Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)
Am auzit în 1945, Ierusalim
Versetul spune: „Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.“ (Psalmi, 104, 25)
Trebuie să interpretăm astfel:
1. Marea este marea Sitra Ahra.
2. Întinsă şi mare înseamnă că se manifestă şi strigă: „Dă-mi! Dă-mi!“, referindu-se la vasele mari de primire.
3. Vieţuitoare, adică acolo există Lumini Superioare pe care omul le calcă în picioare, zdrobindu-le.
4. Nenumărate se referă la faptul că există animale mici şi mari, ceea ce înseamnă că indiferent de vitalitatea mare sau mică pe care o are omul, totul se găseşte în acea mare.
Acest lucru se datorează faptului că există regula care spune că ceea ce se dă de Sus se consideră dat, iar de luat, nu se ia nimic (tot ceea ce este dat de Sus nu se primeşte în schimb, ci rămâne jos). Prin urmare, dacă omul extinde ceva de Sus, pe care apoi îl întinează, acel ceva rămâne jos, dar nu cu omul, ci cade în marea Sitra Ahra.
Cu alte cuvinte, dacă omul extinde o anumită iluminare şi nu o poate susţine permanent deoarece Kelim (vasele) lui nu sunt încă curăţate pentru a fi potrivite să primească Lumina, adică el va trebui să o primească în vasele de dăruire, ca Lumină care vine de la Creator, atunci iluminarea trebuie să se îndepărteze de el.
În acel moment, iluminarea cade în mâinile Sitrei Ahra. Acest lucru se repetă de mai multe ori: mai întâi omul extinde Lumina, apoi aceasta se îndepărtează de el.
Prin urmare, iluminarea creşte în marea Sitra Ahra până când se umple cupa. După ce omul atinge cantitatea maximă de efort pe care o poate depune, Sitra Ahra îi înapoiază tot ceea a luat sub autoritatea ei. Aceasta înseamnă că „Averea, pe care a înghiţit-o, acum o varsă“. Cu alte cuvinte, atâta timp cât a fost stăpânul omului, Sitra Ahra a luat totul sub autoritatea ei doar în păstrare.
Întreaga problemă a stăpânirii exercitate de Sitra Ahra este pentru ca omul să aibă un loc unde să-şi analizeze vasele de primire şi ele să fie admise în Kdușa (Sfinţenie). Altfel spus, dacă ea nu ar fi stăpânit asupra omului, el s-ar fi mulţumit cu puţin şi, în acest mod, vasele de primire ar fi rămas separate. Omul nu ar fi putut aduna toate Kelim care aparţin rădăcinii sufletului său, ca ele să fie admise în Kdușa şi să extindă asupra lor Lumina care îi aparţine.
Prin urmare, corectarea are loc atunci când, de fiecare dată, omul extinde ceva şi are o cădere, iar apoi o ia de la capăt, făcând noi cercetări. Ceea ce a avut în trecut a căzut în Sitra Ahra, iar ea păstrează sub autoritatea ei, ca într-un depozit. Ulterior, omul primeşte înapoi ceea ce Sitra Ahra a luat de la el în tot acest timp.
Cu toate acestea, trebuie să ştim că dacă omul ar putea susţine o anumită iluminare, chiar şi una mică dar permanentă, el ar fi deja considerat întreg. Adică, el ar fi capabil să avanseze cu ajutorul acestei iluminări. Însă dacă îşi pierde iluminarea, omul ar trebui să regrete.
Această situaţie este similară cu cea a unui om care pune în pământ o sămânţă pentru ca din ea să crească un arbore mare, însă scoate imediat sămânţa din pământ. În această situaţie, care este beneficiul faptului că a pus sămânţa în pământ?
Mai mult decât atât, putem spune nu doar că a scos sămânţa din pământ şi a stricat-o, ci că a scos din rădăcini un pom cu fructe coapte şi le-a distrus.
La fel este şi aici: dacă omul nu ar fi pierdut acea iluminare mică, o Lumină mare ar fi crescut din ea. Ca atare, nu numai că a pierdut puterea unei iluminări slabe, ci este ca şi cum ar fi pierdut o mare Lumină.
Trebuie să ştim că există o regulă care spune că omul nu poate trăi fără însufleţire şi plăcere, întrucât această regulă provine din rădăcina creaţiei, care este dorinţa Lui de a face bine creaturilor Sale. Prin urmare, nicio creatură nu poate exista fără însufleţire şi plăcere. Şi atunci, fiecare creatură trebuie să pornească în căutarea unui loc în care să poată primi încântare şi plăcere.
Plăcerea poate fi primită în trei perioade: în trecut, în prezent şi în viitor. Principala plăcere este cea primită în prezent. Deşi vedem că omul primeşte plăcere atât din trecut, cât şi din viitor, aceasta se datorează faptului că trecutul şi viitorul „strălucesc“ în prezent.
Prin urmare, dacă în prezent omul nu simte plăcere, el primeşte însufleţire din trecut şi chiar poate să le spună celorlalţi cât de fericit a fost odată. Prin aceasta, el poate primi putere vitală în prezent sau îşi poate imagina viitorul în care speră să fie fericit. Mărimea senzaţiilor de plăcere din trecut şi din viitor depinde de puterea cu care aceste plăceri strălucesc pentru om în prezent. Trebuie să ştim că această regulă este valabilă atât pentru plăcerile corporale, cât şi pentru cele spirituale.
Aşa după cum vedem, când omul lucrează chiar şi în plan material, regula spune că el este nemulţumit în timp ce munceşte, pentru că depune efort. El poate să continue să muncească deoarece viitorul străluceşte în faţa lui, datorită faptului că îşi va primi plata pentru ceea ce lucrează. Aceasta îi luminează prezentul şi tocmai de aceea omul poate să îşi continue munca.
Chiar dacă omul este incapabil să-şi imagineze răsplata pe care o va primi în viitor, el trebuie totuşi să-şi extragă plăcerea din viitor, însă nu din răsplata pe care o va primi pentru munca sa. Cu alte cuvinte, el nu se bucură datorită recompensei, ci pentru faptul că nu va mai simţi suferinţa efortului. Se bucură în prezent, de ceea ce va avea în viitor.
Viitorul străluceşte pentru el în prezent prin faptul că în curând munca lui se va sfârşi (adică timpul dedicat muncii) şi el se va odihni. Astfel, plăcerea odihnei pe care o va primi la final străluceşte deja pentru el. Cu alte cuvinte, profitul lui constă în faptul că nu va mai simţi suferinţă, aşa cum simte în prezent din cauza muncii. Iar acest lucru îi dă puterea de a munci în momentul de faţă.
Dacă omul este incapabil să îşi imagineze că va scăpa cât de curând de chinurile pe care le îndură în prezent, el va ajunge la disperare şi tristeţe, stări care îl pot determina să îşi ia viaţa.
Din acest motiv, înţelepţii noştri au spus: „Cel care îşi ia viaţa nu are parte de lumea viitoare“ pentru că neagă Providenţa, faptul că lumea este condusă de Creator în forma „binelui care face bine“. În schimb, ar trebui să îşi spună că aceste stări îi sunt trimise de Sus, pentru a-l aduce la Tikun (corectare), ceea ce înseamnă că va strânge Reșimot (amintiri) din aceste stări, astfel încât să fie capabil să înţeleagă mai intens şi mai puternic cum este condusă lumea.
Aceste stări sunt numite Ahoraim (spate). Atunci când va reuşi să le depăşească, omului îi va fi atribuit discernământul Panim (faţă), ceea ce înseamnă că Lumina va străluci în Ahoraim.
Există o regulă care spune că omul nu poate să trăiască dacă nu există ceva de la care să primească încântare şi plăcere. Atunci când este incapabil să obţină acest lucru în prezent, el trebuie să primească vitalitate din trecut sau din viitor. Cu alte cuvinte, corpul caută sprijin pentru sine în toate modurile care îi stau la dispoziţie.
De aceea, dacă omul nu este de acord să primească vitalitate de la lucrurile materiale, atunci corpul nu are de ales şi acceptă să primească vitalitate de la lucrurile spirituale.
Prin urmare, el trebuie să fie de acord să primească încântare şi plăcere de la vasele de dăruire, deoarece este imposibil să trăieşti fără vitalitate. Atâta timp cât omul este obişnuit să păstreze Tora şi Mițvot Lo Lișma (nu pentru Numele Ei), adică să primească răsplată pentru munca lui, el are capacitatea de a-şi imagina că va fi recompensat mai târziu şi poate să muncească, bazându-se pe faptul că ulterior va primi încântare şi plăcere.
Pe de altă parte, dacă omul nu lucrează pentru a fi recompensat, dar vrea să lucreze fără să primească ceva în schimb, cum îşi poate imagina că va avea ceva de la care să primească putere vitală? La urma urmei, el nu poate crea nicio imagine, pentru că nu are pe ce anume să se bazeze.
Prin urmare, în Lo Lișma nu este necesar ca omului să i se acorde vitalitate de Sus, pentru că el are putere vitală din viziunea asupra viitorului, iar de Sus este acordat numai strictul necesar, nu cu prisosinţă. Ca atare, dacă omul vrea să lucreze numai pentru Creator şi nu are nicio dorinţă de a primi vitalitate de altundeva, nu există altă recomandare decât aceea că trebuie să i se acorde vitalitate de Sus. Acest lucru se întâmplă întrucât omul cere numai strictul necesar pentru a continua să trăiască, iar apoi va primi vitalitate din structura Sfintei Divinităţi.
Este aşa după cum au spus înţelepţii noştri: „Oricine se întristează pentru popor, este răsplătit şi vede alinarea poporului“. „Poporul“ este numit „Sfânta Șhina“ (Divinitate) deoarece popor înseamnă colectivitate, adică adunarea lui Israel, Malhut fiind comunitatea tuturor sufletelor.
Dacă omul nu doreşte nicio recompensă pentru sine, ci vrea să lucreze pentru Creator (ceea ce se numeşte „ridicarea Divinităţii din praf“) ca să nu fie decăzut, înseamnă că de fapt el nu vrea să lucreze pentru Creator, însă vede că acest lucru îi aduce un beneficiu propriu, şi aşa obţine combustibil pentru muncă. În ceea ce priveşte beneficiul Creatorului, dacă omul nu vede răsplata pe care o va primi în schimb, atunci corpul se opune muncii pentru că simte gust de praf în această muncă.
Un astfel de om vrea să lucreze pentru Creator, însă corpul se opune. Cu toate acestea, omul cere Creatorului să-i acorde puterea de a fi capabil să lucreze pentru a ridica Divinitatea din praf. Prin urmare, omul este recompensat cu Panim, Faţa Creatorului, care i se dezvăluie, iar ascunderea pleacă de la el.
Înapoi la pagina SHAMATI (am auzit) – (link)