Autor: arhiprofesor

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Dragă cititorule, eşti pe punctul de a accede la următorul nivel al egoismului. Noi personaje intră în scenă, reprezentând noile tale dorințe. Scopul lor este simplu – să te ajute să dobândeşti starea cea mai desăvârşită pe care ţi-o poţi imagina.

Cu toate acestea, pentru a ne continua călătoria în interiorul nostru, trebuie să ne întoarcem la momentul în care ai fost sigur că poţi face totul pe cont propriu, că poţi construi totul cu mâinile tale și poţi obţine fericirea fără nici un ajutor din afară. Dar asta a fost înainte de prăbuşirea Turnului Babel din tine.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Cartea îţi dă următorul sfat: „Ascultă-l pe Avram din interiorul tău”. Găsește-l în mijlocul balamucului egoist și dă-i libertatea de a acționa. Lasă-ţi egoismul să ceară și să se opună oricăror schimbări care vizează evoluţia spirituală, dar trebuie să înțelegi că altă cale nu există. S-a încercat şi s-a testat orice altceva şi putem vedea clar că nimic nu a funcţionat.

Hotărăşte-te şi  totul va funcționa. Avram cel de astăzi se va revela  lumii întregi.

Tocmai de aceea, Înțelepciunea Cabala, ascunsă omenirii timp de milenii, este astăzi dezvăluită.

Dacă omenirea ascultă, vom urma calea constructivă a unirii cu Natura. Dacă nu, vom urma calea suferinței. Dar oricum, ne vom atinge Ținta.

Ce înseamnă a te uni cu Natura? Cabaliștii au scris despre aceasta cu aproape 4000 de ani în urmă în Cartea Creației.

Peste tot în jurul nostru domneşte o singură lege, căreia noi nu ne conformăm. Legea Naturii este una a altruismului absolut, a iubirii absolute. Ea acționează peste tot în jurul nostru cu toată forța. Ea este cunoscută ca fiind Legea Creatorului.

Dar noi? Noi ne opunem acestei legi în mod egoist. În loc să corectăm egoismul noastru în continuă creștere și să ne egalizăm cu Natura, am instalat bariere artificiale pentru a ne proteja de ea. Pentru asta ne sunt de folos toate științele și tehnologiile noastre.

Acest fenomen prin care omul refuză să se corecteze și încearcă în schimb să domine natura, este ceea ce se numește „construirea Turnului Babel”.

Încă din zilele Babilonului, egoismul nostru s-a dezvoltat treptat până când a ajuns la apogeu. Omenirea este deziluzionată de incapacitatea sa de a-și satura propriul egoism, prin progresul tehnologic sau orice alt fel de progres. Începem să înțelegem în ziua de azi că, întreaga noastră călătorie a fost parcursă în zadar.

Datorită crizei și punctului mort în care ne aflăm, s-ar putea spune că prăbuşirea Turnului Babel se petrece chiar în faţa ochilor noștri. Acum, tot ce trebuie este să facem alegerea corectă. La urma urmei, nu am făcut deja destule alegeri greșite și nu am suferit pentru asta?

Marele cabalist, Yehuda Așlag, cunoscut sub numele de Baal HaSulam (Proprietarul Scării), datorită comentariul său Sulam (Scara) referitor la Cartea Zohar, a scris în anii ‘40 că, dacă omenirea nu-și va veni în fire, va fi un al treilea și apoi un al patrulea război mondial, cu numai o mână de supraviețuitori. Acești oameni se vor uni atunci cu legea universală, iar lumea va cunoaște pacea și iubirea adevărată.

Ca întotdeauna, trebuie să traducem aceste cuvinte în limbajul Cabalei. Când egoismul nu te desparte de propriul interior, ești gata și dornic să te dai altora, iar iubirea este produsul dăruirii pe care o resimt ambele părți.

„În cele din urmă, Creatorul a coborât pe pământ cu șaptezeci de îngeri și a avut loc judecata acelei generații”. Acest pasaj vorbește despre forța altruistă (Creatorul) „care coboară pe pământ” ca urmare a spargerii. Cu alte cuvinte, această forță a intrat în dorința egoistă (pământul).

Nu lăsați să vă sperie frazele precum „a avut loc judecata acelei generații”. Asta nu înseamnă nimic altceva, decât că ne-am văzut brusc așa cum suntem cu adevărat. Acest lucru a fost posibil prin lumina scânteii altruiste care a intrat în noi. Ca nişte fascicule luminoase, ea a luminat întunericul și ne-a făcut să vedem, și am înţeles atunci că toate acțiunile noastre sunt dictate exclusiv de iubirea de sine.

„Sunt un egoist!” Această unică senzație egoistă cuprinde șaptezeci de dorințe egoiste individuale (70 Sfirot).

Fiecare dintre aceste dorințe a fost pătrunsă de o scânteie altruistă în timpul spargerii, răsturnând întreaga noastră viață     cu capul în jos, demolând ordinea obișnuită a lucrurilor și     forțându-ne să reflectăm anume cine suntem.

Imaginați-vă cât de șocați au fost oamenii, când au descoperit brusc că nu puteau comunica între ei într-o singură limbă și că, în mod inexplicabil, vorbeau șaptezeci de limbi diferite.

Cu alte cuvinte, în iluminarea Luminii altruiste, s-a revelat faptul că fiecare dorință trăiește numai pentru ea însăși. Acesta este modul în care trăiesc toți oamenii. Nimeni nu-l înțelege pe altul și toate sloganurile despre iubire și fraternitate sunt cuvinte goale. Altruismul adevărat a pus în evidenţă abisul care există realmente între dorințele egoiste – între oameni, naţiuni şi lumea întreagă – și a arătat că egoismul nu ne permite să iubim, să fim împreună sau să vorbim aceeași limbă. Egoismul este atunci când toţi sunt preocupaţi numai de ei înșiși, vorbind propria lor limbă pe care alții nu o pot înțelege.

Amestecarea limbilor s-a produs instantaneu. Oamenii s-au adresat unii altora, dar nu au putut înțelege un singur cuvânt. Cineva a cerut: „Dă-mi nişte apă!” A primit, în schimb, lut. Altcineva a cerut, „Dă-mi o frânghie!” Cineva      i-a dat, în schimb, o lamă de ferăstrău. Într-unul dintre cazuri, cel care a primit ferăstrăul în loc de frânghie, l-a lovit pe cel care a înțeles greșit, ucigându-l. O teribilă discordie și tulburare a cuprins pământul. Oamenii au pus mâna pe arme şi au început să-și ucidă prietenii, și astfel a pierit jumătate din omenire.

În Lumina altruistă, devine evident faptul că egoismul nu are prieteni. El este conceput să ne ducă la extremă, punându-ne cu spatele la zid. Numai atunci realizăm faptul că suntem captivi, sclavi ai egoismului, fără a avea libertatea de alegere, înţelegând că tot ce am făcut în viața noastră a fost dictat de iubirea de sine.

Omul descoperă dintr-o dată că, în loc să fi creat ceva, el a „ucis” tot timpul. Adânc înrădăcinat în terorism și droguri, simțindu-se neajutorat și neîmplinit, el este în cele din urmă adus în stare de disperare. El nu mai vede o cale de ieșire și nu vrea să se mai miște în nici o direcție. El a devenit atât de îndepărtat de Natură, încât nu vede de unde poate veni mântuirea sau ce poate face. Această situaţie constituie „prăbuşirea Turnului Babel” din noi. Ce urmează să se întâmple mai departe? Urmează faptul că, o Înțelepciune cunoscută sub numele de Cabala vine să ne salveze. Această Înțelepciune s-a născut încă din epoca Babilonului Antic, a fost ținută secret vreme de mii de ani și este acum dezvăluită întregii lumi, pentru că omenirea nu va ști niciodată cum să continue să se dezvolte fără ea. Lucrurile vor continua să se deterioreze, până când omenirea va fi gata să folosească această metodă a corectării universale, ca o soluție la toate problemele.

Între timp, am ajuns la sfârșitul capitolului despre Noe. În continuare, vom analiza capitolul, Leh Leha (Ieși din țara ta).

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Să ne întoarcem la Babilon. Ce vedem? La  prima vedere, egoismul (Nimrod și poporul său) pare să fi biruit.

Apropo, dacă spunem că prin atingerea unui nou nivel dezvăluim noi nume ale Creatorului, rezultă că „Nimrod” este unul dintre numele Lui. De ce? Deoarece nu există altă forță în lume. Însuşi Creatorul este cel care ne pune obstacole pe calea spre ţinta noastră, iar noi trebuie să le depășim. Acesta este modul în care ne învață și ne purifică, pentru că trebuie să merităm abundența care ne așteaptă la sfârșitul călătoriei noastre.

Clădirea turnului era o construcție mamut. „Deoarece nu exista piatră în Babilon, poporul a creat un nou material de construcție: au ars argila în foc și au folosit cărămizile rezultate în locul pietrei. Cărămizile se aşezau parcă singure: când oamenii puneau în zid o cărămidă, găseau două, iar când puneau două, apăreau în zid patru.”

Ce înseamnă acest pasaj? Este vocea egoismului (regele Nimrod și poporul său), spunând: „Nu avem nevoie de Forța Superioară, vom dezvolta o tehnologie de construcție, ne vom încrede numai în mâinile noastre, în propriul nostru intelect și o să biruim.”

„Deoarece nu exista piatră în Babilon, poporul a creat un nou material de construcție.” Nu se întâmplă, oare, acum acelaşi lucru? Dar către ce ne îndreptăm cu acest progres? „… Au ars argilă în foc și au folosit cărămizile rezultate în locul pietrei”.

Un scenariu asemănător s-a desfășurat la începutul secolului al XX-lea, când comuniștii au refuzat să recunoască Forța Superioară și au crezut că pot să-și pună în aplicare ideile prin forţe proprii. La prima vedere, sloganurile iubirii, fraternității și egalității sunau minunat (egoismul este destul de viclean). Dar în spatele acestor sloganuri nu exista nici o Forță Superioară. Totul a fost construit pe pământ, adică întemeiat pe egoism.

Comuniștii nu și-au dat seama că omul este egoist în mod inerent și că, mai devreme sau mai târziu, totul va face implozie, iar Paradisul pe care îl așteaptă va deveni Iad.

Până de curând, evoluții similare au avut loc la nivel mondial, mai ales în America, până să înceapă noul proces de cunoaştere. Acum, omenirea începe să înțeleagă că nici un fel de progres nu poate conduce vreodată la fericire, dacă îi lipseşte o legătură cu Forța Superioară.

La început poate părea că funcționează, că progresul ne poate reduce ziua de lucru de la douăsprezece ore la cinci, că vom avea mai mult timp să petrecem cu familiile noastre, să citim, să ne educăm și astfel sa ne îmbunătățim viețile. Într-adevăr, la început, lucrurile păreau să meargă minunat și se părea că vom putea realiza tot ce ne-am pus în minte.

„Cărămizile se aşezau parcă singure: când oamenii puneau în zid o cărămidă, găseau două, iar când puneau două, apăreau în zid patru.” Dar care a fost rezultatul final? Astăzi lucrăm mai mult ca niciodată; am devenit sclavii corporațiilor; familiile noastre se destramă, rata divorţurilor creşte vertiginos, ceea ce are drept rezultat nişte adulți și nişte copii nefericiţi. Căutăm uitarea în droguri și alcool și facem depresie, devenită cea mai răspândită boală a vremurilor noastre. Fără discuţie, oamenii cavernelor erau mai fericiți decât noi!

Acesta este rezultatul progresului care este deconectat de la Creator, de la corectarea omului și de la dobândirea calității de dăruire.

Deci, ce ne-a adus progresul? Începem să vedem că nu putem exista fără o legătură cu Creatorul. Acesta este cel mai important rezultat al progresului.

Până când nu ne vom da seama de necesitatea corectării egoismului, nu se poate face nimic în această privință. Atâta timp cât nu suntem corectați sau implicați în procesul de corectare, vom rămâne sensibili la trucurile egoismului (Nimrod în etapa construirii Turnului Babel, sau Faraon în etapa Egiptului), iar egoismul nu trebuie negat. Va declanşa război, va apăsa butonul roșu, va accepta mită și va arunca pe oricine sub roţile autobuzului, atâta timp cât interesele sale vor fi servite, deoarece egoismul este corupt.

Sunt încrezător că lumea este aproape gata să ajungă la concluzia că numai Forța Superioară poate îmblânzi egoismul. Curând va trebui să ne întoarcem la Creator, pentru că nu vom avea de ales. Și totuși, este mai bine să o facem dinainte și să evităm această suferință incredibilă, realizând că trebuie să ne conectăm la Lumină, la Forța Superioară care guvernează și să ne asigurăm această direcție.

Turnul a tot crescut și a devenit repede atât de înalt, încât dura un an să urci până la vârf. Două scări largi duceau la turn, una dinspre est și o alta dinspre vest. Scara dinspre est era folosită pentru urcarea mărfurilor, în timp ce scara dinspre vest era folosită de către cei care coborau. Oamenii trebuiau să meargă în sus și în jos frecvent pentru a căra materialele de construcție.

Constructorii erau atât de fanatici în dorința lor de a termina turnul, încât ori de câte ori o cărămidă cădea şi se spărgea, se lamentau: „Cât de greu va fi să o înlocuim.” „Dar când o persoană a alunecat și a căzut pierzându-şi viaţa, nimeni nu s-a uitat după ea.”

În această primă fază, acesta este modul în care egoismul reprimă orice mugur de altruism: „Dar când o persoană a alunecat și a căzut pierzându-şi viaţa, nimeni nu s-a uitat după ea.”

Am menționat deja faptul că omul (Adam) provine din cuvântul Adameh – „Eu voi fi asemenea” Creatorului. Poporul lui Nimrod nu avea nevoie de nimic similar cu Creatorul, ci doar de cărămizi pentru construcție. Reflectați asupra acestor cuvinte și încercați să le trăiţi: „Dar când o persoană a alunecat și a căzut pierzându-şi viaţa, nimeni nu s-a uitat după ea.”

Într-o zi, un om numit Avram, fiul lui Terah, se plimba pe lângă șantierul turnului. Avea patruzeci și opt de ani la acea vreme și era renumit pentru faptul că era împotriva ridicării turnului. Când s-a apropiat și i-au cerut: „Vino lângă noi să construim turnul pentru că ești un om puternic și vei fi foarte util”, i-a refuzat, spunându-le: „Aţi renunțat la Creator, care este Turnul și aţi decis să-l înlocuiţi pe El cu un turn de cărămizi.”

Astfel se manifestă forța altruistă, care corespunde acestui nivel egoist din interiorul nostru. Această forță este singura capabilă să-l biruie pe Nimrod, iar numele său este Avram.

Această forță lansează un avertisment aproape în treacăt. Ea nu este capabilă încă să se ocupe de întreg egoismul, dar vocea ei poate fi deja auzită, iar acest lucru este foarte important.

Cu alte cuvinte, eşti pe cale să învii și să ieși din starea de cădere. Înarmat cu noi puteri altruiste, vei începe să-ţi faci lucrarea.

Între timp, lucrarea se apropie de final – turnul este pe cale să „se prăbușească”. (Într-adevăr, nu poţi construi nimic bazat pe egoism, ci numai pe o legătură cu Cel Superior.)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Prima experienţă pe care o trăieşti este căderea, coborârea. „Ziua” devine „noapte” și un sentiment pune stăpânire pe tine că forța egoistă a noului nivel te biruie. Tot ceea ce ai dobândit deja pare a fi uitat: este ca și cum n-ai fi „supraviețuit” niciodată potopului, ca și cum „Noe și fiii lui” nu ar fi existat niciodată. Dorința ta de a dărui este fără vlagă în faţa puterii lui „Nimrod”.

(Din punct de vedere istoric, în acest timp, Babilonul cunoaşte un salt puternic al egoismului, care transformă întreaga lume.)

Te poţi întreba: „Este căderea realmente necesară?” Da, este! Mai mult decât atât, ar trebui să fie sărbătorită pentru că acum ia naștere următoarea treaptă pe scara spirituală. Un nou nivel este dezvăluit în interiorul tău.

De fapt, este exact ce se întâmplă în viață. Imaginează-ţi          că eşti managerul unei sucursale mici a unei companii. Știi       totul despre angajaţii tăi. Toţi sunt prietenoşi și apropiaţi,     petrecându-şi sărbătorile împreună, bârfindu-se împreună unul pe celălalt, când deodată ți se oferă o avansare pe care nu o poți refuza: eşti mutat la sediul central.

Aici încep să apară nopțile nedormite și gândurile sâcâitoare: „De ce am acceptat transferul, sacrificându-mi liniştea și fericirea pe care le aveam înainte?”

Este un nivel nou. Iar la nivelul cel nou trebuie să te obişnuieşti cu noile condiții și cu noi dorințe egoiste: un salariu mai bun, dorința de a fi pe placul noilor tăi superiori și subordonați și speranța că te aşteaptă alte avansări, dacă reuşeşti. Nu există nici un fel de scăpare, deoarece ai de-a face cu un alt nivel, mai înalt.

Acesta este un exemplu luat din lumea noastră egoistă.

În lumea spirituală, un nou nivel este întotdeauna precedat de o cădere. Pentru cei care înțeleg că, în esenţă, o coborâre marchează începutul unei alte ascensiuni, este o ocazie plină de bucurie. Știi deja că, după lucrarea unei anumite părţi a egoismului, se va adăuga o altă parte, anunţând o nouă ascensiune și deci o dezvăluire şi mai completă a Creatorului. Iar asta te inspiră.

Marele Cabalist, Rabi Șimon Bar Yohai (RAȘBI), autor al Cărții Zohar, s-a bucurat de înălțimi spirituale pe care nu le putem nici măcar imagina. Dar înainte de fiecare ascensiune către un alt nivel, el a trait experienţa unei căderi, a unei coborâri. Înainte de a se înălța la ultimul nivel, cel de-al 125-lea, căderea sa a fost atât de profundă încât autorul celei mai celebre lucrări a Înțelepciunii Cabala s-a simțit ca un vânzător ambulant analfabet, fără nici un fel de dobândire spirituală. Uitase până şi alfabetul!

Diferența dintre el și ceilalți oameni care se confruntă cu aceste căderi este că el știa cu siguranță că această stare va trece curând, pentru că preceda tranziția sa către un nivel şi mai înalt. Trebuie doar să te ţii bine, deoarece înainte de fiecare ascensiune ţi se dă o porţie suplimentară din egoism ce trebuie corectată.

Nu poţi știi niciodată ce te aşteaptă mai departe, în lumea spirituală. Fiecare nou nivel este o călătorie în necunoscut. Cel inferior nu poate ajunge la Cel de Sus până când acesta nu îl ridică la nivelul Său. După cum s-a menționat mai devreme, nu dobândeşti numele unui nivel, care este unul dintre numele Creatorului, decât atunci când atingi nivelul propriu-zis.

Din cele menționate mai sus, rezultă că în lumile spirituale există numai ascensiuni. Chiar senzația unei căderi constituie o altă ascensiune pe calea către Ţintă.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Descoperirile menţionate mai sus sunt de fapt ipoteze privind dovezile fizice ale existenței Turnului Babel. Suntem, însă, interesaţi mai mult de rădăcinile a ceea ce s-a petrecut în realitate. Ne străduim să înțelegem cauza, să o corelăm cu lumea noastră interioară și să ne asigurăm că divizarea care a avut loc nu se va mai repeta. Prin atingerea lumilor spirituale putem influența cauza a tot ceea ce se întâmplă și, astfel, ne putem schimba soarta, soarta lumii și soarta umanității în ansamblu.

Aşadar, locuitorii Babilonului decid să construiască un „turn către cer”. De dragul clarității și pentru a aduce dovezi în plus, să ne referim la cuvintele din tradiţia orală a Torei (Midraș), care se bazează în întregime pe interpretarea Torei scrise. Iată ce ne spune Midraș, cu privire la acest subiect: Babilonienii știau de povestea potopului. Ei trăiau cu teama că aceeași soartă poate    să-i aştepte şi pe ei. Aşadar, au căutat un loc în care să se poată aşeza în siguranță. În cele din urmă, au găsit o vale în țara Babilonului, care era suficient de mare pentru a-i adăposti pe toţi.

După aceea, oamenii l-a încoronat pe Nimrod să le fie rege. Iar pentru că toţi se stabiliseră în Babilon, Nimrod a devenit, în esență, rege al întregii populații de pe Pământ.

Nimrod a propus poporului: „Să construim un oraș mare în care să putem trăi cu toții. Iar în acel oraș, să ridicăm un turn foarte înalt.” Supuşii săi au fost încântați de idee. El a spus: „Să construim un turn atât de înalt, încât vârful lui să ajungă la cer și să ne facem un nume, ca să nu vină un alt potop și să ne împrăștie pe toată suprafața pământului”.

Cu toate acestea, deși toți erau unanimi în convingerea că trebuie construit un turn, opiniile lor cu privire la scopul construirii acestuia, erau diferite. Unii oameni s-au gândit: „În eventualitatea unui alt potop, vom urca pe vârful turnului, unde apa nu va ajunge la noi.” Un alt grup a gândit că: „Ne vom face un nume”, urmărind să construiască un loc de adunare în vârful turnului și acolo să se închine la zeii lor, fiind astfel salvaţi de orice calamitate. Alții au protestat ȋnsă: „Este nedrept că numai Creatorul este stăpân peste lumile de sus, lăsându-ne pe noi să domnim numai peste lumea de jos.”

Vezi cum vorbeşte egoismul?! „Vom ajunge în ceruri pe cont propriu, fără ajutorul Creatorului. Vom conduce lumea noi și nu El. Ne vom construi un turn atât de înalt încât vârful lui va ajunge în ceruri și ne vom face astfel un nume.”

De unde provine această îndrăzneală? Răspunsul este că ajunseseră la un nou nivel. Tocmai pentru că au fost capabili să desăvârşească nivelul anterior, li s-a dat mai mult egoism la care să lucreze. La acest nou nivel egoismul este cel care domneşte, iar numele său este „Nimrod”, din cuvântul, Meridah – răscoală. „Și astfel, oamenii l-au încoronat pe Nimrod să le fie rege. Iar pentru că toți se stabiliseră în Babilon, Nimrod a devenit, în esență, rege al întregii populații de pe  Pământ.”

„Nimrod” este o forță egoistă puternică ce guvernează întregul egoism. Iar acea forță este cea cu care trebuie să lupți acum.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Există o ipoteză cum că, limbile indo-europene îşi au originea într-o limbă vorbită de omenire în epoca în care a fost construit Turnul Babel.

Dr. Russell Gray de la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă a calculat „vârsta” aproximativă a 87 de limbi indo-europene și a concluzionat că acestea au apărut cel mai probabil în perioada Turnului Babel, de unde au migrat mai târziu către vest în Europa și către est în India.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Şi au mai zis: «Haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!»”

Și iată – primul eveniment, incredibil de important care a răsturnat întreaga lume cu capul în jos – începutul construcției Turnului Babel. Este o poveste care s-a petrecut cu vreo 4000 de ani în urmă, dar care a rămas surprinzător de actuală până în ziua de azi. Deci, să o analizăm sub toate aspectele.

Chiar dacă acest eveniment a fost menționat încă de la începutul relatării noastre, să ne întoarcem și să stabilim fundalul istoric care arată un lucru concludent: tot ceea ce se întâmplă în lumea materială își are rădăcina în cea spirituală. Orice eveniment istoric pe care vi-l puteţi imagina este o consecință a ceea ce s-a întâmplat deja pe tărâm spiritual.

În Înțelepciunea Cabala există o zicală cum că, „nu există fir de iarbă jos, care să nu aibă deasupra un înger care să tragă de el şi să-i spună: «Creşte!»” Acesta este şi cazul Turnului Babel. A existat în realitate, așa cum o confirmă analele istoriei.

La începutul secolului XX, arheologul german Robert Koldewey a descoperit orașul antic Babilon în Irakul de astăzi. El conținea ruinele unui turn ale cărui dimensiuni erau de 90x90x90 (în metri) conform măsurătorilor. Herodot, istoricul grec din antichitate, care a trăit în secolul al V-lea î.Hr., a descris turnul ca pe o piramidă având șapte niveluri de dimensiuni asemănătoare. Sursele istorice vorbesc despre complexul sacral Esagila, în inima căruia se afla Turnul Babel, dedicat zeului Marduk.  Se numea Etemenaki, ceea ce în sumeriană era denumit „Templul Fundației Cerului și Pământului”. Esagila a fost centrul religios al acelei lumi, în care domnea păgânismul. Astrologia, semnele zodiacale și horoscoapele, prezicătorii, numerologia, spiritismul, magia, vrăjitoria,     farmecele, formulele magice, invocările, exorcizarea duhurilor rele – toate s-au născut în Esagila și au supraviețut până în epoca modernă. În ziua de azi vedem o reînviere a acestor credințe.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: «Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine! Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ»”.

A ieși pe „noul pământ” este ceea ce ţi se întâmplă după arcă. Poţi vedea pământul în mod diferit, găsind bucurie în orice. Începi să realizezi că tot ce te înconjoară îţi este dat ca ajutor în avansarea ta spirituală. Toate te ajută și tu le ajuţi pe ele, iar orice moment de suferință care se manifestă este doar pentru îndreptare, pentru a te împiedica să te poticneşti, reamintindu-ţi că totul provine de la o singură sursă, Creatorul.

Suferința este acum atenuată de înțelegerea că este în propriul tău avantaj. Aceasta îţi permite să verifici unde te afli și cât de departe ai deviat de la calea cea bună. Te apuci de lucrare, îţi ajustezi cursul și revii la o nouă ascensiune.

Putem rezuma întreaga noțiune de suferință printr-un exemplu simplu. Un om foarte însetat stă la marginea unui pârâu care curge cu apă pură de izvor, încercând să-și umple paharul murdar. I se pare că apa are un gust dezgustător și amar şi nu o poate bea. El blestemă pârâul murdar (aşa cum îl blestemăm deseori pe Creator, pentru că ne trimite suferința). Când omul își dă seama că nu apa este problema, ci paharul, curăță paharul și apa capătă un gust minunat.

La fel este şi cu noi. Oamenii se preocupă numai de necazurile lor corporale și blestemă suferința care i-a lovit. Ei se afundă în problemele lor, dând vina pe toți cei din jur.

Dar cei în care se trezește punctul din inimă – care încep să caute intrarea în lumea spirituală – află că suferința este utilă, deoarece identifică locul (adică dorința) care are nevoie de verificare și curățare (corectare). Corectarea se face numai prin găsirea intenției corecte.

Dorința rămâne, numai intențiile se schimbă. Nu mai aștepta următoarea lovitură, în schimb încearcă în mod activ să-L contactezi pe Cel Superior, astfel încât să nu trebuiască să te împingă sau să-ţi ajusteze calea. Așa avansezi cu bucurie și fără durere, unde așteaptă Lumina infinită și pură a iubirii și a bunătății.

Această Lumină îţi este destinată; pârâul curge mereu cu apă pură de izvor pentru toți cei care sunt însetaţi de el. Înțelegerea acestui concept este simbolizată de Noe care „iese din arcă pe noul pământ”.

Este un „pământ nou” pentru că pământul care a fost blestemat de Creator (dorințele tale egoiste) a început să dea rod (dorințe egoiste alăturate celor altruiste), permiţând apariţia vieţii, care-l îndreaptă pe om invariabil către scopul Creației.

„Şi Dumnezeu a zis: «Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci: curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.»”

Arcul din nor (curcubeul) este o restricție pe care Creatorul şi-o impune Lui Însuşi, să nu-l mai judece şi să-l pedepsească pe om: să nu mai trimită asupra lui potop şi ruine, şi în pofida acţiunilor sale (pentru că este încă egoist prin natură) să-l conducă numai către maxima corectare.

Creatorul se angajează să te conducă pe calea cea bună, pe calea iubirii, chiar dacă percepi această cale ca fiind plină de suferință. (Aminteşte-ți de exemplul cu paharul murdar și apa pură. Tu eşti vasul murdar, în timp ce El este apa curată. Începe să-ți cureţi vasul și vei ajunge să savurezi gustul adevărat al apei.)

Câteva cuvinte despre curcubeu. Curcubeul are șapte culori. Ce înseamna asta? Cele șapte culori denotă cele șapte calități (Sfirot) ale dorinței noastre mici, dar completă, combinarea calităților de dăruire și de primire – Creatorul și creatura.

„Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet; Ham este tatăl lui Canaan. Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.” Dorințele tale corectate sunt numite „fii”. La început sunt trei (cu referire la cele trei linii. Linia dreaptă este de la Creator, cea stânga este de la creatură, iar linia de mijloc este rezultatul unirii acestora).

Cei trei fii nasc toată viața de pe pământ. „Viața” este tot ceea ce se opune egoismului. Dacă din când în când, lucrurile din jurul tău îţi par fără viață – fără a se opune egoismului, adică lucrând pentru sine, conducând la ruină şi moarte şi făcând lumea fărâme – opreşte-te, gândeşte-te care este Ţinta ta şi continuă lucrarea de corectare a ta şi a lumii. Totul este creat cu un singur scop, reîntoarcerea la Creator.

Crede-mă, dragă cititorule, acest lucru este pe cale să-ți fie revelat. Și încă un alt lucru foarte important îţi va fi dezvăluit: totul este guvernat de o lege – Legea Iubirii!

„Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.” După cum poţi vedea, după „potop” toate dorințele vizează numai Creatorul. Împreună formează un singur întreg între ele și Natură. Toate dorințele noastre („scăldate” în Lumina Milei) „vorbesc” aceeași limbă – limba iubirii pentru Creator.

Totuși, înainte de aceste prime dorințe altruiste există încă mult de lucru. Ele trebuie să se îndrepte spre dorințele egoiste, să se amestece cu ele și să înceapă să le corecteze, începând cu cele mai ușoare, trecând apoi la cele mai grele, până când întregul egoism este corectat. Scopul este de a „curăța vasul” complet. Dar asta se va întâmpla mai târziu. Deocamdată suntem doar la începutul drumului.

„Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear şi au descălecat acolo.”

Ca orice referire la mișcare, „au pornit înspre răsărit” înseamnă dobândirea unui nou nivel spiritual. A „descăleca” sau a „locui” înseamnă a se amesteca cu noile dorințe egoiste care se manifestă la acel nou nivel. Aici este locul unde infiltrarea unei dorințe într-o alta duce la consecințe neașteptate.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

„Apele au mers scăzând până în luna a zecea.” Și apoi „apare pământul”, însemnând că-ţi atragi primele dorințe egoiste, cele mai ușoare și cele mai superficiale, care sunt munții. „În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.”

 (Aici suntem după nouă luni de dezvoltare intrauterină, cu apariţia nou-născutului în prima zi a celei de-a zecea luni.)

„După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse. A dat drumul unui corb care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ. A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului. Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-şi pună piciorul şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului.”

Ce se întâmplă aici? Aminteşte-ţi ce ai făcut în momentul în care ai fost deconectat de la lumea materială, întorcându-te apoi la ea cu un program specific de corectare. Ai luat dorințele egoiste ușoare, numite aici „corb” și „porumbel”, care au fost corectate în arcă și le-ai folosit pentru a „încerca pământul” (dorința). Făcând astfel, pari să te fi întrebat: „Mă va acapara egoismul din nou?”

De ce se întâmplă acest lucru la sfârșitul celor patruzeci de zile și ce este „fereastra” care a fost făcută? Patruzeci este calitatea Creatorului, calitatea dăruirii absolute, calitatea unei mame. Ce faci aici este să creezi o „mică fereastră” în ea. Introduci de fapt un anumit dezacord în această idilă adăugându-i un pic de egoism. Acest lucru îţi permite să verifici dacă poţi stabili o conexiune între calitățile tale altruiste și cele egoiste (prin trimiterea unui corb și apoi a unui porumbel, calități care au suferit o corectare în arcă). Poate exista un contact între cele două? Poţi „debarca” sau încă nu?

După cum se dovedește, răspunsul este „nu”, deoarece ambele păsări se întorc la arcă.

„A mai aşteptat alte şapte zile şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.” Ce sunt aceste șapte zile?

În Cabala, numărul șapte (7) simbolizează o dorință mică, dar completă. O dorință completă are atât o componentă altruistă (linia dreaptă), cât și una egoistă (linia stângă). Prin combinarea lor, noi „generăm” un anume „mijloc de aur”, în care cele două jumătăți opuse formează o linie de mijloc: o singură dorință îndreptată în sus, către lumea spirituală.

Această metodă asigură integritatea întregii creaturi. Cu alte cuvinte, nici o singură forță nu este irosită, nici un singur cuvânt nu este inutil. Mai degrabă, este vorba despre aplicarea corectă a tuturor forțelor și proceselor care au loc în om.

Mica noastră dorință poate fi asemănată cu un nou-născut; este deja în afara pântecelui mamei sale, „în afara arcei”. Acest „nou-născut” este acea minusculă dorință spirituală a noastră care începe să exploreze nivelul de corecție următor, numit „alăptarea”. Născutul nu poate merge încă, dar respiră deja aerul pământului, cerând hrană şi „bătând din picioare”. Aceasta înseamnă că dorinței noastre de a dărui îi poate fi dată o fărâmiţă de egoism, de care se poate ocupa pentru a o corecta.

Ne îmbarcăm pe calea corectării. Deși această dorință este acum doar un „copil”, ea va deveni „liderul noii generații”, adică  le va conduce pe celelalte dorinţe ale tale, încă necorectate, către corectare, către Creator.

„Porumbelul s-a întors la el spre seară şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.”

Aceasta înseamnă că acum te poți apuca de lucru. Este timpul să mergi la țărm și să începi să lucrezi cu egoismul, la început cu grijă, pentru a te asigura că nu-ţi distruge fragilii boboci ai altruismului …

Ce este acea frunză de măslin, proaspăt smulsă, din ciocul porumbelului? O frunză de măslin simbolizează Lumina vieții (Ohr Hohma), care poate fi primită doar într-o dorință altruistă. 

Noe, cel din interiorul tău primește un raport: „Poţi să te descurci (să corectezi) micile dorințe egoiste, pentru că ai fost scăldat suficient de ape (Lumina Milei). Ca dovadă, ţi se arată această frunză de măslin (luminiscență).”

Nu este încă ulei de măsline, care simbolizează Lumina Vieţii și nici măsline, ci este doar o frunză de măslin (nu lumină, ci luminiscență). Cu toate acestea, este suficient pentru a începe corectarea dorințelor egoiste mici.

„Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe şi i-a zis: «Ieşi din corabie … și scoate afară împreună cu tine toate viețuitoarele de tot felul … să crească și să se înmulțească pe pământ»”. Ai depășit această fază de corectare  numită „arcă”. Ai fost în esență născut din nou, deci acum poți fi sigur că nu va mai fi un potop.

   Aceasta este binecuvântarea pe care Creatorul i-a dat-o lui „Noe și fiilor săi”, dorințelor altruiste corectate: „… să crească și să se înmulțească pe pământ”.

Ai trecut prin această stare, iar acum altruismul (calitatea Creatorului) se alătură egoismului (calitatea creaturii). În cele din urmă „pui piciorul pe pământ” și mergi pe calea binecuvântată a corectării egoismului.

Într-un fel sau altul, toată lumea trebuie să parcurgă această cale! Și până la sfârșitul corectării întregului egoism (întoarcerea în Grădina Edenului), evoluţia ta va fi doar ascendentă.

Există o vorbă în Cabala: „În spiritualitate, întotdeauna urci şi niciodată nu cobori.” Într-adevăr, trebuie să știi că toate urcările şi coborârile pe care le vei trăi pe calea ta spirituală conduc numai către scara spirituală ascendentă. Chiar dacă ţi se pare că te-ai poticnit în întuneric sau că noaptea se scurge prea încet („noaptea” se referă la stările de coborâre spirituală, când lumina este absentă), știi că, de fapt, aceasta îţi este de folos pe calea ta spirituală. Singurul lucru care se cere de la tine este să te agăţi de tot ce ai folosit pentru a „construi arca”, și vei trăi sosirea dimineții (urcarea).

De ce există asemenea căderi? Deoarece calitatea de dăruire a Creatorului din tine a devenit suficient de puternică pentru a face față unui alt fragment al egoismului, care este imediat furnizat pentru corectare. Lucrarea nu trebuie să se oprească. Trebuie să treci printr-o purificare completă.

De aceea există momente când simți coborârile și auzi întrebări de la egoism, pe care apoi le corectezi. El continuă să te asalteze cu aceleași întrebări vechi: „De ce ai nevoie de toate astea? Lasă-le în pace și concentrează-te asupra unor lucruri importante, cum ar fi câștigarea de bani!”

Întrebările egoismului nu se schimbă; ele sunt foarte logice și pământești, dar tu nu mai eşti aceeași persoană. Ai simţit deja gustul stării spirituale și știi că noaptea va fi urmată în mod negreşit de dimineață.

De aici pornind, întreaga ta cale, așa cum este descrisă în carte, este cea a fazelor de corectare a egoismului cu ajutorul calității Creatorului.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)

Maim reprezintă apele potopului, care îți va îneca embrionul spiritual dacă iei în considerare întrebările corpului, distrugând tot ce ai muncit atât de mult să aduni în interior. Nu-l asculta!

Potopul vine ca o forță nemiloasă care poate distruge totul. Acele dorințe care nu au putut suporta întrebările, adică cele care nu „au intrat în arcă”, vor pieri cu adevărat în apele sale: „Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ.”

Și totuși paradoxul este că, în ciuda brutalităţii sale, potopul are şi un efect purificator.

Totuşi, el îi purifică numai pe aceia în care predomină dorințele de a atinge lumea spirituală. Este ca și cum omul nici nu va auzi măcar întrebările raționale ale corpului său pentru că, el se îndreaptă către ţinta sa indiferent ce s-ar întâmpla. În acest caz, el acționează precum Noe, construindu-și o arcă (găsind cărțile corecte, învăţătorul potrivit și anturajul potrivit). De asemenea, va găsi acolo adăpost şi  numeroasele sale dorințe individuale care urmează să fie corectate (și vor fi corectate, deoarece arca „navighează” pe apele potopului).

„Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.” Care este sensul acestor 40 de zile, în timpul căruia corpul tău te-a copleşit cu toate dorințele sale, cu întrebările sale aparent logice: „Ma?” și „Mi?”

Patruzeci este un număr foarte important în spiritualitate. Bineînțeles, nu vorbim despre zile aici. Numărul patruzeci reprezintă calitatea dăruirii, calitatea Creatorului.

Patruzeci este și valoarea numerică a literei Mem. În ebraică este scris ca ם. După cum puteți vedea, seamănă cu un spațiu închis, dar în realitate se compune din două litere Dalet (ד) unite. Unul dintre cele două este vertical (derivând din cuvântul ebraic Delet – uşă), în timp ce celălalt Dalet este cu capul în jos. Când se unesc, formează o literă închisă Mem (ם). Cu toate acestea, când vine momentul, se vor deschide.

Dacă reușeşti să rezişti celor patruzeci de zile de atac al minții și să nu te frângi, „apa va ridica arca” și ea va „pluti pe suprafața apei”. Aceasta înseamnă că cele două litere Dalet închid și formează o literă Mem „sigilată”, iar tu „pluteşti”.

Tu devii un embrion spiritual în pântecele mamei (Cel Superior, litera Mem închisă), care te protejează, te îngrijește și te hrănește. Tu rămâi sub protecția lui deplină atâta timp cât te vei dezvolta acolo. Mama ta Superioară (în ebraică: Ima) nu va permite ca ceva să te rănească. Începi să pluteşti pe apă, spre Lumea Superioară.

„… Și n-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie”. Astfel, „apa” se transformă dintr-o forță distructivă în Lumina Milei pentru tine, curățindu-te și ajutându-te în dezvoltare. Tu te ridici peste apele potopului în care lumea noastră se îneacă în prezent, sfâșiată de egoism și cedând întrebărilor corpului.

Acum să repetăm pentru ultima oară cum poţi să te cureţi, în loc să te îneci în timpul potopului, cum poţi deveni un „embrion spiritual” și să intri în Mem. Pentru a realiza acest lucru trebuie să iei cărțile necesare și să începi să te „speli” cu ele, ca și când ai face-o cu apă curată. Scaldă-te în Lumina Milei care, ca urmare a studiului tău corect, te va curăța pe dinafară. Citind aceste cărți, o atragi ca un magnet și ea te va umple pe dinăuntru, va intra în interiorul tău când eşti deschis către Lumină şi către calitatea ei de dăruire. 

Chiar Lumina Milei este cea care te ajută să-ţi dezvălui singura dorință dintre atâtea alte dorinţe, cea numită Noe.

Precum apele potopului, Lumină „inundă” acele dorințe și forțe din interiorul tău, care trebuie să fie complet „îmbibate” pentru a fi curățate în vederea unei utilizări ulterioare.

Cât timp trebuie să rămână în arcă dorințele tale de avansare spirituală? Atâta timp cât este nevoie ca „apele potopului” să se ridice deasupra „pământului” (dorințele tale rămase), până când se „îneacă” în Lumina Milei, curățindu-le (dorințele) într-o asemenea măsură încât să le poţi folosi corect doar pentru dorinţa ta interioară, personală şi unică, numită „Noe”.

„… Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.”

Ai fost în arcă detaşat de toate dorințele egoiste. Nu le-ai folosit, ci ai rămas „în interiorul” cărților și al gândurilor de avansare spirituală, ca un embrion în pântecele mamei. Ai fost sub protecția Creatorului, adăpostit de El. Te-ai regăsit în acea tăcere; era ca Paradisul. Dar acum te-ai dezvoltat şi te-ai     maturizat, iar timpul apariției tale în lume se apropie. Este timpul  să-ţi începi „ieșirea din arcă”.

Până acum, te-ai rugat constant pentru nașterea ta, care se numește „ridicarea MAN” către Creator, Cel Superior. Acronimul MAN reprezintă „Mayin Nukvin” (apa feminină, referindu-se la lichidul amniotic).

Aceasta înseamnă că trebuie să începi propriul tău drum, să „părăseşti pântecele Creatorului”, asemănător apelor feminine, să te naști și să începi să lucrezi cu dorințele tale egoiste, cele mai „ușoare”. Nu le-ai luat cu tine în „arcă”, lăsându-le în așteptare până la timpul potrivit. Acum, odată ce au fost spălate și curățate de „apele potopului”, este timpul să începi să le corectezi.

În acest fel te apropii din ce în ce mai mult de lumea spirituală, de Creator, deoarece scopul final este corectarea întregului egoism. Numai atunci te veți simți liber, nemuritor și absolut fericit. Este ceea ce vrea Creatorul pentru tine. Aceasta este singura condiție pentru a fi aproape de El.

Ai început deja să parcurgi această cale. Acum nu te opri!

Deci, „apele se rup” la fel ca lichidul amniotic în timpul travaliului.

înapoi la pagina CĂRŢI SEMION VINOKUR (link)