Autor: arhiprofesor

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă în muncă “Nu există nicio binecuvântare în ce este numărat”

Articol Nr. 31, 1989-90

Este scris în cartea Zohar (Bamidbar p4, şi Aliniat 13 în Comentariul Sulam), „Vino şi vezi, ei spun că nu este nicio binecuvântare de sus pentru ceva ce este numărat. Dar ar trebui să spui, ‘Cum au fost Israel număraţi? Cum a fost luată recompensa de la ei?’ Mai întâi o să binecuvânteze Israelul, apoi o să numere recompensa şi apoi o să binecuvânteze Israelul încă o dată. Aşadar, Israel au fost binecuvântaţi la început şi la sfârşit şi nu a fost moarte printre ei. A întrebat, ‘De ce este moarte din cauza număratului?’ Răspunde, ‘Este pentru că nu este binecuvântare în numărătoare, şi când binecuvântarea dispare, Sitra Achra este peste el.’ Până acum cuvintele sale.

RASHI aduce motivul pentru care El numără Israelul. El spune, “din dragoste faţă de ei, îi numără în fiecare oră.” Aceasta înseamnă, că RASHI doreşte să explice că dacă spunem că este pericol în ceva ce este numărat, că poate fi moarte acolo, de ce a numărat Creatorul Israelul şi i-a aşezat într-un loc periculos? De aceea, RASHI explică, “Din dragoste faţă de ei, îi numără în fiecare oră, în ciuda pericolului din asta. Dar din dragostea pe care o are pentru Israel, şi pentru dorinţa Sa de a le şti numărul, a spus că va număra Israelul.”

Exterior este greu să înţelegem, adică să spunem că deoarece Creatorul vrea să le ştie numărul, El a spus că au nevoie să fie număraţi printr-o corecţie astfel încât să nu fie nicio piedică printre ei, aşadar îi va număra prin răscumpărare. Trebuie să înţelegem cum este posibil să spunem că, deoarece Creatorul vrea să le ştie numărul, ei trebuie număraţi şi să dea numărul Israelului, şi apoi Creatorul ştie, căci altfel, El nu ştie numărul copiilor lui Israel în avans ci are nevoie de creaturi pentru a-L informa. Este asta cu putinţă? De asemenea, trebuie să înţelegem ce este o binecuvântare în muncă, ce este o numărare în muncă şi de ce este cauzată moartea când nu este binecuvântată numărătoarea. De asemenea, trebuie să înţelegem de ce nu trebuie să fie o binecuvântare peste ceva ce este numărat.

Se ştie că sunt două lucruri în munca pentru Creator: 1) scopul creaţiei; 2) corecţia creaţiei. Scopul creaţiei înseamnă că creaturile primesc plăcere şi încântare, aşa cum este scris, “Voinţa Sa de a face bine creaţiilor lui.” Corecţia creaţiei este pentru ca creaturile să meargă pe calea Creatorului, însemnând echivalenţă de formă. De aceea, precum Creatorul dă creaţiilor sale, creaturile, de asemenea, trebuie să dea Creatorului. Altfel, este nepotrivire de formă şi în spiritualitate nepotrivirea de formă cauzează separeare, adică cauzează separare de la Viaţa Vieţilor.

Este scris despre aceasta în cartea Zohar (prezentată în Talmud Eser Sefirot p 19, paragraf 17), “Aşadar, cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi morţi, căci din nepotrivirea lor de formă, – fiind complet la un alt capăt faţă de rădăcina lor, unde nu au nimic sub forma de dăruire, sunt separaţi de El, şi de fapt, mor.” Totuşi, s-a spus deja despre ei în Zohar, “‘Toată îndurarea pe care o fac, o fac pentru ei,’ însemnând că scopul lor este pentru ei înşişi şi pentru gloria lor.”

Cu alte cuvinte, ceea ce i-am atribuit Creatorului, adică tot ceea ce face Creatorul, este într-o stare de desăvârşire. Aceasta înseamnă, că Creatorul doreşte pentru creaturi să primească încântare şi plăcere, de aceea a creat în ele dorinţa de a primi plăcere şi marea sete de încântare. Prin asta, El este sigur că vor vrea să primească plăcere. Dar corecţia creaţiei,  Kliul (vasul) şi dorinţa, pe care creaturile  să le formeze– dorinţele cu care vor fi capabili să primească încântare şi plăcere – această dorinţă se numeşte “dorinţa de a dărui.” Obţinerea dorinţei se întâmplă treptat pentru că cel de jos nu are puterea să meargă împotriva dorinţei celui de sus – dorinţa de a primi pentru sine, pe care Creatorul a creat-o.

Aşadar, vedem că sunt două tipuri de Kelim (vase):

1. Vase de recepţie. Totuşi, o corecţie este aşezată peste ele, însemnând că peste vasele de recepţie este intenţia opusă faţă de Kli. Cu alte cuvinte, o persoană primeşte de fapt, dar în intenţie ea, acum dăruiește. Prin urmare, scopul este exact opusul actului, şi lumina care este primită în aceste Kelim este acum numită „a primi pentru a dărui.”

Numele luminii este Hochma (înţelepciune), şi aceasta este lumina scopului creaţiei. De asemenea, uneori se face referire la ea ca „temperare a Dinim (judecăţi).” Adică, au fost Dinim asupra vaselor de recepţie, însemnând a fost Din (judecată) că este interzis a folosi aceste Kelim, deoarece crează nepotrivire de formă şi separare, iar acum a fost temperată. Şi ce este temperarea? Este aşezarea peste Kli a intenţiei numite „pentru a dărui.”

Aceasta înseamnă, că înainte ca cineva să aşeze scopul de a dărui peste voinţa de a primi, acea dorinţă îi provoacă amărăciune. Tot spiritualul pe care a dorit să îl atingă a avut gust amar, deoarece au fost ascunderi şi restricţii peste voinţa de a primi pentru sine, aşadar a fost imposibil să guste o bună aromă în spiritualitate. Cu alte cuvinte, tot ceea ce era sfânt a fost simţit ca îndepărtat, inaccesibil, şi imposibil ca să-i fie plăcut dorinţei de a primi. Aceasta se numeşte „amar.”

Totuşi, dacă aşează scopul de a dărui peste dorinţa sa, el vede şi simte că totul este dulce în sfinţenie. Dar de la chestiunile ce nu aparţin sfinţeniei, trebuie să se întoarcă, adică nu le poate suporta.

Prin urmare, după ce se corectează pentru a putea avea ca scop să dăruiască, trebuie să discernem o lumină şi un Kli aici, care constau din Aviut (grosime) şi Masach (ecran). Aviutul este denumit Dinim, unde este restricţie şi ascundere, şi lumina nu străluceşte acolo. De aceea, Aviut se numeşte „întuneric.”

Cu alte cuvinte, a dori să primească pentru sine se numeşte „fiind Av (gros),” şi dacă doreşte să dăruiască se numeşte Zach (pur, curat, imaculat). Apoi, când aşează dorinţa de a dărui peste Av, Din este temperat şi ceea ce a fost mai devreme întunecat, acum este un loc în care lumina străluceşte în Kli. Aceasta se numeşte „temperarea  Dinim.”

2. Trebuie să notăm de asemenea, că sunt vase de dăruire într-o persoană, lucruri pe care o persoană le dă prietenului său, în aşa fel încât prietenul să se bucure. Această acordare se numeşte „dăruire.” Un om care este Zach vrea să facă oamenii fericiţi, să-i facă să se simtă bine. Despre aceste vase, nu se poate spune că Din este în aceste acţiuni, înseamnând că este o judecată care interzice a folosi Kelim ce doresc a dărui.

Totuşi, aici, de asemenea, este o chestiune de intenţie, dacă este sincer. Aceasta este, atunci când dăruieşte, este scopul său ca alţii să se bucure de aceasta fără să-i pese de el însuşi, pentru ca lui să îi pese numai de ceilalţi? Acest discernământ se numeşte „a dărui pentru a dărui,” atunci când actul şi scopul sunt ambele pentru a dărui.

Uneori, tot ceea ce face este pentru binele celorlalţi, dar scopul este de a obţine respect sau lucruri similare. Este aşa cum Zoharul scrie despre cei păcătoşi, că tot binele pe care îl fac, îl fac pentru propiul beneficiu, „Tot binele pe care îl fac, îl fac pentru ei înşişi.” Şi aici, nu este nici un Din din partea Kliului, adică nicio deficienţă. Cu alte cuvinte, în ceea ce priveşte actul, nu este nimic de corectat.

Totuşi, în intenţie trebuie să fie o corecţie. Aceasta este, din perspectiva intenţiei, nu este nicio diferenţă dacă actul este dăruire sau primire. Ambele acţiuni necesită corecţii –  că scopul, de asemenea, va fi pentru a dărui.

Aceasta este aşa deoarece munca este în principal în inimă. Adică, o persoană ar trebui să atingă nivelul de dragoste pentru Creator, aşa cum este scris, „Şi o să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” Tot ceea ce facem în Tora şi Mitzvot (porunci) este ca să corectăm inima. Este scris despre aceasta („Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot,” Paragraf 10), „Vino şi vezi cuvintele înţelepţilor noştri, Rabbi Even Ezra … ‘Să şti că toate Mitzvot ce sunt scrise în Tora sau convenţiile pe care părinţii le-au stabilit … toate sunt pentru a corecta inima, ‘Pentru că Domnul caută toate inimile.’”

Cu cele spuse mai sus, putem în general descoperi cele două chestiuni – scopul creaţiei, de a face bine creaturilor Sale, această lumină se numeşte Hochma, şi “vedere,” care înseamnă că vede ceea ce are în mână, adică poate deja număra cât de mult a obţinut, deoarece scopul creaţiei este de a face bine, şi apoi ar trebui să simtă şi să dobândească ceea ce are în mână.

De exemplu, să spunem că sunt doi fraţi, unul dintre ei este bogat şi trăieşte în Statele Unite, şi celălalt este sărac şi trăieşte în Israel. Fratele bogat depune un milion de dolari în bancă pe numele fratelui sărac. Totuşi, nu l-a înştiinţat pe fratele sărac despre asta, şi nici banca nu l-a informat pe fratele sărac că are bani pe numele său. Şi deci fratele rămâne sărac pentru că nu ştie despre aceasta.

Este la fel aici cu scopul creaţiei, care este de a face bine creaturilor Sale. Dacă nu ştiu şi nu simt plăcerea şi încântarea, ce fel de beneficiu este? De aceea, această lumină se numeşte Hochma (înţelepciune) şi “a vedea,” şi se numeşte “Lumina Panim (faţă/anterior), precum în “Înţelepciunea omului îi luminează faţa.”

În muncă, asta se numeşte “ceva ce este numărat,” adică ceva ce este primit în vasele de recepţie. Aceasta înseamnă că dacă o primeşte,  el va vedea ce a primit şi va număra ceea ce are.

De asemenea, este numit “un dar.” De obicei, când cineva îi dă prietenului un dar, vrea ca prietenul să numere şi să perceapă valoarea cadoului pentru simplu motiv că îi dăruieşte un cadou prietenului ca să îi arate dragostea pentru el. Conform cu valoarea cadoului, o persoană poate aprecia măsura dragostei. Rezultă că, dacă nu se uită la cadou pentru a îi vedea însemnătatea, el dezonorează măsura dragostei.

Aşadar, când o persoană primeşte un dar, dacă nu vede sau nu încearcă să vadă importanţa darului, ea necinsteşte măsura iubirii pe care cel ce dăruieşte vrea să i-o arate. De exemplu, înţelepţii noştri au spus, “Cumpără-ţi un prieten.” Şi acea persoană vrea să-şi cumpere prietenul trimiţându-i cadouri. Dacă acea persoană nu vede şi nu apreciază importanţa cadoului pe care îl primeşte de la el, cum poate ajunge la o stare de “Cumpără-ţi un prieten?” Prin urmare, prin dar se poate număra şi măsura ceea ce a primit de la prietenul său.

Aşadar, dacă creatura nu poate număra şi măsura ceea ce Creatorul i-a dat, atunci scopul Creatorului nu a ajuns la un stadiu în care creaturile au dobândit faptul că El a creat creaţia cu scopul de a face bine creaţiei sale.

Aceasta se numeşte, “lumina Hochma,” şi această lumină este primită în vasele de recepţie. Totuşi, trebuie să fie folosită cu corecţia ce a fost aşezată peste vasele de recepţie, denumită “a primi pentru a dărui.” Asta înseamnă, că trebuie să aşeze scopul de a dărui peste vasele de recepţie. Şi dacă nu aşează scopul de a dărui, el devine separat de lumina luminilor, deoarece diferenţa de formă cauzează separaţie. Aşadar, devenind un primitor, asta îi cauzează moarte spirituală, aşa cum a fost scris mai sus, “Păcătoşii, în vieţile lor sunt numiţi morţi.”

Totuşi, lumina care este primită în vasele de dăruire este numită, “lumină Hassadim (milă).” Hesed (milă/bună voinţă) înseamnă că el dăruieşte, precum o persoană ce face un act de milă sau bună voinţă faţă de prietenul său. Aceasta se numeşte “Hassadim acoperit,” însemnând că Hassadim – ceea ce primeşte în vasele de dăruire, adică ceea ce dă – lumina are aceeaşi valoare ca şi Kliul.

Cu alte cuvinte, se ştie ce este un act de caritate şi ce este un cadou. Cu un cadou, am explicat mai sus că o persoană trebuie să vadă ceea ce a primit şi nu să primească pur şi simplu un cadou de la prietenul său. Dacă o persoană spune, “Nu contează ceea ce mi-a dat,” atunci desconsideră cadoul prietenului. Aşadar, scopul pentru care i-a trimis cadoul nu este realizat. Cadoul a fost intenţionat să-şi cumpere un prieten, aşa cum a fost spus mai sus, “Cumpără-ţi un prieten,” dar dacă nu vede importanţa cadoului, atunci nu poate să-l cumpere ca prieten. De aceea, trebuie să numere şi să măsoare cadoul.

Dar când o persoană îi trimite o donaţie prietenului, cel ce dăruieşte trebuie să încerce – dacă vrea cu adevărat să îi dea o donaţie – ca cel ce primeşte donaţia să nu ştie cine i-a trimis-o. Şi cel ce primeşte donaţia va fi, de asemenea, foarte fericit dacă cel ce a dăruit donaţia nu a ştiut cui îi dă.

Similar, uneori oamenii strâng donaţii pentru o persoană importantă şi nu vor ca cel ce primeşte caritatea să se ruşineze. Cei ce strâng banii spun, “Strângem pentru cineva în mod anonim.” Aşadar, cu caritatea, când nici unul dintre ei nu ştie – cel ce primeşte şi cel ce dăruieşte – se consideră adevărată caritate şi nu sunt neplăceri în partea celui care primeşte.

Prin urmare, în Hessed, vorbim din perspectiva celui ce dăruieşte, însemnând a celui de jos, apoi o persoană este într-o stare în care acţionează deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, dăruieşte dar nu ştie cui, dar crede că tot ceea ce dă, se duce la scopul său. Aceasta se numeşte “donaţie ascunsă.”

Caritatea pe care o dă se consideră Hassadim. Adică, vorbim despre un timp în care o persoană lucrează cu vasele de dăruire, însemnând că vorbim numai despre o persoană care îi dăruieşte Creatorului. Aceasta se numeşte „o binecuvântare,” precum o persoană binecuvântează o alta, vorbind cu ea într-o manieră favorabilă, însemnând că o binecuvântează. De fapt, nu îi dă nimic, dar se consideră că o binecuvântează verbal, şi asta se consideră ca binecuvântare în inimă. Cu alte cuvinte, ceea ce nu îi poate dărui în fapt, ea îi dăruieşte în inimă, şi îi arată verbal ceea ce are în inimă.

Prin urmare, binecuvântare înseamnă a da, a dăruire. Astfel, în acel moment, se angajază în vasele de dăruire. Asta înseamnă că o binecuvântare este atunci când vrea ca prietenul său să aibă mai mult decât poate el da. De aceea, când o persoană se angajează în dăruire, vrea să-i dăruiască împlinire Creatorului, aşa că Îi spune Creatorului, „Mai mult decât faptele bune pe care Ţi le dau, Te binecuvântez ca să pot să îţi dau mai mult decât faptele mele bune.” Cu alte cuvinte, cineva trebuie să binecuvânteze mereu Creatorul, ceea ce înseamnă că vrea să fie capabil să aducă mai multă mulţumire Creatorului decât Îi aduce de fapt.

Acesta este motivul pentru care nu se numără o binecuvântare, deoarece vasele de dăruire sunt denumite „caritate,” şi caritatea trebuie dată în ascundere, însemnând că cel ce dăruieşte nu ştie cui îi dăruieşte şi cel ce primeşte  nu ştie de la cine primeşte. Aşadar, nu este nicio chestiune a numărării aici, căci număratul aduce entuziasmul şi legătura dragostei, aşa cum se spune despre dar.

Pentru dar, înţelepţii noştrii au spus că este în totalitate opusul: „El care dăruieşte un cadou prietenului său trebuie să-i spună.” Aceasta este aşa, deoarece rezultatul cadoului trebuie să fie dragostea, care le uneşte pe cele două, spre deosebire de caritate, unde el trebuie să fie în totalitate în dăruire. Aceasta înseamnă, câ în caritate este mai bine dacă unul nu îl cunoaşte pe celălalt, pentru a fi evitată orice numărătoare.

De aceea, când vorbim despre muncă, caritatea înseamnă vase de dăruire, când vasul doreşte să facă Hesed, şi lumina care este turnată în Kli este denumită „lumina Hassadim.” Aceasta se numeşte „corecţia creaţiei,” când totul este pentru a dărui.

Dar scopul creaţiei este pentru ca Kelim să primească încântare şi plăcere, şi aici trebuie cu siguranţă să vadă ce primesc deoarece este vorba despre scopul creaţiei, care este binevoinţă, conform cu ceea ce primeşte. Dacă nu poate număra ceea ce a primit, asta înseamnă că încă nu a primit într-un fel în care încântarea şi plăcerea sunt simţite în el. Aşadar, încă nu poate spune că a primit de la Creator numai încântare şi plăcere. De aceea, lumina Hochma – scopul creaţiei – mai este numită şi „a vedea,” deoarece scopul creaţiei este considerat a vedea.

Dar, este contrar cu corectarea creaţiei. Se numeşte “Hassadim acoperit,” adică încă nu vede nimic din ceea ce primeşte şi este încă acoperit pentru el. În muncă, se numeşte „dorind mila (Hesed),” însemnând numai să dăruiască. Este fără niciun interes pentru el dacă primeşte ceva de sus. Se consideră că este mulţumit cu partea sa, însemnând că este fericit că poate face ceva în munca Creatorului.

Cu alte cuvinte, este mulţumit cu partea sa de a fi capabil să spună că face ceva care nu este pentru nevoile corpului său material, aşa cum au spus înţelepţii noştri, „El care merge şi nu face, recompensa pentru mers este în mâna lui” (Avot, Capitolul 5, 14).

Interpreţii explică, „Recompensa pentru că a mers este în mâna lui.” Chiar dacă nu face, el tot are recompensa pentru mers, deoarece chiar şi numai a merge la seminar este o Mitzva (poruncă, faptă bună) în sine, deoarece  acolo este într-o atmosferă de Tora. Prin urmare ar trebui notat că dacă o persoană se angajează în vasele de dăruire – denumite Hessed, când nu este nicio chestiune a numărării deoarece doreşte să lucreze în caritate – se consideră „corecţia creaţiei.”

Cu cele spuse mai sus, vom înţelege ce am întrebat, de ce au spus, „Din ataşament faţă de ei, îi numără în fiecare oră.” Am întrebat, „Dacă Creatorul vrea să ştie numărul Israelului, trebuie El să aştepte până când Israel numpără şi apoi să comunice suma Creatorului, şi numai atunci El va şti numărul Israelului?”

 Într-adevăr, „Din dragoste faţă de ei” înseamnă că El vede că ei fac totul pentru a dărui. Aceasta înseamnă, că ei au făcut deja corecţia creaţiei, şi de aceea, vrea să le dea scopul creaţiei, care este lumina Hochma, denumită lumina „vederii.” Cu alte cuvinte, ar trebui deja să numere ceea ce au deoarece lumina este primită în vase de recepţie.

Totuşi, ar trebui să primească pentru a dărui, şi conform regulii că actul urmează intenţia, în timp ce cineva este angajat în actiunea de recepţie a plăcerii, acţiunea de recepţie poate cauza ca intenţia să nu fie pentru a dărui, ci pentru a primi. Şi a primi pentru sine cauzează separarea de viaţa vieţilor, care este considerată moarte, aşa cum este scris, „Cei păcătoşi, în vieţile lor sunt numiţi morţi. ’”

A fost scris, “De ce sporeşte moartea din cauza număratului?” Răspunsul este că, deoarece, ceea ce este numărat este numit “lumina Hochma,” care este primită în vasele de recepţie, actul poate conduce intenţia şi nu va fi capabil să aibă intenţia de a dărui. Aşadar, în mod natural, va fi mort.

Şi a fost scris, “El răspunde, ‘Este aşa deoarece nu este binecuvântare în numărătoare, şi atunci când nu mai este binecuvântare, Sitra Achra este asupra lui.’” Cu alte cuvinte, este chestiunea liniei de mijloc, când Hochma străluceşte în vasul de recepţie, care este denumit “stânga.” Au nevoie de corecţie astfel încât cineva să nu fie atras de actul de recepţie. În acea stare, lumina Hassadim – care lucrează cu vasele de dăruire – trebuie atrasă, şi am spus mai sus că actele de dăruire afectează gândul să fie precum fapta.

Aceasta este menţinerea peste lumina Hochma care este primită în Kelim al liniei stângi, care necesită corecţie. Totuşi, nu se poate a fi recompensat cu lumina Hochma înainte să fi fost recompensat cu nivelul Lishma, adică tot ceea ce face este Lishma. Cu alte cuvinte, ordinea muncii este că la început este recompensat cu Katnut, ceea ce se consideră că poate folosi numai vasele de dăruire cu scopul de a dărui. Apoi, este recompensat cu Gadlut, ceea ce înseamnă că poate folosi vasele de recepţie cu scopul de a dărui, de asemenea, acolo unde străluceşte lumina Hochma – lumina scopului creaţiei.

Prin urmare, înainte să fie recompensat cu lumina, trebuie să fie recompensat cu lumina Hassadim, denumită “binecuvântare,” însemnând că binecuvântează Creatorul şi nu doreşte să primească nimic pentru sine. În schimb, el este cu totul pentru a dărui şi nu vrea să primească nimic pentru sine. Apoi, el este recompensat cu lumina Hochma, care este lumina numărării. Aceasta înseamnă, că asta vine în vasele de recepţie, în acel timp, lumina din numărătoare trebuie păstrată astfel încât să nu fie atrasă după act. Deoarece este un act de recepţie, lumina binecuvântării trebuie atrasă încă o dată, însemnând lumina Hassadim, care este păstrarea.

Acum putem interpreta ceea ce am întrebat:

1) A vrut să ştie Creatorul numărul copiilor lui Israel, şi este acesta motivul pentru care El a vrut să numere copii lui Israel, astfel încât poporul lui Israel să-i spună numărul, şi nu a ştiut Creatorul asta singur? Răspunsul este că, deoarece, îi iubeşte, vrea ca poporul lui Israel să-şi cunoască numărul. Cu alte cuvinte, Creatorul doreşte ca ei să obţină lumina Hochma. Rezultă, că vrea să ştie, că ei vor şti şi vor dobândi lumina care este în număratoare, însemnând că ei înşişi vor număra şi vor vedea ce au dobândit, căci asta se numeşte “lumina vederii,” care vine peste vasele de recepţie. Nu are nevoie să cunoască pentru Sine, ci pentru ca poporul lui Israel să ştie.

2) De ce este moarte acolo unde nu este binecuvântare? Răspunsul este că ceva ce este socotit este lumina Hochma, care vine în vasele de recepţie. Când sunt folosite vasele de recepţie, se poate ca cineva să fie atras de actul de a primi, şi astfel să fie separat de viaţa vieţilor. Aceasta se numeşte moarte, şi de aceea, este necesară păstrarea. Păstrarea este binecuvântare, însemnând extensia luminii Hassadim, care este un act de dăruire care previne actul de primire să se abată de la intenţia de a dărui.

3) De ce este nevoie de o binecuvântare înainte şi după? Ordinea muncii începe cu o nevoie de a obține Lishma, (pentru numele ei). Înţelepţii noştri au spus despre asta, „El ce studiază Tora Lishma, secretele Torei îi sunt descoperite.” De asemenea, Lishma înseamnă că toate acţiunile sale sunt pentru a dărui, iar aceasta se numeşte binecuvântare. Când el dă, aceasta este înţelesul binecuvântării, adică binecuvântare orală. Este aşa, deoarece, neputând adăuga în acţiune, încearcă să-i dea o binecuvântare cu gura, ceea ce arată că el dă cu toată inima sa. Aceasta se numeşte „lumina Hassadim.”

Aşadar ordinea este precum urmează:

1. O binecuvântare  care este numită „linia dreaptă,” Hesed.

2. Este recompensat cu secretele Torei, care sunt numite Hochma (înţelepciune), care este un dar, precum se ştie că Tora se numeşte „un dar” care este primit în vasele de recepţie. Din acest motiv, se numeşte „o numărare.” Cu alte cuvinte, el se uită pentru a vedea ce a primit pentru a şti cum să-I mulţumească.

Aceasta se numeşte „linia stângă,” deoarece este un loc unde poate ajunge la moarte, denumită „separare,” aşa cum a fost la moartea celor şapte regi în lumea Nekudim. Din acest motiv, este o nevoie să se extindă Hassadim, iar aceste Hassadim sunt păstrarea în aşa fel încât să nu fie moarte în ele, adică separare de viaţa vieţilor.

De aceea, este scris că este nevoie de o binecuvântare la sfârşit. Prin urmare, Israel au fost binecuvântaţi la început şi la sfârşit, şi nu a fost moarte în ei.

În general, se numeşte „corecţia liniilor,” care sunt numite „corecţia lumii,” deoarece prin asta este persistenţă în lume.

3. Ce este o binecuvântare în muncă? Este lumina Hassadim, când o persoană este într-o stare de dăruire.

4. Ce este numărarea în muncă? Este lumina care vine în vasele de recepţie. În acel moment, trebuie să se vadă ce s-a primit şi să se numere. Aceasta se consideră „un dar.”

5. De ce nu sunt binecuvântări pentru ceva ce este numărat? Ceva ce este numărat înseamnă lumină şi abundenţă ce vin în vasele de recepţie, şi binecuvântarea este abundenţa care vine în vasele de dăruire, şi sunt opuse. În Zohar, se consideră că cele două linii sunt în dispută, deoarece linia dreaptă, Hesed, este numai pentru a dărui şi nu doreşte să folosească vasele de recepţie; dar linia stângă este opusă – doreşte să folosească specific vasele de primire, deoarece spune, „dar scopul creaţiei este de a primi!” Totuşi, ar trebui să fie o corecţie ca să fie pentru a dărui. Din acest motiv, apoi vine linia de mijloc, care face pace între ele. Şi acesta este motivul pentru care este o nevoie de binecuvântare la început, şi o binecuvântare la sfârşit.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă în muncă numirea Torei “Linia de mijloc”

Articol Nr. 19, 1989/90

Este scris în Zohar (Yitro, 76 şi Paragraf 293 în Comentariul Sulam), „Tanna Rabbi Yehuda spune, ‘Tora a fost dată de pe partea Gevura.’ Rabbi Yosi spune, ‘Aşadar Tora este pe stânga.’ El i-a spus, ‘Ea s-a întors în dreapta, aşa cum este scris, ‘În mâna sa dreaptă, o lege ca de foc către ei.’ Şi este scris, ‘Mâna ta dreaptă, O Doamne, glorioasă în putere.’’ Aşadar, aflăm că stânga este inclusă în dreapta, aşa cum este scris, ‘În mâna sa dreaptă,’ şi dreapta în stânga, așa cum este scris, ‘Mâna ta dreaptă, O Doamne, glorioasă în putere,’ Aşadar, Gevura, care este stânga, este inclusă în dreapta.”

Tora este linia de mijloc, adică include ambele linii – stânga şi dreapta.

Este scris, de asemenea (p 62, şi Paragraf 235 în Comentariul Sulam), “În a treia lună, în această lună, Uriel guvernează, deoarece Nissan, Iyar, Sivan corespund  HGT – Michael guvernează Hesed, Gabriel în Gevura, şi Uriel în Tifferet. Şi acesta este înţelesul “Un om întreg,” care este numit Iacob, care este Tifferet. De asemenea, “Întreg” este din cuvîntul “întregime.”

Şi este scris (Paragraf  242), “Şi a fost dată într-a treia lună, la al treilea popor, care era inclus în trei grade, însemnând trei patriarhi, tripla Tora, care este Tora (Pentateuh), Profeţii, şi Hagiographa, şi sunt toate una.” Aşadar, Tora este considerată linia de mijloc.

De asemenea, este scris  (p 76, şi Paragraf  296  în Comentariul Sulam), “‘Şi tot poporul a văzut vocile.’ Întreabă, scrierea spune, ‘A văzut’ dar ar fi trebuit să spună ‘A auzit.’ Răspunde, ‘Aşa am învăţat. Aceste voci erau gravate în întuneric, nor şi ceaţă, şi au apărut în ei precum apare un corp.’”

Trebuie să înţelegem ce înseamnă pentru noi în lucru că Tora  este alcătuită din dreapta şi stânga. De asemenea,  ce înseamnă că Tora a fost dată într-a treia, care este Iacob, un om întreg, care este denumit “Întregime” (deplinătate). Şi ce înseamnă că s-au angajat în întuneric, nor şi ceaţă, care este corpul, unde vocile sunt gravate.

Se ştie că pentru a munci, în primul rând cineva trebuie să-şi asume povara împărăţiei cerului, şi apoi să studieze Tora. Aceasta este aşa deoarece, dacă nu are împărăţia cerului, noi trebuie să întrebăm, “A cui Tora o studiază el?” deoarece în primul rând, trebuie să creadă în Cel ce a dat Tora, şi apoi poate respecta Tora. Aşadar, regatul cerului este numit Assiya (acţiune), care îşi asumă să meargă deasupra raţiunii.

Cu alte cuvinte, deşi raţiunea lui poate să vină la el cu multe întrebări, el le răspune, “Tu îmi pui întrebări raţionale, şi eu merg deasupra rațiunii, într-un loc în care raţiunea nu poate exista, dobândi sau înţelege, care este numită ‘credinţă.’ Aşadar, nu este niciun loc pentru toate aceste întrebări pe care tu mi le adresezi.”

Aceasta este numită “dreapta,” căci el crede că Creatorul priveşte peste lume cu bunăvoinţă. Şi, deşi, atunci când se uită la lume, el are multe întrebări, merge deasupra raţiunii şi spune, “Ei au ochi dar nu pot vedea.”

În schimb, el laudă şi mulţumeşte Regelui pentru că le dă tuturor numai bine. Aceasta se numeşte “dreapta,” Hesed, însemnând că ghidarea lumii este în Hesed (bunăvoinţă, milă). Aceasta este, Creatorul conduce lumea numai cu Hassadim. Şi spune despre aceasta “Te voi binecuvânta în fiecare zi.”

Totuşi, dacă este Yetzer (înclinaţie) rea într-o persoană, Baal HaSulam o interpretează ca fiind de la cuvântul Tziur (atragere). Cu alte cuvinte, îi arată unei persoane imagini rele ale ghidării Creatorului, despre cum se comportă Creatorul cu lumea. De asemenea, dă o imagine a inferiorităţii muncii în general, care este denumită “Divinitate în praf.” Aşadar, cum poate cineva să răzbească şi să meargă pe linia dreaptă, denumită “deplinătate,” şi să poată spune, “Bunătatea şi mila mă vor urma în toate zilele vieții mele”?

Înţelepţii noştri au spus despre asta că, “Creatorul a spus, ‘am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.’ Prin urmare, Tora în care el este angajat acum, este astfel încât să fie o mirodenie, însemnând că prin Tora, el va fi capabil să învingă înclinația rea, şi să meargă pe calea Hesed, denumită “dreapta.” În acea privinţă, se poate spune că Tora a fost dată pe dreapta, denumită după acţiune. Cu alte cuvinte, califică o persoană pentru a merge pe calea dreaptă. Aceasta se numeşte “primul discernământ în Tora”, unde dreapta se numeşte deplinătate, când nu simte nicio lipsă.

Al doilea discernământ în Tora este stânga, denumita Hochma (înţelepciune). Aceasta se consideră înţelepciunea Torei. Cu alte cuvinte, odată ce deja are lumina, care este Hesed, însemnând Credinţă deasupra raţiunii, şi el crede în Creator – că Creatorul conduce lumea cu bunăvoiță- este recompensat cu dăruitorul Torei, denumit “Înţelepciunea Torei,” precum este scris, “Tora iese afară din înţelepciune.”

Cu alte cuvinte, odată ce crede că este cel care a dat Tora, acesta este momentul pentru a fi recompensat cu Tora. Se ştie că Tora vine din Hochma, şi acest discernământ poate fi numit “stânga,” însemnând că vine după ce o persoană a fost recompensată cu dreapta, care este credinţă deasupra raţiunii, denumită “Hassadim acoperit.”

Totuşi, când vorbim de vremea când este deja Hochma descoperită, denumită “stânga,” mai este o chestiune, denumită “linia de mijloc,” care înseamnă că Hochma trebuie să se îmbrace în Hassadim. Precedent la asta, este o mare distanţă între Hassadim, care se numeşte “dreapta,” şi Hochma, privită ca “stânga.”

Este aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Cel care studiază Tora Lishma (pentru numele Ei)” înseamnă că studiază Tora cu scopul de a fi recompensat cu Lishma prin Tora, că intenţia lui în Tora este că el studiază pentru a atinge nivelul Hesed, însemnând să aibă puterea de a face totul pentru a dărui, care se numeşte Hessed. Este precum înţelepţii noştri au spus, “Cine este un Hasid (pios, adept)? Cel care spune, ‘Ce e al meu este şi al tău, iar ce este al tău, este al tău,’ care nu vrea nimic pentru sine.” Apoi, când este recompensat cu Hesed prin Tora, “Îi sunt arătate secretele Torei” (Avot, Capitolul 6,1).

Aceasta se numeşte deja “stânga.” În acel timp, această stângă trebuie încorporată în dreapta. Aceasta înseamnă că lumina Hochma, care este stânga, este îmbrăcată în Hassadim, care este dreapta, şi asta se numeşte Tora, linia de mijloc, între stânga şi dreapta. Acesta este motivul pentru care se consideră că Tora este alcătuită din Hessed şi Gevura.

Urmează că, prima stare este când vrea să atingă nivelul Lishma, însemnând pentru a dărui. Aceasta se consideră că o persoană este în exil, guvernată de înclinaţia rea. În acel moment are nevoie de Tora. Aceasta se numeşte, “studiind Tora pentru a obţine Lishma,” însemnând că el crede ceea ce ne-au spus înţelepţii noştri, “Am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.” Se numeşte, “Tora în forma dreptei,” adică Hesed pentru a dărui.

Şi când a atins deja nivelul de Lishma, o a doua stare se trezește şi este recompensat cu revelarea secretelor Torei. Aşadar, după ce a fost recompensat cu cel ce dăruieşte, adică este un dăruitor în lume, vine o stare în care dăruitorul dăruieşte persoanei Tora.

Dar este mai mult. Are nevoie de o a treia stare, denumită „Hochma trebuie să fie inclusă în dreapta,” care este denumită Hassadim. Este aşa deoarece Tora vine din Hochma, ceea ce înseamnă că Tora vine din Hochma şi trebuie îmbrăcată în lumina Hassadim. De asemenea, Hassadim sunt denumite „acţiune,” şi Tora este denumită „Hochma.” Tora cuiva nu trebuie să fie mai mult decât acţiunile sale. Înţelepţii noştri spuneau despre asta (Avot, Capitolul 3, 12), „Oricine a cui Hochma (înţelepciune, cunoaştere) este mai mare decât acţiunile sale, Hochma sa nu persistă.” De asemenea, rezultă că Tora, care este denumită Hochma, străluceşte în linia de mijloc. Asta se consideră că Tora este alcătuită din Hesed şi Gevura, aceea că le conţine pe ambele.

Sunt două discernăminte ce trebuiesc făcute în legătură cu cineva care studiază Tora Lishma:

1) El vede că nu are nicio conexiune cu a face lucruri pentru Creator. În schimb, vede că este sub guvernarea înclinaţiei rele, care susţine, „Ea este întru totul a mea.” Nu îl lasă să facă nimic pentru a dărui. Dimpotrivă, acolo unde vede că va fi mulţumire de sine, el poate lucra. Dar dacă nu vede niciun beneficiu pentru dorinţa sa de a primi, nu are energie pentru a lucra. Cu alte cuvinte, măsura sa depinde de ceea ce dorinţa sa de a primi va câştiga.

Şi când o persoană încearcă să iasă din domeniul ei, aşa cum este scris în eseul, „Ce Înseamnă că Vorbele de Shabbat Nu Vor fi ca Vorbele dintr-o Zi Obişnuită, în Muncă?” (Beshalach, Articol Nr. 18, 1989/90), „În măsura în care cineva încearcă să iasă din robie şi exil, vede că este așezat în întuneric, nor şi ceaţă.”

În acea stare, el vede opusul a ceea ce au spus înţelepţii noştri, „Am creat înclinaţia rea; Am creat mirodenia Torei.” Cu alte cuvinte, răul din el a crescut prea puternic, însemnând că, nu a visat niciodată că dacă începe munca, să trudească, şi să facă fapte bune cu scopul de a obţine Lishma, iar acum vede opusul- că nu a crezut niciodată că ar putea să cadă în asemenea josnicie.

În schimb, aceasta a venit la el de la discernământul, „Pentru că i-am întărit inima.” Şi, deşi, motivul pentru care el este acum în josnicie vine de sus, în senzaţia celui de jos, care se simte în întuneric – că nimic nu străluceşte pentru el – el testează gustul exilului, chiar dacă vine de sus.

Cu cele spuse mai sus, putem interpreta ce am întrebat, „Ce înseamnă că Zoharul a spus, „Aceste voci au fost gravate în întuneric, nor şi ceaţă, şi apar în ele.” Trebuie să interpretăm că „Aceste voci” sunt vocile Torei care vin să dea putere pentru ca cineva să acţioneze pentru a dărui. Aceasta se numeşte „al doilea discernământ al Lishma,” însemnând întunericul, nor şi ceaţă,” care este nevoia şi Kliul (vasul) pentru a obţine vocea Torei.

Două discernăminte vin de sus, și se numesc Lishma: 1) Kli (vasul), însemnând întunericul. Aceasta este nevoia- atunci când nu mai poate tolera întunericul.

2) Lumina, însemnând puterea. Aceasta este vocea Torei, care îi dă putere pentru a se direcţiona către a dărui, lumina care îl reformează. Aceasta este, „Am creat înclinaţia rea; Am creat mirodenia Torei.” Cu alte cuvinte, vocea Torei „condimentează” înclinaţia rea cu abilitatea de a intenţiona către Lishma.

De aceea este scris, „Aceste voci erau gravate în întuneric, nor şi ceaţă şi apar în ele precum apar într-un corp.” Asta înseamnă că dacă înainte aveau Kelim, care sunt denumite „Întuneric,” şi „un loc al nevoii,” atunci vocea Torei poate intra în întuneric şi să ilumineze.

Dar când nu este niciun loc întunecat, însemnând că atunci când simte deficienţa de a nu fi capabil să facă ceva pentru a dărui, nu se poate spune că lumina vine şi iluminează, deoarece lumina nu are unde intra. Aceasta aparţine discernământului dreptei, adică Hesed. Aceasta este, el a obţinut mereu vasele de dăruire, şi Hesed este numit „dăruire,” când se comportă milostiv cu alţii. În acea privinţă, a completat deja Kelim (vasul).

Apoi începe al treilea discernământ, când este recompensat cu secretele Torei, denumite „stânga.” Deoarece lumina vine în vase de recepţie, cu siguranţă trebuie să fie pentru a dărui. Totuşi, chiar dacă a fost recompensat deja cu a primi pentru a dărui, este în continuare considerat stânga, deoarece corecţia îmbrăcării Hochma în Hassadim lipseşte aici. Altfel, va fi, „Hochma lui este mai mare decât acţiunile lui.”

Aici începe chestiunea liniei de mijloc, când Hochma este îmbrăcată în Hassadim. Aceasta este, stânga, denumită „vase de recepţie care primesc Hochma,” vor fi îmbrăcate în Hassadim. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, „Tora provine de la dreapta, care este Hesed, şi vine la stânga, care este Gevura. Aceasta se numeşte ‘descoperirea Hochma.’”

Totuşi, dreapta trebuie să se amestece cu stânga, şi stânga cu dreapta. Aceasta se consideră că Tora se numeşte “mijloc,” înseamnă că conţine Hochma şi fapte, precum am spus că Hochma lui nu trebuie să fie mai mult decât faptele lui.

Baal HaSulam a explicat versetul, “Şi întreg poporul a văzut vocile.” Se ştie că vocea înseamnă Hesed, care vine de la a auzi, denumită Bina. “A vedea” este denumită Hochma, precum este scris, “Ochii adunării sunt înţelepţii adunării.” De asemenea, Hochma care străluceşte în vasele de recepţie necesită a fi respectată, în aşa fel încât să nu le primească pentru a le primi. De aceea, îmbrăcămintea Hassadim trebuie extinsă la ea, denumită “voce” şi “auz.”

De aceea, cuvintele, “Şi întregul popor a văzut vocile” înseamnă că a văzut că au primit lumina Hochma când este îmbrăcată în voce, în Hesed. De aceea, este scris că ei au văzut Hochma când era îmbrăcată în voci, însemnând în Hassadim. Aceasta se numeşte “linie de mijloc,” conţinând Hochma şi Hassadim.

Cu cele spuse mai sus vom înţelege ce am întrebat, “Ce înseamnă când spune că Tora a fost dată în a treia, care este Tifferet, care este înţelesul a “Un om întreg,” Iacob, care este Tifferet, şi întreg înseamnă deplinătate. Noi am întrebat, “Ce este deplinătate, căci Iacob este denumit ‘Un om întreg?’”

Răspunsul este că Tora este linia de mijloc şi Iacob este linia de mijloc, conţinând stânga şi dreapta, deoarece este deplinătate. Cu alte cuvinte, este o întrepătrundere a Hochma cu Hassadim. În muncă, înseamnă că o persoană trebuie să stea în ambele acţiuni – denumite Hassadim – şi Hochma, deoarece este interzis ca Hochma să fie mai mare decât faptele sale.

Totuşi, cineva trebuie să creadă că “nu este nimeni în afară de El,” că Creatorul face totul. Cu alte cuvinte, aşa cum a spus Baal HaSulam, înaintea fiecărui act, cineva trebuie să spună că omului i s-a dat numai alegerea, căci “dacă eu nu sunt pentru mine, atunci cine este pentru mine?” Aşadar totul depinde de alegerea cuiva. Totuşi după faptă, trebuie să spună că totul este Providență proprie, şi că cineva nu face nimic de unul singur.

Trebuie să interpretăm precum scrie Ari (Talmud Eser Sefiro,. Partea 13, p 1367, Paragraf 152), “Este chestiunea Se’arot (păr), care acoperă lumina, astfel încât să nu se bucure de lumină atâta timp cât nu sunt vrednici, deoarece ar putea fi dezonoraţi.” Chestiunea este, că trebuie să credem că ne-a fost dată o dorinţă şi o sete de către Creator pentru a face fapte bune. Şi atâta timp cât este nevrednic, nu trebuie să simtă că Creatorul îl constrânge să facă lucruri bune. De aceea, Creatorul se ascunde în haine şi această îmbrăcăminte se numeşte Lo Lishma (nu pentru numele Ei). Cu alte cuvinte, uneori, Creatorul se ascunde în îmbrăcămintea prietenilor.

De exemplu, este o situaţie când o persoană nu vrea să se trezească şi să studieze înaintea zorilor. Aşadar, Creatorul se ascunde în hainele prietenilor şi el se scoală din pat, chiar dacă este obosit deoarece îi vine în minte un gând că nu este frumos faţă de prieteni, că ei toţi vin să studieze, şi el nu, de aceea, toţi se vor uita la josnicia lui. De aceea, el se trezeşte şi se duce la seminar şi studiază. Prin urmare, el nu are energia să se scoale din pat din cauza poruncii Creatorului, astfel, Creatorul nu îl forţează să se ducă la seminar, deoarece, dacă acestea ar fi fost motivele, ar fi fost în pat. Dar prietenii îl obligă.

Şi, similar cu acest exemplu sunt toate celelalte lucruri când o persoană acţionează în Lo Lishma, deşi sunt multe niveluri în Lo Lishma, dar vom vorbi despre acest exemplu. Aici ar trebui să ne uităm la o persoană care se duce să studieze şi să respecte Mitzvot (porunci) nu pentru că o determină Creatorul. Cu alte cuvinte, dacă ar fi fost din cauza poruncii Creatorului, nu ar fi avut puterea să răzbească corpul şi să îl determine să facă lucruri bune. Totuşi, din cauza celorlalţi oameni, are puterea să facă fapte bune. Aşadar, vedem ce importanţă poate avea Lo Lishma.

Şi totuşi, cineva trebuie să creadă ceea ce a fost scris mai sus, că “nu este nimeni în afară de El,” însemnând că este Creatorul cel care îl obligă să facă fapte bune, dar deoarece este încă nedemn a şti că este obligat de Creator, Creatorul se îmbracă în haine de carne şi sânge. Prin ele, Creatorul face aceste acţiuni. Aşadar, Creatorul acţionează sub forma de Achoraim (posterior).

Cu alte cuvinte, persoana vede faţa oamenilor dar ar trebui să creadă că în spatele feţelor stă Creatorul, care face aceste acţiuni. Aceasta este, în spatele omului stă Creatorul, care îl obligă să facă faptele pe care le doreşte Creatorul. Prin urmare, Creatorul face totul, dar persoana consideră ceea ce vede şi nu ceea ce ar trebui să creadă. Din acest motiv, o persoană spune că face faptele în Lo Lishma, precum exemplul prietenilor care îl obligă.

De asemenea, nu trebuie să fie prieteni. Dimpotrivă, fiecare are propria aparenţă exterioară, care i se potriveşte. De aceea, când, de exemplu, cineva vine la seminar deoarece prietenii l-au obligat să vină, el spune, “Creatorul a fost motivul pentru care el s-a dus să studieze, dar Creatorul doar s-a îmbrăcat în hainele prietenilor.” Aşadar, acum mulţumeşte Creatorului pentru că a fost motivul.

Prin urmare, când o persoană a făcut fapta în Lo Lishma, când Creatorul nu a fost motivul care l-a obligat să facă Mitzva (porunca), dar a acţionat, deoarece, de exemplu, i-au poruncit prietenii şi el a trebuit să se supună, trebuie să creadă că a făcut asta deoarece Creatorul  i-a poruncit lui să respecte Mitzva, şi el a trebuit să se supună la ceea ce i-a poruncit Creatorul să facă. Totuşi, Creatorul s-a ascuns în îmbrăcămintea Lo Lishma, precum prietenii, astfel încât prin îmbrăcămintea sa, el să creadă că trebuie să se supună legii Lo Lishma.

Dar, cu adevărat, trebuie să creadă că a fost cu totul fapta Creatorului. Aşadar, după ce face Mitzva, ar trebui să spună că a fost Creatorul cel ce a acţionat în spatele îmbrăcăminţii Lo Lishma. Prin urmare, atunci trebuie să-i mulţumească Creatorului pentru că i-a dat dorinţa să-i respecte poruncile prin îmbrăcămintea sa.

Cu cele spuse mai sus putem înţelege marea importanţă a Lo Lishma. Aceasta fiind, nu precum se crede – că face totul pentru Lo Lishma. Dimpotrivă, face totul pentru că Creatorul i-a poruncit, cu excepţia că nu a fost recompensat încă cu a simţi că cel ce comandă este Creatorul. Din acest motiv, o persoană crede că Lo Lishma este porunca, de aceea, actul nu este atât de important în ochii lui.

Totuşi, dacă crede că “nu este nimeni în afară de El,” precum a fost scris în articolele precedente în această parte, atunci, cu adevărat, el respectă poruncile Creatorului, şi ar trebui să aprecieze acţiunile sale în Lo Lishma. Şi imaginaţia cuiva că el face un act în Lo Lishma este numai pentru că nu a fost încă recompensat cu senzaţia că respectă poruncile Regelui şi că îl serveşte pe Rege.

Aşadar, dacă crede că Lo Lishma este cu adevărat Creatorul, obligându-l să se angajeze în Tora şi Mitzvot, atunci îi poate aduce multe mulţumiri Creatorului pentru că a îmbrăcat hainele Lo Lishma. Şi de la aceasta, se poate ajunge să se aprecieze importanţa Torei şi a Mitzvot chiar şi în Lo Lishma. Înţelepţii noştri au spus despre asta, “Şi au colectat de la o persoană cu bună ştiinţă,” însemnând Lishma, şi “fără ştiinţă,” însemnând Lo Lishma.

Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, că Se’arot (părul), însemnând Lo Lishma, acoperă lumina, astfel încât nu vor fi hrăniţi de lumină, atâta timp cât sunt nepotriviţi pentru aceasta. Cu alte cuvinte, Se’arot este o îmbrăcăminte şi sub acea îmbrăcăminte, lumina stă şi străluceşte. Dar între timp, lumina este acoperită.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă plasarea lumânării de Hanuka în stânga

Articol Nr. 11, 1989/90

Înţelepţii noştri au spus (Shabbat p 22), „Lumânarea de Hanuka este pe stânga, astfel încât, lumânarea de Hanuka va fi pe stânga şi Mezuzah (o porţiune de pergament (aflat într-o cutie) inscripţionat cu versuri specifice din Tora) pe dreapta.” RASHI interpretează, „Mezuzah este în dreapta, aşa cum este scris, „Beitecha (casa ta) – Derech Bi’atcha (calea pe care ai venit), când o persoană începe să meargă, începe să meargă cu piciorul drept.”

În cartea, Shaar Hakavanot (p 326), el spune, „Dar chestiunea cu Hanuka şi Purim este diferită, deoarece  ambele sunt în Hod, chiar dacă în ceea ce priveşte rugăciunea de dimineaţă, am explicat că Iacob este în Netzah şi Malchut este în Hod. În conformitate, o zi obişnuită este mai sfântă decât Hanuka şi Purim, ambele fiind în Hod.

Dar chestiunea este că în acel moment, ea primeşte iluminarea prin ea singură, și nu prin soţul ei, deoarece, într-o zi obişnuită Iacob își sustrage iluminarea sa cât şi partea ei de iluminare de la Netzach şi de la Hod. Apoi, el îi dă ei iluminarea ei şi extinde de la Hod prin el. Dar acum, de Hanuka şi Purim, ea sustrage partea iluminării sale de la Hod de una singură, şi nu prin soţul ei.

Trebuie să înţelegem ce înseamnă în muncă că Mezuzah este în dreapta şi lumânarea de Hanuka este în stânga. Ce vine să ne înveţe? De asemenea, ar trebui să înţelegem conform cu ceea ce este scris în Shaar HaKavanot, că Hanuka şi Purim sunt un singur discernământ, după cum este scris, că atât Hanuka cât și Purim sunt un singur discenământ ce se extinde de la Hod.

De ce sustrag amândouă din aceeaşi rădăcină dacă de Purim este bucurie, un ospăţ, şi trebuie mâncată masa de Purim, în timp ce de Hanuka, înţelepţii noştri au spus, „Aceste lumânări sunt sfinte, nu avem permisiunea să le folosim”? În muncă învăţăm că o persoană conţine întreaga lume. Asta înseamnă că Israel şi cele şaptezeci de naţiuni sunt într-o singură persoană.

Cu alte cuvinte, o persoană este alcătuită din toate calităţile rele care există în cele şaptezeci de naţiuni. Este ştiut că cele şaptezeci de naţiuni se trag din opusul a celor şapte calităţi ale Kedusha (sanctitate), precum în „Dumnezeu le-a făcut una opusă celeilalte,” şi fiecare calitate este alcătuită din zece.

Acesta este înţelesul celor şaptezeci de naţiuni, însemnând că atunci când cele şaptezeci de naţiuni guvernează Israelul într-o persoană, se consideră că poporul Israel este în exil sub guvernarea naţiunilor. Asta înseamnă că dorinţele şi poftele controlează Israelul din persoană, și partea Israelului nu poate lucra pentru Creator, ci numai pentru ea însăşi.

Este în totalitate imposibil să înţelegem raţional cum va fi vreodată posibil să te eliberezi din dominaţia naţiunilor lumii din interior. Aceasta este aşa, deoarece, pe cât de mult a trudit cineva să iasă din guvernarea lor, aceasta a fost degeaba. Din contră, de fiecare dată a putut vedea mai bine că este imposibil să iasă din dorinţă. De aceea trebuie să ne amintim exodul din Egipt, aşa cum este scris, „pentru ca să vă amintiți ziua când ați ieşit din pământul Egiptului,” însemnând să credeți ceea ce este scris, „Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-a scos din pământul Egiptului … ca să fiu un Dumnezeu pentru voi.”

Asta înseamnă că exact aşa cum Creatorul a scos afară poporul lui Israel din Egipt şi au fost recompensaţi prin „A fi un Dumnezeu pentru voi,” El poate să ne salveze, de asemenea, din dominația celor şaptezeci de naţiuni pentru a fi recompensați cu „Să fiu un Dumnezeu pentru voi.”

Cineva nu trebuie să spună că este mai rău decât oamenii care erau în Egipt, sau că Creatorul a avut puterea să-i scoată numai pe ei afară de sub dominația lor. Dar când o persoană îşi vede propria josnicie, ea disperă şi spune că ea trebuie să fie mai rea decât cei ce erau în Egipt.

Aici trebuie să credem cuvintele lui Ari care spune că poporul Israelului înainte de exodul din Egipt erau deja în patruzeci şi nouă de porţi ale impurităţii, până ce Creatorul le-a apărut şi i-a mântuit. Prin urmare, chiar şi atunci când cineva vede că este în completă josnicie, nu trebuie să dezerteze din campanie şi să creadă că Creatorul îl va elibera din exil, din a fi printre naţiunile lumii.

Aşadar, putem vedea că toată baza este fondată în totalitate pe credinţă, că numai prin credinţă este posibil să se iasă din exil. Nu ar trebui să ţinem cont de raţiunea noastră, deşi o persoană este judecată conform acesteia. Dar când o persoană are intelect ca să-şi vadă adevărata stare, îi permite să meargă deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, cineva nu poate merge deasupra raţiunii fără ajutorul Creatorului. Dar dacă vede că nu se poate mişca înainte cu raţiunea atunci are nevoie de ajutor.

Şi principalul lucru care i se cere unei persoane este să-şi dobândească propria desăvârşire, însemnând să fie recompensată cu NRNHY de Neshama. Şi asta se obţine specific prin nevoia de Creator. Înţelepţii noştri au spus despre asta, „Acela care vine să fie purificat este ajutat.” Şi Zoharul spune, „Cum este el ajutat? Cu un suflet sfânt. Când cineva se naşte, îi este dat un suflet din partea bestiei pure. Dacă este recompensat mai mult, i se dă Ruach,” etc.

De aceea, este un mare lucru atunci când o persoană are nevoie să o ajute Creatorul, deoarece salvarea cuiva constă în a i se da puteri mai mari de sus. Şi primind noi puteri de fiecare dată, însemnând un suflet nou, într-un sfârşit va primi întreg NRNHY care aparţine rădăcinii sufletului său. Prin urmare „un miracol” implică ceva ce o persoană nu ar putea obţine. Aşadar, este imposibil ca cineva să primească fără un miracol de sus. Numai în felul acesta este numit „un miracol.”

Din acest motiv, când o persoană ajunge într-o stare în care are deja recunoaşterea răului, aceea că este imposibil ca ea să iasă din dominaţia naţiunilor lumii din interiorul ei, că Israel din ea este în exil sub națiuni, şi nu vede nicio cale prin care să iasă de sub puterea lor; când Creatorul o ajută, o scoate de sub naţiunile lumii şi o întoarce în aşa fel încât Israel guvernează națiunile, acesta se numeşte „un miracol.”

Aceasta se consideră ca fiind precum în ţara Egiptului, Creatorul i-a eliberat din ţara Egiptului, însemnând Creatorul i-a scos de sub durerile Egiptului. Cineva trebuie să creadă că precum s-a întâmplat miracolul la exilul din Egipt, oricine merge în munca Creatorului trebuie să creadă că îi va elibera Creatorul, căci este cu adevărat un miracol că cineva iese din autoritatea dragostei de sine şi îi pasă numai de ceea ce aparţine beneficiului Creatorului.

Şi când  o persoană ajunge la asta, se consideră că această persoană a atins Lishma (pentru numele Ei). Aceasta înseamnă că deja a fost recompensată cu credinţa în Creator şi că are puterea de a lucra pentru Creator, numită Lishma. De asemenea, se numeşte şi „dreaptă,” când cineva se dedică căii de a dărui către Creator, însemnând că tot ceea ce face este pentru a beneficia Creatorul. Aceasta este, ea vrea să fie Hesed (graţie, milă) pentru Creator, însemnând să-i aducă mulţumire Creatorului.

Totuşi, ar trebui să ştim că o persoană ce doreşte să facă totul pentru Creator este numai corecţia creaţiei. Nu este scopul creaţiei. Scopul creaţiei este ca omul să primească plăcere şi încântare în vasele de recepţie. Totuşi, trebuie să fie o corecţie pentru vasele de recepţie care se numeşte „pentru a dărui.”

Abundenţa scopului creației se numeşte Hochma (înţelepciune), care este lumina vieții precum în, „Înţelepciunea îi va da viaţă aceluia care o are.” De asemenea, lumina Hochma este denumită „stânga,” deoarece tot ceea ce are nevoie de corecţie se numeşte „stânga,” precum în „mâna cea slabă, a cărei putere a slăbit precum a unei femei.” Aceasta se numeşte „stânga.”

Şi care este corecţia ce trebuie aşezată peste lumina Hochma? Este dreapta care este numită Hassadim. Cu alte cuvinte, odată ce a fost recompensat cu scopul creației, care este încântarea şi plăcerea denumită Hochma, lumina Hassadim trebuie atrasă încă odată – abundenţa ce vine în vasele de dăruire – deoarece am spus că ne-a fost dată munca în Tora și Mitzvot în forma „Vom face şi vom auzi.” Aceasta înseamnă că prin a face şi a respecta Tora şi Mitzvot în actiuni, vom fi recompensaţi cu starea de a auzi.

Cu alte cuvinte, cineva trebuie să respecte Tora şi Mitzvot chiar şi forţîndu-se. Nu este nevoie să aştepte momentul în care are o dorinţă să respecte Tora şi Mitzvot, şi apoi să le respecte. Dimpotrivă, trebuie să se depăşească şi să le ţină numai în acţiuni, dar făcându-le, asta îi va aduce lui a auzi, înseamnând că apoi, el va auzi despre importanţa Torei şi a Mitzvot. Cu alte cuvinte, el va fi recompensat cu plăcerea şi încântarea ce se găsesc în Tora şi Mitzvot. Acesta este înţelesul a ce spune Israel, „Vom face şi vom auzi.” Aşadar, în dreapta, ceea ce se numeşte că se angajează în Hesed, în vase de dăruire, este a respecta astfel încât, să facă totul pentru beneficiul Creatorului şi nu pentru propriul beneficiu.

Prin urmare, conform regulii „Vom face şi vom auzi,” actul afectează intenţia. Asta înseamnă neapărat că atunci când o persoană primeşte Hochma de sus, actul trebuie făcut, astfel încât intenţia să fie precum actul. Prin urmare, actul de recepţie afectează intenţia, făcând-o pentru a primi, de asemenea. Aşadar, chiar şi în timpul actului, când el atrage lumina Hochma cu intenţia de a dărui, din cauza regulii, „Vom face şi vom auzi,” el trebuie să primească în continuare abundenţă din act.

De aceea este nevoie de grijă, ca să se extindă îmbrăcămintea, însemnând să fie îmbrăcată lumina Hochma acolo unde este „Vom face.” „Vom face este actul de dăruire, şi vom fi recompensaţi cu intenţia de a fi pentru a dărui. Şi, de asemenea, „Vom auzi,” că scopul va fi de a dărui, precum actul. Aceasta va păstra vasele de recepţie, care primesc lumina Hochma, astfel încât să ţină intenţia de a dărui peste recepţia plăcerii şi încântării, şi pentru a fi sub forma de a primi pentru a dărui.

Cu cele spuse mai sus, vom interpreta înţelesul Mezuzah, care trebuie să fie în dreapta. Deoarece Mezuzah păstrează şi protejează o persoană, este un indiciu că Mezuzah este în dreapta. Cu alte cuvinte, a păstra aparţine dreptei, care este considerată Hesed, şi Kelim de Hesed sunt considerate dreapta, însemnând că nu necesită corecţie. Dar Hochma, este considerată stânga, deoarece Hochma vine în vase de recepţie, şi vasele de recepţie au nevoie de a fi menținute.

De aceea RASHI interpretează, „Beitecha (casa ta) – Derech Bi’atcha (calea pe care ai venit),” însemnând că o persoană începe să meargă pe dreapta. Trebuie interpretat că începutul sosirii unei persoane la munca sfântă este cu dreapta, aceasta înseamnă că vasele de dăruire vor fi pentru a dărui. Apoi, începe să meargă pe stânga, înseamnă să corecteze vasele de recepţie să fie pentru a dărui.

De aceea este scris că se începe munca în corporalitate, el începe cu piciorul drept. Şi asta indică spre spiritualitate, însemnând că la începutul ajungerii cuiva la munca Creatorului, ar trebui să înceapă cu dreptul, înseamnând în integritate. Cu alte cuvinte, pentru tot ceea ce face în muncă, ar trebui să-i mulţumească Creatorului pentru că i-a dat gânduri şi dorinţe să muncească în munca cea sfântă, că totuşi, are o oarecare atracţie pentru Tora şi Mitzvot, în partea practică.

În acel moment, el în continuare nu se gândeşte la scop, deoarece sunt două chestiuni care trebuie judecate în intenţie.

1. Intenţia, înseamnând cine este acela care obligă angajarea în Tora şi Mitzvot. Este mediul în care se află, deoarece toţi prietenii se angajează în Tora şi Mitzvot, şi toţi se roagă şi respectă lecţiile de Tora la seminar, etc., sau el respectă Tora şi Mitzvot numai pentru că Creatorul ne-a poruncit să respectăm Tora şi Mitzvot, şi el crede tot ceea ce au spus înţelepţii, şi bazându-se pe asta respectă Tora şi Mitzvot, şi bazându-se pe asta el respectă Tora şi Mitzvot?

2. Intenţia pentru recompensă a ceea ce o să primească dacă respectă Tora şi Mitzvot. Unii se aşteaptă să fie recompensaţi pentru munca lor, aşa cum este scris în Zohar că sunt trei motive pentru a ne angaja în Tora şi Mitzvot: a) ca să fim recompensaţi în lumea asta; b) ca să fim recompensaţi în lumea următoare; c) nu pentru a fi recompensaţi, ci numai pentru măreţia Creatorului, deoarece El este măreţ şi conduce.

Aşadar, începutul muncii cuiva în Tora şi Mitzvot este pentru a fi recompensat. Şi în aceasta, de asemenea, spunem că sunt două discernăminte de făcut:

1) Uneori, o persoană nu este încă puternică în credinţă sau capabilă să muncească pentru Creator, pentru ca El să o recompenseze, deoarece subconştient, îi lipseşte credinţa pentru a o face capabilă să întreprindă fapte bune. Totuşi, ea munceşte datorită prietenilor, deoarece nu vrea să fie dispreţuită de ei. Nu este Creatorul cel care o determină să facă fapte bune, ci ruşinea de prietenii care o fac.

Trebuie să creadă că este josnic faptul că prietenii o determină să muncească şi nu Creatorul. Totuşi, nici asta nu trebuie să fie dispreţuit. Pentru asemenea fapte, de asemenea, o persoană trebuie să fie recunoscătoare Creatorului – deoarece Creatorul le-a dat prietenilor puterea ca să o determine să acţioneze precum vor ei. Se consideră că în deplinătate Creatorul veghează peste ea. Cu alte cuvinte, Creatorul se ascunde în îmbrăcămintea prietenilor care o constrâng să facă fapte bune.

Aici trebuie să interpretăm ceea ce au spus înţelepţii noştri, (Avot, Capitolul 3, 20), „Şi colectează de la o persoană pe știute sau pe neștiute.” „Pe știute” înseamnă că o persoană doreşte cu bună ştiinţă să respecte Tora şi Mitzvot. Cu alte cuvinte, ea spune că face fapte bune deoarece este conform viziunii Creatorului. Cu alte cuvinte, Creatorul este ce-l care o determină. „Şi ei adună de la el fără să știe” înseamnă că o persoană face fapte bune fără a şti că ea respectă Tora şi Mitzvot a Creatorului, deoarece ea crede că respectă Tora şi Mitzvot a prietenilor, însemnând că prietenii o determină.

Aceasta se consideră că fără ştiinţa cuiva, respectă voinţa Creatorului, chiar dacă el crede că respectă voinţa prietenului. Şi dacă o crede – că fără să ştie respectă voinţa Creatorului – înseamnând că dacă ar fi ştiut asta, nu ar fi respectat-o deoarece el crede că respectă numai dorinţa prietenilor, aceasta se numeşte „ascunderea feţei.” Cu alte cuvinte, Creatorul se ascunde în îmbrăcămintea prietenilor, şi în felul acesta face voinţa Creatorului.

2) Dacă aduce mulţumiri Creatorului pentru că îl ajută în timpul ascunderii, însemnând că acum poate să aleagă să spună că lucrează din cauza prietenilor şi că nu are contact cu Creatorul, sau că el crede că Creatorul se ascunde în îmbrăcămintea prietenilor, şi prin asta se angajează în Tora şi Mitzvot, şi dacă alege şi spune că numai Creatorul l-a ajutat să poată face fapte bune, El îmbrăcat în prietenii lui, şi îi mulţumeşte Creatorului pentru aceasta–aceasta îi aduce lui o mare urcare: a fi recompensat cu revelarea feţei Creatorului. Cu alte cuvinte, Creatorul îi dă gândul şi dorinţa de a face voinţa Creatorului, deoarece acum are iluminare de sus, afirmând deasupra raţiunii. De aceea, Creatorul l-a ajutat, astfel încât prin Achoraim (posterior), mai târziu va fi recompensat cu Panim (anterior, faţă) a Creatorului. Aceasta înseamnă că a fost recompensat cu a fi fost colectat fără ştiinţă.

Prin urmare, rezultă că Mezuzah este de a păstra, care este dreapta, denumită Hassadim (milă) la timpul în care el este într-o stare de a dărui pentru a dărui. Aceasta se consideră corecţia creaţiei. Dar Hanuka şi Purim, spune Ari, sunt ambele considerate Hod, care este stânga. Aceasta indică către scopul creaţiei, care necesită corecţia de a fi capabili să primească încântarea şi plăcerea într-o manieră corectă, ce presupune în abundenţa denumită Hochma. De aceea, Hanuka este în stânga, ca să indice către lumina Hochma.

Totuşi, de Hanuka a fost starea de Hanu Koh (staţionară până acum), care înseamnă, aşa cum a explicat Baal HaSulam, că a fost numai o pauză acolo şi nu sfârşitul războiului. Cu alte cuvinte, lumina soarelui, denumită „stânga,” strălucea dar îi lipsea îmbrăcămintea, peste Hochma ce vine în vasele de recepţie, deoarece este o atracţie către Sitra Achra în vasele de recepţie şi era lumina Hassadim acolo, denumită „dreapta.”

De aceea, miracolul a fost numai despre spiritualitate. Înseamnă că lumina scopului creaţiei strălucea, dar nu o puteau folosi din cauza lipsei îmbrăcăminţii Hassadim, aşadar este interzis a o folosi. Acest discernământ se numeşte „spiritualitate,” când încă nu s-a materializat, deci poate fi folosit. De aceea, este scris că este interzis a se folosi lumânările de Hanuka ci numai a se vedea, din cauza lipsei îmbrăcăminţii.

Dar de Purim, au avut îmbrăcămintea, denumită Hassadim, aşa cum este scris (Talmud Eser Sefirot, sfârşitul Părţii 15), „Aşadar din moment ce chestiunea a fost deja materializată, însemnând că au putut folosi lumina Hochma pentru a dărui, de Purim este ospăţ şi bucurie.”

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

De ce sunt patru întrebări ce se pun anume în noaptea de Pesah

Articol Nr. 22, 1988/1989

Aşa cum vedem, când pune cineva întrebări? Când are o deficiență. El întreabă, „De ce trebuie să sufăr pentru că nu am ceea ce cred că am nevoie?” El vine la Creator cu plângeri şi cereri şi întreabă, „De ce trebuie să sufăr?” Dar când o persoană are abundenţă, ce întrebări are de pus, când simte că este liber, că nu este înrobit de nimic, sau simte că ceea ce nu are îl doare, lăsându-i loc să întrebe, „De ce”?

De aceea, trebuie să înţelegem de ce punem întrebări specific în noaptea de Paşti, care este sărbătoarea libertăţii? De asemenea, sunt numite „patru întrebări,” adică de patru ori „De ce,” precis atunci când nu îi lipseşte nimic.

Conform cu ceea ce spune Ari, noaptea de Paşti este mai completă decât ajunul de Shabbat. El spune că în seara de Shabbat, este o înălţare a Malchut la Mochin de Neshama, dar în noaptea de Paşti, este o înălţare a Malchut la Mochin de Haya, precum în ziua de Shabbat (vezi, Shaar HaKavanot). Aşadar, ar trebui să înţelegem de ce punem întrebări specific într-un moment al deplinătăţii. Cu siguranţă, sunt multe răspunsuri la asta, şi o vom interpreta în muncă.

Se ştie că munca ce ne-a fost dată în Tora şi Mitzvot (porunci) este în aşa fel încât prin ele ne vom corecta şi vom fi vrednici să primim plăcere şi încântare, deoarece, acesta este motivul pentru care omul a fost creat, aşa cum se ştie că scopul creaţiei este de a face bine creaturilor Sale. Totuşi, pentru a evita ruşinea la primire plăcerii, deoarece fiecare ramură doreşte să se asemene cu rădăcina, şi deoarece rădăcina dăruieşte creaturilor, este diferenţă de formă între cel ce dăruieşte şi cel ce primeşte. Şi asta ne cauzează ruşinea.

De aceea, pentru a o corecta, o Tzimtzum (restricţie) şi o ascundere au fost aşezate peste Providenţa superioară. Aşadar, prin Tzimtzum şi ascundere, un loc a fost făcut în care suntem atât de departe de Creator încât ne face să avem o foarte mică înţelegere a ghidării Lui asupra creaturilor Lui. Este scris despre aceasta în „Introducerea la Studiul celor Zece Sefirot” (Paragraf 42 – 43), unde spune că dacă Providenţa ar fi fost descoperită, şi dacă de exemplu, cineva care ar mânca ceva interzis s-ar îneca imediat, şi cineva care ar executa o Mitzva (poruncă), imediat ar descoperi o plăcere minunată în ea, ce prost s-ar gândi măcar să guste ceva interzis când ar şti că imediat şi-ar pierde viaţa pentru asta, sau cine ar aştepta să primească o mare plăcere corporală când ar avea-o în mână? Aşadar, Tzimtzum şi ascunderea care au fost făcute pentru a corecta ruşinea, ne-au dat toată munca şi separarea de Creator.

Prin urmare Tzimtzum şi ascunderea au fost făcute pentru beneficiul celor de jos. Aşadar, nu are rost a întreba despre Providenţă, „De ce Creatorul ne tratează aşa cum nouă ni se pare, deoarece noi nu vedem binele şi suferim în exil, sărăcie, şi aşa mai departe?” Cu alte cuvinte, toţi se plâng de ce Creatorul se comportă cu o ghidare nedescoperită faţă de noi, care este doar pentru mai bine.

Din acest motiv, este interzis să îi calomniem ghidarea – modul în care se comportă cu creaturile. În schimb, trebuie să credem cu credinţă deasupra raţiunii că trebuie să fie precis aşa cum o vedem. Şi în ceeea ce priveşte ce simţim, ar trebui să mergem pe căile Torei, aşa cum înţelepţii ne-au instruit cum să ne comportăm cu toate aceste sentimente pe care le simţim, şi să spunem despre ele cu credinţă deasupra raţiunii, „Ei au ochi dar nu pot vedea,” aşa cum este scris în articolul din 1943.

Se ştie că este interzisă calomnia. Totuşi, se ştie că bârfa (calomnia), care este atât de rea, este între oameni. Dar, cu adevărat, calomnia este între om şi Creator, aşa cum este scris (Shemot Rabbah, Capitolul 3, 12), „Moise  a prins actul şarpelui, care L-a calomniat pe Creatorul său aşa cum se spune, ‘Căci Dumnezeu ştie că în ziua în care o să mănânci din el, ochii tăi se vor deschide şi vei fi precum Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.’”

 Cu cele spuse mai sus, putem vedea de ce calomnia este mai rea decât alte lucruri. Este așa, deoarece, calomnia este în principal de la şarpe, care calomniază Creatorul şi îi spune, “Creatorul ţi-a comandat să nu mănânci din pomul cunoaşterii, ci să îl păstrezi în tăinuire şi ascundere.” Şarpele i-a spus despre aceasta. “Nu trebuie să asculţi ceea ce ţi-a spus, că pomul cunoaşterii trebuie să rămână ascuns faţă de cei de jos.” În schimb, argumentul lui a fost că totul ar trebui să fie deschis.

Aceasta a fost calomnia şarpelui. Prin urmare, a vorbit despre Providenţă, că ghidarea Creatorului nedezvăluită faţă de creaturi este greşită. Dar, cu adevărat, ascunderea este numai pentru ca creaturile să poată primi încântarea şi plăcerea fără de ruşine. Şi aceasta poate fi numai când creaturile primesc totul de la Creator, adică atunci când toată recepţia va fi numai pentru a dărui.

Prin urmare, calomnia şarpelui nu este o parte. Dimpotrivă, el vorbea despre întreaga corectare ce a fost executată peste Malchut aşa încât cei de jos, care se extind din ea, vor putea obţine Dvekut (adeziune), denumită “echivalenţă de formă,” prin care se va face corecţia care permite să se primească bucuria şi plăcerea fără nicio neplăcere numită “ruşine.”

Datorită acestei corecţii ne este dată Tora şi Mitzvot prin care să ieșim din dragostea de sine, care este separare de Creator, şi  pentru a obţine echivalenţă de formă. Este aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Am creat înclinaţia rea; Am creat mirodenia Torei.” Şi conform calomniei şarpelui, va fi Providenţă deschisă, adică totul va fi dezvăluit, chiar dacă Creatorul i-a spus explicit lui Adam, “Dar din copacul cunoaşterii să nu mănânci.” În schimb, acest discernământ trebuie acoperit şi numai la sfârşitul corecţiei va fi posibil să fie iluminat acest discernământ.

Şi despre aceasta, de asemenea, şarpele i-a spus să nu îl asculte pe Creator. Cu alte cuvinte, Creatorul nu a făcut-o în favoarea lui Adam, că ghidarea Creatorului asupra creaturilor – Cel bun care face bine –  va fi dezvăluită, ci din alte motive. Rezultă că bârfa şarpelui a fost o chestiune generală, însemnând el a spus că toate corecţiile pe care ar trebui să le facem prin puterea Torei şi a Mitzvot nu sunt pentru scopul omului.

Acesta este motivul pentru care calomnia este cea mai gravă dintre toate interdicţiile, deoarece conţine întreaga Tora. Cu alte cuvinte, cu această calomnie, toate corecţiile ce au fost făcute, nu ar fi trebuit să fi fost făcute. Aşadar, deoarece este atât de gravă între om şi Creator, interdicţia între o persoană şi prieten este o chestiune gravă, de asemenea, aşa cum a fost spus despre „iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi,” despre care Rabbi Akiva a spus că este marea regulă în Tora.

Prin urmare, cel care calomniază acţionează în opoziţie cu regula „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.” De aceea, calomnia între o persoană şi prieten este, de asemenea, o regulă. De aceea, este o atât de gravă interdicţie.

Cu cele de mai sus, putem interpreta că înţelepţii noştri au spus (Sanhedrin 38), “Rav Yehuda a spus, ‘Rav a spus ‘Adam HaRishon a fost eretic.’ Şi RASHI explică “Era eretic înseamnă că era înclinat spre idolatrie.’”

Aceasta este foarte dificil a înţelege. Adam HaRishon a vorbit cu Creatorul. Cum poate cineva care vorbeşte cu Creatorul să fie eretic – că inima lui să încline spre idolatrie? În definitiv, Creatorul a vorbit cu el, deci cum poate el să se înşele până în punctul în care inima lui să încline spre idolatrie?

Aşa cum am spus mai sus, Creatorul i-a spus despre copacul cunoaşterii că acesta trebuie să fie în tăinuire şi că nu trebuie descoperit înainte de sfârşitul corecţiei. Când şarpele a venit la el şi i-a spus să nu se supună Creatorului, că această mare plăcere se găseşte în copacul cunoaşterii, pe care Creatorul l-a ascuns faţă de el, a pus la inimă calomnia şarpelui. Aceasta se numeşte că “era eretic.”

RASHI a interpretat că inima sa înclina spre idolatrie, însemnând că inima lui înclina spre ceea ce îi spunea şarpele – că ar fi mai bine să fie Providenţă deschisă în lume, aşa cum îl sfătuia şarpele. Acesta se numeşte un “eretic,” cineva căruia nu-i place ghidarea Sa. Aceasta înseamnă că se gândea conform cu sfatul şarpelui, că dacă copacul cunoaşterii ar fi fost descoperit şi dacă ar fi Providenţă deschisă, mulţi s-ar angaja în munca sfântă. Pentru motivul de mai sus toţi ar respecta Tora şi Mitzvot deoarece toţi ar fi îmbrăcaţi în raţiune, conform raţiunii, şi nu că totul ar trebui să fie deasupra raţiunii.

Cu alte cuvinte, copacul cunoaşterii înseamnă că totul trebuie să  fie revelat în raţiune, şi pentru aceasta fusese porunca de a se abţine a mânca. Înseamnă că munca noastră către Creator trebuie să fie deasupra raţiunii şi nu conform raţiunii deşi este rezonabil să credem că dacă totul ar fi fost îmbrăcat în raţiune, servitorii Creatorului s-ar înmulţi.

Acesta este înţelesul calomniei şarpelui, care a vorbit de rău Providenţa. Pentru că Creatorul a făcut lucrarea Creatorului deasupra raţiunii, nu înseamnă că Creatorul putea să facă totul conform raţiunii. În schimb, trebuie să credem, deşi nu înţelegem, că această ghidare este cea mai bună.

Şi aşa a spus Baal HaSulam – Creatorul alege calea credinţei deasupra raţiunii deoarece Creatorul ştie că acesta este cel mai de succes mod pentru cel de jos ca să  ajungă la scopul denumit “Dvekut cu Creatorul,” care este echivalenţă de formă, denumită “a primi pentru a dărui.”

Şi deşi păcatul copacului cunoaşterii se referă la niveluri înalte – lumina sfârşitului corecţiei – aşa cum se explică în “Introducere la cartea, Panim Meirot uMasbirot,” cu privire la munca noastră – trebuie să interpretăm că cel ce calomniază Providenţa, spunând că nu vrea să creadă că Ghidarea sa peste creaturile Lui este binevoitoare, şi că este aşa pentru a crede deasupra raţiunii.

Totuşi, o persoană spune, “dacă ar fi fost Providenţă deschisă, dacă aş putea vedea cu mintea mea că Creatorul dăruieşte binevoitor pentru toate creaturile, şi dacă ar fi fost conform raţiunii, numai în acest fel aş fi fost capabil să respect Tora şi Mitzvot.” Aceasta s-a întâmplat datorită păcatului copacului cunoaşterii – că un om vrea să meargă specific conform raţiunii şi să nu creadă deasupra raţiunii. De aceea, când nu crede că este în binevoinţă, el calomniază Creatorul. Aceasta este înrădăcinată în timpul în care şarpele a calomniat pe Creator faţă de Adam HaRishon.

Şi un om care vrea să meargă conform raţiunii se numeşte “păcatul copacului cunoaşterii.” Acest păcat apare în două feluri, în două întrebări care se extind din el: 1) Întrebarea Faraonului care a întrebat, “Cine este Domnul ca să mă supun vocii Lui?” înseamnă că este greu pentru el să creadă ceva ce contrazice raţiunea. Şi un alt lucru se extinde de la aceasta, o a doua întrebare, “De ce ar trebui cineva să muncească pentru Creator şi nu pentru sine?” cu alte cuvinte, el întreabă, “Ce voi câştiga lucrând pentru Creator şi nu pentru mine?”

Cu cele spuse mai sus, putem înţelege ceea ce vedem, că, şi după ce omul a izbutit şi a luat asupra lui mersul pe calea adevărului, şi începe să creadă în credinţa în înţelepţi, raţiunea îi dictează în fiecare zi să avanseze şi să meargă mai departe. Totuşi, vede că este, de fapt, complet opusul – în fiecare zi el regresează. Aşadar, raţiunea îl face să spună, “Această muncă de a dărui nu este pentru mine. Dimpotrivă, este o muncă pentru cei puţini aleşi.” El înţelege că ar fi mai bine să dezerteze din campanie.

Şi ce îi este spus? Că ar trebui să meargă încă o dată în credinţă deasupra raţiunii şi să desconsidere ceea ce îi cere raţiunea să facă. Şi aşa cum este scris în eseul “Credinţă în Ravul Său” (1943) cineva nu poate vedea adevărata stare. În schimb, ar trebui să meargă deasupra raţiunii, şi numai în acest fel putem atinge scopul şi o să fim recompensaţi cu Dvekut (adeziune) cu Creatorul.

Totuşi, trebuie să înţelegem ce ne face să simţim conform raţiunii că regresăm în loc să progresăm. Cu alte cuvinte, pentru ce motiv ar trebui ca cineva să simtă că este în declin? Care este beneficiul pentru aceasta? Vedem că într-o stare de înălţare, când cineva are o dorinţă pentru spiritualitate, şi consideră plăcerile lumeşti – pe care toată lumea urmăreşte ca să le obţină – ca şi cum ar fi fost create inutil, însemnând că ar fi fost mai bine dacă Creatorul ar fi creat toată creaţia să se bucure de lucrurile spirituale.

Aşadar, în ceea ce priveşte gândurile despre declin, ce câştigă cineva prin faptul că după fiecare înălţare ajunge la o coborâre? Ca rezultat, o persoană mereu întreabă, „Câte sunt înălţările şi coborârile şi de ce este nevoie de ele? Ar fi fost mai bine dacă aş putea sta într-o stare de înălţare.”

Dar răspunsul este că este imposibil să apreciezi ceva fără a-i şti importanţa. Cu alte cuvinte, este o regulă că bucuria pe care o simte o persoană pentru ceva, depinde de importanţa acelui lucru. Uneori, unei persoane i se dă ceva important şi dacă l-ar putea aprecia, ar putea primi multă plăcere de la acesta. Dar, deoarece, nu cunoaşte valoarea acelui lucru, persoana nu se poate bucura de el, cu excepţia în care îi cunoaşte importanţa.

De exemplu, o persoană cumpără un obiect, o carte, care nu este prea frumoasă pe dinafară, şi apoi, cartea este retipărită şi costă mai mult, dar din moment ce nu avea mulţi bani, a cumpărat această carte. Şi vânzătorul, de asemenea, nu era conştient de importanţa cărţii şi i-a vândut-o lui pentru un preţ mic. Dar ceva mai târziu, un om a venit la casa lui, a văzut cartea, şi a spus, „Deoarece această carte a fost tipărită acum 300 de ani, această carte valorează o avere, deoarece sunt trei asemenea cărţi în lume.” Acum că aude despre marea valoare a cărţii, începe să se bucure de carte.

Lecţia este că nu avem cunoaşterea pentru a aprecia înălţarea. Astfel, nu avem cunoaşterea ca să înţelegem valoarea unui singur minut de a avea puterea de a crede în Creator, şi de a avea oarecare senzaţie a măreţiei Creatorului, aceasta este o stare de înălţare, avem dorinţa de a ne anula în faţa Sa fără nici un motiv, precum o lumânare în faţa torţei. În mod natural, nu ne putem bucura de faptul că ne-a adus mai aproape Creatorul şi că ne-a dat o oarecare apropiere, din care ar trebui să luăm bucuria şi exaltarea pe care ar trebui să ne-o dea. Totuşi, deoarece nu avem importanţa pentru a o aprecia, putem numai să ne bucurăm în funcţie de importanţă aşa cum se explică în alegorie.

De aceea, ne-au fost date coborârile, pentru a putea învăţa importanţa urcărilor, aşa cum este scris, „Precum avantajul luminii faţă de întuneric.” Specific prin coborâri, cineva poate să ajungă a cunoaşte şi a aprecia ridicările şi apoi se poate bucura de ridicări şi poate să ajungă să simtă că, „Ele sunt viaţa noastră şi lungimea zilelor noastre.” Dar când cineva nu cunoaşte nevoia pentru credinţă, deoarece crede că a se angaja în Tora şi Mitzvot este suficient pentru ca el să fie printre servitorii Creatorului, nu i se dau coborâri de sus pentru a aprecia ridicările.

Munca lor este în exterior. Ei nu au nicio intenţie de a intra înăuntru. Cu alte cuvinte, scopul lor nu este de a fi complet anulati în faţa Kedusha (divinitate) – unde sfânt înseamnă „retras şi separat de sine,” aşa cum este scris, „vei fi sfânt căci Eu sunt sfânt,” – în acel timp va fi numai autoritatea Creatorului, deoarece cel de jos doreşte să se anuleze în faţa rădăcinii, şi tot ceea ce vede este că merită să trăiască numai pentru beneficiul Creatorului.

Pentru ca o persoană să fie într-o stare unde să vrea să trăiască numai pentru a dărui încântare Creatorului, trebuie să se echipeze cu o mare credinţă în măreţia Creatorului, să o facă pentru ca să merite să se anuleze pentru beneficiul Creatorului. Şi credinţa pe care a dobândit-o în timpul creşterii nu este suficientă pentru el. Pentru credinţa pe care a obţinut-o în timpul creşterii, el poate deja să lucreze şi să respecte Tora şi Mitzvot în toate detaliile şi preciziile. Aceasta este, pentru că nu trebuie să se anuleze în faţa Creatorului. În schimb, el îi cere Creatorului, ca din moment ce el respectă Tora şi Mitzvot pe care Creatorul ni le-a comandat prin Moise, pentru aceasta Creatorul îi va îndeplini toate dorinţele.

El crede în recompensă şi pedeapsă, şi cu siguranţă, aşa cum au spus înţelepţii noştri, (Avot, Capitolul 2, 21), „Dacă ai studiat multă Tora, ai încredere în stăpân să îţi plătească pentru muncă.” Aşadar, deoarece baza care îl obligă să respecte Tora şi Mitzvot depinde de recompensă, nu de Cel ce dăruieşte recompensa, nu trebuie să se angajeze în măreţia credinţei Creatorului, ci numai în măreţia sau puţinătatea recompensei. Apoi, nu este nicio întrebare cu privire la înălţare şi declin, crezând în măreţia şi importanţa Creatorului. Dimpotrivă, singurul lucru care este pertinent este că se angajează în Tora şi Mitzvot sau că devine mai slab în a le respecta, deoarece nu crede mereu în recompensă.

Aceasta cauzează celor care se angajează în Tora şi Mitzvot pentru a primi recompensă – că uneori sunt printre oameni care nu cred  în recompensă şi pedeapsă – să poată influenţa o persoană cu gândurile lor, ceea ce îl face să se izoleze complet de Iudaism. De aceea, nu trebuie să intre în contact cu oamenii care după părerea lor sunt liberi în viziunea lor, deoarece îi aduc gânduri străine despre credinţă în recompensă şi pedeapsă. Dar în total, cei care se angajează în Lo Lishma nu experimentează suişuri şi coborâşuri, însemnând că nu este nevoie de prezenţa coborârilor.

Dar cei care doresc să lucreze din cauza importanţei Creatorului, care mereu au nevoie a spori credinţa în importanţa şi măreţia Creatorului, că numai importanţa şi măreţia Creatorului îi obligă să respecte Tora şi Mitzvot pentru a dobândi Dvekut cu Creatorul, aceşti oameni trebuie mereu să-şi asume şi să preţuiască măreţia Creatorului. Trebuie ca mereu să evalueze că, dacă au o deprindere pentru spiritualitate, este deoarece Creatorul îi aduce mai aproape, în timp ce ei sunt complet neputiincioşi în afară de cazul în care vor trage din aceasta nişte foloase pentru ei înşişi. Prin urmare, principala muncă este în a se anula pe sine. Totuşi asta este împotriva naturii; numai prin mântuirea Lui pot ei să o atingă.

Aşadar, în timpul ridicării, o persoană crede că este deja un lucru natural, şi că nu are nevoie de ajutorul Creatorului deloc. De aceea, o corecţie a fost făcută, denumită „declin,” că i se arată mereu măsura puterii lui – ce poate face de unul singur şi cum vede asta. Dar când este aruncat afară din starea lui, când credea că este deja un om şi nu precum bestiile ce lucrează pentru ele, nici măcar nu simte că vor să îl arunce în josnicia în care se descoperă mai târziu.

Şi totuşi, în timpul declinului, el nu vede că începe declinul. Dimpotrivă, când coboară, rămâne inconştient. Şi după ce este jos de ceva vreme, el este, de asemenea, ajutat şi i se spune, „Trebuie să ştii că acum eşti în declin.” Şi înainte să i se spună este inconştient, nu ştie nimic. Totuşi, cineva trebuie să creadă că şi asta e aşa, deoarece,  a cunoaşte nu vine de la sine. În schimb, el trebuie să ştie că aceste declinuri i-au fost date pentru a învăţa cum este posibil să aprecieze starea de înălţare. Dar în timpul declinului, cineva nu poate învăţa nimic din acesta.

Totuşi, în timpul ridicării poate face o judecată adevărată şi să spună, „Acum sunt într-o stare de credinţă, şi asta a venit la mine de la Creator. Altfel, voi cădea imediat într-o stare de dragoste de sine.” Dacă nu face acest calcul, şi îi mulţumeşte Creatorului pentru că îl aduce mai aproape, el este imediat aruncat. Prin urmare, reiese că este imposibil să obţinem plăcere adevărată din apropierea de Creator numai dacă el o poate aprecia aşa cum este scris mai sus, „Precum avantajul luminii faţă de întuneric.”

Rezultă că, pentru ca să primească creaturile încântarea şi plăcerea şi să o simtă, toate aceste declinuri au fost necesare. Ele sunt denumite „exil,” şi aceasta se numeşte „Divinitate în exil” sau „Divinitate în praf.” Şi numai prin asta va avea Kelim (vase) pentru a simţi încântarea şi plăcerea.

Cu cele spuse mai sus, putem înţelege de ce specific la vremea libertăţii, care este noaptea de Paşti, unitatea completă, aşa cum spune Ari, Malchut are acelaşi Gadlut, deoarece Malchut are Mochin de Haya, şi astfel este în noaptea de Paşti.

Răspunsul este că, precis în timpul unei înălţări, când se gândeşte la declinuri ele au puterea să evidenţieze importanţa înălţării. Altfel, este asemenea cuiva căruia îi este dat ceva ce valorează o avere şi îl foloseşte şi se bucură ca de ceva ce valorează câţiva bani.

Aşadar, specific în vremea libertăţii este posibil a pune întrebările. Aceasta este, nu este despre întrebări, ci avem nevoie de întrebări pentru a înţelege răspunsurile, precum Baal HaSulam a spus despre ceea ce este scris, „Vorbeşte acum la urechile oamenilor, şi fie ca ei să întrebe, fiecare om pe vecinul său.” RASHI interpretează că i-a avertizat că cel drept va zice, „Şi ei îi vor servi, iar ei le vor face rău,” şi se va adeveri pentru ei, iar „Apoi vor ieşi cu mari posesiuni” nu se va adeveri pentru ei. Şi este o întrebare, „Dacă Creatorul ar fi dorit să dea posesiuni mari oamenilor Israelului, nu le-ar fi putut Creatorul da? Trebuia el să le spună omenilor Israelului să fie necinstiţi şi să ia vase de argint şi vase de aur de la egipteni?”

Răspunsul este, că atunci când Creatorul i-a spus lui Abraham, că „Îi va da acest pământ lui pentru a-l moşteni,” Abraham a întrebat, „Cum voi şti că îl voi moşteni?” „Şi El i-a spus lui Abraham: Să ştii cu siguranţă că sămânţa ta va fi străină într-un pământ ce nu e al lor … şi apoi vor ieşi cu mari posesiuni.” Şi el a întrebat, „Ce vedem noi în răspunsul Creatorului la întrebarea lui Abraham, ‘Cum voi şti eu …,’că prin a fi într-un ținut ce nu e al lor, însemnând exil, Abraham va fi sigur că vor moşteni pământul?”

El a spus că din moment ce nu este lumină fără Kli (vas), adică nicio umplere fără lipsă, şi Abraham a spus către Creator că nu a văzut că ei vor avea nevoie de lumini atât de mari, denumite “ţara Israelului.” Din acest motiv, Creatorul i-a spus că prin a fi în exil şi cerându-i Creatorului să-i elibereze din exil, cum îi va elibera El? Numai cu mari lumini, deoarece “Lumina din ea reformează.” Aşadar,  apoi vor avea nevoie de mari lumini.

Şi explică despre asta ,că din această cauză asta Creatorul a spus că vor împrumuta Kelim (vase) de la egipteni – însemnând că vor lua asprimea egiptenilor, chiar dacă pentru împrumut – pentru a primi luminile, şi apoi le vor returna Kelim. Cu alte cuvinte, ei au luat duritatea pentru a înţelege răspunsurile. Este precum a fost spus mai sus, că este imposibil a înţelege lumina dacă nu din interiorul întunericului. De aceea, toate întrebările vin specific în vremea libertăţii.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce trebuie să cauţi în Adunarea Prietenilor

Articol Nr. 30, 1987-88

Înţelepţii noştri au spus (Avot, Capitolul 1, 6), „Fă-ţi pentru tine un Rav (profesor), cumpără-ţi un prieten, şi judecă fiecare persoană favorabil.”

Noi ar trebui să înţelegem adăugarea a “Judecă fiecare persoană favorabil” la “Cumpără-ţi un prieten.” De asemenea, în Matan Tora (Dăruirea Torei, p 30) este scris că Mitzva (porunca) “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este pentru a obţine dragostea de Creator, ceea ce este Dvekut (adeziune) cu El. El scrie, “Este rezonabil să credem că partea Torei care se ocupă cu relaţionarea omului cu prietenii lui este mai capabilă să îl aducă pe acesta la scopul dorit. Aceasta este aşa deoarece munca în Mitzvot (porunci) între om şi Dumnezeu este fixă şi specifică, nu este solicitantă, şi ajungi să te obişnuieşti uşor cu ea şi tot ceea ce este făcut din obişnuinţă, nu mai este folositor. Dar Mitzvot între om şi om sunt schimbătoare şi neregulate, şi cerinţele îl înconjoară oriunde s-ar întoarce. De aceea, remediul lor este mult mai sigur şi ţinta ei este mai aproape.” Până acum, cuvintele lui.

Aceasta înseamnă că omul trebuie să ajungă la echivalenţa de formă; aceasta este, că toate gândurile şi dorinţele vor fi numai pentru beneficiul Creatorului şi nu pentru beneficiul propriu. Aceasta vine de la corecţia Tzimtzum (restricţie). Înseamnă că din perspectiva Creatorului, El a creat lumile cu intenţia de a face bine creaturilor Sale. Aşa cum au explicat înţelepţii noştri, Creatorul le-a spus îngerilor păzitori că creaţia lumii este precum un rege care are abundenţă dar nu are oaspeţi.

Cu alte cuvinte, El are plăcere când oaspeţilor li se serveşte masa în casa Lui, dar ca să se evite ruşinea a fost o corecţie deoarece trebuie să primească plăcere cu scopul de a-l bucura pe Creator. Dar primul nivel este a dărui pentru a dărui. Trebuie să te bucuri în timp ce dăruieşti, exact aşa cum Creatorul se bucură. Este aşa cum înţelepţii noştri au spus (Zohar, Partea 1, Beresheet, p 115), “Nu a fost o asemenea încântare în faţa Creatorului din ziua în care a fost creată lumea precum bucuria pe care El este sortit să o trăiască împreună cu cei drepţi în viitor.”

Vedem că în ziua în care a fost creată lumea, a fost mare bucurie în faţa Creatorului. Cu alte cuvinte, El a avut mare bucurie în a dori să dăruiască. Prin urmare, dacă o persoană face acte de dăruire dar nu simte plăcere, nu este echivalenţă de formă aici. Deşi, în actul prin care el dăruieşte şi se implică în dragostea pentru ceilalţi, actul trebuie să fie cu bucurie, precum bucuria pe care o are Creatorul. Aşadar, echivalenţa în bucurie lipseşte aici.

De aceea, sunt două lucruri ce trebuie făcute:

1.Chiar dacă corpul nu vrea să muncească în forma de dăruire, trebuie forţat. Totuşi, este o regulă că atunci când o persoană face lucrurile forţat, nu poate fi fericită, deoarece ar fi fost mai fericită dacă nu ar fi trebuit să facă acele lucruri. Totuşi, omul trebuie să lucreze forţat. Aceasta se numeşte “forţând şi subjugând răul din el.”

Totuşi, aşa cum am spus mai sus, bucuria care ar trebui să vină cu fiecare act de dăruire, lipseşte aici, şi când vine vorba de bucurie, nu te poţi forţa să fii fericit într-un loc în care este un loc al obligaţiei. Bucuria este un rezultat al încântării unei persoane, şi acolo unde este plăcere, “obligaţia” este în afara tabloului. De aceea, nu vine nicio plăcere sau bucurie prin obligaţie.

2.Spunem că avem nevoie de bucurie pentru munca pentru Creator, şi aşa cum am spus, bucuria este numai un rezultat a ceea ce-i place unei persoane. Aşadar, din moment ce omul poate să facă numai o acţiune obligatorie, aceasta se numeşte “acţiune.” Un act este ceva cu care mintea nu este de acord. Se consideră că atunci când cineva începe să se oblige, ajunge la o stare de “Acela care vine să fie purificat.”

Aşadar, ce altceva lipseşte? Numai ceva ce îi va aduce bucuria. Ar trebui să interpretăm că asta i-a fost dată lui de sus. Aceasta se numeşte “El este ajutat.” Şi care este ajutorul? Zoharul spune, “Un suflet sfânt.” Când cineva este recompensat cu asta, atunci este bucuros.  Prin urmare, atunci când spunem că trebuie să lucrezi cu bucurie, înseamnă că prin acţiunile cuiva, ar trebui să evoce trezirea de sus, deoarece numai prin ajutor de sus poate el să ajungă la bucurie, în timp ce se angajează în acte de dăruire.

Într-adevăr, este o întrebare aici: “De ce este necesar să facem acte de dăruire cu bucurie?” Motivul este simplu: nu este nicio echivalenţă de formă aici deoarece, când Creatorul dă, El simte bucurie. Dar când omul dăruieşte şi nu are bucurie, echivalenţa de formă este absentă.

Totuşi, este o problemă mai gravă aici decât echivalenţa de formă. Când o persoană este într-o stare de tristeţe, când îşi vede viaţa ca fără de rost deoarece oriunde ar privi, vede numai negru – în corporalitate cât şi în spiritualitate – este precum o persoană care poartă ochelari negri. Oriunde s-ar uita, vede numai negru.

În acea stare o persoană este considerată eretică cu privire la îndrumarea Creatorului, deoarece ea nu poate spune că Creatorul conduce lumea Sa cu bunăvoinţă.

În acea stare, el este considerat fără credinţă, aşadar, aici chestiunea nu mai este echivalenţa de formă, ci dimpotrivă, lipsa de credinţă, deoarece este într-o stare de erezie. Prin urmare omul trebuie să fie mereu în bucurie şi să creadă deasupra raţiunii că tot  ceea ce Creatorul face, este făcut numai din bunăvoinţă. Dar noi ar trebui, de asemenea, să credem că asta este ceea ce avem nevoie – să credem deasupra raţiunii.

Conform raţiunii noastre, pare că ar fi fost mai bine dacă Creatorul ne-ar fi tratat cu o ghidare deschisă. Dar Baal HaSulam a spus că nu trebuie să spunem că nu ne poate da Creatorul totul în vasele de recepţie, denumite “în raţiune,” însemnând că corpul fizic, de asemenea, va înţelege că Creatorul tratează întreaga lume numai cu bunăvoinţă.

De ce a ales specific Kelim (vase) deasupra raţiunii? Creatorul a ales aceste Kelim deoarece sunt cu adevărat cele mai bune, pentru că, prin ele dobândim adevărata unitate, şi apoi versetul, “Şi să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta,” va deveni adevărat. Înţelepţii noştri au spus, “Cu ambele înclinaţii – înclinaţia bună şi înclinaţia rea.”

În acel moment, corpul, de asemenea, simte plăcerea şi încântarea pe care Creatorul le dă creaturilor şi apoi nu este nevoie de a crede deasupra raţiunii. Prin urmare principala cerinţă este ca omul să fie bucuros în timp ce face munca de dăruire, când nu vede ce ar câştiga de la primirea pentru sine – denumită “conform raţiunii” – deoarece, astfel este într-o stare de erezie.

Prin urmare, cineva trebuie să facă munca sfântă deasupra raţiunii deoarece acestea sunt Kelim care sunt potrivite pentru a aduce omul la desăvârşire. S-a spus mai devreme că numai deasupra raţiunii poate primi plăcere în ghidarea Creatorului, care este forma bunăvoinţei. Şi aceasta se numeşte dreapta.

Aşa cum a spus Baal HaSulam, cineva trebuie să încerce să meargă pe linia dreaptă, denumită “credinţă deasupra raţiunii,” şi să-şi imagineze că a fost deja recompensat cu o credinţă completă în Creator, că aceste organe îl simt deja pe Creator ce conduce întreaga lume în bunăvoinţă.

Aşadar, ar trebui să întrebăm, “De ce trebuie să mergem noi şi pe linia stângă, dacă linia dreaptă este cea mai importantă? Care este scopul liniei stângi?” Răspunsul este că aceasta este pentru a cunoaşte starea noastă conform raţiunii – măsura credinţei noastre, câtă Tora am dobândit, şi cum Îl simţim pe Creator în timpul rugăciunii, etc.

Şi apoi, ajungem să simţim că suntem în completă josnicie, cea mai joasă posibilă. Acesta este motivul pentru care mai târziu trecem la linia dreaptă, atunci când trebuie să lucrăm deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, aşa cum linia dreaptă ne arată starea noastră conform raţiunii, aici este loc pentru a merge deasupra raţiunii. Dar dacă am fi fost întotdeauna în linia dreaptă, nu ar fi fost considerată ca dreaptă, dar ca o singură linie.

Cu alte cuvinte, am crede că suntem cu adevărat acolo, şi am crede că suntem cu adevărat conform raţiunii, în Gadlut (măreţie/maturitate) perfect. Dar adevărul este că numai deasupra raţiunii suntem în desăvârşire; de aceea, când avem cele două linii, putem spune că este chestiunea deasupra raţiunii, care este linia dreaptă.

Prin urmare, linia dreaptă ajută linia stângă deoarece, odată ce se imaginează în fericire, bucurându-se de perfecţiunea muncii sale, când trece la linia stângă, vede că este într-o lume a întunericului total. Aceasta este, el vede şi simte că este încă scufundat în dragostea de sine şi că nu speră să iasă din dragostea de sine.

Atunci este loc pentru rugăciunea din adâncul inimii. Starea de dreapta a fost când şi-a imaginat perfecţiunea muncii. Cu alte cuvinte, el a crezut deasupra raţiunii în porunca credinţei în profesor, care i-a spus să se ducă în acea stare deşi raţiunea lui i-a spus, “De ce îţi compari situaţia cu cea a unei persoane care deja a fost recompensată cu o credinţă completă când ştii că te afli în cea mai de jos beznă posibilă?” El simte că este într-o stare de josnicie care este de ruşine pentru o persoană care vrea să fie vreodată un servitor al Creatorului.

Şi apoi se mută pe linia dreaptă, şi stânga îi face loc pentru a lucra în linia dreaptă. Totuşi, trebuie să ne amintim că pe o cale a adevărului ne este greu să mergem, fără efort. De aceea, după aceste două linii ajunge la linia de mijloc denumită, “Creatorul îi dă sufletul.” Şi apoi ajunge la credinţa completă, anume prin mântuirea lui Dumnezeu. Dar prin natura sa, omul nu poate să dobândească asta singur.

Cu toate cele de mai sus, putem înţelege chestiunea adunării prietenilor. Când se adună, ce ar trebui ei să discute? În primul rând, scopul trebuie să fie clar pentru toată lumea – această adunare trebuie să ajungă la dragostea de prieteni, ca fiecare dintre prieteni să se trezească la dragostea pentru celălalt, care este numită “dragostea pentru ceilalţi.” Totuşi, acesta este numai un rezultat. Pentru a realiza acest frumos rezultat, trebuie urmate acțiuni pentru a produce dragostea.

Şi în ceea ce priveşte dragostea, sunt două forme: 1) Dragostea naturală, pentru care nu trebuie să facă efort. Trebuie doar să fie atent să nu strice natura. 2) Aceea care vine prin a face bine celuilalt. Este natural astfel, deoarece cineva care dăruieşte un cadou celuilalt, îl face pe acela să-l iubească. De aceea, când un grup de persoane se adună şi doresc să lucreze împreună la dragostea de prieteni, trebuie cu toţii să se ajute unul pe celălalt cât de mult pot.

Şi sunt multe discernăminte despre asta, deoarece nu toţi sunt la fel, însemnând ceea ce cineva are nevoie, alţii nu au nevoie. Totuşi, există un lucru în care toţi sunt egali: fiecare dintre prieteni are nevoie de voie bună. Aceasta este, atunci când prietenii nu sunt într-o stare bună, nu sunt deloc la fel în dorinţele lor. Dimpotrivă, fiecare are propriul motiv pentru care este nefericit.

De aceea, fiecare trebuie să contemple cum poate aduce voie bună pentru ceilalţi. Aşadar, ei trebuie să fie atenţi şi să se ferească a discuta lucruri care pot aduce tristeţe societăţii, căci prin asta, poţi să-i faci pe prieteni să se simtă rău. Şi apoi, după ce pleacă acasă, el o să se întrebe, “Ce am câştigat prin faptul că m-am dus la societate? Pentru a cunoaşte că sunt într-o stare de josnicie şi că ar trebui să o regret? Este ca şi cum aş fi mers la societate şi ei m-ar fi adus la o stare de tristeţe. În acest caz, a fost o pierdere de timp. Ar fi fost mai bine dacă nu m-aş fi dus.” Apoi el probabil că spune, “Data viitoare când trebuie să merg la societate, voi inventa scuze pentru a-i evita.”

De aceea, fiecare trebuie să aducă în societate spiritul vieţii, şi speranţa, şi să facă o infuzie de energie în societate. Aşadar, fiecare dintre prieteni va putea să-şi spună, “Acum încep o stare nouă în muncă.” Cu alte cuvinte, înainte să vină la societate, era dezamăgit de progresul în munca lui Dumnezeu, dar acum societatea l-a umplut de viaţă şi speranţă.

Aşadar, prin societate a obţinut încrederea şi puterea de a depăşi, deoarece, acum simte că ar putea dobândi desăvârşirea. Şi toate aceste gânduri – că înfruntă un munte înalt care nu poate fi cucerit, şi că acestea sunt cu adevărat obstrucţii formidabile – acum le simte de parcă nu ar fi nimic. Şi primeşte totul de la puterea societăţii, deoarece, fiecare a încercat să insufle spiritul încurajării şi prezenţa unei noi atmosfere în societate.

Dar ce poate cineva face când simte că este într-o stare de tristeţe – atât în termeni de stare corporală cât şi ca stare spirituală – şi timpul în care trebuie să se ducă la societate a venit? Şi totuşi înţelepţii noştri au spus, “O grijă în inima omului? Să vorbească despre aceasta cu ceilalţi.” Aşadar, ar trebui el să le spună prietenilor şi poate ei pot oferi ajutor.

Dar dacă este aşa, de ce spunem că toţi trebuie să aducă voie bună în societate când nu au deloc? Şi mai mult, este o regulă că cineva nu poate da ceea ce nu are.” Aşadar, ce ar trebui să facă ca să dea ceva societăţii pentru a oferi voie bună societăţii?

Într-adevăr, nu este nicio altă cale decât ca omul să meargă pe linia dreaptă. Aşadar,  înainte să se ajungă la dragostea de prieteni, ar trebui să citească eseul lui Baal HaSulam (din 1943) unde clarifică ce este linia dreaptă, că acesta este înţelesul deasupra raţiunii. Şi ar trebui să capete putere de acolo în aşa fe încât atunci când vine la societate, fiecare va fi mai mult sau mai puţin capabil să ridice spiritul vieţii, şi prin asta, întreaga societate va simţi bucurie şi mare încredere.

În timpul adunării, este interzis să evocăm linia stângă. Numai când eşti singur este permis să foloseşti linia stângă, dar nu mai mult de o jumătate de oră pe zi. Dar esenţa muncii omului este să meargă specific pe linia dreaptă, aşa cum este scris în eseu (în 1943). Dar doi oameni împreună nu trebuie să vorbească de stânga, căci numai astfel pot primi asistenţă de la societate.

Dar cel mai rău este atunci când o persoană vine la societate şi vede că toată societatea este într-o stare de declin, deci cum poate fi ea întărită de ei? În acel moment, ea trebuie să îi judece pe toţi favorabil.

Acum putem înţelege ceea ce am întrebat despre apropierea între “Cumpără-ţi un prieten” şi “Judecă-i pe toţi favorabil.” Cu ce este scris mai sus, putem înţelege că atunci când cineva doreşte să obţină ceva de la societate, ar trebui să îi judece pe toţi favorabil. Apoi poate dobândi de la prieteni în aşa fel încât ei îl vor ajuta în muncă deoarece are pe cineva de la care să poată primi. Dar când vede că este cu mult deasupra societăţii, de la cine va primi el? Înţelepţii noştri au venit şi au spus, “judecă-i pe toţi favorabil.

Prin urmare principalul motiv pentru care o persoană are nevoie să cumpere un prieten şi să lucreze în dragostea de ceilalţi este pentru că poate fi recompensată cu dragoste pentru Creator, dar prietenii ar trebui în primul rând să vorbească împreună despre măreţia Creatorului, deoarece conform măreţiei Creatorului pe care cineva şi-o asumă, în acea măsură cineva se anulează în faţa Lui. Este precum vedem în natură că cel mic se anulează în faţa celui mare, şi asta nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Dimpotrivă, această comportare se aplică chiar şi între laici.

Cu alte cuvinte, Creatorul a făcut natura în acest fel. Aşadar, discuţiile prietenilor despre măreţia Creatorului trezesc o dorinţă şi o poftă de a te anula în faţa Creatorului, deoarece, începi să simţi un dor şi o dorinţă pentru a te uni cu Creatorul. Şi ar trebui, de asemenea, să ne amintim că în măsura în care prietenii pot aprecia importanţa măreţiei Creatorului, noi ar trebui să mergem în continuare deasupra raţiunii, însemnând, Creatorul este mai mare decât oricât orice măreţie a Creatorului pe care omul şi-o poate imagina.

Ar trebui să spunem că credem deasupra raţiunii că El conduce lumea într-o ghidare binevoitoare, şi dacă cineva crede că Creatorul doreşte numai binele omului, asta face o persoană să iubească Creatorul până ce este recompensată cu, “şi-l vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău.” Şi asta este ceea ce o persoană are nevoie să primească de la prieteni.

Şi în chestiunea obţinerii măreţiei, aceasta ar trebui să fie obţinută anume prin intermediul societăţii. Este aşa cum este scris în Matan Tora (Dăruirea Torei, Paragraf 141), acolo unde vorbeşte despre profesor şi student. Este la fel în primul rând, în ceea ce priveşte măreţia Creatorului. El scrie, “Obţinerea măreţiei depinde în întregime de mediu, şi o singură persoană nu poate face nimic pentru asta.

Totuşi sunt două condiţii pentru obţinerea măreţiei:

1. Întotdeauna ascultă şi admite aprecierea mediului în conformitate cu măreţia sa.
2. Mediul trebuie să fie măreţ, aşa cum este scris, ‘în multitudinea oamenilor este gloria regelui.’

“Pentru a primi prima condiţie, fiecare student trebuie să simtă că este cel mai mic dintre toţi prietenii. În acea stare, cineva poate primi aprecierea măreţiei de la toţi, pentru că cel mare nu poate primi de la cel mic, cu atât mai puţin să fie impresionat de cuvintele lui. Dimpotrivă, numai cel mic este impresionat de aprecierea celui mare.

“Şi a doua condiţie, fiecare student trebuie să slăvească virtuţile fiecărui prieten şi să îl preţuiască precum ar fi cel mai mare din generaţie. Apoi mediul îl va afecta precum un mediu suficient de mare, deoarece calitatea este mai importantă decât cantitatea.”

 Totuşi, ce ar trebui să facă un prieten dacă are nevoie de ajutor de la prieteni? Am spus mai sus că este interzis să vorbim de lucruri rele care aduc tristeţea la adunarea prietenilor. Răspunsul este acela că cineva trebuie să-i spună unui prieten apropiat, şi că acel prieten va vorbi în societate, dar nu în timpul adunării prietenilor. Cu alte cuvinte, poate vorbi cu toată societatea laolaltă, dar nu în timpul adunării obişnuite a prietenilor. În schimb, poate aranja o întâlnire specială în favoarea prietenului care are nevoie de ajutor.

Şi în ceea ce priveşte “cumpără-ţi un prieten,” ar trebui să interpretăm dacă “Cumpără” însemnă că el trebuie să fie plătit iar prin plată, el este cumpărat. Ce înseamnă plata? Putem spune că plata este primită în schimbul străduinţei. Cu alte cuvinte, de exemplu, cineva doreşte să cumpere un dulap nou, care costă în jur de 2000 de dolari. El îi spune vânzătorului, “Deoarece nu am bani ca să plătesc, dar am auzit că ai nevoie de un muncitor pentru două săptămâni, voi munci pentru suma pe care trebuie să ţi-o plătesc în schimbul banilor pentru dulap,” şi vânzătorul probabil că va fi de acord. Aşadar vedem că plata se poate face prin schimb.

Este la fel şi cu dragostea de prieteni. Este un mare efort când cineva trebuie să judece prietenii favorabil, şi nu toţi sunt pregătiţi pentru asta.

Uneori este chiar mai rău. În anumit momente, cineva vede că prietenul său este lipsit de respect pentru el. Chiar şi mai rău, au auzit un zvon calomniator, însemnând că a auzit de la un prieten că acel prieten, care se numeşte aşa şi aşa, a spus despre el lucruri care nu sunt agreabile pentru ca prietenii să le spună unul despre altul. Acum, trebuie să se subjuge şi să îi judece favorabil. Aceasta, într-adevăr, este un mare efort. Prin urmare, prin efort plăteşte plata care este mai importantă decât plata în bani.

Totuşi, dacă acea persoană îl calomniază, de unde va avea puterea să-l iubească? Ştie cu siguranţă că îl urăşte, altfel nu l-ar fi calomniat, atunci care este scopul în a se subjuga şi în a-l judeca favorabil?

Răspunsul este că dragostea de  prieteni care se construieşte pe dragostea pentru ceilalţi, prin care se poate ajunge la dragostea pentru Creator, este opusul a ceea ce se consideră în mod normal dragoste de prieteni. Cu alte cuvinte, dragostea de prieteni nu înseamnă că prietenii mă vor iubi. Dimpotrivă, eu trebuie să-i iubesc pe prieteni. Din acest motiv, nu se face nicio diferenţă dacă prietenul îl calomniază şi cu siguranţă trebuie să-l urască. În schimb, o persoană ce doreşte să obţină dragostea pentru ceilalţi are nevoie de corecţia de a-i iubi pe ceilalţi.

De aceea, când o persoană face efortul şi îl judecă favorabil, este o Segula (remediu, putere, virtute), unde, prin munca pe care o persoană o face, care este numită „o trezire de jos,” i se dă putere de sus pentru a-i putea iubi pe toţi prietenii, fără excepţie.

Aceasta se numeşte „Cumpără-ţi un prieten,” că o persoană trebuie să facă efort pentru a obţine dragostea pentru ceilalţi. Şi asta se numeşte „muncă” deoarece trebuie să acţioneze deasupra raţiunii. Gândind rezonabil, „Cum este aceasta posibil să îl judeci pe altul favorabil când raţiunea îţi arată adevărata faţă a aceluia, că el te urăşte?” Ce-i poate spune corpului despre asta? De ce să se i se supună prietenului său?

Răspunsul este că el doreşte să obţină Dvekut (adeziune) cu Creatorul, denumită „echivalenţă de formă,” adică să nu se gândească la propriul beneficiu. Aşadar, de ce a te subjuga este un lucru dificil? Motivul este că trebuie să-şi revoce meritul propiu, şi toată viaţa pe care el doreşte să o trăiască va fi numai în funcţie de abilitatea sa de a lucra pentru beneficiul altora, începând cu dragostea pentru ceilalţi, între om şi om, terminându-se cu dragostea pentru Creator.

Mai mult, aici este un loc unde el poate spune că tot ceea ce face este fără interes propriu, deoarece, conform raţiunii, prietenii sunt aceia care ar trebui să îl iubească, dar îşi depăşeşte raţiunea, merge deasupra raţiunii, şi spune, „Nu merită să trăiesc pentru mine.” Şi deşi cineva nu este mereu la nivelul la care poate spune aşa, aceasta este, nici mai mult, nici mai puţin scopul muncii. Astfel, are deja ceva cu care să răspundă corpului.

Prin urmare, înainte ca fiecare prieten să vină la adunarea prietenilor, trebuie să contemple ce poate să dea societăţii pentru a ridica spiritul vieţii în ea. În aceasta nu este nicio diferenţă între cineva care este școlit sau neșcolit, deoarece, gândul pe care îl gândeşte, deşi s-ar putea să nu ştie nimic, este că trebuie să se roage pentru ajutor de la Creator şi să creadă că Creatorul aude rugăciunile.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Ce înseamnă în muncă să incepi în Lo Lişma

Articol Nr. 23, 1987/1988

Este scris în Pesachim (p 50), „Rabbi Yehuda a spus, ‘Rav a spus, ‘Trebuie să te angajezi întotdeauna în Tora şi Mitzvot chiar şi în Lo Lishma (nu pentru numele ei), deoarece, de la Lo Lishma  el ajunge la Lishma (Pentru numele Ei).’’”

Maimonides a spus (Hilchot Teshuva Capitol 10, 5), „Înţelepţii au spus, ‘Trebuie să te angajezi întotdeauna în Tora, chiar dacă în Lo Lishma, deoarece de la Lo Lishma se ajunge la Lishma.’ De aceea, când sunt învăţaţi cei mici, femeile, şi oamenii de rând, sunt învăţaţi să lucreze din frică şi ca să primească recompensă. Când îşi măresc cunoaşterea şi adună multă înţelepciune, li se va spune secretul cu uşurinţă, până când ei îl dobândesc şi Îl cunosc şi Îl slujesc din dragoste.”

Şi în Pesachim (p 50), este scris în Tosfot, “În capitolul doi al Berachot se spune, ‘Toţi cei care se angajează în Tora în Lo Lishma este mai bine dacă nu s-ar fi născut.’ Şi Rabbi Yehuda spune, ‘Acolo este despre cel care studiază pentru a sfida şi pentru a enerva.’” Şi în Berachot, Tosfot explică, “Ar trebui să întrebăm, aici este despre cineva care studiază numai pentru a enerva prietenii, şi acolo este despre cel care studiază pentru a fi respectat.”

Cu cele spuse mai sus, putem vedea că în general, ar trebui să facem două discernăminte în munca Creatorului: 1) Lishma (pentru numele ei), 2) Lo Lishma (nu pentru numele Ei). Ar trebui să ştim ce este mai exact Lishma şi ce este Lo Lishma.

În Lo Lishma, vedem că avem cinci discernăminte de făcut.

1. Precum a spus Maimonides, se angajează în Tora şi Mitzvot (porunci) pentru că ne-a poruncit Creatorul, şi el doreşte să respecte poruncile Creatorului, şi de aceea el se angajează în Tora şi Mitzvot. Dar noi ar trebui să notăm care este motivul pentru care el respectă poruncile Creatorului. Maimonides spune că ar trebui să îi spunem, “Din cauza recompensei şi pedepsei.” Cu alte cuvinte, dacă respectă poruncile Creatorului, Creatorul îl va recompensa: va avea viaţă lungă, bogăţie şi lumea care vine. Şi dacă nu respectă, va fi pedepsit pentru că nu vrea să respecte poruncile Creatorului.

Totuşi, ar trebui să facem două judecăţi în recompensă şi pedeapsă: 1) Aşa cum spune Maimonides; 2) Este recompensă şi pedeapsă din cauza plăcerilor Torei şi Mitzvot. Aceste chestiuni, de asemenea, nu pot fi arătate studenţilor începători, celor mici şi femeilor.

2. Al doilea discernământ în Lo Lishma, aşa cum spune Tosfot, este că studiază Tora pentru a fi respectat. Acesta este mai rău decât primul discernământ pe care îl menţionează Maimonides, deoarece aici el nu-i cere Creatorului să-i plătească recompensa, şi de aceea lucrează el. Dimpotrivă, vrea ca oamenii să îl respecte – fie cu bogăţie sau onoare – şi acesta este motivul care îl face să se dedice implicării în Tora şi Mitzvot. Putem spune că apare ca şi cum el ar respecta Tora şi Mitzvot deoarece oamenii îl constrâng, deoarece, altfel oamenii nu l-ar recompensa, şi nu deoarece Creatorul a poruncit să se respecte Tora şi Mitzvot. Totuşi, aceasta, de asemenea, cade sub Lo Lishma care duce la Lishma.

Al treilea discernământ este aşa cum a spus Tosfot, “Cineva care studiază Tora pentru a-şi enerva prietenii.” Aceasta este mai rău decât discernămintele anterioare în Lo Lishma. Se spune despre aceasta, “Oricine se angajează în Tora în Lo Lishma, ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut.”

Să explicăm ce este Lishma, şi cele cinci discernăminte în Lo Lishma şi haideţi să începem de jos în sus.

Lo Lishma pentru a-şi enerva prietenii este cea mai rea. Este aşa, încât înţelepţii noştri au spus că acela ce merge pe această cale “ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut.”Ar trebui să înţelegem de ce “pentru a enerva” este mai rău decât cineva care studiază “pentru a fi respectat.” În definitiv, el studiază pentru creaturi şi nu pentru Creator, similar cu pentru a enerva, care este pentru creaturi.

Ar trebui să explicăm diferenţa dintre ele. Se ştie că ni s-a dat porunca , “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.” Rabbi Akiva a spus despre aceasta că este marea regulă a Torei. Este prezentată în cartea , Dăruirea Torei, că aceasta este tranziţia ieşirii din dragostea de sine pentru dragostea pentru ceilalţi, care este dragostea de prieteni şi dragostea de Creator. Aceasta înseamnă că este imposibil să lucrezi în Lishma înainte să ieşi din dragostea de sine.

De aceea, ar trebui să facem două judecăţi în ceea ce priveşte dragostea pentru ceilalţi: 1) când are dragoste pentru ceilalţi; 2) când nu are dragoste pentru ceilalţi. Dar mai este o a treia distincţie care este ura faţă de ceilalţi. Cu alte cuvinte, face lucruri pentru a-i răni pe ceilalţi. Aceasta se numeşte, “Cineva care primeşte onoare pentru dizgraţia prietenului său.” Cu alte cuvinte, se bucură când prietenul său este în dizgraţie şi nelinişte, şi primeşte plăcere din aceasta. Acea persoană este considerată că se angajează în ura faţă de ceilalţi.

Cu aceasta, putem face diferenţa între unul care studiază pentru a fi respectat şi cineva care studiază pentru a enerva. Scopul este de a ajunge la Lishma şi ni se de sfatul prin care să ajungem la Lishma – prin dragostea pentru ceilalţi. De aceea, deşi cineva care studiază pentru a fi respectat nu se angajează în dragostea pentru ceilalţi, totuşi, nu acţionează către ura faţă de oameni, deoarece cei ce îl respectă se bucură de el, şi de aceea îl respectă. Aşadar, încă are o şansă de a ajunge la Lishma, pur şi simplu din cauză că se angajează, deoarece angajarea în Tora şi Mitzvot îi aduce un spirit al purităţii deci va fi capabil să urce nivelele şi să atingă dragostea pentru ceilalţi şi dragostea pentru Creator.

De aceea, se spune despre aceasta, “De la Lo Lishma ajunge la Lishma.” Dar cineva care studiază pentru a enerva, care este un act ce îl aduce la ură faţă de ceilalţi, totuşi, în continuare doreşte să fie onorat cu dizgraţia prietenilor lui, cu siguranţă nu va ajunge la dragostea pentru Creator, pentru că acţiunile sale îl împiedică să iasă din dragostea de sine. Aşadar, cum va ieşi el din dragostea de sine şi cum va ajunge la dragostea pentru Creator?

Şi totuşi, mai este un discernământ de făcut în Lo Lishma: prin constrângere, aşa cum este scris în Articolul Nr. 19,1986/87. De exemplu, dacă o persoană lucrează pentru o persoană ortodoxă, şi primeşte un salariu bun de la ea, şi angajatorul îi spune, “Vreau ca tu să ţii Tora şi Mitzvot. Altfel nu vreau să lucrezi pentru mine.”

El vine acasă şi îi spune soţiei că angajatorul vrea să îl concedieze. Soţia lui spune, “Ce înseamnă asta să respecţi Tora şi Mitzvot pentru că ai un angajator ortodox? Noi nu credem în asta. Ne vom vinde noi conştiinţa pe bani?” Dar când îi spune soţiei, “Am fost la alte câteva locuri şi este foarte greu să găseşti un loc de muncă zilele astea, şi dacă nu o să acceptăm condiţiile angajatorului vom muri de foame.”

“De aceea,” spune soţul, “Nu ar trebui să ne sacrificăm pentru conştiinţa noastră, dar noi ştim adevărul, că nu credem în Tora şi Mitzvot. În schimb, vom ţine Tora şi Mitzvot nu pentru că ne-a spus Creatorul să ţinem Tora şi Mitzvot, ci pentru că patronul fabricii ne-a instruit şi de aceea respectăm Tora şi Mitzvot. Nu trebuie să credem în angajator. Şi ce dacă ţinem Tora şi Mitzvot? Actul nu ne condamnă conştiinţa sau să ne facă să credem dintr-odată. Rămânem necredincioşi în Creator chiar şi când facem aceste fapte.

La suprafaţă, ce fel de importanţă este acolo, la o asemenea Tora şi Mitzvot, când el spune în mod precis, că după părerea sa, el rămâne la fel ca ceilalţi laici? Care este valoarea unor asemenea fapte conform minţii noastre?

Totuşi, din perspectiva legii (legii religioase), noi trebuie să îl forţăm chiar dacă zice că nu vrea. Înseamnă că prin asta, el ţine în continuare poruncile Creatorului, dar se numeşte Lo Lishma. Este aşa cum a scris Maimonides (Hilchot Deot, Capitolul 6), “Dar în chestiunea Sanctităţii, dacă nu se căieşte în secret, el este făcut de ruşine în public, şi este considerat cel blestemat până se reformează.”

Aceasta înseamnă că chiar şi această manieră este denumită Lo Lishma, deoarece de la acea Lo Lishma, cineva, de asemenea, ajunge la Lishma, mai mult decât cineva care studiază pentru a enerva – despre care înţelepţii noştri spun, “El era mai bine să nu se fi născut.” Şi aici ar trebui să interpretăm că respectând Tora şi Mitzvot în Lo Lishma, nu face ceva împotriva dragostei de prieteni. Ci, din contră, el oferă plăcere celorlalţi. Aceasta este, ortodoxul care vede că acum a ajuns să ţină Tora şi Mitzvot, nu se uită la motiv, ci la act. Aşadar, le face plăcere. Dar cineva care studiază pentru a enerva, acţionează contrar cu ceea ce cineva trebuie să facă.

Prin asta, am explicat diferenţa între cineva care studiază pentru a enerva, care este cel mai rău, şi unul care lucrează forţat, care este forţat să muncească de alţii, care este Lo Lishma şi stă deasupra unuia care studiază pentru a enerva. Şi, deşi, este dificil să spunem aşa, el respectă Tora şi Mitzvot din voinţa sa, şi nu fiind obligat, dar această dorinţă este de a enerva, care este numai un gând şi nu o acţiune. Dar de ce, cineva care respectă Tora şi Mitzvot din obligaţie, care este presat de public, este mai bun decât cineva care studiază pentru a enerva, dacă actele nu sunt din propria sa alegere?

Poate ar trebui să spunem că, oricum, prin fapta pe care o face, chiar dacă forţat, actul în sine are puterea de a-i aduce voie bună şi un gând bun, aşa cum înţelepţii noştri au spus despre versetul , “Îl vom oferi la voia sa înaintea Domnului.” Şi ei au spus (Arachim 21), “Îl vom oferi” implică faptul că este forţat şi poţi spune că este împotriva dorinţei lui. Talmudul spune că este din voia sa. Cum este el forţat? Până ce spune ‘vreau.’ Din acest motiv, putem spune că el este mai important decât cineva care studiază pentru a enerva.

Totuşi, ar trebui să întrebăm, „La sfârşit de zi, face întreg actul, dar crede că prin asta va primi onoare din a arăta că el ştie şi ceilalţi nu. De ce este atât de dificil a atinge scopul denumit Lishma prin Lo Lishma care este pentru a enerva, până în punctul în care ei spun că ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut?”

Ar trebui să spunem că cel care studiază pentru a enerva trebuie să fie complet scufundat în Tora şi probabil se crede un om complet în Tora. Dacă este aşa, nu se va gândi niciodată la chestiunea Lishma deoarece vede că el studiază Tora mai mult decât prietenii săi, care nu petrec atâtea ore, şi nici cu atâta merit. Şi el se observă, că face eforturi mai mari în Tora decât prietenii studiind atent, pentru a şti înţelesul corect care trebuie priceput în Tora. Şi nu studiază superficial precum alţii, ci forţându-şi creierul. Aşadar, cum se poate gândi că lui îi lipseşte? El nu poate ajunge la recunoaşterea răului, să ştie că ar trebui să ajungă la Lishma. Din acest motiv, el este damnat. De aceea ei scriu despre el, „Ar fi fost mai bine dacă nu s-ar fi născut.”

Şi cel mai important la Lo Lishma este că aduce la Lishma. Este aşa cum a spus Maimonides, „Să primească recompensă şi să nu fie pedepsit.” Lo Lishma despre care vorbeşte Tosfot, care este pentru a fi respectat, face lucrurile pentru ca oamenii să îl vadă şi să îl aprecieze. Aşadar, este ca şi cum ar ţine poruncile oamenilor, că lucrează pentru ei şi că oamenii îi vor plăti o recompensă.

Dar cineva care lucrează cu intenţia recompensei şi pedepsei, lucrează pentru Creator, cu excepţia că vrea să-i fie plătită recompensa de Creatorul pentru munca sa în Tora şi Mitzvot. Nu vrea ca oamenii să-i plătească recompensa deoarece nu lucrează pentru ca recompensa să-i fie plătită de oameni. Dimpotrivă, el lucrează şi respectă Tora şi Mitzvot deoarece Creatorul  a dat Tora şi Mitzvot pentru a fi respectate. Şi prin asta, vom primi recompensă pentru munca noastră în Tora şi Mitzvot.

De aceea, acesta este cu siguranţă un nivel mai înalt decât cel despre care Tosfot vorbeşte, Lo Lishma pentru a fi respectat. Aceasta este pentru că lucrează pentru ca oamneii să îl respecte, dar în recompensă şi pedeapsă, el lucrează pentru Creator, care este denumită Lishma, însemnând pentru Creator, cu excepţia că totuşi vrea recompensă pentru munca sa, şi de aceea nu este încă considerat  „cu adevărat Lishma.”

Totuşi, ar trebui să notăm încă un discernământ care este denumit Lo Lishma, precum Maimonides spune, deşi recompensa şi pedeapsa sunt de o altă formă. În mod normal, înţelegem recompensa şi pedeapsa ca fiind îmbrăcate în haine corporale, precum mâncatul, băutul, etc… Zoharul spune că abilitatea noastră de a ne bucura de dorinţele corporale este numai o mică lumină, din ceea ce a căzut din lumea spargerii, spargerea bucăţilor sfinte în Klipot (carapace), şi aceasta este toată plăcerea care este în ele. Şi întreaga lume urmăreşte aceste plăceri. Când se scrie că majoritatea luminii este îmbrăcată în Tora şi Mitzvot, acesta este genul de recompensă şi pedeapsă pe care şi-o doreşte.

Şi noi ar trebui să acordăm mereu atenţie, în timp ce vorbim cu cineva despre respectarea Torei şi Mitzvot, ar trebui mai întâi să ne gândim care motiv este potrivit pentru acea persoană. Fiecare are propiul său lucru care îl interesează, un motiv pentru care vede că se merită să respecte Tora şi Mitzvot, deoarece prin asta, va primi ceva care merită un mare efort şi muncă. Şi va fi dispus să dea orice pentru a obţine ceea ce vede că merită pentru el.

Din acest motiv, ar trebui să-i spunem mereu unei persoane ceea ce este important pentru ea la un nivel la care să se merite să dea tot ceea ce i se cere. Altfel, fără a oferi un motiv care să o facă să vadă profitabilitatea, nu va auzi ceea ce i se spune. Omul se mulţumeşte cu ceea ce are şi este greu să schimbe obiceiuri, numai dacă câştigă din asta ceva care este suficient de important pentru a-i da energie să-şi schimbe căile şi să înceapă să muncească diferit faţă de cum este obişnuit.

De aceea, sunt cinci discernăminte în Lo Lishma înaintea noastră:

1. Prin obligaţie;
2. Cineva care studiază pentru a enerva;
3. Cineva care studiază pentru a fi respectat, aşa cum este menţionat în cuvintele din Tosfot;
4. Pentru recompesă şi pedeapsă aşa cum spune Maimonides;
5. Recompensă şi pedeapsă din lucruri necorporale, care este ceva ce toată lumea înţelege. Dar el doreşte recompensă şi pedeapsă pentru plăcerile spirituale, aşa cum este scris în „Introducerea la cartea Zohar” (Paragraf 31), „Şi ultimul nivel este această diviziune,” în Lo Lishma, „Este că el se îndrăgosteşte pasional de Creator, aşa cum cineva cade pentru dragostea corporală, până când obiectul pasiunii rămâne în faţa ochilor săi toată ziua şi toată noaptea, aşa cum spune poetul, ‘când mi-L amintesc, El nu mă lasă să dorm.’”

Dar cu cel de-al cincilea discernământ în Lo Lishma, nu-i putem spune unei persoane să înceapă în această Lo Lishma, deoarece nu orice persoană o poate înţelege, adică să creadă că este plăcere în lumina care este îmbrăcată în Tora şi Mitzvot, mai mult decât cineva se poate bucura de plăcerea ce este îmbrăcată în plăcerile corporale. Aceasta este astfel, dacă  lumina plăcerii care este îmbrăcată în Tora şi Mitzvot va fi imediat aparentă, s-ar numi “Providenţă deschisă.” În acea stare, ar fi imposibil pentru o persoană să lucreze Lishma deoarece plăcerea pe care ar simţi-o în Tora şi Mitzvot l-ar forţa să facă totul şi nu pentru că a poruncit Creatorul să fie respectate.

Este aşa cum spune în “Introducere la Studiul celor zece Sefirot” (Paragraf  43), “Dacă, de exemplu, Creatorul ar fi stabilit deschis Providenţa cu creaturile Sale,  de exemplu, cineva care ar mănânca o mâncare interzisă s-ar îneca imediat, şi cineva care ar îndeplini o poruncă ar simți plăceri minunate în aceasta, similare cu cele mai mari plăceri din lumea corporală. Apoi, ce smintit s-ar gândi măcar să guste din lucrurile interzise, ştiind că şi-ar pierde imediat viaţa din cauza asta? …De asemenea, ce smintit ar neglija vreo poruncă şi nu ar face-o pe cât de repede posibil, precum unul care nu se poate abţine de la o mare plăcere corporală care i-a venit la îndemână, fără să o primească cât de repede poate?”

Prin urmare, atunci, nu ar fi nicio posibilitate de a alege, deoarece marile plăceri care sunt îmbrăcate în Tora şi Mitzvot sunt mari lumini. De aceea, această plăcere este ascunsă. Dimpotrivă, în corporalitate, plăcerea în fiecare act este descoperită, ceea ce ne face să tânjim după orice loc în care vedem că este plăcere. Şi corpul nu îţi spune dacă este interzisă sau permisă. Din această cauză, este chestiunea alegerii şi chestiunea recompensei şi a pedepsei.

Prin urmare atunci când vorbim cu cineva despre povara Torei şi a Mitzvot, trebuie să considerăm despre ce fel de Lo Lishma îi vorbim, deoarece, aşa cum este spus mai sus, fiecăruia trebuie să i se dea Lo Lishma care se potriveşte caracterului său, astfel încât el va vedea că în această Lo Lishma se merită să ia asupra sa Tora şi Mitzvot. De exemplu, primul discernământ (prin constrângere), este potrivit pentru toţi. Cu alte cuvinte, dacă cineva poate să-l forţeze pe altul, obligându-l, nu e nicio diferenţă dacă acela înţelege sau nu. În orice caz, se numeşte “constrângere,” însemnând că cineva o poate face chiar dacă înţelege sută la sută că are dreptate, dar nu are posibilitate de a alege. Aceasta se numeşte “constrângere.” Dar cu celelalte forme de Lo Lishma, fiecare are un alt caracter, şi este imposibil a spune care dintre ele este acceptabilă.

Putem înţelege celelalte trei forme de Lo Lishma 1) pentru a enerva, 2) pentru a fi respectat, şi 3) pentru a primi recompense şi a se feri de pedepse corporale. Totuşi, fiecare persoană are o natură, aşadar, trebuie să fii foarte atent pentru a ştii ce tip de Lo Lishma să-i spui, adică pentru care Lo Lishma va vedea el că merită să se ostenească.

Dar cu al cincelea tip de Lo Lishma, a dori dragostea de Creatorului deoarece simte plăcere în Tora şi Mitzvot, aceasta, noi nu o putem înţelege pentru că depinde de sentiment. Şi înainte ca o persoană să înceapă să guste, nu are niciun rost să începem să vorbim cu ea. De aceea se numeşte “Forma finală de Lo Lishma,” însemnând că apoi persoana intră în nivelul Lishma.

Totuşi, noi trebuie să înţelegem că dacă o persoană ajunge la nivelul la care tânjeşte după Tora şi Mitzvot în măsura în care s-a spus mai sus, “când îmi amintesc de El, El nu mă lasă să dorm,” de ce aceasta este se consideră în continuare Lo Lishma? Într-adevăr, este deoarece plăcerea în Tora şi Mitzvot este ceea ce îl obligă să respecte Tora şi Mitzvot. Lishma înseamnă că măreţia Creatorului, deoarece El este măreţ şi conduce, îl determină să respecte Tora şi Mitzvot. Aşadar, nu este plăcerea ceea ce îl determină, ci Creatorul este motivul pentru care el respectă Tora şi Mitzvot.

Această judecată a Lishma este descrisă în “Introducerea la cartea Zohar” (Paragraf 32), “Munca în Tora şi Mitzvot Lishma, pentru a dărui şi nu pentru a primi recompensă şi el va deveni capabil pentru a primi cele cinci părţi ale sufletului denumite NRNHY.”

Totuşi, conform regulii că omul este o lume mică, compusă din şaptezeci de naţiuni, omul este compus şi din Israel, de asemenea. Aşadar, spunem că sunt cinci discernăminte în Lo Lishma, că sunt oameni care aparţin unui anume tip de Lo Lishma, dar ar trebui, de asemenea, să spunem că toate aceste tipuri de Lo Lishma există în interioarul unei persoane, dar vin câte una pe rând. Uneori, aceea, “pentru a enerva,” acţionează într-o persoană. Uneori, ea lucrează cu Lo Lishma pentru a fi respectată, şi uneori foloseşte Lo Lishma prin constrângere, precum Maimonides a spus, “El este făcut de ruşine şi de ocară în public, şi este blestemat până se reformează.”

Cu alte cuvinte, când omul vine să se roage la sinagogă sau vine să studieze Tora pentru ca prietenii să nu-l dispreţuiască în inimile lor deşi nimeni nu-i va spune, “De ce nu vii la lecţiile de Tora la Sinagogă?” Dar el va şti că, cu siguranţă cu toţii îl privesc ca pe un inferior. Aşadar, necinstea pe care o va simţi îl face să vină la sinagogă. Prin urmare cauza Lo Lishma care îl forţează este constrângerea aşa cum a spus Maimonides.

Este mai uşor să se folosească această Lo Lishma ca o Lo Lishma eficientă, deoarece Lo Lishma  care este conectată cu suferinţa – necinstea – îi dă mai multă energie pentru a depăşi obstructiile pe care le are. De aceea, în perioada în care o persoană este în cel mai de jos declin, Lo Lishma ruşinii încă poate acţiona în ea. Se consideră constrângere din cauză că ruşinea – care este suferinţă – îl forţează să facă lucruri, chiar dacă corpul lui nu este de acord.

Şi uneori o persoană se întăreşte cu Lo Lishma recomepensei şi pedepsei, aşa cum Maimonides a spus. Şi uneori găseşte recompensă şi pedeapsă în a găsi înţeles în muncă, în timp ce dacă nu respectă Tora şi Mitzvot, îi lipseşte înţelesul, şi aceasta este Lo Lishma finală.

Recompensa şi pedeapsa plăcerii în muncă: când se angajează în Tora şi Mitzvot, el simte plăcere. Şi dacă nu respectă Tora şi Mitzvot, el suferă. Este precum o persoană care simte gustul mesei şi acesta este motivul pentru care se duce la masă, deoarece vrea plăcerea mâncării. Prin urmare plăcerea mâncării este cauza pentru care se duce la masă.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Care este fundamentul pe care se construieşte Kduşa (Sfinţenia)

Articol Nr. 16, 1987-88

Când se construieşte o clădire în lumea fizică, vedem că oricine vrea să construiască mai întâi trebuie să sape fundaţia, şi pe fundaţie construieşte clădirea. La săparea fundaţiei vedem că trebuie să ne hotărâm dacă vom construi o clădire cu un etaj – acesta fiind parterul – sau o clădire cu mai multe etaje. Astfel săparea fundaţiei în pământ trebuie să fie conform înălţimii clădirii. Fundaţia nu este săpată dintr-o dată. Dimpotrivă, fundaţia este adâncită şi apoi se poate construi o clădire mai mare.

Aceeaşi ordine se aplică în spiritualitate. Când o persoană doreşte să construiască o clădire de un etaj, nu are nevoie să sape foarte adânc. Sapă numai puţin şi apoi poate să-şi construiască clădirea în respectarea Torei şi a Mitzvot (porunci). Şi ce înseamnă a săpa în spiritualitate? Este o deficienţă, atunci când o deficienţă este săpată în inimă, din moment ce inima este denumită „dorinţă,” inima este denumită Malchut, şi o inimă este denumită „pământ” sau „sol.”

Precum în lumea fizică sapi o deficienţă în pământ. Cu alte cuvinte, înainte să ne apucăm să construim clădirea, mai întâi trebuie să săpăm în pământ, adică să scoatem afară tot ce este în locul de săpat. Odată ce locul în care vrem să săpăm este gol, începem să construim. Dacă locul este plin de pământ nu trebuie să construim pe el, deoarece clădirea va cădea.

De asemenea, în spiritualitate trebuie să săpăm în pământ, adică în inimă, şi să scoatem praful din inimă afară, şi apoi inima rămâne goală, fără nimic să o umple. Atunci începe timpul construirii. Rezultă că atunci când inima este umplută de lucruri pământeşti, este imposibil să construieşti vreo construcţie pe acel teren deoarece întreaga clădire se va prăbuşi, deoarece nimic nu este îndreptăţit să existe dacă nu este o nevoie pentru el.

Dimpotrivă, numai acolo unde este o nevoie, şi se simte lipsa de a nu avea ceea ce tânjeşte să aibă, atunci când îl obţine, acel lucru este îndreptăţit să existe, deoarece este o nevoie de el. Şi atunci ştie – măsura importanţei este proporţională cu măsura nevoii, şi el ştie cum să aibă grijă de clădire astfel încât duşmanii săi să nu o ruineze.

Aici începe problema săpării fundaţiei, adică adâncimea săpăturii în pământ depinde de înălţimea construcţiei pe care o persoană intenţionează să o construiască. Uneori o persoană spune că este mulţumit cu o clădire cu parter. Cu alte cuvinte, doreşte să respecte Tora şi Mitzvot prin care să fie răsplătit cu o clădire care este la nivelul zero, însemnând nu departe de pământ.

Așadar, doreşte să rămână în deşertăciunea lumească, care este considerată vase de primire, adică răsplata în care vrea să trăiască. La fel ca atunci când se construieşte o construcţie pentru locuit, răsplata se consideră clădirea în care trăieşte. Astfel, este ştiut că o persoană vrea să trăiască numai prin recompensă şi recompensa înseamnă că primeşte mulţumire şi plăcere în schimbul muncii sale, şi aceasta este viaţa unei persoane, că un om vrea să trăiască numai pentru mulţumire şi plăcere.

Ordinea muncii în Tora şi Mitzvot începe cu Lo Lishma (nu pentru numele Ei), aşa cum este scris în Zohar „Unii ţin Tora şi Mitzvot ca să fie răsplătiţi în lumea asta, şi alţii lucrează în Tora şi Mitzvot pentru lumea următoare.” Totuşi, răsplata sa este numai ceea ce primeşte în vasele de primire pentru sine ceea ce se consideră deşertăciune lumească. Această categorie este denumită „oameni ai pământului,” adică nu se mişcă de pe pământ, care este denumită „dorinţa de a primi.”

Este aşa cum a spus Maimonides (Hilchot Teshuva (Legile Ispăşirii) Capitolul 10), „Când sunt învăţaţi cei mici, femeile, şi oameni ai pământului, sunt învăţaţi să lucreze prin frică şi ca să fie răsplătiţi.”

Aceasta nu este aşa cu cel ce este un discipol înţelept, conform cu ce a spus Baal HaSulam, că un discipol înţelept este acela ce studiază calităţile celui Înţelept, şi Creatorul este denumit „Înţelept.” De aceea, unul ce merge pe calea dăruirii este considerat că învaţă de la cel înţelept. De aceea, este denumit „un discipol înţelept”.

Prin urmare, acei oameni care se implică în Tora şi Mitzvot ca să fie răsplătiţi cu o clădire denumită „răsplata acestei lumi sau răsplata lumii care vine pentru propriul beneficiu” sunt denumiţi „oameni ai pământului.” Aceasta se consideră că doreşte să construiască numai parterul. Astfel, nu este necesar să sape o fundaţie adâncă, adică să sape în fiecare zi ca să facă săpătura adâncă. În schimb, el sapă o dată şi săpătura este suficientă pentru el.

Cu alte cuvinte, când înţelege că are o nevoie şi o dorinţă să respecte Tora şi Mitzvot pentru a fi răsplătit, când înţelege acea deficienţă, acea raţiune, el poate deja să obţină construirea recompensei. Se întâmplă astfel pentru că atâta timp cât o persoană nu vrea să depăşească iubirea de sine, corpul nu rezistă la Tora Şi Mitzvot. De aceea, nu are nevoie să sape în fiecare zi, adică nu are nevoie să caute o nevoie şi o dorinţă să se angajeze în Tora şi Mitzvot deoarece corpul nu rezistă nevoii sale, fiindcă înţelege că merită să lucreze pentru propriul său beneficiu.

Aceasta se consideră că săpătura sa nu trebuie să fie prea adâncă. Dimpotrivă,  nevoia de a înţelege că este bine să se angajeze în Tora şi Mitzvot este suficientă să îl motiveze pentru muncă. Prin urmare, săpătura pe care a făcut-o o dată rămâne permanent cu el şi poate să continue munca. Astfel, săpătura sa nu trebuie să fie adâncă.

Totuşi, dacă doreşte să construiască o clădire cu mai multe etaje, adică să fie răsplătit cu Neshama (suflet) care este format din NRNHY, poate fi răsplătit specific dacă intenţia lui este pentru a dărui, încât toate gândurile şi dorinţele sunt pentru Creator şi nu pentru pentru sine. În acest fel, când doreşte să creeze o fundaţie, să construiască o asemenea clădire, săparea fundaţiei – însemnând nevoia pentru ea – nu se face dintr-o dată.

Aceasta este aşa deoarece după ce o persoană lucrează cu sine şi îşi lasă corpul să înţeleagă că merită să lucreze pentru a dărui, această săpătură nu vine uşor la el. În timp ce sapă, ea dă de pietre, în care este greu să facă gaură. Este greu să faci chiar şi o gaură mică în piatră.

Cu alte cuvinte, când îşi doreşte să înţeleagă – când simte o dorinţă mare, când vede că nu poate să facă nimic cu scopul de a dărui şi îi cere Creatorului să îi dea ceea ce vrea, adică să îi dea lumina Torei care îl corectează – în timp ce sapă, dă de o piatră mare.

Cu alte cuvinte, un gând ajunge la el, că vrea să înţeleagă de ce are nevoie să lucreze pentru Creator şi nu pentru el însuşi. În definitiv, se ştie că „Viaţa ta şi viaţa prietenilor tăi – viaţa ta vine prima.” Şi nu are nimic de răspuns acelei percepţii. Astfel, face o pauză din săpat pentru că în acea piatră este prea greu să facă o gaură.

Din acest motiv, are nevoie de un instrument valoros cu care este posibil să spargă piatra. Acel instrument este denumit credinţă deasupra raţiunii şi numai acel instrument poate sparge piatra, care este denumită „raţiune exterioară,” însemnând că această raţiune este în afara Kedusha (sfinţenie) deoarece serveşte Kedusha doar ca un înveliş ce precede fructul.

Astfel, deoarece numai cu credinţă deasupra raţiunii este posibil să fie spartă piatra, este o chestiune de ascensiune şi coborâre aici, deoarece cineva nu este capabil în permanenţă să meargă deasupra raţiunii. Prin urmare, toată săpătura sa şi găsirea unei deficienţe pentru a-i cere Creatorului să-i dea putere să meargă pe calea dăruirii a fost pecetluită din nou de piatră.

Ca rezultat, el trebuie să sape încă o dată, în mod repetat. Şi de fiecare dată când începe să scoată afară pământul, în mijlocul săpatului găseşte din nou o piatră. Şi din nou începe să pună întrebări raţionale. Şi din nou, învinge folosind credinţa deasupra raţiunii. Şi încă o dată obţine un loc gol şi începe să se roage la Creator să îl aducă mai aproape de munca Sa, însemnând să facă munca Creatorului pentru Creator, şi nu pentru el însuşi.

Şi din moment ce întreaga sa construcţie este construită deasupra raţiunii, săpătura este astupată din nou, adică nevoia dispare din nou şi nu are nimic de întrebat; aceasta înseamnă că nu are nevoie de Creator să îl aducă mai aproape. Astfel, trebuie să înceapă să sape din nou, adică să lucreze pentru a găsi o deficienţă aşa încât să aibă o bază pe care să-i poată cere Creatorului să-i construiască clădirea.

În această săpătură, observăm că atunci când săpăm în pământ, găsim praf şi pietre. Praful este numit „inimă”, adică voinţa de a primi pentru sine. Aceasta nu este aşa de grea deoarece cu eforturi mari, cineva poate să scoată praful din pământ. Dar când găseşte pietre în mijlocul săpăturii, când raţiunea începe să pună întrebări, atunci are nevoie de mila cerului ca să primească putere să înfrângă deasupra raţiunii.

De aceea, este o muncă enormă la fundaţie deoarece săpătura nu se termină într-o zi. Dimpotrivă, imediat după săpat vin pietrele şi cad în mintea sa, adică primeşte gânduri străine. Adică, după ce a răzbit deja deasupra raţiunii, pentru un timp nu o poate menţine ci suferă încă un declin şi trebuie să o ia de la început. Totuşi, trebuie să creadă că nicio muncă nu se pierde. Din contră, totul rămâne dar este o corecţie a nu vedea ceea ce a făcut deja.

De aceea, se consideră că în fiecare zi când o persoană sapă fundaţia, ea sapă în adâncul pământului şi nu se întoarce să lucreze la ce a lucrat deja ieri. Dar progresul este în adâncire şi măsura adâncirii săpăturii este atunci când primeşte o nevoie adevărată pentru ca ajutorul Creatorului să îl ajute să aibă dorinţa de a lucra pentru a dărui.

„Fiecare bănuţ se acumulează într-un mare cont.” Într-un final, din întreaga săpătură, ajunge la o aşa adâncime peste care este posibil să se construiască o clădire, ajunge să merite să fie recompensat cu NRNHY al Neshama, cu care cineva ar trebui recompensat.

Înţelegem construcţia Kedusha (sfinţenie) din două puncte de vedere: 1) Kli (vas), şi 2) Lumină.

Un Kli înseamnă că este dată de Creator o dorinţă şi o poftă de a dărui către Creator.

„Lumină” înseamnă că odată ce el are dorinţa de a dărui, care este denumită Dvekut (adeziune), el primeşte un nivel de Neshama, până când este recompensat cu NRNHY. Este scris în „Introducere la studiul celor zece Sefirot” (Item 133) „Aşa este în munca celui cu totul drept, că alegerea ce apare în timpul ascunderii feţei cu siguranţă nu se mai aplică odată ce s-a deschis uşa pentru a dobândi Providenţa deschisă. În schimb, ei încep cu partea primară a muncii Lui – în descoperirea feţei. În acel moment, el începe să progreseze multe grade, aşa cum este scris, ‘drepţii merg din putere în putere.’ Această muncă îi califică pentru voinţa Creatorului, că gândul Său al creaţiei va fi realizat în ei: să-şi încânte creaturile.”

Acum se poate vedea că este un grad de a fi răsplătit cu Dvekut cu Creatorul, adică să obţină nivelul de a vrea să dăruiască. După aceasta, este ordinea de a fi răsplătit cu lumină, care este denumită NRNHY, care reprezintă niveluri în descoperirea luminii.

Conform celor spuse mai sus, putem interpreta  ce este scris (Gen 26:15), „Şi toate fântânile pe care servitorul tatălui său le-a săpat în zilele tatălui său Abraham, Filistenii le-au astupat. … Şi Isaac a săpat din nou puţurile de apă ce fuseseră săpate în zilele tatălui său Abraham, şi Filistenii le-au oprit. Şi servitorii lui Isaac au săpat … Şi păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac, spunând ‘apa e a noastră!’ … şi au săpat altă fântână şi s-au certat şi pentru ea; şi (el) a săpat altă fântână, şi nu s-au certat pentru ea ; şi el a numit-o Rehovot, pentru că ‘În cele din urmă Domnul a făcut loc pentru noi şi vom fi rodnici în glie.’ Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”

Săpătura ce au făcut-o a fost pentru a găsi o deficienţă şi o nevoie pentru salvarea Creatorului; aceasta a fost pentru Kli, însemnând să îi ceară Creatorului să le dea nevoia de a dărui. Şi ei văd că nu o pot face deoarece corpul îi rezistă prin propria natură, deoarece este născut numai cu dorinţa de a primi.

Totuşi, şi în aceasta, sunt două discernăminte de făcut: 1) Atunci când se roagă Creatorului să îi dea puterea să îşi învingă dorinţa de a primi şi să lucreze pentru a dărui, şi el doreşte să îi dea Creatorul această putere. 2) Uneori, cineva nu-i poate cere Creatorului să îi dea dorinţa de a dărui deoarece şi corpul rezistă rugăciunii. Corpului îi este teamă că l-ar putea ajuta Creatorul şi ar putea pierde dorinţa de a primi. Rezultă că el trebuie să se roage să-i dea Creatorul puterea să îşi învingă corpul şi că va avea forţa să se roage la Creator pentru ajutorul de a răzbi dorinţa de a primi şi de a lucra pentru a dărui.

Prin urmare, se roagă, şi care este cererea lui? Este de a fi capabil să se roage. Aceasta este denumită “o rugăciune pentru rugăciune.” Se spune că îl va ajuta Creatorul cu Kliul, adică să înţeleagă că ceea ce îi trebuie este puterea de a dărui. Reiese că Creatorul îl ajută şi îi dă o dorinţă de a vrea să înţeleagă că ceea ce îi trebuie oricărui om este dorinţa de a dărui în minte şi în inimă.

Apoi, când el are nevoia şi doreşte să lucreze pentru a dărui, dar nu poate, Creatorul îi dă lumina, adică lumina ce vine pentru corectarea Kliului, să fie capabil să lucreze pentru a dărui. Şi acea lumină este denumită Kli, aşa cum este ştiut că lumina este denumită după acţiune. Şi deoarece lumina îi dă dorinţa, care este denumită Kli, se spune că îi dă Creatorul vasul de dăruire. Aceasta este denumită “fundaţia” şi pe o asemenea fundaţie se poate construi o clădire multietajată. Cu alte cuvinte, odată ce a obţinut fundaţia, care este vasul de dăruire, începe să fie recompensat cu un nivel complet de NRNHY în sufletul său.

Totuşi, în ceea ce-i priveşte pe Filisteni care au astupat fântânile pe care servitorii tatălui său le-au săpat în zilele lui Abraham, trebuie interpretat în muncă. Abraham este discernământul Hesed (milă, bunăvoinţă). Servitorii lui Abraham sunt cei ce urmează calea Hesed, însemnând aceia ce doresc să meargă pe calea dăruirii, care este denumită Hesed. Ei au săpat această deficienţă pentru ei înşişi, adică nevoia pentru vase de dăruire. Dar atât cât săpau pentru a găsi deficienţe, deficienţele lor erau astupate şi trebuia să ia mereu munca de la capăt, să sape din nou, în mod repetat.

Acum putem interpreta disputa dintre păstorii lui Gerar şi păstorii lui Isaac, aşa cum este scris “Şi servitorii lui Isaac au săpat… Şi păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac… Aşa că a el numit fântâna Oshek, deoarece ei Hitashku (s-au certat) cu el. Şi au săpat altă fântână, şi s-au certat şi pe aceasta; şi el a denumit-o Sitnah (Ebraică: duşmănie). Şi el a săpat încă o fântână şi nu s-au certat pentru ea şi el a denumit-o Rehovot… Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”

Trebuie să pricepem înţelesul  “păstorilor lui” în spiritualitate şi diferenţa între “Păstorii lui Gerar” şi “Păstorii lui Isaac” în muncă, cât şi de ce a fost o ceartă pentru săparea primelor două fântâni şi pentru a treia nu a fost, aşa cum este scris “Şi nu s-au certat pentru ea.”

Este ştiut că cineva nu poate trăi fără povizii. “Provizii” se consideră ceea ce ţine pe cineva în viaţă şi despre care se spune “pentru asta merită să trăieşti.” Cu siguranţă, sunt multe grade ale proviziilor omului. Unii sunt mulţumiţi cu puţin, adică dacă cineva are mâncarea cu care se mulţumesc animalele, spune “Asta este suficient pentru mine şi pentru asemenea provizii merită să trăieşti.” În comparaţie cu proviziile altora, se consideră că s-ar mulţumi cu puţin.

Şi unii spun că se mulţumesc cu asemenea satisfacţii ce sunt suficiente pentru copii mici. Aceasta este un plus faţă de animale deoarece ei sunt interesaţi de: a se juca de-a v-aţi ascunselea, cu jucăriile, şi se mulţumesc cu aceasta. Ei spun “Ceea ce ne place nu trebuie să fie real. Chiar dacă este o minciună putem în continuare să ne găsim proviziile acolo.” Dimpotrivă, lucrurile reale le găsim cu adevărat lipsite de sens.

Ca o alegorie, am spus de multe ori că vedem fetiţele cărora părinţii le-au adus păpuşi cu care să se joace. Uneori, mama este în bucătărie şi pregăteşte masa, cu un copil de un an în casă, şi copilul plânge. Mama îi spune fetiţei ei, “Duceţi-vă şi jucaţi-vă cu copilul. Prin asta, copilul va fi bucuros şi voi fi bucuroasă şi pentru că voi putea pregăti masa.”

Dar vedem că în realitate, fetița nu se va duce. Dacă ar fi să întrebăm fata “De ce nu vrei să te joci cu bebeluşul? Te joci numai cu păpuşa ta, o pupi, dar de ce nu te joci cu un copil real în loc de o jucărie? Mai mult, nu vezi că mama ta face opusul. Nu îţi pupă niciodată păpuşa ci copilul adevărat.” Fata va răspunde probabil, “Mama nu vrea să se bucure de viaţă; de aceea nu se poate juca cu o păpuşă. Dar eu încă vreau să mă bucur de viaţă în continuare deci nu mă pot juca cu un copil adevărat.”

Similar, în muncă, cineva nu poate să se bucure de adevăr în muncă. Dimpotrivă, omul este impresionat de minciună şi ia plăcere şi vitalitate din aceasta. Dacă i se spune, “Este nepotrivit pentru tine să te bucuri din munca cu lucruri ireale,” el spune, “Încă vreau să mă bucur de lume; de aceea mă mulţumesc cu puţin în angajarea mea în Tora şi Mitzvot.”

În mare parte, fiecare persoană dintre mase ce respectă munca sfântă şi respectă Tora şi Mitzvot îşi alege propria măsură de timp pe care o dedică pentru Tora şi Mitzvot. Fiecare îşi măsoară ceea ce înţelege că este suficient pentru el atât calitativ cât şi cantitativ, şi spune că se mulţumeşte cu puţin. Nu trebuie să fie printre cei bogaţi, care au posesiuni multe. În schimb, fiecare înţelege măsura sa în Tora şi Mitzvot cu bună ştiinţă.

Este aşa cum spune Zoharul despre versul “Soţul ei este cunoscut la porţi,” fiecare conform cu cât măsoară în inima lui. Asta înseamnă că, potrivit măreţiei Creatorului, ştie cât de mult timp trebuie să dedice pentru Tora şi Mitzvot şi cât de mult trebuie să analizeze dacă este greu pentru el să respecte Tora şi Mitzvot.

Totuşi, sunt puţini aleşi care nu se mulţumesc cu proviziile maselor. Conform lui Ari, lipsa de satisfacţie pe care ei o simt este o chestiune a rădăcinii sufletului. Ei au nevoie să avanseze mai mult decât masele şi încep să înţeleagă că principala muncă ar trebui să fie să se întreţină cu hrana omului, nu cu hrana bestiei sau cu hrana dată celor mici. Aşa cum o spune Maimonides, “Când îi învăţăm pe cei mici, ei sunt învăţaţi să lucreze pentru o recompensă, şi nu li se spune despre chestiunea Lishma (pentru numele Ei).”

Totuşi, aici începe efortul atunci când el vrea să meargă pe calea dăruirii către Creator şi nu pentru beneficiul propriu, şi acesteia corpul îi rezistă. Şi apoi începe să primească gânduri ce doresc să îi arate, “Nu trebuie să fii o excepţie. Aşa cum alţii se mulţumesc cu asigurarea recompensei pentru muncă în această lume şi în lumea următoare, asta ar trebui să fie suficient şi pentru tine. Aşa că de ce te agiți atât pentru a vrea să munceşti specific într-o manieră de dăruire? Nu poţi vedea că asta e dificil? Dacă nu ar fi fost așa, şi alţii ar fi lucrat pentru a dărui.” Cu aceste argumente, aceste gânduri astupă săpătura, adică deficienţele şi nevoia de a obţine dorinţa de a dărui.

Acum putem interpreta ce reprezintă “păstorii lui Gerar” şi ce reprezintă “păstorii lui Isaac” şi care este disputa dintre ei. ,,Păstor” înseamnă furnizor. “Păstorii  lui Gerar” înseamnă că provizia lor este în a urma mulţimea. Cu alte cuvinte, se gândesc că ei nu au nevoie să facă munca celor puţini, care vor să ajungă la adevăr, denumit Lishma, adică pentru a dărui. În schimb, ei se mulţumesc să fie muncitori care respectă Tora şi Mitzvot pentru a primi recompensă în această lume şi în cea următoare. Asta înseamnă că şi aici în respectarea Torei şi a Mitzvot, el poate urma o cale a mulţumirii cu puţin.

“Păstorii lui Isaac” înseamnă ceea ce îl susţine pe Isaac. Aceasta se consideră susţinerea discernământului lui Isaac, discernământul dăruirii. Atâta timp cât el îi poate dărui Creatorului, aceasta este provizia sa şi din asta îşi face traiul.

Aceasta a fost cearta între păstorii lui Gerar, care îi spuneau că orice săpătură pentru a găsi deficienţe şi nevoia de a te implica numai în calea dăruirii nu merită să sapi şi să cauţi asemenea deficienţe. Ei îngroapă nevoia spunând, “Trebuie să urmăm masele şi nu să fim excepţii.”

Păstorii lui Isaac săpau şi căutau o nevoie și o deficienţă pentru a găsi durerea şi suferinţa de a nu putea face lucrurile cu scopul de a dărui. Aceasta înseamnă că au înţeles că cel mai important lucru a fost să lucreze în completă dăruire, dar nu au simţit durere şi suferinţă de la această deficienţă pe care au gasit-o. Astfel, au săpat şi au căutat sfaturi despre cum să simtă suferinţa şi păstorii lui Gerar au venit şi au blocat deficienţele pe care le-au găsit. Cu alte cuvinte, au promovat înţelegerea că nu este atât de greu; putem să urmăm masele și orice spun ele deoarece ne mulţumim cu puţin.

Aceasta a cauzat suferinţe păstorilor lui Isaac deoarece au făcut eforturi mari să descopere că deficienţele lor nu pot lucra în dăruire şi asta să-i îndurereze. Şi erau deja capabili să se roage din adâncul inimii şi aveau deja un loc de binecuvântare, adică să aducă mulţumiri Creatorului pentru că le-a arătat un loc al lipsei în interiorul lor, care este partea importantă a muncii Creatorului. Cu alte cuvinte, dacă nu îşi pot îndrepta acţiunea în beneficiul Creatorului, nu sunt consideraţi servitori ai Creatorului, ci servitorii lor înşişi. Şi păstorii lui Gerar dintr-o dată au venit şi i-au tras să urmeze proviziile maselor. Prin aceasta, ei astupau toate fântânile păstorilor lui Isaac şi aceasta este chestiunea cu cearta pe care au avut-o între ei pentru săparea fântânii.

Şi acum vom explica ce am întrebat: De ce păstorii lui Gerar s-au certat pentru primele două fântâni şi nu s-au certat pentru a treia? Se ştie că ordinea muncii este în trei linii – dreaptă şi stângă, care sunt opuse una faţă de alta, apoi vine linia de mijloc, şi apoi se face pace.

De asemenea, este ştiut că masele aparţin unei singure linii. De aceea, nu este nimeni care să i se opună, să aducă argumente contradictorii, deoarece are numai o singură linie. De aceea, chestiunea urcării şi coborârii este putin relevantă pentru ei. Dar cu linia dreaptă, cea stânga îi stă opusă, de aceea în linia dreaptă sunt deja chestiuni de urcare şi coborâre.

Este ştiut că linia dreaptă este linia adevărului. O singură linie, totuşi, nu este atât de adevărată. Se ştie, de asemenea, că tot ceea ce este departe de adevăr este mai uşor de respectat. De aceea calea maselor, care sunt învăţate să meargă pe o singură linie, înseamnă că nu au ajuns să cunoască și să înțeleagă faptul că este mai mult decât a acționa. Dimpotivă, când respectă cele 613 Mitzvot, intenţionează să respecte comanda Creatorului ca noi să le ţinem, prin acestea noi să fim recompensaţi, şi astfel o sa fie cu adevărat drepţi.

Singura diferenţă între muncitori este în cantitate, în timpul pe care fiecare îl dă pentru angajarea sa în Tora şi Mitzvot. De aceea, deoarece nu este atât de aproape de adevăr, fiind în Lo Lishma (nu pentru numele Ei), nu sunt atât de multe suișuri şi coborâri în aceste stări, care sunt denumite “provizii ale maselor.” Aceasta este aşa deoarece dacă el crede numai în recompensă şi pedeapsă, în funcţie de nivelul credinţei sale corpul este de acord să lucreze şi să se străduiască să respecte Tora şi Mitzvot, din moment ce recompensa pe care se aşteaptă să o primească în vasele sale de recepţie nu este în dezacord cu corpul, care este denumit “dorinţa de a primi pentru sine.” Astfel, pot lucra cu multă sârguință.

Şi mai este un motiv pentru care nu sunt atât de multe coborâri în ei: ei găsesc succes în muncă. Cu alte cuvinte, observă că în fiecare zi avansează în Tora şi Mitzvot deoarece așa este natura umană, atunci când vedem că am reuşit într-o muncă, este motivaţie pentru a lucra mai departe. Toate acestea sunt considerate o linie.

Aceasta nu este aşa atunci când o persoană începe să lucreze pentru a dărui, adică atunci când recompensa pe care o aşteaptă în schimbul muncii sale este de a obţine Dvekut (adeziune) cu Creatorul, când intenţia lui de a ţine Tora şi Mitzvot este numai de a avea dorinţa de a-i dărui Creatorului şi nu lui însuşi. Şi oricât de mult se străduieşte să fie recompensat cu vase de dăruire, nu se mişcă câtuși de putin. Din contră, el vede că nu reuşeşte în muncă. Aşadar, de unde va primi el vitalitatea pentru a putea continua munca sa?

Corecţia este de a şti adevărul: că încă este scufundat în dragostea de sine şi că încă este separat de Creator. Dar apoi trebuie să-şi spună “Chiar dacă nu văd niciun progres în muncă, am marele privilegiu să pot face ceva în Tora şi Mitzvot.”

Apoi trebuie să creadă deasupra raţiunii că deşi nu simte măreţia Lui, făcând lucruri mărunte în Tora şi Mitzvot – chiar dacă forţat – îl face fericit că este atras către Tora şi Mitzvot. Şi pentru aceasta este recunoscător Creatorului. Aceasta se consideră că mulţumirea pe care o dă Creatorului este dată în adevăr.

Cu alte cuvinte, el ştie adevărul – că este separat de Creator – şi este totuși fericit că are puterea să facă ceva în Tora şi Mitzvot, deşi nu o face cu toată inima. Dar ceea ce este important pentru el este că îl serveşte pe Creator, chiar dacă nu simte încă măreţia Creatorului. Totuşi, el îi mulţumeşte Creatorului pentru că îi permite să facă ceva pentru El.

Şi asta este adevărat. Nu se păcălește pe el însuși să creadă că este văzut ca un servitor al Creatorului deoarece el ştie adevărul, că tot ceea ce face este forţându-se şi nu de bunăvoie.

Dar cei care merg pe o singură linie, care îi mulţumesc Creatorului că i-a răsplătit cu angajarea în Tora şi Mitzvot, acolo sunt două neajunsuri: 1) Unul se consideră un servitor al Creatorului şi ăsta nu este adevărul deoarece lucrează pentru sine. 2) Creatorul nu este cel important în ochii lui, adică merită să lucreze pentru Creator. Dimpotrivă, toată importanţa muncii este câtă recompensă va primi pentru munca sa. Cu alte cuvinte, el se uită la recompensă – dacă va primi un salariu important – şi nu dacă cel ce dăruieşte salariul este important.

Dar cei ce merg pe linia dreaptă Îl iau în considerare pe Cel ce le dă munca, cât de important este pentru ei. Dorinţa lor este mereu ca Cel ce le dă munca să fie important pentru ei, şi aceasta este recompensa lor. Aceasta înseamnă că tânjesc mereu să vadă măreţia Creatorului.

Prin urmare, ei nu urmăresc recompensa pe care o vor primi pentru munca lor. Dimpotrivă, când Îi respectă poruncile, întotdeauna caută să vadă că Cel ce porunceşte, Cel care dă porunci, va fi de fiecare dată mai important în ochii săi, şi aceasta este recompensa lor în angajarea în Tora şi Mitzvot. Din acest motiv, ei spun că şi o mică atracţie pentru Tora şi Mitzvot este un lucru mare, şi ei sunt încântaţi şi primesc vitalitate.

Acum putem explica cearta pentru prima săpătură, deoarece chestiunea celor trei săpături cuprinde întreaga muncă. Cu alte cuvinte, sunt multe săpături ce aparţin liniei drepte, multe săpături ce aparţin liniei stângi, şi multe săpături ce aparţin liniei de mijloc. Motivul pentru aceasta este că nu toate săpăturile se pot face dintr-o dată. Dimpotrivă, în fiecare linie este mult de săpat până ce liniile sunt obţinute în întregime.

Cu privire la prima fântână pe care au săpat-o, este scris “şi a denumit fântâna Oshek, deoarece s-au Hitashku (certat) cu el.” Ar trebui explicat Oshek. Înseamnă că, cu prima fântână, ceea ce implică linia dreaptă, s-au angajat în Tora şi Mitzvot în aceste săpături.

Aceasta este aşa, deoarece linia dreaptă se numeşte “întregime,” iar linia stângă “deficienţă.” Dreapta este denumită “întregime,” adică în dreapta, ei au avut puterea să se angajeze în Tora şi Mitzvot cu bucurie pentru motivul mai sus menţionat: orice aplecare au avut către Tora şi Mitzvot, ei cred că a venit la ei de sus, că le-a dat Creatorul dorinţa şi nevoia pentru a fi capabili să se angajeze puţin în Tora şi Mitzvot. De aceea păstorii lui Isaac au protestat “Orice prindere am avea, este importantă pentru noi şi Îi mulţumim Creatorului pentru asta.”

Dimpotrivă, păstorii lui Gerar urmau ceea ce spun masele: “Noi respectăm Tora şi Mitzvot prin propria noastră putere, şi din acest motiv, Îi cerem Creatorului să ne plătească pentru munca noastră în Tora şi Mitzvot.” Prin asta, ei astupă fântâna pe care păstorii lui Isaac o săpaseră, ce au spus “Putem primi vitalitate de aici deoarece chiar şi un lucru mic este important pentru noi, adică Creatorul ne dă nouă dorinţa şi pofta de a face orice în munca Creatorului. Dar vedem că sunt oameni care nu au dorinţa şi pofta să facă ceva în muncă, din moment ce Creatorul nu le-a dat această dorinţă.”

De aceea păstorii lui Isaac primeau viaţă de la această fântână. Păstorii lui Gerar au venit şi au astupat fântâna astfel încât să nu mai poată să primească viaţă de acolo. Ei le-ar fi spus “Insistenţa voastră asupra acestei munci inferioare este fără valoare. Nu veţi primi nicio recompensă pentru ea deoarece este complet lipsită de importanţă, din moment ce majoritatea oamenilor o consideră inferioară.”

De aceea în prima fântână, pe care au denumit-o Oshek (luptă), ei au spus ,,Nu încape discuție că merită să vă bucurați de această muncă măruntă, de care faceți atâta caz. Până la urmă, nu este nimic la care să vă uitați, așa cum spuneți chiar voi înșivă, că este doar o muncă mică. Și atenția voastră îndreptată către cel care dă – asta, noi nu înțelegem. “

Apoi, păstorii servitorilor lui Isaac au trecut la lucrul pentru linia stângă, la a critica situația în care se aflau, că sunt încă cufundaţi în dragostea de sine. Ei văd că sunt incapabili să lucreze singuri pentru Creator; de aceea, ei sapă în adâncul inimii lor ca să găsească deficienţe şi durere. Cu alte cuvinte, ei caută sfaturi despre cum să sufere pentru că sunt separaţi de calea dăruirii. Şi cu siguranţă, atunci când suferă, vor primi ajutor de la Creator, precum în exodul din Egipt, aşa cum este scris “Şi copiii lui Israel au suspinat din cauza robiei… şi Dumnezeu le-a auzit gemetele.”

Astfel, săpând în adâncul inimilor lor, au găsit o fântână, adică un loc în care să se poată ruga. “Şi s-au certat şi pe aceasta, şi el a numit-o Sitnah (duşmănie).” Asta înseamnă că păstorii lui Gerar au devenit calomniatori faţă de ei, nelăsându-i să se roage Creatorului pentru a le împlini dorinţa, adică să le dea putere Creatorul să învingă vasele de primire aşa încât să lucreze pentru beneficiul Creatorului şi nu pentru ei înşişi.

Prin urmare, din cauza conflictului, ei au astupat săpăturile pe care le făcuseră în linia stângă pentru a avea o nevoie de Creator ca să le împlinească dorinţele de mai bine. “Bine” înseamnă pentru a dărui, aşa cum este scris “Inima îmi este inundată de un lucru bun. Spun, ‘Faptele mele sunt pentru Rege.’” Înţelesul expresiei “Faptele mele sunt pentru Rege” este că tot ceea ce el face va fi pentru Rege, că intenţia sa este să dăruiască Regelui.

Şi păstorii lui Gerar erau acuzatori către ei astfel încât ei să nu se poată ruga deoarece ei urmau majoritatea spunând “Actul este lucrul important, şi intenţia de a-l face Lishma nu este treaba noastră. Dimpotivă, este pentru cei ce au inima pură şi sunt înzestraţi din naştere. Şi munca în dăruire nu este pentru noi.” Astfel, au astupat nevoia de rugăciune. Şi, de aceea, au denumit cea de-a doua fântână, Sitnah, de la cuvântul Satan (care înseamnă “bârfă, calomnie”)

Nici în acea linie nu au făcut a doua fântână dintr-o dată. Dimpotrivă, ei au săpat de multe ori în fiecare linie. Totuşi, toţi, adică toate săpăturile, au rămas sub numele celor trei fântâni.

Dar apoi, odată ce au terminat procesul muncii în două linii, ei au fost recompensaţi cu linia de mijloc. Este aşa cum am spus în articolul precedent, că linia dreaptă este numită “tatăl său”, linia stângă “mama sa” şi linia de mijloc este denumită “Creatorul,” aşa cum este scris “Trei proprietăţi în om – tatăl, mama şi Creatorul.”

“Tatăl său dă albul.” Asta înseamnă că nu este nicio deficienţă acolo. Dimpotrivă, totul este alb, adică este mulţumit cu partea sa, cu acea mică parte de spiritualitae pe care o are.

“Mama sa dă roşul.” Aceasta înseamnă că nu este într-o situaţie bună ci, din contră, este plin de lipsuri, şi apoi are loc pentru rugăciune.

Apoi, “Creatorul dă sufletul.” Când Creatorul îl ajută, când îi dăruieşte Sufletul, atunci Satan nu mai are loc, adică nu are nimic pe care să-l calomnieze. Acesta este înţelesul cuvintelor “Şi (el) a săpat încă o fântână şi nu s-au certat pentru ea; şi el a numit-o Rehovot, pentru că ‘În cele din urmă Domnul a făcut loc pentru noi…’ Şi s-a ridicat de acolo la Beersheba.”

Noi am întrebat „Care este motivul pentru care păstorii lui Gerar nu s-au certat şi pentru cea de-a treia fântână?” Acolo unde este o deficienţă în Kedusha (sfințenie), este loc pentru Sitra Achra. De aceea, atunci când o persoană merge pe linia dreaptă, ştie că este cufundat în dragostea de sine şi că toate acţiunile sale nu sunt pentru Creator, dar doreşte să fie un servitor al Creatorului și între timp se serveşte pe sine. Şi în ciuda josniciei în care se află, doreşte să-I mulţumească Creatorului pentru că i-a dat o oarecare legătură cu munca Creatorului, chiar dacă este în Lo Lishma.

Şi el crede deasupra raţiunii că Creatorul i-a dat gândul şi dorinţa de a se angaja puţin în muncă. Şi din moment ce crede cât de mult poate în măreţia şi importanţa Creatorului, deasupra raţiunii, deşi nu a fost recompensat cu simţirea importanţei prin raţiune, încă are privilegiul de a face lucruri simple. El este recunoscător şi Îl slăveşte pe Creator, şi este încântat şi doreşte să-I mulţumească Creatorului ca acei oameni care sunt în forma unei singure linii, adică cei ce simt că munca lor este cu adevărat în integritate şi tot ceea ce e nevoie să adauge este în cantitate.

Calitativ totuşi, simt că sunt atât de compleţi încât au nevoie să lucreze la modestie, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Fii foarte, foarte modest.” Ei depun multă muncă pentru asta, în a găsi puţină umilinţă în ei, şi aceasta pentru că nu ştiu că sunt numai dintr-o singură linie. Aceasta este munca majorităţii.

Dar unul care doreşte să meargă pe linia dreaptă, care ştie că este și linie stângă, care slăbeşte linia dreaptă, trebuie să depună eforturi mari pentru a crede deasupra raţiunii că şi puţină muncă în spiritualitate – chiar şi incompletă, cum o simt pentru ei – este importantă. Şi, de asemenea, el trebuie să mulţumească Creatorului şi să fie fericit, şi să simtă că acum are o viaţă şi că o asemenea viaţă merită trăită.

Aceasta înseamnă că, crezând deasupra raţiunii că nu este niciun sfârşit în măreţia Creatorului, şi că este foarte important pentru el să slujească Regelui, aceasta se numeşte „linia dreaptă.” Şi pentru aceasta este multă muncă. Dar o persoană trebuie să creadă că munca în linia dreaptă este importantă; ea trebuie să se străduiască să aibă acelaşi nivel de vitalitate ca atunci când lucra într-o singură linie, sau măcar nu mai puţin decât atunci când lucra într-o singură linie, înainte să ajungă să lucreze în linia dreaptă.

Totuşi, aici în linia dreaptă, este mult de muncă în aceasta, şi nu vine atât de uşor precum munca într-o singură linie. Aceasta este pentru că atunci ştia că faptele pe care le făcea erau mari şi importante, aşa că era uşor pentru el să muncească. Dar în linia dreaptă, vede că faptele lui sunt fără valoare de unele singure, deoarece nu munceşte cu toată inima. Astfel, el nu poate spune că face lucruri mari pentru şi că îi este garantată de Creator o mare recompensă în schimbul muncii lui.

Totuşi, într-o singură linie, nu este nicio rezistenţă din partea corpului, aşa că el poate lucra uşor, fără obstrucţii. Dar în linia dreaptă, are mult de muncă deoarece spune că vrea să muncească pentru Creator şi nu pentru corp, aşa că, în mod natural, corpul rezistă şi trebuie să se lupte constant cu corpul. Astfel, trebuie să muncească constant cu acesta şi să îl înfrângă.

Şi mai este o problemă. Dacă doreşte să meargă continuu pe linia dreaptă și să aibă putere de muncă, trebuie să-l mărească pe Creator în mod constant şi să facă mari eforturi căutând sfaturi despre cum să obţină măreţia şi importanţa Creatorului. Dacă apreciază acţiunile, adică spune „Acţiunile mele sunt foarte importante deasupra”, asta va fi cu siguranţă o minciună deoarece nu sunt în Lishma, deoarece dragostea de sine – şi nu dragostea pentru Creator – este implicată în tot ceea ce face.

Totuşi, într-o singură linie ei apreciază faptele deoarece într-o singură linie ei vorbesc doar despre acţiuni, nu şi despre intenţie – dacă intenţia sa este pentru a dărui sau nu. Acolo, ordinea muncii este să nu fie meticulos în acţiuni. Dar când se începe munca spre a dărui, care este denumită „linia dreaptă”, nu se poate spune că acţiunile sunt bune, că este mulţumit cu munca pe care o face.

Totuşi, dacă slăveşte Creatorul cât de mult poate, deasupra raţiunii, el niciodată nu va scoate prea mult în evidenţă credinţa sa în măreţia Creatorului, din moment ce cu siguranţă trebuie să spunem că este mai măreţ Creatorul decât Îl poate omul slăvi. De aceea, spunând că Creatorul este important reiese că este adevărat, şi astfel el merge pe calea adevărului.

Şi apoi o persoană poate spune, precum în corporalitate: „Vedem că în ceea ce priveşte o persoană importantă, chiar dacă cineva îi face un serviciu mic, asta îl face fericit şi îi ridică moralul.” Aceasta înseamnă că nu actul este cel mai important, adică serviciul pe care îl face, ci cel pe care îl serveşte. Astfel, când o persoană merge pe linia dreaptă, este o linie a adevărului.

Totuşi, din moment ce linia dreaptă este o linie a devărului, este o mare rezistenţă din partea Sitra Achra, care nu permite mersul pe calea adevărului, care duce la corectarea lumii. Aceasta este pentru că structura Klipot (carapace) vine din lumea spargerii şi a corupţiei. De aceea toate lucrurile din lume ce aparţin distrugerii şi corupţiei au puterea să îşi facă faptele. Vedem limpede cu copiii mici, care pot lucra în spargere şi corupere, dar nu pot lucra la lucruri care aduc corecţia, precum în alegoria cu fata cea mică.

Aceasta este aşa din cauza spargerii ce a avut loc în lumile superioare. De aceea, ramurile din lumea fizică urmează aceleaşi drumuri. De aceea este energie pentru a lucra în corupţie şi dezbinare, dar pentru corectare, este greu de lucrat la lucruri care aduc corecţia lumii în ramurile fizice deoarece corecţia deasupra nu a fost terminată.

De aceea este foarte dificil să mergi pe linia dreaptă. Cu alte cuvinte, trebuie observat cum se străduiesc oamenii să lucreze pe calea unei singure linii, când ar trebui să aibe cel puţin la fel de multă energie şi moral ridicat în timp ce merg pe linia dreaptă.

Şi când o persoană doreşte să aprecieze linia dreaptă, păstorii lui Gerar vin şi se ceartă. Cu alte cuvinte, ei îl fac să înţeleagă că „Acesta este drumul greşit. Cum vrei să-L mulţumeşti pe Creator cu aşa o muncă mică? Îi mulţumeşti Creatorului pentru ceva fără valoare. Dimpotrivă, cei ce merg pe o singură linie ştiu că ceea ce fac ei este important, şi Îi pot mulţumi Creatorului pentru aceasta. Dar pentru lucruri neînsemnate? Până la urmă, tu singur spui că acţiunile tale sunt fără valoare, din moment ce nu sunt din inimă, din moment ce tu spui că nu lucrezi pentru Creator. Astfel, mulţumirea ta este precum linguşirea, şi cum poţi căpăta bucurie şi voie bună dintr-o minciună?”

Păstorii lui Gerar Gorerim (îl trag) spre punctul de vedere al majorităţii, care Îi poate mulţumi Creatorului numai pentru lucruri importante. Şi aceasta este adevărat „În timp ce mergi într-o minciună.”

Această Klipa (coaja) este o mare Klipa, şi nu îi permite unei persoane să fie fericită şi să primească vitalitate de la adevăr. În schimb, vrea să aducă omul în tristețe şi depresie. Uneori îl aduce la un punct în care viaţa lui devine fără sens, şi atunci singurul lucru care poate mulţumi o persoană este somnul, deoarece atunci când doarme nu este într-o stare de disperare şi de viaţă lipsită de sens.

Asta este similar unei persoane ce trebuie să se supună intervenţiei chirurgicale într-un spital. Este un doctor special care este numit „anestezist.” Acesta este doctorul pe care cineva vrea să-l vadă ca să-i poată da un pont despre cum poate dormi cel puţin trei luni. Această Klipa ruinează complet Kedusha deoarece este imposibil ca cineva să poată spune că este binevoitor Creatorul. O persoană defineşte acea stare ca fiind de coborâre, dar rămâne o întrebare „Către ce coboară el?”

Răspunsul este că el coboară către lumea inferioară. Dacă o persoană devine mai puternică în acea stare, el spune (într-un cântec de Hanuka) „Doamne, mi-ai ridicat sufletul din lumea de jos.” De aceea, aceasta este datoria cuiva când păstorii lui Gerar vin la o persoană şi vor să o tragă în domeniul majorităţii, adică modul în care văd ei o persoană care face ceva mic când ei ştiu că este mic şi nu apreciază un asemenea act.

„Aşadar, cum faci două lucruri opuse? Pe de o parte, admiţi că atunci când faci un asemenea act, atunci când eşti conştient că îl faci, este un act plin de greşeli” deoarece în timpul acţiunii sunt multe gânduri străine, fiecare conform nivelului său.

De exemplu, ei binecuvântează şi spun „… cine ne-a sfinţit cu poruncile Lui.” Dar în timpul binecuvântării, ei ştiu că nu simt nimic în timpul executării poruncii, şi Îi aduc multe mulţumiri Creatorului pentru aceasta. Astfel, el spune că binecuvântarea şi mulţumirea pe care le oferă pentru aceasta nu sunt pentru că face ceva important.

Şi apoi, spui că cineva ar trebui să primească vitalitate şi bucurie pentru că a fost recompensat că a făcut o Mitzva (poruncă, faptă bună) chiar dacă este neimportant şi să Îi mulţumeşti Creatorului pentru că te-a recompensat, şi să spui, „Cine ne-a ales.” Mai mult, spui „O dragoste veşnică, poporul vostru, casa lui Israel, dragostea pentru Tora şi Mitzvot.”

Din asta apare o întrebare „dacă nu vezi nimic în Mitzva pe care o respecţi, atunci de ce spui că Creatorul ne-a dat lucruri bune deoarece ne iubeşte? Care este scopul Mitzva, pe care tu spui că ne-a dat-o pentru dragoste? Noi, majoritatea, spunem că ne-a dat Tora şi Mitzvot pentru că ne iubeşte. Este precum spune Rabbi Hananiah, Fiul lui Akashiah ‘Creatorul a dorit să recompenseze Israelul; astfel, le-a dat din plin Tora şi Mitzvot.’

Astfel, din moment ce doreşte să ne recompenseze având următoarea lume şi lumea aceasta, primind o mare recompensă fără a ne simţi ruşinaţi – deoarece este ştiut că atunci când cineva mănâncă pâinea ruşinii, este ruşinat – de aceea El ne-a dat din plin Tora şi Mitzvot, prin care ar trebui să fim în stare să primim o mare recompensă. Totuşi, ştim că printr-o faptă mică şi incompletă, aceasta va fi pâinea ruşinii.

De aceea, când o persoană merge pe linia dreaptă şi doreşte să primească viaţă şi voie bună pentru că a făcut un lucru mic, Îi mulţumeşte Creatorului pentru că l-a recompensat cu a face ceva pentru El şi crede deasupra raţiunii că Regele este un Rege măreţ, numit “Măreţul, Grandiosul, Teribilul Dumnezeu.”

Se spune că un lucru este important în ochii cuiva conform cu importanţa Regelui, chiar dacă i s-a permis numai un serviciu mic faţă de Rege, chiar unul ce nu e important şi cu multe greşeli, atâta timp cât are un oarecare contact cu Regele. Aceasta este aşa deoarece nu aşteaptă recompensă.

Ordinea este că dacă cineva aduce ceva cuiva şi doreşte o recompensă, apoi ordinea este că lucrul este verificat pentru a vedea dacă recompensa cerută pentru obiect merită sau nu. Dar cei ce merg pe linia dreaptă nu doresc nicio recompensă. În schimb, ceea ce vor face pentru Rege este întreaga lor recompensă. De aceea, ei cred deasupra raţiunii că fac un serviciu Regelui, şi asta le dă vitalitate, bucurie şi voie bună pentru că sunt recompensaţi cu a face un serviciu Regelui.

Şi este adevărat că spun că Creatorul este foarte important, dar nu avem puterea să-I apreciem măreţia, şi vice versa, că din perspectiva actului, nu poate fi un act mai mic şi mai neînsemnat decât acela pe care îl fac ei. De aceea, rezultă că este adevărat în ambele părţi, şi totul este construit pe baza credinţei deasupra raţiunii. Baal HaSulam a spus “Tot ceea ce este construit pe credinţa deasupra raţiunii intră în Kedusha şi este considerat internalitate, şi conform raţiunii este considerat externalitate.”

De aceea, din moment ce dreapta este construită pe baza adevărului, păstorii lui Gerar imediat se trezesc şi vor să tragă o persoană către punctul de vedere al majorităţii. Apoi această Klipa începe să atace o persoană şi să o facă să înţeleagă punctul de vedere al majorităţii – că ceea ce spun ei este adevărat. În acel moment, o persoană începe să creadă această Klipa, când doreşte să îl ucidă şi să extragă toată vitalitatea Kedusha din el şi să îl arunce în lumea de jos. Această Klipa se îmbracă în haine false şi spune că tot ceea ce îţi zice acum este numai pentru ca tu să nu te păcăleşti pe o cale a falsităţii.

De aceea, tot ceea ce poate cineva să facă este să stea de gardă în timp ce gândurile păstorilor lui Gerar vin în mintea lui ca niște săgeţi zimţate scufundate în otravă, care ucid o persoană instantaneu, lăsând-o fără spiritul vieţii Kedusha.

Această Klipa vine la o persoană şi îi trimite punctele de vedere şi ideile, şi ele nu vin, Doamne fereşte, aşa încât ea să nu fie un slujitor al Creatorului. Din contră, ele fac pe cineva să înţeleagă, “Din moment ce acum şti clar care este munca adevărului, că intenţia trebuie să fie pentru Creator, şi tu ştii pentru tine că nu o poţi îndrepta către Creator, astfel rugăciunea ta este cu siguranţă fără valoare, aşa cum este Tora pe care tu o înveţi. Îţi iroseşti degeaba eforturile. De aceea, este mai bine pentru tine să lucrezi la intenţia pe care trebuie să o ai. Astfel, este mai bine în loc să te rogi sau să studiezi sau să faci lucruri neînsemnate, totul în Lishma.”

Şi din moment ce este sub autoritatea ei, cu siguranţă nu are puterea să facă ceva în Lishma. Astfel, ea îl omoară. “Este mai bine pentru tine să te gândeşti la scopul muncii şi să nu acţionezi. De aceea, este mai bine să te angajezi în munca intenţiilor, că trebuie să faci totul în Lishma.”

Şi din moment ce el este sub dominarea ei, şi cu siguranţă el nu are putere să facă ceva în Lishma, prin asta, ea îl omoară. “Astfel, când te rogi, nu trebuie să te învingi dacă doreşti să vorbeşti cu cineva în timpul rugăciunii, din moment ce rugăciunea ta şi Tora ta sunt fără importanţă. Astfel, când nu studiezi, dacă ai pe cineva cu care să vorbeşti, sau dacă ai pe cineva cu care să vorbeşti în timpul rugăciunii, este o pierdere să te abţii din a vorbi, din moment ce oricum nu pierzi nimic, din moment ce atât rugăciunea cât şi Tora ta sunt fără nicio valoare.”

“Aceasta este aşa deoarece în rugăciune, vezi că nu ai nicio conexiune cu cuvintele pe care le pronunţi. Şi în Tora, ce pierzi prin a te opri în mijlocul studiului? Tu însuţi spui că ce e important, este să te îndrepţi către Creator. Aşadar, ce câştigi dacă ştii câteva pagini de Gemarah sau alte cuvinte ale Torei?”

“Şi la fel în acţiune; de ce ai nevoia să fii atât de meticulos cu privire la acţiuni? Nu îţi spun că ar trebui să mănânci lucruri interzise; dimpotrivă, vorbesc despre rigoarea obiceiurilor, că vrei să urmezi această cale. În definitiv, ştii că cel mai important este să te îndrepţi către Creator. Astfel, lasă aceste acţiuni şi fă ceea ce înţelegi că trebuie să faci. Iar respectarea obiceiurilor cu strictețe, asta nu e pentru tine. Dimpotrivă, aceste fapte sunt pentru oamenii simpli care nu gândesc şi nu ştiu care este munca adevărată. De aceea, este important pentru tine să ai în minte gândul cum să Îi dăruieşti Creatorului.”

Şi atunci când o persoană se supune acestei Klipa, denumită “păstorul lui Gerar,” cum vorbesc ei numai în favoare muncii adevărului, atunci o persoană crede ceea ce spun ei şi începe să neglijeze orarul rugăciunii şi studiile Torei, şi începe să asculte de vocea acelei Klipa. Şi din moment ce acum o persoană nu are viaţă deloc, din moment ce nu are nicio acţiune prin care să primească viaţa Kedusha, când începe să contemple să facă ceva pentru Creator, corpul râde de ea şi îi arată numai descrieri întunecate ale muncii pentru Creator.

Astfel, o persoană rămâne fără viaţă şi nu mai are puterea să spună deasupra raţiunii că este binevoitor Creatorul, şi cade sub dominaţia ereziei. În acel moment, nu are nicio putere să contemple spiritualitatea şi ajunge la o stare în care lumea se întunecă pentru ea. Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, că păstorii lui Gerar s-au certat cu păstorii lui Isaac. Cu alte cuvinte, ei le furnizau servitorilor lui Isaac părerile lor până ce îi târau sub propria lor autoritate, în momentul în care îi omorau şi le luau vitalitatea.

Cu alte cuvinte, ar sustrage puțina credinţă pe care au avut-o şi ei rămân despuiaţi şi goi. Aceasta este numită “Klipa a dreptei,” care nu-i lasă să urmeze calea adevărului. Astfel, deşi acţiunile lor sunt incomplete, ei cred deasupra raţiunii că este atât de important Creatorul încât făcând cel mai mic serviciu pentru Rege e considerat totuşi un lucru mare.

Şi din moment ce acel act mic este adevărat, la fel şi credinţa lor deasupra raţiunii că este Creatorul un Rege măreţ şi important, prin urmare şi ei sunt ataşaţi de calitatea adevărului. Şi se pot bucura în a face voia Stăpânului lor chiar şi un pic, deoarece adevărul în sine este un lucru mare.

De aceea, trebuie să fim conștienți de Klipa când începem să mergem pe linia dreaptă. Numai când o persoană este puternică în a înfrânge Klipa dreptei începe munca pe linia stângă. Astfel, persoana însăşi evocă critica de sine, şi nu Klipa.

De aceea, când o persoană nu are vitalitate şi poate lua linia dreaptă, nu trebuie să meargă pe linia dreaptă. Ci, odată ce este plină de viaţă şi bucurie din munca de dreapta, a venit timpul să se implice în linia stângă, adică să vadă umilinţa stării în care se află şi de ce nu a fost încă recompensată cu admiterea sa de către Creator în palatul Regelui.

Baal HaSulam a spus odată despre ce este scris (Psalmul 57) „Deşteaptă-te, gloria mea … Voi trezi zorii.” Înţelepţii noştrii au spus „Am trezit zorii, şi zorii nu m-au trezit pe mine.” El a spus „Înţelesul literal este că Regele David a zis că nu acceptă Shahar (zori) – de la cuvântul Shahor (negru), şi întunericul care a venit la el – şi se trezeşte de la întuneric.” Dimpotrivă, ‘Eu trezesc zorii,’ însemnând atunci când simte că este bine, atunci el însuşi evocă întunericul.”

Putem interpreta aceste cuvinte că o persoană nu acceptă critica cum că acţiunile sale nu ar fi în ordine şi că tot ceea ce face este fără valoare în timp ce Klipa vine la el şi se îmbracă într-o coajă a dreptăţii, şi vrea în mod ostentativ ca o persoană să nu se înşele în muncă, ci să lucreze pentru Creator.

Dar când asemenea gânduri vin şi el nu le evocă, ar trebui să ştie că nu vin din partea Kedusha. Dimpotrivă, deoarece Klipa lui Gerar vede că o persoană primeşte vitalitate din lucruri mărunte, că se mulţumeşte cu puţin şi spune că crede deasupra raţiunii că nu este nicio limită în importanţa Creatorului, şi spune că este considerat un mare privilegiu că a fost răsplătit cu faptul că i-a dat Cretorul chiar şi o dorinţă mică și un gând de a-l servi, şi el vede că sunt mulţi oameni în lume care nu au acest privilegiu. De aceea, este recunoscător şi slăveşte şi este foarte plin de gratitudine faţă de Rege. Şi este încântat şi primeşte voie bună din acea stare.

În acel moment, Klipa mai sus menţionată vine şi doreşte să îl omoare, să ia tot aerul Kedusha care este în el. Nu-i permită să-L mărească pe Creator, ci îl aruncă în lumea de jos şi îi ia orice credinţă ar fi avut. Şi apoi, persoana este considerată moartă deoarece nu are nici o viaţă a Kedusha.

Şi care e cauza acestui fapt? Numai Klipa, care a venit la acea persoană într-o falsă aparenţă şi care vorbeşte numai favorabil despre Kedusha. Aceasta se numeşte “Zorii nu mă trezesc pe mine,” însemnând că el nu a vrut să primească întunericul şi negura de la Klipot.

Dimpotrivă, “Am trezit zorii” va însemna “Oricând doresc, trezesc zorii.” Cu alte cuvinte, eu însumi trezesc întunericul şi negura din interiorul meu – că încă sunt cufundat în dragostea de sine şi că încă nu am dragoste pentru Creator. Încă nu am gloria Torei, încă nu am importanţa Torei, să ştiu că merită să fac totul pentru a obţine lumina Torei, la fel nici nu pot aprecia importanţa respectării Mitzvot pe care Creatorul ni le-a poruncit.

Şi în timp ce am nevoie să execut câteva Mitzva şi intenţionez să fie pentru a dărui, rezistenţa corpului se trezeşte cu forţă deplină. Şi el duce o mare luptă pentru orice faptă şi vede urcarea şi coborârea de fiecare dată. Şi apoi, are loc pentru rugăciune. Aceasta este aşa deoarece o persoană se trezeşte la momentul potrivit, adică atunci când simte că se poate ruga instantaneu, şi nu când negrul îi va aduce tristeţe şi depresie, că nu va fi capabil să se roage pentru întuneric.

Cineva poate vedea singur dacă vine la el din partea Klipa sau nu. Semnul pentru aceasta este că ceva ce vine de la Kedusha este mereu în forma de „creştere a sfinţeniei şi nu descreştere.” Cu alte cuvinte, cineva îi cere mereu Creatorului să îl ridice la un nivel superior decât cel la care se află. Dar când întunericul vine din partea Klipa, o persoană este incapabilă să-i ceară Creatorului să îl ridice deasupra stării sale.

„Dimpotrivă, ele trag în jos,” adică îl trag în lumea de jos, şi el pierde mica parte de credinţă pe care a avut-o şi ajunge în aparenţă mort, fără spiritul vieţii. Atunci singura sa vitalitate este dacă poate dormi, adică să scape şi să uite starea sa de depresie.

Conform celor de mai sus, trebuie să interpretăm cuvintele Zoharului atunci când spune „Este interzis să ridici mâinile fără de rugăciune şi litanie.” Trebuie să înţelegem ce înseamnă aceasta că înţelepţii noştri au interzis ridicarea mâinilor degeaba, şi numai dacă te poţi ruga şi face o cerere nu este o interdicţie, deoarece este o interdicţie numai în nimicnicie.

Conform celor de mai sus, am interpreta că „mâini” vine de la cuvintele „Dacă o mână … obţine.” Asta înseamnă că atunci când o persoană ridică mâinile să vadă ce a obţinut în munca pentru Creator, dacă are Tora şi frică de cer şi fapte bune, dacă crede cu credinţă completă că este binevoitor Creatoul, dacă este pregătită şi are puterea să răzbească, apoi dacă vede că nu are nimic din toate aceste lucruri pe care credea că le va obţine prin munca în Tora şi Mitzvot, nu va dispera. Din contră, ea va avea puterea să se roage Creatorului să îl ajute.

Şi va avea puterea să-şi spună „Eu văd că nu am nimic bun în mâinile mele deoarece Creatorul mi-a permis acum să văd adevărul, că sunt cu adevărat un vas gol, şi nu este nici Tora, nici frică de Ceruri şi nicio faptă bună în mine. Dimpotivă, tot ceea ce fac este numai pentru propriul meu beneficiu, şi acum am un Kli (vas) şi o nevoie reală, din adâncul inimii, pentru ca să-mi împlinească dorinţa Creatorul, din moment ce ajutorul de care am nevoie – ca el să mă ajute – este o necesitate şi nu un lux.

Până aici, am crezut că am nevoie de ajutorul Creatorului pentru lucruri de prisos, nu pentru necesităţi, deoarece ştiam că nu sunt ca alţi oameni, care nu au nicio treabă cu spiritualitatea, dar acum văd conform raţiunii că situaţia mea este mai rea decât cea a celorlalţi oameni deoarece simt că nu am nimic. De aceea, sufăr şi simt durere din cauza situaţiei mele. Dar pentru mase, nu este atât de rău deoarece ei nu simt ceea ce simt eu. De aceea, nu pot avea satisfacţie din faptul că nici ei nu au nimic, că asta este ceea ce gândesc eu şi asta este ceea ce raţiunea mea mă face să înţeleg – că asta este starea celorlalţi.”

Asta înseamnă că este posibil ca ei să aibă stări bune, deoarece cineva nu ştie ce este în inima prietenului său. Dar o persoană determină starea prietenului său conform cu ceea ce vede cu ochii lui, şi din asta, ea deduce cum trebuie să se poarte. De exemplu, dacă prietenul său este un cinstit ascuns, el crede despre el că nu este atât de ortodox.

Şi ce poate cineva învăţa de la un cinstit ascuns? Numai frivolitate. De aceea, când o persoană se uită la majoritate, indiferent de nivelul real al majorităţii, ceea ce este important este ceea ce o persoană crede despre majoritate. De aceea, în acel moment, o persoană vede că starea ei este mai rea decât a altora; de aceea, ea spune că Creatorul ar trebui să o ajute deoarece ea suferă mai mult decât majoritatea.

Prin urmare, dacă îşi poate asuma că în timp ce îşi ridică mâinile va vedea ce are în mâinile sale şi va fi în stare să se roage, atunci va şti că calculele sale vin din partea Kedusha. Şi apoi îi este permis să treacă de la linia dreaptă la linia stângă. Altfel, dacă nu ştie în inima ei că are puterea să se roage, nu trebuie să se mute pe linia stângă, căci atunci va înfrunta acea Klipa numită „păstorii lui Gerar.”

Este scris în Zohar (Vayikra (Domnul a chemat), p131, Paragraf 401 în comentariul Sulam) „Rabbi Yehuda a început şi a zis ‘Sau fă-i cunoscut păcatul său.’ El întreabă ‘Din partea cui? Cine l-a făcut cunoscut?’ Ar fi trebuit să spună ‘Sau i-a ştiut păcatul.’ Ce este ‘Sau fă-i cunoscut păcatul său?’. El răspunde că a poruncit Creatorul adunării lui Israel să facă păcatul pe care l-a păcătuit cunoscut omului.”

Este scris în Zohar (Vayikra (Domnul a Chemat) paragraf 404 în comentariul Sulam) “Şi aici, Creatorul a spus ‘fă-i cunoscut păcatul pe care l-a păcătuit.’ Unul care se ridică noaptea să se angajeze în Tora, Tora îi face cunoscut păcatul lui. Şi nu prin Din (judecată), ci dimpotrivă, ca o mamă care îi spune copilului ei cu cuvinte blânde şi el se mântuieşte înaintea Stăpânului său.”

Trebuie să înţelegem de ce tocmai când Creatorul îl alertează că a păcătuit, se consideră că acum este conştient de păcat, dar dacă prietenul lui a văzut că a păcătuit şi dacă prietenul lui vede că în continuare nu se mântuieşte şi îl face atent pentru păcatul lui, nu se consideră a şti. Şi care este motivul pentru care dacă îl alertează Creatorul că a păcătuit, ştie că a păcătuit şi este timpul să se mântuiască, dar dacă Creatorul nu-l atenţionează, nu este încă timpul pentru el să se mântuiască de păcat?

Şi mai trebuie să înţelegem ce spune Zoharul, că cineva ce se trezeşte noaptea să se implice în Tora, Tora îl alertează, şi unul ce studiază toată ziua, Tora nu îi aduce la cunoştinţă că a păcătuit. Dar când studiază noaptea, chiar dacă nu studiază în timpul zilei, Tora îi face asta cunoscut. Astfel, trebuie să înţelegem avantajul de a studia noaptea faţă de ziua, şi trebuie să mai înţelegem ce este scris, că Tora îl face să-şi cunoască păcatul „nu prin Din (judecată) ci dimpotrivă, ca o mamă ce îi spune copilului ei cu vorbe bune.”

RASHI interpretează versetul „Sau fă-i cunoscut păcatul propriu.” „Când a păcătuit, a crezut că era permis. Apoi, a fost informat că era interzis.” Ar trebui să înţelegem acestea în muncă. Ce ests acest păcat? Este ştiut că toată munca ce a fost dată celor de jos este sub forma „Care Dumnezeu a creat pentru a face.”

Se ştie că aşa este numită creaţia deoarece El a creat existenţă din absenţă, fiind denumită dorinţă de a primi şi tânjind să primească plăcere. Şi datorită echivalenţei de formă, denumită Dvekut (adeziune), încă un Kli (vas) trebuie făcut pentru a primi lumina plăcerii. Cu alte cuvinte, trebuie să adăugăm scopul de a dărui, altfel, este interzis să primim abundenţa.

Şi chiar dacă dorim, tot nu ne este dat. Totuşi, dacă dorim să primim pentru a primi, aceasta este deja numită „un păcat” în muncă. Aceasta este aşa deoarece prin dorinţă, o persoană devine mai separată de Creator, şi devine mai dificil pentru o persoană să fie capabilă să se mântuiască., ceea ce este numit „întoarcerea la rădăcină,” adică cel care dă.

Astfel, cineva trebuie să se întoarcă la sursa sa, deoarece nepotrivirea de formă l-a îndepărtat de rădăcină, care este pentru a dărui. De aceea, când o persoană acţionează dar nu intenţionează ca asta să fie pentru a dărui, dar în schimb, intenţia sa este numai să primească pentru sine, ea este mai depărtată, şi aceasta este păcatul ei.

Dar, în ordinea muncii, când începem să muncim, începem în Lo Lishma. De aceea la acel moment noi înţelegem diferit, adică ceea ce apare omului ca fiind muncă sunt numai două lucruri: 1) Să facă, ceea ce sunt cele 248 Mitzvot pozitive (porunci să presteze anumite acţiuni); 2) Să nu facă, ceea ce înseamnă cele 365 Mitzvot negative (porunci să se evite anumite acţiuni).

Cu alte cuvinte, există un păcat şi există o Mitzva (faptă bună). Apoi, când o persoană crede în Creator şi în legea Sa, o persoană ştie foarte bine ce este un păcat şi ce nu. Şi ar trebui ea să uite sau să rătăcească într-o acţiune deoarece nu ştia că este interzis, dacă este văzută de prietenul său, prietenul său o poate atenţiona că a păcătuit. Astfel, ea însăşi nu a ştiut, dar prietenul ei, care a văzut, îi poate spune, şi apoi o persoană se mântuieşte de păcatul pe care l-a făcut.

Dar când vorbim despre munca pe calea adevărului, care este cu intenţia de a dărui, care este numai o intenţie, aceasta este ascunsă faţă de prietenul său, din moment ce cineva nu ştie ce este în inima prietenului său. Din acest motiv, prietenul său nu-l poate atenţiona că a păcătuit, şi prietenul său nu-i poate spune că a păcătuit prin faptul că nu a intenţionat să fie pentru a dărui.

Acum putem interpreta ceea ce am întrebat, că asta implică cum că este exact Creatorul cel care îl poate alerta pe el că a păcătuit şi prietenul său nu-l poate alerta că a păcătuit, din moment ce prietenul său nu poate vedea intenţia prietenului. Astfel, numai Creatorul ştie ce intenţie a avut în timpul implicării în Tora şi Mitzvot.

Totuşi, este cu adevărat o chestiune profundă aici, în explicaţia Zoharului cum că îl atenţionează Creatorul atunci când greşeşte. Şi din moment ce acela vede în Tora că ceea ce el trebuie să respecte sunt Mitzvot pozitive şi negative, şi el va şti deja ce este păcat şi ce nu, aceasta este aşa la începutul studiului său. Este aşa cum spune Maimonides „Când le învăţăm pe femei şi pe cei mici, ei sunt învăţaţi cu scopul de a primi recompensă.” Numai după aceea „Când acumulează multă cunoaştere, li se spune” că trebuie să studieze Lishma, adică pentru a dărui.

Prin urmare, acela nu înţelege că dacă nu are intenţia de a dărui, aceasta este considerat păcat în munca pe calea adevărului, deoarece majoritatea sunt încă în Lo Lishma, şi el doreşte să meargă în Lishma. De exemplu, dacă nu are scopul de a dărui, este considerat un păcat, dar o persoană nu poate simţi asta pentru ea. Este la fel pentru o persoană ce face un act ce este interzis în Tora, cum ar fi desacralizarea Sabbatului sau să mânânce mâncare interzisă, etc., adică va avea acelaşi sentiment în timp ce execută o Mitzva fără să intenţioneze să dăruiască, ca atunci când săvârşeşte un mare păcat.

Aceasta aduce întrebarea „Cine poate alerta o persoană că dacă nu acţionează pentru a dărui este considerat un păcat şi ar trebui să se mântuiască pentru acesta, adică să Îi ceară Creatorului să nu mai păcătuiască?”. Cu alte cuvinte, aici trebuie să înţelegem: a) dacă nu este intenţia de a dărui, este un păcat şi b) că ar trebui să aibă dorinţa de a se mântui aşa încât să nu păcătuiască din nou, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Mântuirea este numită remuşcare faţă de trecut şi acceptare faţă de viitor.”

Această chestiune a unei persoane ce simte că este un păcat – că va simţi că este un păcat general, asta fiind tot răul ce există în om – asta este ceva ce numai Creatorul poate înţelege. Tora şi Mitzvot ce au fost date sunt pentru a corecta acel rău, care este denumit „voinţa de a primi pentru sine” şi nu este în puterea cuiva de a înţelege că tot răul este cel ce separă creaturile de Creator.

Şi aceasta este ceea ce spune Zoharul despre versul „Dacă păcatul ce l-a făcut îi este făcut cunoscut.” Cu alte cuvinte, Creatorul i-a făcut cunoscut păcatul, însemnând că Creatorul îl atenţionează ce este păcatul pe care l-a făcut deoarece pentru o persoană este dificil să îl accepte şi să spună că dacă lucrează pentru propriul beneficiu pe calea adevărului este considerat un păcat.

Numai când Creatorul îi dă această conştiinţă, el poate simţi că este un păcat. De exemplu, când o persoană ucide altă persoană, cu siguranţă simte că a comis un păcat grav, aşa cum dacă o persoană are un şofer, şi acel şofer a lovit pe cineva cu maşina şi l-a omorât. Totuşi, dacă a fost noaptea şi nimeni nu ştie despre asta, nu şoferul simte neapărat că a omorât un om, dar chiar şi şeful, care călătorea cu el, simte acest păcat.

În spiritualitate, atunci când Creatorul îl atenţionează că a păcătuit şi că ucide conceptul de om în fiecare zi, numai Creatorul poate da un asemenea sentiment în spiritualitate. Dar persoana însăşi nu poate şti sau înţelege aceasta.

Acum putem înţelege ce explică RASHI despre versul „Sau face păcatul cunoscut lui.” Acestea sunt cuvintele lui: „Când a păcătuit, a crezut că este permis. Apoi, a descoperit că era interzis.”

Pentru a înţelege aceste cuvinte în muncă, ar trebui să interpretăm „Când a păcătuit,” ca „În timp ce se angaja în Tora şi Mitzvot pentru a primi.” El încă nu ştia că este interzis. Dimpotrivă, dacă a ţinut Tora şi Mitzvot numai în acţiuni, a simţit că este permis. Numai apoi a devenit cunoscut lui că a fost o prohibiţie aici, că ţinta lui a fost pentru a primi recompensă. Dar cine l-a informat că a fost interzis, că a folosi vasele de recepţie este interzis? Zoharul interpretează că este Creatorul cel care l-a alertat deoarece fără ajutorul Creatorului este imposibil să o simţi.

Prin urmare, rezultă că în muncă, răul primar şi păcatul înseamnă voinţa de a primi, care este singura cauză ce ne împiedică să primim ceea ce vrea Creatorul să dea creaturilor, şi cauza pentru care nu putem fi răsplătiţi cu adeziune. Aşa cum învăţăm, lumina Neshama se divide în cinci discernăminte, denumite NRNHY, care se îmbracă numai în vasele de dăruire ale cuiva.

Astfel, pentru ca o persoană să aibă senzaţia de rău şi întuneric, că totul vine de la acest rău denumit „voinţa de a primi pentru sine,” numai Creatorul o poate atenţiona că este un păcat. Aceasta este aşa deoarece o persoană este obişnuită să folosească voinţa de a primi chiar şi când începe munca Creatorului.

Este aşa cum au spus înţelepţii noştri „O persoană trebuie să studieze mereu în Lo Lishma.” Astfel, are deja permisiunea înţelepţilor noştri de a studia, deoarece, prin aceasta, ea va ajunge la Lishma. Astfel, deoarece este permisiunea înţelepţilor noştri că trebuie să studiem în Lo Lishma, este dificil să vii la o persoană şi să îi spui că este un păcat, deoarece ei vor spune că este permis să studieze în Lo Lishma. Astfel, nu este motiv să credem că acesta este cel mai mare păcat, deoarece aceasta este tot ceea ce obstrucţionează dobândirea Dvekut cu Creatorul.

Cu cele spuse mai sus, putem interpreta ce am întrebat despre cuvintele Zoharului, care scrie că pentru unul care se ridică noaptea ca să se angajeze în Tora, Tora îi anunţă păcatul său. Am întrebat de ce tocmai cei ce studiază noaptea şi de ce ar trebuie să fie în mod special Tora cea care le arată păcatul.

Răspunsul, aşa cum este spus mai sus, este că, tocmai prin Tora, acela poate ajunge să simtă că a primi pentru sine este denumit „un păcat,” însemnând că voinţa de a primi pentru sine este denumită „un păcat.” Dar oamenii obişnuiţi nu pot ştii, aşa cum spune Maimonides că chestiunea Lishma nu este descoperită femeilor, celor mici, sau gloatei. Şi înţelesul cuvântului „nedescoperit” este deoarece ei nu pot înţelege. Totuşi, tocmai prin Tora înseamnă că Tora poate aduce un astfel de sentiment unei persoane care o va face să vadă că a primi pentru sine este considerat un păcat.

Dar de ce tocmai Tora care este studiată noaptea are puterea să îl alerteze pentru păcatele sale? Cu alte cuvinte, care este avantajul nopţii faţă de zi, care presupune că tocmai noaptea, aşa cum a fost scris că pentru unu care se ridică noaptea pentru a se angaja în Tora, Tora îi face păcatul cunoscut? Pentru a înţelege, trebuie mai întâi să pricepem înţelesul „zilei” şi „nopţii” în muncă.

„Noapte” este, aşa cum au spus înţelepţii noştri (Pesachim 2b) despre versetul „Criminalul se ridică în zori … şi noaptea este precum un hoţ.” „Înseamnă asta că lumina e zi? Înţelesul este acesta: Dacă chestiunea că vine să ia viaţă este clară ca lumina zilei pentru tine, el este un criminal. Dar dacă te îndoieşti de asta, precum noaptea, trebuie să îl priveşti ca pe un hoţ.” Astfel, vedem că înţelepţii noştri folosesc „zi” şi „noapte” pentru „sigur” şi pentru „cu îndoieli.”

Putem interpreta că „ziua” în muncă înseamnă că atunci când o persoană se implică în Tora şi Mitzvot are încredere că va primi recompensă pentru munca sa. Apoi este mulţumită şi nu are loc pentru rugăciune către Creator să o ajute, atunci ce îi lipseşte? Este oricum posibil ca cineva să vadă că „ar trebui să fac mai mult”, dar îşi găseşte probabil scuze că nu are suficient timp pentru un oarecare motiv sau din cauza problemelor de sănătate. Totuşi, per total este bine deoarece crede că va primi recompensă. El crede în recompensă şi pedeapsă în lumea aceasta şi în lumea următoare şi asta se numeşte „studierea Torei în timpul zilei.”

„Studiul Torei noaptea” înseamnă că are dubii, deoarece îndoiala este denumită „noapte.” Aceasta apare atunci când o persoană doreşte să meargă pe calea adevărului, adică cu scopul de a dărui. Adică ea doreşte să lucreze în Tora şi Mitzvot la un nivel calitativ diferit faţă de cum a lucrat pe calea majorităţii, cu intenţia de a primi recompensă în această lume şi în cea următoare. În schimb, doreşte să se angajeze în Tora şi Mitzvot nu pentru a primi recompensă. Dar corpul rezistă acestei căi. De aceea, îi vin mereu gânduri străine, aducându-i îndoieli constante în munca sa.

Şi care sunt dubiile?  Uneori crede că ar trebui să meargă pe calea dăruirii, şi apoi corpul începe să reziste. Apoi, îi vin gânduri că poate majoritatea are dreptate, adică nu trebuie să lucreze prin dăruire deoarece este greu să lupţi împotriva corpului. De aceea este mai bine să urmeze punctul de vedere al majorităţii deoarece majoritatea cu siguranţă arată mai bine şi are un loc mai important în lume. Şi ei au ales să meargă pe calea în care intenţionează ca acţiunile lor să fie numai pentru Creator şi nu pentru dărui. Asta înseamnă că ei respectă Tora şi Mitzvot deoarece Creatorul ne comandă să respectăm poruncile Sale şi să urmăm legea Lui, şi nu, Doamne fereşte, pentru bani sau pentru onoare, însemnând că prin angajarea în Tora şi Mitzvot el va fi respectat sau va fi numit „Rabbi.” Dimpotrivă, ei ţin Tora şi Mitzvot pentru Creator deoarece El ne-a poruncit, şi în schimb, primesc recompensă. Asta trebuie să fie cea mai bună cale.

Şi din moment ce asta nu contrazice dragostea de sine, nu este atât de dificil să mergi pe această cale. Dar pe calea dăruirii cineva întotdeauna are dubii deoarece această cale este inacceptabilă majorităţii şi corpul este înclinat în mod natural către punctul de vedere al Klipot, care sunt numai despre recepţie. De aceea are de lucru constant în a se lupta cu aceste gânduri.

Şi chiar şi atunci când o persoană înfrânge corpul şi îl face să înţeleagă „Vezi că de la natură cineva doreşte să îl servească pe cel mare fără recompensă, ci numai în pură dăruire.” Apoi corpul stă împotriva lui şi aduce un argument adevărat: „În lumea fizică, vezi că eşti ‘mare’ şi vezi că toţi te respectă. Astfel, poţi fi influenţat de majoritate, majoritatea care te apreciază ca fiind mare. De aceea, merită să lucrezi în a dărui. Dar aici, eşti în ascundere deoarece măreţia şi importanţa Creatorului nu este revelată şi tu vrei doar să crezi că e aşa, că este important Creatorul şi merită să Îl serveşti fără nicio recompensă.”

Astfel, în acel moment o persoană devine slabă împotriva corpului şi nu are niciun răspuns, de vreme ce atunci mai este doar un singur lucru de spus – că merge deasupra raţiunii. Prin urmare, nu poate să depăşească argumentul corpului cu mintea sa, şi atunci are nevoie de mila Cerului pentru a o împiedica să dezerteze din campanie.

Aceasta este denumită “noapte,” când o persoană are îndoieli din cauza conflictului cu corpul. Şi apoi această Tora îi revelează păcatul, înseamnând că păcatul său este primordial şi adânc înrădăcinat, deoarece atunci vede că îi lipseşte credinţa în Creator. Cu alte cuvinte, nu poate crede că Creatorul este măreţ şi conduce şi merită să îl serveşti şi să îi dăruieşti, şi că El va avea mulţumire de la el.

Cu alte cuvinte, nu este nicio mulţumire pentru o persoană care serveşte un rege mare. Aşa cum spune Zoharul (“Introducere la Cartea Zohar,” p 185, paragraful 195 în Comentariul Sulam) “Frica este cea mai importantă, adică îi va fi frică de Creator deoarece El este măreţ şi conduce peste tot, deoarece El este rădăcina din care toate lumile se extind, şi măreţia Lui apare în faptele Sale.”

Fără Tora, cineva nu poate simţi ceea ce îi lipseşte deoarece este o regulă că absenţa trebuie să preceadă prezenţa, şi este imposibil să simţi absenţa, adică să simtă cineva că îi lipseşte ceva, numai dacă simte că este ceva bun în lume, că este un lucru bun, şi pe care nu-l are. Apoi poţi vorbi despre absenţă. Cu alte cuvinte, când este cineva care simte absenţa, poţi spune că el ar trebui să încerce să satisfacă ceea ce lipseşte.

Cine a creat prima absenţă? Creatorul a creat-o, în lumea Ein Sof (infinit). Învăţăm că El este unul şi numele Lui este Unu. Prima lipsă este Tzimtzum (restricţie), când lumina a dispărut şi a simţit o lipsă. Lumina liniei este ceea ce ar trebui să umple deficitul făcut de Creator, care este prezenţa, şi El a creat ceva nou, a creat absenţa.

Astfel, când cineva studiază Tora, prin Tora ajunge să simtă că există un Creator şi un lider, deoarece studiind Tora primeşte lumina Torei care îl corectează. Apoi începe să simtă prin Tora că există cel care dăruieşte Tora, şi aceasta este când începe să înţeleagă că e un mare privilegiu să Îl servească.

Şi când începe să converseze cu corpul cu privire la asta, micul sentiment pe care începe să îl simtă – că merită să serveşti Creatorul – este întâmpinat de rezistenţa corpului, care se opune cu vehemenţă senzaţiei de a primi de sus sub forma “Lumina din ea.” Cu alte cuvinte, nu se întâmplă ca cineva să primească dintr-o dată lumina Torei, suficient pentru a corecta corpul. Dimpotrivă, vine puţin câte puţin. De aceea, sunt urcuşuri şi coborâşuri, şi pentru fiecare urcare pe care o primeşte şi începe să înţeleagă că trebuie să meargă pe calea dăruirii, natura corpului rezistă imediat.

Totuşi,  aceasta este aşa intenţionat de la Creator. Motivul pentru aceasta este că “Nu există lumină fără Kli (vas).”  Ceea ce vine de sus este denumită “trezire de sus.” Cu alte cuvinte, nevoia şi senzaţia vin ca una singură. În acel moment, o persoană nu are motiv pentru o trezire a dorinţei că merită să serveşti Creatorul. De aceea, ,,când senzaţia care vine de sus pleacă, o nevoie se construieşte treptat în inima ei, să lucreze în dăruire, şi atunci începe să ceară Creatorului să îi dea puterea pentru aceasta. Apoi, această stare este denumită “lumină şi Kli.”

Şi mai este un motiv pentru care cineva are nevoie de o trezire de jos: când cel de sus dă fără pregătire celui de jos, cel ce primeşte nu o simte ca important. Şi conform regulii că orice lucru de care o persoană doreşte să se bucure depinde de importanţa chestiunii, înainte ca cel de sus să îl lase să simtă ceva, nu se poate spune că doreşte ceva.

Dimpotrivă, după ce cineva simte o deşteptare către munca Creatorului, acela trebuie să creadă că faptul că o persoană s-a trezit la nevoia de a se angaja în muncă Creatorului, aceasta este așa, deoarece, Creatorul i-a trimis aceste gânduri, fără mesageri. Cu alte cuvinte, când nimeni nu-i spune că trebuie să se angajeze în muncă, o persoană cu siguranţă spune că asta a venit la ea de sus.

Totuşi, chiar dacă o persoană vine şi îl face să înţeleagă, îi explică că merită să lucreze pentru Creator şi este trezit de aceasta, totuşi nu ar trebui să spună că cutare sau cutare i-au arătat meritul muncii Creatorului. Dimpotivă, şi acea persoană a fost un mesager al Creatorului pentru a-l trezi. Astfel, uneori cineva trebuie să spună că i-a dat Creatorul dorinţa fără mesageri, şi uneori ar trebui să spună că această dorinţă a venit de la Creator printr-un emisar.

Şi din moment ce acea dorinţă a venit la el fără nicio pregătire a sa, nu a putut aprecia importanţa chestiunii. Astfel, o persoană nu este prea impresionată şi nu se poate bucura  de acel lucru deoarece nu îi cunoaşte valoarea. Este precum o persoană care îi trimite un cadou prietenului său, dar prietenul său nu ştie cum să-l aprecieze.

Să spunem, de exemplu, că cel ce primeşte cadoul a crezut că acesta valorează 100 de dolari, dar cel ce a dăruit cadoul a plătit 10000 de dolari pentru el. De asemenea, cel ce dăruieşte ştie că primitorul apreciază valoarea cadoului numai conform propriei înţelegeri. Astfel, înţelegem că cel ce dăruieşte cadoul caută sfaturi şi tactici ca să îl facă pe cel ce a primit cadoul să înţeleagă valoarea cadoului, astfel încât să se bucure de cadou atât de mult cât a dorit cel ce l-a dăruit.

Aceasta este cauza ascensiunilor şi căderilor în muncă, care sunt denumite “zi” şi “noapte.” Studiind Tora în timpul “nopţii,” în biruire se vede cât de departe este cineva de Creator prin faptul că nu este capabil să iasă din dragostea de sine, şi Tora îi aduce simţul importanţei. Şi atunci când este într-o ascensiune, trebuie să spună că îl aduce Creatorul mai aproape, însemnând că nu se ascunde Creatorul de el, şi de aceea el simte că merită să aibă Dvekut cu Creatorul.

Este aşa cum am învăţat în “Studiul celor Zece Sefirot”  unde este dată o explicaţie despre cele patru faze ale Luminii Directe şi spune “Care este diferenţa între Hochma a Luminii Directe şi Malchut a Luminii Directe? Dacă este aceeaşi lumină în Sefirot Hochma şi Malchut, atunci de ce una este numită Hochma şi alta Malchut?”

Răspunsul este că în Sefira Hochma nu era încă o pregătire din partea celui de jos, deoarece cel de jos încă nu exista, însemnând că se simţea inferior, având nevoie de ceva şi trebuind să primească ceva de la cel de sus aşa încât să-şi completeze deficienţa. De aceea, cel de jos nu simte nicio plăcere din primirea abundenţei de la cel de sus, aşa cum este dorinţă în cel de sus ca să-l bucure pe cel de jos.

Dorinţa celui de sus este să facă bine creaturilor Sale, însemnând pentru ca cel de jos să se bucure. Dar din cauza lipsei de pregătire a celui de jos – din moment ce atunci când cel de jos s-a născut, s-a născut împreună cu abundenţa – nu a fost timp pentru ca el să se echipeze cu o deficienţă, adică să tânjească după abundenţă.

Dar Malchut vine după ce abundenţa s-a depărtat de Sefiroţii de deasupra ei. Astfel, ea a avut deja pregătirea, însemnând nevoia de lumina care a iluminat Sefira Hochma. Astfel, numai Malchut poate primi plăcere de la abundenţa de care cel ce dăruieşte vrea să se bucure cel de jos.

Cu toate cele de mai sus, discernem două lucruri cu privire la darul celui ce dăruieşte: 1) Cineva trebuie să ştie ce-şi doreşte, adică ce este ceea ce are nevoie şi 2) trebuie să-şi dorească să îi fie umplută acea deficienţă, adică să facă toate pregătirile pentru a putea primi darul.

Astfel, cum poate cineva începe să simtă nevoia pentru munca Creatorului, când nu ştie oricât de puţin despre aceasta, adică dacă există un asemenea lucru? Cu alte cuvinte, dacă nu ştie despre aceasta, cum se poate trezi în el o dorinţă pentru aceasta?

Răspunsul este aşa cum am învăţat despre Sefira Hochma că Creatorul, care este denumit “dorinţa de a face bine” a creat lumina şi Kliul împreună, senzaţia spiritualului vine la o persoană de deasupra. Ea primeşte lumina şi dorinţa pentru lumină în acelaşi timp. Fie deşteptarea vine la el direct de la Creator, sau deşteptarea pentru muncă vine la el printr-un mesager trimis de Creator pentru a face o persoană să înţeleagă şi să o influenţeze că merită să fie servitor al Creatorului. Totuşi, totul vine la el din partea deşteptării fără nicio pregătire a celui de jos. Şi aşa cum s-a menţionat aici, este imposibil ca cel de jos să simtă o plăcere reală din munca Creatorului, din cauza lipsei de pregătire.

Totuşi, spunem despre Sefira Malchut că râvneşte abundenţa care era în Sefira Hochma. De aceea, când este pregătire din partea celui de jos, ea primeşte plăcerea pe care vrea să o dăruiască cel ce dăruieşte. Similar, aici în munca omului, o coborâre vine după trezirea pe care a avut-o şi începe să-şi dorească ceea ce avusese înainte. Apoi, cel de jos se poate pregăti să primească abundenţa.

Totuşi, dorinţa şi tânjirea pentru adevăratul Dvekut – să fie capabil cu adevărat să primească, şi să o considere importantă aşa cum doreşte Creatorul – nu apare dintr-odată. De aceea sunt multe urcuşuri şi coborâşuri. Totuşi, fără de prima deşteptare din partea Celui de sus, nu ar fi fost posibil niciodată ca cel de jos să-şi dorească ceva fără să ştie ce este.

Acum vom înţelege ce am întrebat despre înţelesul “Tora îi va face cunoscut păcatul,” şi nu prin Din (judecată), ci precum o mamă ce-şi informează fiul folosind cuvinte blânde. De asemenea, ce reprezintă Din şi “cuvinte blânde?”

Aşa cum am explicat cu privire la acuzaţia dintre păstorii lui Gerar şi păstorii lui Isaac, ceva ce alimentează este denumit “păstor.” Păstorii lui Isaac spuneau, “Putem primi sustenanţă numai de la adevăr, şi nu de la falsitate.” De aceea, când au dorit să lucreze pe linia dreaptă ei ar fi spus, “suntem mulţumiţi cu puţin, deşi cu adevărat faptele pe care le facem sunt fără valoare deoarece nu sunt făcute cu adevărata intenţie.

Totuşi, dacă am considera către cine dorim să dăruim, către un Rege măreţ care conduce, orice muncă este suficientă pentru noi şi o considerăm un mare privilegiu deoarece servim un aşa Rege important şi măreţ. De aceea, atât cât ni se permite să servim Regele, Îi mulţumim şi Îl slăvim, chiar dacă este un serviciu mic.”

Aceasta se numeşte, “Păstorii lui Isaac,” care doresc să Îl servească pe Creator, cu dedicarea lui Isaac, dar corpul nu este de acord cu asta. Dar atunci când ştiu că trebuie să slujească precum Isaac, sunt mulţumiţi pentru asta şi îi mulţumesc Creatorului pentru aceasta.

Şi atunci când Klipa păstorilor lui Gerar vine, ea vede că ei sunt fericiţi cu Creatorul, şi imediat începe să se certe cu păstorii lui Isaac spunând, “de ce sunteţi fericiti cu Creatorul? Vedeţi voi înşivă că serviciul pe care îl faceţi nu este aşa cum ar trebui să fie. Când serveşti un Rege, calea potrivită este să faci totul în perfecțiune.”

“De aceea,” ei întreabă, “de ce această bucurie? Noi cei care urmăm majoritatea, avem ceva pentru care să ne bucurăm, din moment ce noi spunem că ne mulţumim cu urmarea părţii practice deoarece Creatorul ne-o comandă. Şi în schimb, credem că vom primi recompensă pentru a respecta Tora şi Mitzvot, şi suntem fericiţi. Dar voi, care spuneţi că ceea ce este important este Lishma, şi puteţi vedea voi înşivă că nu vă puteţi angaja pentru a dărui, vedeţi că nu puteţi face nimic. Vedeţi şi voi cât efort aţi făcut deja, şi totuşi  nu aţi avansat câtuși de puțin. De ce munciţi voi pentru nimic? Nu sunteţi vrednici să vă apropiaţi de Creator deoarece sunteţi prea scufundaţi în dragostea de sine, şi este păcat de tot timpul pe care îl pierdeţi pentru nimic.”

Astfel, ce face această Klipa? Extinde Midat ha Din (calitatea Din) peste o persoană şi îl omoară. Aceasta se consideră că Klipa raportează păcatul cu Midat ha Din, şi apoi nu poate face nimic decât să dispere şi să abandoneze campania. Şi ea ia de la el orice credinţă ar fi avut, şi rămâne fără viaţă spirituală. Dar el nu poate primi nici satisfacţie fizică, aşa cum a făcut-o înainte să intre în muncă. Astfel, ajunge melancolic şi trist, şi totul din cauza Klipa care a venit la el deghizată în dreptate dar îi păsa numai de sine.

Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, că Klipa îi face cunoscut păcatul în maniera Din. Dar pentru cineva care se ridică pentru a se angaja în Tora noaptea, Tora îi face lui păcatul cunoscut precum o mamă care îi arată fiului cu vorbe blânde, şi el se mântuieşte înaintea stăpânului său.

Trebuie să înţelegem ce înseamnă “vorbe blânde.” Sfârşitul eseului vine şi interpretează, “El se mântuieşte în faţa stăpânului său.” Cu alte cuvinte, ea îl informează despre păcat nu pentru că vrea să îl îndepărteze din lucrul Creatorului precum Klipa lui Gerar, care îl informează despre păcat cu Midat ha Din – că este imposibil să se mântuiască şi să lucreze pentru a dărui, şi astfel îl îndepărtează.

Dimpotrivă, ea îl informează precum o “mamă albă” care îl face să înţeleagă cu cuvinte blânde că nu trebuie să se gândească cum că nu poate să se mântuiască şi să dăruiască. “Cu cuvinte blânde” înseamnă că nu este atât de greu precum crezi, din moment ce Creatorul doreşte să ajute o persoană când simte că este greu pentru ea.

Totuşi, trebuie să o înţelegem, din moment ce însuşi Creatorul a făcut asta să fie dificil, precum este scris, “Vino la Faraon, căci i-am împietrit inima … că să îi arăt semnele Mele.” Cu alte cuvinte, Tora îi permite cuiva să înţeleagă că, faptul că simte că este greu să meargă pe calea de a dărui nu este pentru că ar fi incompetent, ci pentru că “I-am împietrit inima.” Şi de ce? “Pentru ca să îi arăt semnele Mele.”

Şi Baal HaSulam interpretează că este așa pentru a avea o nevoie de literele Torei; aşadar, Creatorul a făcut împietrirea inimii aşa ca prin aceasta, cineva să fie pregătit pentru Tora. Altfel, nu ar avea nicio nevoie de Tora. Dar din moment ce doreşte să meargă pe calea dăruirii şi a Torei îl alertează că dorinţa de a primi pentru sine este un păcat, că asta este defapt înclinaţia rea, şi unul care vrea să meargă pe calea dăruirii, este scris (Psalmi 1), “fericit este omul care nu a urmat sfatul celui viclean, nici nu a stat în calea păcătoşilor.

Vom interpreta, “Cine nu a urmat sfatul celui viclean,” însemnând păstorii lui Gerar, care doreau ca el să îi urmeze, deoarece ei îl fac să înţeleagă că nu se merită să urmeze calea dăruirii. În schimb, vor să audă păstorii lui Isaac, care spun, “Cel ce merge pe calea primirii recompensei, aceasta se numește “păcat.” Şi când înţeleg că acesta este un păcat, imediat plâng după Creator să îi scoată din acea stare şi doresc să respecte ce este scris, “Nici nu ai stat pe calea păcătoşilor.”

Cu alte cuvinte, nu vor să rămână în starea de păcătoşi, şi cer ajutorul Creatorului, că le va da lumina Torei deoarece “Lumina din ea îl reformează,” şi el, de asemenea, vrea să servească Regele şi să fie un servitor adevărat al Creatorului.

Zoharul spune că cineva trebuie să ştie căile Torei deoarece “Acela care nu ştie comenzile Celui de sus, cum îl va Servi?” Prin urmare nefiind în stare să iasă din dorinţa de a primi pentru sine, şi simţind nevoia pentru ajutorul Creatorului, nevoia se naşte în el pentru asistența Creatorului.

Ajutorul său este prin Tora, în care sunt două lucruri: 1) “Lumina din ea îl reformează,” adică primeşte vase de dăruire, şi 2) Când are vase de dăruire şi doreşte să dăruiască Creatorului dar nu ştie ce are nevoie Creatorul de la el. În Zohar, aceasta se numeşte “Acela care nu ştie comenzile Celui de sus, cum îl va servi?”

Şi aici trebuie să discernem între a) Klipa care îl acuză că este păcătos, în Midat ha Din, al cărui scop este să îndepărteze o persoană de la muncă, şi b) Tora, care alertează o persoană că a păcătuit “Precum o mamă care îşi informează fiul cu vorbe blânde, şi el se mântuieşte înaintea Stăpânului său.”

Tora alertează că poate corecta acest păcat prin Tora prin cele două maniere mai sus amintite: 1) prin lumina din ea, care îl reformează; 2) fiind răsplătit cu raţiunile pentru Tora şi raţiunile pentru Mitzvot, pentru că “Acela care nu ştie legile Celui de sus, cum Îl va sluji?”

De aceea Zoharul concluzionează, “Şi se mântuieşte în faţa Stăpânului său.” Dar când îl alertează Klipa despre păcatul său, este incapabil să se mântuiască. În schimb, cade în disperare şi se separă complet de munca Creatorului.

Prin urmare cînd o persoană merge pe calea cea dreaptă, nu trebuie să se teamă de gândurile Klipa ale păstorilor lui Gerar, aşa cum au spus înţelepţii noştri că David a spus, “Zorii nu mă trezesc pe mine.” Dimpotrivă, după aceea, acela trebuie să treacă la partea stângă, şi asta este denumită, “Eu trezesc zorii.”

Asta înseamnă că el trezeşte zorii. Aceasta este, o persoană are o pregătire specială în a dori să trezească întunericul, atunci când îl alertează Klipa că este în greşeală. Prin urmare el evocă stânga şi examinează cum să-şi corecteze faptele – să vadă măsura depărtării sale din echivalenţa de formă şi măsura durerii şi a suferinţei – el simte toate acestea când vede josnicia stării sale. Uneori vede că nu-i pasă că este  îndepărtat de la Dvekut cu Creatorul. Acesta este momentul să Îi ceară Creatorului să îl elibereze din exilul în care se află.

Aici, de asemenea, trebuie să discernem două lucruri: 1) Nu simte că este în exil. Cu alte cuvinte nu are nicio dorinţă să scape din dragostea de sine. Dimpotrivă este într-o stare denumită în Zohar Hav, Hav (“dă-mi – dă-mi” dar de asemenea şi sunetul lătratului unui câine), precum un câine, referindu-se la cuvintele, “Lipitoarea are două fiice care plâng precum câinii Hav, Hav.” Se interpretează, “Hav (dă-ne) bogăţia aceste lumi, şi Hav bogăţia lumii următoare.”

Aceasta înseamnă că doresc să respecte Tora şi Mitzvot, dar pentru a primi totul în dorinţa de a primi pentru ei înşişi. Aceasta se consideră că el nu simte niciun exil, aşa încât să vrea să fie mântuit din exil.

El simte toate acestea deoarece a intrat în linia stângă. Dar când merge pe linia dreaptă, nu trebuie să cerceteze dacă munca sa este completă sau nu. În schimb, îi mulţumeşte Creatorului pentru orice înclinaţie are.

Această stare este denumită “ascundere în ascundere,” aşa cum este scris (Deuteronom 31:18), “Şi cu siguranţă îmi voi ascunde faţa în acea zi.” Am interpretat că atunci când este în ascundere, nu simte că este în exil. Şi ce este exilul? Este aşa cum este scris, “Din cauza păcatului nostru am fost exilaţi din ţinutul nostru şi am fost trimişi departe din ţinutul nostru.”

A fost scris, “Este pentru păcatele noastre.” Păcatul se referă la folosirea voinţei de a primi pentru sine. Aceasta este ceea ce cauzează îndepărtarea din “ţinutul nostru.” Se ştie că “dorinţă” şi “pământ” sunt denumite Malchut (împărăţie), însemnând împărăţia cerurilor. Împărăţia cerurilor înseamnă că o persoană îşi asumă să se înrobească cerului, însemnând Creatorului, care este denumit “Rai” (cer), aşa cum este scris, “Ridică-ţi ochii la înalt şi vezi: cine a creat acestea?”

Acesta este înţelesul a , “Am fost exilaţi din pământul nostru,” însemnând din pământul nostru, care este denumit “împărăţia cerului,” să servească şi să ostenească pentru gloria Cerului; am ieşit din această voinţă. Dar în ce dorinţă am intrat noi? În dorinţa “naţiunilor lumii,” denumite “a primi pentru a primi.”

Este scris, “Am fost trimişi departe din ţinutul nostru.” Adamah (ţinut, pământ) vine de la cuvintele Adameh le Elyon (Voi fi precum Cel Prea Înalt), ceea ce este echivalenţă de formă. Şi din moment ce ne-am angajat cu dorinţa noastră de a primi, ne-am îndepărtat de ţinutul nostru, din a fi în echivalenţă de formă cu Cel de sus. Şi când o persoană nu simte exilul, este sub ascundere, exilul, care este denumit “ascundere,” este ascuns. Astfel, el este într-o stare de ascundere înăuntrul ascunderii.

Totuşi, ascunderea în interiorul ascunderii, înseamnă de asemenea, o măsură a descoperirii. Cu adevărat, este ascundere în interiorul ascunderii, dar ar trebui să întrebăm, “De unde a venit această conştiinţă că el este în ascundere?” ar trebui să spunem că această “conştiinţă,” de asemenea, a venit de la Creator, fie direct sau printr-un mesager.

De aceea, putem interpreta versul, “Făcătorul luminii şi creatorul întunericului.” Acest întuneric se referă la sentimentele unei persoane că este în interiorul unei ascunderi, că nu simte Creatorul ca fiind ascuns faţă de el, aşa încât nu are nicio dorinţă pentru a căuta unde este El, astfel din acest loc se va preda înaintea Lui şi va avea marea recompensă de a-L servi.

El, de asemenea, nu simte nici ascunderea în sensul în care Tora este îmbrăcămintea Creatorului, nici nu o regretă. În schimb, el este într-o complet altă lume, însemnând faptul că faptul că există un Creator şi că Acesta doreşte să dăruiască plăcere şi încântare creaturilor nu îl interesează deloc. Acest sentiment denumit “ascundere înăuntrul ascunderii,” este denumit şi “întuneric,” şi Creatorul a creat şi i-a dat lui acest întuneric.

Dar vedem că o persoană de obicei nu observă negativul din ea însăşi. Mereu ştie că este bine, chiar dacă este religioasă sau nereligioasă. Este aşa cum este scris, “Pentru că mita îi orbește pe cei ce văd.” Şi din moment ce o persoană este apropiată de sine, nu poate vedea niciodată adevărul. Astfel, o persoană ce vede că nu este în regulă ar trebui să spună că i s-a arătat asta de sus.

2) Este într-o singură ascundere. Cu alte cuvinte, ea simte că este sub ascundere. Aceasta înseamnă că o doare că este îndepărtată de Creator, înseamnă că este ascuns Creatorul faţă de ea şi că nu îl simte pe Creator în măsura în care va vrea să se anuleze înaintea Lui. Dar în acelaşi timp, o doare că este separată. În acel timp nu are altă cale doar de a o ajuta Creatorul, să o facă completă ca să se apropie de Creator, ceea ce se numeşte “Dvekut şi echivalenţa formei.”

Şi toată această cercetare pe care o face, care este denumită linia stângă, ar trebui să fie într-un anume timp. Cu alte cuvinte, mai specific, după ce a mers pe linia dreaptă în acea zi şi L-a slăvit pe Creator foarte mult pentru că i-a permis chiar şi un serviciu mic, şi el s-a bucurat de asta. Cum am spus mai sus, aceasta este partea adevărului.

Apoi, poate să treacă la linia dreaptă pentru o vreme, dar nu mult.  Cu alte cuvinte, în timp ce se angajează în Tora şi în rugăciune, trebuie să fie atent să nu iasă în linia stângă, ci să fie specific în linia dreaptă, căci asta se numeşte, “Cei binecuvântaţi rămân alipiţi celor binecuvântaţi.”

Şi acesta este timpul când poate fi recompensat cu un nivel mai înalt, aşa cum este scris, “Divinitatea este prezentă numai din bucurie.” Dar când este în linia stângă, ceea ce este un moment de critică, acel moment este un loc de a vedea numai greşeli. Dar munca în stânga ar trebui să-i dea nevoia de rugăciune. Rugăciunea se referă specific la un loc unde este deficienţă, şi un loc al deficitului este numit “blestemat.” Dar apoi, “Cel blestemat nu se lipeşte de cel binecuvântat.” Din acest motiv, nu este loc să te ridici la un nivel superior. Din contră, linia dreaptă este locul ascensiunii, căci atunci este într-o stare de perfecțiune.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Nevoia de Iubire pentru prieteni

Articolul Nr. 14, 1987/88

Aceasta aduce mai multe beneficii:

Te aduce în afara iubirii de tine însuţi şi ajungi să-i iubeşti pe ceilalţi. Este aşa cum a spus Rabbi Akiva: “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei”, din moment ce prin asta poţi să ajungi să-l iubeşti pe Creator.

Totuşi, trebuie să ştim că să-i iubeşti pe ceilalţi sau să lucrezi în beneficiul celorlalţi nu este scopul creaţiei, aşa cum o înţeleg laicii. Lumea nu a fost creată pentru ca unul să facă favoruri altuia. Lumea a fost creată, mai degrabă, pentru ca fiecare să primească plăcere pentru el însuşi. Spunând că trebuie să muncim în beneficiul altora este doar corecţia creaţiei, nu scopul creaţiei. Corectarea înseamnă că nu va mai exista chestiunea ruşinii, astfel încât a fost o corecţie a dăruirii, care este singura cale pentru creaturi să primească încântarea şi plăcerea completă pentru ele însele fără defectul ruşinii.

În această privinţă, trebuie să interpretăm ce spune Zoharul despre versul “ “Dar păcatul este un reproş pentru toţi oamenii”, tot binele pe care îl fac, îl fac pentru ei înşişi”.

Putem intepreta “tot binele,” adică favorurile pe care le fac, ca referindu-se la intenţia lor, care se numeşte “pentru ei”, ceea ce înseamnă pentru ei înşişi. Aceasta înseamnă că este în concordanţă cu propria lor înţelegere şi nu că ne-a fost dată respectarea poruncii “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” ca pe un ordin din partea Creatorului, care a creat lumea cu scopul de a face bine creaţiilor lui. Mitzvot (poruncile) care ni s-a dat sunt doar ca să “purifice oamenii”, prin care vor ajunge la Dvekut (adeziunea) cu Creatorul, care îi va ajuta să primească încântare şi plăcere, şi vor rămâne în Dvekut cu Creatorul.

2) Prin unirea prietenilor într-o singură unitate, ei primesc puterea să aprecieze scopul muncii lor – să atingă Lishma (pentru numele Ei). În acelaşi timp, regula prin care ei au fost crescuţi este, aşa cum Maimonides a spus: “Femeile, copii şi oamenii obişnuiţi sunt învăţaţi să lucreze în afara fricii şi să primească răsplata până când câştigă cunoaşterea şi dobândesc multă înţelepciune şi apoi sunt învăţaţi pas cu pas acest secret”.

Şi din moment ce trebuie să aşteptăm “până dobândesc multă înţelepciune” ca să le spunem că au nevoie să lucreze în Lishma, şi un număr mare din mase rămâne în mod natural în Lo Lishma(nu pentru numele Ei), şi din moment ce minoritatea se anulează în mod natural în faţa majorităţii, când prietenii îşi doresc să meargă pe calea care duce la Lishma, ca să evite anularea în faţa colectivităţii, prietenii se unesc şi fiecare este dedicat celorlalţi. Scopul lor este să împlinească iubirea Creatorului, care este scopul, prin iubirea celorlalţi, aşa cum este scris “şi îl vei iubi pe Dumnezeul tău cu toată inima ta şi cu tot sufletul tău”.

Prin urmare, devenind un grup, chiar dacă un grup mic, ei sunt deja priviţi ca o majoritate, şi această majoritate nu este înrobită de majoritatea colectivităţii. Astfel, ei pot lucra la iubirea pentru prieteni cu scopul să împlinească iubirea pentru Creator.

Şi, deşi ordinul să-ți iubeşti prietenul ca pe tine însuţi se aplică întregului Israel, nu tot Israelul merge pe calea prin care se ajunge de la iubirea pentru prieteni la iubirea pentru Creator. De asemenea, există regula conform căreia atunci când oamenii se unesc îşi asborb unii altora punctele de vedere, şi chestiunea Lishma–scopul esenţial al Torei şi Mitzvot– nu a fost fixată încă în inima unui om, adică principala intenţie este că respectând Tora şiMitzvotsă poată îndeplini Lishma. De aceea, unindu-te cu alţii, punctele de vedere ale celorlalţi slăbesc opinia ta despre Lishma. Din acest motiv, este mai bine să serveşti şi să te legi de oamenii care înţeleg că problema de “a-ţi iubi prietenul ca pe tine însuţi” este doar un mijloc pentru a ajunge la iubirea pentru Creator şi nu din cauza iubirii de sine, dar pentru că întregul scop va fi să beneficieze Creatorul. Prin urmare, trebuie să fii atent când te uneşti şi cu cine te uneşti.

Acesta este beneficiul iubirii pentru prieteni într-un grup special, în care fiecare are un singur scop, de a împlini iubirea Creatorului. Dar când te uneşti cu oameni obişnuiţi, deşi se angajează în Tora şi Mitzvot, nu sunt pe calea împlinirii scopului de a dărui Creatorului, din moment ce ei au fost crescuţi ca să primească, ceea ce se cheamă Lo Lishma. Prin urmare, dacă se unesc cu ei, vor adopta părerile lor, şi după aceea vor spune că este mai bine să nu meargă pe calea spre împlinirea Lishma pentru că Lishmaeste mai dificilă decât Lo Lishma, din moment ce Lishma este împotriva naturii. Din acest motiv, trebuie să fii atent să nu te legi de oameni care nu au dobândit multă cunoaştere şi nu au ajuns să cunoască încă faptul că esenţa muncii Creatorului este să beneficieze Creatorul şi nu să beneficieze pe ei înşişi.

Dar chestiunea de “iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” se aplică întregului Israel. Totuşi ni s-a dat dinainte respectarea cunoaşterii de cine să ne legăm. Şi asta pentru că înainte ca o persoană să fie răsplătită cu părăsirea iubirii de sine, ea simte mereu că este greu. Asta deoarece corpul îi rezistă, şi dacă este într-un mediu al unui grup de oameni care sunt uniţi sub o singură părere, asta ia în considerare scopul şi nu munca, atunci scopul lui nu va slăbi în el.

Dar dacă el nu este mereu cu prietenii lui, este foarte greu pentru cineva să se ţină de scopul dăruirii. Are nevoie de mila cerului ca să nu crească slăbiciunea în mintea lui, care şi-a dat seama înainte că este mai bine să muncească şi să meargă pe calea muncii dăruirii.

Şi dintr-o dată primeşte gândurile că este mai bine să urmeze mulţimea, că nu trebuie să fie o excepţie, deşi în timp ce era unit cu prietenii lui gândea altfel. Este aşa cum am spus mai sus: cât timp nu este legat de grupul mic, se predă în faţa maselor şi absoarbe opiniile lor care spun că este de ajuns să respecte Tora şi Mitzvotîn cel mai mic detaliu şi cu cea mai mare precizie, şi să aibă ca scop să respecte poruncile Creatorului, care ne-a ordonat prin Moise şi prin înţelepţii care au venit după el. Ne oprim la asta, din moment ce vom fi răsplătiţi pentru asta,  şi credem în ceea ce ne-au spus înţelepţii,  “Ai încredere în stăpânul tău că te va răsplăti pentru munca ta”. Şi de ce să ne gândim la ceva mai mult de-atât? Aşa cum spun ei “Dacă respectăm asta, este de ajuns.”

Este aşa cum Rabbi Hananiah, fiul lui Akashiah spune “Creatorul a vrut să răsplătească Israelul, aşa că i-a dat multă Tora şi Mitzvot.” Asta înseamnă că toată Tora şi Mitzvotpe care le-am primit sunt astfel încât să putem avea o mare răsplată.

Astfel, acum persoana a devenit mai deşteaptă decât atunci când era unită în societate, când a înţeles că cineva are nevoie doar să munească pentru Creator şi nu în propriul beneficiu, şi că cineva are nevoie să iasă din iubirea de sine şi să fie răsplătit cu Dvekut cu Creatorul. Şi deşi a văzut că a fost dificil să iasă din iubirea de sine, şi-a dat seama că asta este adevărata cale, adică o persoană trebuie să ajungă să lucreze Lishma.

Dar în timp ce este separat de societate, cade imediat în părerea pe care o împărtăşeşte majoritatea, care este majoritatea lumii. Cu alte cuvinte, majoritatea Israelului nu a ajuns încă la ceea ce Maimonides a spus “Când câştigă multă înţelepciune, li se spune acest secret”, care este necesitatea de a lucra Lishma.

Şi când acea persoană intră în societatea, a cărei cale este necesitatea de a  lucra Lishma, apare întrebarea “Cum a ajuns această persoană într-un asemenea loc?” Trebuie să credem că a venit de sus.

În consecinţă, trebuie să înţelegem de ce după aceea, se îndepărtează de societate. Trebuie să spunem, aşa cum a spus Baal Hasulam, că atunci când o persoană începe să meargă pe calea Lishma – şi cu siguranţă acest scop ajunge la o persoană căreia i s-a dat o trezire spre calea adevărului – şi apoi, din anumite motive, îşi neglijează munca şi recidivează spre calea comună a majorității, el întreabă “De ce nu i se dă o altă trezire de sus?”.

A dat o alegorie despre asta. Este asemănător unei persoane care înoată în râu. La jumătatea râului, îi slăbesc puterile, şi persoana care înoată lângă ea o împinge ca să înoate din nou singură. Persoana care încearcă s-o salveze o împinge, dar dacă vede că nu participă, o lasă şi pleacă mai departe. Dar când vede că doar atunci când o împinge începe să înoate singură, o împinge de fiecare dată până când scapă de pericol. Dar dacă nu se implică, o părăseşte.

La fel este şi cu munca. O persoană primeşte o trezire de sus ca să ajungă în locul unde oamenii muncesc conștient cu intenţia să dăruiască mulţumire Creatorului. Şi unei persoane îi sunt date câteva treziri, dar dacă nu face niciun efort ca să ajungă acolo, îşi găseşte scuze, şi trebuie să scape din această campanie. Astfel, o persoană rămâne dreaptă; adică, părăsind această societate, este mereu dreaptă. Şi justificându-se pe sine, simte cu adevărat că este dreaptă.

Prin urmare, trebuie să te agăţi de societate. Şi din moment ce ei sunt uniţi, sunt şi priviţi ca un grup. Totuşi, al lor este un grup mare, în timp ce societatea lui este un grup mic. Şi totuşi, un grup nu se anulează în faţa altui grup.

3) Este o forţă specială în adeziunea prietenilor. Din moment ce păreri şi gânduri trec de la unul la altul prin adeziunea dintre ei, fiecare este amestecat cu forţa celuilalt, şi prin aceasta, fiecare persoană din grup are forţa întregului grup. Din acest motiv, deşi fiecare persoană este o individualitate, ea are forţa întregului grup.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Semnificaţia Interzicerii stricte de a învăţa Tora pe cei ce se închină la idoli

Articol Nr. 17, 1986-87

Înţelepţii noştri au spus (Hagigah 13), „Rav Ami a spus, ‘Cuvintele Torei nu trebuie date celor ce se închină la idoli, aşa cum este scris ‘nu a făcut astfel cu nicio naţiune; şi decretele sale, ei nu le-au ştiut.’ În Sanhedrin (59), Rabbi Yohanan a spus, ‘Un închinător la idoli ce se angajează în Tora trebuie să moară, aşa cum este scris ‘Moise ne-a poruncit o lege, o moştenire.’ Noi suntem moştenitorii, nu ei’’”

Gemarah întreabă, “Rabbi Meir spune, ‘Cum aşa? În definitiv şi un închinător la idoli ce se angajează în Tora este precum un mare preot, aşa cum este scris, ‘dacă omul le va face, va trăi după ele.’ Nu spune preoţi, Leviţi sau Israel ci un om. Asta înseamnă că şi un închinător la idoli ce se angajează în Tora este precum un mare preot.”

Trebuie să o înţelegem în muncă, conform regulii că în muncă învăţăm toată Tora într-o singură persoană. Zohar spune că fiecare persoană, însăşi, este o mică lume. Asta înseamnă că este alcătuită din toate cele şaptezeci de naţiuni ale lumii. Atunci ce este “Israel” şi ce sunt “cei ce venerează idolii” într-o singură persoană?

O altă întrebare referitoare la cuvintele lui Rabbi Meir este că el aduce exemplu din versul, “Dacă un om le ţine, va trăi după ele.” Cu toate acestea, Rabbi Shimon spune, “un om se referă la Israel,” şi aduce ca probă versul, “Sunteţi numiţi oameni, şi naţiunile lumii, nu.” Atunci cum de susţine Rabbi Meir că cuvântul “om” se referă la cei ce venerează idolii? Tosfot vrea să explice în Sanhedrin că este o diferenţă între “om” şi “omul.”

RASHI interpretează că nu ar trebui să se înţeleagă greşit despre ce a spus Rabi Shimon, adică “Om înseamnă Israel.” Este simplu, nu îl contrazice pe Rabi Shimon – că un om se referă în mod specific la Israel. De asemenea, trebuie să înţelegem marea diferenţă dintre Rabbi Yohanan şi Rabbi Meir, când Rabbi Yohanan spune “Un închinător la idoli ce se angajează în Tora trebuie să moară,” şi conform lui Rabbi Mair, nu este ca unul obişnuit al lui Israel ci precum un mare preot. Se poate ca acesta să fie mai mare decât un om de rând din Israel?

Zohar spune (Aharei, p 103, şi în Comentariul Sulam, paragraf 289), “Rabbi Elazar l-a întrebat pe Rabbi Shimon, tatăl său. Este scris, ‘Nu a făcut astfel cu nicio naţiune.’ Totuşi, trebuie să întrebăm aceasta din moment ce este scris ‘El şi-a dat cuvântul în faţa lui Iacob,’ de ce spune el, ‘legile Lui şi decretele Lui către Israel’?”

Aceasta are un dublu înţeles. Şi de vreme ce Tora este ascunsă, sublimă şi preţioasă, chiar Numele Său, întreaga Tora este ascunsă şi revelată, adică, în aceasta este un înţeles ascuns şi unul literar în Numele Lui.

De aceea, Israel este în două grade, ascuns şi revelat. Am învăţat că nivelele se leagă unu de celălalt: 1) Creatorul, 2) Tora, 3) Israel. De aceea este scris, “şi-a dat cuvântul faţă de Iacob, legile şi decretele Sale către Israel.” Sunt două nivele. Unul este revelat: nivelul lui Iacob, şi unul este ascuns, nivelul lui Israel. Şi ce implică textul prin asta? El răspunde, “oricui este circumcis şi înscris în Numele Sfânt îi sunt date lucrurile revelate ale Torei.” Acesta este înţelesul a ceea ce este scris, “şi-a dat cuvântul faţă de Iacob.”

Totuşi, “legile şi decretele Sale către Israel,” este un nivel înalt. De aceea, “legile şi decretele Sale către Israel” sunt secretele Torei. Legile Torei, şi secretele Torei, nu trebuie să fie descoperite cu excepţia celor ce sunt la un nivel suficient de înalt. Şi doarece Israel este astfel,  adică ei dezvăluie Tora numai celui ce este la un nivel superior, cu atât mai puţin Naţiunilor ce venerează idoli.

În paragraful 303, este scris, “vino şi vezi că primul lucru din Tora ce le este dat bebeluşilor este alfabetul. Aceasta este ceva ce oamenii lumii nu ajung să-şi dorească şi nici nu pot să-şi imagineze în înţelegerea lor.” Pentru a înţelege cele de mai sus, trebuie mai întâi să ştim ce este Israel şi ce este unul care venerează idolii în muncă.

Înţelepţii noştri au spus despre versul (Shabat 105b), “Nu va fi un Dumnezeu străin în tine, nici nu te vei pleca în faţa Dumnezeu străin.” Ce este un Dumnezeu străin în corpul omului? Este “înclinaţia rea.” Asta înseamnă că unul ce venerează idolii este denumit “înclinaţia rea”. Urmează că atunci când se vorbeşte de un singur corp, atunci venerarea  idolilor denumită “un alt Dumnezeu” sau “un Dumnezeu străin,” este în întregime în interiorul omului. În consecinţă trebuie să discernem între unul ce slujeşte idolilor într-o persoană, ceea ce este înclinaţia rea, şi discernământul lui Israel care este înclinaţia bună.

Totuşi, trebuie să înţelegem de ce această tendinţă, ce îl tentează pe cineva să se distreze şi să se bucure de viaţă este numit “rău.” În definitiv îi spune unei persoane “dacă mă asculţi pe mine te vei bucura de viaţă.” Aşadar, de ce i se spune “înclinaţia rea” sau “un Dumnezeu străin”? De asemenea, care este legătura între idolatrie şi înclinaţia rea şi de ce este denumită “Dumnezeire” şi este preţuită şi venerată atunci când cineva serveşte idolilor?

Este ştiut că sunt doi regi în lume: 1) Regele regilor, 2) un rege bătrân şi prost, adică înclinaţia rea. Sunt denumite de asemenea “două autorităţi”: 1) autoritatea Creatorului, 2) autoritatea omului.

Înţelepţii noştrii au spus că atunci când se naşte o persoană, se naşte imediat cu înclinaţia rea, aşa cum este scris, “păcatul se ghemuieşte la uşă.” În Zohar, asta înseamnă că imediat ce iese din pântec, înclinaţia rea vine la el. Cu alte cuvinte, trebuie interpretat că imediat, din ziua în care cineva este născut, serveşte înclinaţiei rele dinăuntrul său cu inima şi sufletul său.

Totuşi, este ştiut că înclinaţia rea este numai dorinţa de a primi din interiorul nostru, aşa cum a fost explicat în “introducerea la cartea Zohar.” Şi imediat ce se naşte cineva, singurul să scop este să servească dorinţa de a primi. Asta înseamnă că toate simţurile sale se concentrează pe cum să servească regele nebun şi prost. De asemenea, cineva se pleacă înaintea sa şi a se pleca înseamnă că îşi subjugă mintea şi raţiunea în faţa lui.

Asta înseamnă că uneori aude că ar trebui să-l slujească pe Regele tuturor regilor, şi, în anumite momente, mintea şi inima conclud că motivul pentru care ne naştem nu este acela de a servi dorinţei de a primi. Şi totuşi, îşi subjugă opinia şi spune, “deşi raţiunea mea îmi spune că nu merită să mă ostenesc şi să servesc dorinţa de a primi toată viaţa, ci, din contră merită să îl servesc pe Creator, merg deasupra raţiunii. Cu alte cuvinte, corpul îmi spune  “aruncă tot ce ai primit de la cărţi şi autori că trebuie să îl serveşti pe Creator.” Dimpotrivă, precum atunci la fel acum, să nu dispreţuieşti dorinţa de a primi, ci serveşte-i cu inima şi sufletul.”

Rezultă că cineva se pleacă în faţa dorinţei de a primi deoarece subjugarea rațiunii înseamnă a te “pleca.” Şi se consideră că astfel o persoană slujeşte unui Dumnezeu străin care este un străin pentru Kedusha (divinitate). El este de asemenea, numit “Dumnezeu străin”, deoarece este un străin pentru Kedusha.

În acel moment, o persoană care îi slujeşte este denumit străin sau “slujitor al idolilor,” şi acesta este Dumnezeul străin în corpul unui om. Cu alte cuvinte, Dumnezeul străin nu este ceva în afară, că serveşte ceva în afara propriului corp. Este un gând, că asta este defapt considerată că ar comite idolatrie. Dimpotrivă, servind şi lucrând pentru corpul său, denumit “dorința de a primi,” înăuntrul corpului omului, se consideră că persoana comite idolatrie și este numită “străin” sau „inchinătoare la idoli.”

Aceasta este aşa deoarece ea nu are nicio conexiune cu Kedusha, deoarece Creatorul  este denumit  Kadosh (sfânt), aşa cum este scris “vei fi sfânt aşa cum eu, Domnul sunt sfânt.” Înseamnă că trebuie să “fii dedicat.” (este scris în Article No. 16, 1986/87). Din moment ce Creatorul este cel ce dăruieşte, pentru a avea Dvekut (adeziune) cu El, denumită “echivalenţa formei,” o persoană trebui să dăruiască de asemenea, şi asta este denumită Kedusha (divinitate).

Prin urmare rezultă că unul ce serveşte şi lucrează pentru dorinţa de a primi crează un obiect, însemnând că acesta este Dumnezeul lui. Vrea să îi slujească numai lui cu inima şi sufletul, şi în tot ceea ce face, chiar şi un act de dăruire, nici nu consideră actul de dăruire decât conform beneficiului pe care dorinţa sa de a primi îl va avea din acesta. Nu îşi deviază atenţia de la aceasta, Doamne fereşte, dar aderă la credinţa sa că aceasta este tot ce trebuie servit.

Chiar dacă mintea lui găseşte că nu merită să îl servească, tot nu are puterea să-şi învingă Dumnezeul, pe care l-a servit din ziua când s-a născut. De aceea este numită “credinţă,” deoarece îşi serveşte dorinţa de a primi deasupra raţiunii. Şi nu este nici un motiv în lume care să-l poată separa de adeziunea de care este ataşat din ziua în care s-a născut. Acesta este denumit un păgân sau un străin.

Israel înseamnă opusul unui Dumnezeu străin, însemnând Yashar El (direct către Dumnezeu). Asta înseamnă că singura sa intenţie este ca totul să fie direct către Creator. Cu alte cuvinte, singurul său gând şi dorinţă este să vină direct la adeziune cu Creatorul, şi nu vrea să asculte vocea dorinţei de a primi. El spune că numele ce i s-a dat dorinţei de a primi, “înclinaţia rea,” i se potriveşte deoarece îi aduce numai rău.

Cu alte cuvinte, cu cât încearcă mai mult să-şi satisfacă dorinţa astfel încât să nu-l obstrucţioneze în munca sa de a fi un slujitor al Creatorului, este din contră. El constant se asigură că îi dă ce are nevoie, şi îi dă deoarece crede că făcând asta, se va opri din a-l deranja. Dar apoi vedem este exact opusul – cel ce primeşte creşte defapt mai puternic satisfăcându-şi nevoile, adică devine şi mai rău.

Şi acum vede câtă dreptate au avut înţelepţii noştri când au spus (Beresheet Rabbah 25, 8), “nu îi face bine celui rău,” adică nu-i face bine persoanei rele. Este la fel şi pentru noi care învăţăm totul la persoana întâi. Înţelesul este că este interzis să îi faci bine dorinţei de a primi, care este înclinaţia rea, deoarece din fiecare bine pe care i-l face o persoană, are mai multă putere de a-i face rău mai târziu. Şi asta este denumită “întoarcerea unui favor cu un rău.” Sunt precum două picături la un loc; în funcţie de cât îi slujeşte, asemenea este şi puterea de a-i face rău.

Totuşi, el trebuie mereu să-şi amintească ce este răul pe care i-l pricinuieşte cel ce primeşte. De aceea el trebuie să-şi amintească mereu scopul creaţiei – de a face bine creaturilor Sale – şi să crezi în Creator că poate oferi mulţumire şi fericire nesfârşită. Este scris despre asta, (Malachi 3:10), “‘Şi testează-mă acum în asta,’ spune Domnul oștirilor, ‘dacă nu voi deschide pentru voi ferestrele raiului, şi voi scoate afară binecuvântare până se va revărsa. ’”

Motivul pentru care o persoană nu simte încântarea şi plăcerea pe care Creatorul doreşte să o dea, este datorită diferenţei de formă între Creator, care este cel ce dăruieşte, şi cel ce primeşte. Asta cauzează ruşine când se primeşte încântarea şi plăcerea. Pentru a evita teama ruşinii, a fost o corecţie denumită Tzimtzum (restricţie) să nu se primească decât dacă este pentru a dărui plăcere Celui ce l-a făcut. Aceasta este denumită “echivalenţă de formă” aşa cum au spus înţelepţii noştri, “Aşa cum El este milostiv, tu eşti milostiv.”

Asta înseamnă că aşa cum Creatorul este cel ce dăruieşte şi nu este nicio recepţie în El – căci de la cine să primească El? – omul, de asemenea, ar trebui să ajungă la nivelul de a nu dori să lucreze pentru sine, ci să-şi ţină toate gândurile şi dorinţele pentru a face plăcere Creatorului său. Şi atunci primeşte Kelim (vase) potrivite pentru a primi abundenţa superioară, care este numele general al împlinirii şi fericirii pe care Creatorul a dorit să o ofere creaturilor sale.

În general, abundenţa se împarte în cinci discernăminte denumite NRNHY. Uneori sunt denumite NRN. De asemenea, abundenţa superioară este denumită Neshama (suflet), şi cel ce primeşte Neshama este denumit Guf (corp), dar acestea nu sunt nume fixe, ci depind de context.

Deci cine este cel ce obstrucţionează primirea încântării şi plăcerii mai sus menţionate? Aceasta este dorinţa de a primi. Obstrucţionează şi nu ne lasa să ieşim în afara autorităţii sale, denumită “a primi pentru a primi.” La nivelul acestui discernământ a avut loc restricţia – pentru a corecta vasele de primire pentru ca ele să fie pentru dăruire, la acel moment el fiind similar cu Cel ce dăruieşte.

Şi este echivalenţă de formă aici, denumită Dvekut. La acel moment, prin Dvekut cu Creatorul, o persoană este considerată vie, deoarece este ataşată de Viaţa Vieţilor. De aceea înţelepţii noştri au spus, “cei ticăloşi – în timpul vieţilor lor sunt numiţi morţi.”

Astfel, ne este clar cine ne obstrucţionează din a primi viaţă: este numai recepţia din noi, şi ar trebui să determinăm aceasta prin calculul de mai sus. Reiese că este asemenea cu toate problemele şi chinurile pe care le suferim în viaţă. Clar, numele, “înclinaţia rea,” i se potriveşte, deoarece ne cauzează toate problemele.

Să ne imaginăm o persoană bolnavă care vrea să trăiască. Există numai un singur remediu ce i-ar salva viaţa, prin care ar fi răsplătit cu viaţă, altfel ar trebui să dispară. Şi este o persoană care îl opreşte să-şi ia medicamentul. Evident această persoană este denumită “un om rău.” Este asemenea şi pentru noi. Când cineva învaţă că numai prin dorinţa de a dărui este posibil să fii răsplătit cu viaţă spirituală, că acolo este locul unde adevărata plăcere şi mulţumire se găseşte, şi că această dorinţă de a primi îl opreşte de fapt din a primi, cum am privi-o noi pe aceasta? Bineînţeles că o să o vedem ca fiind îngerul morţii. Adică ne împiedică să fim răsplătiţi cu viaţă!

Când o persoană ajunge să realizeze aceasta – că a primi este răul din noi – şi doreşte să fie “Israel,” adică nu vrea să comită idolatrie, ceea ce înseamnă înclinaţia rea din corpul omului, şi vrea să se mântuiască din idolatrie tot timpul, să fie un servitor al Creatorului într-o stare în care îşi doreşte să iasă din înclinaţia rea, ce ar trebui să facă pentru aceasta?

La aceasta este un răspuns pe care l-au spus înţelepţii noştri (Kidushin 30b), “Aşa spune Creatorul către Israel: ‘Fiul meu, am creat înclinaţia rea, şi pentru ea am creat mirodenia Torei. Dacă te angajezi în Tora, nu vei fi dat în mâinile ei, aşa cum este scris ‘Dacă faci bine, nu va fi oare ridicat?’ Şi dacă nu te vei angaja în Tora, vei fi dat în mâinile ei, aşa cum este scris ‘Păcatul se ghemuieşte la uşă.’’” Cu alte cuvinte, numai angajându-te în Tora ai puterea de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele şi şă intri în Kedusha.

Prin urmare rezultă că cineva care se angajează în Tora – vorbind despre muncă – scopul studiului trebuie să fie clar pentru o persoană, adică motivul care îl determină să se angajeze în Tora. Aceasta este aşa deoarece sunt două contrarii în Tora, aşa cum înţelepţii noştri au spus (Yoma 72b), “Rabbi Zehosha Ben Levi a spus, ‘ de ce este scris: ‘Aceasta este legea pe care a pus-o Moise’? dacă este răsplătit, devine o poţiune a vieţii pentru el. Dacă nu este răsplătit, devine o poţiune a morţii pentru el.’ Din acest motiv, când o persoană se angajează în Tora, ar trebui să vadă că Tora nu îl aduce pe el la moarte.”

Totuşi, este dificil să înţelegem cum poate fi o asemenea distanţă între a fi răsplătit şi a nu fi răsplătit, până la punctul în care ei spun că dacă nu este răsplătit de angajarea în Tora, aceasta devine poţiunea morţii pentru el. Nu ar fi suficient dacă nu ar fi fost răsplătit? De ce este chiar mai rău decât unul care nu s-a angajat deloc în Tora? Unul care nu s-a angajat în Tora, nu are poţiunea morţii, în schimb, unul care s-a angajat în Tora, a obţinut moartea în schimbul muncii sale. Poate exista asemenea lucru?

Această întrebare este prezentată în „Introducerea la studiul celor zece Sefirot” (p 20, aliniat 39), „Totuşi cuvintele lor necesită explicaţii pentru a înţelege cum şi prin ce devine Tora Sfântă o poţiune a morţii pentru el. Nu numai că munca sa este în zadar, şi că nu primeşte beneficiu din muncă şi efort, dar Tora şi munca devin o poţiune a morţii pentru el. Aceasta este cu adevărat surprinzător.

În „Introducerea la studiul celor zece Sefirot” (Aliniat 101), „Deoarece Creatorul Se ascunde în Tora, din moment ce chestiunea durerilor şi suferinţelor pe care cineva le simte în timpul ascunderii feţei nu sunt asemănătoare pentru unul care are puţine păcate şi a făcut puţină Tora şi Mitzvot şi unul care s-a angajat intensiv în Tora şi în faptele bune. Primul este destul de calificat pentru a-l judeca pe Creator favorabil, să creadă că suferinţele vin din cauza păcatelor şi a insuficienţei sale în Tora. Pentru celălalt, totuşi, este mult mai greu să îşi judece Creatorul favorabil.”

Este asemenea şi cu noi. Când aşează scopul înaintea ochilor săi, adică Cel de sus doreşte să încânte creturile Sale, dar pentru a evita ruşinea, trebuie să avem vase de dăruire. Şi din moment ce ne naştem cu dorinţa de a primi, care este considerată un Dumnezeu străin, pe care îl servim chiar deasupra raţiunii şi care ne face sclavi, nu putem ieşi din puterea lui, credem în înţelepţii noştri care au spus, „Creatorul a spus, ‘Am creat înclinaţia rea; am creat mirodenia Torei.’”

Acesta este motivul care îl face pe cineva să se angajeze în Tora, şi apoi Tora îi aduce viaţă. Cu alte cuvinte, prin Tora el iese din dominaţia înclinţiei rele şi devine un servitor al Creatorului, adică intenţiile lui sunt numai să aducă mulţumire Creatorului său. Şi va fi răsplătit cu Dvekut cu Creatorul, adică la acel moment va adera la Viaţa Vieţilor. Într-adevăr, numai în starea în care cineva studiază despre acest scop, Tora este considerată pentru el ca fiind poţiunea vieţii, deoarece prin Tora el va fi răsplătit cu viaţă.

Şi totuşi, dacă nu se angajează în Tora pentru acest scop, prin Tora pe care el o studiază, dorinţa de a primi va creşte mai puternică şi va obţine mai multă putere de a-l ţine sub control. Aceasta este aşa deorece receptorul îl lasă să înţeleagă că el nu este precum alţi oameni, deoarece, slavă Domnului, el este un om care a obţinut fapte bune şi Tora, şi, cu siguranţă Creatorul nu ar trebui să îl trateze precum îi tratează pe oamenii de rând. Dimpotrivă, Creatorul ar trebui să-l recunoască drept cine este el.

Şi dacă lucrează în ascundere, este sigur că va avea plângeri faţă de Creator, deoarece dacă suferă de ceva, el îi spune Creatorului, „Este aceasta recompensa pentru Tora?” Aşadar el are mereu nemulţumiri faţă de Creator, ceea ce se numeşte „se îndoieşte de Divinitate.” Prin aceasta ei sunt separaţi de Viaţa Vieţilor.

Asta înseamnă că atunci când ar fi trebuit să tânjească să fie anulaţi în faţa Creatorului, şi că tot ceea ce au să fie numai pentru a-l sluji pe Creator, cei ce lucrează pentru primire doresc ca pe ei Creatorul să îi slujească: tot ce are nevoie receptorul, Creatorul trebuie să satisfacă. Rezultă că ei lucrează opus faţă de cei ce doresc să fie răsplătiţi cu viaţă prin angajarea lor în Tora.

De aceea putem înţelege ce am întrebat de ce Rabbi Ami spunea: „Tora nu trebuie dată idolatrilor.” Dacă aceasta este munca, adică în interiorul persoanei, adică ea este într-o stare de idolatrie, motivul pentru care este interzis să înveţe este deoarece nu are rost. Aceasta este așa, deoarece prin muncă învăţăm că noi ar trebui să studiem Tora cu scopul de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele. Dar dacă acela nu vrea să se elibereze din sclavia înclinaţiei rele, atunci de ce are nevoie de Tora? Rezultă că dacă i s-ar fi dat Tora, ar fi fost fără rost. Ar fi fost un efort de prisos pentru cel ce l-ar fi învăţat.

Totuşi, Rabbi Yohanan îl completează pe Rabbi Ami spunând: „Nu numai că este fără rost, dar dacă un idolatru se angajează în Tora, aceasta îi va face rău.” El îşi riscă sufletul deoarece pentru idolatri, adică cei care studiază Tora fără scopul de a ieşi din dominaţia înclinaţiei rele, ci doresc să stea sub aceasta şi să o servească de bunăvoie, aceasta este denumită „idolatrie.”

Este scris despre aceasta, „Un Dumnezeu străin în corpul omului.” Astfel, el ia pentru sine poţiunea morţii. De aceea Rabbi Yohanan a spus, „Un idolatru care se angajează în Tora trebuie să moară.” Asta înseamnă că îşi riscă sufletul deoarece Tora este poţiunea morţii pentru el. Totuşi ce ar fi spus Rabbi Meir este: „Unde este aceasta din care un idolatru ce se angajează în Tora trebuie să moară? Dimpotrivă el este precum un mare preot, aşa cum s-a spus, ‘dacă un om le face, va trăi după ele.’”

Şi întrebăm despre aceasta, A) De ce spune că este precum un mare preot? Nu este un preot de rând un grad înalt? Aceasta este atât de departe de cuvintele lui Rabbi Yohanan care crede că trebuie să moară. Deci care este motivul acestei exagerări că este un mare preot? B) Interpreţii pretind că dovada adusă de Rabbi Meir spunând „Omul,” Rabbi Shimon spune că „omul” defapt se referă la Israel şi nu la idolatori.

Ar trebui să interpretăm că Rabbi Meir spune, „un idolatru ce se angajază în Tora,” se referă la ce am explicat mai sus. Intenţia lui Rabbi Meir este că o persoană a ajuns să realizeze că este  un idolatru, că vede că din ziua în care s-a născut  până acum a servit idolilor, un Dumnezeu străin, adică înclinaţia rea, care este în interiorul corpului omului. El vede cum este înrobit de aceasta, că este sub controlul ei şi că nu are nicio putere să-i înfrunte cuvântul. Şi deşi înţelege adesea cu mintea şi raţiunea sa că nu se merită să îi servească, ci din contră, înclinaţia rea ar trebui să-i servească Kedusha (divinităţii), el încă îşi subjugă raţiunea şi îi serveşte ca şi cum a realizat că a meritat să-i servească.

Când o persoană ajunge să realizeze aceasta, când vede că nu este nicio putere în lume care să-l poată ajuta, şi vede că este pierdut şi că va fi tăiat de la viaţă pentru totdeauna, pentru ca să scape de moarte, fiindcă „Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi morţi”, în acea stare ajunge să creadă cuvintele înţelepţilor noştri. Aceştia spun  „Asta a spus Creatorul lui Israel, ‘Am creat înclinaţia rea şi am creat pentru aceasta Tora ca o mirodenie. Dacă te angajezi în Tora, nu vei fi dat în mâinile sale.’”

Despre acest tip de idolatrie Rabbi Meir spunea că este precum un mare preot. Şi aduce drept dovadă că este scris, „Dacă un om le face, va trăi după ele.” Interpretează că dacă cineva se angajează în Tora cu scopul de a trăi după aceasta, dacă motivul pentru care se angajează este că îşi doreşte să fie răsplătit cu viaţă şi să nu fie păcătos – un idolatru, care este un Dumnezeu străin în corpul omului – dar singurul său scop este să fie răsplătit cu viaţă, acest vers „Dacă un om le face, va trăi prin ele,” este despre acela.

Aceasta este aşa deoarece dacă se angajează în Tora, va fi precum un mare preot. Şi nu doar un preot, dar va fi un preot, adică va obţine calitatea Hesed (milă), care este denumită „un preot” adică va fi recompensat cu vase de dăruire, şi de asemenea va fi răsplătit cu Gadlut (măreţie/maturitate). De aceea el spune că va fi precum un mare preot.

În conformitate, ar trebui să întrebăm de ce Rabbi Meir spune, “ chiar şi un idolatru.” Aşa cum am explicat, este dimpotrivă deoarece un astfel de idolatru este vrednic să fie un mare preot. Putem explica şi spune că cuvântul “chiar” înseamnă că chiar dacă o persoană ajunge la o asemenea josnicie încât vede că este cu adevărat un idolatru, dacă vede că până acum nu a câştigat nimic în viaţa sa, ci numai şi-a servit inclinaţia rea. Cu alte cuvinte, toate gândurile şi dorinţele au fost în favoarea receptorului. Nici măcar nu a atins calea adevărului, adică a avut posibilitatea să creadă în Creator deasupra raţiunii, dar numai conform cu cât i-a permis raţiunea să o vadă – lucrând specific pentru aceasta, va primi energie să se angajeze în Tora şi Mitzvot. Unei asemenea persoane Rabbi Meir vine şi-i spune: “nu regreta această josnicie. În schimb, trebuie să crezi că chiar şi atunci când ai ajuns atât de jos, Creatorul te poate încă ajuta să ieşi din exilul dominaţiei ei în care te-ai aflat tot acest timp.” Aşa că motivul este din contră: înţelesul a ceea ce spune este, “chiar dacă lumea este de acord.”

Oricum, cu adevărat numai acum este o nevoie de Tora. Numai acum ai adevăratele Kelim (vase), adevărata nevoie pentru ajutorul Creatorului, deoarece ai ajuns la punctul adevărului, aşa cum înţelepţii noştri au spus, “Înclinaţiile omului îl depăşesc în fiecare zi. Dacă nu ar fi Creatorul, nu ar învinge-o” acum vede adevărul, că are cu adevărat nevoie de ajutorul Creatorului.

Acum putem înţelege cuvintele mai sus menţionate ale Zoharului, unde spune că în faţa sa ar trebui să facem trei discernăminte în muncă: 1) idolatri, 2) Iacob, 3) Israel. Această diferenţă între ei este aceea că idolatrilor le este interzis să studieze chiar şi Tora literară. Şi învăţăm asta din ceea ce este scris, “El nu a făcut asta cu orice naţiune.” În general este permis să îl înveţi literar, specific în chestiunile revelate. Reiese aceasta din versul, “Şi-a dat cuvântul către Jacob,” care este un grad inferior. Când este la un grad superior, este permis să fie învăţat secretele Torei. Aceasta reiese din versul, “legile şi hotărârile Sale către Israel.

Este scris în Zohar, Yitro (p 69, Paragraf  265 Comentariul Sulam), „’aşa să spui casei lui Iacob’ în acel loc ce se potriveşte nivelului lor. ‘Și spune-le copiilor lui Israel,’ deoarece Iacob şi Israel sunt două niveluri. Iacov este nivelul VAK şi Israel este nivelul GAR. Totuşi Israel este denumit ’perfecţiune a tot,” ceea ce înseamnă a arăta Hochma (înţelepciune) şi a vorbi în spiritul Hochma.”

Şi este scris în Zohar, Yitro (Paragraf  260), „’astfel a zis casei lui Iacob’ este către femei, ‘Şi spune-le copiilor lui Israel’ este către bărbaţi.” De asemenea, în Zohar, Yitro (Paragraf  261), “‘astfel vei zice casei lui Iacob’ adică o zicere din partea Din (judecată). ‘Şi spune-le copiilor lui Israel’ este aşa cum a spus ‘El le va spune legământul său.’ A spune este Rachamim (milă) pentru copii lui Israel, adică bărbaţii ce vin din partea Rachamim. De aceea aminteşte ‘spusele’ despre ei.”

Ar trebui să înţelegem distincţia în cuvintele Zoharului, ce spune în capitolul Aharei, că Iacob şi Israel sunt două niveluri: 1) Iacob este jos cu care cineva studiază literar; 2) Israel este nivelul superior cu care cineva studiază secretele Torei.

Este scris în Zohar, Yitro (Paragraf  260), “Iacob este femei, Israel este bărbaţi.” Spune (Paragraf  261), “Iacob este din partea Din (a judecăţii), de aceea este scris ’zis,’ şi Israel este Rachamim, deoarece ’spus’ este Rachamim.” Zice (Paragraf 265), “Iacob este considerat VAK şi Israel este considerat GAR. De aceea este scris, ’şi spune-le copiilor lui Israel,’ ceea ce înseamnă să arate Hochma şi să vorbească în spiritul Hochma, din moment ce a spune implică Hochma.”

Mai întâi vom explica cum Zoharul interpretează discernământul Iacob. Spune, 1) VAK, 2) femei, 3) Din, 4) un nivel revelat, nivelul inferior, cel literar.

Ordinea muncii pe care o persoană trebuie să o înceapă pentru a obţine scopul este să-şi ştie stare în munca Creatorului şi care este scopul pe care trebuie să îl atingă. Cu alte cuvinte care este integritatea pe care o persoană trebuie să o atingă?

Prima stare este ca o persoană să ştie că este într-o stare de închinător la idoli, denumită “idolatru”(păgân). Aceasta este înclinația rea care există în corpul omului. Este denumită, “un Dumnezeu extern” sau “un Dumnezeu străin.” Aceasta este pentru a clarifica această stare, unde el este cu adevărat – că este cu adevărat într-o stare de închinător la idoli.

Totuşi acela trebuie să facă mari eforturi pentru a vedea adevărul deoarece este imposibil să ajungi la adevăr decât prin Tora şi muncă, aşa cum au spus înţelepţii noştri, “de la Lo Lishma (nu pentru numele Ei) acela ajunge la Lishma (pentru numele Ei)”. În starea de Lo Lishma, când o persoană se străduiește în Tora şi în muncă, este natura umană să se uite la oameni şi la împrejurări. Şi vede că nu sunt alţi oameni precum el, dedicându-şi atâtea ore muncii Creatorului.

În acea stare, se simte superior celorlalţi şi asta îl face să uite scopul, adică chestiunea importantă este să obţină Lishma. Aceasta este deoarece oamenii din afară l-au determinat să se simtă împlinit, şi împlinirea este motivul principal pentru care el nu poate simţi că a deviat de la ţelul principal – să ajungă la Lishma.

Este în special aşa dacă este respectat ca fiind un servitor al Creatorului. Cu adevărat, toţi oamenii care îl onorează, îşi instalează opiniile aşa încât va crede ce cred ei despre el, că este un om foarte virtuos fără nici un defect. Astfel cum este posibil ca o persoană să zică despre el că este într-o stare de idolatrie, că încă este necircumcis? Rezultă că adeziune sa la mase, adică adeziunea lor la Tora lui şi munca i-au adus împlinire. În muncă aceasta este “o influenţă a celor exteriori.”

Şi ce pierde dacă ei au o influenţă? Răspunsul este că influenţa este motivul pentru care nu poate să-şi vadă starea adevărată, că încă este într-o stare de idolatrie, şi caută sfat despre cum să iasă din dominaţia răului.

A doua stare a unei persoane este atunci când se circumcide. “Circumcizia” înseamnă tăierea prepuţului. Prepuţul reprezintă cele trei Klipot (coji) impure, denumite “Vânt furtunos,” “Nor mare” şi “Foc puternic,” şi dorinţa de a primi vine de acolo.

Totuşi nu este în puterea cuiva să taie acest prepuţ. Baal HaSulam a spus despre asta că este nevoie de ajutorul Creatorului pentru ca o persoană să poată tăia prepuţul. Este scris despre aceasta, “Şi fă un legământ cu el.” Întelesul a “cu el” este ca să îl ajute Creatorul. Totuşi este pentru ca o persoană să înceapă.

Totuşi dacă spunem că nu se poate circumcide singur, atunci de ce ar trebui ca o persoană să înceapă dacă spunem că nu poate termina? Pare că munceşte degeaba. Totuşi este cunoscut că nu este o lumină fără Kli (vas), şi un Kli este denumit “o deficienţă,” căci acolo unde nu este o deficienţă nu este nici o umplere.

Astfel, o persoană ce trebuie să înceapă se referă la deficienţă. Nu înseamnă că o persoană trebuie să înceapă cu o umplere. Dimpotrivă, când spunem, “porneşte,” este vorba despre a da nevoia şi lipsa. Asta se numeşte “Şi a făcut un legământ cu el,” Creatorul îl ajută.

Aceasta este de asemenea considerată ca linia dreaptă, ceea ce are înţelesul “Tatăl dă albul,” aşa cum este explicat în Talmud Eser Sefirot. Asta înseamnă că atunci când străluceşte lumina superioară – adică Ohr Hohma (lumina Hochma), denumită Aba (tata) – este posibil să vezi adevărul, că prepuţul – dorinţa de a primi – este un lucru rău. Numai atunci ajunge cineva să realizeze că ar trebui să se lepede de dragoste de sine. Acesta este ajutorul pe care o persoană îl primeşte de la Creator – el vine la recunoaşterea răului.

Înainte ca o persoană să ajungă la concluzia că nu merită să folosească receptorul, ea nu poate folosi vasele de dăruire, din moment ce una o contrazice pe cealaltă. Din acest motiv o persoană trebuie să se circumcidă, şi apoi poate să-şi asume dorinţa de a dărui.

Înseamnă că îndepărtarea prepuţului, denumită “circumcizie,” vine prin ajutor de Sus. Cu alte cuvinte, este cu exactitate atunci când lumina superioară străluceşte atunci acela îşi vede josnicia, că nu poate primi nimic din cauza diferenței de formă. În lumi aceasta este denumită, “Tatăl dă albul.”

Şi după ce ajunge la recunoaşterea răului, atunci vine o a doua corectare: începe să lucreze pentru a dărui. Dar şi aceasta necesită ajutor de sus. Aceasta este denumită, “Mama sa oferă roşul.” În Talmud Eser Sefirot, el interpretează că asta se referă la dorinţa de a dărui. Rezultă că atât puterea de a anula dorinţa de primire cât şi puterea de a face acte de dăruire sunt date de cel de sus. Cu alte cuvinte, ajutorul vine de sus.

Aceasta scoate la iveală întrebarea, “Ce oferă cel de jos?” Din moment ce se spune că cel de jos trebuie să înceapă, cu ce începe, pentru ca apoi Creatorul să-i dea asistenţa necesară?

Aşa cum a fost spus, tot ce poate cel de jos să ofere Creatorului este lipsa, ca să aibă Creatorul un loc pe care să-l umple. Cu alte cuvinte, unul care doreşte să fie un servitor al Creatorului şi nu un închinător la idoli, trebuie să ajungă să-şi simtă josnicia. În funcţie de cât de mult simte aceasta, o durere se formează gradual în interiorul lui pentru că este atât de afundat în dragostea de sine, asemănător unui animal, şi că nu are nicio conexiune cu discernământul unui om.

Totuşi, o persoană poate ajunge la o stare unde vede josnicia sa şi nu-i pasă că este afundat în dragoste de sine, şi nu simte cu adevărat josnicia până la nivelul în care are nevoie de Creator ca să o scape din ea.

În această stare o persoană îşi spune, „nu sunt inspirată; sunt precum o bestie ce face numai lucruri animalice, şi singura mea grijă în acea stare este să-i cer Creatorului să mă lase să simt mai multă desfătare în plăcerile corporale, şi nu simt altfel de dorinţe.” În acea stare, o persoană trebuie să-şi spună că acum este într-o stare de inconştienţă. Şi dacă nu se poate ruga la Creator să o ajute, mai este o singură soluţie: să se alăture oamenilor care, crede ea, au o senzaţie de lipsă, care sunt în unitate, şi care îi cer Creatorului să îi aducă mai aproape, să îi elibereze de probleme către alinare, şi de la întuneric către lumină, deşi nu au fost eliberaţi încă.

După aceea ea ar trebui să spună, „desigur că ei nu şi-au completat Kliul de deficienţe, denumit ‘nevoia de a fi eliberat din exil.’ Totuşi, probabil că au traversat partea cea mai grea simţind adevărata nevoie.” Astfel, prin acestea, poate simţi de asemenea senzaţiile lor, adică va simţi durere fiind în josnicie. Totuşi, este imposibil să primească influenţa societăţii dacă nu este ataşată de societate, adică dacă nu îi apreciază. În funcţie de nivelul la care îi apreciază, poate să primească de la ei influenţa fără muncă, simplu aderând la societate.

Rezultă că a doua stare, adică atunci când este circumcis şi a trecut prin cele două discernăminte – 1) îndepărtarea răului, ceea ce înseamnă anularea vaselor de primire, şi 2) obţinerea vaselor de dăruire – se consideră că acum primeşte nivelul de VAK. Asta se consideră jumătate de nivel, deoarece un nivel întreg înseamnă că poate folosi şi vasele de primire pentru a dărui.

Şi din moment ce el a obţinut numai vasele de dăruire după ce a fost circumcis să fie pentru dăruire, este cu totul considerat ca nivel VAK. Acesta este numit „nivelul Iacob.” Este, de asemenea, denumit „femeie,” ca în, „Forţa sa este la fel de slabă ca a unei femei,” ceea ce înseamnă că nu le poate depăşi şi îndrepta pentru a dărui.

La acest nivel, de asemenea, este denumit Din. Asta înseamnă că încă este Midat ha Din (caliatea de judecată) deasupra vaselor de recepţie, că este interzis să le foloseşti deoarece nu le poţi îndrepta pentru a dărui. Este, de asemenea, denumit „un nivel descoperit,” ca să ști că există un alt nivel, care îi este ascuns. Se mai numește și un „nivel inferior,” ca să ştii că există și un nivel superior. Trebuie să ştim acestea pentru a înțelege că mai este muncă de făcut, adică să urcăm la un nivel mai sus.

Acest nivel este denumit, de asemenea, „literar,” deoarece acum că s-a circumcis a devenit un “simlu Evreu.” Aceasta este, înainte de a fi circumcis a fost păgân, iar acum este simpu distins ca „Evreu.”

De asemenea, acum este denumit „Iacob,” aşa cum este scris, „Aşa să zici casei lui Iacob,” însemnând „zice,”ceea ce este un limbaj moale, deoarece nivelul Iacob este considerat ca lucrând numai cu vasele de dăruire, care sunt Kelim pure. De aceea se „zice” este un limbaj moale.

Aceasta nu este aşa cu discernământul „Israel.” Zoharul a interpretat Israel ca fiind 1) nivelul GAR, desăvârşirea totului; 2) bărbaţi; 3) Rachamim; 4) un nivel înalt şi ascuns, secretelei Tora.

Vom explica acestea câte unul pe rând.

1) Nivelul GAR. Din moment ce fiecare nivel conţine 10 Sefirot, ce se împart în Rosh şi Guf (cap şi corp), Rosh este denumit GAR, adică Keter, Hochma, Bina şi Guf este denumit ZAT. Sunt două jumătăţi de nivel. De aceea VAK este considerat un nivel inferior şi GAR este considerat un nivel superior. Este ştiut că atunci când vorbim despre nivelul VAK este denumit „jumătate de nivel.” Acesta este un semn că GAR este absent. Din acest motiv când spunem, „nivelul de GAR,” înseamnă că este un nivel complet acolo căci adevărul este că atunci când sunt două nivele la un loc, cel superior este menţionat şi inclus în cel de jos. De aceea Zoharul denumeşte perfecţiunea a tot “Israel.”

2) Nivelul de bărbaţi. Fiecare nivel conţine două tipuri de Kelim: Zach (pure, fine), care sunt vase de dăruire, şi Av (groase) care sunt vase de primire. Este posibil să fie folosite numai dacă intentia de a dărui este aşezată deasupra lor. Şi din moment ce pentru a dărui este împotriva naturii, necesită mult efort cu multă forţă împotriva naturii. Şi când cineva poate să biruiască numai Kelim cele fine, aceasta este denumită o „femeie,” ce implică că puterea sa este slabă precum a unei femei. Dar când poate birui şi vasele de recepţie, atunci este numit „un om,” „bărbat,” „puternic.” Şi din moment ce Israel este considerat GAR, perfectiune a tot, folosind şi vasele de primire, sunt consideraţi “bărbaţi.”

3) Nivelul Rachamim. Din moment ce a fost un Tzimtzum (restricţie) şi Din (judecată) peste vasele de recepţie, şi este interzis să le folosească decât pentru a dărui, când cineva nu se poate orienta pentru a dărui cu vasele de primire, atunci este Din peste ele şi este interzis să le folosim de aceea o femeie este numită Din.

Dar un bărbat înseamnă că acela poate depăşi, pentru a dărui în vasele de primire, de asemenea, şi Din este îndepărtat de acestea. El foloseşte vasele de primire pentru a dărui şi asta este denumit Rachamim (milă). Se consideră că precedentul Din a fost atenuat de calitatea Rachamim, că acum primeşte la nivelul pentru a dărui. De aceea un bărbat este denumit Rachamim.

Aceasta înseamnă că bărbaţii sunt denumiţi Rachamim şi nu Din, aşa cum e scris în Zohar (Aliniat 261), „Astfel vei zice casei lui Iacob,” adică zicere este din partea Din, şi, „Spunele copiilor lui Israel” înseamnă că spunere este din partea Rachamim.

RASHI interpretează versul, „aşa vei zice casei lui Iacob”: „Numele Mekhilta (o interpretare a cărţii Exodul) sunt femeile, zile lor cu limbaj moale, şi ‘spune copiilor lui Israel,’ bărbaţii, cuvintele sunt tari ca tendoanele.”

O să interpretăm cuvintele, “Către femei cu limbaj moale.” A fost menţionat mai sus că femeile sunt cele care nu au multă putere să biruie, ci numai peste Kelim fine. Aceasta este numită “delicat,” adică este delicat şi nu atât de dificil de biruit vasele de dăruire [„dificil” este aceelași cuvânt precum „greu” în Ebraică].

Dar vasele de recepţie sunt foarte greu de biruit. De aceea, bărbaţilor – aceia care sunt la nivelul de bărbaţi, care au puterea de a birui – li s-a dat muncă în lucruri ce sunt la fel de tari precum tendoanele, referindu-se la vasele de recepţie. Dar de ce scrie Zoharul că bărbaţii sunt Rahamim? Dimpotrivă, spune, “Tari precum tendoanele,” şi tari înseamnă Din, nu Rachamim. De aceea, pe de o parte, spune bărbaţi, adică tari precum tendoanele, şi pe de altă parte spune că sunt Rachamim.

Se interpretează că bărbaţii au puterea să învingă vasele de recepţie, de asemenea, care sunt greu de învins. Şi când sunt învinse vasele de recepţie, denumite Midat ha Din (calitatea judecăţii) care este asupra lor, atunci este Rachamim în acel loc, şi nu Din. Dar cu femeile, care nu au nicio putere de a învinge vasele de recepţie, este Midat ha Din asupra lor şi este interzis să fie folosite.

4) Un nivel înalt şi ascuns, considerat “secretele Torei.” “Ascuns” înseamnă că chiar dacă o persoană s-a circumcis deja, şi a fost recompensată cu nivelul literal, ceea ce înseamnă că este un simplu Evreu, aceasta este, a ajuns la un nivel la care nu comite idolatrie ci serveşte Creatorul, lumina Hochma – revelată deasupra vaselor de recepţie – este încă ascunsă de el.

Dar acela care a fost recompensat cu cel mai înalt discernământ, care este bărbat şi are puterea să învingă vasele de recepţie, de asemenea, lumina Hochma, denumită „secretele Torei,” apare peste aceste Kelim. De aceea, Zoharul spune (Paragraf  265), „şi spune-le copiilor lui Israel,” adică arată Hochma şi vorbeşte în spiritul Hochma, deoarece „spunere” implică Hochma, aşa cum este scris, „Şi o să le spună legământul său.”

Spunând că este interzis să predai Tora celor ce venerează idolii ar trebui interpretată că, „este imposibil să îi înveţi pe cei ce venerează idolii Tora.” Aşa cum Baal HaSulam a spus, când se vorbeşte despre chestiunile muncii, unde este scris „interzis,” înseamnă „imposibil.” Dar după ce este circumcis, sunt două niveluri – de sus şi de jos – adică literar şi ascuns.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)

Care este substanţa calomniei şi împotriva cui este aceasta

Articol Nr. 10, 1986-87

Este scris în Zohar (Metzora, p 2, şi în Comentariul Sulam, paragraful 4)` „Vino şi vezi, cu calomnia pe care şarpele a spus-o femeii, a cauzat ca femeia şi Adam să fie condamnaţi la moarte, ei, şi întreaga lume. Este scris despre calomnie, ‘Şi limba lor, o sabie ascuţită.’ Din acest motiv, ‘fii atent la sabie,’ însemnând calomnie. ‘Mânia aduce pedeapsa sabiei.’ Ce este ‘mânia aduce pedeapsa sabiei?’ Este sabia pentru Creator, aşa cum am învăţat Creatorul are o sabie prin care îi judecă pe păcătoşi. Este scris despre asta ‘Domnul are o sabie plină de sânge,’ ‘şi sabia Mea trebuie să mănânce carne,’ care este Malchut din partea Din [judecăţii] în ea. De aceea, ‘Fii atent la sabie, căci mânia aduce pedeapsa sabiei, ca să ştii că este o judecată.’

“Este scris Din, dar înseamnă, ‘Ca să ştii că astfel este judecat,’ că oricine cu o sabie în limbă, care spune calomnii, sabia care consumă totul este pregătită pentru el – Malchut cu forma Din în ea. Este scris despre asta ‘Aceasta va fi legea leprosului.’ Malchut, care este denumită ‘aceasta’, condamnă leprosul deoarece el calomniază, iar chinul vine din cauza calomniei.” Până acum cuvintele lui.

Aceasta trebuie să fie înţeleasă, deoarece Zohar spune că pentru oricine cu o sabie pe limbă, adică acela care calomniază, sabia care consumă totul este gata pentru el – Malchut cu forma Din în ea. Şi învăţăm asta din ceea ce este scris despre şarpe, că a calomniat femeia. Totuşi, acolo calomnia a fost despre Creator; cum este aceasta o dovadă între o persoană şi prietenul ei, că aceasta trebuie să fie atât de gravă încât să cauzeze moartea, aşa cum explică despre versul “Şi limba lor, o sabie ascuţită,” despre calomnie între o persoană şi prietenul ei?

Cu alte cuvinte, este aceeaşi măsură şi severitate a păcatului calomniei între o persoană şi prietenul ei ca în calomnia între o persoană şi Creator. Este posibil ca cineva care îşi calomniază prietenul să fie similar cu unul care calomniază Creatorul? Când este calomniat Creatorul, putem înţelege că asta cauzează moartea, deoarece calomniind Creatorul el devine separat de Creator. Din acest motiv, deoarece este separat de Viaţa Vieţilor, el este considerat mort. Dar de ce să cauzeze moartea atunci când calomnia este între o persoană şi prietenul său?

Zohar spune că durerile vin din cauza calomniei. Înţelepţii noştri au spus (Arachin, 15b) „în vest ei spun: Discursul unui terţ omoară trei: îl omoară pe cel care spune, pe cel care ascultă, şi pe cel despre care se vorbeşte.” RASHI interpretează „Discursul unui terţ” ca bârfă, care este terţa între o persoană şi prietenul ei, revelându-i un secret. De asemenea, acolo, Rabi Yohanan, în numele lui Rabbi Yosi Ben Zimra, „Oricine calomniază, este ca şi cum ar nega învăţătura.” Şi Rav Hasda a spus „Dl Ukva a spus, ‘Oricui calomniază, Creatorul îi spune, ‘El şi Eu nu putem locui în lume.’’”

De asemenea, ar trebui să înţelegem asprimea interdicţiei asupra calomniei, până în punctul în care este ca şi cum ar nega învăţătura, sau conform cu ce spune Dl Ukava, Creatorul spune “El şi Eu nu putem locui în lume.” Înseamnă că dacă spunem, de exemplu, că dacă Reuben îl bârfeşte cu Shimon pe Levi ca făcând ceva rău, Creatorul nu poate sălăşlui în lume cu el, din cauza lui Reuben care îl vorbeşte de rău pe Levi. Dar cu alte păcate pe care Reuben ar fi putut să le comită, Creatorul poate să locuiască în lume cu el. Astfel, dacă aceasta este o chestiune atât de gravă, atunci trebuie să înţelegem ce este calomnia şi ce o face atât de rea.

Vom interpreta aceasta în muncă. În cartea “Daruirea Torei,” se explică marea importanţă a poruncii ,,Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi.” “Rabi Akiva spune ‘Aceasta este marea lege a Torei.’ Această afirmaţie a înţelepţilor noştri are nevoie de o explicaţie. Cuvântul Klal (colectiv – regulă) indică o sumă de detalii care, puse laolaltă, formează colectivul de mai sus. Aşadar când spune despre porunca ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’ că este mare Klal din Tora, noi trebuie să înţelegem că restul de 612 porunci ale Torei, cu toate interpretările lor, nu sunt nici mai mult, nici mai puţin decât suma detaliilor inserate şi conţinute în această singură poruncă ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.’”

“Este destul de surprinzător deoarece poţi spune asta referitor la Mitzvot (porunci) între om şi om, dar cum poate acea singură Mitzva (poruncă) să conţină toate Mitzvot între om şi Dumnezeu, care sunt esenţa şi marea majoritate a legilor?”

El scrie aici “Despre un convertit care a venit în faţa lui Hillel (Shabbat 31) şi i-a spus: ‘Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior.’ Şi el a răspuns ‘Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău (traducere a ‘iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’) şi restul este comentariu; du-te şi studiază.’”

“Aici înaintea noastră este o lege clară, că în toate cele 612 porunci şi în toate scrierile din Tora nu este niciuna preferată poruncii ‘Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi’… din moment ce el spune anume ‘restul este comentariu; du-te şi studiază.’ Asta înseamnă că restul Torei înseamnă interpretări ale acelei singure porunci, că porunca  să-ţi iubeşti prietenul ca pe tine însuţi nu ar fi putut fi desăvârşită fără ele.”

Noi ar trebui să înţelegem de ce, atunci când convertitul i-a spus în limba sacră (Ebraica), “Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior”, Hillel nu i-a răspuns în limba sacră, ci i-a răspuns în limba traducerii (Aramaica) şi i-a spus “Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău.”

Ar trebui să înţelegem de asemenea că în Tora este scris „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, care este o Mitzva pozitivă (porunca de a face o acţiune), dar Hillel a vorbit în termeni negativi (porunca de a evita o acţiune) căci i-a spus, „Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău,” care este o formulare negativă.

În cartea „Dăruirea Torei”, se explică măreţia şi importanţa porunci „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, deoarece scopul creaţiei este să facă bine creaturilor Sale şi ele să simtă încântare şi plăcere fără nicio lipsă. Este o regulă conform căreia orice ramură doreşte să se asemene rădăcinii ei. Şi din moment ce rădăcina noastră este Creatorul, care a creat toate creaturile, El nu are nicio deficienţă sau nevoie să primească ceva de la cineva.

De aceea, când creaturile primesc de la cineva, ele se simt ruşinate faţă de binefăcătorul lor. Aşadar, pentru ca creaturile să nu fie ruşinate în timp ce primesc plăcere şi încântare de la Creator, a fost aranjată chestiunea cu Tzimtzum (restricţie) în lumile superioare. Aceasta a făcut ca abundenţa superioară să ne fie ascunsă, astfel încât să nu simţim binele pe care El l-a ascuns în Tora şi Mitzvot pe care Creatorul ni le-a dat.

Şi deşi suntem făcuţi să credem că plăcerea corporală pe care o vedem înaintea noastră, simţindu-i virtutea şi beneficiul, întreaga lume – însemnând toate creaturile din lume urmăresc cu devotare să obţină plăcerea – totuşi, nu este decât o lumină mică în ele, o foarte mică iluminare comparată cu ceea ce se poate obţine respectând Tora şi Mitzvot. Este scris despre aceasta în Zohar că Kedusha (divinitate) susţine Klipot (carapace). Aceasta înseamnă că dacă Kedusha nu ar întreţine Klipot, acestea nu ar fi putut exista.

Şi este un motiv pentru care Klipot trebuie să existe, din moment ce la sfârşit, totul va fi corectat şi va intra în Kedusha. Aceasta a fost dată pentru a fi corectată de creaturi, pentru ca având conceptul de timp în ele, pot fi două subiecte în acelaşi subiect, chiar dacă sunt în contrast. Este scris despre aceasta (Introducere la Cartea Zohar, articol 25) „Din acest motiv, sunt două siteme, Kedusha şi ABYA impură, care sunt opuse una alteia. Aşadar, cum le poate corecta Kedusha?”

Aceasta nu este aşa cu omul, care este creat în această lume. Deoarece este o chestiune de timp, ele (cele două sisteme) sunt într-o persoană, dar câte una pe rând. Şi atunci este o cale pentru ca Kedusha să corecteze impuritatea. Aceasta este aşa deoarece până la vârsta de treisprezece ani, o persoană atinge voinţa de a primi care este în sistemul impurităţii. Apoi, prin angajarea în Tora, începe să primească Nefesh de Kedusha şi apoi este susţinut de sistemul lumilor Kedusha.

Totuşi, toată abundenţa pe care o are Klipot, pe care o primeşte de la Kedusha, nu este decât o mică lumină care a căzut din cauza spargerii vaselor şi prin păcatul arborelui cunoaşterii, prin care ABYA impură a fost creată. Şi totuşi, ar trebui să credem, să ne imaginăm, şi să observăm cum toate creaturile urmăresc cu toată puterea acea lumină mică, şi niciuna nu spune „Mă voi mulţumi cu ce am dobândit.” În schimb, fiecare îşi doreşte să adauge la ceea ce are, aşa cum au spus înţelepţii noştri „Unul care are o sută doreşte să aibe două sute.”

Şi motivul pentru care nu a fost unitate în ei este faptul că nu au avut perfecţiune în ei de la care să pornească. Dar în spiritualitate, lumina superioară ia forma a orice spiritual. De aceea, când o persoană dobândeşte o oarecare iluminare a spiritualităţii, nu poate spune dacă este la un nivel mic sau mare, deoarece în spiritual, chiar şi nivelul Nefesh de Nefesh, care este o parte a Kedusha – şi ca şi restul Kedusha, este perfecţiune – este unitate chiar şi într-o parte a lui. Asta este aşa deoarece discernămintele „mare” şi „mic” în lumina superioară sunt conform valorii celui care primeşte.

Cu alte cuvinte, depinde de nivelul în care receptorul este capabil să obţină măreţia şi importanţa luminii. Dar nu este nici o schimbare în lumina însăşi, aşa cum este scris „Eu Domnul (HaVaYaH) nu mă schimb” (aşa cum se explică în „Prefaţa la înţelepciunea Cabala”, paragraf 63)

Prin urmare, apare întrebarea „De ce întreaga lume urmăreşte mica lumină care străluceşte în plăcerile corporale, în timp ce pentru plăcerile spirituale, care reprezintă majoritatea încântării şi plăcerii, nu vedem pe nimeni care să dorească să facă asemenea eforturi mari aşa cum o fac pentru corporalitate?”. Totuşi, plăcerile corporale sunt în impura ABYA. Nu sunt restricţii sau ascunderi asupra lor, şi e intenţionat aşa, sau lumea nu ar fi existat, din moment ce este imposibil să se trăiască fără plăcere.

De asemenea, se extinde de la scopul creaţiei de a face bine creaturilor Sale. De aceea, fără plăcere nu este o existență a lumii. Reiese că plăcerea trebuia să fie descoperită în ei. Aceasta nu este aşa cu adăugările, însemnând cu a primi încântarea şi plăcerea mai mult decât pentru întreţinere corpului, care este plăcerea adevărată. Pentru aceasta, au fost restricţii şi ascunderi aşa încât să nu vadă lumina vieţii care este îmbrăcată în Tora şi Mitzvot, înainte ca o persoană să se obişnuiască să muncească pentru ca să dăruiască, denumită „echivalenţă de formă.” Aceasta este aşa deoarece dacă lumina ascunsă în Tora şi Mitzvot ar fi fost revelată, nu ar fi fost loc pentru alegere.

Cu alte cuvinte, unde lumina este revelată, plăcerea pe care cineva ar simţi-o în respectarea Tora şi a Mitzvot ar fi sub forma primirii pentru sine. Aşadar, nu ar putea spune că respectă Tora şi Mitzvot datorită poruncii Creatorului. Dimpotrivă, ar trebui să respecte Tora şi Mitzvot din cauza plăcerii pe care o simte în ele. În timp ce o persoană simte plăcere în păcat, poate calcula că plăcerea este numai o mică lumină în compatraţie cu adevăratul gust al Torei şi Mitzvot şi cât este de dificil să înfrângi pofta şi cu cât este mai mare dorinţa, cu atât este mai greu să înduri durerea.

Reiese că în timp ce imensitatea plăcerii în Tora şi Mitzvot este revelată, o persoană nu poate spune „Fac această Mitzva deoarece este voinţa Creatorului,” însemnând că vrem să-i dăruim Creatorului prin a respecta Mitzva (porunca) sa. În definitiv, fără poruncile Creatorului, el tot ar fi urmat Tora şi Mitzvot, dar pentru dragostea de sine şi nu pentru că vrea să-i dăruiască Creatorului.

Acesta este motivul pentru plasarea restricţiei şi a ascunderii în ceea ce priveşte Tora şi Mitzvot. Şi de aceea, întreaga lume urmăreşte plăceri corporale, în timp ce nu au energie pentru plăcerile din Tora şi Mitzvot, deoarece plăcerea nu este revelată din motivul menţionat mai sus.

Rezultă că în ceea ce priveşte credinţa, trebuie să ne asumăm importanţa din Tora şi Mitzvot, şi în general să credem în Creator – că veghează peste creaturile Sale. Aceasta înseamnă că cineva nu poate spune că el nu ţine Tora şi Mitzvot deoarece nu simte îndrumarea Creatorului, cum dă abundenţă creaturilor, deoarece şi aici, trebuie să creadă chiar dacă nu o simte.

Aceasta este aşa deoarece dacă ar simţi că ghidarea Sa este binevoitoare, nu ar mai fi fost o chestiune de credinţă acolo. Dar de ce Creatorul a făcut în aşa fel încât să Îl servim cu credinţă? Nu ar fi fost mai bine dacă L-am fi servit într-o stare de cunoaştere?

Răspunsul este, aşa cum Baal HaSulam l-a spus, că cineva nu ar trebui să se gândească la faptul că Creatorul vrea ca noi să Îl servim cu credinţă deoarece El nu poate străluci sub forma de cunoaştere. Dimpotrivă, Creatorul ştie că credinţa este o cale mai de succes pentru noi ca să ajungem la scop, denumit „Dvekut (adeziune) cu Creatorul,” care este echivalenţă de formă. Prin asta, vom avea puterea de a primi binele, fără „pâinea ruşinii,” însemnând fără ruşine. Aceasta este aşa deoarece singurul motiv pentru care vom vrea să primim încântare şi plăcere de la Creator este acela că vom şti că asta îi va face plăcere Creatorului, şi din moment ce noi vrem să dăruim Creatorului, vrem să obţinem încântare şi plăcere de la El.

Aşadar, vedem că principala muncă pe care trebuie să o facem ca să îndeplinim scopul pentru care a fost creată lumea – să facă bine creaturilor Sale – este să ne pregătim ca să primim vasele de dăruire. Aceasta este corecţia pentru a face cadoul Regelui desăvârşit, astfel încât ei nu vor simţi ruşine la primirea plăcerii. Şi tot răul din noi ne îndepărtează de binele pe care suntem destinaţi să îl primim.

Ne-a fost dat remediul Torei şi Mitzvot pentru a obţine acele Kelim. Acesta este înţelesul a ceea ce au spus înţelepţii noştri (Kidushin, 30) “Creatorul spune ‘Am creat înclinaţia rea; am creat pentru aceasta mirodenia Torei’ prin care vom îndepărta toate scânteile de dragoste de sine din el şi vom fi recompensaţi cu dorinţa numai de a dărui mulţumire Făuritorului său.”

În eseul “Daruirea Torei” (Articol 13) el spune “Sunt două părţi în Tora 1)Mitzvot (porunci) între om şi Dumnezeu şi 2) Mitzvot între om şi om. Şi ambele conduc spre acelaşi lucru – să aducă creatura la scopul final de Dvekut cu El.

“Mai departe, chiar şi partea practică în ambele este una şi aceeaşi. …Către cei care respectă Tora şi Mitzvot Lishma, nu este nicio diferenţă între cele două părţi ale Torei, chiar şi pe partea practică. Aceasta este deoarece înainte ca cineva să o împlinească, acela este constrâns să simtă orice act de dăruire – fie către altă persoană fie către Creator – ca o deşertăciune dincolo de înţelegere…

“Deoarece aceasta este situaţia, este rezonabil să credem că partea Torei care se ocupă de relaţia omului cu prietenul lui este mai capabilă să îl aducă pe acesta la scopul dorit. Aceasta este aşa deoarece munca în Mitzvot între om şi Dumnezeu este fixă şi specifică, nu este solicitantă, şi cineva ajunge să se obişnuiască uşor cu ea, şi tot ceea ce este făcut din obisnuinta nu mai este folositor. Dar Mitzvot între om şi om sunt schimbătoare şi neregulate şi dorinţele îl înconjoară oriunde s-ar întoarce. De aceea, remediul lor este mai sigur şi scopul lor este mai aproape.”

Acum înţelegem de ce Rabi Akiva a spus despre versul “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” că este “marea regulă a Torei.” Este deoarece lucrul important este să fie recompensat cu adeziune cu Creatorul, care este denumit “vas de dăruire,” adică echivalenţă de formă. Şi de aceea remediul Torei şi Mitzvot a fost dat, aşa încât prin acesta vom fi capabili să ieşim din dragostea de sine şi să ajungem la dragostea pentru ceilalţi, deoarece primul stadiu este dragostea între o persoană şi prietenul său, şi apoi putem dobândi dragostea pentru Creator.

Acum putem înţelege ce am întrebat mai sus, de ce atunci când convertitul a venit la Hillel şi i-a spus “Învaţă-mă toată Tora în timp ce eu stau într-un picior”, Hillel nu i-a răspuns în limba sfântă, aşa cum a fost întrebat “Învaţă-mă toată Tora în timp ce eu stau într-un picior”, ci i-a răspuns în limbajul interpretărilor (Aramaic) “Ceea ce urăşti, nu-i fă prietenului tău” (interpretare a “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”). Şi mai este mult de înţeles, din moment ce în Tora este scris “Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, care este o Mitzva pozitivă (porunca de a face o acţiune), în timp ce răspunsul dat convertitului a fost într-un limbaj negativ “Nu face” deoarece i-a spus “Ceea ce urăşti, nu fă prietenului tău.”

Conform cu ceea ce s-a explicat despre importanţa Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, în explicaţia sa a cuvintelor lui Rabbi Akiva, care a spus că “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” este marea regulă a Torei, că anume această Mitzva are puterea să-i aducă cuiva remediul pentru a ajunge la dragostea pentru Creator, din acest motiv, când convertitul a venit la Hillel şi i-a spus “Învaţă-mă întreaga Tora în timp ce stau într-un picior” a vrut să-i spună regula “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, aşa cum este scris în Tora. Totuşi, a vrut să îi explice grava nedreptate denumită “calomnie”, care este chiar mai aspră decât Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”

Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” îi dă lui puterea să biruiască şi să iasă din dragostea de sine, ieşind din dragostea de sine el obţine dragostea pentru Creator.

Prin urmare, dacă el nu se angajează în Mitzva “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, el este într-o stare de “a sta şi a nu face nimic. “Nu a progresat în ieşirea din dominaţia dragostei de sine, dar nici nu a regresat. Cu alte cuvinte, deşi nu a dăruit dragoste altora, el nici nu a recidivat şi nu a făcut nimic ca să trezească ura faţă de ceilalţi.

Totuşi, dacă îşi calomniază prietenul, prin asta recidivează. Nu numai că nu se angajază în dragostea pentru ceilalţi, el face contrariul – se angajează în acţiuni care provoacă ura faţă de ceilalţi calomniindu-i pe prieteni. În mod natural, cineva nu-l calomniază pe cel pe care îl iubeşte, deoarece asta separă inimile. De aceea, nu dorim să-l calomniem pe cel pe care îl iubim ca să nu stricăm dragostea dintre noi, deoarece calomnia pricinuieşte ură.

De aceea rezultă că gravitatea nedreptăţii calomniei este aceea că dragostea de prieteni aduce dragostea pentru Creator. Dar ura faţă de ceilalţi aduce ura faţă de Creator, şi nu este nimic mai rău în lume decât ceea ce aduce ură faţă de Creator. Dar când o persoană păcătuieşte cu alte păcate şi nu-şi poate răzbi dorinţa de a primi deoarece este scufundată în dragostea de sine, asta tot nu o face să Îl urască pe Creator. De aceea, este scris despre restul nedreptăţilor “Eu sunt Domnul care locuieşte cu ei în mijlocul impurităţii lor.” Dar în ceea ce priveşte calomnia, prin această acţiune el ajunge să Îl urască pe Creator, care este actul opus al dragostei pentru ceilalţi.

Acum putem să înţelegem cuvintele lui Rabi Yohanan în numele lui Rabi Yosi Ben Zimra: “Oricine calomniază este ca şi cum ar nega învăţătura”. Se poate întâmpla ca bârfa să facă pe cineva să nege învăţătura? Totuşi, deoarece îl face să Îl urască pe Creator, neagă însuşi scopul creaţiei – de a face bine. Şi vedem că cineva care face bine altuia şi îi dă mai multă încântare şi plăcere de fiecare dată, cu siguranţă îl iubeşte. Dar când o persoană bârfeşte, asta o aduce la ura faţă de Creator. Aşadar, această persoană neagă chiar scopul creaţiei – de a face bine.

Acum putem să înţelegem şi ce am întrebat despre ce a spus Rav Hasada în numele domnului Ukva: “Oricine calomniază, Creatorul spune, ‘el şi cu Mine nu putem locui în lume.’” Este posibil ca bârfa să-L facă pe Creator să nu stea în lume cu el?

Aşa cum am spus mai sus, cineva care calomniază ajunge să-L urască pe Creator. Precum în corporalitate, o persoană poate fi într-o casă cu multe persoane şi să fie totuşi indiferentă dacă sunt oameni buni sau nu. Dar când îl vede acolo pe cel care îl urăşte, imediat fuge de acolo, deoarece nu poate sta în aceeaşi cameră cu cel ce îl urăşte. În acelaşi fel, spunem că cu cineva care ajunge să Îl urască pe Creator, Creatorul nu poate fi în lume.

Putem întreba „Dar şi cineva care fură ceva de la prietenul lui provoacă ura prietenului său, deoarece acela de la care s-a furat află că el a furat, va vedea că acesta este cel ce îl urăşte?” Sau, putem spune că chiar dacă nu va şti niciodată cine l-a furat, însuşi hoţul, în loc să se angajeze în dragostea pentru ceilalţi, se angajează în actul opus, în ura faţă de ceilalţi, prin care el se scufundă mai adânc în dragostea de sine. Şi totuşi, ei nu spun că furatul e la fel de rău ca şi calomnia. De asemenea, înseamnă că a jefui nu este la fel de rău cu a calomnia.

Răspunsul ar trebui să fie că cineva care se apucă de furat sau jefuit nu fură sau jefuieşte din cauza urii. Motivul este acela că iubeşte banii sau bunurile importante, şi de aceea fură şi jefuieşte, nu pentru că urăşte, Doamne fereşte. Dar în ceea ce priveşte calomnia (bârfa), nu este dintr-un capriciu ci numai din ură.

Este aşa cum Rish Lakish a spus (Arachin 15) „Rish Lakish a spus ‘De ce este scris ‘Dacă şarpele muşcă fără să şoptească, nu este niciun avantaj pentru cel cu limba? Pe viitor, toate animalele vor veni la şarpe şi îi vor spune ‘Leul vânează şi mănâncă; un lup vânează şi mănâncă. Dar tu, ce plăcere ai tu?’ El le va spune, ‘Şi care este avantajul celui cu limba?’’”

RASHI interpretează „‘un leu vânează şi mănâncă’ toţi cei ce la fac rău oamenilor simt plăcere. Leul vânează şi mănâncă. El mănâncă ceea ce este viu. Şi dacă un lup vânează, ucide mai întâi şi apoi mănâncă. Are plăcere. Dar pentru tine, ce plăcere este în a-i muşca pe oameni? Şarpele a răspuns ‘şi care este avantajul aceluia cu o  limbă? Cel care calomniază, ce plăcere are el? Similar, când muşc, nu am nicio plăcere.’”

Cu cele spuse mai sus, putem vedea că este o diferenţă între a le face rău oamenilor deoarece cineva simte plăcere, precum leul sau lupul, care nu au dorinţa de a face rău deoarece urăsc oamenii, ci din cauza dorinţei, din moment ce primesc plăcere de la oameni. Aşadar, motivul pentru care le fac rău celorlalţi este din dorinţă.

Nu este aşa cu calomnia. Cineva nu primeşte nicio recompensă din asta, ci este un act care produce ura pentru oameni. Şi conform regulei “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi”, unde de la dragostea pentru om cineva ajunge la dragostea pentru Creator, rezultă că de la ura faţă de oameni cineva ajunge la ura faţă de Creator.

Similar, găsim aceste cuvinte (Berachot 17a): “’Frica de Domnul este începutul înţelepciunii; o bună înţelegere o au toţi cei ce le fac.’ Nu au spus ‘Acela ce’ ci ‘cei ce le’, cei ce fac Lishma (pentru numele Ei) şi nu cei ce fac Lo Lishma (nu pentru numele ei). Şi oricine care face Lo Lishma, este mai bine pentru el dacă nu s-ar fi născut. În Tosfot, întreabă ‘şi dacă cel ce spune ar trebui să spună ‘Rav Yehuda a spus ‘’Rav a spus ‘Cineva trebuie să se angajeze în permanenţă în Tora şi Mitzvot, chiar şi în Lo Lishma, şi din Lo Lishma va ajunge la Lishma.’’’” Ar trebui să spunem ‘aici avem de-a face cu cineva care studiază numai pentru a-şi enerva prietenii, şi acolo a fost despre cineva care studiază pentru a fi respectat.’”

Ar trebui să înţelegem răspunsul din Tosfot, atunci când spune că trebuie să facem diferenţa între Lo Lishma pentru a enerva şi Lo Lishma pentru a fi respectat, adică pentru a-l numi ,,Rabbi” şi tot aşa. Ar trebui să înţelegem asta conform regulii pe care Rabbi Akiva a spus-o “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei”. Prin ceea ce explică în eseul “Dăruirea Torei”, este deoarece prin această Mitzva (poruncă) va obţine dragostea pentru ceilalţi, şi din asta va ajunge la dragostea pentru Creator.

De aceea, cineva trebuie să încerce să iasă din dragostea de sine, şi apoi va fi capabil să se angajeze în Tora şi Mitzvot Lishma, însemnând pentru a dărui şi nu pentru propriul beneficiu. Şi aceasta se face prin respectarea Torei şi Mitzvot. Aşadar,  atâta timp cât nu iese din dragostea de sine, nu se poate angaja în Lishma. Şi deşi se angajează în dragostea de sine, este putere în a ţine Tora şi Mitzvot pentru a ieşi din dragostea de sine şi din asta mai târziu să ajungă la dragostea pentru Creator, moment în care el va face totul pentru a dărui.

Să ajungă la Lishma este posibil numai când se angajează în Tora şi Mitzvot pentru a fi respectat. Aceasta înseamnă că el studiază dar tot nu poate lucra în beneficiul altora, deoarece nu a obţinut calitatea de dragoste pentru ceilalţi. De aceea, angajarea în Tora şi Mitzvot îl va ajuta să obţină calitatea de a-i iubi pe ceilalţi.

Dar când studiază pentru a enerva, ceea ce este un act opus dragostei pentru ceilalţi, respectând Tora şi Mitzvot pentru ura faţă de ceilalţi, ca să enerveze, cum pot fi două chestiuni opuse în acelaşi loc? Adică este spus că Tora ajută în obţinerea dragostei pentru ceilalţi când cineva face un act de dăruire – chiar dacă intenţia este de a primi un privilegiu, Tora îl sprijină de asemenea spre intenţia de a obţine dorinţa de a dărui. Dar aici se angajează în exact opusul, în ura faţă de ceilalţi. Cum poate asta cauza dragoste pentru ceilalţi?

Este aşa cum am spus despre diferenţa între un hoţ sau un tâlhar şi un calomniator. Hoţii şi tâlharii iubesc banii, aurul, şi alte lucruri importante. Nu au nicio treabă personală cu individul însuşi. Cu alte cuvinte, hoţii şi tâlharii nu au niciun gând sau consideraţie pentru persoana însăşi, dar gândurile lor sunt concentrate de pe unde pot lua mai mulţi bani mai uşor, şi cu o greutate mai mare pentru ca poliţia să-i descopere ca hoţi şi tâlhari. Dar nu se gândesc niciodată la persoana însăşi.

În ceea ce priveşte calomnia, totuşi, cineva nu are consideraţie asupra actului în sine când calomniază. Dimpotrivă, singurul său gând este să-şi umilească prietenul în ochii lumii. Aşadar, singurul gând este unul de ură. Este o regulă că cineva nu-l calomniază pe cel pe care îl iubeşte. De aceea, este tocmai calomnia cea care cauzează ura faţă de ceilalţi, care duce mai târziu la ura faţă de Creator. Din acest motiv, calomnia este o chestiune foarte gravă, care aduce de fapt distrugerea lumii.

Acum vom explica măsura calomniei – cum şi cât de mult este considerat calomnie, dacă un cuvânt sau o propoziţie spuse despre un prieten se consideră calomnie. Găsim această măsură în răspunsul lui Hillel către convertit “Ceea ce urăşti, nu face prietenului tău”. Aceasta înseamnă că cu fiecare cuvânt pe care vrei să îl spui despre prietenii tăi, observă şi consideră dacă ai urî dacă asta s-ar fi spus despre tine. Cu alte cuvinte, dacă tu nu ai avea plăcere din aceste cuvinte “nu face asta prietenului tău.”

Aşadar, atunci când cineva doreşte să spună ceva despre un prieten, ar trebui imediat să se gândească “Dacă asta ar fi spus despre mine, aş urî eu acel cuvânt?” “Nu-i fă prietenului tău”, aşa cum i-a spus Hillel convertitului. De aici ar trebui să învăţăm măsura calomniei pe care ne este interzis să o spunem.

Şi cu cele spuse mai sus, putem înţelege de ce Hillel a vorbit cu un convertit în limbajul interpretărilor şi nu în limba sfântă (Ebraica), exact cum pentru convertit, care i-a spus (în ebraică) “Învaţă-mă toată Tora în timp ce stau într-un picior.” În schimb, el a vorbit în limbajul interpretării, însemnând că ceea ce i-a spus a fost “Ceea ce urăşti, nu fă prietenilor tăi” (în aramaică), interpretare a “Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi.”

În primul rând, ar trebui să înţelegem ce implică limba interpretărilor faţă de noi. Ari a spus (Talmud Eser Sefirot Partea 15, p 1765) “‘Şi Domnul Dumnezeul a cauzat un somn adânc’ este interpretare în Gematria [Tardema (somn) = Targum (interpretare)], şi se consideră Achoraim (posterior).” Asta înseamnă că limba sfântă (Ebraica) este denumită Panim (anterior) şi interpretarea (Aramaica) este denumită Achoraim (posterior).

Panim înseamnă ceva ce iluminează sau ceva întreg. Achor (spate) înseamnă ceva care nu luminează sau este incomplet. În limba sfântă, care este denumită Panim, este scris „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi,” ceea ce este unitate deoarece prin dragostea pentru om se ajunge la dragostea pentru Creator, care este îndeplinirea scopului, deoarece cineva trebuie să dobândească Dvekut (adeziune), aşa cum este scris „Şi să te alipeşti Lui.”

Dar interpretarea a „Iubeşte-ţi prietenul ca pe tine însuţi” pe care Hillel i-a spus-o „Ceea ce urăşti, nu-i face prietenului tău”, ar trebui să spunem că se referă la calomnie, care este despre negaţie, că bârfa este interzisă deoarece aduce ură, şi de la asta, cineva poate ajunge la ura de Creator. Totuşi, asta încă nu este considerată unitate deoarece prin a nu calomnia, cineva tot nu ajunge la dragostea pentru ceilalţi şi de la dragostea pentru ceilalţi va ajunge la unitate, denumită Dvekut cu Creatorul.

Totuşi, de aceea calomnia este mai rea, deoarece nu numai că nu implică dragostea pentru ceilalţi, face opusul – se ocupă cu ura faţă de ceilalţi. Din acest motiv, când învăţăm grupul să înceapă munca, ei sunt prima dată învăţaţi cum să nu strice şi să-i facă rău grupului. Aceasta se numeşte „evitare.” Altfel, vei face rău grupului făcând lucruri care dăunează.

De aceea Hillel a spus  celui convertit care a venit la el numai interpretarea a „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”: 1) Deoarece este mai dăunător când se calomniază, deoarece cauzează ură, care este opusul dragostei pentru ceilalţi. 2) Deoarece este mai uşor de respectat, deoarece asta este numai „stai şi nu fă.” Dar „Iubeşte-ţi prietenul” este „ridică-te şi fă”, când unul trebuie să facă acţiuni ca să-şi întreţină dragostea de prieteni.

Totuşi, la urma urmei există excepţii: oamenii care vor să-L servească pe Creator personal. Unei persoane i se spune că „Iubeşte-ţi prietenul”, care este regula pe care a spus-o Rabi Akiva, cum e mai sus menţionat, că acea dragostea pentru ceilalţi o poate aduce la dragostea pentru Creator. Acesta este principalul scop – că cineva va avea vase de dăruire şi că în aceste vase el va fi capabil să primească încântare şi plăcere, care este scopul creaţiei, să facă bine creaturilor sale.

Şi două metode în educaţie se extind  din asta:

1. Concentrând studiul pe a nu calomnia deoarece este cea mai rea nedreptate.
2. Concentrând educaţia pe „iubeşte-ţi prietenul”, deoarece asta va aduce omul la dragostea pentru ceilalţi, şi de la dragostea pentru ceilalţi va junge la dragostea pentru Creator, şi de la dragostea pentru Creator poate primi scopul creaţiei – să facă bine creaturilor Sale. Aceasta este aşa deoarece va avea deja vasele potrivite pentru a primi abundenţa superioară, aşa cum va avea vase de dăruire, pe care le-a obţinut prin dragostea pentru ceilalţi. Şi apoi nu va mai fi loc pentru calomnie.

În ceea ce priveşte calomnia, Zohar spune că şarpele ce a calomniat femeia, a cauzat moartea lumii. Spune acolo că sabia ce consumă totul este pregătită pentru oricine cu o sabie pe limba sa, însemnând cel ce calomniază. Şi Zohar trage concluzia „Aşa cum este scris ‘Aceasta va fi legea leprosului’ căci chinuri vin pentru cel ce bârfeşte.” Prin urmare, a început cu moartea şi a terminat în chinuri, ceea ce înseamnă că numai chinuri vin şi nu moartea.

Cu siguranţă, sunt explicaţii pentru înţelesul literal. Dar în muncă, ar trebui să interpretăm că chinurile şi moartea sunt unul şi acelaşi lucru. Cu alte cuvinte, scopul muncii este de a obţine Dvekut cu Creatorul, să ne alipim la Viaţa Vieţilor. Făcând asta, vom avea vase potrivite pentru primirea plăcerii şi încântării care se găsesc în scopul creaţiei, de a face bine creaturilor Sale. Şi prin calomnie, el ajunge să-L urască pe Creator, şi nu este o separare mai mare decât aceasta. Şi, cu siguranţă, prin asta el se separă de Viaţa Vieţilor.

Aşadar, acolo unde ar fi trebuit să primească încântare şi plăcere de la Creator, el primeşte opusul. Cu alte cuvinte, în locul plăcerii, devine chin (în ebraică ,,plăcere,, şi ,,chin,, conţin aceleaşi litere). Acesta este înţelesul că prin calomnie vin chinurile în locul plăcerilor. Acesta este înţelesul a „Cei păcătoşi în vieţile lor sunt numiţi morţi”, deoarece ei sunt separaţi de Viaţa Vieţilor. Prin urmare, în muncă, moartea şi chinurile sunt acelaşi lucru.

Cu alte cuvinte, dacă cineva se alipeşte de Viaţa Vieţilor, el primeşte abundenţă de la El. Şi dacă este din contră şi el se separă de El, atunci este plin de chinuri când ar fi trebuit să fie plin de plăceri.

Cu cele spuse mai sus, putem interpreta ce au spus (Arachin 15) „În vest spun: Discursul celui de-al treilea omoară trei: îl omoară pe cel care spune, pe cel care ascultă, şi pe cel despre care se spune.” Ştim cuvintele înţelepţilor noştri „Tora, Israel şi Creatorul sunt una.”  Asta înseamnă, aşa cum este explicat în carte, Fructul unui înţelept (Partea 1 p 65), că Israel este acela care vrea să se lipească de Creator. El obţine asta prin cele 613 Mitzvot (porunci) ale Torei, moment la care el este recompensat cu Tora, care este numele Creatorului. Şi apoi, totul devine unul. Prin urmare, unul ce calomniază cauzează moartea a trei: 1) a celui care spune; 2) a celui ce ascultă; 3) a celui despre care se vorbeşte.

Cele trei discernăminte trebuie făcute între o persoană şi prietenul ei.

Totuşi, şi între o persoană şi Creator există chestiunea calomniei, aşa cum am menţionat în ceea ce priveşte „Tora, Israel, şi Creatorul sunt una.” Când o persoană vine şi se uită în Tora, vede toate aceste lucruri bune pe care Creatorul ni le-a promis în respectarea Torei. De exemplu, este scris „Căci asta este viaţa ta” şi este de asemenea scris, „Sunt mult mai dorite decât aurul, sunt mai dulci decât mierea care picură din fagure”, sau alte astfel de versuri. Dacă o persoană nu este recompensată şi nu o simte, aceasta se numeşte „defăimând Creatorul.”

Prin urmare, trei discernăminte ar trebui făcute aici: 1) Persoana care calomniază 2) Tora; 3) Creatorul.

Când o persoană se uită în Tora, dacă nu este răsplătită, nu vede plăcerea şi încântarea în care este îmbrăcată în Tora şi se opreşte din studiul Torei deoarece spune că nu a găsit niciun înţeles în aceasta. Aşadar, vorbind de Tora, ea Îl calomniază pe Creator.

Prin urmare ea necinsteşte trei chestiuni: Tora, Israel şi Creatorul. Acolo unde acela ar trebui să depună efortul să facă unificarea a „Sunt unul” – ca ei toţi să strălucească, însemnând că discernământul lui Israel va obţine unificarea că întreaga Tora este numele Creatorului – ea cauzează separare în asta, prin calomnie.

O persoană trebuie să creadă deasupra raţiunii că ceea ce ne promite Tora este adevărat şi că singura greşeală este în noi – că suntem încă nepotriviţi să primim plăcerea şi încântarea, denumite „lumina ascunsă” sau „aromele Torei şi Mitzvot”, aşa cum este scris în Zohar că întreaga Tora este numele Creatorului.

Pentru a obţine asta, avem nevoie de vase de dăruire, să avem echivalenţă de formă între lumină şi Kli (vas). Obţinerea vaselor de dăruire se face prin dragostea de prieteni. Este aşa cum Rabbi Akiva a spus „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi este marea regulă a Torei”, deoarece prin ea ajungem la dragostea pentru ceilalţi, şi prin dragostea pentru ceilalţi ajungem la dragostea pentru Creator şi dragostea pentru Tora. Tora este denumită „un dar”, şi darurile sunt dăruite celor dragi. Opusul acesteia este calomnia care cauzează ura faţă de oameni şi ura faţă de Creator, aşa cum am spus mai sus.

Acum putem înţelege ceea ce au spus înţelepţii noştri despre calomnie „Vorba celui de-al treilea omoară trei: omoară pe cel ce spune, pe cel ce aude şi pe cel despre care se vorbeşte.” RASHI interpretează că din ură se provoacă şi se omoară unul pe altul. Putem înţelege că asta se aplică unei persoane şi prietenului său, dar cum se aplică asta unei persoane şi Creatorului?

Când o persoană se uită în Tora şi spune Torei că nu vede sau nu simte plăcerea şi încântarea pe care Creatorul a spus că le dă poporului lui Israel, ea îl calomniază pe Creator. Sunt trei lucruri acolo: persoana care spune, receptorul, însemnând Tora, şi cel despre care s-a spus, însemnând Creatorul. Şi din moment ce o persoană se angajează în dragostea pentru ceilalţi, ea obţine dragostea pentru Creator şi dragostea pentru Tora, în acea stare, Creatorul împarte peste el viaţă, aşa cum este scris „Deoarece cu Tine este sursa vieţii.” Aceasta este din partea Dvekut (adeziune), aşa cum este scris „Şi tu cel ce te alături.”

În acea stare, cineva este recompensat cu legea vieţii. Dar prin calomnie, viaţa de la Creator, pe care ar fi trebuit să o primească, îi este ascunsă. Aşadar, 1) viaţa din Tora – acolo unde ar fi trebuit să fi simţit Tora a vieţii – îi este ascunsă, 2) el însuşi devine fără viaţă, şi asta se consideră că este omorât, şi 3) viaţa se opreşte în trei locuri. Şi prin dragostea faţă de ceilalţi, viaţa curge din două locuri şi el este cel ce primeşte viaţa.

Înapoi la pagina SCRIERI SOCIALE – (link)