesc rostirea Numelui Meu, voi veni la tine şi te voi binecuvânta“. În fiecare loc înseamnă că deşi omul nu este încă demn de a fi binecuvântat, cu toate acestea, i-am dat binecuvântarea Mea, pentru că a creat un loc, adică un loc al bucuriei, în care poate fi primită Lumina Superioară.
_______________
(5) Secţiuni din Tora cu explicaţii ale traducerilor din arameică (n.t.).
Frunzei i se atribuie umbrirea luminii, adică a soarelui. Există două umbre: una vine din partea Kdușa (Sfinţenie), iar cealaltă apare din cauza unui păcat.
Astfel, există două feluri de ascundere a Luminii. Aşa cum umbrirea ascunde soarele în lumea fizică, tot astfel există ascunderea Luminii Superioare numită „soare“, care vine din partea Kdușa, în special datorită unei alegeri. Aceasta este ceea ce s-a scris despre Moise: „Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească“.
Umbra vine din cauza fricii, iar frica înseamnă că omul se teme să primească abundența, se teme că nu va fi capabil să primească în scopul de a dărui. Prin urmare, umbra vine datorită Kdușa, ceea ce înseamnă că omul vrea să adere la Creator.
Cu alte cuvinte, Dvekut (contopire) se numeşte dăruire, iar omul se teme că nu va fi capabil să dăruiască. Prin urmare, el aderă la Kdușa, iar aceasta se numeşte „o umbră care vine din partea Kdușa“.
Există, de asemenea, umbra care apare din cauza unui păcat. Aceasta înseamnă că ascunderea nu se datorează faptului că omul nu vrea să primească, ci faptului că vrea să primească cu scopul de a primi. Acesta este motivul pentru care Lumina pleacă, deoarece singura diferenţă între Kdușa şi Klipa (coajă) constă în aceea că Kdușa vrea să dăruiască, iar Klipa vrea doar să primească, şi să nu dăruiască. Din acest motiv se consideră că această umbră provine din partea Klipa.
Nu există nicio modalitate de a ieşi din acea stare, cu excepția a ceea ce este scris: „şi au cusut frunze de smochin laolaltă şi şi-au făcut cingători“. Cingătorile reprezintă forţele corpului care s-au unit în forma umbrei Kdușa. Aceasta înseamnă că, deşi acum nu au Lumină pentru că abundenţa a plecat din cauza păcatului, ei reuşesc să-l servească pe Creator doar prin forţă, mai presus de raţiune, ceea ce se numeşte „prin forţă“.
Este scris: „Şi ei au auzit glasul Domnului …, şi bărbatul cu soţia lui s-au ascuns“, adică au intrat în umbră. Acesta este înţelesul versetului: „Moise şi-a ascuns faţa“, adică Adam haRișon (Primul Om) a făcut la fel ca Moise.
„Şi i-a zis: «Unde eşti?» Iar el a răspuns: «Am auzit glasul Tău în grădină şi m-am temut, pentru că eram gol; şi m-am ascuns.»“ „Gol“ înseamnă lipsit de Lumina Superioară.
Creatorul a întrebat: „Care este motivul pentru care ai intrat în umbră, spunând: «şi m-am ascuns» pentru că sunt dezbrăcat?“ Este din cauza unei umbre Kdușa sau din cauza unui păcat?“ Creatorul l-a întrebat: „Ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?“ Aceasta înseamnă din cauza unui păcat.
Când umbra vine din cauza unui păcat numit: „imagini, făuritori de iluzii şi vrăjitori“, aceasta înseamnă: „Dumnezeu a făcut pe una întocmai ca şi pe cealaltă“. Acest lucru se datorează faptului că aşa după cum există forţe în Kdușa care să facă schimbări şi să arate semne şi prevestiri, tot aşa există forţe şi în Sitra Ahra. De aceea, cei drepţi nu folosesc asemenea forţe, din cauză că este „una întocmai ca şi cealaltă“ şi să nu întărească Sitra Ahra să facă ceea ce ei fac.
Doar în cazuri excepţionale Creatorul nu dă pentru Sitra Ahra aceeaşi forţă care este în Kdușa. La fel cum a spus Ilie pe muntele Carmel: „Ascultați-mă“, pentru ca ei să nu spună că este o vrăjitorie, adică există puterea de a ascunde Lumina Superioară.
Prin urmare, în ceea ce priveşte cingătorile care provin din frunzele de smochin datorate păcatului Pomului cunoaşterii, aceste frunze reprezintă umbra cauzată de păcat, şi nu de Kdușa, atunci când au ales să se umbrească singuri, aşezându-se în umbră pentru că nu au avut alt sfat, iar aceasta poate funcţiona doar pentru a ieşi din starea de coborâre. Totuși, ulterior munca trebuie luată de la capăt.
O comoară este un vas în care punem ceea ce deţinem. Grânele, de exemplu, sunt puse în hambar, iar lucrurile preţioase sunt puse în locuri mai bine păzite. Astfel, fiecare lucru primit este numit prin corelare cu Lumina, iar vasul trebuie să fie capabil să-l primească. Aşa după cum am învăţat, nu există Lumină fără vas, iar acest lucru se aplică şi în lumea fizică.
Dar ce este vasul în spiritualitate, vasul în care putem primi darurile pe care Creatorul vrea să le dăruiască şi care să fie în
conformitate cu Lumina? Este la fel ca în lumea fizică, în care vasul trebuie să fie potrivit cu obiectul plasat în el?
De exemplu, nu putem spune că avem vin pe care l-am turnat în saci noi pentru a împiedica acrirea lui sau că am strâns o grămadă de făină în butoaie. Dimpotrivă, obiceiul este ca vasele pentru vin să fie butoaiele şi sticlele, cele pentru făină să fie sacii, şi nu butoaiele etc.
Astfel, apare întrebarea: Care este recipientul spiritual, vasul cu care putem acumula o mare comoară din Abundenţa de Sus?
Există o regulă care spune că mai mult decât vrea viţelul să mănânce, vaca vrea să îl hrănească. Aceasta, deoarece dorinţa Lui este de a face bine creaturilor Sale, iar noi trebuie să credem că Țimțum (restricţie) este spre binele nostru. Motivul trebuie să fie acela că nu avem vase potrivite în care să primim abundența, la fel ca în lumea materială, unde vasele trebuie să fie adecvate pentru ceea ce urmează să fie pus în ele. Prin urmare, trebuie să spunem că dacă vom adăuga vase, acolo va exista ceva care să păstreze abundența suplimentară.
Răspunsul la întrebare este acela că în trezoreria Lui, Creatorul are doar comoara fricii de Creator (Brachot, 33).
Cu toate acestea, trebuie să clarificăm ce este frica. Frica este vasul, iar comoara este alcătuită din acest vas şi toate lucrurile importante sunt puse înăuntrul lui. El a spus că frica este aşa după cum este scris despre Moise: înţelepţii noştri au spus: „Drept recompensă că: «Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească», el a fost răsplătit: «ci el vede chipul Domnului»“ (Brachot, p. 7).
Frica se referă la teama omului faţă de marile plăceri care există acolo, faţă de faptul că nu va fi capabil să le primească în scopul de a dărui. Recompensa pentru frică este faptul că în acest fel el a construit un vas în care să primească Abundenţa de Sus. Aceasta este munca omului şi orice altceva trebuie să atribuim Creatorului.
Cu toate acestea, nu este vorba de frică, pentru că sensul fricii este acela de a nu primi, iar ceea ce dă Creatorul, El dă doar pentru a fi primit. Acesta este înţelesul versetului: „totul se află în mâinile Creatorului, cu excepţia fricii de Creator“.
Acesta este vasul de care avem nevoie. În caz contrar, vom fi consideraţi nebuni, aşa cum spuneau înţelepţii noştri: „Cine este nebun? Cel care pierde ceea ce îi este dat“. Adică Sitra Ahra (cealaltă parte) ne va lua abundenţa dacă nu putem păstra intenţia de a dărui, pentru că în acest caz ea trece în vasele de primire, care sunt Sitra Ahra şi impuritate.
Acesta este înţelesul versetului: „Şi veţi respecta sărbătoarea pâinii nedospite“. „A respecta“ înseamnă frică. Deşi natura Luminii este aceea de a avea singură grijă de ea însăşi, adică Lumina pleacă mai înainte ca omul să dorească să primească Lumina în vasele de primire, el trebuie totuşi să facă asta, pe cât posibil de unul singur, aşa cum spun înţelepţii noştri: „Voi vă veţi supraveghea puţin de jos, şi Eu am să vă supraveghez mai mult de Sus“.
Motivul pentru care atribuim frica oamenilor, după cum au spus înţelepţii noştri: „Totul se află în mâinile Creatorului, cu excepţia fricii de Creator“, este pentru că El poate da totul, cu excepţia fricii. Acest lucru se datorează faptului că ceea ce Creatorul dăruieşte este mai degrabă iubire, decât frică.
Dobândirea fricii se face prin puterea Torei şi a Mițvot. Aceasta înseamnă că atunci când omul se angajează în Tora şi Mițvot cu intenţia de a fi recompensat pentru a fi în măsură să aducă mulţumire Creatorului, acest scop care se bazează pe acţiunile Mițvot şi pe studiul Torei conduce omul la realizarea lui. În caz contrar, omul s-ar putea opri. Deşi respectă Tora şi Mițvot în fiecare articol şi detaliu, el va rămâne în continuare la gradul Mineralului Sfânt.
Prin urmare, omul trebuie să-şi amintească întotdeauna motivul care îl obligă să se angajeze în Tora şi Mițvot. Aceasta este ceea ce înţelepţii noştri înţeleg prin versetul: „Sfinţenia voastră să fie pentru Numele Meu“. Aceasta înseamnă că: „Eu voi fi cauza voastră, adică întreaga voastră muncă este bazată pe dorinţa de a-Mi produce Mie plăcere, ceea ce însemnă că toate faptele voastre vor fi în scopul de a dărui“.
Înţelepţii noştri au spus: „Tot ceea ce este păstrat, se găseşte în amintire“ (Brachot, 20). Aceasta înseamnă că toţi cei care se angajează în Tora şi Mițvot au ca scop să ajungă la „amintire“, însemnând: „Când îmi amintesc de El, El nu mă va lăsa să dorm“. Prin urmare, scopul principal al păstrării este acela de a fi recompensat cu aducerea-aminte.
Aşadar, dorinţa omului este să-şi amintească că doar Creatorul este motivul pentru care păstrează Tora şi Mițvot. Acest lucru se datorează faptului că motivul păstrării Torei şi Mițvot este Creatorul, pentru că fără ele omul nu se poate alătura Lui, deoarece „El şi cu Mine nu putem sălăşlui în aceeaşi locuinţă“, din cauza nepotrivirii de formă.
Motivul pentru care recompensa şi pedeapsa nu sunt dezvăluite, deşi noi trebuie doar să credem în recompensă şi pedeapsă, este faptul că voinţa Creatorului este ca toţi oamenii să lucreze pentru El, şi nu pentru ei înşişi. Aceasta este considerată a fi deosebirea de formă faţă de Creator. Dacă ar fi revelate răsplata şi pedeapsa, omul ar lucra din dragoste pentru el însuşi, astfel încât Creatorul să-l iubească, sau din ură faţă de el însuşi, adică de teamă ca nu cumva să fie urât de Creator. Oricum, motivul pentru care ar lucra ar fi omul, şi nu Creatorul, iar Creatorul vrea ca El să fie motivul determinant.
Prin urmare, frica apare exact atunci când omul îşi recunoaşte micimea sa şi spune că este în serviciul Regelui, adică dorinţa lui de a-I dărui Creatorului este considerată un mare privilegiu şi este mai valoroasă decât poate el spune. Acest lucru este în conformitate cu regula care spune că ceea ce se dăruieşte unei persoane importante se consideră a fi primit de la ea.
În măsura în care omul îşi simte propria micime, în aceeaşi măsură poate începe să aprecieze măreţia Creatorului, iar dorința de a-L sluji se va trezi în el. Totuşi, dacă este mândru, Creatorul spune: „El şi cu Mine nu putem sălăşlui în aceeaşi locuinţă“.
Acesta este înţelesul versetului: „Un prost, un rău şi un insolent merg împreună“. Motivul este acela că din moment ce omul nu are frică, el nu poate să se aplece înaintea Creatorului şi să spună că este o mare onoare pentru el să fie capabil să-L slujească fără nicio recompensă, şi astfel nu poate să primească niciun fel de înţelepciune de la Creator şi rămâne un prost. Apoi, acela care este prost este şi rău, aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Omul nu păcătuieşte, cu excepţia cazului în care nebunia (prostia) a intrat în el“.
Trebuie să înțelegem următoarele precizări din Meghila (2):
1. Este scris: „După aceste lucruri, împăratul Ahaşveroş a ridicat la putere pe Haman“. Trebuie să înţelegem ce înseamnă: „După aceste lucruri“, şi anume: după ce Mordechai l-a salvat pe rege. Pare rezonabil ca regele să-l fi promovat pe Mordechai. Dar, ce se spune? Că l-a promovat pe Haman.
2. Atunci când Ester i-a spus regelui: „căci eu şi poporul meu suntem vânduţi“, regele a întrebat: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?“ Adică regele nu ştia nimic despre asta, deşi se spune explicit că regele i-a spus lui Haman: „Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi“. Astfel, observăm că regele ştia de vânzare.
3. În ceea ce priveşte: „în funcţie de dorinţa fiecărui om“, înţelepţii noştri au zis: „Raba a spus «a face aşa după cum este voinţa lui Mordechai şi a lui Haman»“ (Meghila, 12). Se ştie că acolo unde scrie doar „rege“, se face referire la Regele lumii. Atunci, cum este posibil ca regele să facă voia păcătosului?
4. Este scris: „Mordechai ştia tot ceea ce s-a făcut“. De aici rezultă că doar Mordechai ştia, întrucât, înainte de asta, se spune: „cetatea Susa era îngrozită“. Cu alte cuvinte, întregul oraş Susa ştia acest lucru.
5. Este scris „Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu numele împăratului nu poate fi desfiinţată“. Atunci, cum de a trimis scrisorile ulterioare care au anulat, în final, primele scrisori?
6. Ce se înţelege prin spusele înţelepţilor noştri: „De Purim, omul trebuie să se îmbete până când nu îl mai poate deosebi pe Haman cel blestemat, de Mordechai cel binecuvântat“?
7. Ce semnificaţie are comentariul înţelepţilor noştri asupra versetului: „Şi băutura a fost după lege“? Ce este „după lege“? Rav Hanan a declarat în numele lui Rav Meir: „după legea Torei“. Care este legea Torei? Mai multă mâncare decât băutură.
Pentru a putea înţelege cele de mai sus, trebuie să înţelegem, mai întâi, problema referitoare la Haman şi la Mordechai. Înţelepţii noştri au spus că versetul: „în funcţie de dorinţa fiecărui om“ se referă la Haman şi la Mordechai. Adică dorinţa lui Mordechai este numită „legea Torei“, care este: mai multă mâncare decât băutură, iar dorinţa lui Haman este opusul ei: mai multă băutură decât mâncare.
Ne întrebăm: „Cum se poate ca El să facă o masă după voinţa celui rău?“ Răspunsul la această întrebare este: „nimeni nu a constrâns“, adică băutura nu a fost obligatorie.
Este la fel cu ceea ce înţelepţii noştri au spus despre versetul: „Moise şi-a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu“. Ei au spus că, în schimbul faptului că „Moise şi-a ascuns faţa“, el a fost răsplătit „ci el vede chipul Domnului“. Cu alte cuvinte, tocmai pentru că nu a avut nevoie de asta, adică îşi putea face un Masah (ecran) deasupra lui, i s-a permis să primească. De asemenea, este scris: „Am dat ajutor celui puternic“. Aceasta înseamnă că ajutorul este acordat de Creator aceluia care este puternic şi poate merge pe căile Domnului.
Este scris: „Şi băutura a fost după lege“. De ce „după lege“? Pentru că „nimeni nu a constrâns“. Adică, el nu a avut nevoie de băutură, dar odată ce ei au început să bea, nu au mai putut fi opriți. Acest lucru înseamnă că au fost legaţi de băutură, cu alte cuvinte, ei trebuiau să bea pentru că altfel nu ar fi fost capabili să avanseze.
Aceasta se numeşte „constrâns“ şi se referă la faptul că ei au anulat metoda lui Mordechai. Acesta este, de asemenea, înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştri: că acea generaţie a fost condamnată la pieire pentru că s-a desfătat la masa celui rău.
Cu alte cuvinte, dacă ei ar fi primit băutura în forma „nimeni nu a constrâns“, nu ar fi anulat dorinţa lui Mordechai, care este metoda lui Israel. Cu toate acestea, ulterior, când au luat băutura în forma „constrâns“, rezultă că ei înşişi au condamnat legea Torei la pieire, care este discernământul lui Israel.
Aceasta este ceea ce se înţelege prin „mai multă mâncare decât băutură“. Problema băutului se referă la dezvăluirea Hohma (Înţelepciune), numită „cunoaştere“. „Mâncatul“, pe de altă parte, este numit Or Hasadim (Lumina Milei), care este credinţa.
Acesta este înţelesul lui Bigtan şi Tereş, care au încercat să pună mâna pe regele lumii. „Mordechai a avut cunoştinţă de lucrul acesta … faptul fiind cercetat şi găsit întocmai“. Problema căutării nu s-a întâmplat dintr-odată, iar Mordechai nu a aflat-o uşor, ci doar după multă străduinţă i-a fost revelată problema acestui defect. De îndată ce i-a fost clar acest lucru, „amândoi au fost spânzuraţi“, adică după ce a simţit murdăria acesteia, ei au fost spânzuraţi, însemnând că au îndepărtat aceste acţiuni şi dorinţe din lume.
„După aceste lucruri“, adică după toată munca şi străduinţa depusă de Mordechai prin cercetările pe care le-a făcut, regele a dorit să-l recompenseze pentru efortul lui de a lucra numai Lișma (pentru Numele Ei), şi nu pentru el însuşi. Deoarece există o regulă care spune că cel de jos nu poate primi nimic fără să existe o nevoie – așa după cum nu este Lumină fără un vas, vasul fiind numit nevoie, din moment ce el nu are nicio nevoie pentru sine, cum i s-ar putea da ceva?
Dacă regele l-ar fi întrebat pe Mordechai ce să-i dea pentru munca lui, iar Mordechai, fiind un om drept, a cărui muncă constă doar în dăruire, fără niciun fel de nevoie de a urca la un alt nivel, s-ar fi mulţumit cu puţin, însă regele a dorit să-i dea Lumina Înţelepciunii care se extinde de la linia stângă, în timp ce munca lui Mordechai era doar în linia dreaptă.
Ce a făcut regele? L-a promovat pe Haman, adică a făcut importantă linia stângă. Acesta este înţelesul versetului: „şi a pus scaunul lui mai presus de scaunele tuturor căpeteniilor“. În plus, el i-a dat putere, adică toţi sclavii regelui îngenuncheau și se plecau înaintea lui Haman, „căci aşa poruncise regele“, ca el să capete conducerea, şi cu toţii l-au acceptat.
Îngenuncherea presupune acceptarea conducerii, deoarece le-a plăcut mai mult să muncească pe calea lui Haman, decât pe cea a lui Mordechai. Toţi evreii din Susa au acceptat suveranitatea lui Haman, pentru că a fost greu pentru ei să înţeleagă opiniile lui Mordechai. În fond, fiecare înţelege că munca păstrării liniei stângi, numită cunoaştere, este mai uşoară atunci când merge pe căile Creatorului.
Este scris că ei au întrebat: „De ce încalci porunca regelui?“ Atunci când au văzut că Mordechai a persistat în opinia lui cu privire la mersul pe calea credinţei, au rămas nedumeriţi, nemaiştiind care cale este corectă.
Au mers şi l-au întrebat pe Haman cine are dreptate, aşa după cum este scris: „ei i-au spus lui Haman, pentru a vedea dacă vorbele lui Mordechai sunt valabile; căci le-a spus că el a fost evreu“. Cu alte cuvinte, „evreu“ înseamnă mai multă mâncare decât băutură, deoarece credinţa este noţiunea primară şi aceasta este întreaga bază a iudaismului.
Aceasta i-a provocat lui Haman o mare tulburare: De ce Mordechai nu este de acord cu opinia lui? Prin urmare, atunci când toţi au văzut cum acţionează Mordechai, care a susținut că doar el singur a luat calea iudaismului, iar cei care iau o altă cale sunt consideraţi idolatri, este scris: „Dar toate acestea nu îmi folosesc la nimic, atâta timp cât îl văd pe Mordechai evreul stând la poarta regelui.“ Acest lucru se datorează faptului că Mordechai pretinde că doar pe calea lui se ajunge la poarta regelui, şi nu pe calea lui Haman.
Acum putem înţelege de ce este scris: „Mordechai ştia“, adică tocmai Mordechai era acela care ştia. Cu toate acestea, este scris: „cetatea Susa era îngrozită“, ceea ce înseamnă că toată lumea ştia.
Trebuie să interpretăm faptul că oraşul Susa era nedumerit şi nu ştia cine are dreptate, pe când Mordechai ştia că sub stăpânirea lui Haman poporul lui Israel ar fi anihilat. Cu alte cuvinte, el va şterge întregul Israel de pe faţa pământului, îndeosebi calea iudaismului, proprie poporului lui Israel, a cărui bază în muncă este credinţa mai presus de raţiune, numită „Mila ascunsă“, pentru ca să meargă alături de Creator cu ochii închişi şi să spună mereu despre sine „ei au ochi, dar nu văd“, deoarece aderarea la Haman este, în întregime, în linia stângă, numită cunoaştere, care este opusă credinţei.
Aceasta este semnificaţia sorţilor aruncaţi de Haman, aşa cum s-a făcut şi de Yom Kipurim (Ziua Ispăşirii), după cum este scris: „un sorţ pentru Dumnezeu şi un sorţ pentru Azazel“. Sorţul pentru Dumnezeu este un discernământ de „dreapta“, care este Hasadim (Milă), numit „mâncare“, aceasta fiind credinţa. Sorţul pentru Azazel este linia stângă, considerată, de fapt, „bună de nimic“ şi toată Sitra Ahra (cealaltă parte) provine de aici.
Prin urmare, blocarea Luminilor se extinde de la linia stângă, deoarece doar linia stângă blochează Luminile. Acesta este înţelesul versetului: „au aruncat Pur, adică sorţul“, referindu-se la ceea ce se aruncă. Se spune „pur“, deoarece se referă la Pi Or (o Gură de Lumină, pronunţată Pi Ohr (3)).
Toate Luminile au fost blocate prin lozul lui Azazel şi putem vedea că el a aruncat în jos toate Luminile. Haman a crezut că „cei drepţi îl vor pregăti şi cei răi îl vor purta“. Cu alte cuvinte, Haman a crezut, referitor la toate eforturile şi străduinţele făcute de Mordechai împreună cu toţi aceia care l-au însoţit, că el va primi răsplata care li se cuvenea. Aceasta înseamnă că Haman a crezut că va lua Luminile care apar datorită corectărilor lui Mordechai, deoarece el a văzut că
regele i-a dat puterea de a extinde Lumina Înţelepciunii în jos. Prin urmare, când s-a dus la rege spunând: „să distrugi evreii“, adică să revoce stăpânirea lui Israel, care este credinţa şi Mila, şi să dezvăluie cunoaşterea în lume, regele i-a replicat: „Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi“, adică aşa cum consideră Haman că este potrivit, conform stăpânirii lui, care este stânga şi cunoaştere.
Singura diferenţă dintre prima şi a doua scrisoare constă în cuvântul „evrei“. În „Copia scrierii“ (copie se referă la conţinutul care a fost prezentat în faţa regelui; ulterior, copia scrierii este interpretată, explicându-se intenţia ei) era scris: „Să fie dată prin decret, în fiecare provincie, să fie adusă la cunoştinţa tuturor
oamenilor, ca ei să fie pregătiţi în vederea acelei zile“. Nu se spune cine sunt destinatarii, dar Haman interpretează copia scrierii aşa după cum este scris: „şi era scris acolo, în conformitate cu tot ceea ce a dispus Haman“.
Cuvântul „evrei“ apare în cea de-a doua scrisoare, după cum este scris: „Copia înscrisului să fie dată prin decret, în fiecare provincie, să fie adusă la cunoştinţa tuturor oamenilor, ca evreii să fie pregătiţi în vederea acelei zile, pentru a se răzbuna pe duşmanii lor“.
Prin urmare, când Haman a venit înaintea regelui, regele i-a spus că argintul plătit anterior „îţi este dăruit“, adică nu mai este necesar să faci nimic în plus, din moment ce „şi poporul acesta (ţi-a fost dăruit) să faci cu el ce vei voi“.
Cu alte cuvinte, poporul vrea deja să facă aşa cum ţi se pare ție că ar fi bine, adică poporul vrea să primească stăpânirea ta. Totuşi, regele nu i-a spus să revoce stăpânirea lui Mordechai şi a evreilor. În schimb, a fost prestabilit că atunci, în acel moment, va fi o dezvăluire Hohma, care este similară, în ochii tăi, cu găsirea harului.
Copia scrierii „să fie dată prin decret, în fiecare provincie, să fie adusă la cunoştinţa tuturor oamenilor“. Adică, decretul stipula că va fi făcută publică problema dezvăluirii Hohma (care este) pentru toate naţiunile.
Cu toate acestea, nu se spunea că discernământul lui Mordechai şi al evreilor (credinţa) ar fi fost revocat. Mai degrabă, intenţia a fost să se dezvăluie Hohma (Înţelepciune), dar ei să aleagă tot Hasadim (Milă).
Haman a spus că, deoarece acum este timpul dezvăluirii Hohma, cu siguranţă această dezvăluire este dată pentru a folosi Hohma, căci cine ar face ceva ce nu este de folos? Dacă nu este folosită, rezultă că acţiunea a fost în zadar. Prin urmare, aceasta trebuie să fie voia Creatorului, iar Creatorul a făcut această dezvăluire în scopul de a utiliza Hohma.
Mordechai a argumentat că problema dezvăluirii a fost creată doar pentru a le arăta că ceea ce îşi asumă pentru ei înşişi, adică să meargă pe linia dreaptă, care este Hasadim ascuns, nu se datorează faptului că nu există libertatea de alegere şi de aceea merg pe această cale.
Aceasta pare a fi constrângere, întrucât ei nu au de ales, deoarece Hohma nu este revelată în prezent. În schimb, când Hohma este revelată, există loc pentru alegerea făcută de liberul lor arbitru. Cu alte cuvinte, ei aleg calea Hasadim, mai mult decât pe cea stângă, care este dezvăluirea Hohma.
Rezultă că scopul dezvăluirii a fost acela ca ei să poată revela importanţa Hasadim şi a faptului că Hasadim este mai importantă pentru ei decât Hohma. Este aşa cum au spus înţelepţii noştri: „până acum obligat, de acum înainte de bună voie“. Acesta este înţelesul versetului: „evreii au consfinţit şi au luat asupra lor“. Prin urmare, dezvăluirea Hohma a venit acum, doar pentru ca ei să fie capabili să primească de bună voie metoda evreilor.
Aceasta a fost disputa dintre Mordechai şi Haman. Argumentul lui Mordechai este faptul că tot ceea ce vedem acum (felul în care Creatorul revelează dominaţia Hohma) are drept scop ca ei să primească Hohma, dar numai pentru a îmbunătăţi Hasadim.
În acest mod ei vor avea un loc în care să arate că primirea Hasadim este voluntară, adică au loc pentru a primi Hohma, deoarece acum este timpul dominaţiei liniei stângi, care luminează Hohma şi, cu toate acestea, ei aleg Hasadim. Prin urmare, primind Hasadim ei arată că dreapta conduce stânga.
Astfel, decretul evreiesc este important, însă Haman a susținut contrariul: dezvăluirea actuală a liniei stângi făcută de Creator (care este Hohma) are ca scop folosirea Hohma. În caz contrar, ar însemna că există ceva inutil făcut de Creator, adică El a făcut ceva şi nu există nimeni care să se bucure de ceea ce a făcut. Prin urmare, nu ar trebui să luăm aminte la ceea ce spune Mordechai, ci toţi ar trebui să ascultăm vocea lui Haman şi să folosim dezvăluirea Hohma care a apărut acum.
Rezultă că scrisorile ulterioare nu au revocat-o pe prima. De fapt, ele au prezentat o explicaţie, o interpretare a primei copii a scrierii, adică faptul că problema aducerii la cunoştinţa tuturor oamenilor a revelării Hohma, care străluceşte acum, este pentru evrei. Cu alte cuvinte, aceasta este pentru ca evreii să fie capabili să aleagă Hasadim în mod liber, şi nu pentru că nu au de ales.
De aceea este scris în a doua scrisoare: „şipentru ca evreii să fie pregătiţi în acea zi să se răzbune pe duşmanii lor“. Aceasta înseamnă că Hohma îşi exercită dominaţia pentru ca ei să arate că preferă Hasadim înainte de Hohma, iar aceasta se numeşte „să se răzbune pe duşmanii lor“. Este astfel, deoarece duşmanii lor doresc, în mod specific, Hohma, în timp ce evreii resping Hohma.
Acum putem înţelege ceea ce am întrebat despre rege: „Cine este el şi unde se află el, cel care îndrăzneşte, în inima lui, să facă astfel?“ Şi de ce El întreabă asta? În fond, regele însuşi i-a spus lui Haman: „Îţi dăruiesc şi argintul şi pe poporul acesta; fă cu el ce vei voi“. (Este aşa cum am spus mai înainte: scopul revelării Hohma este ca oamenii să facă ce li se pare lor că este bine, ceea ce înseamnă că există loc pentru alegere. Iar aceasta se numeşte: „şi poporul acesta; fă cu el ce vei voi“. Totuşi, dacă nu există nicio dezvăluire Hohma, nu există posibilitatea alegerii, exceptând Hasadim pe care, aparent, îl iau pentru că nu au de ales.)
Înseamnă că toate acestea s-au petrecut pentru că regele a poruncit ca acum să fie timpul potrivit pentru dezvăluirea Hohma. Intenţia a fost ca stânga să servească dreptei. Prin aceasta ar fi devenit evident că dreapta este mai importantă decât stânga şi, din acest motiv, ei au ales Hasadim.
Acesta este înţelesul expresiei Meghilat Ester. Pare a fi o contradicţie între termeni aici, deoarece meghila (sul) înseamnă că este galui (revelat) tuturor, în timp ce Ester înseamnă că acolo se află hastara (ascundere). Cu toate acestea, trebuie să explicăm că întreaga dezvăluire are scopul de a crea spaţiul necesar pentru a alege ascunderea.
Acum putem înţelege ceea ce au scris înţelepţii noştri: „De Purim, omul trebuie să se îmbete până când nu poate distinge între Haman cel blestemat şi Mordechai cel binecuvântat“. Problema cu Mordechai şi Ester a fost înainte de al Doilea Templu, iar construirea templului semnifică extinderea Hohma, Malhut fiind numit „Templul“.
De aceea Mordechai a trimis-o pe Ester să meargă la rege şi să ceară pentru poporul ei, iar ea a răspuns: „Toţi slujitorii împăratului …, ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine … intră la împărat … fără să fie chemat … Şi eu n-am fost chemată la împărat de treizeci de zile“.
Aceasta înseamnă că este interzis să se extindă discernământul GAR de Hohma mai jos, iar cel care extinde GAR (care sunt trei Sfirot, fiecare compus din zece, în total treizeci) este condamnat la moarte, pentru că linia stângă provoacă separarea de Viaţa Vieţilor.
„Numai acela scapă cu viaţă căruia îi întinde împăratul toiagul lui împărătesc de aur“. „Aur“ înseamnă Hohma şi GAR, adică numai prin trezirea Celui de Sus omul poate să rămână în viaţă, adică în Dvekut (contopire) care este numită, de asemenea, viaţă, şi nu prin trezirea celui de jos.
Deşi Ester este Malhut care are nevoie de Hohma, aceasta se poate întâmpla numai prin trezirea Celui de Sus. Însă dacă extinde Hohma, ea se pierde în întregime. De aceea Mordechai i-a spus: „atunci ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru evrei“, adică prin revocarea completă a liniei stângi, urmând ca evreii să aibă doar linia dreaptă, care este Hasadim, iar atunci „şitu şi casa tatălui tău veţi pieri“.
Ea trebuie să aibă în interior Hohma, datorită faptului că „tatăl a întemeiat fiica“. Dar trebuie să fie mai multă mâncare decât băutură. Totuşi, dacă evreii nu au altă opţiune vor fi nevoiţi să revoce linia stângă şi, astfel, întreaga ei fiinţă va fi anulată. Despre asta ea a spus: „dacă va fi să pier, voi pieri“.
Cu alte cuvinte, dacă mă duc, sunt pierdută, căci aş putea ajunge la o stare de separare, ca atunci când cel de jos trezeşte şi induce separarea de Viaţa Vieţilor. Iar dacă nu mă duc, „atunci ajutorul şi izbăvirea vor veni din altă parte pentru evrei“, adică în alt mod. Ei ar revoca în întregime linia stângă, aşa după cum i-a spus Mordechai. Din acest motiv ea a adoptat calea lui Mordechai, invitându-l pe Haman la ospăţ, ceea ce înseamnă că a extins linia stângă, aşa cum i-a spus Mordechai.
Ulterior, ea a încorporat stânga în dreapta, şi astfel au putut fi revelate Luminile jos rămânând, de asemenea, în forma de Dvekut. Acesta este înţelesul lui Meghilat Ester, ceea ce înseamnă că, deşi Lumina Hohma este dezvăluită, ea ia forma ascunderii prezentă acolo (pentru că Ester este hester – ascundere).
În ceea ce priveşte faptul că el nu a ştiut, este explicat în Studiul celor zece Sfirot (Partea 15, Or Pnimi, alin. 217, par. „El scrie“) că, deşi iluminat de Luminile Hohma, este imposibil să le primească fără Lumina Hasadim, deoarece aceasta induce separarea. Cu toate astea, acolo s-a petrecut un miracol când, prin post şi plâns, ei au extins Lumina Hasadim, şi apoi au putut primi Lumina Hohma. Totuşi, nu poate să existe un asemenea lucru înainte de sfârşitul corectării. Din moment ce acest discernământ este cel de la sfârşitul corectării, când totul va fi deja corectat, aşa după cum este scris în Sfântul Zohar: „SAM(4) este destinat să devină un Înger Sfânt“, rezultă că atunci nu va mai fi nicio diferenţă între Haman şi
Mordechai, căci şi Haman va fi corectat. Asta se înţelege prin versetul: „De Purim, omul trebuie să se îmbete până când nu poate distinge între Haman cel blestemat şi Mordechai cel binecuvântat“.
De asemenea, trebuie adăugat cu privire la sensul cuvintelor: „au fost spânzuraţi“ că indică atârnarea de copac, adică ei au înţeles că este acelaşi păcat cu păcatul Eț haDa’at (Pomul cunoaşterii), căci şi acolo defectul a fost în GAR.
Cât despre expresia: „stătea în poarta regelui“, se poate adăuga că aceasta implică faptul că el stătea jos, şi nu în picioare, deoarece „a sta jos“ se numeşte VAK, iar „a sta în picioare“ se numeşte GAR.
_______________
(2) Meghilat Ester (Sulul Esterei), referitor la Cartea Esterei
